Intr-un volum, publicat in 1896, la Paris, intitulat „Les capitales du monde”, am gasit un capitol extrem de interesant despre Bucuresti. Capitolul este semnat de Carmen Sylva, acesta fiind, asa cum se stie, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta. In cele 25 de pagini ale contributiei sale la acest volum – in care sunt prezentate marile capitale ale lumii – Regina Elisabeta povesteste cum a gasit Bucurestiul atunci cand a sosit in Principate, in 1869, evoca eroismul soldatilor romani in Razboiul de independenta ( preocupati de sarbatorirea centenarului Unirii anul viitor, nu am dat suficienta atentie implinirii, anul acesta, a 140 de ani de la Razboiul de independenta si de la luptele de la Plevna, Grivita…), prezinta obiceiuri, viata politica, mentalitati, etc.
Observatiile sale, dupa 25 de ani de sedere in Romania, sunt extrem de interesante. Sunt mentionate schimbarile urbanistice (in Bucuresti, se construiau aproximativ 1000 de case anual), viata de zi si viata de noapte, situatia bisericilor si a manastirilor, situatia drumurilor, a spitalelor…
Tot atat de interesante sunt caracterizarile facute romanilor: „Niciodata un roman nu va spune ca ii merge foarte bine. ‘Deh, nu prea rau!’ Dar nu va va spune nici ca-i merge foarte rau. Daca-i spuneti ceva foarte solid, cu argumente, va va asculta si va spune ‘E posibil. O fi”. Romanii – spune ea – sunt un popor plin de superstitii, melancolic, trist.
Amuzante sunt unele comentarii despre viata politica: ” incercam chiar sa avem si socialisti, pentru a fi la inaltimea civilizatiei moderne. Numai ca socialismul prinde greu intr-o tara agricola, fara industrie…”
Tot amuzanta este relatarea referitoare la motivul pentru care Carol, tanarul print de Hohenzollern a acceptat coroana Principatelor : „A deschis atlasul, a luat un creion si cand a vazut ca linia trasata intre Londra si Bombay trece prin Principate, a afirmat – Asta e o tara de viitor”.
