Vestea dispariției academicianului Ionel Haiduc aduce cu ea nu doar tristețea firească a despărțirii de un om pe care
l-am cunoscut și l-am prețuit, ci și sentimentul că se încheie un capitol important din viața științifică și academică a României. Sunt oameni a căror biografie poate fi rezumată prin funcții, titluri și distincții. În cazul academicianului Ionel Haiduc, toate acestea spun însă doar o parte din poveste. Mai importantă mi se pare amprenta pe care a lăsat-o asupra instituțiilor în care a lucrat și asupra generațiilor pe care le-a format.
Academicianul Ionel Haiduc a aparținut acelei categorii de universitari pentru care prestigiul internațional nu a însemnat desprinderea de școala românească, ci, dimpotrivă, o obligație suplimentară față de aceasta. Chimist de mare reputație, autor al unor lucrări recunoscute în mediul științific internațional și profesor la Universitatea
„Babeș-Bolyai”, el a construit, cu răbdare și rigoare, o carieră care a făcut cinste cercetării românești. A condus Filiala Cluj a Academiei Române, iar între 2006 și 2014 a fost președintele celui mai înalt for științific românesc, într-o perioadă în care această instituție avea nevoie, ca întotdeauna, de echilibru, de autoritate și de capacitatea de a menține punți între generații și domenii diferite.
Am avut prilejul să ne întâlnim în numeroase împrejurări legate de viața academică și de proiectele Fundației Europene Titulescu. Îmi amintesc, între altele, sesiunea organizată în Aula Academiei Române, în martie 2007, la 125 de ani de la nașterea lui Nicolae Titulescu. Ionel Haiduc, în calitate de președinte al Academiei, a deschis atunci manifestarea, iar eu am vorbit despre Titulescu și despre Europa. Nu era doar un ceremonial aniversar. Era, de fapt, o întâlnire între memorie și proiect, între ceea ce România produsese mai valoros în diplomație și responsabilitatea noastră de a păstra acea moștenire vie.
Ne-am reîntâlnit și la Fundația Titulescu, inclusiv în ianuarie 2010, la lansarea unor volume din seria România după Malta. 875 de zile la Externe. Prezența lui Ionel Haiduc la asemenea manifestări nu era una de circumstanță. Avea curiozitatea intelectuală a omului de știință autentic și, în același timp, conștiința faptului că Academia nu poate trăi izolată într-un turn de fildeș. Știința, cultura, istoria și reflecția asupra interesului național făceau parte, pentru el, din același spațiu al responsabilității publice.
Poate că aceasta este una dintre lecțiile pe care ni le lasă. Într-o epocă în care prestigiul se confundă prea ușor cu vizibilitatea, academicianul Ionel Haiduc a reprezentat un alt tip de autoritate: aceea câștigată prin muncă îndelungată, competență și continuitate. A publicat sute de studii, a scris cărți, a format cercetători, a fost profesor invitat la universități din multe țări și a primit numeroase recunoașteri. Dincolo de inventarul impresionant al unei cariere, rămân însă școala creată în jurul său și ideea că performanța românească poate fi, în același timp, profund legată de țară și perfect compatibilă cu exigențele internaționale.
L-am privit întotdeauna ca pe unul dintre reprezentanții unei Transilvanii universitare serioase și așezate, în care cultura instituției, respectul pentru profesie și discreția personală valorează mai mult decât zgomotul public. Clujul și Academia Română pierd o personalitate importantă. Comunitatea științifică pierde un profesor și un savant. Iar cei care l-au cunoscut pierd un om echilibrat, civilizat și atent la rostul instituțiilor.
În asemenea momente, formulele protocolare spun prea puțin. Rămân amintirile, cărțile, discipolii și instituțiile la construcția cărora un om a participat. Pentru academicianul Ionel Haiduc, toate acestea alcătuiesc o moștenire solidă. Și poate că, dincolo de tristețea despărțirii, cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan ne oferă și perspectiva speranței: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Transmit familiei sale întreaga mea compasiune și sincere condoleanțe!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Prof.univ. Dr Adrian Năstase
Președintele Fundației Europene Titulescu
