Am terminat de citit, zilele trecute, un volum al lui Mircea Damian, intitulat “București 1935”, republicat la editura Vremea, anul acesta. 

Volumul chiar a fost publicat, pentru prima dată, în 1935 și este un fel de caleidoscop cu secvențe din Bucureștiul interbelic. Damian vorbește despre și prezintă descrieri ale Gării de Nord, ale străzilor din București, ale bulevardelor, ale parcurilor bucureștene. Descrie Lipscanii, Șoseaua, Cartierele “boierești”, mahalaua, Parcul Carol, cinematografele, cafenelele literare, etc. Recunosc, nu am fost foarte impresionat de aceste descrieri. Singurul capitol al cărții care mi s-a părut inspirat a fost cel referitor la oratorii mai importanți din Adunarea Deputaților. Portretele sunt extrem de izbutite, acide adeseori. Sunt prezentați doctorul Lupu, Octavian Goga, Grigore Iulian, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida voievod, A.C. Cuza, Gheorghe Tătărăscu, Ion Petrovici, Virgil Madgearu și alții.

Ca de fiecare dată, urmăresc eventuale referiri din epocă la Nicolae Titulescu. Iată ce scrie Mircea Damian despre marele diplomat român: “Nicolae Titulescu nu a prea fost auzit în ultimii ani ținând în țară și în românește un discurs mare. El a vorbit mai mult pe la Geneva. 

Titulescu are, precum se știe, un chip de mongol. Este aproape diafan. Când vorbește, este ca un poet în transă.

Trupul lui firav vibrează tot. Este în întregime al cuvântului, al discursului și am impresia că el nu vede pe nimeni când vorbește. Vreau să spun că nu poate să distingă o fizionomie, o privire, un gest. El vede lume. Și mai cred că dacă, in plin discurs, l-ar întrerupe cineva, ar fi cat se poate de nedumerit și nu ar ști ce să răspundă. Titulescu este un orator occidental, format la școala Genevei. Deloc polemist in înțelesul romanesc al cuvântului, el își desfășoară pe larg ideile și argumentele, le ascultă apoi cu atenție pe ale adversarului și răspunde tot cu idei și tot cu argumente, după-masă sau mâine, înainte de prânz. La o scuturare românească, singur între cinci, șase  sau douăzeci de glasuri care sfâșie, Titulescu nu rezistă.”

Putem fi de acord sau nu cu acest portret, el trebuie citit insă impreună cu alte caracterizări despre discursurile lui Titulescu din parlament. De exemplu, cel in care răspunde unei interpelari a lui Iuliu Maniu, din 1934, despre revizuirea frontierelor!

In ultima perioadă, am ascultat numeroase anunțuri la televiziuni, oarecum in paralel, pe de o parte despre greve, proteste sociale, criza politică și, pe de altă parte – ca și cum ar fi vorba despre o altă țară – anunțuri de reclamă pentru diverse tipuri de festivaluri, cu zeci sau sute de mii de participanți. M-am gândit să scriu ceva despre evoluția acestora dar și despre impactul lor public, după 1990.

De la festivalul cultural la industria marilor evenimente

În ultimele trei decenii, festivalurile de muzică au devenit una dintre cele mai vizibile componente ale vieții culturale și ale industriei de divertisment din România. Dacă la începutul anilor 1990 termenul de „festival” era asociat în special cu muzica ușoară, folclorul, jazzul, muzica clasică sau concursurile de interpretare, după anul 2000 și, mai ales, după 2010, modelul s-a schimbat profund.

România a trecut de la festivalul organizat preponderent de instituții publice la evenimentul de mari dimensiuni, produs de companii private, finanțat din bilete, sponsorizări și parteneriate comerciale și conceput nu doar ca o serie de concerte, ci ca o experiență turistică, socială și vizuală.

În 2026 coexistă, în România, mai multe categorii distincte de festivaluri:

• marile festivaluri comerciale de muzică electronică, pop și urbană;
• festivalurile de rock și metal;
• festivalurile de jazz și blues;
• festivalurile de muzică clasică;
• festivalurile de folk și world music;
• festivalurile folclorice;
• evenimentele locale, municipale sau comunitare;
• festivalurile cu acces gratuit, finanțate în principal de autorități publice;
• festivalurile de nișă, organizate în mediul rural sau în spații naturale.

Această diversitate explică dificultatea alcătuirii unei liste absolut exhaustive. În fiecare vară au loc sute de manifestări care includ muzică, însă nu toate sunt festivaluri muzicale în sens strict. Unele sunt zile ale orașului, târguri, serbări tradiționale sau evenimente gastronomice care au și un program de concerte.

Prin urmare, pentru o inventariere serioasă trebuie făcută distincția între:

1. festivalurile muzicale propriu-zise;
2. festivalurile multidisciplinare în care muzica reprezintă componenta principală;
3. manifestările locale care includ concerte, dar nu sunt construite în jurul unui concept muzical.

1. Festivalurile înainte de 1989

România avea o tradiție festivalieră importantă și înainte de 1989. Modelul era însă diferit de cel actual. Evenimentele erau organizate sau supravegheate de instituțiile statului și aveau, de regulă, o componentă culturală, educativă sau de reprezentare națională.

Festivalul Internațional „George Enescu”, inițiat în 1958, a rămas cea mai prestigioasă manifestare românească dedicată muzicii clasice. În domeniul muzicii ușoare, Festivalul de la Mamaia, organizat începând din anii 1960, a reprezentat principala platformă de lansare și consacrare a interpreților și compozitorilor români.

Festivalul „Cerbul de Aur”, lansat la Brașov în 1968, a avut încă de la început o dimensiune internațională. El a constituit una dintre puținele ocazii în care publicul românesc putea urmări artiști străini importanți și producții televizate apropiate de standardele occidentale.

În paralel, existau numeroase festivaluri de folclor, muzică corală, romanțe, fanfare, muzică populară și creație studențească. Aceste manifestări nu urmăreau, în primul rând, profitul, ci promovarea culturii naționale, selecția valorilor artistice și realizarea unor programe pentru radioul și televiziunea publică. „Cântarea României” reprezenta o formulă de prezentare pe diferite segmente culturale și o competiție intre județe.

„Cenaclul” lui Adrian Păunescu a avut un impact social important.

2. Anii 1990: libertate artistică, dar infrastructură redusă

După 1989, piața muzicală s-a liberalizat rapid. Au apărut case de discuri private, posturi comerciale de radio și televiziune, impresari, cluburi și organizatori independenți.

Cu toate acestea, dezvoltarea festivalurilor a fost mai lentă decât dezvoltarea concertelor. România avea puține spații adecvate pentru evenimente în aer liber, infrastructură turistică insuficientă, acces redus la sponsorizări și o piață a biletelor încă fragilă.

În această perioadă, festivalurile tradiționale au continuat să ocupe un loc important. Festivalurile de jazz, folk, muzică ușoară sau folclor au rămas în mare măsură dependente de bugetele locale și centrale. Unele festivaluri istorice au fost întrerupte, reluate sau reorganizate în formule diferite.

Anii 1990 au fost însă esențiali pentru formarea unei noi generații de organizatori și pentru apariția unui public interesat de rock, metal, jazz alternativ, muzică electronică și alte genuri mai puțin reprezentate în sistemul cultural anterior.

3. Perioada 2000–2010: profesionalizarea organizării

După anul 2000 au început să apară mai multe concerte internaționale de mari dimensiuni, ceea ce a contribuit la profesionalizarea sectorului.

Organizatorii români au acumulat experiență în negocierea contractelor cu artiștii, construcția scenelor, securitatea publicului, ticketing, sponsorizări, publicitate și logistică. Marile companii au început să considere concertele și festivalurile drept instrumente eficiente de comunicare cu publicul tânăr. La inceput, erau aduși in România diverși cântăreți „pensionați” in Occident și care iși intregeau veniturile in Estul Europei unde se copiau modelele culturale din Vest.

Tot în această perioadă s-au consolidat câteva festivaluri de nișă, în special în domeniul jazzului, rockului, muzicii clasice și muzicii medievale. Festivalurile au început să fie folosite și ca instrument de promovare a unor orașe sau regiuni.

Sibiul, Brașovul, Clujul, Timișoara și Bucureștiul au devenit centre importante ale noii piețe de evenimente. Integrarea României în Uniunea Europeană a favorizat circulația artiștilor, accesul la rețele culturale internaționale și creșterea mobilității publicului. In plus, au apărut și la noi manageri de mari evenimente care au ințeles potențialul de profit intr-un domeniu in care mai ales tinerii iși căutau modele.

4. După 2010: apariția marilor festivaluri contemporane

Transformarea decisivă s-a produs după 2010. Festivalul nu a mai fost conceput doar ca o succesiune de concerte, ci ca un produs complex, desfășurat timp de mai multe zile și asociat cu:

• cazare;
• transport;
• gastronomie;
• activități de divertisment;
• instalații vizuale;
• campanii în rețelele sociale;
• merchandising;
• sponsorizări comerciale;
• turism urban sau rural.

Succesul UNTOLD, lansat la Cluj-Napoca în 2015, a demonstrat că România poate organiza un festival de dimensiune internațională.

Electric Castle a creat un alt model de succes: festivalul desfășurat într-un spațiu istoric, pe domeniul Castelului Bánffy de la Bonțida. Ediția din 2026 are loc între 16 și 19 iulie, organizatorii indicând o audiență cumulată anuală de peste 250.000 de participanți.

Summer Well, organizat pe Domeniul Știrbey de la Buftea, a consolidat formula festivalului de dimensiuni medii, cu identitate vizuală puternică și orientare spre indie, alternative și pop contemporan. În 2026, festivalul este programat între 7 și 9 august.

Apariția Beach, Please! a marcat ascensiunea generației hip-hop, trap și urban. Festivalul a pornit în 2022 și a cunoscut o expansiune extrem de rapidă. Ediția din 2026 a avut loc între 8 și 12 iulie, la Costinești.

Aceste exemple arată că publicul festivalurilor s-a segmentat tot mai clar. Tinerii care participă la Beach, Please! nu reprezintă neapărat același public cu participanții la Electric Castle, Summer Well, Rockstadt, Gărâna Jazz sau la manifestările de muzică clasică.

5. Diversificarea geografică

Un element important este extinderea festivalurilor dincolo de marile orașe. Unele dintre cele mai cunoscute manifestări se desfășoară în localități mici sau în zone rurale:

• Bonțida, pentru Electric Castle;
• Buftea, pentru Summer Well;
• Gărâna, pentru festivalul de jazz;
• Brezoi, pentru blues;
• Mera, pentru world music;
• Costinești, pentru Beach, Please!;
• Ghimbav, pentru Rockstadt Extreme Fest.

Rockstadt Extreme Fest, unul dintre cele mai importante evenimente de metal din regiune, are loc în 2026 la Ghimbav, între 27 și 31 iulie. Programul anunțat include artiști precum Sabaton, Marilyn Manson, Godsmack, Lamb of God, Helloween și The Prodigy.

Brezoi („The Place where You belong”!) este o localitate in Vâlcea cu aproximativ 5000 de locuitori.

Festivalurile pot modifica temporar economia și ritmul unei localități. Ele generează cerere pentru hoteluri, pensiuni, transport, restaurante, comerț local, pază, servicii tehnice și forță de muncă sezonieră.

În același timp, ele provoacă probleme legate de trafic, zgomot, salubritate, siguranță, protecția mediului și relația cu locuitorii permanenți. Interesant este faptul că, in timp ce problemele economice și sociale se adâncesc, numărul și afluxul de spectatori la festivaluri crește. S-ar putea ca aceste evenimente să descarce o parte din frustrările și energia negativă acumulate de tineri.

6. Festivalurile și competiția dintre orașe

Autoritățile locale au înțeles că un festival cunoscut poate contribui la imaginea unui oraș. Cluj-Napoca a devenit exemplul cel mai vizibil, dar și Sibiul, Timișoara, Iașul, Brașovul și Bucureștiul au utilizat evenimentele culturale pentru promovare turistică.

Festivalul oferă orașului gazdă mai multe avantaje:

• vizibilitate națională și internațională;
• creșterea numărului de turiști;
• ocuparea unităților de cazare;
• venituri suplimentare pentru operatorii economici;
• promovare în presa tradițională și în mediul online;
• atragerea publicului tânăr;
• consolidarea unei identități urbane.

Totuși, beneficiile nu trebuie presupuse automat. Pentru fiecare eveniment este necesară o evaluare a raportului dintre fondurile publice alocate și rezultatele economice, culturale și de imagine.

În lipsa unor indicatori clari, finanțarea publică poate deveni netransparentă, iar cifrele privind participarea sau impactul economic pot fi prezentate exclusiv de organizatori, fără o verificare independentă.

7. Festivalul ca ecosistem economic

Marile festivaluri funcționează astăzi ca ecosisteme economice temporare. Principalele surse de venit sunt:

1. biletele și abonamentele;
2. sponsorizările;
3. taxele plătite de comercianți;
4. vânzarea de produse și servicii;
5. publicitatea;
6. parteneriatele media;
7. pachetele de cazare și transport;
8. finanțările publice;
9. fondurile europene, în cazul unor proiecte culturale;
10. merchandisingul.

Principalele cheltuieli sunt reprezentate de onorariile artiștilor, scenotehnică, amenajarea spațiului, securitate, personal, energie, transport, publicitate, servicii medicale, salubritate, autorizații și asigurări.

În cazul celor mai mari evenimente, amploarea investițiilor a apropiat organizarea festivalurilor de managementul unor proiecte industriale temporare.

8. Schimbarea publicului

Festivalurile au modificat și comportamentul publicului. Participarea nu mai este determinată exclusiv de artiștii invitați. Publicul cumpără o experiență completă, asociată cu vacanța, socializarea, moda, gastronomia și prezența în mediul digital.

În anumite cazuri, abonamentele sunt puse în vânzare înainte de anunțarea integrală a programului. Aceasta arată că marca festivalului poate deveni mai importantă decât un anumit artist.

Festivalurile creează comunități recurente. Participanții revin anual, folosesc simbolurile evenimentului, urmăresc comunicarea organizatorilor și contribuie la promovarea festivalului prin propriile fotografii și înregistrări.

9. Riscuri și vulnerabilități

Dezvoltarea rapidă a pieței implică și riscuri:

• creșterea onorariilor artiștilor internaționali;
• dependența de sponsori;
• vulnerabilitatea în fața crizelor economice;
• anulări determinate de vreme sau probleme logistice;
• suprasolicitarea infrastructurii;
• incidente de securitate;
• consumul de alcool și substanțe interzise;
• dificultăți privind protecția minorilor;
• poluare fonică și deșeuri;
• concurența dintre festivalurile programate în aceleași perioade.

Calendarul din 2026 ilustrează direct această competiție. UNTOLD și Summer Well sunt programate practic în același interval, între 6–9, respectiv 7–9 august.

Această suprapunere obligă publicul, sponsorii și chiar furnizorii tehnici să aleagă între două evenimente importante.

10. România în competiția regională

România concurează cu festivaluri consacrate din Ungaria, Serbia, Croația, Bulgaria și alte state din Europa Centrală și de Sud-Est.

Avantajele României sunt:

• dimensiunea pieței interne;
• publicul tânăr;
• diversitatea geografică;
• costurile încă relativ competitive;
• apropierea de piețele din Europa Centrală, Balcani și Republica Moldova;
• orașele universitare puternice;
• litoralul Mării Negre;
• patrimoniul istoric ce poate fi integrat în identitatea evenimentelor.

Dezavantajele sunt infrastructura de transport inegală, numărul redus de spații special amenajate, lipsa unor date statistice unitare și instabilitatea unor mecanisme de finanțare publică.

Concluzie

Între 1990 și 2026, festivalurile de muzică din România au evoluat de la manifestări predominant culturale și instituționale la o industrie complexă, aflată la intersecția dintre muzică, turism, divertisment, publicitate și dezvoltare urbană. Și afaceri…

România nu mai este doar o piață secundară pentru turneele artiștilor internaționali. Ea a devenit un producător de festivaluri cu mărci proprii, unele dintre ele capabile să atragă public din străinătate și să intre în competiția regională.

Problema centrală pentru anii următori nu va fi doar creșterea numărului de festivaluri, ci calitatea și sustenabilitatea lor: cât de bine sunt organizate, ce efecte economice produc, cât de transparent sunt finanțate, în ce măsură promovează și artiști români și cum se integrează în viața comunităților gazdă.

Iar intrebarea esențială va fi : ce fel de model civilational va fi promovat? Sper că nu unul reprezentat de grupuri de zombi care țopăie și consumă droguri.

In ultima perioadă, reprezentanți ai USR sau PNL, pentru a justifica haosul de acum, vor să arate că o alternativă ar insemna „intoarcerea la perioada guvernării Năstase”.

Hai să vedem, chiar așa de rău ar fi? Vă reamintesc câteva date de sinteză:

*In perioada 2000-2004, au fost finalizate câteva obiective externe strategice

–Aderararea la NATO (2004), incheierea negocierilor cu Uniunea Europeană (2004), eliminarea vizelor in spațiul Schengen pentru călătoriile de până la trei luni (2002).

*In perioada 2000-2004, Parlamentul a desfăsurat cea mai substantialã activitate legislativă din perioada postdecembristã. Au fost promulgate peste 2.600 de legi, cu mult peste ceea ce s-a promulgat in cele trei legislaturi anterioare, respectiv 1.799 de legi.

*Au fost adoptate legile transparenței – Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; Legea 52/2003 privind transparența decizională.

*In ani 2001-2004, economia româneascã a inregistrat o combinatie exceptionala de dezinflatie, scadere a deficitului contului curent si crestere economica puternica.

*Relansarea economica s-a bazat pe o crestere economica sustinuta in fiecare an: in 2001 5,7%, in 2002 5,1%, in 2003 5,2%, in 2004 8,4%.

*In anul 2000, am preluat tara cu o pierdere de 3,4 miliarde de dolari fat de anul 1996 si am adus-o, in cei patru ani de guvernare, la un plus de 7,6 miliarde de dolari în ceea ce priveste Produsul Intern Brut.

*Numârul somerilor s-a redus aproape la jumâtate fatà de anul 2000, rata somajului coborând de la 10,5% la 6%. Rata sărăciei a scazut de la 36% în 2000 la 23% in 2004 – iar a sărăciei severe de la 13,8% la 7,9%.

*Salariul minim net lunar era în anul 2000 de28 dolari SUA; în 2004 a fost de 69 dolari. Salariul mediu net lunar era in anul 2000 de 95 dolari SUA; in 2004, el a fost de 174 dolari.

*Pensia medie de asigurari sociale de stat era in anul 2000 de 42 dolari SUA; in 2004 a fost de 74,8 dolari. Pensia medie a agricultorilor era in anul 2000 de 8,7 dolari SUA; in 2004, a fost de 23,5 dolari. Fiscalitatea pe forta de munca a scäzut de la 60% in anul 2000, la 49,5% ni 2004. Productia agricolã în 2004 a fost cu 32% mai mare decât in 2000.

*Inflatia si salariile: in conditile unei scaderi a ratei somajului, de la 8,8% in 2001 la 6,2%in 2004, salariul mediu a crescut, in acelasi interval, de la 104 la 183 de dolari pe luna. Rata inflatiei a scäzut in acest interval, de la 40% pâna la sub10%.

*In anul 2002, exporturile s-au situat la cel mai inalt nivel dupa 1990 – circa 14 miliarde de dolari, mai mare cu 34%, comparativ cu exportul din anul 2000.

*F i n a l i z a r e a anului 2004 cu un sold favorabil al contului trezoreriei statului, de un miliard de dolari, suma ce a fost folosita de catre guvernarea Aliantei, dupa 2004, pentru acoperirea deficitelor sale bugetare!

*In perioada 2001-2002, cele mai importante agentii internationale de rating au îmbunătătit de trei ori cotatia României, atingându-se situatia anului 1996, sub aspectul aprecierilor legate de conditiile de investire in România.

*Utilizarea a 110% din fondurile de preaderare.

*Unificarea legislatiei fiscale. A fost introdus impozitul pe venitul global si declararea lui la Fisc. Insa cel mai important lucru pentru finantele românesti a fost aparitia Codului fiscal, elaborat în 2002. Noua lege prevedea impozitarea progresiva a veniturilor, in cinci transe cuprinse între 18 si 40%. Impozitul pe profit avea cotà unica de 25%, iar microîntreprinderile beneficiau de un impozit de 1,5% pe venit. TVA era de 19%.

*România a folosit, pentru prima dată, bugetul de stat ca instrument de dezinflatie (in acest fel, s-a mai rezolvat o problema: deficitul bugetar a scazut de la 4% din PIB în anul 2000, la 1,2% din PIB în 2004).

*Mediul economic privat s-a dezvoltat foarte mult si, poate cel mai important, guvernul a reusit sa ofere garantii de predictibilitate fiscala. Astfel, au fost elaborate si adoptate Codul fiscal si Codul de procedura fiscalà in 2003. Codul fiscal anterior al României fusese adoptat în 1941.

*A fost adoptată LEGEA nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat –ajutor social forte bine tintit, identificând persoanele supuse riscului de sarâcie si excluziune socialã.

*Niciodatà pâna atunci nu s-au construit n România mai multe case; niciodata nu -s au cumpàrat mai multe autoturisme, computere, telefoane mobile, bunuri de larg consum; niciodatã nu s-a dezvoltat creditul de consum mai repede si pe scarã mai larga;

*A fost perioada cu cei mai multi absolventi de invâtâmânt superior.

*Niciodatã, dupà 1989, până la guvernarea 2000-2004 nu a ajuns moneda nationalã sã se aprecieze in raport cu monedele internationale.

*Au fost realizati primii 100 de km de autostradă de după 1989 (in 2004).

*A fost lansat proictul de locuinte ANL.

*Programul guvernamental „Cornul si laptele” a fost initiat prin OUG 96/2002, constând in acordarea de produce lactate si de panificatie pentru scolari.

*In iulie 2002, a fost livrat primul lot de 40 de microbuze fabricate de câtre societatea Aro Câmpulung pentru unitatile scolare din mediul rural, care au asigurat gratuit transportul elevilor din localitatea de domiciliu, catre institutile de invatamânt.

*Salile de sport – 400 – construite in doar câteva luni si date in folosintã in toamna anului 2004

*Proiectul de modernizare a tribunelor stadionului „Iolanda Balas Soter” 2004.

*Consolidarea Tribunalului Mare, o lucrare foarte complicată, realizată cu firma Bouygues.

*Debirocratizarea. Este vorba despre ordonanta privind procedura aprobarii tacite, care prevedea ca orice cerere administrativa care nu primeste râspuns din partea autoritatilor in termenul legal de 30 de zile, se considera adoptata.

*Pachetul legislativ anticoruptie, publicat in aprilie 2003, in Monitorul Oficial, partea I, 278, 279. Pachetul legislativ continea 17 legi. Cele mai importante stabileau incompatibilitati intre functiile de demnitate publica si afaceri si obligau demnitarii sa-si faca publice averile. Demnitarii pusi in situatia de a alege aveau la dispozitie 30 de zile sa opteze intre politica si afaceri. Legea conflictului de interese

*Infiintarea PNA, „de importanta maxima” pentru aderarea la UE si ‘mai ales la NATO”

*Ajutoare financiare pentru mănăstirile din Moldova.

*Amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului.

*A intrat in vigoare pentru prima dată o lege privind protejarea monumentelor istorice, Legea 422/2001, o lege a muzeelor, infintarea a 15 muzee noi, numeroase initiative legislative menite sã acorde un suport consistent manifestarilor culturale,

*Un sfert din bugetul la dispozitia primului ministru a fost folosit pentru cultură si culte.

*Intre altele, printr-o donatie cuprinzând o vastã colectie de artã cartografica (aproximativ 1000 de hărti) a fost creat Muzeul National al Hártilor si Cartii Vechi (donatia Daniela si Adrian Nastase), din al carui fond au fost publicate si multe albume precum Descriptio Ponti Euxini, Descriptio Danubi, Descriptio Bassarabiae si Descriptio Transylvaniae.

*De altfel, niciodatã in România, în timpul unei guvernari de numai patru ani, nu s-au creat, recreat si restaurat atât de multe muzee de istorie si de artà. Câteva exemple: încheierea lucrărilor la Galeriile de Arta modernă româneasca si de artă universala din Muzeul National de Artă din Bucuresti; încheierealucrărilor unei părti din Muzeul Colectiilor; Muzeul National de Artă Contemporană din cladirea Parlamentului; Muzeul din Satu Mare; Colectia Vasile Grigore; Muzeul de arheologie din Tulcea; Depozitele Muzeului Täranului Român, Refacerea Muzeului Satului dupa un catastrofal incendiu; Laboratorul de restaurare de la Manasirea Putna – activ mai ales în anul comemorativ Stefan cel Mare – Organizarea expozitiei în Salile Sixtine ale Vaticanului; Colectia Nica Petre din Braila adusa din Canada; Zona noului muzeu din Pitesti; Centrul Cucuteni de la Piatra Neamt, Muzeul din Slatina, Muzeul de Etnografie din Constanta; colectia de pictura de la Topalu; Muzeul Elie Wiesel din Sighet.

*Proiectul „Ansamblului de locuinte Orăselul Artistilor” din sectorul 1- 2002-2003, in urma discutiilor cu mai multi artisti plastici, tinând seama de faptul că multe din atelierele de creatie fusesera retrocedate (proiect, din păcate, nefinalizat!)

*Succesul economic intern s-a transmis si in relatile externe. Astfel, s-a reusit finalizarea primului acord stand by cu FMI dupa 1990, in anul 2003 (ultimul find realizat in 1978). Relatia cu FMI a fost pentru prima dată pusã pe baze normale.

*Implicarea in realizarea unor acte de mare importantã, benefice pentru activitatea M.A.E (adoptarea Legii nr.590 din 22.12.2003 privind încheierea si ratificarea tratatelor) etc;

*Decizia din 2004 de a se apela la Curtea Internatională de Justitie de la Haga, ceea ce a dus la câstigarea a aproximativ 80% din spatiile marine in dispută cu Ucraina;

*A fost plätită datoria catre Suedia cu doar 120 milioane de dolari – Acordul româno-suedez prin care se prevedea achitarea, pâna al sfârsitul anului 2002, a sumei de 120 milioane dolari, esalonat, in 4 rate, in contul ,,datoriei suedeze”. Suma cu care nordicii venisera initial la negocieri fusese, in varianta maximala, undeva intre 3-4 miliarde de dolari, reprezentand o datorie veche de peste sapte decenii, plus indexarile anuale. Fară rezolvarea „datoriei suedeze”, nu am fi putut încheia un acord cu FMI (eram in constituenta cu Suedia) si nici sã rezolvam chestiunea vizelor (Suedia avea presedintia UE).

*Impreună cu premierul Bulgariei, Simeon Saxa-Coburg Gotha, a fost stabilit locul unde s-a construit podul peste Dunare – Calafat-Vidin.

*Guvernul Năstase a avut un rol decisiv în finantarea proiectului Sibiu – Capitalã Culturală a Europei, alături de Luxemburg.

_________________________________________________________________-

Bănuiesc că am uitat numeroase alte proiecte. Dacă le cunoasteti, vă rog să le adăugati!

Comunicatorii „Noului PSD” ar trebui poate să folosească aceste date drept comparație cu guvernările PNL și USR!

O știre de presă mi-a atras atenția ieri: „Șase urși au blocat calea unor turiști pe un traseu montan din Harghita”. Eram obișnuit cu relatări despre urși solitari sau despre ursoaice cu pui dar 6 (șase) urși care impreună să blocheze un grup internațional de turiști? Așa că am inceput să mă intreb dacă nu suntem cumva pe un drum greșit in incercarea de a ințelege strategia ministrului mediului in legătură cu populația de urși din țara noastră.

Ar fi posibil să ne aflăm, de fapt, in fața unui experiment ingenios prin care, in cooperare intre Ministerul mediului și Ministerul apărării, să se pregătească unități mobile de urși dresați care să participe la apărarea țării, pe linia Carpaților, impotriva unor posibili invadatori veniți din Est?!

Știu, pare o teorie extravagantă dar ce mai este extravagant in ziua de astăzi, cu atâtea dezvoltări tehnologice?