Dacă părinții Generației Z au făcut revoluția, sperând într-o viață mai bună în capitalism, tinerii de azi au trecut prin mai multe stări, induse de noua paradigmă progresistă: de la salvare la distrugere.

Generația decrețeilor, prea ocupată să lupte contra comunismului, ca idee, nu s-a prins cum nomenclatura a zbughit-o să ocupe toate sferile puterii de stat. Revoluționarii fost recompensați cu titluri de “luptători cu merite deosebite.”

Apoi a venit, ca o boare, ritul salvării. Cu haștagul de rigoare. Partea captivă a societății, ușor de sedus, tinerimea română, a fost învățată să fie preocupată de salvarea delfinilor. Nici acum nu se știe cine erau “răii”, preocupați să distrugă specia marină, atât de îndrăgită de oameni. Dar emoționalii salvau. Cu like-uri, cu proteste, cu poze atârnate de gât. Au scos bani pentru diferite ONG-uri. Nu le-a păsat că niciodată nu li s-a prezentat vreun raport asupra stării națiunii de delfini. Banii s-au dus. Cauzele s-au schimbat. Ei au rămas cu titlurile de prieteni ai naturii.

Pentru a ține mintea prizonieră, Diavolul a provocat mereu omul cu lucruri mărunte. Ca să nu aibă libertatea de-a vedea limpede ansamblul și cine este marele și hulpavul manipulator, s-au creat noi fronturi de luptă.

Tinerimea română sedusă de cauze străine

Tinerii români au deprins meseria de activiști ai cauzelor străine. Să se piardă în nimicuri, cum ar fi salvarea croitorașului cenușiu. N-aveau ei de unde să știe, că ceea ce puneam noi în insectar la școală, sub abțibildul de rădașcă, a fost doar un pretext european pentru blocarea construcției autostrăzii Sibiu-Pitești. Li s-a oferit, în schimb, avatar de salvatori.

Se comiteau crime de război, mureau copii de foame în lume, bolile cotropeau continente, subnutrirea era doar un raport ONU, da ei, tinerii, se rezvrăteau împotriva guvernului că nu dădea libertate muștelor să ocupe Consiliul de Miniștri. Erau răsplătiți cu titulatura de împotriviști.

Fel de fel de ciudățenii le-au ocupat, nu doar timpul, ci și mintea.

Cotizau lunar la felurite societăți de apărare a brusturelui. Se duceau în Valea Plângerii, numită în ciuda evidențelor, Parcul Natural Văcărești, să-și facă selfie-uri cu papura și cu boscheții. Era un trend. Mai e și acum. Dar mai puțin revoluționar. Dacă  le spuneai că acolo e o groapă de gunoi, te făceau rapid comunist.  

Și-au făcut selfie-uri cu papura și boscheții

Au urmat protestele de stradă. Tinerii salvau. Părul de ciungă? Ciorapii de unghii? Peturile de tomberon? N-aveau timp de mirări. Era vremea certitudinilor de alții impuse.

Mitingurile de salvare a Roșiei Montane rămân emblematice. Tinerii, scoși de oengeurile sorosiste, nu știu nici acum că rolul lor era să îngroape comoara națională și să-i transforme, pe ei, în săracii Europei, numai buni de cărat tăvi în palatele occidentale.

Prin acțiunile lor rebele, investiția de miliarde de dolari a fost blocată. Minerii au rămas șomeri. 70% au plecat în bejanie. Haștagii primesc în schimb ciorăpei la preț de brățară de aur de la un antreprenor civic.

Treburile au evoluat. Au apărut mânuțele pentru salvarea justiției. Imberbii și buzițele siliconate au fost soldații cauzelor de cotropire a justiției de către securiști. Cântau de bucurie: “Cine nu sare / ia condamnare!” În timpul acesta, firmele românești erau distruse și patronii români, trimiși în pușcării. Dar, tinerii salvau cu mouse-ul de la birou. Ziceau că vor o țară ca afară. Și au ajuns servitorii Europei. Au fost recompensați cu joburi de slugi. Dar ei tot salvau părul de păpădie de vântul pribeag.

Pentru că timpurile s-au ascuțit, ritul salvatării a trecut le next level.

#slavă și frică

Tinerilor li s-au deschis căi prin care să doneze bani cauzei ucrainiene. Șoferii de Uber recunosc că soluția Ucraina (cu bani în plus) este și acum des folosită. Fără să știe, ei finanțează războiul și plătesc criminalii. Li se trimit în schimb poze cu gropi comune, maternități însângerate, copii morți în bombardamente. Pentru că ritul salvării s-a schimbat, Diavolul s-a îmbrăcat în #slavă.

Turbo-motoarele globalizării sunt turate la maxim. Tinerii occidentali dărâmă statui, aruncă pietre-n vitralii, mânjesc cu rahat operele renascentiste, valorile inestimabile ale occidentului, sportivii sunt puși să îngenuncheze, în păgânul rit al Black Lives Metter, de parcă demnitatea lor n-ar trebui salvată.

Corporatiștii sunt primii care o tulesc, în caz de mobilizare

Tânărul de azi e fericit că are patru metri pătrați și un laptop în locușorul său numit job la multinațională. Mai nou muncește câte o oră pe zi “remote”. Câștigă bine. Ia banii pe PFA. Nu plătește asigurări de pensie sau de sănătate. Că e șmecher. Toacă mii de euro, în excursii scumpe. Nici nu bagă de seamă că nu e decât un sclav modern. Degeaga întrebi programatorii de azi, ce va face când roboții le vor prelau munca și ei vor fi șomeri? I-am explicat recent unui astfel de posedat de corporatism că la începutul secolului trecut, în orașul meu, a apărut munca de șușter. Adică de pingelar. Rapid, meseria a dispărut. Azi, tinerii neliniștiți nu se mai laudă cu străbunicul, fost cizmar.  

Cât despre închinații de la noi, vajnicii trotinetiști, cărora li se face rău când le dă sângele pe năsuc, în marea lovire a boticului de asfalt, sunt convinși că dreptatea e de partea lor, a luptătorilor cu emoticoane și a salvatorilor prin donații pentru mașinăria de război.

Sunt primii care ar tuli-o din țară, în caz mobilizare. Nu și-ar pune bocancii de front. Gleznuțele lor n-ar suporta asemenea afront. Ei rămân simpli căuzași. Luptători în cauze minore. Nu li s-au dat încă titlurile de idioți utili. Dar cocorațiile sunt pe drum.

(articol preluat de pe România Liberă)

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează luni, 14 noiembrie 2022, dezbaterea cu tema Spațiul Schengen – un deceniu de așteptări neîmplinite. Invitați speciali: Victor NEGRESCU, europarlamentar, Rareș BOGDAN, europarlamentar, Bogdan CHIRIEAC, analist DC News. Moderator: prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, Președintele FET.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 13.00, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1.

In sfarsit, după aproape 20 de ani, se face un pas inainte in Proiectul Cernavoda. S-au semnat, in prezenta lui Iohannis scrisorile de intentie pentru un imprumut de 3 miliarde de dolari pentru realizarea Unitătilor 3 si 4. Care vor fi gata peste vreo 10 ani.

Aseara, era o mare bucurie la Digi 24, subliniindu-se ca in ultimii 30 de ani nu s-a realizat nimic la Cernavoda si de ce oare. In interventia sa, directorul general de la Centrala Nucleară, Cosmin Ghită nu a stiut să răspundă. Poate si pentru că, pe vremea in care s-au finalizat Unitătile 1 si 2, era la grădinită si, ulterior, la scoală. Nici la facultatea din SUA, unde a studiat, probabil că nu se povesteau aceste lucruri si nici, ulterior, la Chevron, unde a lucrat o vreme.

Faptul că se trece sub tăcere contributia guvernelor PSD la realizarea primelor două unităti – care asigură aproximativ 20% din necesarul de energie din România, nu mă miră. Mă miră insă tăcerea celor din Noul PSD care fie nu cunosc, fie nu doresc să explice aceste lucruri. Guvernul actual ( si cele anterioare) au dovedit că stiu să imprumute bani. Nu asta e problemă in realizarea unor mari proiecte de infrastructură. De altfel, un credit furnizor pentru unitătile 3 si 4 fusese discutat si de mine in 2004 si reluat de Victor Ponta, in perioada PSD-ului de mijloc.

Prezint, mai jos, o sinteza (datând din 2012!) a „Proiectului Nuclear al Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavoda” si realizările Vechiului PSD in această privintă. Era un proiect robust, vibrant si rezilient. Poate că această sinteză va ajunge si la comunicatorii Noului PSD, prin intermediul departamentelor care, am inteles, au reinceput să functioneze de luni:

Scurt istoric

Proiectul initial prevedea constructia a 10 reactoare nucleare tip CANDU 700, cate 5 pe 2 amplasamente: Cernavoda si Fagaras dupa urmatorul program de asimilare: primul reactor 100% cu componente canadiene, al doilea 10% componente indigene si 90% canadiene, s.a.m.d reactorul nr. 10 100% componente fabricate in Romania. Avand in vedere programul ambitios de asimilare si transfer tehnologic, proiectul a fost modificat, indigenizarea incepand chiar de la Unitatea 1. Aceasta latura pozitiva a proiectului a fost umbrita atat de termenele nerealiste care se impuneau cat si de imposibilitatea sustinerii economice a constructiei simultane a 5 reactoare. Acest lucru a condus la oprirea lucrarilor la proiect in 1990 si reevaluarea in totalitate a abordarii atat d.p.d.v. tehnic cat si economic. Solutia cea mai buna pentru acel moment era reluarea proiectului, dar in mod  etapizat. Guvernele de dupa 1990 au avut diverse abordari. Si reactoarele erau in diverse stadii de constructie : Unitatea 1 cca 50%, Unitatea 2 cca 30%, Unitatea 3 cca 16%, Unitatea 4 cca 12%, Unitatea 5 cca 9%.

Unitatea 1 CNE Cernavoda

In 1991 s-au reluat discutiile cu partenerul canadian-AECL si italian-ANSALDO, ajungandu-se la un contract de asistenta tehnica, conducere si transfer de management prin formarea unui consortiu denumit AAC (format din AECL, ANSALDO si RENEL) care a demarat lucrarile in 1992 si le-a finalizat cu punerea in functiune a reactorului in 1996 sub guvernul Vacaroiu. De mentionat faptul ca AAC era sub conducere canadiana, iar numarul lucratorilor straini pe santier a fost de cca 450. Investitia a fost de aproximativ un miliard de dolari.

Unitatea 2 CNE Cernavoda

In decembrie 2000, imediat dupa alegeri, guvernul pe care l-am condus a decis reluarea lucrarilor pentru definitivarea reactorului nr.2.

SUBLINIEZ faptul ca in perioada 1997-2000, guvernele din care a facut parte si Traian Basescu  nu au mai investit nimic in proiectul nuclear, utilizandu-se insa o componenta de energie ieftina produsa in Unitatea 1.

In decembrie 2000, am decis formarea unui comitet interministerial compus din 3 membri ai cabinetului care raportau lunar in guvern stadiul lucrarilor iar prima mea vizita de lucru, in 2001, a fost la centrala nucleara de la Cernavoda.  Masurile adoptate au demonstrat ca exista un adevarat interes national pentru acest proiect strategic.

Activitatile au fost axate pe 4 directii:

-informarea comunitatii internationale despre intentia tarii noastre de a mai construi un reactor avand in vedere necesarul intern de energie (AIEA Viena, CE Brusseles, etc);

-negocierea unui contract care sa tina cont atat de prevederile primului contract de la Unitatea 1, in sensul optimizarii lui ( astfel conducerea proiectului a fost in responsabilitatea partii romane iar numarul de „expatriati” a fost de cca 180, reducandu-se in acest fel semnificativ costurile proiectului);

-analiza capabilitatii industriei romanesti de a oferi produse si servicii de calitate nucleara, astfel incat peste 53% din Unitatea 2 a fost realizata in tara;

-identificarea resurselor financiare necesare de cca 1 mlrd de euro pentru finalizarea proectului.

Astfel importurile au fost realizate prin imprumuturi garantate de stat si platite din vanzarea energiei electrice produse de reactor, iar furnitura din tara finantata de la bugetul de stat. Acest ultim aspect merita o atentie speciala: perioada 2001-2004 a fost o perioada cu eforturi umane si mai ales financiare deosebite (perioada in care am indeplinit conditiile de integrare in NATO si am inchis toate capitolele de negociere cu UE), astfel incat bugetul de stat (care in acea perioada a fost in medie de numai 50 mlrd euro) nu putea acoperi in totalitate marile proiecte de investitii demarate, in conditiile in care exista si o tinta ambitioasa de reducere a inflatiei.

In aceasta situatie, pentru investitia de la Unitatea 2 s-a reusit inclusiv negocierea si tragerea unui imprumut de la UE-EURATOM de 235,4 mil. Euro care a finantat componenta interna a proiectului, degrevandu-se in acest fel, partial, bugetul de stat.

Astfel, s-a realizat optimizarea economica totala a proiectului prin urmatoarele elemente (care nu s-au mai regasit in gandirea economica a ultimei perioade );

-sustinerea unei investitii nationale productive si profitabile: energia nucleara este cea mai ieftina forma de energie in tara noastra (in pretul energiei hidro nu mai este inclusa componenta de amortizare a investitiilor!);

-efortul continuu de a identifica si finanta cat mai multe produse si servicii fabricate in Romania, reducand importurile la limita prevederilor tehnice si calitative ale proiectului, astfel incat cca 3500 de persoane au lucrat pe santier si alte cca 80.000 in industria pe orizontala din tara nostra au avut contributii la Unitatea 2;

–plata imprumuturilor sa se faca din vanzarea de energie electrica, astfel incat dupa punerea in functiune din 2007, bugetul de stat sa nu mai fie grevat.

–asigurarea a 18% din consumul energetic national la un pret scazut (cca 21 euro/Mwe)

Unitatile 3 si 4

Avand in vedere „resuscitarea” industriei romanesti de profil, produsa odata cu investitia de la Unitatea 2, si datorita faptului ca, pe masura ce se terminau lucrarile, fabricile si unitatile de constructii-montaj riscau sa-si piarda autorizatiile de lucru in domeniul nuclear cat si capabilitatile tehnice, precum si datorita unui potential real de export de energie, s-a decis in 2003 formarea unui comitet interministerial de analiza a reluarii lucrarilor si la unitatile 3 si eventual 4 intr-o forma moderna de finantare de tip BOOT (build-own-operate-transfer) datorita unor conditionari impuse la acea vreme de catre organismele financiare internationale privitoare la garantiile suverane. Ca urmare, s-a demarat un studiu de fezabilitate efectuat de catre un consortiu, format din SNN Romania, AECL Canada, ANSALDO Italia si KHNP Coreea de Sud, care a concluzionat fezabilitatea proiectului prin care se puteau realiza cele 2 unitati in perioade de timp cu un defazaj de cca 2 ani. Se mentiona faptul ca aportul partii romane in acest PPP era de numai 20% (16% lucrarile deja efectuate iar restul reprezentand apa grea si combustibilul nuclear),astfel incat efortul bugetar era minim, restul fiind capital privat, echipamentele si serviciile urmand a se contracta de la diversi furnizori prin licitatie. Studiul a fost expertizat international de catre firma Deloitte and Touche, care l-a avizat favorabil, fiind propus spre prezentare publica pentru posibilii investitori. Astfel studiul a fost prezentat cu ocazia diverselor vizite oficiale, la intalniri cu oameni de afaceri, la Washington, la Londra, la Roma si bineinteles la Bucuresti. Ca urmare a acestor eforturi, in noiembrie 2004 au ofertat 18 firme (straine si romanesti) pentru aport de capital in formarea Companiei de investitii care urma sa gestioneze proiectul. Din pacate, dupa 2004, in anii regimului Basescu, nu s-a mai depus niciun efort in acest domeniu si, vazand neimplicarea guvernului in proiect (implicarea a fost numai la nivel declarativ, mediatic),  majoritatea companiilor straine s-au retras (ultimele, la inceputul acestui an), astel incat partea romana a devenit majoritara in compania de proiect (cu peste 80%) iar guvernul cauta din nou investitori, ultimul termen anuntat fiind 15 sept. 2012. Este inexplicabil cum un guvern care in perioada 2008-2012 a gestionat un buget anual mai mult decat dublul bugetului din perioada 2000-2004 sa nu reuseasca o schema financiara pentru realizarea macar a unei unitati la CNE Cernavoda.

In loc de concluzii

a)Definitivarea  Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda in tandem sau pe rand se impune de urgenta pe fondul crizei energetice care exista si se prefigureaza a creste, la nivel mondial, in urmatorii ani, in contextul in care: – fiecare reactor reduce importurile anuale de materii prime energetice cu cca 150 mil. Euro -o mare parte din termocentrale au durata de viata expirata; -tehnologia nucleara este recunoscuta ca forma de energie cu „0” emisii de carbon, iar Romania din anul viitor va avea probleme relative la nerespectarea unor conditii de mediu asumate; -minimizarea pierderii unor capacitati tehnice de productie de inalta tehnologie din industria romaneasca; -evitarea desfiintarii specializarilor de profil din universitatile romanesti (studentii nu se inscriu din lipsa perspectivei locurilor de munca dupa definitivarea studiilor, iar noi cadre didactice nu se formeaza din lipsa studentilor si neasigurarea finantarii la specializari precum inginerie-fizica si energetica nucleara).

b)Evaluarile facute de catre organismele internationale asupra securitatii nucleare la CNE Cernavoda (U1 siU2) au fost constant pozitive, ca si ultima evaluare a indeplinirii conditiilor impuse de catre CE in cunoscutele „teste de stres”;

c) Scoaterea Societatii Nuclearelectrica de pe listele de vanzare de actiuni precum si de pe cele privitoare la mangementul privat, deoarece ultimele analize efectuate la nivel mondial dupa accidentul de la Fukushima-Daiichi sustin o implicare mai mare a guvernelor atat in privinta securitatii cat si a sigurantei nucleare;

d)Este interesant un comentariu din aceste zile facut de catre o televiziune locala din Constanta: „La intrebarea cand se vor construi reactoarele 3 si 4? se poate raspunde intr-un singur fel:cand PSD va reveni la guvernare”.

Nici lucrul ăsta nu mai e atât de clar…