Primul post de ambasador al lui Philippe Etienne a fost în România în perioada 2002- 2005. Titlul capitolului din carte este semnificativ: “România, un drum al prieteniei”. El reamintește relația dintre Franța și România din timpul lui Ceaușescu, arătând semnificația vizitei lui Charles de Gaulle din mai 1968 dar subliniază impactul “cultului conducătorului” asupra vieții din România și asupra relațiilor externe. Reamintește importanța misiunii Berthelot, din timpul Primului Război Mondial, dar și contribuția unor personalități românești care au îmbogățit viața intelectuală și socială a Franței.
Sunt menționate pentru perioada mandatului său rezultatele importante de la Dacia Pitești, (inclusiv “mașina de 5000 €”) dar și mai multe proiecte de privatizare sau funcționarea unor importante societăți franceze, inclusiv în domeniul informatic.
Philippe Etienne prezintă profilul președintelui Ion Iliescu dar și pe cel al premierului Adrian Năstase, subliniind că există un punct comun pentru cei doi și anume atașamentul pentru relațiile cu Franța. Amintește contribuția Corinei Coman, având cetățenie franceză dar de origine română, pe care a sprijinit-o, printr-un program de finanțare francez, să participe în procesul de integrare europeană. Regretata Corina Coman a lucrat la cabinetul meu în acei ani și a avut o contribuție deosebită în negocierile noastre cu Uniunea europeană.
Ambasadorul Etienne arată dilema politicii românești de la acel moment – orientarea spre Franța și țările europene pentru a ajuta negocierile cu Uniunea europeană și/sau orientarea spre Statele Unite pentru facilita intrarea în NATO. De aici și un moment tensionat cu Franța, la momentul declanșării războiului cu Irak-ul și declarațiile celebre ale președintelui Chirac care a denunțat țările Europei Centrale semnatare ale declarației de la Vilnius (și deci participarea la războiul din Golf) că “au pierdut o bună ocazie să tacă”. El reamintește nemulțumirea liderilor de la București pentru confuzia creată in media franceză dar și în dicționarele din Franța între români și romi. În legătură cu nemulțumirile francezilor legate de prezența romilor la Paris și în alte orașe ar fi multe alte lucruri de povestit dar, probabil, Philippe Etienne nu și-a propus acest lucru. Reamintesc, spre exemplu, vizita lui Nicolas Sarkozy – ministrul de interne de atunci, pe care l-am invitat și cu care am pus la punct o strategie comună care să evite tensiunile generate de copiii romi pe străzile din Paris. Atunci am decis trimiterea unor ofițeri de legătură cu poliția franceză.
Un alt subiect relatat este cel legat de chestiunea adopției copiilor de către părinți din străinătate și dificultățile guvernului român de a găsi soluții sub presiunea doamnei Emma Nicholson. Se menționează și faptul că guvernul Năstase a obținut eliminarea vizelor de călătorie în spațiul Schengen. Sunt evocate numeroase proiecte declanșate, în acea perioadă, în legătură cu francofonia, cu bursele acordate pentru studenții români în Franța (5000 de burse), numeroase proiecte culturale.
Menționează organizarea unui seminar guvernamental franco-român care a avut loc la 18 octombrie 2004 când au fost semnate numeroase contracte la nivelul premierilor, spre nemulțumire liderilor opoziției de atunci, Băsescu și Tăriceanu. De altfel, după alegerea sa ca președinte, spune ambasadorul Etienne, Traian Băsescu va anula unele dintre angajamentele luate în cadrul seminarului guvernamental din octombrie. El folosește și sintagma pe care am utilizat-o eu în 2004 – existența celor “două Românii” – una a orașelor și alta, mai săracă și mai conservatoare, a societății rurale.
Există și un paragraf final la acest capitol, vorbind despre importanța strategică a României după 20 de ani de la plecarea sa din țară, importanță manifestată prin pozițiile legate de războiul din Ucraina dar amintește și evoluțiile, uneori periculoase, ale alegerilor prezidențiale de la sfârșitul anului 2024.
