Am impresia ca reforma scolara – evident necesara – se concentreaza, mai mult, sau prea mult, pe aspectul cantitativ. Sub aceasta acoperire, la un nivel mai coborat, diversi functionari/oameni de afaceri urmaresc preluarea unor asseturi ramase libere prin eventuale comasari.
Recunosc, sunt subiectiv in ceea ce priveste Scoala V. Alecsandri din Bucuresti, unde, ca elev, mergeam zilnic, din Colentina – unde locuiam -, cu un tramvai si un autobuz. Scoala se afla in curtea Catedralei Sf.Sava si imi aduc aminte, cu nostalgie, ca, in primele clase, mama mea ma astepta sa termin orele pe o banca in interiorul Catedralei.
Citind editorialul lui Razvan Boanchis, m-am intrebat daca reforma scolara inseamna, in esenta, generalizarea mediocritatii.
„A pus ochii vreo școală particulară pe clădirea școlii V. Alecsandri, aflată în centrul Bucureștiului?” (Razvan Ioan Boanchis, national.ro, 2025.08.19)
1. De vreo două săptămâni, într-o clandestinitate estivală, în învățământ se fac reforme. Teoretic, o reformă aduce plusuri. Practic, aceste reforme înseamnă reduceri ale calității școlare cauzate de o planificare pripită. Ceea ce se întâmplă acum nu se cheamă comasare, ci compot. Iar în compot nu se vede ce ai introdus ca să iasă ceva fără legătură cu livada inițială și cu cei care au îngrijit-o cu pasiune.
2. Marea comasare afectează și Școala Vasile Alecsandri, aflată gard în gard cu Liceul Sf. Sava. Școala V. Alecsandri se găsește pe Știrbei Vodă, vizavi de Conservator și de Cișmigiu, la 100 de metri de Sala Palatului și la 150 de metri de Calea Victoriei. Detaliile cartografice sunt importante, veți vedea de ce.
3. Nu mă ascund în spatele deontologiei transformate adesea, în presa noastră, în deontologeală și ipocrizie. Mama mea a fost profesoară la V. Alecsandri, eu și fratele meu elevi la V. Alecsandri, fiica mea și nepotul meu studiază la V. Alecsandri. La V. Alecsandri au învățat premieri și miniștri de externe ai României (Adrian Năstase și Mircea Geoană), personalități din artă și din sport (regizorul Radu Muntean și antrenorul de fotbal Răzvan Lucescu) și sute, poate chiar mii, de medici, arhitecți, profesori, economiști sau ingineri. Cred că nu exagerez dacă susțin că Școala V. Alecsandri a reprezentat cea mai mare pepinieră din Sectorul 1 pentru liceele Sf. Sava și Gh. Lazăr. În 1985, 14 elevi din clasa mea au dat la Sf. Sava și au intrat 13.
4. Inspectoratul Școlar al Sectorului 1 a comunicat decizia de unire a Școlii V. Alecsandri cu Școala Gimnazială Uruguay, care funcționează aproape de Calea Plevnei. Școala V. Alecsandri este cunoscută pentru dotările excelente și pentru organizarea pe care nu mă feresc să o numesc impecabilă. La evaluările naționale, școala V. Alecsandri s-a situat cu 130 de locuri în fața Școlii Uruguay. Iar înzestrările tehnice și materiale ale Școlii Uruguay sunt considerabil sub cele ale școlii V. Alecsandri.
5. Elevii de la V. Alecsandri au ca primă limbă străină engleza (plus clase de engleză intensiv) și a doua franceza. Cei de la Uruguay au ca primă limbă spaniola și a doua engleză. Există și alte incompatibilități, pe care nu le enumăr în acest articol. Dar s-ar putea să revin cu detalii.
6. Hotărârea ARACIP pentru reorganizarea rețelei școlare trebuia emisă până pe 13.08. 2025. A fost emisă pe 14. 08. 2025. Este sau nu hotărârea atinsă de nulitate? Ministerul Educației și inspectoratele școlare au prea mulți bani și îi pot irosi în procese?
7. Editorialul meu din ziarul ”Național” nu implică în niciun fel conducerile celor două școli. Pentru interesul public, vreau să-l întreb pe ministrul Educației și Cercetării dacă abia acum află despre această situație. Domnule ministru, nu mă îndoiesc de buna dumneavoastră credință. Dar vă rog să vă interesați ce se va întâmpla în cazul nefericit în care toți copiii vor fi mutați la Școala Uruguay. EXISTĂ CUMVA VREO INSTITUȚIE PRIVATĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT CARE ÎȘI DOREȘTE SĂ SE MUTE ÎN SEDIUL ȘCOLII V. ALECSANDRI? Vă rog să recunoașteți, domnule ministru, că suspiciunea aceasta este inevitabilă când vorbim despre o instituție de învățâmânt cu înzestrări fără cusur. Făcute din bani publici. Repet, școala V.Alecsandri se află vizavi de Cișmigiu, gard în gard cu Sf. Sava, la 100 de metri de Piața Palatului și 150 de metri de Calea Victoriei. Vă mulțumesc anticipat pentru că veți acorda atenție acestei probleme grave, domnule ministru!
Excelent articol, ca întotdeauna, de altfel.
Va cer permisiunea domnule Prim Ministru, sa postez acest comentariu impecabil pe rețeaua de socializare Facebook, pe contul meu.
Numele meu este Coman Nicolae-Grigore, tel. 0722.225.942
Va mulțumesc mult!
Aveti permisiunea mea.
Si eu si fiica mea am invatat la V Alecsandri – in cladirea veche, retrocedata – deci scoala functioneaza acum intr-o cladire noua, moderna care continua traditia acestei scoli de exceptie. Sper sa nu fie desfiintata 🙁
https://scoala118.ro/
Parca mai stii ce ascund unele hotariri .Totul este o fanfaronada ,eu cel putin nu mai inteleg nimic,Poate sunt eu de moda veche si nu-i mai intelegde loc.Nimic nu are logica .O vrajala permanenta este .
off-topic dar parte a discutiei despre „Fabrici de Ceata si Fum”.
Nu il cunosc pe Dan Tanase de la AUR, dar se pare ca a fost atacat de „progresisti” cind a amintit ca si in Romania au aparut sute de mii de imigranti din alte culturi care lucreza in Romania, in timp ce romanii fug din Romania sa caute de lucru in alte tari.
Presa „buna”, globalista, supusa puterii progresiste din Romania si alti sugatori de la stat l-au numit „xenofob” imediat, la fel cum se face de altfel si in Germania si alte tari progresiste, unde dogma spune ca nu ai voie sa discuti despre imigratia in masa si efectele dezastruoase asupra identitatii bastinasilor invadati. Daca spui ceva impotriva imigratiei esti imediat numit „extremist”. Un fel de stalinism pe invers. Gandire totalitara!
Recunoscind ca in Canada exista alte realitati decit in Romania, si alte „traditii”, in sensul ca tara este una istoric-eminamente de „imigratie”, pe generatii, totusi eu traiesc zi de zi aceasta drama a canadienilor albi, invadati in masa din alte culturi in propria tara la „invitatia” a generatii de politicieni gen Trudeau si a trupei de progresisti nuniti fie „liberali” fie „new democrats” (gen USR) din Canada. Pe YouTube gasiti multe videouri ale unor albi canadieni care fie au plecat fericiti acum citiva ani in SUA sau alte in tari ce i-au primit bine, sau se pregatesc sa o roiasca de aici, pentru ca nu mai vad un viitor bun pentru copiii lor.
Ca si in Romania pe vremuri, cind toti il criticam pe Ceausescu dar ne era frica sa nu ne auda Secu, cred ca mai toti albii in Canada vorbesc pe la colturi si in soapta sa nu fie auziti de „Noua Securitate Globalista” care imediat actioneaza cu „duba”, si fie te dau afara de la servici, fie te eticheteaza pe viata ca fiind „rasist” sau „extremist” si nu mai te angajeaza nimeni, sau daca ai curajul sa demonstrezi ca cei care au organizat Freedom Convoy la Ottawa, ti se bloacheaza conturile tale personale din banci „private”, pentru ca Guvernul are access direct la portofelul tau cu acceptul bancilor. Sigur ca se vede aceasta oligarhie politico-financiara fara sa ai nevoie de telescop. Asa ca, trebuie sa fii cuminte, altfel risti sa iti fie putin foame sau sa te alaturi armatelor de homelesi, care recruteaza de zor.
Dan Tanasa are dreptate pe subiectul asta, si nu doar dreptate dar si curaj pentru neamul romanesc pe cale de isi sacrifica identitatea sub tipul „USRisti-progresiti”. Ne e „politically corect”, dar are curaj omul si e patriot, risca pentru romani! Si eu fac la fel, spun ce gandesc, desi, la virsta mea acum mi-am mai cumparat niste „filtre lingvistice”, sa mi le „montez” in functie de situatie ca sa nu „insult” audienta sensibila ce traieste in „bule protectoare” ale „statului-parinte”.
Vad si eu in fiecare an din ce in ce mai multi straini in Romania. Nu am probleme cu europenii sau cei din alte tari care vin cu banii lor si aleg sa traiasca in Romania, respectind cultura majoritara romaneasca, fara sa incerce ei sa o schime in mod „multi-cultural”. Avem deja un tip al nostru de „multi”, istoric, si nu e nevoie sa le importam un tip de multi-culturalism globalist pagubitor pentru identitatea romaneasca. Sigur ca sunt exceptii, oameni de valoare din alte culturi, doctori, de exemplu, sau ca Raed Arafat, care au jurat credinta Romaniei, si sunt cetateni loiali excutind in functii de raspundere. Sunt OK cu acestia si diversitatea ce o aduc e suficienta. Accept si lucratori temporari care nu au dreptul sa se stabileasca in Romania, ever, cu exceptii pe baza legii.
Cetatenii romani „naturalizati” in Romania sa accepte ca sunt romani minoritari si nu sunt „speciali” sa ceara drepturi suplimentarec a in Occidentul progresist. Sa multumeasca tarii care i-au primit, sau, daca nu se simt bine in Romania, sa plece in alte tari cu aceiasi cultura ca a lor, unde pot sa se desfasoare in „normele” culturilor lor. E pur si simplu o chestiune de „igiena nationala”, si nicidecum un rationament cu intentii rele..
Dan Tanasa are dreptate despre emigratia in masa romaneasca. Prioritatea puterii ar trebui sa fie, alaturi de austeritate, si creerea de programe pentru a permite revenirea romanilor plecati, ca sa nu mai fie nevoie de „import” din alte tari. Dar, dl Presedinte ne spune ca nu avem o strategie, insa nu si cind o sa o avem.
Romanii trebuie sa ramina stapini in tara lor si cei plecati sa se intoarca acasa, cit mai multi dintre ei, si cit mai repede!. Asteptam si Stretegia pentru diaspora care azi e lipsa la Guvern, asa cum a declarat Presedintele Dan.
https://ziare.com/dan-tanasa/deputatul-aur-loveste-revenit-scandal-migranti-scuze-critici-jigniri-1959858
Sunt profesor in Scoala Gimnaziala Uruguay de 41 de ani, adica de la varsta de 19 ani si sper sa ies la pensie tot de aici. Am „crescut” si m-am dezvoltat profesional, odata cu aceasta scoala care, apropo, este cu un an mai mare decat mine! Am vazut cum s-a transformat comunitatea in care se afla scoala. Unii din elevii mei de acum sunt copiii, ba chiar nepotii primelor mele serii!
Constat cu mahnire in suflet ca scoala mea este tratata cu lipsa de respect si acest lucru ma doare!
Ma intreb in tristetea mea, de unde stiu oamenii care nu au calcat pragul acestei institutii, ce dotari are scoala mea, dotari care sunt exceptionale, de altfel, ce copii minunati sunt educati in scoala mea, ce lucruri importante facem noi, cu totii, in aceasta scoala?!?!
O scoala nu inseamna numai rezultate, scoruri si procente! Inseamna o a doua familie pentru toti care ii trec pragul!
Ati ascultat vreodata ce spun muuulti dintre parintii si copiii nostri?
V-ati interesat ce programe sunt derulate de scoala si de ce?
Noi suntem o scoala membra ASPnet UNESCO, o scoala decorata de Presedintele Romaniei cu Ordinul „Meritul pentru Invățământ în grad de Cavaler”, o scoala infratita cu o alta scoala din Uruguay și multe altele!
Toti copiii au dreptul la educatie!!!! Este important pentru scoala Uruguay sa incerce sa dea o sansa oricarui copil care s-a inscris aici in clasa pregatitoare sau s-a trasferat (si nu sunt putini) de la o alta scoala, de-a lungul timpului!
Vorbiti de oamenii care au absolvit una sau alta din scoli? Si aici avem cu ce ne mandri!!! Va recomand volumul POVESTEA UNEI ȘCOLI BUCUREȘTENE, o extraordinara monografie realizata de domnii Oscar Edelstein, G. Gălățeanu-Fârnoagă, AureliaUlici, Anca Balaban.
Veti intalni nume ca: Manea Drăgulin Vasile, Viorel Comănici, Paul Dan Cristea, Mihai Constantinescu, Marioara Murărescu, Victor Ponta și alții!
Pana la urma, dincolo de toate reformele sunt oamenii, in cazul nostru, copiii. Pentru mine, pentru colegii mei si pentru toti colaboratorii nostri, COPIII sunt cei care dau un sens vietii noastre si trebuie sa le aratam bunatate, blandete, iubire si, mai ales RESPECT!
Stimata doamna, va respect punctul de vedere. Eu am prezentat un punct de vedere subiectiv, bazat pe experienta mea de elev la scoala din curtea Catedralei. Si am vrut sa apar identitatea acesteia, nu sa atac o alta institutie scolara. Sper ca deciziile bazate pe numarul de elevi sa tina seama si de alte criterii – traditii, etc.
In primul rand va multumesc pentru publicarea punctului meu de vedere!
In alta ordine de idei, ne-am simti onorati sa ne vizitati, sa ne cunoasteti. Este important pentru tanara generatie sa cunoasca oameni valorosi!
Cu permisiunea dumneavoastră, aș adăuga trei nume pe lista celor care au absolvit Școala Gimnazială Uruguay: domnul Alexandru Athanasiu, fost Ministru al Educației, domnul Florin-Marian Palade, Consul General al României la Rio de Janeiro și domnul Dinu Pescariu.
[…] premier Adrian Năstase a reacționat public, pe pagina sa (adriannastase.ro), sugerând că adevărata miză a unor comasări ar putea fi clădirile școlilor aflate în zone […]
Se vor vedea adevăratele intenții până la urmă, dacă în localul Școlii Alecsandri va funcționa o clinică privată sau mai știu ce sinecuri usr-isto progresiste însă vreau să subliniez că nu este nimic nou sub soare în ceea ce privește bulibășeala din învățământul românesc de ieri și de azi! Am terminat clasa a 8-a la Scoala generală nr 122 (actualul Colegiul Național Mihai Eminescu) din București, cu oarecare traume datorate mutării locației școlii din strada Antim Irvireanu în strada George Georgescu (clasa a 5-a am terminat-o în vechea școala clasa a 6-a am început-o în ceea nouă, un fel de a spune, pentru că băncile le-am cărat singuri, mobilierul asemenea, hărțile și laboratorul de chimie, fizică, atelier, menghine, etc (erau câteva sute de metri bune în linie dreaptă, pentru că buldozerele făcuseră deja terenul viran în viitorul centrul civic) școala nu fusese terminată la nivel de zugraveli, vopsit, etc (practic s-a construit un corp nou de la zero ce lega două corpuri vechi ale Liceului Eminescu și asta în câteva luni lucrate non-stop), iar spălarea humei din clasa și de pe scări ne-a luat tot trimestrul 1 cu orele de dirigenție, atelier și sport când făceam șmotrul, grupurile sanitare din corpurile vechi încă nu funcționau! Școala avea Engleză (din clasa a 5-a) și rusă (din clasa a 6-a), (este școala (accea veche) la care învață Corneliu M Popescu, decorat de Regina Elisabeta II pentru traducerile lui Eminescu în engleză). În 1987 (clasa a 7-a) ne vin colegi noi (sinistrații) de la o școala din zona Sf Vineri, demolată și ea ca și vechea noastră școala pentru a face loc Bulevardului Victoria Socialismului, doar că ei făcuseră franceză și germană și întelegeți Dvs cât de bine se descurcau la rusă! În Liceu se face engleză și franceză și suntem jumătate din clasa de chimie în situația lor învățând precum Traznea lui Creangă după un manual de clasa 5-a prin bunăvoința profesoarei care numai Programa Școlară nu o respecta în cazul nostru!
[…] https://adriannastase.ro/…/reforma-scolara-sau-afaceri… […]
Dl. Bolojan a raspuns cu ce va contribui Romania concret in ce priveste „garantiile de securitate” care se discuta acum re. Ucraina.
Dansul a afirmat ca:
„…Acesta ar putea să fie, să spunem, aportul României în ceea ce priveşte asigurarea unui sprijin pentru o pace durabilă în Ucraina, punerea bazelor noastre militare la dispoziţia aliaţiei NATO”, si a specificat ca nu vom trimite trupe in Ucraina.
Dar in Moldova am trimite? Sau Moldova nu e subiect de discutie? Depinde de PM si Presedinte si alti oameni de stat (nu stat degeaba) sa nu uite ca Moldova trebuie sa fie parte a unor garantii de securitate, si bine ar fi sa fie discutate acum, decit prea tarziu.
Acel „ar putea,sa fie, sa spunem” din afirmatia sa imi da de gandit ca nu e inca hotarit si ca mai e timp pina la o decizie finala. Bun, sa nu ne hazardam sa promitem marea cu sarea, ca avem doar marea, sarea o importam.
Noi, darnici la inima cu strainii, punem tot ce avem la dispozitie. Pe ce, pe capace de bere? Cerem si noi ceva, sa spunem, de la Ucraina, o sectie de limba romana la Universitatea din Cernauti? Carti in limba roamana in toate librariile ucraeniene? Program TV romanesc in Ucraina?
Adevarat ca inca nu am auzit cu ce propuneri vin alte tari NATO europene sa sustina „garantiile de securitate”, ca sa pot face o comparatie, dar a noastra, ca-i una singura, pare destul de subtzirica, ca si puternicul nostru stat tras prin inelul austeritatii.
In afara de baze, avem si hoteluri prin tara! Avem restaurante, muzee, teatre, etc. Iata un program serios de dezvoltare economica cu atitia soldati straini consumatori. Pe linga hoteluri putem construi discoteci, sau locuri pentru tigancile cititoare in carti sau cafea. Program de „spa” pentru militari, de recupere. Ei, uite, tot glumind pe spatele puternic al dlui Bolojan, mi-a venit si o idee serioasa: Romania sa ofere recuperarea militarilor NATO sau ucraenieni raniti pe front. Dezvoltam sistemul medical! Prima idee e gratis!
https://www.mediafax.ro/politic/ilie-bolojan-romania-poate-sprijini-pacea-din-ucraina-prin-punerea-bazelor-noastre-militare-la-dispozitia-nato-23598975
Nu comentez speta, cunosc si cladirea veche si pe cea noua. Imi pare rau ca trebuie sa spun, ne meritam pe deplin soarta. Revin la vorbele Mariei Cociorvan, Domnul s-o odihnesca, „in tara asta trebuie schimbata si matura”.