La multi ani!

La multi ani pentru toti cei care poarta numele Maicii Domnului, intr-o zi de vacanta, destul de tensionata politic.  Maria, Mariana, Marin, Marian – e sarbatoarea voastra si, dati-mi voie, dragi prieteni de blog si de facebook, sa va urez sa aveti o zi onomastica frumoasa si linistita.

Aceasta sarbatoare –  a Adormirii Maicii Domnului –  romanii obisnuiesc sa o defineasca drept „Sf Maria Mare” (pentru a o deosebi de Sf Marie Mica, de la inceputul lui septembrie). Imi permit doar sa va reamintesc ca acest cuvant inseamna, conform teologilor, fie „copil dorit”, fie „ amaraciune”. Conotatiile sunt, evident, religioase.  Este un nume frumos, folosit in Romania dar si in multe locuri din lume pentru a marca optiunea pentru crestinism.

Inca o data, La Multi Ani!

 

Statul de drept funcționează și în Piața Victoriei?

Nu vreau să pun în discuție acum guvernarea, calitatea ei și nici conținutul protestelor formulate zilele acestea. Putem avea păreri diferite pe aceste chestiuni. Sau dacă asistăm la o operațiune „Colectiv 2” pentru schimbarea guvernului. Eventual la un episod de campanie electorală pentru prezidențiale.

Candidatul Iohannis afirma, însă, în seara asta, citind cu intonație de pe prompter, că „protestele sunt legitime”. Posibil, deși nu știu cum a reușit să le examineze atât de repede în recentele sale drumeții montane.

Problema esențială este însă dacă aceste proteste sunt exprimate într-un cadru legal.

Protestele pot fi exprimate, conform legislației noastre, în cadrul unor adunări publice. Legea 60 din 1991, modificată în 2004 de „guvernul Năstase”, chiar așa este intitulată – Legea adunărilor publice. Nu știu dacă ea este în conformitate cu doctrina austriacă sau cu cea a unor comisari UE dar acesta este dreptul pozitiv la noi – juriștii știu la ce mă refer. Nu avem o „lege a protestelor publice (sau individuale)”. Nici măcar a celor „spontane” (am în vedere protestele anunțate cu săptămâni înainte, pe rețelele sociale!!).

Conform Legii 60, adunările publice sunt autorizate pe baza unei cereri formulate de inițiatori, care sunt și organizatorii adunării (ei se ocupă de desfășurarea în bune condiții a acțiunii respective, cooperează cu autoritățile, comunică direcțiile de afluire și defluire etc. – vă rog să citiți detaliile în textul legii). Am înțeles că, pentru rațiuni – pe care le intuiesc -, organizatorii „mitingului diasporei” s-au retras. În aceste condiții, nu se mai poate vorbi de o adunare publică legală. Nu vreau să dezvolt, dar cei care afirmau că se plimbau prin piață „ca să ia pulsul”, se aflau, de fapt, pe carosabil și erau pasibili de amendă. Nu vreau să-i supăr și mai tare pe cei care mă înjură pe Facebook, dar e amuzant președintele Iohannis când cere respectarea statului de drept în condițiile unei adunări desfășurate în afara legii. Sigur, vor fi mai puțin supărați dacă voi afirma că nici guvernul nu respectă legea – care prevede că adunările publice nu se pot desfășura în apropierea stațiilor de metrou, etc.

În opinia mea, legea 60 ar trebui actualizată de către guvern, cu consultarea partidelor și a societății civile, libertatea de întrunire trebuind să fie dublată de asumarea responsabilităților firești, pentru a se evita incidentele huliganice și manifestările anarhice.

P.S.: Am fost marcat de actele agresive împotriva jandarmilor (nu vreau să justific însă eventuale excese ale lor) și mai ales împotriva femeii din forțele de ordine, căreia îi doresc însănătoșire grabnică.

 

 

Universitatea populară „Nicolae Iorga”

Ieri, la Vălenii de Munte, a avut loc ceremonia de deschidere a Cursurilor de vară (ediția LXV) ale Universității populare înființate, în 1908, de Nicolae Iorga.  Cursurile durează o săptămână și, în cadrul lor, participanții – din România și din Republica Moldova – au posibilitatea să audieze prelegeri de istorie națională și să viziteze locuri cu  semnificație din zonă.

În cadrul ceremoniei de deschidere, ieri, au fost prezentate patru conferințe:

Valeriu Matei – Unirea Basarabiei cu Țara;

Ioan-Aurel Pop, 1 Decembrie în istoria Românilor. Finalizarea procesului de Unificare a României;

Răzvan Theodorescu, România nu a încheiat războiul pe 11 noiembrie 1918;

Adrian Năstase, Nicolae Titulescu – Politica externă a României.

Eu le-am vorbit celor prezenți despre discursul lui Titulescu, din 1915, de la Ploiești, intitulat „Inima României”, despre participarea sa în Comitetul Național Român de la Paris, din 1918, condus de Take Ionescu, despre faptul că, împreună cu I. Cantacuzino, el a semnat din partea României Tratatul de pace cu Ungaria, de la Trianon, despre reparațiile de război, despre contribuția sa la procesul optanților unguri și, desigur, despre relația „complicată” cu Nicolae Iorga.

Au fost câteva sute de participanți și notabilități locale.

 

Câteva gânduri despre evenimentele recente

Suntem în Anul Centenarului, iar nevoia de unitate şi solidaritate a societăţii româneşti este profund disturbată de escaladarea violenţei, de la formele simbolice/verbale la cele fizice.

Cred că avem nevoie de o evaluare serioasă a ceea ce se întâmplă, pentru  regăsirea unei stări de echilibru şi normalitate.

Dorim o guvernare prin „maidane” sau revoluţii colorate? Chestiunea esenţială la care trebuie să găsim răspuns este dacă modelul democraţiei reprezentative, bazat pe alegeri periodice din patru în patru ani mai este viabil? Ma intreb acest lucru deoarece, în ultimii ani, guvernele sunt puternic contestate şi se încearcă dărâmarea lor nu prin instrumentele luptei parlamentare, ci prin presiunea străzii. Îmi aduc aminte cum, în 2004, alegerile prezidenţiale au fost masiv influenţate de ameninţarea cu organizarea unui „maidan” la Bucureşti, după modelul celui de la Kiev. Atunci, omul în geacă portocalie a cucerit puterea şi a creat Sistemul.

După tragicul incendiu de la Clubul Colectiv, sub presiunea străzii, guvernul Ponta a fost înlocuit cu „guvernul meu”. Imediat după alegerile din 2016, a apărut „omul în geacă roşie” care a legitimat protestele de stradă. Nu pot să nu observ că Dreapta politică din România utilizează pentru cucerirea puterii instrumentele folosite în trecut de stânga insurecţională sau de cele mai recente ale „revoluţiilor colorate”, sprijinite de peste Atlantic, începând cu „revoluţia trandafirilor” din Georgia.

Este România în criză economică, socială sau politică? Care sunt raţiunile unor proteste de stradă? În 2012 au existat masive proteste de stradă, însă atunci România era în criză socială, ca urmare a acumulării consecinţelor tăierilor de salarii şi a celorlalte măsuri de austeritate. Guvernele Boc şi Ungureanu aveau o susţinere parlamentară firavă, creată oricum prin traseim politic (o nouă „soluţie imorală” a lui Băsescu!). Acum, şomajul este la cote reduse, salariile au crescut, nu au fost tăiate, iar guvernul PSD-ALDE are o majoritate parlamentară solidă. În lipsa unor crize sociale ori economice reale cauzele protestelor trebuie căutată în altă parte. Este destul de clar faptul că stilul guvernării din ultimii doi ani a creat o stare de nervozitate sau de frustrare socială, iar unele persoane au dorit să-şi manifeste neîncrederea faţă de coaliţia de guvernământ prin participarea la proteste politice, în principalele oraşe din România şi, uneori, în alte oraşe din Uniunea Europeană. Tot la fel de adevărat este că Dreapta politică încearcă să compenseze debilitatea forţei lor parlamentare prin stimularea protestelor de stradă, pentru a crea impresia că este mai puternică decât este în realitate. Întotdeauna însă formele de protest ale unei minorităţi hiperactive şi stigmatizarea unei comunităţi, precum cea a votanţilor, simpatizanţilor ori membrilor PSD, determină o „spirală a tăcerii” şi creşterea coeziunii interne. Acest lucru s-a observat prin participarea la mitingul organizat de PSD recent în Piaţa Victoriei.

Dacă evaluăm mitingul de ieri, observăm că este lipsit de o miză concretă care sa fie uşor de identificat. Legislaţia penală nu s-a schimbat peste noapte. Nu a fost dată nicio amnistie sau graţiere. Instituţiile publice nu şi-au degradat funcţionarea într-un ritm atât de rapid încât să fie nevoie de o intervenţie publică pentru salvarea lor miraculoasă de către populaţie. Dacă nimic din toate acestea nu s-a întâmplat atunci explicaţia mitingului trebuie căutată în faptul că urmează doi ani electorali şi se încearcă, prin orice mijloace, atragerea de voturi. Si eventual schimbarea guvernului pentru a obține, precum Băsescu în 2009, modalitățile instituționale de a „număra” voturile.  Banal, dar trist! Şi-a descoperit, în sfârșit, Preşedintele Republicii fișa postului?

Desfăşurarea evenimentelor politice din ultimii doi ani ne indică faptul că dl. Iohannis încă nu a terminat de citit „manualul de utilizare” a funcţiei prezidenţiale. Anunţarea (posibil prematură) a candidaturii pentru al doilea mandat prezidenţial îi slăbeşte  poziţia de factor de echilibru în stat şi creează impresia că toate acţiunile sale sunt orientate spre recâştigarea alegerilor. Dl. Iohannis, nu a descoperit, de exemplu, instituţia consultărilor cu toate partidele parlamentare şi cu alte instituţii, pentru a căuta să genereze consens în societate. De ce, de exemplu, dl. Iohannis nu a invitat partidele parlamentare la consultări pe tema deţinerii preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene? De ce tema „Diasporei” nu a fost dezbătută cu partidele parlamentare, asociaţiile din diaspora şi alţi actori relevanţi, în contextul înrăutăţirii percepţiei faţă de imigranţii din Est în Vestul Europei?

Cine are, până la urmă, „monopolul violenţei legitime”? În teorie, statul. Acceptarea drept legitime a unor proteste politice aparent spontane a creat confuzie în rândul instituţiilor care trebuie să menţină ordinea publică. Permisiunea de a fi organizate proteste publice prin încălcarea sistematică a legii a creat un precedent care este mereu invocat. Atunci când Jandarmeria a reacţionat în faţa provocărilor unor persoane violente, au devenit vizibile consecinţele ambiguităţii în care forţele de ordine se află: prin lege le este cerută o reacţie fermă, dar cutuma politică a fost de acceptare a încălcării legii. Prinşi la mijloc şi dezorientaţi, unii jandarmi este posibil să fi reacţionat disproporţionat, din instinct de apărare. Prin comparaţie cu intervenţiile forţelor de ordine în cazul unor proteste din Statele Unite, Franţa, Spania ş.a., acţiunea jandamilor nu mai pare  „diproporţionată”, chiar dacă orice violenţă şi suferinţă sunt regretabile. Pe când o lozincă, la proteste, „Vrem jandarmi ca afară”?

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie de „criză fără crize”, am speranţa că România îşi va regăsi echilibrul intern şi nu va intra într-un ciclu al violenţelor, pentru a celebra cu demnitate un secol de la Marea Unire. Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar trebui să fie un alt argument pentru maturitate, responsabilitate şi patriotism.