Fundația Europeană Titulescu vă invită miercuri, 15 aprilie 2026, începând cu ora 16.30, la dezbatere și lansarea volumului: Reconfigurarea geopoliticii mondiale.

Invitați speciali:

Colonel ® Dr Tudor PĂCURARU, Analist informații

Conf.univ. Dr Alba POPESCU, UNAp Carol I

Colonel ® Dr Tiberiu TĂNASE, Secretar DIS-CRIFST – Academia Română

Colonel ® Drd Elena ONU, Analist informații

Moderator: Prof.univ. Dr Dumitru PREDA, Director științific FET
Evenimentul se va desfășura la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, și va fi transmis live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al Fundației.
Menționăm că intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Sponsorii FET: Grampet Group, Grup Primacons.

Vă doresc sărbători pascale cu pace și cu speranță!

Astăzi, vestea plecării lui Liviu Maior mi-a lăsat un gol pe care nicio pagină de istorie — oricât de bine scrisă — nu îl poate umple. Ne-am cunoscut în vremuri de construcție, când România își căuta drumul, iar el a fost, pentru mine și pentru mulți alții, nu doar un coleg, ci o busolă morală și intelectuală.

Îmi amintesc cu emoție anii ’90, când împărțeam responsabilitățile guvernării. Liviu nu era doar ministrul Educației; era istoricul care înțelegea că prezentul nu poate fi clădit fără a respecta rădăcinile. Avea acea sobrietate ardelenească, dublată de o eleganță a spiritului pe care rar o mai întâlnești astăzi. Discuțiile noastre treceau adesea dincolo de dosarele de pe masă, pierzându-se în analize despre destinul Transilvaniei sau despre locul României în lume.

Dincolo de portofoliul Educației, Liviu a purtat pe umerii săi responsabilități pe care puțini le-au bănuit la acea vreme. A fost un artizan discret al apropierii noastre de Occident. Cândva, vom afla mai multe amănunte despre rolul său esențial în îmbunătățirea relației dintre România și Statele Unite. A știut să construiască punți diplomatice acolo unde politica de suprafață întâmpina obstacole, fiind un garant al seriozității noastre în fața partenerilor americani.

Chiar și în ultimii ani, legătura noastră a rămas vie prin cuvântul scris. M-am bucurat să primesc, recent, ultimul său volum, „Românii în ‘a treia Europă’. Loialitate. Revoluție. Unitate. 1848-1918”. Citindu-l, am regăsit aceeași rigoare și pasiune pentru adevăr care l-au definit mereu. Recunosc, așteptam cu nerăbdare și acea nouă carte de analiză a documentelor recuperate de la Budapesta, despre care vorbisem. Era o lucrare necesară, pe care doar un spirit ca al său o putea desăvârși. Din păcate, acea pagină va rămâne acum marcată de tăcere.

Plecarea lui Liviu la vârsta de 85 de ani este o pierdere pentru elita românească. România pierde un mare istoric, iar eu pierd un vechi camarad, alături de care am încercat să facem bine acestei țări.

Gândurile mele se îndreaptă acum către familie – către George și cei apropiați, inclusiv către prietenii din Cluj – care poartă mai departe această moștenire a serviciului public făcut cu demnitate.

Drum bun printre stele, dragă Liviu! Îți mulțumesc pentru tot ce am învățat de la tine.

---

Aderarea României la NATO a fost, pentru mine, nu doar un obiectiv politic, ci o misiune profundă, legată de destinul țării noastre. Am crezut cu tărie că România trebuie să își găsească locul firesc în lumea valorilor democratice, acolo unde securitatea, solidaritatea și libertatea nu sunt doar concepte, ci realități asumate și apărate.

Ani la rând am muncit, împreună cu o echipă dedicată, pentru a demonstra că România este pregătită să devină parte a acestei alianțe. Nu a fost un drum ușor. A fost nevoie de reforme, de perseverență și, mai ales, de încredere — în noi înșine și în viitorul nostru.

Momentul în care am ajuns la Washington, în martie 2004, rămâne unul dintre cele mai puternice din viața mea publică. Acolo, în cadrul ceremoniei oficiale, când România a devenit membru al NATO, am simțit că asist la o schimbare de destin. Nu era doar un act formal, ci confirmarea faptului că țara noastră își găsise, în sfârșit, locul într-o comunitate de națiuni unite prin valori comune. A fost un moment de mândrie, dar și de responsabilitate .

Am știut atunci că acest pas trebuie să rămână viu în conștiința românilor. De aceea, în același an, am susținut adoptarea legii prin care prima duminică a lunii aprilie a fost declarată Ziua NATO în România. Am dorit ca această zi să nu fie doar o simplă comemorare, ci un simbol. Un simbol al drumului parcurs, al eforturilor depuse și al angajamentului nostru față de securitatea și stabilitatea acestei țări.

Pentru mine, aderarea la NATO a însemnat mai mult decât o realizare politică. A însemnat garanția că România nu va mai fi niciodată singură în fața provocărilor istoriei. A însemnat un legământ cu viitorul, cu generațiile care vor trăi într-o țară mai sigură, mai respectată și mai bine ancorată în valorile lumii democratice. A fost un efort care a inceput in 1990!

Privesc în urmă cu convingerea că am făcut ceea ce trebuia pentru România. Ziua NATO nu este doar o dată în calendar. Este o amintire vie a unui moment în care am ales, ca națiune, să mergem înainte, împreună cu aliații noștri, pe drumul libertății și al solidarității.

Este important ca liderii de astăzi ai țării să găsească soluțiile potrivite, in contextul actual, pentru a asigura, in continuare, securitatea națională!