Trăim o perioadă în care fiecare mutare politică pare să deschidă mai multe partide de șah deodată. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru este una dintre ele. Pe tabla de la București se caută o majoritate parlamentară; pe cea de la Bruxelles se citesc semnale despre orientarea viitorului guvern; iar cetățenii încearcă să afle cine va lua, în cele din urmă, deciziile care îi privesc.
Președintele Nicușor Dan a explicat că a văzut, la partide, mai multă preocupare electorală decât grijă pentru interesul național. Este posibil ca desemnarea lui Mureșan să fie răspunsul său la blocajul negocierilor: o încercare de a-i obliga pe lideri să spună limpede dacă susțin un guvern și în ce condiții. Dar o asemenea mutare poate avea și un rezultat pe care autorul ei nu și-l dorește. Dacă nu se formează o majoritate, perspectiva alegerilor anticipate revine în discuție. Ea nu apare automat: Constituția stabilește condiții pentru dizolvarea Parlamentului, iar decizia îi aparține președintelui.
Un nou scrutin ar putea schimba raportul de forțe în favoarea AUR. Într-un asemenea scenariu, nu ar fi în joc doar componența guvernului, ci și echilibrul dintre Parlament și Cotroceni. O majoritate ostilă președintelui ar putea încerca suspendarea sa, potrivit procedurii constituționale. Președintele Senatului ar asigura interimatul numai dacă suspendarea ar fi adoptată; demiterea ar depinde apoi de referendum. Sunt etape distincte, dar tocmai succesiunea lor arată miza unei crize politice prelungite.
Mai există însă o dimensiune, despre care se vorbește prea puțin: felul în care România își construiește relațiile cu partenerii europeni. Pe linia franceză, candidatura lui Dacian Cioloș la conducerea Francofoniei poate face din sprijinul diplomatic al Bucureștiului o temă importantă. Pe linia germană, o eventuală instalare a lui Siegfried Mureșan la Palatul Victoria ar putea fi privită drept ocazia unei consolidări a relațiilor politice și economice după anii mandatelor lui Klaus Iohannis. Acestea sunt ipoteze politice, nu dovezi ale unor înțelegeri. Dar ele merită discutate deschis, pentru că politica externă a României nu se desfășoară în afara politicii sale interne.
Biografia lui Mureșan explică de ce se pune această întrebare. El a lucrat în Germania alături de Gunther Krichbaum, politician care a intervenit, de-a lungul anilor, în dezbaterile publice din România, inclusiv în cele despre justiție și partide. In plus, soția sa, Oana Harvalia, româncă, a activat, in calitate de consilier personal al Monicăi Macovei. Am considerat adesea că tonul unor asemenea intervenții a depășit limitele dialogului firesc dintre parteneri. Cooperarea europeană presupune consultare și respect reciproc; deciziile privind guvernarea României trebuie să poată fi explicate, înainte de toate, românilor. Unii justifică in felul acesta si „parașutarea” sa pe lista de europarlamentari a lui Băsescu, in 2014. De altfel, e posibil ca Băsescu, la intoarcerea in țară, după atâția ani, a lui Mureșan, să-l fi intâmpinat, acum, pe „pupilul” său cu „pâine și sare”.
Nu contest dreptul lui Siegfried Mureșan de a candida la funcția de premier (sau a PPE -ului de a contrabalansa unele muații electorale spre extrema dreaptă din Europa) și nici valoarea experienței sale europene. Întrebarea este alta: poate el construi un guvern cu suficientă susținere parlamentară și cu libertatea politică necesară pentru a reprezenta echilibrat interesele României? Ce program propune pentru economie, pentru buget, pentru servicii publice? Cum va negocia cu partenerii externi atunci când interesele nu coincid în întregime? Aceste răspunsuri contează mai mult decât fotografia de la desemnare.
Iar dacă viitorul cabinet va fi prezentat drept unul „tehnocrat”, poate vom vedea în el și câteva dintre vocile care explică seară de seară, la televiziuni, cum ar trebui guvernată țara: Orcan, Ioniță, Pippidi, Caramitru, Preda, Papahagi, Carp… Ar fi, măcar, o ocazie să treacă de la comentarea mutărilor la răspunderea pentru ele.
Zic și eu… În această partidă, tabla este harta țării. Iar consecințele fiecărei mutări nu rămân în studiourile de televiziune.
PS Poate insă că ar fi trebuit sa folosim modelul sârb – Președintele Vukic va candida la postul de premier. Oare pentru a păstra filiera germană nu ar fi fost potrivită desemnarea lui Iohannis ca premier/? Apropo, mai știți ceva despre el? S-a repatriat? Și-a plătit datoria către statul român?
