Dezbatere la FET despre Irak

Ieri a avut loc la Fundatie, o dezbatere extrem de interesantă despre IRAK.

Dezbaterea a fost organizată  împreună cu Middle East Political and Economic Institute (MEPEI) și cu Fundația EURISC si a avut ca temă: „IRAK ÎNTRE CONFLICT ȘI RECONSTRUCȚIE”

Au participat cu alocutiuni
Dr. Liviu MUREȘAN, președintele Fundației EURISC;
Drd. Flavius CABA-MARIA, președintele MEPEI;
Drd. Răzvan MUNTEANU, manager de program MEPEI;
Alexandru GEORGESCU, analist strategic, Fundația EURISC.

 

Clarificări privind o afirmatie a dnei Kovesi la Strasbourg

Ieri, la Conferinta de la Strasbourg a GRECO – organismul anticoruptie al Consiliului Europei – procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a afirmat, intre altele: „legislatia privind imunitatea ministrilor trebuie revizuită si trebuie limitată la durata mandatului lor”.

De fapt, dna Kovesi reia afirmatii pe care le-a mai facut. Spre exemplu, intr-un interviu din 2015, atunci cand afirma ca „imunitatea pe viata pe care o au ministrii sau fostii ministri ai guvernului este unică”. In plus, această abordare reia „filozofia” ordonantei de urgenta din 2005, de după alegeri, a procurorului ceausist Monica Macovei care, in calitate de ministru al justitiei, a cautat modalitatea prin care să elimine filtrul parlamentului pentru FOSTII ministri (din guvernul PSD) in vederea  inceperii urmăririi penale.

Am avut un rol in aceasta batalie si in adoptarea de catre Curtea Constitutională, in urma cu 10 ani, pe baza unei exceptii de neconstitutionalitate ridicate de mine, a unei decizii in această chestiune. De fapt, in 2007, Curtea Constitutională a trebuit sa se pronunte, INCA O DATA, pe aceasta problema – o mai facuse in 1999 – ca sa-i intre in cap solutia respectiva si lui Macovei.

Detalii in ceea ce urmează. Banuiesc că departamentul juridic al PSD dar si Ministerul Justitiei vor face precizările necesare, in acelasi sens.

La 6 ianuarie 2005,  imediat după alegeri,intr-un interviu acordat cotidianului „Adevarul”, Traian Basescu a solicitat, prin incalcarea atribuţiilor constituţionale, schimbarea presedinţilor celor doua Camere si scoaterea de la guvernare a „soluţiei imorale” PUR, pe care tot el a impus-o.

La 27 ianuarie 2005, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a inaintat guvernului un proiect de O.U. pentru modificarea Legii nr. 115/1999. In susţinerea publica a iniţiativei legislative, Monica Macovei a pretins ca acesta este un prim act legislativ prin care se declanseaza lupta impotriva corupţiei si ca modificarile au ca scop tragerea la raspundere penala a fostilor ministri. Raspunderea ministeriala si inlaturarea imunitaţii ministrilor, in funcţie sau fosti, facuse insa obiectul unui proiect de lege din anul 1999.

Prin Decizia nr. 93 din 16.06.1999, publicata in MO 300/28.06.1999, Curtea Constituţionala, având ca presedinte pe Lucian Mihai, a statuat insă ca trebuie sa existe o singura procedura pentru urmarirea penala a fostilor ministri si a celor in funcţie. Deci, in 1999!

De fapt, prin modificarea legii raspunderii ministeriale, in 2005, de catre Monica Macovei, a fost finalizata prima procedura in cadrul „vânatorii de vrajitoare”, si anume inlaturarea garanţiilor legale, constituţionale care o interziceau. Pentru urmatorul pas – angajarea „haitasilor” – era necesar ca sefii parchetelor sa se reintoarca sub controlul ministrului Justiţiei, ceea ce s-a si intâmplat in vara lui 2005.

„Sforarilor” si „haitasilor” li s-a parut ca vânatoarea de vrajitoare se va desfasura, fara dificultaţi, in condiţiile comandate. Nu au ţinut seama de faptul ca textul constituţional fusese deja interpretat de catre Curtea Constitutionala, tot intr-o perioada a guvernarii de dreapta, in 1999. Ghinion!

In baza unei exceptii ridicate de mine la ICCJ, cu ocazia uneia din cele 200 de „vizite” pe care le-am facut acolo, Curtea Constitutională a adoptat o decizie, in 2007, repetand, de fapt, solutia din 1999.

Reamintesc unele aspecte necesare pentru intelegerea deciziei Curtii:

1. Prin Decizia nr. 93 din 16.06.1999,  Curtea Constitutionala  a statuat ca trebuie sa existe o singura procedura pentru urmarirea penala a fostilor ministri si a celor in functie.

Curtea a constatat ca „imunitatea este o institutie constitutionala de protectie a mandatului de senator sau de deputat, pe cand, in privinta mandatului de membru al Guvernului, Constitutia nu a instituit imunitatea, ci o alta masura de protectie, si anume conditionarea dreptului de a cere urmarirea lui penala pentru fapte savarsite in exercitiul functiei”.

Curtea a constatat de asemenea, ca „dispozitiile din Legea privind responsabilitatea ministeriala instituie o masura de protectie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, avand deci caracterul obiectiv al unei garantii constitutionale de ordin procedural, menite sa ocroteasca interesul public, si anume realizarea actului de guvernare prin exercitiul mandatului. Aceasta masura de ocrotire a interesului public subzista si dupa incetarea mandatului membrilor Guvernului, asa incat este evident ca, in privinta infractiunilor comise in exercitiul functiei, punerea sub urmarire penala a membrilor Guvernului trebuie sa se realizeze cu respectarea acelorasi norme procedurale”.

Poate ca această decizie a Curtii Constitutionale nu a ajuns incă la procurorii DNA!

2. Asa cum am arătat, la 27 ianuarie 2005, ministrul justitiei, fostul procuror ceausist Monica Macovei,  inaintase guvernului un proiect de O.U. pentru modificarea Legii nr. 115/1999. In Nota de fundamentare ce  insotea proiectul de ordonanta de urgenta, Monica Macovei, cu rea-credinta, nu a informat membrii guvernului:

– ca prin Decizia nr. 93/1999 Curtea Constitutionala a statuat ca modificarile ce urmeaza sa fie adoptate sunt considerate ca neconstitutionale;
– ca modificarile propuse incalca prevederile art. 109 alin.2) din Constitutie, care stabilesc dreptul Camerei deputatilor, Senatului si Presedintelui Romaniei de a cere urmarirea penala a membrilor guvernului si ale art. 109 alin. 3) in care se prevede in mod expres ca printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala se pot reglementa doar cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor guvernului;
– ca modificarile introduse prin OUG se refera la procedura de urmarire penala a fostilor ministri si nu la imunitate sau raspundere penala, conditionalitatea din programul PAL, invocata de Monica Macovei, fiind deja indeplinita din 1999.

3. Decizia nr.93/1999, potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutie, este general obligatorie si are putere numai pentru viitor. Efectele deciziei se produc de la data pronuntarii sale, in prezent, si in continuare, pana la revenirea asupra ei tot de catre Curtea Constitutionala.

Puterea si efectele acelei decizii nu au fost anulate si nu puteau fi anulate prin Legea nr.90/2005 – initiata de fostul  procuror ceausist – lege declarata neconstitutionala prin Decizia nr 665 din 5 iulie 2007.

4. Constatarea de catre Curtea Constitutionala, in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata intr-o cauza aflata pe rolul unei instante de judecata este admisibila, produce efecte in cauza in care a fost invocata, in conformitate cu art. 29 alin. 1 din legea nr. 47 din 1992. In caz contrar, daca s-ar primi teza ca efectele se produc numai pentru alte cauze, in viitor, partile din procesele aflate pe rolul instantelor nu ar mai fi interesate sa sesizeze Curtea Constitutionala (lipsind interesul legitim), iar instanta de judecata nu ar dispune suspendarea judecarii si nici nu ar fi obligata sa emita un punct de vedere.

Justitia penala nu se poate intemeia pe un text de lege care a fost declarat neconstitutional, cu consecinta translarii intregii urmariri penale sub spectrul nulitatii absolute.

Admiterea acestei teze ar fi de natura a discrimina fostii ministrii in raport cu un factor aleatoriu si anume momentul trimiterii lor in judecata fata de data de 5 iulie 2007 cand s-a pronuntat Curtea Constitutionala.

5. Precizez ca si pentru fostii ministrii, la fel ca si pentru ministrii in functie, sunt avute in vedere doar faptele din timpul mandatului, nu cele care s-ar fi putut petrece dupa iesirea din functie.

6. Decizia Curtii Constitutionale nu a avut in vedere, de fapt, „dosarul Zambaccian”, ci toate situatiile asemanatoare in care nu s-a respectat Constitutia!

Este adevarat, „vanatoarea de vrajitoare” trebuia pornita de Monica Macovei, la indicatii superioare, in ianuarie 2005, dar artizanii acestor mizerii, inclusiv „neptunistii”, in graba lor, au trecut peste orice – Constitutie, decizii ale Curtii constitutionale.

Deci problema nu este de „revizuire a legislatiei” ci, foarte concret, de o eventuală revizuire a Constitutiei. Precizez insa ca in toate constitutiile Romaniei de până acum, au existat dispozitii privitoare la institutia răspunderii guvernamentale, practic in acelasi sens. Pentru cei curiosi, recomand studiul meu, „Imunitatea parlamentară in România si in Europa” ( Revista Română de Drept European, nr. 2/2014, p.127-155)

Iar pentru cunoscători dar si pentru procurorii care nu au luat la cunostinta această decizie a Curtii Constitutionale, redau, mai jos, textul CCR din 5 iulie 2007:

DECIZIA Nr.665 din 5 iulie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.23 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată. Publicată în Monitorul Oficial nr.547 din 10.08.2007

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.23 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, excepţie ridicată de Adrian Năstase în Dosarul nr.15.083/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 iunie 2007, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iulie 2007 şi apoi pentru data de 5 iulie 2007.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr.15.083/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.24 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Excepţia a fost ridicată de Adrian Năstase în cadrul soluţionării unei cauze penale privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.254 alin.1 din Codul penal şi de art.13 şi 131 din Legea nr.78/2000.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite pe durata mandatului şi în exerciţiul funcţiei a fost reglementată în cap. III al Legii nr.115/1999 – în forma anterioară republicării din 2002 -, instituindu-se un regim juridic special demnitarilor guvernamentali, parţial distinct de cel reglementat prin Codul de procedură penală. Mai arată că dispoziţia criticată – în redactarea iniţială – a fost supusă examinării Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr.93/1999, a declarat că aceasta este constituţională, şi invocă totodată puncte de vedere exprimate în literatura de specialitate.

Modificarea dispoziţiilor criticate prin Legea nr.90/2005 (în sensul că urmărirea penală a foştilor membri ai Guvernului se va face potrivit regulilor de drept comun) contravine prevederilor art.109 alin.(3) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul poate reglementa, în domeniul responsabilităţii ministeriale, numai cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, deci norme de drept substanţial. Nicidecum nu poate să modifice regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în raport cu un element in personam, şi anume încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivităţii legii şi principiului egalităţii în faţa legii, deoarece instituie un regim discriminatoriu miniştrilor al căror mandat a încetat. Astfel, în timp ce pentru un anumit tip de fapte penale comise în exercitarea mandatului, miniştrii în funcţie răspund conform unei proceduri speciale – Legea nr.115/1999, miniştrii ale căror mandate au încetat răspund conform procedurii dreptului comun – Codul de procedură penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că instituirea unei proceduri pentru tragerea la răspundere penală a miniştrilor în funcţie şi a foştilor miniştri pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor constituie un atribut al puterii legiuitoare.

Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele Senatului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru următoarele motive:

a) dispoziţiile criticate contravin prevederilor art.109 alin.(2) şi (3) din Constituţie, deoarece, pe de-o parte, nu instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, înlăturând astfel caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, şi, pe de altă parte, modifică regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în funcţie de calitatea subiectului activ de membru al Guvernului;

b) dispoziţiile criticate contravin principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituţie, deoarece instituie un regim discriminatoriu pentru miniştrii al căror mandat a încetat;

c) dispoziţiile criticate contravin şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, potrivit căreia măsura de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că textele de lege criticate sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că, prin forma actuală a Legii nr.115/1999, s-au introdus două regimuri juridice distincte pentru tragerea la răspundere penală a două categorii de persoane care ar fi săvârşit fapte penale, cu precizarea că, în momentul săvârşirii lor, autorii aveau aceeaşi calitate – cea de membru al Guvernului. Ceea ce uneşte aceste două categorii de persoane este tocmai calitatea de membru al Guvernului pe care o aveau când au săvârşit fapta penală, iar calitatea lor procesuală depinde de acest fapt, şi nu de poziţia pe care o ocupă ulterior, pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii. Invocă totodată Decizia nr.93 din 16 iunie 1999 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.300 din 28 iunie 1999.

Avocatul Poporului apreciază că, deoarece faptele care îi sunt imputate inculpatului au fost săvârşite în exerciţiul funcţiei de prim-ministru, răspunderea penală se conduce în acest caz după dispoziţiile art.109 din Constituţie, întrucât legile de procedură pot doar detalia prevederile constituţionale, fără însă a contraveni acestora. Invocă în acest sens Decizia nr.93/1999 a Curţii Constituţionale şi lucrarea „Constituţia României, revizuită – comentarii şi explicaţii -” de Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, unde, la pagina 198, se arată că „textele Constituţiei se aplică atât miniştrilor în funcţie, cât şi celor care au fost în funcţie, dar pentru fapte săvârşite în timpul mandatului”.

De asemenea, consideră că se impune aplicarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, potrivit art.15 alin.(2) din Constituţie, deoarece „regulile privind protecţia demnitarilor în domeniul aplicării legii penale se înscriu în categoria largă a tratamentului penal mai favorabil”.

Guvernul nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la

prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze

excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art.24 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, modificate prin art.I din Legea nr.90/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.322 din 15 aprilie 2005, şi prin care s-a dispus republicarea Legii nr.115/1999.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr.115/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 23 martie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, dispoziţiile art.24 alin.(2) şi (3) devenind art.23 alin.(2) şi (3).

Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art.23 alin.(2) şi (3), care au următorul cuprins:

„(2) Urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun.

(3) Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplică foştilor membri ai Guvernului în nicio situaţie.” (marea mârsăvie a procurorului ceausist n.b)

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art.11 alin.(1) referitoare la obligaţia statului român de a îndeplini obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, ale art.15 privind universalitatea, ale art.16 alin.(1) referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art.20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art.21 alin.(3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art.53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art.109 alin.(2) şi (3) privind răspunderea membrilor Guvernului şi celor ale art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la principiul neretroactivităţii legii penale.

Examinând criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.23 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, în raport cu textele constituţionale de referinţă, Curtea retine cele ce urmează:

Potrivit art.109 alin.(2) din Legea fundamentală, ca urmare a cererii de urmărire penală formulate de Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României împotriva unui membru al Guvernului sau a trimiterii sale în judecată, acesta poate fi suspendat din funcţie de Preşedintele României ori este suspendat de drept. Întrucât, însă, o asemenea măsură nu este operantă decât împotriva unei persoane aflate în exerciţiul funcţiei, rezultă implicit că, prin termenul „membrii Guvernului”, textul menţionat a avut în vedere exclusiv pe cei aflaţi în funcţie, având deci o atare calitate, la timpul prezent, nu şi pe foştii membri care au deţinut funcţia respectivă la un moment dat. În considerarea imperativului unităţii terminologice, acelaşi înţeles se cere conferit aceluiaşi termen utilizat şi în cuprinsul alin.(3) al art.109 din Constituţie. Aşa fiind, este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile legale deduse controlului, consacrând incidenţa normelor de procedură penală de drept comun în cazul urmăririi penale şi judecării foştilor membri ai Guvernului, pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei, ar contraveni acestor prevederi constituţionale, înţelese a nu distinge între actualii şi foştii membri ai Guvernului.

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale atacate încalcă şi prevederile art.15 alin.(2) din Constituţie, care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Având a examina o atare critică, Curtea reţine, cu titlu de premisă, că, în condiţiile în care textul constituţional de referinţă nu înţelege să cantoneze principiul pe care îl consacră exclusiv pe tărâmul dreptului substanţial, nu există temei pentru a o face pe cale de interpretare, refuzându-i incidenţa în materie procedurală. Nici imperativul imediatei aplicări a normei procesual penale care guvernează această materie nu oferă o raţiune suficientă convertirii sale într-un fine de neprimire a excepţiei referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii.

Curtea mai reţine că pretinsele infracţiuni reţinute în sarcina autorului excepţiei au fost săvârşite sub imperiul reglementării anterioare care instituia o procedură derogatorie de la dreptul comun în materie, aceeaşi pentru membrii Guvernului în exerciţiu, cât şi pentru cei care nu mai sunt în această funcţie. Dată fiind finalitatea unei asemenea proceduri, de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului şi, prin aceasta, de ocrotire a interesului public, ea poate şi

trebuie calificată ca o reglementare mai favorabilă, în accepţiunea art.15 alin.(2) din Constituţie, în raport cu reglementarea de drept comun. Ca atare, înlocuirea celei dintâi cu cea de-a doua, în ceea ce-i priveşte pe foştii membri ai Guvernului, cu privire la infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei, sub imperiul reglementării anterioare, realizată prin adoptarea actualului art.23 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999, republicată, contravine textului constituţional de referinţă.

Curtea constată aşadar că, în raport cu prevederile art.15 alin.(2) din Legea fundamentală, critica de neconstituţionalitate a textului de lege menţionat este întemeiată.

Acelaşi text legal este considerat neconstituţional – în opinia autorului excepţiei – şi cu referire la prevederile art.16 alin.(1) din Constituţie care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Potrivit celor statuate de Curte, principiul enunţat impune ca cetăţenilor aflaţi în aceleaşi situaţii juridice să li se aplice acelaşi tratament juridic sau, în alţi termeni, identitatea de raţiune determină identitatea de soluţii.

Dacă este neîndoielnic că în funcţie de apartenenţa la Guvern, un membru şi un fost membru al Guvernului se găsesc în situaţii juridice diferite, esenţial, din punctul de vedere care aici interesează, este că în cele două cazuri angajarea răspunderii penale intervine ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni în exercitarea mandatului. Or, Legea privind responsabilitatea ministerială – reţine Curtea, în Decizia nr.93 din 16 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.300 din 28 iunie 2005, cu referire la reglementarea anterioară celei criticate – „instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, menite să ocrotească interesul public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale”.

Faţă de cele statuate de Curte, exceptarea foştilor membri ai Guvernului, prin art.23 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999, republicată, de la procedura specială, derogatorie, prevăzută pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcţie de momentul declanşării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia, constituie o încălcare a principiului egalităţii de tratament consacrat de art.16 alin.(1) din Constituţie.

Nu s-ar putea susţine că, procedând ca atare, legiuitorul ordinar nu a făcut decât să se conformeze sensului real, evidenţiat mai sus, al art.109 alin.(2) din Constituţie, întrucât chiar dacă acesta din urmă are în vedere numai pe membrii în funcţie ai Guvernului, nu instituie o interdicţie expresă ca procedura derogatorie cu finalitate de protecţie pe care o consacră, să fie extinsă prin lege şi asupra foştilor membri ai acestuia. Or, este ceea ce prevede in terminis textul dedus controlului, contravenind astfel principiului constituţional al egalităţii de tratament.

Critica formulată de autorul excepţiei are în vedere, de asemenea, contrarietatea dintre textul legal dedus controlului şi prevederile art.21 alin.(3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil.

Procedând la examinarea acesteia, Curtea apreciază că este întemeiată, întrucât consacrarea incidenţei normelor de procedură penală de drept comun, în cazul foştilor membri ai Guvernului, antrenează, în ceea ce-i priveşte, lipsirea de garanţiile legale ale protecţiei mandatului exercitat într-o atare calitate, protecţie care subzistă şi după încetarea respectivului mandat.

Admiterea, în considerarea raţiunilor înfăţişate, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.23 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999, republicată, face necesară examinarea consecinţelor pe care le antrenează o asemenea soluţie cât priveşte menţinerea actelor procesuale deja efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea examinare se impune întrucât, chiar dacă obiectul său implică şi un aspect de aplicare a legii, în măsura în care este vorba de consecinţe ale constatării neconstituţionalităţii, ceea ce prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu.

Astfel, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile Curţii se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii de la această dată şi au putere numai pentru viitor. Aşa fiind, constatarea neconstituţionalităţii textului legal dedus controlului, cu consecinţa lipsirii sale de eficienţă juridică, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală şi judecată a

membrilor Guvernului în exerciţiu, pentru infracţiunile săvârşite în această calitate, şi asupra foştilor membri ai acestuia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Năstase în Dosarul nr.15.083/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art.23 alin.(2) şi (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2007.

 

Un document cutremurator

Zilele trecute, ma hotarâsem să curat ferecaturile unei icoane. Icoana era inchisă intr-0 cutie cu geam, fără legătură cu icoana respectivă. Am fost surprins să descopăr, după ce am indepărtat rama si un carton de pe spatele icoanei, o marturie cutremuratoare, scrisă direct pe lemn, si ascunsă de eventuale priviri. Ea datează din 1946 si este semnata de Ion Popescu-Băjenaru (1882-1955), un distins dascăl, autor al unei cunoscute cărti pedagogice, „Cartea omului matur – pentru a invata in numai 30 de lectiuni să scrie, să cetească si să socotească”, editată in numeroase editii intre 1914-1927. O altă carte a sa, „Biblia povestită celor tineri” a fost premiata de Academia Română. Fiul său – Grigore Băjenaru (1907-1986) a fost, la randul sau, profesor dar si autor al unor romane.

Aceste randuri ascunse pe spatele unei icoane vorbesc despre tragediile intelectualitătii române in perioada de după razboi. Nu stiu daca Grigore Băjenaru a avut copii dar daca urmasii lui trăiesc le voi dărui această icoană – care li se cuvine.

IMG_7428 2.JPG

Donatie pentru Colegiul national militar de la Breaza

Colegiul national militar „Dimitrie Cantemir”, de la Breaza, continua traditiile Liceului militar de la Manastirea Dealu, unde tatal meu, Nastase Marin, a fost sef de promotie timp de opt ani. Anul acesta se implinesc 100 de ani de la nasterea tatalui meu. De aceea, mi-am propus sa-i onorez amintirea in mai multe modalitati. In primul rand, am acordat, anul acesta, o bursa, cu numele tatalui meu, unui elev merituos de la Colegiul national Sf. Sava.

In al doilea rand, am decis, impreuna cu sotia mea, sa donam Colegiului de la Breaza o lucrare semnata de Spiridon Georgescu, intitulata „Romania victorioasa (1916-1919)”, realizata in 1920. Sculptura – in bronz – este dedicata eroilor militari din Marele Razboi. Spiridon Georgescu a realizat numeroase lucrari dedicate eroismului Armatei Romane din Primul Razboi Mondial. El este autorul cunoscutei statui, „de la Leu” – de fapt o lucrare dedicata eroilor din Arma Geniu. Tot lui ii apartine lucrarea din fata Muzeului national militar, dedicata infanteristilor romani.  El a realizat si bustul generalului Dragalina sau pe cel al Doamnei Stanca si a perticipat la amplasarea unui monument al Marii Uniri la Cernauti.

Ieri, a fost dezvelita aceasta lucrare la intrarea in Colegiu, in prezenta doamnei colonel Doina Muresan, comandantul Colegfiului, a domnului director de studii, Aurel Soare, dar si a profesorilor si elevilor premianti din toate clasele Colegiului. Am fost invitat apoi sa vizitez spatiile de invatamant, laboratoarele, sala de festivitati si, desigur, muzeul Colegiului. Pe una din placile de marmura, fixate pe pereti, cuprinzand lista sefilor de promotie, am regasit, cu emotie – in dreptul anului 1937 – numele tatalui meu. Iar la biblioteca, am regasit cartile pe care le-am donat, in urma cu cateva saptamani.

La sfarsitul lunii mai, ne vom refedea pentru a implini si cealalta promisiune a mea – acordarea, in amintirea tatalui meu, a unor burse de merit elevilor Colegiului.