Presedintele Camerei Deputatilor

În anul 1992, în urma câştigării alegerilor, Adrian Năstase este ales preşedinte al Camerei Deputaţilor. În timpul preşedinţiei sale s-a construit o anumită cultură a dialogului în dezbaterile parlamentare. În timpul acestui mandat s-a realizat sediul actual al Legislativului – Palatul Parlamentului.

Casa Poporului a fost preluată în anul 1990, finalizată în proporţie de 60%. Pentru terminarea ei era nevoie de foarte mulţi bani. Deşi părerile au fost împărţite asupra finalizării Casei Poporului, toată lumea a fost de acord că acea clădire din Dealul Mitropoliei,  construită în 1906, era foarte bună pentru Parlamentul interbelic (pentru că multe dintre şedinţele pe comisii se ţineau probabil la Cafeneaua Capşa), dar nu mai era convenabilă pentru un Parlament modern.

Ulterior, în Palatul Parlamentului, au fost amplasate mai multe muzee, inclusiv Muzeul Național de Artă Contemporană.

În perioada 1992-1996 s-a format, cu sprijinul Biroului Permanent, o echipă care s-a ocupat de finalizarea lucrărilor la Palatul Parlamentului. S-au încheiat atunci aproape toate lucrările şi s-a pregătit şi mutarea Senatului în fosta Casă a Poporului. De asemenea s-a creat tot atunci şi Muzeul Parlamentului, s-a făcut o sală de expoziţie, care este una dintre cele mai mari din Bucureşti, s-a creat Centrul Internaţional de Conferinţe, unde au avut loc de-a lungul timpului reuniuni importante.

În perioada 1996-2000 a continuat activitatea parlamentară ca vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

În anul 2004, în luna decembrie, în urma alegerilor legislative, Adrian Năstase redevine preşedinte al Camerei Deputaţilor. În timpul acestui mandat, s-a urmărit, în principal, susţinerea procesului de ratificare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană de către parlamentele statelor membre şi, de asemenea, armonizarea activităţii de relaţii externe a Parlamentului cu cea a Guvernului în promovarea şi protecţia intereselor ţării în străinătate.

Din punct de vedere tehnic, s-au făcut mari schimbări pentru eficientizarea activităţilor legislative în sensul reducerii drastice a duratei procedurilor de vot şi asigurarea unei acurateţi şi transparenţe totale a rezultatelor votului. Un alt punct important al acestui mandat a fost achiziţia şi implementarea sistemului integrat de vot electronic, sonorizare şi comunicaţii audio-video pentru sala de plen. Următoarea etapă prevedea alocarea unui canal de televiziune dedicat exclusiv transmiterii în direct a activităţilor desfăşurate de către deputaţi în cadrul şedinţelor în plen, a lucrărilor în cadrul comisiilor sau a unor conferinţe de presă. Adrian Năstase nu a finalizat acest nou mandat de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în urma unei campanii de presă, alegând să demisioneze, în martie 2006, pentru a nu afecta imaginea instituţiei.

Începând din anul 2008, până în 2012 Adrian Năstase a fost deputat de Prahova, fiind ales din primul tur ca reprezentant al Colegiului Nr. 8, Prahova, Mizil, în Camera Deputaților. În aceeași perioadă, Adrian Năstase a ocupat funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților.