„Situatia politica generata prin demiterea Guvernului Dancila este departe de a avea un deznodamant. Pentru intelegerea realitatii trebuie sa acceptam faptul ca fiecare actor politic defineste interesele generale ale societatii prin filtrul propriilor interese (egoiste), iar aceasta situatie e inevitabila in democratie.
La peste o saptamana de la demiterea guvernului PSD trebuie sa stabilim care sunt faptele certe de la care trebuie sa evaluam situatia politica:
1. Klaus Iohannis a actionat in principal ca un candidat in alegeri si prea putin ca un Presedinte al Republicii, care isi propune sa gaseasca o solutie viabila pana la urmatoarele alegeri parlamentare.
Dl. Iohannis a considerat ca poate da un mesaj de forta desemnand pentru formarea Guvernului presedintele unui partid care nu are controlul cert al nici macar unei patrimi din voturile parlamentarilor. In actuala situatie a distributiei mandatelor parlamentare, solutia clasica era a unui guvern mai putin colorat politic, condus de o persoana cu mai putine ambitii, dar cu o capacitate mai mare de coalizare.
Optiunea prezidentiala pentru Ludovic Orban arata credinta lui Klaus Iohannis ca poatecontrola Guvernul prin alinierea automata a partidelor in spatele unui guvern monocolor PNL. A dat dovada de realism Klaus Iohannis? Este rezonabil sa consideri ca poti guverna o tara avand, impreuna cu aliati de conjunctura, doar o treime din voturile Parlamentului, iar toate celelalte partide te sustin doar pentru ca se afla sub amenintarea alegerilor anticipate?
2. Desi se afla in deriva, PSD a manifestat instinct de supravietuire, prin mentinerea drept candidat a Vioricai Dancila, chiar daca performantele electorale ale acesteia sunt modeste (retragerea presedintelui partidului din cursa prezidentiala ar fi accentuat criza interna a partidului).
Guvernul PSD a fost demis, insa social-democratii raman cel mai mare grup parlamentar si isi pastreaza potentialul de negociere real inclusiv cu o parte din partidele ce au contribuit la caderea Guvernului Dancila.
De ce nu vrea sa accepte PSD instalarea rapida a unui guvern PNL, folosind inclusiv stratagema absentei de la lucrarile sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului? Evident, pentru a-i demonstra lui Klaus Iohanis ca nu poate controla pe deplin jocul politic, cel putin nu inaintea alegerilor prezidentiale.
Marea necunoscuta este daca intrarea iminenta in Opozitie a oprit hemoragia parlamentara sau, dimpotriva, o va accentua? In mod aparent paradoxal, in randul grupurilor parlamentare PSD a reinviat optimismul, deoarece se considera ca dupa un an de opozitie majoritatea celor aflati in functii isi vor putea reinnoi mandatele, cu o alta conducere a partidului.
3. Partidele cu functie de „balama” – USR si ProRomania – au interese conjuncturale congruente: Guvernul sa nu fie dominat de PNL, iar prim-ministrul sa nu fie presedintele PNL, ci o alta persoana, care sa asigure o guvernare mai putin colorata ideologic, implicit sa transfere mai putin capital politic spre liberali.
USR nu doreste sa-si intareasca un competitor pentru acelasi bazin electoral, de aceea, sunt fixate preconditii imposibil de realizat pentru sustinerea parlamentara a unui guvern monocolor PNL. ProRomania ar dori sa devina partid guvernamental pentru a-si consolida pozitia in raport de PSD, insa nu sub conducerea lui Ludovic Orban, ci a unei persoane cu alura unui tehnocrat.
4. UDMR imparte functia de „actor-balama” cu USR si ProRomania, insa capacitatea sa de negociere este mai redusatocmai pentru ca doar prin voturile sale nu poate asigura investirea Guvernului.
Liderii maghiari s-au pregatit pentru o negociere cu autonomia pe masa, fiind constienti ca trebuie sa-si maximizeze castigurile din aceasta situatie de criza politica. Cerinta liderilor maghiari pentru un acord scris poate deveni sinucigasa pentru liberali, deoarece parteneriatul cu UDMR poate insemna costuri politice insemnate in Transilvania, in anul celebrarii centenarului Tratatului de la Trianon.
5. ALDE si PMP sunt partide in disolutie, iar asocierea la guvernare este considerata o varianta miraculoasa pentru supravietuire (asa se si explica disperarea cu care Traian Basescu a devenit avocatul lui Ludovic Orban).
Daca ar participa singure in alegerile parlamentare, partidelor domnilor Basescu si Popescu-Tariceanu nu le este garantata supravietuirea, astfel incat miza ascunsa a sustinerii PNL este obtinerea unei coalitii electorale cu liberalii in alegerile parlamentare. Cat de perfida este istoria, deoarece Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu il ironizau in trecut in tuse groase pe Ludovic Orban, iar acum isi cauta supravietuirea politica tocmai sperand sa intre sub pulpana acestuia!
6. Scenariul alegerilor anticipate in primavara anului 2020 este pur retoric, deoarece partidele aflate in declin vor asigura investirea oricarui al doilea cabinet dupa alegerile prezidentiale, daca exista majoritatea care sa asigure cvorumul necesar (lipsa cvorumului poate fi o strategie politica inedita, cu costuri pentru toate partile, dar in final eficienta pentru cei care doresc prelungirea crizei).
Problema pentru PNL si Klaus Iohannis este ca trebuie sa gaseasca o solutie rapida, ca urmare a constrangerilor constitutionale.
Scenariile posibile
In aceasta situatie de incertitudine se intrevad mai multe scenarii, fiecare avand gradul sau de probabilitate:
1. „Generozitatea adversarilor”, ceea ce inseamna ca Ludovic Orban obtine investirea, cu sprijinul tuturor partidelor care au participat la daramarea Cabinetului Dancila. Este solutia de risc/castig maxim pentru PNL, pentru ca guvernul monocolor se poate trezi imediat in situatia de izolare politica in Parlament.
La guvernare, dar cu mainile legate fedeles la spate, Guvernul Ludovic Orban ar fi muribund inca de la nastere, deoarece ar putea fi blocat parlamentar de aliante ad-hoc intre PSD, USR si ProRomania (coalitia de interese se poate manifesta nu explicit, ci functional, prin absenteism sau directionarea ordinii de zi a sedintelor Parlamentului).
2. „Solutia imorala 2.0”, adica PNL reuseste sa dinamizeze traseismul parlamentar. Este un scenariu plauzibil, insa cu mari costuri politice: liberalii nu pot clama superioritatea democratica fata de PSD, iar in activitatea parlamentara ar avea mari greutati sa adopte legi.
Instrumentul ordonantelor de urgenta ar fi singura solutie eficienta de guvernare, ceea ce ar reprezenta o catastrofa pentru ideea de democratie reprezentativa. Bugetul de stat nu poate fi adoptat decat in Parlament, ceea ce-i va expune pe liberali unor interese evident divergente. Ar trebui sa guverneze negociind cu multi actori in Parlament, fiecare fiind dornic sa fie vizibil in an electoral.
Oare cum vor reactiona organizatiile judetene ale PNL care ar trebui sa accepte parlamentari PSD, cu perspectiva obtinerii de catre acestia a unor locuri eligibile?
3. „Blocajul belgian”, aceasta inseamna ca Guvernul Dancila ramane in functie ca interimar pentru o perioada lunga de timp, pentru ca Ludovic Orban nu reuseste sa obtina investirea in cele 10 zile constitutionale, adica jocul se reia, printr-o noua desemnare de prim-ministru.
Ideea ca ar fi desemnata aceeasi persoana care nu a reusit sa obtina sprijinul parlamentar este fie o fantezie politica, fie un instrument ineficient de santaj. In realitate, Klaus Iohannis s-ar discredita si ar arata ca este departe de a controla jocul politic, dimpotriva, nu reuseste sa construiasca o solutie politica viabila. Se deschide astfel scenariul unui guvern clasic de tranzitie.
4. „Un cabinet al consensului minimal”, ceea ce presupune ca in guvern nu vor intra oameni politici de mare vizibilitate, ci persoane cu un profil predominant tehnic. Asa trebuia sa fie Cabinetul Ciolos, insa acesta a esuat. Totusi, un cabinet tehnic ar putea asigura compromisul rezonabil intre toate partidele, cu exceptia PSD.
Acordul de guvernare intre partide ar insemna ca ele se vor asigura ca guvernul de tranzitie nu va intra in domeniul drepturilor electorale ori al altor chestiuni in care nu exista o majoritate clara. Guvernul ar trebui sa asigure vreme de un an administrarea treburilor curente, a chestiunilor economice in principal.
Amanarea deciziilor privind un acord politic, discretia privind programul de guvernare si numele ministrilor propusi arata ca PNL este departe de a fi acceptat intr-o pozitie dominanta a jocului politic, deoarece nu poate sa fie singurul castigator al unei situatii politice in care a avut mai multi aliati.
Ceilalti actori, la randul lor, stiu ca rezultatele alegerilor de anul viitor depind de ceea ce vor decide in aceste zile. Ca atare, desi Romania are nevoie de un guvern pe deplin functional, sa nu fim uimiti de faptul ca „partidele-balama” vor cauta solutia unui guvern in care sa fie toate reprezentate de facto, chiar daca ministrii vor purta uniforma de tehnocrati.
Mai trebuie doar ca si Klaus Iohannis sa accepte realitatea ca nu poate avea „guvernul sau” in actuala structura parlamentara, ci, poate, cel mult „ministrii sai”.
Castigul lui Klaus Iohannis poate veni nu din imitarea stilului prezidential voluntarist basescian, ci din capacitatea de a genera consens. Solutia cea mai eleganta ar fi nu fortarea unui vot in Parlament, ci depunerea mandatului de catre Ludovic Orban, fara istericale si acuzatii inutile, pentru cautarea unor solutii politice realiste.”
