Adrian Năstase a intrat în politică după 1989. În 1973, în calitate de absolvent al Facultăţii de Drept, a câştigat un concurs pentru un post la Ministerul de Externe. Avea să rămână acolo doar două luni, fiind trimis, potrivit regulilor regimului comunist, la „stagiul de producţie”. Din 1974 până în 1990 a lucrat, în calitate de cercetător, la Institutul de cercetări juridice al Academiei române. După 17 ani, Adrian Năstase s-a reîntors la Ministerul de Externe, de astă dată în calitate de ministru.

Imediat după Revoluţia din 1989, Adrian Năstase a devenit membru în Frontul Salvării Naţionale. În acele momente tensionate din anul 1990, valorile care i-au ghidat existenţa – solidaritatea, responsabilitatea şi echilibrul – l-au determinat să continue activitatea politică într-o organizaţie politică de centru-stânga.

Decizia de a-şi construi o carieră în politică a luat-o în timpul mandatului de ministru al Afacerilor Externe, din 1991-1992. Aici s-a format ca lider politic şi a obţinut abilităţile care l-au recomandat mai târziu pentru funcţia de prim-ministru.

Adrian Năstase are o viziune proprie privind momentul începutului real al democraţiei în România. În opinia sa, acest moment nu este nici 1989, când s-a desfăşurat Revoluţia, nici 1996, când a avut loc prima alternanţă la putere, ci 1992, la organizarea primelor alegeri bazate pe o Constituţie modernă. De altfel, în acel an, 1992, Adrian Năstase a devenit preşedinte al Camerei Deputaţilor, a treia funcţie în stat.

Începuturile politicii româneşti au fost tumultoase, dar Adrian Năstase a avut întotdeauna credinţa că rolul său în politică a fost să genereze stabilitate şi continuitate pentru cetăţenii unei Românii democratice.