Romania are nevoie de un guvern. Desi, daca am lua exemplele Italiei sau Belgiei, lucrurile ar putea merge si fara.

Am inteles ca partidele politice si-au declinat interesul, asa incat ramane solutia unui „independent de partidele parlamentare”, presedinte de partid extra-parlamentar, europarlamentar si consilier onorific al presedintelui. Poate ca nu e cea mai proasta solutie, mai ales ca pare a fi singura.

Va fi important insa programul de guvernare – un exercitiu de a construi un numitor comun macar pentru o parte din parlamentari. Configuratia guvernului va fi de asemenea importanta pentru obtinerea voturilor. Un guvern de „partiala concentrare nationala”, format in principal din independenti.

Independenti precum candidatul de ministru al culturii – Adrian Papahagi, fost membru PDL si apoi al PMP, unul din entuziastii „intelectuali ai lui Basescu”. Cu o singura conditie – sa aiba dreptul sa continue sa mearga in fiecare seara, la televiziunea la care este abonat, si sa critice, in mod independent, PSD-ul. Poate ca ar fi o idee buna ca echipa sa fie intregita si cu alti „intelectuali ai lui Basescu” – Volodea Tismanescu sau Cristian Preda. Si, in definitiv, la Transporturi, ar putea fi desemnat chiar Basescu, pentru a lua istoria de la capat.

Am inteles cu drona marina si cu radarul. Am inteles cu contractele SAFE si cu exercitiile la Marea Neagra. Ceea ce nu inteleg este insa de ce, imediat dupa explozia dronei ucrainene din portul Constanta, generata de drona plecata la plimbare prin Marea Neagra si careia ucrainenii i-au pierdut controlul, presedintele Ucrainei nu l-a sunat pe presedintele Romaniei pentru a-si exprima regretul pentru acest incident.

„- Ati vorbit cu presedintele Zelenski?

-Nu, dar o vom face.”

Nu era nevoie de un „protocol” pentru un apel telefonic. Era o chestiune de bun simt si de respect pentru o tara care te ajuta.

Deciziile referitoare la programul de inarmare SAFE dau impresia ca traim intr-un timp paralel. In apropierea noastra se desfasoara conflicte cu arme ale viitorului iar noi cumparam ce au in depozite producatorii de armament, din secolul trecut. Pare ca ne pregatim sa intram in Al doilea razboi mondial. De atunci au trecut insa peste opt decenii. Sigur ca este important sa avem tancuri pentru ca, intre altele, stim ca numarul de generali de la arma tancuri depinde de numarul de tancuri dar optiunile de aparare pentru viitor ar fi trebuit orientate, poate mult mai mult, spre instrumente moderne de lupta – drone, anti-drone, arme cu laser, radare, sisteme de razboi electronic.

Mi s-a parut o gluma elicopterul care survola zona de coasta de la Constanta pentru a cauta cu binoclul dronele ucrainene „ratacite”, in conditiile in care o drona Reaper ar fi putut face cu usurinta o astfel de monitorizare. Si nu inteleg de ce nu folosim pentru productie prototipurile de drone realizate deja de companii romanesti. De ce nu le finantam pentru a produce instalatii potrivite experientelor obtinute din conflictele recente din Ucraina si Iran. Chiar crede cineva ca au sens cateva rachete aer-aer (de milioane de dolari) trase de avioanele F-16 care vor veni peste cativa ani? Nu ar fi mai normal sa cautam aplicatii militare pentru laserul de la Magurele (americanii, britanicii, chinezii au deja arme cu laser sol-aer)?

Cred ca deciziile noastre de cheltuire a banilor SAFE, pentru a finanta industria de aparare europeana, cumparand arme ale trecutului, este o eroare.

Astăzi, la Fundația Europeană Titulescu, l-am avut ca oaspete pe E.S. dl. Ilyas Mehmood Nizami, Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan. Ambasada României de la Islamabad a fost deschisă în timpul mandatului meu, la 6 martie 1992, ceea ce a consolidat reprezentarea diplomatică a României în Republica Islamică Pakistan. Un element foarte important al perioadei este dimensiunea multilaterală. În 2004, România și Pakistanul au fost simultan membrii nepermanenți în Consiliul de Securitate al ONU. Pakistan pentru mandatul 2003-2004, România pentru mandatul 2004-2005. Sursele ONU confirmă competența consiliului în 2004, incluzând atât Pakistanul cât și România, de asemenea, Pakistanul a deținut președenția în mai 2004, iar România în iulie 2004. Acest fapt a oferit celor 2 state un spațiu comun de coordonare diplomatică pe teme de securitate națională. 
Pe plan cultural – diplomatic, anul 2004 a avut o semnificație simbolică: s-au împlinit 40 de ani de relații diplomatice, iar la 15 ianuarie 2004 a fost inaugurat la Islamabad, un monument dedicat poeților Mihai Eminescu și Muhammad Allama Iqbal.