Ultima zi la Sharm El Sheikh

Vantul continua sa bata cu putere. Palmierii par sa se rupa in fiecare clipa. Un localnic mi-a explicat ca fenomenul asta are loc in fiecare primavara si ca, pentru ei, e un motiv de bucurie. Ei nu au albine aici si vantul este cel care imprastie semintele de plante si de flori spre desert, spre a-l cuceri.

Am terminat de citit Jurnalul lui Sebastian. Un destin personal cumplit, intr-o perioada cummplita. Nascut in 1907, moare in 1945, lovit de un camion. Dupa ce reusise sa supravietuiasca razboiului, masurilor anti-semite, distrugerii casei sale in bombardamentele anglo-americane din 1944.

Lumea intelectuala si culturala a acelor vremuri, asa cum o prezinta el, nu are nici o legatura cu portretele din manualele de scoala. Este o lume a compromisurilor, a tranzactiilor, a incercarilor de supravietuire individuala. Aflam, periodic, despre lecturile sale. Foarte adesea romane ale lui Balzac. Personajele sale il obsedeaza. Uneori ii sevesc drept inspiratie pentru piesele sale de teatru.

Jurnalul este, partial, si un fel de cronica a operatiiunilor de razboi. Pentru Sebastian, ca evreu, razboiul are si o miza personala. De aceea, bucuria lui pentru infrangerea Germaniei naziste si a statului legionar roman. Intr-un fel, Jurnalul mi-a adus aminte de cartea lui Serge Moscovici, „Cronica anilor pierduti”.

Multe din notatiile sale sunt antologice. In final, redau doar una dintre ele:

„Titlu posibil de eseu – Despre realitatea fizica a minciunii. De aratat cum minciuna, oricat ar fi de arbitrara, creste, se ramifica, se organizeaza, devine sistem, capata contur, puncte de sprijin si cum, de la un anumit grad mai departe, se subststituie faptelor, se transforma ea insasi in fapt si incepe a exercita o presiune de neinlaturat nu numai asupra lumii celeilalte dar asupra autorului minciunii insusi.”

Continuare

Citesc, in continuare, jurnalul lui Mihail Sebastian. Asa cum ma asteptam, paginile incepand cu anul 1939 sunt din in ce mai interesante. Autori, pe care ii „vedem” de aproape – Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Cioran, Camil Petrescu, Nae Ionescu. Scurte istorii despre oameni, cu defectele lor, cu compromisurile lor, intr-o perioada de mari framantari.

Iata o relatare despre Titulescu din martie 1941: „A murit, la Cannes, Titulescu. Nu l-am cunoscut, nu l-am auzit niciodata vorbind, n-am avut simpatie personala pentru el si nici admiratie politica.”

Sau o observatie generata de rebeliunea legionara: „Niciodata nu sunt mai interesanti oamenii decat in momentele de brusca schimbare politica. De la o zi la alta reneaga, modifica, atenueaza, explica, se pun de acord, se justifica, uita ce nu le place, isi amintesc ce le convine”.

Multe consemnari prezinta lumea elitelor culturale romanesti in prag de razboi si apoi in timpul razboiului, dezbracate de miturile create in jurul lor. Sigur, in timp, rezista operele pe care le-au creat.

Lectura devine tot mai captivanta. Sper sa am timp sa termin de citit jurnalul in urmatoarele doua zile, inconjurat de galagia copiilor de pe plaja, de murmurul valurilor si de fiorul tot mai rece al vantului care ne asalteaza dinspre mare.

Reciful de corali din Marea Rosie

Pentru prima data, am inotat deasupra unui recif de corali. Se spune ca cel din Marea Rosie este al doilea din lume ca frumusete. Mie mi s-a parut mirific. Am inteles ca sunt mii de pasionati care vin in fiecare an pentru a face aici scufundari. O intreaga industrie. Am calatorit o zi intreaga pe un vaporas care ne-a dus si la o insula de nisip.

Cateva zile la Sharm El Sheikh

Sunt pana la sfarsitul saptamanii la Sharm El Sheikh. Hotelul pare ocupat de rusi si de romani. Romanii par mai multi!

De-a lungul anilor, am fost de mai multe ori in Egipt. M-am intalnit cu multi dintre liderii lor – Boutros Boutros Ghali, Meguid, Moubarak si multi altii. Nu am avut vreme, din pacate, sa „vizitez” locurile speciale – piramide, delta Nilului.

Sharm El Sheikh este in apropierea Canalului de Suez. Hotelul in care locuim este intr-o zona izolata, cu mai multe resorturi. Pare construit pentru copii (inclusiv nepotii nostri). La mal, apa marii are cam 30 de cm pe o distanta de vreo 500 de m. de la tarm. In schmb foarte multe piscine. Vremea foarte frumoasa – temperatura de 30-32 grade, cu o usoara briza dupa-amiaza.

M-am apucat, din nou, sa citesc Jurnalul lui Mihail Sebastian. Prima data ma obosise. In primii ani erau doar relatari despre diversele sale aventuri amoroase, cu cateva dileme existentiale si relatari despre concertele pe care le asculta la radio. Sigur, incepand cu anul 1938 lectura devine mai interesanta.