H.D. Hartmann, „Initiativa celor 9 de la Bucuresti”

În chiar zilele aniversării unui secol de la semnarea „Alianței Inimilor”, cum a fost denumită Convenția de Apărare Comună Româno-Poloneză, semnată de către cei doi miniștrii de externe român și polonez, respectiv Take Ionescu și Eustachy Sapieha, are loc la București un summit la care principalii protagoniști sunt președintele german de la București și cel polonez. Amândoi cu măști pe față, unul acasă, altul venit după ce a mai șantajat puțin Uniunea Europeană cu privirea la nerespectarea drepturilor femeilor în țara sa, au vorbit la distanță socială egală. 

Tratatul, în forma sa originală a avut valabilitate de 5 ani, urmând ca în 1926 să fie semnată o nouă versiune. Conform declarațiilor sforăitoare din acea vreme, pe care le și putem citi în presa vremii, cei doi semnatari aveau mandatul integral de încredere din partea conducătorilor celor două țări Regele Ferdinand și Mareșalul Józef Piłsudski. Alianța a avut alăturată și o convenție militară, care bloca efectiv Baltica și spațiul său maritim, precum și asigura un culoar de tranzit imediat pentru cazul în care cele Polonia ar fi fost atacată fără veste de către Germania. În 1926, tratatul a fost revizuit la cererea Poloniei, pentru ca vezi doamne proprietarii polonezi expropriați din Basarabia să fie despăgubiți. Scandalul la acea vreme a fost foarte public, astăzi foarte puțini istorici amintind de șantajul polonez la adresa României. Și ar trebui, pentru că dacă ne uităm la cererile maximaliste poloneze la adresa unor țări fost sovietice precum Belarus, avem impresia că se reptă poveștile din trecut. Realitatea acelui șantaj polonez avea însă o altă justificare. Lovitura poloneză împotriva României avea ca substrat dorința de normalizare a relațiilor Poloniei cu Rusia Sovietică.

Pentru a obține o mai bună poziționare în raport cu România, polonezii începuseră în presa lor o vehementă propagandă antiromânească, favorizând Ungaria și condamnând așa zisele abuzuri ale autorităților române nou constituite pe teritoriile României Mari împotriva minorităților naționale care intraseră în componența sa. Faptul că Polonia acelor ani elimina treptat și oficial prezența oricărei minorități naționale sau religioase, prin asimilări forțate incluzând mutări forțate de întregi populații, cum a fost cea germană spre exemplu, de pe teritoriul ei, nu părea să pună probleme morale tinerei republici catolice. De altfel abuzurile și furturile statului polonez de atunci nu produc nici astăzi vre-o tresărire de cuget onest unei Polonii pornite să căștige războiul său de expansiune teritorială spre estul ex sovietic, cu prețul distrugerii statelor din jur.

Pentru a aminti celor care nu cunosc, în Polonia, sentimentele pro maghiare erau profunde, dezvoltate pe fondul reacționar religios provocat de către catolicismul comun celor două națiuni, de extremă dreaptă, antisemit, rasist și arian și pe care cele două națiuni îl promovau cu mare efort, oriunde în Europa, sub acoperirea ansovietismului și anticomunismului. Deci, pentru a obține normalizarea relațiilor sale cu Moscova, de data aceasta sovietică, Varșovia a aruncat sub autobuz România, schimbând esența clauzei secrete pe care Take Ionescu o impusese în 1921. Ambele obiective militare ale Poloniei, din tratatul din 1921, au fost satisfăcute, dând motiv de conflict direct și permanent atât cu tânăra putere sovietică cât și cu Germania. Pentru România, convenția militară cu Polonia a fost inefectivă și complet asimetrică. Alianța Inimilor nu a răspuns la adevăratele pericole care au lovit până la urmă atât Polonia cât și România.

Așadar, la exact un secol distanță, un președinte român și unul polonez, se întâlnesc pentru a fi gazda unei inițiative de care foarte puțini au aflat, dar și mai puțini au înțeles. Ce este această inițiativă B9 și ce reprezintă acest summit virtual, cu măștile la gură, pentru ca însuși președintele SUA să participe (tot virtual), ar fi trebuit președintele german de la Cotroceni să o explice. Nu a făcut-o, cum ne-a obișnuit deja în cazul tuturor inițiativelor românești de politică externă.

Este clar că summitul a fost o nouă ocazie pentru Biden si NATO de a mai urechea Rusia. Dacă nu este China este Rusia. Dacă nu este Rusia, este sigur Iran. Și dacă nu este vorba despre nici una dintre cele trei puteri, avem răscoale în Palestina. Paternul manipulării propagandistice este deja foarte bine cunoscut. 
Altfel, în plan securitar, la summitul celor 9 de la București nu s-a obținut în avantajul României absolut nimic. Problema fundamentală pentru România este una singură: dacă se continuă construcția transversalei poloneze de securitate care să destabilizeze fostul spațiu sovietic, cum deja s-a reușit în Ucraina și se finanțează din greu (prin Polonia și Baltice) în Belarus, acest lucru nu apără România. Această politică deja obsesională, cu obiectiv secundar o reacție antigermanică în mijlocul Europei, întărește doar Polonia, prin creșterea influenței sale nocive în cele trei mici stătulețe baltice și la Kiev.

Dacă acest summit se dorește un fel de pălărie care să dea importanță Poloniei în pregătirea viitorului summit NATO din Iunie, atunci România a pierdut din punct de vedere al proiectelor sale sale la Marea Neagră. Cum Varșovia nu are nici un fel de port la Marea Neagră iar micile stătulețe baltice nu reprezintă sub nici o formă vre-o forță reală la Constanța, susținerea planurilor poloneze de destabilizarea a estului îndepărtat european duce la reducerea importanței planurilor noastre de securitate la Mare Neagră.

Avem deci, un tablou de manipulare politică a statului român deloc interesant pentru țintele de securitate naționale, pe care România ar trebui, în teorie, alături de președintele său german de la București, să le urmărească. Ele sunt practic aceleași ca și acum o sută de ani, când Pilduski promova o linie dură, naționalistă, religioasă și de loc europeană a expansiunii în est a Poloniei. Mai mult, celebra linie militară Pilsudski promova o Varșovie belicoasă, militaristă și deloc prietenoasă țărilor din Balcani, fapt care a și dus la o profundă stare de iritare dintre România și vecinele sale din Balcanii de Vest. Tocmai datorită legăturilor sale care păreau că servesc mai mult intereselor Varșoviei, decât Bucureștiului.

Summitul de astăzi a confirmat însă jocul balcanic al Poloniei, în tandem cu Ungaria, mai ales dacă cineva se va uita și la triletarala România-Polonia- Turcia care tocmai a avut loc. Că Turcia nu avea ce să negocieze despre obsesiva politică anti Rusia cu o Polonie care îi este ostilă de când se știe, acest lucru nu mai trebuie demonstrat. Trilaterala cu Turcia a avut clar ca obiectiv împărțirea Balcanilor de Vest. Oare între cine? Între Varșovia, Ankara și Budapesta, că doar nu crede nimeni că Bucureștii vor avea ceva influență? Obiectivul a fost de eliminare a României din Balcanii de Vest, nu întărirea influenței istorice românești în areal. De aceea, la acest summit a fost prezent președintele Biden, ca să nu se uite că și SUA au interese în zonă, iar acestea trebuie să fie prezervate. Despre prezența NATO, Balcanii de Vest sunt exact zona complet ieșită de sub controlul acestei organizații defensive, mai ales de cînd Germania a cedat o parte din influența sa economică Turciei. Deci fără Germania sau Franța la summit, dar cu SUA și NATO, România a fost doar gazda unei confirmări de decizii anterior luate.

Din limbajul de lemn pe care l-au avut toți participanții la acest summit, utilizarea dicționarului antirusesc obositor devenind deja mimetism și autism în același timp, practic s-a înțeles că nu s-a spus nimic la această pompoasă întâlnire virtuală. Ca atare trebuie să analizăm mult mai profund acest episod de la București, căci episodul întâlniriii dintre Blinken al SUA și Mass al Germaniei, unde Blinken a pierdut 7 din cele 9 puncte de dialog cu omologul său german, nu poate decăt să ne producă masive frisoane. Să nu uităm că Germania nu a cedat cu nimic solicitărilor SUA, inclusiv cele privind NorthStream 2, pe care l-a apărat inclusiv prin anunțarea unor programe financiare de ajutorare a firmelor germane sancționate de către SUA.

Prima și cea mai importantă observație este că dacă SUA încearcă să introducă o breșă în mecanismul unitar european de securitate, mai ales cel central european pe liniile sale de simbioză cu estul îndepărtat, care nu face parte din NATO, prin întărirea propunerii poloneze, interesele României vor fi pulverizate. Deși fostul ambasador Zuckermann ne prezenta reușitele sale de afaceri personale ca fiind politici ale SUA, trebuie să fim clari în a spune că o șosea din Baltică până la Constanța, care să elimine Moldova românească în mod definitiv de la dezvoltarea de infrastructură este un atac direct la adresa unității statelui unitar român. Simplu și fără să ne ascundem după degete, dacă continuăm pe această linie ă întreagă provincie istorică devine vulnerabilă la presiunea rusească.

Al doilea aspect, pentru următoarele cel puțin două decenii, nu ai cum să introduci Ucraina în NATO când nu puțini membrii ai tratului vor fi împotrivă, iar Kievul are teritorii de la alte state vecine, incluzând un diferend teritorial masiv cu Rusia pentru Crimeea (teritoriu niciodată ucrainean, obținut doar la masa verde ca urmare a unei celebre beții sovietice). Nu ai cum să rezolvi aceste probleme în următoarele decenii doar cerând cavalerilor teutoni să atace Rusia, chiar dacă te cheamă Polonia și te-ai iubit cu Trump sau te curtează Biden. Dacă alăturăm acestor elemente concrete și declarațiile iresponsabile venite de la Kiev conform cărora Ucraina trebuie să aiba dezvolte rachete care să atace centralele nucleare le Rusiei, sau mai direct, să dețină bombe atomice pentru a ataca Moscova, observăm că dezechilibrele produse de politicile de expansiune poloneze în regiune pot devenii, dacă sunt neverificate și necontrolate, adevărate mini Iran. Își poate imagina cineva că Londra sau Paris pot lăsa asemenea cancer ideologic, militarist, antieuropean, masiv naționalist și extremist ideologic să se dezvolte în chiar interiorul NATO? Ca atare, nici una dintre fondatoarele NATO nu vor accepta întărirea militară a Poloniei, ca țară de frontieră cu spațiul ex sovietic.

Aceste componente obiective ale realității geopolitice se uită atunci când se fac analize, de tip sovietic, unde a fi proamerican înseamnă automat să fi antirus, antichinez sau anti oricine nu cumpără mesele ruginite scoase la topit ale US Army. Din contră, trebuie să vedem astăzi, ca și ieri, cu diferențe date doar de evoluția inerentă a istoriei Europei, Polonia are aceleași politici ca și acum un secol. Intervenția președintelui polonez la București, la acest așa zis summit, a pus problema minorităților poloneze din Belarus, fără a aminti problemele minorității românești din Ucraina. Drepturile minorităților trebuie să fie preocuparea Varșoviei în toate țările cu probleme, nu numai în zona sa de interes expansionist cum este fosta republică sovietică Belarus. Aplicarea valorilor europene trebuie să aibă loc în primul rând în Polonia unde drepturile femeilor sunt grav încălcate, dreptul la avort fiind practic interzis, unde dacă nu ai carnet de membru al unei parohii catolice ești un paria social și unde copii învață că minoritățile religioase au fost inserșii negative în cadrul evoluției istoriei poloneze.

Dacă SUA doresc întărirea unui flanc reacționar religios, cu profunde probleme ideologice și politice, atunci acestea trebuie să se întrebe de ce Ungaria si-a construit propria ligă estică iliberală. Căci datorită Poloniei, întâlnirea istorică a grupului de la Vishegrad de anul trecut cu Israel, la Ierusalim nu a mai putut fi organizată. Nervoasa și aroganta Polonie a refuzat să recunoască antisemitismul istoric polonez, ascunzându-se ca întotdeauna după ocupația germană din timpul celui de-al doilea război mondial, ștergînd astfel cu buretele păcatele fondatoare ale statului său după primul război mondial. Căci dacă vorbim de adversari ai democrației și libertății umane, să nu uităm că astăzi avem pe lânga liga marilor autocrații etatiste, China-Iran-Rusia, și una mică, dar foarte vocală, această ligă iliberală din Europa condusă de Budpaesta, Varșovia și Praga.

Manipularea grosieră a poziției așa zis proamericane de către Polonia de astăzi (nu este pentru prima dată când Varșovia joacă duplicitar, să ne amintim de marea fanfaronadă francofonă poloneză), pentru a promova valori iliberale și profund antidemocractice, anti europene și militariste sub steagul politicilor anti Rusia este o minciună istorică și va duce la întărirea liniei anti NATO. Nu va produce niciodată pace sau concordie. De altfel menționarea Belarus de către polonez la București, arată clar intențiile acestuia de a lărgi frontul de conflict cu Rusia, nici decum de a ajuta la reglarea, atât cât se poate, a deficitelor de democrație, de respectare a drepturile omului, libertate religioase, a statului de drept din propria sa țară.

Mesajul în acest sens al lui Joe Biden, care s-a referit la aceste aspecte reale ale deficitului democractic, este nu numai avertisment dat Varșoviei dar și Budpaestei, alt participant la marele summit B9. Dacă cineva refuză cu îndârjire să vadă marile acțiuni anti europene ale Poloniei și micilor săi sateliți baltici, dacă cineva nu vede duplicitatea absolută a politicilor Budapestei, de mare prietenie cu Rusia și China, traversînd imensele spații atît de râvnite de către o Polonie reacționară și întoarsă spre trecutul său medieval, atunci acel cineva dorește izolarea și împachetarea României între un spațiu auster antiromânesc care este cel al vechilor teutoni și menținerea ei în intersecția de interese hungaro-balcanice, care practic transformă Bucureștii într-o simplă trompetă de promovat țintele de securitate naționale ale altor state. Anii de dinainte de 1939 și în special anul 1939, urmat de înțelegerea criminală de la Yalta, măcar să învețe, pe orice președinte de la București, că securitatea națională se joacă doar prin strategia proprie și la curțile imperiale care nu au interese teriotriale comune cu ale dușmanilor.

Pierderea susținerii securității naționale a României de către Beijing spre exemplu, dar așa zisa prietenie căștigată la Varșovia, arată profunda disoluție a politicii externe românești și dezechilibrul masiv de influență pe care România îl cunoaște astăzi. Dezechilibru care se transformă pe zi ce trece într-o mare vulnerabilitate. Proecția puterii internaționale a României la Marea Neagră nu are nimic de a face cu șosele și căi ferate inventate de afaceriști veroși, propuse și niciodată finanțate, mai ales că ele nu sunt validate de necesarul real de securitate națională. Altfel, peste decenii, când democrația globală se va fi transformat efectiv într-o altă etapă istorică, un alt Biden ne va vorbi tot despre eterna corupție și drepturile omului (la el în țară niciodată rezolvate) și noi tot cu ursul rus ne vom război. Iar trenul euroasiatic, pe care de fapt ar trebui să îl prindem astăzi căt mai avem șanse, să fi trecut pe lângă Marea Neagră ca fulgerul.”

Guest post despre „Arthur”- Bogdan Tiberiu Iacob

COINCIDENTA SAU MANEVRA POLITICA? MARII PERDANTI AI SCANDALULUI ARTHUR: UDMR SI ROMANII ARDELENI

8 mai 2021

„Tragica moarte a ursului supranumit Arthur scoate din nou la lumină încrengăturile corupției de la noi, care au permis ca România să devină terenul de răsfăț al potentaților străini ori autohtoni. Dar, în egală măsură, ea ar putea avea – de fapt am paria pe asta – consecințe nefaste directe asupra oamenilor de rînd, victime tot mai des ale atacurilor fiarelor sălbatice. Și faptul că incidentul de la Ojdula vine într-un moment suspect de potrivit ridică întrebarea dacă nu cumva împușcarea lui Arthur a fost premeditată, în cadrul unei operațiuni cu bătaie lungă.

Să reamintim cîteva elemente importante.

Asupra României se fac de foarte mulți ani presiuni să stopeze vînarea anumitor sălbăticiuni, cu urșii la loc de cinste, urmați de rîși ori lupi. În 2004, cea mai puternică organizație ecologistă din lume, World Wide Fund, cerea guvernului Năstase să adopte un moratoriu de interzicere a vînării urșilor, pe motiv de amenințare cu dispariția. Îi țineau isonul organizației nume precum comisarul european Gunther Verheugen, Brigitte Bardot, Jacques Chirac ori premierul Jean Pierre Raffarin, brusc îngrijorați de soarta animalelor de la noi.
Degeaba încerca guvernul român să explice că e un fake news și urșii nu sunt deloc în pragul dispariției la noi.

Nu contrazici Europa!

La mijloc exista o explicație simplă: Europa ieșea foarte prost în statisticile privind speciile de animale. Potrivit celui mai cuprinzător studiu privind starea naturii la nivel european – „State of nature in the EU”, din mai 2015, cu referire la perioada 2007-2012, releva că se stă tot mai dramatic la toate capitolele: plante, pești, mamifere, păsări.

De ce se stătea prost? La fel de simplu: pentru că marile state occidentale lichidaseră urșii, lupii, mistreții, zimbrii ori rîșii pentru a-și proteja agricultura, dar, mai ales, turismul. Pentru că turismul în pădurile cu prădători e la fel de tentant ca scăldatul în apele unde vin să se împerecheze rechinii.

Soluția s-a găsit în obligarea statelor mărginașe, gen România, Ungaria, Bulgaria, să prezerve un număr cât mai mare de exemplare pentru ca media europeană să iasă bine, per ansamblu. Nici Franța, nici Germania, Italia, Spania ori Elveția nu acceptă importul de sălbăticiuni pentru a-și repopula pădurile, ca să nu își dea peste cap industria turismului. Dar toate sunt grijulii cu soarta animalelor din România.

În 2016, Directiva Habitate și presiunile cancelariilor europene, adesea deghizate în operațiuni ale unor ONG-uri gras stipendiate pe ușa din dos, a dus la interzicerea vînării urșilor la noi.

În esență, e foarte bine ca animalele să nu fie împușcate, la urma-urmei, vînătoarea de plăcere e un obicei rămas din vremuri medievale care nu își mai are rostul într-o societate civilizată.
Problema e că înmulțirea necontrolată a unor prădători fără inamici naturali poate ajunge să pericliteze dramatic societatea umană.
E ceea ce se întîmplă în România de ani buni, în special în zonele transilvane, Covasna, Harghita, Mureș, Brașov, Alba șamd. Dar urșii încep să coboare tot mai mult dinspre munte spre cîmpie, împinși de foame și de reducerea habitatului prin despăduriri. Dîmbovița, Prahova, Argeș, ori chiar Timiș și Arad, de unde dispăruseră de decenii. În stațiuni celebre, precum Sovata, după orele 18 oamenii nu mai ies din case. Nu mai e mult pînă cînd urșii vor ocupa terenul deja al mistreților din spatele Băneasa Shopping Center.

Sunt tot mai multe zone la noi în care a devenit riscantă nu plimbarea prin pădure, ci chiar prin comună ori oraș. Oamenii sunt sfîșîiați, vitele și caii la fel, copiii nu mai îndrăznesc să meargă la școli decît pe drumuri foarte ocolite. Tot mai mari regiuni devin nesigure.

Pentru că cel mai grav afectate zone sunt în județele sus pomenite, a revenit parlamentarilor UDMR sarcina de a cere răspicat și repetat măsuri din partea guvernelor României, în esență asta însemnînd reducerea efectivelor de urși, care, fără dușmani naturali, se înmulțesc vertiginos.

Există nenumărate interpelări parlamentare pe această temă în ultimii ani ale udemeriștilor, ori ale popularilor.
Acum, le-a ajuns cuțitul la os, însă.
Recent, reprezentanții Consiliilor Județelor Harghita, Mureș, Covasna și Brașov au trimis Parlamentului European o plîngere a disperării, analizată pe 24 februarie în Comisia pentru petiții.
Europarlamentarul UDMR, Vincze Loránt, declara presei, ulterior, că responsabilitatea principală pentru această problemă revine Ministerului Mediului și Guvernului, care trebuie să fie presat pentru a găsi o soluție.

„Trebuie să arătăm foarte clar PE și CE că această situație are nevoie de o rezoluție urgentă(…) De câteva săptămâni am vorbit cu Ministrul Mediului, dl. Tánczos Barna, iar el a promis că ministerul va adopta cât de curând un plan de management al marilor carnivori, care odată implementat va rezolva această problematică. Este clar că România are pârghiile legale pentru a face o strategie adevărată pentru a proteja oamenii și bunurile” mai spunea Vincze Loránt.

Semnatarii petițiilor mai solicitau ca forurile europene să pună presiune pe autoritățile naționale pentru a pune în aplicare măsuri concrete de prevenire a atacurilor și proceduri rapide și transparente pentru decontarea pagubelor, se mai arată în comunicat.

Președintele UDMR al Consiliului Județean Harghita, Csaba Borboly, prezenta date terifiante:

”Populația de urși numără 2100 de animale în județul nostru și avem 7000 de urși în România. În Harghita, în ultimii cinci ani, am avut 1120 de atacuri asupra animalelor domestice, 54 de persoane internate, șapte decese. Ministerul Mediului se ocupă doar de daune după ce s-a produs faptul. La Comisii s-a subliniat că nu există o reală compensare a daunelor, lipsesc măsuri concrete, iată de ce avem nevoie de măsuri bune de prevenire. Rog P.E. să ceară Guvernului să se implice pentru protecția oamenilor, a animalelor și a bunurilor” solicita el.

Între 2000-2015, 11 români au fost uciși de urși, o medie de 1,3 pe an, dar numai anul 2019 consemna 6 victime, o creștere spectaculoasă.

După destul de multă vreme, UDMR, formațiunea cel mai presată de propriul electorat cu problema dramatică, dacă nu chiar tragică, a invaziei urșilor, a ajuns să dețină, de cîteva luni, ministerul Mediului, prin Tanczos Barna.
Se spune că Tanczos a fost desemnat de UDMR ministru tocmai pentru că e un adversar, de ani de zile, al protejării exagerate a urșilor. ”Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei. Populaţia de urs creşte, a depăşit deja 10.000 de exemplare în România, iar ţara noastră şi-a asumat, printr-un angajament faţă de UE, că va păstra un efectiv de aproximativ 6.000 de urşi”, declara el într-o conferinţă de presă susţinută la Miercurea Ciuc în 2015.

Șansele ca UDMR să forțeze adoptarea unor măsuri de relaxare a interdicțiilor vînării urșilor, acel plan de management al marilor carnivori, sunt mai mari ca oricînd. Coaliția se află într-un echilibru politic fragil, iar UDMR nu ar putea fi refuzată.

Dar nici PNL, USRPLUS, Iohannis, Cîțu & comp nu își permit să supere marile cancelarii europene.

Exact cînd petiția județelor ardelene e pusă pe ordinea de zi a Comisiei parlamentului european, Florin Cîțu face o mișcare neașteptată și cam ne-explicată, aducîndu-l consilier personal pe Gabriel Păun, șeful ONG-ului Agent Green.
O lună mai tîrziu, are loc bizara partidă de vînătoare a prințului de Liechtenstein, dată în vileag zilele trecute.
Ulterior, același Gabriel Păun e artizanul bombei Arthur, furnizînd presei documentele doveditoare.

Întrebări legitime: dacă Păun și-a informat cu prioritate demnitarul consiliat, pe premierul Cîțu, de ce acesta nu a ieșit personal la rampă cu respectivul caz, suficient de important cît să inflameze mapamondul?
Dacă Păun nu l-a informat de o chestiune atît de serioasă pe premier, de ce mai adastă în funcție?

Nu știm cu precizie, deocamdată, dacă uciderea ursului Arthur e parte a unei operațiuni declanșate la intern, la comandă și cu sprijin extern. Deși elemente care să susțină teoria ar fi cu duiumul.

Știm însă că, deja, UDMR și românii din Ardeal sunt marii perdanți. Ministrul Mediului nu doar că nu mai poate avansa fără daune de imagine majore pe drumul spre reducerea efectivelor de urși, dar chiar a început să facă pași înapoi, vezi cazul interdicției anunțate de a mai permite vînători străini la urșii noștri.
O decizie care lovește și în afacerile cinegetice ale unor maghiari din Ardeal, unii dintre ei apropiați de partidul lui Kelemen Hunor.

Cum am scris deja, moartea ursului Arthur e tristă și nemeritată, iar vinovații e greu de crezut că vor da socoteală vreodată.

La adăpostul acestui eveniment care a întristat și revoltat milioane de români, e în derulare, însă, un proces prin care alte sute de mii de români vor avea de tras la greu în anii care vin, pentru că agresiunile urșilor, înmulțiți sub oblăduirea cancelariilor europene, vor crește exponențial.

Iar cînd auzi ”soluțiile” propuse de bravii ecologiști mioritici – garduri electrice, cîini de pază, senzori etc – nu știi dacă să rîzi ori să te enervezi. După același raționament, eliminăm Poliția și ne punem uși mai masive la apartamente.

Uciderea lui Arthur vine mănușă tuturor adepților externi ai menținerii moratoriului la urs.

O miză europeană suficient de mare ca să fi justificat chiar o înscenare de anvergură, în care nu e exclus ca prințul de Liechtenstein să fi fost exploatat ”în orb”.

Greu să nu evocăm, în final, o întîmplare mai veche, cînd în parlament s-a dezbătut, în 2019, o propunere de modificare a legii vînătorii tocmai pe problema urșilor.
Atunci, deputatul Varujan Pambuccian și-a amintit, cu obidă: ”Când am cerut un moratoriu pentru tăierea pădurilor, pe 10 ani, absolut toţi aţi fost împotrivă, cu excepţia câtorva colegi din grupul meu. Acum vorbim despre lucrul acesta (moratoriul interzicerii vînării urșilor n.n.), cu toţii. E bine!”.

Moratoriu pentru păduri, o idee eficientă și de bun simț. Dar nu tocmai pe gustul UE.”

Vrem o vanatoare ca afara

Isteria cu impuscarea ursului Arthur (nu putea sa-l cheme Ion sau Nicu) a cuprins Romania si Europa si acopera scandalul vaccinarilor. Am fost solicitat de diverse televiziuni sa comentez dar am refuzat, stiind ca este inutil. Brigitte Bardot sau ong-uri din tari care nu mai au ursi, pentru ca i-au impuscat pe toti, ne dau sfaturi despre cum sa gestionam populatia de ursi din Romania.

Prin 2003, la o intalnire la Paris, cu presedintele Chirac, acesta inainte de de a aborda temele politice, m-a intrebat de ce noi, in Romania , impuscam ursi. I-am raspuns ca apreciem sfaturile de la prieteni dar se pare ca noi stim sa gestionam populatia de ursi,avand peste 6000 de ursi (acum probabil s-a ajuns la aproximativ 10000), spre deosebire de Franta, unde ultimii doi ursi tocmai fusesera impuscati, din greseala. I-am propus sa relocam un numar de ursi in Franta. Mi-a spus ca fermierii francezi ar fi nefericiti.

Nu stiu cum a avut loc „extragerea” lui Arthur, daca s-au respectat regulile sau nu. Lucrurile se vor clarifica. Problema este ca prin isteria declansata de unele ong-uri ecologiste (mai ales din strainatate), vor aparea presiuni legislative interne ce vor determina efecte in lant. Vanatoarea are ca rezultat, atunci cand este rationala, sa pastreze un echilibru intre populatia de ursi si arealul in care acestia traiesc. Acest areal insuma cam 2,8 milioane de hectare la nivelul anilor ’60. Pe aceasta suprafata erau estimati 4050 de ursi in 1968, Acum numarul lor este peste dublu in suprafete despadurite masiv. De ce ne miram ca in aceste conditii, ei coboara spre zona de dealuri. Sunt unele zone unde pagubele pe care le produc sunt serioase. In 1986, in Harghita erau 1155 de ursi. Pagubele au insemnat 1200 ha padure cojita, 798 bovine, 75 de cabaline ucise, 602 ovine 39 porcine. In ultimii ani, au fost atacati de ursi si au murit intre 15 si 20 de cetateni romani, anual. De-a lungul deceniilor, numarul de ursi „extrasi” a fost intre 100-200.

Intrebarea este ursii trebuie „extrasi” dupa ce au atacat sau trebuie actionat preventiv mentinand o densitate controlata? Cei destepti stiu raspunsul. Idiotii sau cei interesati vor fi, in continuare, fanatici.

Vanatoarea cu straini. Vanatoarea cu straini s-a facut (inclusiv pe vremea lui Ceausescu) pentru ca romanii, in rare cazuri, vor plati 5000, 10000, 20000 de euro pentru a vana un urs sau un cerb. Sigur, ursii pot fi extrasi GRATUIT dupa ce AU DEVENIT periculosi. De ce au nevoie ocoalele de vanatoare sau asociatiile de vanatoare de acesti bani? Simplu, pentru a achizitiona hrana pentru animale si pentru a o duce pe munte. Vor merge oare ongistii sa duca hrana in padure? Vor da Bruxelles-ul, Viena sau printul Charles banii pentru cumpararea hranei pentru ca ursii sa nu coboare de pe munte? Nu prea cred. Va acorda guvernul Catu subventii pentru hrana ursilor si va plati pentru pagube? Nu cred. Cred, de aceea, ca tot noi trebuie sa ne rezolvam aceste probleme. Intr-un mod intelept.

Arthur – cel mai mare trofeu din Europa. E o exagerare. Daca am inteles bine, blana ursului Arthur are 595 de puncte. Recordul in Romania a fost cel din 1983, un urs de 687,79 puncte. Si mai sunt vreo 10-12 trofee peste 600 de puncte. Mi-a placut gluma cu „cel mai mare urs din Europa”. Recordurile in Europa au fost: Cehoslovacia – 367 pct, Bulgaria 375, Croatia 448, Jugoslavia 582. Este vorba, intr-adevar, de un trofeu important dar discutam doar de trofee din Romania, celelate nu prea exista sau poate le-au impuscat in secolele trecute. Daca veti merge la Clubul de vanatoare din Paris, veti vedea, la intrare un urs imens, naturalizat. Cand m-am uitat la eticheta, am vazut ca fusese vanat in Romania, de un francez, prin anii ’70.

Daca vreti sa vedeti trofee importante de vanatoare de la noi, puteti vizita, pe Valea Prahovei, Muzeul cinegetic de la Posada, pe care l-am modernizat in 2004.

Va rog sa nu va enervati foarte tare citind aceste randuri. Ma adresez in special celor din asociatiile „patru picioruse”. Nu am gandit sa le afectez finantarile dar mi s-a parut nedreprept ca ministrul mediului, Tanczos Barna, sa fie pus la zid si lasat singur in aceasta chestiune.

Oricum, mi se pare hilar ca in secolul 21, cetatenii romani din anumite zone sa-si inconjoare casele si culturile cu sarma ghimpata sau sarme electrice pentru a se proteja de numarul prea mare de ursi care ii viziteaza. Apropos, cine plateste aceste instalatii? Statul roman, statul austriac, ong-urile?