A XXV-a ediție a „Cursurilor Internaționale Nicolae Titulescu pentru tineri diplomați”

Ieri, am participat, la Brasov, la a XXV-a ediție a „Cursurilor Internaționale Nicolae Titulescu pentru tineri diplomați”. Am vrut sa-mi respect angajamentul de a fi prezent si la editia din acest an, cu atat mai mult cu cat, in calitate de ministru de externe, am inaugurat aceste cursuri, la inceputul anilor ’90.

Anul acesta a fost o participare record – au venit, la Brasov, tineri diplomati din vreo 40 de tari. Momentul inaugural l-a reprezentat si in acest an, vizita la mormantul lui Titulescu din Scheii Brasovului.

Tema prelegerii mele a fost „Titulescu si Marea Unire”. Am vorbit despre rolul lui Titulescu in negocierea si semnarea Tratatului de la Trianon, dar si in efortul de consolidare a rezultatelor tratatelor de pace in anii care au urmat. Le-am detaliat istoria proceselor legate de optantii unguri, reluarea relatiilor diplomatice cu Uniunea Sovietica, chestiunea reparatiilor de razboi, legaturile cu tarile Antantei, etc. Iar apoi am raspuns la unele intrebari.  La sfarsitul programului, fiecare dintre cursanti va primi un exemplar in engleza din cartea lui Titulescu „Politica externa a Romaniei”, republicata recent de Fundatia noastra.

Si as vrea sa va mai relatez un fapt – recent, la Paris, la dezbaterea organizata de revista „Politique internationale”, m-a abordat o doamna care mi-a spus ca este ambasadoarea Armeniei in Franta si ca a participat, in urma cu mai multi ani, la Brasov, la cursurile Titulescu! Era foarte mandra de lucrul asta…

Amintirea cea mai frumoasă

În zilele din urmă, amintirile s-au aglomerat. M-au urmărit uneori confuz, alteori deosebit de clar.

M-am născut undeva în apropierea Foișorului de Foc, într-un apartament luat cu chirie de părinții mei de la familia generalului Marcu. Era o soluție de avarie pentru că, în timp ce mama era însărcinată, un activist a venit cu mai mulți indivizi, a intrat în casa parinților mei din Colentina, și s-a instalat acolo abuziv. Doar peste vreo șase ani am reușit să revenim. În acele vremuri, tatăl meu care, după război, fusese dat afară din armată, se chinuia să găsească o slujbă și banii necesari pentru familie.

Curtea locuinței de lângă Foișor era în formă de potcoavă, o curte interioară pentru mai multe case. Cu o mică grădină de trandafiri. Mama era în grabă, întotdeauna. Trebuia să pregătească de mâncare, să meargă la piață, să schimbe butelia de la aragaz, să spele… Era – și a rămas – extraordinar de frumoasă. Mama ei – Amalia – era o austriacă din Rădăuți, foarte severă. De la ea a moștenit, probabil, ochii albaștri și trasăturile extraordinare.

Când am început să merg la școală, îmi amintesc, stătea lângă mine să mă învețe să scriu literele. Ne mutasem înapoi în Colentina, pe o stradă liniștită cu case de oameni gospodari. Încălzirea era cu lemne. Tata venea târziu acasă – avea și o jumătate de normă la Petrol și gaze -, așa că mama trebuia să spargă lemnele pentru foc. Apoi știam că se scoală devreme, dimineața, să facă focul în sobe.

Astăzi, după 90 de ani de viață, cu supărări dar și cu bucurii, ne va părăsi. Ultima dată când am văzut-o, la spital, am sărutat-o pe frunte. Așa cum făcea ea, în copilăria mea, atunci când mă îndemna să adorm.

14 iulie – o zi tristă

Sărbătorirea Zilei naționale a Franței din acest an îmi va rămâne adânc în memorie. Astăzi s-a stins din viață mama mea. Împlinise, de curând, 90 de ani. S-a topit încet, în ultimele luni. La spital. Nu mai putea să-mi vorbească. Mă privea fix cu ochii ei incredibil de albaștri și-mi aducea aminte de câte și prin câte am trecut împreună.

Poate că îmi povestea cum mă ducea, în clasele primare, la școala din curtea Catedralei Sf. Iosif, așteptând apoi să termin orele. Veneam, împreună, în fiecare zi, pe vreme frumoasă sau urâtă,  din zona Colentinei, urcând în tramvaiul 21 și apoi în autobuzul care ajungea la Sala Palatului. Sau poate că îmi povestea cum s-a izolat în casă, refuzând să vadă pe cineva cât timp am fost la Jilava.

Amintirile acestea nu pot fi împărtășite altcuiva. Poate totuși atunci când il va reîntâlni pe tatăl meu, plecat cu 23 de ani mai devreme…

Vreau să cred că au fost totuși și momente de bucurie în viața ei plină de sacrificii – realizările (câte au fost) ale surorii mele și ale mele, apropierea de nepoții Andrei, Mihnea și Anda, strănepotul din cea de-a patra generație.

Să-ți găsești liniștea, scumpa mea mamă și să ne ocrotești, de acolo de sus, așa cum ai făcut-o și până acum!

A inceput Festivalul international „Vară magică”, la Ateneu

Aseară, a avut loc concertul inaugural din cadrul Festivalului international „Vară magică”, organizat de Asociatia culturală Lanto Magia muzicii. Este a VII-a editie a acestui festival si ea este dedicată, anul acesta, Centenarului Marii Uniri.

Este o initiativă valoroasă, oferind, in timpul verii, o suită de concerte, in special prin participarea unor orchestre de tineret din tară si din străinătate. In cadrul concertului de aseară – Violoncellissimo 100 – au fost interpretate diverse piese pentru violoncel sau adaptate pentru violoncel.