După plecarea din postul de la București, Philippe Etienne s-a ocupat de problematica cooperării cu țările care își obținusera independența, în special din Africa subsahariană. Era un domeniu important pentru Franța metropolitană care a încercat să prevină sau să rezolve diverse crize politice sau militare din zonele respective, inclusiv din punct de vedere umanitar. Pe de altă parte, strategia Franței viza crearea unor școli franceze în diferite zone ale lumii pentru a menține contactele culturale dar și economice. Era vorba, între altele, de dezvoltarea unei arhitecturi a diplomației de influență culturală prin diferite proiecte – centre culturale, sezoane bilaterale, rețeaua Alianței franceze. Sunt menționate eforturile de construcție a unor forme de cooperare culturală cu țări în expansiune, cum ar fi China. A fost organizat un An al Chinei în Franța în perioada 2003-2004 și un An al Franței în China în 2004-2005. Au avut loc festivaluri culturale, schimburi de sute de artiști, inclusiv prin Institutul francez. 

O perioadă interesantă în activitatea lui Philippe Etienne a fost cea petrecuta în funcția de director de cabinet al lui Bernard  Kushner. Sunt relatate diverse activități, sub conducerea ministrului, ținând seama de activitatea sa anterioară în cadrul organizației “Medici fără frontiere”. Prin crearea Centrului de criză, Etienne a putut urmări crizele din Darfur, Liban sau Orientul mijlociu, din Irak, Iran, Kosovo. De asemenea, criza infirmierelor bulgare, răpirea lui Ingrid Betancour, razboiul din Georgia, jocurile olimpice de la Beijing, terorismul din Sahel.

El menționează că la reuniunea NATO de la București, din 2008, Berlinul și Parisul s-au opus deciziilor de lărgire a organizației cu Georgia și Ucraina. 

Ulterior, Philippe Etienne este numit reprezentant permanent al Franței pe lângă Uniunea europeană, într-o perioadă de instabilitate determinată de criza economică, avand, ca test de anduranță, Grecia. Sunt menționate proiecte delicate cum ar fi cererea de aderare la UE a Turciei, Balcanii de Vest, Libia,  Ucraina, etc. 

În perioada 2014-2017, Philippe Etienne este numit ambasador al Franței în Germania. El povestește despre proiectele de cooperare franco-germane, despre punctele de consens dar și de cele de dezacord dintre cele două țări, inclusiv în chestiunile legate de imigrație. 

În perioada 2017-2019 Philippe Etienne lucrează cu noul președinte Emamnuel Macron, ajutându-l în stabilirea contactelor internaționale, elaborarea unor concepte (cum ar fi cel de „suveranitate europeană”), relațiile cu China, cu Statele Unite, cu India, Reuniunile G 20, legăturile cu președinții Trump, Putin etc. 

Vorbind despre Trump, el spune că “acesta incarneaza  populismul, el se adresează direct poporului prin rețelele sociale pentru a reuși să înlăture votul gulerelor albastre din partidul democrat după ce a cucerit un partid republican care și-a abandonat credo-ul liberal (pag. 275)”. În ceea ce-l privește pe președintele Putin, el consideră că acesta are o viziune clară a obiectivelor. “Proiectul său este de a restaura grandoarea țării sale dar folosind toate mijloacele, indiferent de costuri, adică sacrificând democrația și libertățile la el acasă și negând principiile securității mondiale în vecinatatea apropiata”. “Ceea ce-l interesează din moștenirea sovietică nu este Karl Marx ci moștenirea Marelui război patriotic din perioada 1941-45 pe care îl adauga în 2020 în constituție și care justifică politica sa revizionistă, inclusiv invadarea Ucrainei (pag. 288)”. Mai sunt amintite parteneriatul cu India, vizita președintelui francez la Beijing – unde se discută teme legate de multilateralism, de protecționism vamal, etc. Un alt subcapitol sub umbrela președintelui Macron sunt evoluțiile din Iran, din Arabia Saudită sau din țările Golfului. O informație interesantă apare în legătură cu discuția cu Mohamed bin Salman, pe care reușește să-l convingă să-l lase să plece din Arabia Saudită pe premierul libanez Saad Hariri, pe care il retinuse pentru a-l determina să rupă relațiile cu Hezbolah-ul legat de Iran. Iar Emmanuel Macron propune să-l primească pe Hariri și familia sa la Paris, soluționând astfel o criză foarte delicată. Menționez că Saad era fiul fostului premier al Libanului, Rafic Hariri, bun prieten cu președintele Franței, Jacque Chirac.  Tatal lui Saad avea mai multe proprietăți la Paris. Intr-una din ele m-a primit, în 2003, inlesnindu-mi o întâlnire cu președintele Chirac într-o perioadă în care relațiile noastre cu Franța erau destul de reci după decizia de a ne asocia celui de-al doilea război din Irak. 

Mai sunt menționate evoluțiile din Egipt, din Turcia, crizele siriană, irakiană, libiană, “revoluțiile colorate”. Sunt analizate si consecințele Brexitului. 

În perioada 2019-2023, Philippe Etienne este numit ambasador al Franței în Statelor unite, beneficiind de o rețea de 10 consulate generale, completate cu zeci de consuli onorifici în cele 50 de state americane. Sunt interesante concluziile sale în legătură cu temele principale ale electoratului american în condițiile unei angoase legate de viitor și de schimbările rapide, de sentimentul de a deveni un străin în propria țară de a nu-și înțelege propria epocă, în contextul dezbaterilor privind identitatea și imigrația și polarizării vieții sociale. Covid a fost un test revelator și nu numai în societatea americană. Chestiunea morții lui George Floyd, în 2020, a complicat și mai mult lucrurile, deschizând din nou dezbaterea privind locul afro-americanilor în societate chiar și după cele două mandate ale lui Barack Obama. Victoria lui Donald Tramp s-a produs în condițiile în care democratii, care erau tradițional partidul clasei muncitoare a sindicatelor iar republicanii partizanii liberului schimb și al intervenționismului militar în exterior isi schimbau mesajele. Philippe Etienne aminteste și despre criza majoră în relațiile franco-americane determinată de submarinele comandate de Australia. Franța încheiase în 2016 un contract pentru construirea unei flote oceanice de 12 submarine convenționale pentru suma de 56 de miliarde €, ceea ce reprezenta un proiect extrem de important. În 2021, la 15 septembrie, primul ministru australian a trimis o notificare prin care a anulat acest contract și practic a oferit contractul respectiv americanilor împreună cu britanicii. Ambasadorul Etienne este chemat pentru consultări la Paris iar criza durează o perioadă destul de importantă. 

În finalul volumului și al considerațiilor privind relațiile cu Statele Unite, el afirma ca “pentru  Donald Trump noțiunea însăși de aliat dispare, așa cum se vede din comportamentele sale vizavi de Canada sau de Danemarca (Groenlanda). Al doilea mandat al lui Donald Trump împinge la extremă această logică a unei Americi care nu mai dorește să fie jandarmul mondial dar care nu înțelege mai puțin să-și afirme dominația prin recurgerea la forță dacă trebuie și la instrumente unilaterale cum ar fi taxele vamale și care respinge în întregime disciplina multilaterală care să o constranga în vreun fel în concurența cu China pentru primul loc în lume (pag 378)”.

Primul post de ambasador al lui Philippe Etienne a fost în România în perioada 2002- 2005. Titlul capitolului din carte este semnificativ: “România, un drum al prieteniei”. El reamintește relația dintre Franța și România din timpul lui Ceaușescu, arătând semnificația vizitei lui Charles de Gaulle din mai 1968 dar subliniază impactul “cultului conducătorului” asupra vieții din România și asupra relațiilor externe. Reamintește importanța misiunii Berthelot, din timpul Primului Război Mondial, dar și contribuția unor personalități românești care au îmbogățit viața intelectuală și socială a Franței. 

Sunt menționate pentru perioada mandatului său rezultatele importante de la Dacia Pitești, (inclusiv “mașina de 5000 €”) dar și mai multe proiecte de privatizare sau funcționarea unor importante societăți franceze, inclusiv în domeniul informatic.

Philippe Etienne prezintă profilul președintelui Ion Iliescu dar și pe cel al premierului Adrian Năstase, subliniind că există un punct comun pentru cei doi și anume atașamentul pentru relațiile cu Franța. Amintește contribuția Corinei Coman, având cetățenie franceză dar de origine română, pe care a sprijinit-o, printr-un program de finanțare francez, să participe în procesul de integrare europeană. Regretata Corina Coman a lucrat la cabinetul meu în acei ani și a avut o contribuție deosebită în negocierile noastre cu Uniunea europeană.

 Ambasadorul Etienne arată dilema politicii românești de la acel moment – orientarea spre Franța și țările europene pentru a ajuta negocierile cu Uniunea europeană și/sau orientarea spre Statele Unite pentru facilita intrarea în NATO. De aici și un moment tensionat cu Franța, la momentul declanșării războiului cu Irak-ul și declarațiile celebre ale președintelui Chirac care a denunțat țările Europei Centrale semnatare ale declarației de la Vilnius (și deci participarea la războiul din Golf) că “au pierdut o bună ocazie să tacă”. El reamintește nemulțumirea liderilor de la București pentru confuzia creată in media franceză dar și în dicționarele din Franța între români și romi. În legătură cu nemulțumirile francezilor legate de prezența romilor la Paris și în alte orașe ar fi multe alte lucruri de povestit dar, probabil, Philippe Etienne nu și-a propus acest lucru. Reamintesc, spre exemplu, vizita lui Nicolas Sarkozy – ministrul de interne de atunci, pe care l-am invitat și cu care am pus la punct o strategie comună care să evite tensiunile generate de copiii romi pe străzile din Paris. Atunci am decis  trimiterea unor ofițeri de legătură cu poliția franceză. 

Un alt subiect relatat este cel legat de chestiunea adopției copiilor de către părinți din străinătate și dificultățile guvernului român de a găsi soluții sub presiunea doamnei Emma Nicholson. Se menționează și faptul că guvernul Năstase a obținut eliminarea vizelor de călătorie în spațiul Schengen. Sunt evocate numeroase proiecte declanșate, în acea perioadă, în legătură cu francofonia, cu bursele acordate pentru studenții români în Franța (5000 de burse), numeroase proiecte culturale. 

Menționează organizarea unui seminar guvernamental franco-român care a avut loc la 18 octombrie 2004 când au fost semnate numeroase contracte la nivelul premierilor, spre nemulțumire liderilor opoziției de atunci, Băsescu și Tăriceanu. De altfel, după alegerea sa ca președinte, spune ambasadorul Etienne, Traian Băsescu va anula unele dintre angajamentele luate în cadrul seminarului guvernamental din octombrie. El folosește și sintagma pe care am utilizat-o eu în 2004 – existența celor “două Românii” – una a orașelor și alta, mai săracă și mai conservatoare, a societății rurale. 

Există și un paragraf final  la acest capitol, vorbind despre importanța strategică a României după 20 de ani de la plecarea sa din țară, importanță manifestată prin pozițiile legate de războiul din Ucraina dar amintește și evoluțiile, uneori periculoase, ale alegerilor prezidențiale de la sfârșitul anului 2024.

Recent, a fost publicat, in Franța, volumul lui Philippe Etienne, “Le Sherpa. Memoires d’un diplomate aux avant-postes de l’Histoire” (“Șerpaș. Amintirile unui diplomat in avanposturile istoriei”). 

Philippe Etienne este unul dintre cei mai experimentați diplomați francezi. Unii l-au comparat cu Henry Kissinger in Statele Unite. Timp de 40 de ani a urmărit în calitate de consilier la nivelul președinților Franței, al ministrilor de externe sau de ambasador în diferite capitale – inclusiv la București -, evoluția vieții internaționale. 

El folosește noțiunea de șerpaș, – preluată de la cei care îi ajută pe alpiniștii din Himalaya – dar care sunt desemnați în diplomația modernă ca fiind colaboratorii apropiați ai șefilor de stat sau de guvern pentru a pregăti reuniuni importante la nivel bilateral sau multilateral. Este postura din care a urmărit și a influențat mersul a numeroase inițiative și proiecte extrem de sensibile. (In cazul meu, aș menționa rolul ambasadorului Traian Chebeleu in vremea când eram ministru de externe sau al lui Mihnea Constantinescu in perioada in care conduceam guvernul).

Philippe Etienne a lucrat cu mai mulți miniștri de externe, s-a ocupat de cooperarea internațională a Franței cu diverse țări importante, a fost reprezentantul țării sale la Uniunea Europeană dar a fost numit și ambasador în mai multe țări – România, Germania, Statele Unite, Rusia. Volumul cuprinde, în mare măsură, o cronică a vieții internaționale începând cu anul 1978. Observațiile sale prezintă, sintetic, momente ale perioadei de dinaintea căderii comunismului în Europa dar și evoluțiile de după căderea zidului Berlinului. Sunt examinate mai întâi evoluțiile din țările Europei Centrale, în special cele din Germania în perioada 1985-1987, spre exemplu, aspecte legate de identitatea germană. Lucrând la reprezentanta permanentă a Franței pe lângă Uniunea europeană, Philippe Etienne a fost martorul schimbărilor din Europa în perioada 1988- 1991. Fiind la Bruxelles, el povestește că, în 21 decembrie 1989, “a plâns văzând la televizor imagini din piața Republicii de la București”. O experiență interesantă a avut în calitate de consilier cultural în Rusia în perioada 1991-1994. Observațiile sale arată o Rusie în derivă și în plină schimbare. Mi se pare interesant ceea ce scrie el la un moment dat în legătură cu relația Rusiei cu Occidentul: “Nu cred că țările occidentale au abuzat de slăbiciunea Rusiei pentru a face să avanseze limitele la est ale NATO pentru că țările baltice, Polonia și România nu puteau – ținând seama de istoria lor – să nu pună aderarea la Alianța atlantică pe primul plan al priorităților lor. Poate că noi ar fi trebuit să întărim mai mult cooperarea între structurile occidentale și Rusia, cum își dorea de altfel Franța”. 

Este interesantă analiza evoluțiilor din perioada 1994-1995, când Franța încearcă să deplaseze accentul de interes al Uniunii Europene de la zona de est a continentului la zona de sud, la zona Mediteranei. Evident sunt examinate și diverse dosare fierbinți din acei ani, inclusiv războiul din Bosnia și, în general, tensiunile politice și militare din fosta Iugoslavie. Un accent deosebit este pus apoi  pe examinarea situațiilor conflictuale din Africa, in special din zona fostelor colonii franceze. 

Pe de altă parte, mi se pare foarte interesantă observația sa privind tensiunile legate de situația din anul 2000, din Austria când cancelarul creștin Democrat Wolfgang Schussel a integrat partidul de extremă dreaptă FPO (Partidul Libertății din Austria) în guvernul său dar afirmând în continuare angajamentul democratic al țării sale, fiind insa supus unor sancțiuni de la Bruxelles. Era prima dată în Europa când un astfel de partid ajungea la putere. In consecintă, reprezentanții Franței au părăsit sala de conferințe in momentul intervenției unui ministru al FPO dar, în octombrie 2000, sub președenție franceză, criza s-a încheiat odată cu ridicarea sancțiunilor care erau mai curând simbolice și bilaterale. “Astăzi încă diplomații austrieci care au trăit acea perioadă își exprimă încă frustrarea de ar fi fost puși la colț de către Europa. Partidele populiste opuse integrării europene, de stânga și mai ales de dreapta, ocupă actualmente numeroase locuri în Parlamentul European iar alegătorii lor i-au trimis la guvernare în mai multe țări europene” (pag.121)

Fundația Europeană Titulescu a organizat miercuri, 1 iulie 2026,ora 17:00, lansarea volumului: Maurice Paléologue. Rusia țarilor în vremea Marelui Război.

Invitați speciali:

 Prof.univ. Dr Dumitru PREDA

Dragoș CIOCĂZAN, Director Editura FRM

Dr Sorin CRISTESCU, ISPAIM

Moderator: Prof.univ. Dr Adrian NĂSTASE, Președintele FET.

Evenimentul s-a desfășurat la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, și a fost transmis live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al Fundației.
Menționăm că intrarea a fost liberă în limita locurilor disponibile.
Sponsorii FET: Grampet Group, Grup Primacons.