Am terminat de citit, zilele trecute, un volum al lui Mircea Damian, intitulat “București 1935”, republicat la editura Vremea, anul acesta. 

Volumul chiar a fost publicat, pentru prima dată, în 1935 și este un fel de caleidoscop cu secvențe din Bucureștiul interbelic. Damian vorbește despre și prezintă descrieri ale Gării de Nord, ale străzilor din București, ale bulevardelor, ale parcurilor bucureștene. Descrie Lipscanii, Șoseaua, Cartierele “boierești”, mahalaua, Parcul Carol, cinematografele, cafenelele literare, etc. Recunosc, nu am fost foarte impresionat de aceste descrieri. Singurul capitol al cărții care mi s-a părut inspirat a fost cel referitor la oratorii mai importanți din Adunarea Deputaților. Portretele sunt extrem de izbutite, acide adeseori. Sunt prezentați doctorul Lupu, Octavian Goga, Grigore Iulian, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida voievod, A.C. Cuza, Gheorghe Tătărăscu, Ion Petrovici, Virgil Madgearu și alții.

Ca de fiecare dată, urmăresc eventuale referiri din epocă la Nicolae Titulescu. Iată ce scrie Mircea Damian despre marele diplomat român: “Nicolae Titulescu nu a prea fost auzit în ultimii ani ținând în țară și în românește un discurs mare. El a vorbit mai mult pe la Geneva. 

Titulescu are, precum se știe, un chip de mongol. Este aproape diafan. Când vorbește, este ca un poet în transă.

Trupul lui firav vibrează tot. Este în întregime al cuvântului, al discursului și am impresia că el nu vede pe nimeni când vorbește. Vreau să spun că nu poate să distingă o fizionomie, o privire, un gest. El vede lume. Și mai cred că dacă, in plin discurs, l-ar întrerupe cineva, ar fi cat se poate de nedumerit și nu ar ști ce să răspundă. Titulescu este un orator occidental, format la școala Genevei. Deloc polemist in înțelesul romanesc al cuvântului, el își desfășoară pe larg ideile și argumentele, le ascultă apoi cu atenție pe ale adversarului și răspunde tot cu idei și tot cu argumente, după-masă sau mâine, înainte de prânz. La o scuturare românească, singur între cinci, șase  sau douăzeci de glasuri care sfâșie, Titulescu nu rezistă.”

Putem fi de acord sau nu cu acest portret, el trebuie citit insă impreună cu alte caracterizări despre discursurile lui Titulescu din parlament. De exemplu, cel in care răspunde unei interpelari a lui Iuliu Maniu, din 1934, despre revizuirea frontierelor!