Despre recentul Pact politic

Câteva observatii despre „Acordul Politic National”, semnat la Cotroceni, la 13 iunie.

In primul rând, in titlu, cuvântul „national” nu se justifică. Semnatarii (fără PSD, ALDE, UDMR, grupul pentru minorităti) reprezintă mai putin de 40% din reprezentantii poporului suveran in Parlament. Deci formula „Acord Politic national” este oarecum exagerată. Poate fi, eventual, un „Acord politic pentru alegerile prezidentiale”.

In al doilea rând, textul, ca atare, nu a fost negociat de reprezentantii partidelor inainte de semnare (cum s-a intâmplat in cazul Acordului de la Snagov). Intr-un mod inelegant, presedintele Iohannis i-a invitat la Cotroceni pe liderii partidelor parlamentare, cu care a discutat diverse teme politice sau legate de referendum dar nu a pus in discutie textul Acordului. Apoi, intempestiv, la sfârsitul consultărilor, a prezentat un text ca si cum acesta ar fi rezultat din consultări. In realitate, el fusese pregătit inainte de consultări. Apoi a invitat partidele să semneze textul pregătit de Administratia prezidentială. In dreptul civil, o astfel de procedură reprezintă semnarea unui contract de adeziune. Iar in dreptul public, incercarea de impunere a unui Diktat.

In al treilea rând, textul pare tradus dintr-o altă limbă. Recititi prima frază: „România este o democratie vie si VIBRANTĂ, in care cetătenii sunt ACTIV DEDICATI…” O fi contributia unor consilieri sau…

In al patrulea rând, părea că se doreste revizuirea Constitutiei in urma Referendumului. Cititi Acordul. Singurele mentiuni sunt „amendarea cadrului legislativ”, „transpunerea in legislatie”, „revizuirea legilor justitiei”, „ne angajăm să transpunem in legislatie”. Nimic despre Constitutie. Daca era vorba de modificări legislative si nu de revizuirea Constitutiei, nu era mai simplu să fie depuse proiecte de legi? Desi pare ciudat ca politica penală a unui guvern să o facă opozitia…

In al cincilea rând, un exemplu de lipsă de respect. Presedintele Iohannis, când vorbeste in discursul de prezentare a Acordului despre partidele de opozitie, le dă numele complet – „Partidul National Liberal, Uniunea Salvati România, Partidul Pro România, Partidul Miscarea Populară”. In schimb,cand se referă la principalul partid de guvernare foloseste exclusiv initialele. Cel putin de opt ori. Niciodata denumirea completă – Partidul Social Democrat. Este o continuare a unei politici consecvente de demonizare. Iar o formulă de genul „Românii au votat contra acelui atac NEMERNIC  pesedist asupra justitiei” ar trebui s-l transforme pe Klaus Iohannis intr-un personaj nefrecventabil pentru Partidul Social Democrat.

In al saselea rând, chiar cred că trebuie revizuită Constitutia. Spre exemplu, ar trebui să se revină la mandatul prezidential de 4 ani (varianta actuală, am mai arătat se datorează, conform legii de revizuire din 2003, PNL si lui Antonie Iorgovan – coautori). Constitutia din 2003 era o constitutie pre-aderare. Este nevoie acum de o constitutie post-aderare. Există un proiect de lege de revizuire din 2014, corectat de Curtea Constitutională care ar putea fi pus in discutie. Nu stiu de ce Alianta la putere nu ar repune pe agenda parlamentului acel text…

PS Evident că nu doresc să-mi amintesc de Pactul de coabitare semnat de Ponta cu Băsescu si nici de acel To do list impus de Barroso.

Guest post – Petrisor Peiu, o excelenta analiza despre situatia din Republica Moldova

Republica Moldova, 2019: Cea mai mare catastrofa diplomatica a statului roman de la 1940 incoace  (Ziare.com)

Istoria se repeta – prea simplu sa fie si adevarat?

Ce se intampla la Chisinau incepand cu 3 iunie 2019 este dovada suprema a izolarii in care se gaseste Romania si reprezinta culmea unei degradari progresive a pozitiei internationale a tarii.

Dupa anul 2007, data aderarii la Uniunea Europeana, politicienii nostri au avut insolenta sa considere definitiva castigarea unui loc la masa Europei si sa creada ca aveau sa urmeze ani de succese liniare. Aceasta iluzie periculoasa si-a atins apogeul exact acum doi ani, pe 9 iunie 2017, odata cu primirea pe peluza Rose Garden de la Casa Alba a presedintelui Iohannis de catre proaspatul presedinte Donald Trump.

Iata, au trecut doar doi ani de la 9 iunie 2017 si pe 3 iunie 2019, la Chisinau, diplomatii Uniunii Europene si ai Statelor Unite incheie o intelegere cu Rusia lui Putin, fara ca macar sa se consulte cu Bucurestiul. Intelegerea respectiva este realizata pentru un teritoriu locuit de 3 milioane de vorbitori de limba romana (o majoritate de peste 80% a populatiei), dintre care 1 milion sunt cetateni romani; intelegerea respectiva are ca obiect un stat care depinde excesiv si exclusiv de asistenta financiara si politica de la Bucuresti; intelegerea respectiva are ca obiect un stat care depinde comercial de Romania in cea mai mare masura (suntem, cu 28%, principalul partener comercial al republicii dintre Prut si Nistru) . Intelegerea respectiva incheie un ciclu periculos de esecuri internationale ale tarii noastre, incluzand ratarea aderarii la OECD si ridicola infrangere in fata Estoniei in cursa pentru un loc de membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU.

La 26 iunie 1940, simultan cu prabusirea definitiva a Frantei in fata trupelor germane, Uniunea Sovietica a trimis un ultimatum Romaniei, prin care ni se cereau urmatoarele doua puncte:

„1. Sa inapoieze cu orice pret Uniunii sovietice Basarabia;
2. Sa transmita Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alaturata.
Guvernul sovietic asteapta raspunsul Guvernului Regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.”

Coincidenta sau nu, chiar in dimineata zilei de 27 iunie 1940, in conditiile in care Bucurestiul reusise numai la ora 7 sa cunoasca termenii exacti ai ultimatumului, la ora 10.30 deja ministrul Ungariei la Berlin, Dome Sztojay, se prezenta la Auswartiges Amt, la directorul Departamentului Politic, Ernst Woermann, iar o ora mai tarziu ministrul bulgar la Berlin, Dragan Parvanov, s-a prezentat si el la Auswartiges Amt, la acelasi Ernst Woermann. Ambii diplomati, si cel maghiar si cel bulgar, exprimau, in numele propriilor guverne, dorinta de dezmembrare a Romaniei Mari, sub arbitrajul Germaniei. Si astfel, in numai 71 de zile, intre 27 iunie si 7 septembrie, Romania pierdea teritorii imense (Cadrilaterul, Basarabia, Bucovina de Nord si Transilvania de Nord) . Tara noastra traia atunci cea mai mare catastrofa din istoria de numai 81 de ani a statului roman modern si se afunda cu totul intr-o izolare diplomatica deplina fata de lumea occidentala, pe a carei suprematie se bazase pana atunci paradigma politica romaneasca. Ei bine, Romania ramasese izolata intre neprieteni, doi ani mai devreme, inca din 30 septembrie 1938, odata cu semnarea acordului de la Munchen, intre Germania, Franta, Marea Britanie si Italia, atunci cand devenise clar ca democratiile vestice cautau o cale de a se feri de razboi, cedand teritorii ale statelor din Est.

Ei bine, in 1938 se implineau 79 de ani de cand Romania isi capatase si dezvoltase locul pe harta natiunilor Europei, datorita aliantei cu marile puteri occidentale.Astazi, dupa inca 79 de ani de la nenoricirea din 1940, Romania se afla din nou izolata de catre principalii sai parteneri, fiind ocolita de intelegerile pe care acestia le fac cu Federatia Rusa, tara pe care Bucurestiul o defineste drept principala amenintare a stabilitatii din regiune.

Dar, daca in perioada interbelica, politica noastra externa a fost doar inadecvata si posibilitatile diplomatice de a lupta cu state puternic militarizate si brutale, precum Uniunea Sovietica, erau reduse, de data aceasta politicienii, diplomatii si generalii de la Bucuresti poarta pe umerii lor principala responsabilitate pentru situatia de acum.

2009-2019, Un deceniu de erori si complicitati vinovate

In 2005, proaspat alesul presedinte al Romaniei, Traian Basescu-Petrov, personaj voluntar si cam „urechist”, decide sa implice Romania in re-alegerea presedintelui Vladimir Voronin; atat Iurie Rosca, unionist, cat si Oleg Serebrian, pro-european, sustin ca i-au asigurat majoritatea in parlament lui Voronin ca urmare a presiunilor venite din partea Bucurestiului (11 deputati au venit de la Partidul Popular Crestin Democrat, PPCD, al lui Rosca si 3 de la PSL-ul lui Serebrian) . Cumetria cu comunistii lui „Papasa” a condus la disparitia din politica a celei mai vechi grupari pro-romanesti de la Chisinau, PPCD, urmasul legendarului Front Popular, compromiterea lui Rosca nefiind compensata nici macar de excesele comice ale cuplului Basescu- Voronin din jurul butoaielor de vin moldovenesc.

Vine 7 aprilie 2009 si, dupa o scurta zbatere, un val nou de politicieni preia fraiele la Chisinau: Vladimir Filat (liderul principalului partid, PLDM), Marian Lupu (liderul innoitului PDM) si vechiul militant unionist Mihai Ghimpu (liderul Partidului Liberal) . Secretul lui Polichinelle din spatele inlocuirii regimului Voronin de catre pompos-intitulata „Alianta pentru Integrare Europeana” era faptul ca o punguta cu galbeni oportun picata din buzunarele unui periferic pe atunci Vladimir Plahotniuc drept in calea omului de incredere al lui „Papasa”, Marian Lupu, a permis schimbarea comunistilor de la carma republicii cu „pro-europenii”.

Relatia lui Basescu cu Filat a inceput in zodia misto-ului gros, marinaresc, cu un neuitat „Welcome to Romania, Mr. Prime Minister”, dar s-a infiripat rapid intre ei o inexplicabila solidaritate. Paradigma anilor 2009-2014 este simpla: regimul Basescu-Petrov decide sustinerea neconditionata a regimului corupt personificat de venalul Filat in paralel cu distrugerea programata a singurului partid onest si deplin unionist, Partidul Liberal. Alegerile din 2010, care au netezit calea regimului oligarhic Filat, se bazeaza pe o sceneta pusa la cale chiar la Bucuresti: in plina campanie, premierul Filat semneaza cu ministrul Baconschi mizerabilul „tratat de frontiera romano-moldovenesc”, neratificat niciodata in Parlamentul nostru, din fericire. Acest gest incalificabil a dus PLDM-ul lui Filat in fruntea preferintelor alegatorilor imbatati de aerul tare al asocierii cu Europa si, in acelasi timp, a prabusit cota PL-ului lui Ghimpu, un fel de Ion Diaconescu de la Chisinau, cinstit dar cam bolovanos.

Cu doar cateva luni inainte de semnare, Basescu clama la o intalnire cu alesii locali ca niciodata, dar niciodata, nu va admite semnarea unui asemenea tratat, pentru ca el nu este Ribbentrop-Molotov. A facut-o pentru Filat, sa-l ajute sa seduca electoratul moldovenist-statalist. Pe de alta parte, Filat se plansese la Berlin ca romanii nu vor sa semneze tratatul respectiv, fapt care ar fi fost folosit de comunisti pentru a denunta in campania electorala presupusul sau „unionism”. Evident distantat de curajosul Ghimpu, ba chiar dusmanos, Basescu a sprijinit inclusiv scindarea partidului unionist de catre manevrele omnipotentului Filat. Cam atat despre unionismul de data recenta al fostului presedinte, care a preferat sa saboteze singurul partid pro-romanesc, in favoarea constructiei unui curent nou, „pro-european”, care punea Portugalia sau Ungaria la egalitate cu Romania….

Atata doar ca favoritul lui Basescu s-a dovedit un arghirofil de zile mari, autor moral al furtului unui miliard de dolari, a saptea parte din PIB-ul moldovenesc, iar Romania incepuse sa fie guvernata de catre PSD-ul lui Victor Ponta. Acesta era prins intre o pasiune bolnavicioasa pentru Iurie Leanca (fost diplomat sovietic acreditat la Bucuresti in 1989, specializat in limba maghiara!!!) si prietenia pentru propriul ministru de externe, devotatul amic al noului star, Vladimir Plahotniuc. Si astfel, la adapostul privirii alunecoase a lui Victor Ponta, Filat este arestat, condamnat, partidul ii este confiscat de Plahotniuc, deputat cu deputat, iar Iurie Leanca devine o marioneta a aceluiasi oligarh.

Intre timp, acelasi Plahotniuc asigurase continuarea „parcursului european” al republicii, prin alegerea presedintelui propus de Filat, dupa ce fostul lider comunist Igor Dodon isi descoperise brusc aversiunea fata de Voronin si formase monstrul care va deveni PSRM (Partidul Socialistilor din Republica Moldova) . Curioasa metamorfoza a lui Dodon este pusa de catre ideologul lui Voronin, Mark Tkaciuc, pe seama faptului ca in curtea acestuia au crescut brusc vreo trei milioane de dolari pierduti, dintr-o eroare, de contabila lui Plahotniuc.

Ei bine, in sfarsit, dupa ce timp de 6 ani a fost pusculita de bani murdari care a alimentat majoritatea „pro-europeana” cu dezertori de la Voronin, ocultul si temutul Vladimir Plahotniuc preia intreaga putere la Chisinau, preluand republica pe „persoana fizica”, aplaudat si sustinut frenetic de toti politicienii si generalii de la Bucuresti. Prima sa grija: demolarea definitiva a partidului unionist si chiar arestarea lui Dorin Chirtoaca, piatra tare a partidului, in calitate de primar reales al Chisinaului.

Ce facea Romania in acest timp? Simplu, intre doua reprize de urale cvasi-generale pentru executia politica a unionistilor Ghimpu si Chirtoaca si pentru scoaterea PL in afara parlamentului, guvernul Romaniei a preluat total tutela regimului Plahotniuc. Atunci cand Uniunea Europeana a blocat ajutorul macro-financiar de 100 de milioane de euro catre Chisinau, Bucurestiul a dat Republicii Moldova, desi nefinantabila, un credit de 150 de milioane de euro, in conditii exceptionale (rusinea pentru faptele guvernului meu ma impiedica sa scriu dobanda ceruta), ceea ce a permis supravietuirea regimului controlat de oligarhul Plahotniuc.

Pactul de la Chisinau – realpolitik lipsita de realism

Primul semestru al anului 2019 a adus cu sine presedintia romana a Consiliului UE, intr-o perioada marcata de dorinta multor europeni de readucere a Rusiei la masa celor mari. Ca de obicei, politicienii de la Bucuresti nu au pierdut niciun prilej de a fi inadecvati.

In loc sa isi urmareasca prioritatea strategica de aderare la OECD, Romania a declansat o ofensiva diplomatica de ingreunare/blocare a giganticului gazoduct ruso-german Nord Stream II; bineinteles ca germanii au reusit sa ne izoleze printr-o intelegere cu Franta lui Macron, dar cred ca undeva in memoria institutionala de la Berlin ne-am ales cu un punct negru.

Mai apoi, ne-am ambitionat sa candidam pentru un loc de membru nepermanent la Consiliul de Securitate, desi din zona noastra aveam un contra-candidat evident sustinut de „partenerii” nostri europeni. Dar nu-i nimic, cand esti inadecvat esti pana la capat, motiv pentru care ne-am facut de ras reusind sa avem mai putin de jumatate din voturile Estoniei.

Intre timp, dupa ce si-au legitimat european conducta Nord Stream II, rusii si germanii si-au vazut de treaba: pe 3 aprilie, ministrul german al afacerilor economice si enrgiei, Peter Altmaier, iaugureaza, in prezenta a insusi tarului Putin o fabrica Mecedes-Benz la Esipovo (24 km de Moscova):


Foto: kremlin.ru
Iar, in timp ce la Chisinau, austriacul Johannes Hahn venea sa binecuvanteze planul Kozak II, la Sankt Petersburg, sub pretextul forumului economic international (SPEIF 2019), acelasi ministru Peter Altmaier semneaza impreuna cu Maksim Oreshkin, ministrul rus pentru dezvoltare economica, un „parteneriat pentru eficienta”, in vederea cresterii productivitatii muncii in Rusia, adica, pe romaneste, pentru transferul de tehnologii cu valoare adaugata mare din Germania spre tara lui Putin!! Asta in vreme ce, sub umbrela sus-amintitului forum, Siemens mai vinde 11 trenuri catre rusi, un mizilic de peste 1 miliard de euro. Pentru a nu ramane cu jumatati de adevar, sa intregim putin tabloul cooperarii ruso-germane: in 2018, rusii au exportat catre nemti in valoare de 34 miliarde euro (o crestere de doar 32%! fata de 2017) si au importat de acolo de 25,5 miliarde de euro (+6% fata de 2017), (sursa:

Inadecvarea noastra continua si Romania a ramas sa declame patetic „pericolul rusesc” pe la diferite conferinte si seminare despre „securitate si rezilienta”, in vreme ce „partenerii europeni” germani, italieni si francezi isi cresc afacerile cu rusii si isi umplu conturile din asta. Noi am ramas pe logica din 2014.

Ei bine, daca cu rusii nu vorbim noi, decat la nivel de loctiitor de portar de la MAE, cu nemtii lucrurile stau altfel, nu prea vorbesc ei cu noi. Si astfel, austriacul Johannes Hahn s-a bucurat sa „cada la pace” cu vice-premierul rus Kozak, pe un plan privind Republica Moldova, plan care ignora si umileste total Bucurestiul.

Si totusi, anul trecut, 30% din exportul republicii se face catre Romania (792 milioane USD din totalul de 2,706 miliarde USD) (sursa: AICI), iar 15% din import provine tot din Romania (838 milioane USD din 5,76 miliarde USD) (sursa:AICI) . In plus, Romania este azi cel mai mare finantator al Republicii Moldova, asigura anual peste 5.000 de burse pentru elevi si studenti de acolo (restul lumii ofera sub 200 de burse anual), are o treime din cetatenii republicii cu cetatenie romaneasca.

Colac peste pupaza, Romania asigura si presedintia consiliului UE, iar ministrul nostru de externe este presedintele Consiliului ministrilor de externe.

Sa fie Berlinul si Bruxelles-ul atat de naive incat sa creada ca un stat ca Republica Moldova, dependent de finantari si alte tipuri de asistente externe, poate avea un viitor fara implicarea Bucurestiului? Sau prefera sa creada varianta in limba rusa a povestii de mai sus?

Maia si rusul. Ма́я и русский

Un desen animat rusesc face senzatie printre copiii zilelor noastre: „Masa si ursul”, Ма́ша и Медве́дь (Masha i Medved) . Acesta are o poveste simpla, dar induiosatoare: fetita hiper-activa Masa, insotita de un porc, o capra si un caine, este aparata de un urs protector, in fata neprevazutului din padure.

Ei bine, la Chisinau, regizorii de la Kremlin au lansat cu succes varianta autohtonizata: „Maia si rusul”, Ма́йя и русский, in care hiper-activa Maia Sandu, liderul opozitiei democratice anti-Plahotniuc, este indrumata prin padurea plina de primejdii a politicii de catre rusul Dmitri Kozak, vice-premierul ursului (Medved in rusa) . Urmarind, precum in desene animate, un fluture (iluzia puterii), fragila Maia Sandu a nimerit in pestera rusului Kozak.

Ignorand total prietenii si sustinatorii pe care ii are la Bucuresti, Maia Sandu a cedat farmecului protector al ursului si a preferat sa riste soarta lui Iurie Rosca, decat sa isi conserve capitalul de incredere. Lui Hahn nu i-a pasat, dar Sandu ar fi trebuit sa intuiasca cine este autorul planului de „dezoligarhizare” de la Chisinau si cine este cel care a acceptat. Si adevarul este trist: nu comisarul Hahn a initiat acest plan. Cum ne dam seama? Simplu, urmarind firul logic. Sa presupunem ca maine oligarhul Plahotniuc se suie intr-un avion si pleaca undeva departe, lasand republica libera de un regim opresiv, brutal si uni-personal. Vor ramane in urma sa 30 de deputati ai PDM, 7 deputati ai lui Sor (acesta ori va fugi si el, ori fi inchis de noul regim daca acesta va aplica legea) plus inca 3 deputati „independenti” din buzunarul lui Plahotniuc. Adica 40 de deputati din totalul de 101, toti dependenti de modul de a controla afacerile ale fostului oligarh. Ce vor face acesti 40 de alesi ai neamului? Se va duce vreunul catre Maia Sandu sau Andrei Nastase? Hai, sa fim seriosi, aproape toti se vor regasi sub aripa lui Dodon, la PSRM. Si atunci Maia Sandu si „pro-europenii” se vor trezi cu o majoritate de peste 70% a socialistilor in Parlament. Vor face reforme? Vor merge pe calea europeana? Ce se va mai tavali Kozak pe jos de ras ….

E drept, regimul lui Plahotniuc devenise irespirabil. Dar Igor Dodon este la fel de nefrecventabil ca si Plahotniuc. Mai mult, el este de neacceptat la Bucuresti. Daca Republica Moldova a trecut prin fazele de stat capturat si de stat esuat, astazi ea a devenit un stat nefunctional, in care Parlamentul este intr-un conflict constitutional cu Curtea Constitutionala. Acesta este aspectul formal. Aspectul concret indica imposibilitatea de a constitui o majoritate din trei forte aproximativ egale si antagonice. Iesirea din acest ghem de imposibilitati s-a facut prin excluderea Romaniei, prin onorabilizarea lui Dodon si prin sacrificarea, pe termen mediu, a aliantei democratice de la Chisinau. Acum poate inteleg si politicienii de la Bucuresti cat rau au facut, ucigand alernativa unionista, pentru un pumn de arginti, culesi in urma lui Filat sau a lui Plahotniuc….

 

Situatia din Republica Moldova

Premisele pentru analiza (fara sa tinem seama daca persoanele sunt simpatice sau nu):

Noul guvern al Republicii Moldova trebuia format in 90 de zile dupa alegeri. S-a format in ziua 91. Conform Constitutiei si regulilor statului de drept, Curtea Constitutionala a considerat ca guvernul Dodon/Maia Sandu nu a fost format constitutional si a anuntat ca trebuie organizate alegeri anticipate. Ca sa fie mai clar, un gol marcat in minutul 91 al partidei, dupa fluierul arbitrului nu este validat. Deci, din punct de vedere juridic, PDM – partidul lui Plahotniuc – are dreptate.

Din punct de vedere politic, socialistii lui Dodon si alianta ACUM au ajuns la concluzia ca se iubesc si ca vor sa intemeieze un guvern, avand mandatele necesare in parlament (in cel desfiintat de Curtea constitutionala). In plus, au avut ca nasi pe presedintele Putin si mai multi lideri occidentali. Deci, din punct de vedere politic, Dodon si Maia Sandu au ei dreptate. In plus, pare ca marea reconciliere Rusia-Uniunea Europeana s-a realizat la Chisinau. Si sa nu ne incurcam in fleacuri, cum ar fi statul de drept, Constitutia si chestii din astea.

In aceste conditii, poate fi gasita o solutie de compromis?  Romania a stat zile intregi sa contemple orizontul pentru a vedea cum reactioneaza UE si apoi s-a aliniat la pozitia acesteia. Ar fi fost necesar poate ca Romania sa sugereze o anumita solutie la criza din Republica Moldova, solutie care sa fie urmata si de partenerii europeni. 

Ma bucur ca astazi, in fine,  a plecat la Chisinau consilierul prezidential Bogdan Aurescu pentru a se intalni cu reprezentantii ambelor tabere. Poate ca o varianta  ar fi totusi alegerile anticipate (pozitia PDM) dar cu modificarea legii electorale (sistem de vot, BEC, etc), conform cererilor reprezentantilor aliantei Acum si partidului lui Dodon.

Mihai Caraman si prezentarea cartii lui Florian Banu la FET

Ieri, la Fundatia Titulescu, au venit peste două sute de persoane pentru a asista la lansarea cărtii lui Florian Banu despre generalul Mihai Caraman. Sala noastră de conferinte a fost neincăpătoare pentru cei care au dorit să-l asculte pe cel care este considerat o legendă a spionajului. Si intr-adevăr, Mihai Caraman, ajuns la vârsta de 90 de ani, a povestit diverse detalii interesante despre „cei 13 români care au zguduit NATO”, in anii ’60 sau despre activitatea sa de sef al spionajului românesc in perioada 1990-1992.

20190613_144216510_iOS.jpg

20190613_144858980_iOS.jpg

20190613_151924450_iOS.jpg