Sursa: www.qmagazine.ro ; https://www.qmagazine.ro/conf-univ-dr-mihail-udroiu-despre-disputa-cjue-versus-inalta-curte-o-parte-a-presei-militant-activiste-si-chiar-unele-voci-din-magistratura-inclusiv-delirul-unui-membru-al-csm-au-preferat-personalizar/
Conferențiarul universitar doctor Mihail Udroiu, până de curând judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție și arhitect al noilor coduri penale, a comentat pentru Q Magazine recenta decizie a Curții Europene de Justiție care a stauat că instanța supremă română ar fi interpretat greșit aplicarea prescripției penale în cazul unor fapte. Imediat, mai mulți lideri USR, o parte a presei și unele ONG-uri au declanșat o campanie coordonată împotriva președintei ÎCCJ, Lia Savonea, deși interpretarea despre cum și când se aplică prescrierea unor fapte nu i-a aparținut acesteia, ci a fost susținută de cca 100 de judecători ai instanței supreme. Profesorul Udroiu arată în comentariul pentru Q Magazine că jurisprudența Curții Supreme nu a apărat inculpați, „ci garanții fundamentale: legalitatea penală, legea penală mai favorabilă — consacrată expres de articolul 15 alineatul (2) din Constituție —, neretroactivitatea, securitatea juridică, identitatea constituțională și articolul 7 din Convenția europeană, drept de la care nu se admite derogare nici în timp de război.” Interviul integral va apărea în numărul de august al revistei Q Magazine.
Ați văzut decizia CJUE care spune că Înalta Curte a interpretat greșit jurisprudența CEDO. Totuși, vorbim despre o Curte cu aproximativ 100 de judecători. Toți sunt incompetenți?
Mihail Udroiu: Nu discutăm despre competența unor judecători — nici de la Luxemburg, nici de la București —, ci despre conflictul dintre două concepții asupra statului de drept: una care judecă din perspectiva efectivității protecției bugetului Uniunii, cealaltă din perspectiva garanțiilor constituționale ale persoanei în fața puterii punitive a statului. Iar dacă trebuie să aleg între cele două interpretări, opțiunea mea este fără echivoc: interpretarea Înaltei Curți este cea corectă juridic.
Poate nu este deplasat, la acest moment, să ne întrebăm dacă definiția statului de drept este folosită cu același înțeles la Luxemburg și la București (de către judecători, pentru că politicienii de la București și de la Bruxelles pare că folosesc o definiție ajuridică, sui generis).
Impresia mea este că din turnul de fildeș aseptic de la Luxemburg drepturile fundamentale ale fiecărui justițiabil supus malaxorului judiciar se văd altfel decât la București, Roma sau Varșovia.
La Luxemburg prelații protecției intereselor financiare ale Uniunii nu au în față oameni în carne și oase, cu destinele, limitările și aspirațiile lor, cu familiile și îndoielile lor, ci doar imaginile proiectate din dosare transmise prin internet. De aceea le este mai ușor, poate, să-și adoarmă conștiința cu mantra „interesului superior al bugetului UE”, fără a se mai gândi la echilibrarea drepturilor individuale.
Cel puțin în forma actuală a tratatelor constitutive ale UE, niciun Stat Membru nu a înțeles să delege către Bruxelles sau Luxemburg propria politică penală.
Ne uităm prea mult la filme americane și mai puțin la ce spun tratatele, Curtea de la Luxemburg nu este o curte supremă în înțelesul oricărui băutor de matcha pe trotinetă, ci o instanță care are o competență specifică delegată de către Statele Membre în anumite domenii de strictă aplicare.
Faptul că în imaginarul colectiv de cafenea CJUE vine și dă peste mână cu părintească severitate instanțelor supreme naționale este doar vina unui provincialism endemic de care nu vom scăpa, poate, niciodată.
Așadar, a reduce această construcție la formula „Înalta Curte a interpretat greșit” este profund superficial. Vorbim despre una dintre cele mai înalte expresii ale culturii juridice române: rodul deliberării unora dintre cei mai înalți specialiști ai dreptului penal, în cele mai solemne proceduri de unificare — hotărârea prealabilă și recursul în interesul legii —, continuarea firească a jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale, o construcție constituțională coerentă, aplicată de sute de judecători.
Nu este opinia unui judecător și cu atât mai puțin a președintelui instanței.
Ce a apărat jurisprudența Curții Supreme ? Nu inculpați, ci garanții fundamentale: legalitatea penală, legea penală mai favorabilă — consacrată expres de articolul 15 alineatul (2) din Constituție —, neretroactivitatea, securitatea juridică, identitatea constituțională și articolul 7 din Convenția europeană, drept de la care nu se admite derogare nici în timp de război.
Înalta Curte a căutat pentru cetățean cel mai înalt standard de protecție disponibil.
Apreciez că prin efectul lor obiectiv hotărârile Lin I și Lin II transformă protecția intereselor financiare ale Uniunii într-un argument pentru diminuarea unor garanții fundamentale ale legalității penale.
O garanție constituțională a fost tratată drept simplă jurisprudență, iar un drept fundamental ajunge să se aplice diferit după creditorul prejudiciului — statul român sau Uniunea.
Un drept care variază în funcție de creditor încetează să fie un drept; devine o politică.
Să ne reamintim că orice regim liberticid, de la Teroarea Revoluției Franceze până la Gulagul comunist sau Revoluția Culturală maoistă, a început prin a clama superioritatea intereselor colectivității asupra celor individuale, iar hârtia de turnesol care decelează diferența specifică între o dictatură și un regim democratic nu este clamarea valorilor, ci aplicarea garanțiilor în practică.
Totuși, cum spun unii colegi de-ai mei de presă, prin prescripție, Înalta Curte apără infractorii”!
Mihail Udroiu: Cred că prea ușor se omite faptul că prescripția răspunderii penale nu îl apără pe infractor de stat, ci ne apără pe toți de un stat care ar pedepsi fără limită de timp. Ea nu conduce constatarea inexistenței faptei, ci sancționează pasivitatea statului — iar statul, care patru ani a lăsat neacoperit vidul legislativ, nu poate transfera cetățeanului propria culpă. Și nu era necesar: stingerea răspunderii penale nu înseamnă pierderea banilor — creanțele se execută, acțiunile civile subzistă, corecțiile financiare operează. Bugetul Uniunii nu avea nevoie, pentru a fi apărat, de diminuarea niciunui drept fundamental.
Este profund neloial, incorect și incompatibil cu noțiunea de stat de drept ca o hotărâre colegială a instanței supreme să fie transformată într-o campanie mediatică împotriva președintelui instanței supreme.
O parte a presei militant-activiste și chiar unele voci din magistratură (inclusiv „delirul” unui membru al CSM ) au preferat personalizarea dezbaterii în locul confruntării argumentelor juridice. Deliberarea este colegială, votul aparține completelor, iar independența judecătorilor exclude ideea că hotărârile instanței supreme ar fi opera unei voințe individuale. Când argumentele sunt înlocuite cu campanii împotriva judecătorilor venite în special din unele zone nostalgice ale procuraturii, nu un om are de pierdut, ci independența justiției.
Am constatat cu toții, în nenumărate rânduri, că astfel de campanii cu diez la butonieră sunt apanajul predilect al unei minorități agresive care urmărește impunerea propriilor direcții prin orice mijloace ar putea suplini deficitul democratic de majoritate. Iar scopul urmărit nu este, din păcate, echilibrarea unei balanțe înclinate, ci tocmai înclinarea balanței înspre poziția terorist antidemocratică, dar presupus superioară moral.
Într-un stat de drept, nici lupta împotriva fraudei nu are voie să fraudeze Constituția, altfel ce diferență ar mai fi între un Stat Membru al UE și, de exemplu Republica Populară Democrată Coreeană?
Bugetele se refac; libertățile pierdute prin slăbirea legalității penale nu se mai recuperează — iar o Europă care și-ar apăra bugetul slăbind drepturile care o definesc nu ar deveni mai puternică, ci doar mai puțin Europa.
Cred că justiția nu trebuie evaluată după numărul condamnărilor pe care le produce, ci după capacitatea de a proteja libertatea fără a abdica de la legalitate.
Tot astfel, opinez că Legea fundamentală nu a fost scrisă pentru vremurile liniștite, ci tocmai pentru momentele în care eficiența, inclusiv bugetară, cere sacrificarea libertății. Iar cel mai mare dușman al unui regim liberticid (de orice orientare și sub orice mască) este o justiție independentă.
Cu tot regretul „localo-spatial” si sincer cu inima indureratä o spun aici ON TOPIC : atata timp cand toate institutiile de fortzä POLITICÄ ale UE Uniunii Europene conform tratalelor – tratate, nota bene cu valori politice aproape „sacre si imuabile” DE C O N S T I T U T I I DE FACTO ALE EUROPEI UNITE – TRATATELE de la Maastricht 1992 si apoi Lisabona 2007/2009 – INSTITUTIILE SUNT LOCALIZATE TOATE TOATE IN VESTUL EUROPEI – DE EX. CELE 2 PARLAMENTE LA STRASBOURG SI BRUXELLES; COMISIA EUROPEANÄ (Ursula van der LEYEN) ESTE N U M A I LA BRUXELLES IN BELGIA (OARE DE CE TOCMAI IN BELGIA SI NUMAI IN BELGIA, DE CE NU de ex. ITINERANT prin rotatie din tarä in tarä ca locatie ???) ; CURTEA DE JUSTITIE UE LA LUXEMBURG tot in vest etc.etc. Cat timp e asa JURISDICTIA „VESTULUI” POLITIC VA PREVALA – INDIFERENT DE ARGUMENTE PERTINENTE – ASUPRA CONSTITUTIILOR TÄRILOR ESTICE care au avut ghinionul sä ajungä mai tarziu in UE si care in „principiu” trebuie sä se adapteze juridic si politic sub deviza : dacä nu vä place jurisdictia/JURISPRUDENTA noasträ vest-europeanä si cum nu se admite pricipial un referendum democratic de reformare fundamentalä a tratatelor cu pricina inclusiv schimbarea locatiilor actuale ; un plebiscit deliberativ la nivelul intregii populatiei UE (toate cele 27 de täri rämase dupä Brexit); revin : dacä nu vä place superioritatea f f f inteleaptä a CJ „Luxemburg” asupra „präpäditelor” voastre de Constitutii locale, nu aveti decat sä iesiti – pe metoda Brexit – din UE sau sä vä supuneti regulilor cä doar voi ati vrut sä intrati in UE – voi ati fäcut cerere de aderare dupä cäderea comunismului – nu noi VESTICII FONDATORI, nu noi v-am invitat färä criterii (34 de capitole de negociere pre-aderare la numär actualmente) si färä preconditii !!!! Asadar tineti minte : cand intri conditionat intr-o casä nouä respecti apriori regulile ordonatoare ale acelei case, nu-i asa ?? Pe mine, Elisabeta Bucur chiar mä doare inima tare sä scriu aceste lucruri f f cinice dar, stimate Domnule Profesor Univ. Dr. Adrian Nastase unde credeti oare cä gresesc ? Cu stimä perenä EB
Sa nu abdicam de la legalitate. Am retinut. Ce ne facem insa cind cei care legifereaza abdica de la profesionalism si legile sunt proaste?
Apare ca Guvernul (interimar) al Romaniei condus de (intermarul) domn Bolojan (un fel de Mr, Bean in ale guvernatului) nu a reusit sa produca legislatie redactata corect, cu participarea celor afectati de legislatie, astfel incit Romania sa poata accesa miliardele de la PNRR, pe care acum le pierde. Asta este „democratia Bolojan”: noi comandam, voi executati. La fel ca si la comunisti, fara consultare populara, sau cu cei pe care ii afecteaza legea propusa. O viziune de lider provincial, nedemocratica, fara capacitate de a gestiona o tara.
Ne confirma asta si dl. Negrescu, o figura insulara a prezentei romaneshti in afacerile europene (link mai jos).
Dl. Simion si colegii dansului ar trebui sa faca o analiza a celor 10 ani prin care a trecut Ungaria „suveranista” in UE. Rezultatul a fost prost pentru unguri, cu toate lirismele nationaliste ale lui Orban si Tokes de la Cenaclurile Ungurimii din Romania. Politicile izolationiste si antagoniste ale lui Viktor Orban in cadrul UE nu au produs rezultate bune pentru unguri. UE nu este o „democratie” iar banii europeni sunt conditionati de cerinta colaborarii intre „centru” si membri. Cred ca va fi „mission impossible’ sa iti asumi o dezintegrare a Romaniei, chiar si politice, in aceasta UE. Ce inseamna de fapt sa (re)devii „suveran” cind tu ai semnat ca tara sa isi cedeze suveranitatea in anumite domenii catre institutii comune europene? Cum iti iei „suveranitatea” inapoi?
Care este diferenta intre un tip de putere etichetata drept „pro-europeana” (cea liberal-userist-pesedist-udemerista din Romania) care nu e in stare sa atraga banii europeni, si o putere „suveranista” careia banii ii sunt inaccesibuli pentru ca nu sunt pe placul UE? Pare un „catch 22”, o problema circulara imposibil de rezolvat pentru Romania, o tara care traieste in universul sau propriu ce arata o distanta reala intre cerintele Bruxellului si capacitatea noastra de a livra si a ne dezvolta pe model de integrare european.
„Suveranismul” in Europa nu mai are forta suficienta de proliferare, dupa esecul evident al Ungariei, cel putin in aceasta perioada. El s-a diminuat si sub miscarea doamnei Meloni, care nu si-a asumat sau nu a exercitat un rol coagulant determinant pentru a schimba statu-quo-ul european. Pe de alta parte, nici SUA nu au reusit sa fezandeze inca UE in asa fel incit sa ii imprime o alta directie politica pe model MAGA.
„…„În aceste zile, Parlamentul a fost chemat să dezbată în regim de urgență mai multe legi privind PNRR. Din păcate, legislația propusă de Guvern a fost redactată greșit în spatele ușilor închise, fără consultare reală, cu scopul de a transforma dezbaterea într-un exercițiu politic, în care sunt criticate greaua moștenire și opoziția, și este justificat propriul eșec”, a afirmat Negrescu.
https://www.mediafax.ro/politic/victor-negrescu-avertizeaza-ca-pnrr-este-tot-mai-aproape-sa-fie-un-esec-tara-noastra-a-pierdut-deja-miliarde-de-euro-si-riscam-sa-pierdem-in-continuare-23780133
Domnule Adrian Nastase
V-am mai scris ca legile sunt facute pentru a fi incalcate de ce puternici … si asa cum a spus si Domnul Conf. univ. Dr. Mihail Udroiu o minoritate hotareste Destinele Majoritatii !!! ca asa ii in democratie .
In privinta minoritatii care conduce Romania si hotareste soarta a milioane de romani voi reveni cu un alt comentariu .
S-auzim numai de bine
Sa fiti iubit …
Cu stima Emil