Conform deciziilor lui Ionut Matei si ale lui Băsescu, nu voi putea vota nici anul acesta. Asta nu inseamnă că imi este indiferent ce se intâmplă la aceste alegeri. Ca de obicei, vă indemn să mergeti la vot. Indiferent de vârstă. Dar tocmai pentru că imi pasă, sper că nu veti lăsa capitala tării pe mâinile lui Nicusor Dan. Dacă nu ar fi candidat, probabil că imaginea lui ar fi rămas una de legendă, sugerând o persoană capabilă să rezolve toate problemele – atat de dificile – ale Bucurestiului. In momentul in care a decis să candideze, au iesit la lumină toate mizeriile ipocriziei sale. De aceea, nici PNL nu prea il mai sustine. El rămâne „sedus si abandonat”.

Va lua Traian Băsescu din voturile lui? Putine. Probabil că va lua voturile unor „fideli” care altfel nu ar fi iesit la vot. De ce candidează, stiind că nu va câstiga primăria generală? Din trei motive: 1. din razbunare, impotriva PNL si USR care nu l-au acceptat in aliantă; 2. pentru a tine la reanimare PMP, până la alegerile parlamentare; 3. pentru a obtine un număr de consilieri generali (si locali) cu care să participe la diferite jocuri economice in Capitală. In rest, celor care vor să-l voteze, le amintesc că cei care nu tin minte trecutul, riscă să-l repete!

De aceea, dacă iti pasă pe mâinile cui iti lasi orasul, respectând indemnul de la Digi24, voteaz-o, pentru un nou mandat la Primăria generală a Bucurestiului, pe Gabriela Firea. In felul acesta, vei da si un vot de neincredere celui care ar fi trebuit să fie impartial ca presedinte al Romaniei si care a devenit un jalnic purtător de cuvânt al PNL in această campanie electorală.

In tară, sper să-i votati pe cei care au fost sau care pot fi cei mai buni gospodari.

M-am gandit să contribui si eu la campania electorală a liberalilor, aducand din nou in atentie o postare din 2016 despre o carte interesantă a lui Mattei Dogan, scrisă in 1946, despre campaniile electorale inter-belice, evident fără să sugerez ceva…

„Termenul de „democratie originală” pentru România nu a fost inventat după Revolutie. L-am regasit, spre exemplu, in volumul publicat de Matei (Mattei) Dogan, in 1946, la Bucuresti, volum intitulat „Analiza statistică a ‘democratiei parlamentare’ dinRomânia”.

M-a intrigat, mai intâi, anul aparitiei – 1946, anul alegerilor trucate de după Razboi. Am crezut ca este o carte scrisă de un propagandist al regimului comunist sau de un reprezentant al partidelor istorice. Mi-am adus aminte apoi că intâlnisem numele lui Dogan in referirile la elitele politice, la „mandarinii Europei occidentale”, in lucrări de sociolologie politică franceză. Am aflat apoi că Mattei Dogan, decedat in 2010, sociolog francez de origine română fusese ales, in 1992, si membru de onoare al Academiei Române.

Cartea pe care vi-o prezint a fost scrisă de el la vârsta de 26 de ani. Probabil o teză de doctorat? Ea are si un amplu rezumat in franceză. Este cea mai documentată analiza a sistemului electoral interbelic pe care am citit-o. O analiză foarte critică. Insotită de zeci de tabele si grafice.

După expunerea sistemelor elctorale arhaice si discriminatorii de până la primul război mondial, Dogan examinează noile scheme electorale precum si rezultatele voturilor din cele 11 operatiuni electorale inter-belice. Asa cum arată el, pentru acea perioadă, „mecanismul democratiei românesti este redat lapidar de cuvintele lui Petre Carp: ‘Dati-mi puterea si vă dau parlamentul. După ce factorul constitutional (Regele, n.n.) insărcina un partid politic sau o grupare politică cu formarea guvernului, acesta ‘facea’, după câteva săptămâni, alegeri parlamentare si intotdeauna obtinea, in aceste alegeri, majorităti covârsitoare, astfel incât partidul de la guvernare reusea intotdeauna sa-si formeze in parlament o majoritate a sa, guvernamentală. Regulile clasice ale parlamentarismului după care guvernul trebuie să fie o emanatie a parlamentului au fost inversate in aplicarea principiilor democratice in România, unde parlamentul este expresia guvernului. In practica electorală românească nu s-a intâmplat niciodată ca guvernul sa fie pus, in alegeri, in minoritate”.

„Rotativa guvernamentală”, pentru acea perioadă, arată minunat. Spre exemplu, PNL, fiind in opozitie, a obtinut la alegerile din 1920 6,8% din voturi; in 1922, fiind la guvern, obtine 60,3%. In 1926, in opozitie, obtine 7,3% dar in 1927, fiind la guvernare, obtine 61,7%. In 1928, in opozitie, obtine 6,5%, in 1931, la guvern, obtine 47,5%. In 1932, in opozitie, obtine 13,6% iar in 1933 obtine, la guvern fiind, 51% (pag. 28). Nu e minunat cum functiona democratia românească inter-belică?

Dogan prezintă si sistemul zestrei guvernamentale, functionarea primei majoritare, evolutia voturilor pe judete si pe regiuni istorice. Sunt analizate prezenta la vot, initiativele legislative vs proiecte de legi venite de la guvern, situatia intrebarilor, interpelărilor parlamentare, participarea la dezbateri (inclusiv falsificarea listelor de prezentă!), cvorumuri, lipsa dialogului politic intre majoritate si opozitie, votul de partid, activitatea de control a parlamentului (foarte firavă).

Concluzia autorului este aceea că pentru perioada inter-belică, se  poate vorbi de „originalitatea democratiei aplicate românesti” (p.108), caracterizată printr-o „rotativă guvernamentală in formă parlamentară”.

De aceea, afirmă Dogan, la finalul analizei sale, bazată pe cifre amănuntite, „nu se poate sustine ca in România in perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic” (p.110).

Atrag incă o dată atentia criticilor mei de pe forumuri că nu eu am afirmat aceste lucruri. Eu doar le-am readus in atentie, stiind că această carte nu va fi republicată.”

Sper că acest titlu nu va soca si nu va fi eliminat de pe internet pe motiv de discriminare…

In campania asta electorală, ceea ce mă dezgustă cel mai mult este ipocrizia. Cei care vor să schimbe lumea, eventual doar România, anuntand reforme, justitie, luptă crancenă cu coruptia, ne arată, tot mai des că „regele e gol” (si nu mă refer la regele Spaniei). Un astfel de exemplu este Nicusor Dan. Dezvăluirile recente in legătură cu actiunile sale, conexiunile sale, interventiile sale sunt cu atat mai socante cu cât ele vin puternic in contradictie cu imaginea pe care si-o proiectase – prieten al copacilor, al parcurilor, etc…

USR -ul si-a construit o legendă – puritate personală, corectitudine politică. Cel care a stat in spatele proiectului s-a gandit, probabil, că este nevoie de un recipient pentru voturile tinerilor si ale corporatistilor, ale celor care detestă Securitatea, comunismul, coruptia. Din păcate, „materialul” din care s-a realizat acest proiect era infectat cu persoane legate, prin contracte, cu statul (paralel sau nu), cu conexiuni in serviciile secrete (vechi si noi, romanesti sau străine), prieteni ai „detestatului” proiect Bechtel (scos recent de la reanimare de Ludovic Orban). Un exemplu mi se pare Clotilde Armand. Dar nu pot să-mi explic nici talibanismul unui tanăr -Andrei Caramitru -, pornit pe distrugere, pe ură si nu pe constructie.

Noua melodramă cu Bucurestiul a lui Băsescu, construită pe „valori si principii”, a celui care „nici nu vinde si nici nu cumpără voturi” mi-a stors lacrimi, amintindu-mi de sceneta din 2004, cu Stolojan (cel care părea că este muribund atunci iar după 16 ani practică sporturi extreme la Marea Neagră).

Asta este „România normală” a lui Iohannis, o tară profund divizată, pregătindu-se să meargă la vot pentru a-si construi un viitor prosper.

„Să trăiti bine!”

Ieri, pentru cateva ore, am fost in Bucuresti, pentru a rezolva diverse chestiuni. Am profitat pentru a vizita expozitia anuală, devenită traditională – Art Safari – organizată la Victoria Tower, pe calea Victoriei nr. 15.

Recunosc, eram curios, mai ales, să văd lucrările lui Gheorghe Petrascu, expuse pe un etaj intreg. Intr-adevăr, zeci de lucrări minunate, din toate perioadele sale de creatie. Un univers unic, irepetabil.

Un alt etaj al clădirii este consacrat lucrărilor lui Sabin Bălasa. Lucrări spectaculoase, cu acel albastru dominant din tablourile lui – care te transferă intr-un spatiu ireal.

Cei pasionati de artă modernă pot admira afisele Guerilla Girls sau lucrările Scolii de la Bucuresti – inclusiv lucrarea specială a Alexandrei Croitoru!

Eforturile lui Alexandru Baldea si ale curatorilor acestor expozitii merită salutate, tinand cont si de dificultătile ce au trebuit depăsite in această perioadă.

Expozitia mai este deschisă incă trei zile. Dacă aveti vreme, merită să aruncati o privire.