Categorie: Editoriale

Muzeul arheologic din Heraklion/Creta

Adrian Năstase1 comentariu

Este un muzeu care merita vizitat. Mi-am pastrat obiceiul ca, in vacanta, sa incerc sa aflu cat mai multe lucruri despre arta si civilizatia locurilor pe unde merg. Ma bucur ca si cei din familie accepta. Muzeul din Heraklion – “capitala” Cretei – a fost creat la inceputul secolului 20, fiind restaurat in mai multe randuri, ultima data in 2014. Sunt expuse, in 27 de sali, obiecte din perioada neolitica si pana la epoca romana. Cele mai multe obiecte, unele uimitoare prin frumusetea lor, ilustreaza arta minoica din Creta (2700-1450 I.C.) – ustensile de vanatoare, de bucatarie, de lux, sarcofage, amfore, idoli religiosi, fragmente de fresci, etc. Exista si o sala cu sculpturi romane, busturi sau statui fara cap. Mi s-a parut interesanta explicatia ghidului nostru – statuile erau realizate din bucati separate (trupul si capul). In conditiile in care ele cereau multa munca, in anumite cazuri, dupa moartea unui personaj, se schimba doar capul la statuia respectiva! Pentru economie…

Gafencu si Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc

Adrian Năstase12 comentarii

“Jurnalul” lui Grigore Gafencu reprezinta cea mai interesanta lectura despre perioada premergatoare intrarii Romaniei in razboi impotriva Uniunii Sovietice. Gafencu (1892-1957) a fost un mare diplomat, ocupand si functia de ministru de externe intre 1938 si vara lui 1940. Ulterior, a mers, ca reprezentant al Romaniei, la ambasada noastra, la Moscova, unde a ramas pana la inceperea razboiului (22 iunie 1941). Pleaca apoi in Elvetia, unde se stabileste si unde finalizeaza doua lucrari fundamentale despre Al doilea razboi mondial.

In perioada in care am fost ministru de externe, s-au implinit 100 de ani de la nasterea lui si, de atunci, sala principala a ministerului a capatat numele sau.

“Jurnalul” (partea publicata pana acum) acopera perioada 1940-1943 (volumul I) si 1943-1944 (volumul II).

El a fost tiparit sub egida Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc, institut pe care l-am creat in ianuarie 2004, pentru a valorifica diverse documente apartinand unor personalitati romanesti din exil, documente care erau aruncate, distruse, adeseori pentru ca urmasii nu mai erau interesati de ele (sau nu existau). Aceste documente puteau clarifica anumite aspecte/episoade controversate ale perioadei inter-belice sau din timpul Razboiului rece.

In mod evident, dupa 2004, in mandatul lui Basescu, Institutul a fost “imbratisat” de un alt institut, ce se ocupa cu “crimele comunismului”, devenind o struto-camila – Institutul de investigare a crimelor comunismului si memoria exilului romanesc. Inca imi este neclara legatura dintre ele.

In postarea viitoare cateva dintre comentariile lui Gafencu despre discutiile sale cu sovieticii din perioada 1940-1941.

După 25 de ani

Adrian Năstase80 comentarii

Acesta este titlul editorialului meu de astazi din Jurnalul National.

 

Prima mea vizită, ca ministru de externe, în 1990, a fost în Turcia. România nu era încă membră NATO, nu făcea parte din Uniunea Europeană și nici măcar din Grupul Vișegrad. Era într-o zonă tampon a Europei, la marginea „Occidentului” și nu era prea clar dacă, în noua organizare a Europei, după Malta, nu urma să fie „inclusă” în sfera de influență a URSS-ului lui Gorbaciov.

După 25 de ani, România a devenit membru al NATO, a aderat la UE și a experimentat cu „succes” Revoluția portocalie. În timpul ăsta, Turcia a trecut de la președintele Ozal la președintele Demirel, la președintele Sezer, apoi la președintele Gül. După o perioadă de criză, a ajuns la creșteri de 8% anual. A fost respinsă de Bruxelles dar și-a dezvoltat un model economic propriu, ambițios, bazat pe proiecte strategice. Rolul premierului Erdogan a fost esențial. A rezistat cântecelor de sirenă ale „primăverii arabe” și a dezvoltat o poziție regională pentru țara sa. De aceea, la alegerile din 10 august, Recep Tayyip Erdogan a fost ales președinte din primul tur de scrutin.

 „Noua Turcie” – proiectul lui Erdogan și al partidului său (Partidul Justiției și Dreptății) s-a confruntat la alegeri cu mișcarea condusă din SUA (Pennsylvania) de către imamul Fethullah Gülen care încercase în ultimii ani crearea unui „stat paralel” prin „infiltrarea în arterele sistemului” a unor procurori, judecători și polițiști – adepți ai mișcării – care să reacționeze din interior. Cu toate acestea, Erdogan a reușit să impună inclusiv principiile sale de politică externă („zero probleme cu vecinii”) – lansate în 2002 – dar și inițiativa transformării republicii Kermaliste în republică semi-prezidențială prin modificarea Constituției.

 În apropierea noastră se află, deci, Turcia, dezvoltând un model (pe care, deocamdată, nu îl comentez) dar și Ucraina care a încercat (de fapt, unde s-a încercat) să se relanseze – pe Euro-maidan – Revoluția portocalie, cu efectele cunoscute. Este clar că, în perioada următoare, „falia” dintre Occident și Rusia dar și Balcanii vor fi sub o puternică acțiune „seismică”.

 Sper, de aceea, ca, în aceste condiții, „statul de drept” român să-și redescopere preocuparea și pentru economie dar și pentru politică externă. Știu că temele savuroase pentru campania electorală de la noi sunt altele dar poate încercăm să facem un efort pentru a înțelege ce este important pentru viitorul țării noastre.