Cartea de aur a donatorilor la Casa Scoalelor

Este vorba de Cartea de aur a donatiilor catre Casa Scoalelor pentru infiintarea de scoli sau acordarea de burse. Un volum foarte interesant, cu un cuvant inainte de Cristu S. Negoescu, si care cuprinde mentiuni si portrete ale unor personalitati sau chiar testamente ale lor, din perioada 1851-1901. Obiectivul principal il reprezenta raspandirea cunoasterii limbii romane si, in general, largirea bazei logistice pentru invatamant.

Din multitudinea acestora, am ales trei exemple: donatia lui Eufrosin Poteca, donatia sotilor Cuza si donatia unui Ion Craciunescu.

Arhimandritul Eufrosin Poteca s-a nascut in 1786 in satul Nucsoara, din Prahova. A invatat si a revenit ca profesor la Academia de la Sf. Sava. Un erudit care, retras la Manastirea Motru, si-a lasat, prin testament, averea Colegiului national, urmand ca, din dobanda anuala, sa fie platite zece burse – pe perioada de 10 ani – pentru pregatire, „in limba romaneasca”, la urmatoarele materii – gramatica, aritmetica, geografie,istorie, geometrie, logica, filosofie morala, legile civile, retorica si Cathehismul cel mare „tiparit de mine, impreuna cu istoria sfanta pentru religia noastra crestineasca”. Puteti citi, mai jos, prima pagina din testamentul lasat de el in 1859.

Un alt exemplu il reprezinta sprijinul si donatia Elenei Cuza, sotia Domitorului, pentru Azilul de copii de la Cotroceni, devenit Azilul Elena Doamna. Impresionanta este scrisoarea adresata presedintelui Consiliului de ministri, prin care solicita sprijin pentru acest proiect dar si donatia personala de o mie de galbeni. Lista subscriptiilor  pentru anul 1862 si cei care au urmat este impresionanta.

In fine, ca fost deputat de Mizil, amintesc donatia facuta de Ion Craciunescu, descendent al unei familii vechi de boieri din comuna Tohani. Unchiul sau, Serdar Enuta Craciunescu, fusese membru al Divanului ad-hoc  si, de la acesta, a mostenit averea Ion Craciunescu. Avere pe care a lasat-o pentru scoala de la Mizil si pentru biserica de la Boboci. In testamentul lui, se mentioneaza ca din venitul averii sa se „formeze din nou o scoala pentru invatatura copiilor in targul Mizil, pe proprietatea Dlui Marelui Aga si cavaler Ioan Cantacuzino”.

Exemple emotionante de preocupari pentru educatia copiilor.

Poate ca nu este inutil sa reamintesc acum, cand se rescriu prioritatile guvernarii, un vechi proverb chinezesc: „Daca proiectele tale sunt pentru un an, seamana grau, daca proiectele tale sunt pentru zece ani, planteaza un pom, daca proiectele tale sunt pentru o suta de ani, educa poporul”

 

 

 

 

 

26 de gânduri despre “Cartea de aur a donatorilor la Casa Scoalelor

  1. Astăzi sunt rare acordarea de burse de către persoane fizice sau juridice. Ar trebui marele firme să susţină pe elevii sau pe studenţii care provin din medii sociale cu venituri mici, acordându-le, de asemenea, după terminarea studiilor,un loc de muncă în firmele lor. Primele burse au fost acordate de Constantin Brîncoveanu, studenţilor de la Academia ,,Sfântul Sava”.
    Printr-un hrisov, Brâncoveanu le acorda celor săraci şi studenţilor străini burse, în valoare de 50 de lei pe an, care proveneau din veniturile vameşilor de la Greaca. În hrisov, spunea că „această milă pentru ucenicii săraci” să fie urmată de viitorii domni. Alexandru Ipsilati va fi acela, care nu va respecta hrisovul, şi mai mult, va da un alt hrisov prin care interzicea primirea copiilor de ţărani, in aceasta şcoală.
    Pe cei destoinici, indiferent de originea lor socială, Constantin Brâncoveanu i-a trimis la universităţi străine, ca să cunoască şi altă lume şi să aducă învăţătura lor, în ţară.
    Alte vremuri, altă viziune!

    Apreciază

  2. Astazi nu se face asa ceva pentru ca cei care au posibilitati, avuti fiind, nu sunt educati in stilul bogatiei morale. Exceptiile exista totusi, dar aceste persoane pun pret pe discretie. Consider ca ar fi timpul ca discretia sa fie lasata in urma in conditiile date, pentru ca poporul sa afle si despre fapte nobile, nu numai DNA, can-can si accidente. Este timpul ca oamenii de valoare sa iasa in fata. Este timpul!! Multumim pentru informatii! Foarte interesante!

    Apreciat de 2 persoane

    • Oamenii de valoare, intr-adevar, ar trebui sa iasa in fata.
      In traducere: Media romaneasca ar trebui sa-i promoveze, deoarece, daca nu esti focalizat de presa, nu existi pur si simplu in lumea de azi. Asta se va intampa cu o singura conditie: Audienta sa fie pe masura.
      De aici, se poate conversa pe termen lung, despre cum definim valoarea in Romania si cum este ea perceputa de romani, fiecare dupa zestrea educationala dobandita.

      Apreciază

  3. Si astazi sunt unii care dau gratuit – o ONG ( Free Miorita ) a instalat gratuit panouri fotovoltaice care dau electricitate copiilor din scoli de munte izolate din Maramures si Caras Severin – au carat practic in spate materialul pe carari de munte , in bataia ursului si a mistretului si l-au instalat – oameni ignorati de toti , uitati si necajiti , au astazi lumina in casa .
    Bravo !
    Cum spunea Soeur Emanuelle – sunt bogati cei care dau !
    Pentru @ Mircea Popescu cu rusii cei rai – 1944 , iunie , sovieticii pun tara la cale ce sa faca cu tarile Axei .
    O comisie numita Litvinov vorbeste de Romania si Ungaria .
    Numai ca din comisia Litvinov fac parte comunisti kominternisti de origine maghiara , de mult timp la Moscova , unul chiar bunicul unui viitor ministru maghiar al anilor 1980 !
    Bunicul viitorului ministru maghiar spune in plen ” in razboiul asta am omorat cateva sute de mii de romani si poate nu e de ajuns ” ( Magazin Istoric 2000 , citat ) .
    Comisia se trezeste cu competente in domenii nebanuite – ce facem cu Ardealul de Nord dat de Hitler Ungariei ?
    Sa nu uitam ca Litvinov avea o imagine de bun in Romania anilor 1980 pe langa raul Molotov , eram bombardati cu poza lui Litvinov zambind si conversand cu Titulescu .
    Numai ca Litvinov versiunea 1944 este mult mai putin simpatic .
    Se spune ” Romania este un stat inamic , trebuie pedepsit ” .
    Transilvania si sovieticii de la Kremlin in vara lui 1944 , ne-am gasit buni arbitri – multumim MS Carol al II- lea care ne-a adus aici , acceptand Diktatul .
    Concluzia comisiei ?
    Transilvania INTREAGA sa fie separata de Romania , sa fie stat independent , astfel URSS va avea influenta asupra Iugoslaviei ?! si alte bazaconii de genul asta .
    Tatal prim ministrului nostru din 1990 se amesteca si el , in versiunea lui pentru Romania , in versiuni externe pentru statul transilvanean .
    Comisia vine cu propunera in fata lui Stalin care o refuza .
    Nu , Transilvania este pe vecie a Romaniei , spune Stalin .
    Dej , Apostol si Pauker il vad pe Stalin .
    Dej , intr-o rusa proasta , sustine drepturile romanesti asupra Ardealului de Nord dat de Hitler Ungariei .
    Stalin il intrerupe dupa 10 minute : ” Dej , tu stii mai bine Istoria Romaniei si drepturile romanilor ca mine . Stii , Rakosi a venit de mai multe ori la mine . Imi cere nu numai Ardealul de Nord , ci toata Transilvania . I-am spus – Rakosi , daca mai vii cu asa ceva la mine , n-ai ce sa cauti aici . Ardealul este al Romaniei ” .

    Apreciază

    • La Palatul Cecilienhof langa Potsdam exista un muzeu al Conferintei de pace din 1945 dintre liderii aliatilor de dupa al doilea razboi mondial si erau harti (cel putin cand am fost eu acolo) care ilustrau si propunerile care privesc si teritoriul Romaniei.

      Intr-adevar, propunerea, luata in consideratie pana la urma, a lui Stalin privind Transilvania ca parte a Romaniei figureaza acolo, in contradictie cu propunerile celorlalti aliati.
      A trecut ceva timp de cand am vizitat locul, asa ca nu mai tin minte exact in ce proportie vedeau englezii si americanii aceasta impartire a Transilvaniei.
      Dar, sa nu uitam ca amandoua tarile aveau conducatori noi, Churchill pierduse alegerile si fusese inlocuit de Clement Attlee, iar Truman ii succedea lui FDR, Franklin Delano Roosvelt care tocmai murise in Aprilie, iar acesti noi conducatori erau mai putin familiarizati cu situatia detaliata a relatiilor si istoriei europene. Problemele lor erau reconstructia in propriile tari si a stabilizarii lumii, in general. Amanuntele legate de impartiri geostrategice erau mai bine intelese de Stalin, care a si fortat anumite intelegeri.

      Curios, dar printre prevederile Tratatului de la Potsdam se numara si revizuirea, impreuna cu guvernul turc, a Conventiei de la Montreux din 1936 cu privire la regimul stramtorilor turcesti.
      Acum cateva luni, cand am pus in discutie construirea unui port NATO in Romania, discutam pe acest blog tocmai despre necesitatea acesti revizuiri. Atunci inca nu dadusem atentie acestui detaliu din tratatul de pace post belic.

      Deci, domnule Adrian Nastase, iata ca exista un fir de păr, de care ne-am putea lega. In fond, daca Romania a fost supusa unor decizii si a avut de suferit de pe urma lor, oare nu s-ar putea reactiva discutiile legate de aceasta Conventie de la Montreux?
      Cat despre Tratatul de la Potsdam, Germania nu a avut niciun drept de decizie, deci nu vad dece s-ar opune acum reactivarii unuia dintre punctele prevazute in Tratat.

      Apreciază

  4. D-le Nastase,

    Este demn de remarcat efortul dvs de a scoate la iveala oameni cu un ridicat profil moral si altruisti, din istoria Romaniei inainte de instaurarea regimului comunist.
    Totusi, chiar daca au avut loc, acestea reprezinta minuscule eforturi individuale facute de cei avuti pentru ca unii copii saraci si cu potential sa urmeze scoli de valoare care sa le permita mobilitatea sociala pentru un trai mai bun.Este evident ca asemenea gesturi laudabile nu pot suplini o politica generala deficitara a unui sistem capitalist romanesc inainte de 1945, indiferent de perioada istorica in care s-a produs.
    Stiu si observ lipsa de tarie a marii majoritati, intelectuali sau nu, de a arata adevarata istorie.
    Exista o zicala: Istoria o scriu cei de la putere!
    Din dogmatism ideologic, nu se mentioneaza decat o fateta a regimului comunist, din doua perioade diferite: cea din crimele facute pentru cucerirea puterii, pana in 1962 si cea din perioada 1982-1989, de plata datoriei externe prin diminuarea consumului.
    Cea de dezvoltare economica, sociala, crearea unei industrii acum distrusa sau vanduta pe doi lei, imensele investitii sociale, electrificarea, porturi si aeroporturi, hidrocentrale, termocentrale, centrala nucleara Cernavoda(in plan alte doua care sa produca energie electrica competitiva), retea de CF a doua ca marime din Europa, milioanele de locuinte construite, apa-canal, etc.etc.
    Nu e apologia comunismului, ci realizari efective, pe care le-am vazut si trait direct, cu proprii ochi.
    Se uita ca in 1945 eram o tara 60% analfabeta, imi amintesc ca in mediul rural s-a pornit spre civilizatie cu educatia pentru igiena si santate(elevii erau controlati la unghii daca erau taiate si curate, par pentru paduchi, multi purtau opinca, iluminatul era cu lampa cu gaz sau unii cu petromax, etc), culturalizarea MASELOR( biblioteci in sate, caravana cinematografica si ulterior cinematograf in fiecare comuna, camin cultural – toate acum desfiintate, scoli primare si gimnaziale noi,licee de industrie si meserii, scoli de meserii..etc).
    Nu inteleg de ce este atat de mutilata istoria Romaniei. O moneda nu are o singura fata, doar una falsa!
    Este facuta in schimb apologia interbelica, cu mituri precum „Romania – granarul Europei sau Bucuresti – micul Paris, cand asiguram exportul Romaniei doar cu materii prime sau beam apa in piata Bucur Obor cu paharul de 0,20 lei/200ml din saca trasa de cai, sau cismeau de pe strada matusii din zona Uranus.
    Majoritatea bucurestenilor nu cunosc cum arata raul Dambovita in anii studentiei 1972-1975, o adevarat latrina curgatoare, iar noi ne tot laudam acum cu „micul Paris” din anii 1920…!
    Desigur ca cele citite si redate de dvs au farmecul lor idilic, dar parca si adevarul gol – golut, dezbracat de dogmatismul ideologic ar insemna un factor de reflectie mai puternic si critic asupra a ceea ce numim culturalizarea poporului.
    Sunt constient ca daca ati scrie despre realizari ale perioadei comuniste, ati fi catalogat drept „comunist”, „nostaligic”, KGB-ist, stalinist, de aceea am mentionat eu o parte din realitatile unei jumatati de secol pe plaiurile dambovitene.
    Poate se mai gandesc si realizeaza „tinerii frumosi si liberi” ca sunt legati de maini, picioare si cap de niste ite intr-un spectacol de marioneta jucat de unii si de pe partea dreapta si de pe partea stanga a scenei.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Hai, Romania! Romania premergatoare celebrarii centenarului Marii Uniri se infatiseaza romanilor si lumii ca o tara profund dezbinata. Normal ar fi fost ca unitatea de acum 100 de ani sa fie, azi, intarita. Toti vedem ca nu este asa si incercam sa aflam de ce. Nu stiu daca este de bine sau de rau, dar geneza acestei dezbinari nu ne apartine. Contradictiile antagoniste in care Romania se zbate au fost preluate de la altii sau i-au fost impuse. Si nu este vorba doar de istoria recenta. Asa se face ca stereotipuri politice invechite, precum stanga-dreapta, est-vest sau putere-opozitie ne dezbina din start in orice proiect national. Practic, realizarile romanilor se obtin numai cu jumatate din posibilitati. In timp ce o parte trage inainte, cealalta parte trage inapoi. Efectul cumulat este o stagnare, in cel mai bun caz, rezultata din mici zvacniri inainte, urmate de reveniri cel putin egale. Aproape ca in involutia bolsevica, un pas inainte, doi pasi inapoi, desi traim, ni se spune, cea mai efervescenta era a revolutiei democratiei. Cele doua Romanii in contratimp ne arata ca si cum am suferi de un complex psiho-politic sau de un blestem sisific. Partidele mari si vechi nu au reusit sa depaseasca aceasta dezbinare. Nici partidele noi. A fi mare, vechi sau nou nu pare sa fie suficient. Social-democratii, liberalii, popularii, alte partide s-au dovedit neputincioase in lupta cu dezbinarea. Esecurile par sa-si aibe cauzele in reproducerea de catre aceste partide a “stereotipurilor dezbinarii”, dar si in angajarea lor vasala in arhitectura partidista transnationala. In acest context contradictoriu, de incremenire in dezbinare si de asteptari privind unitatea, politica tanara a pus pe plansetele sale proiectul unei noi constructii politice, care sa se rupa de stereotipurile dezbinarii, ale partidelor predecesoare, si sa mearga pe o cale spre unitate. O astfel de noua cale a fost deschisa in politica europeana de noul presedinte al Frantei, Emmanuel Macron. Acest inovator in materie de sisteme politice a abandonat dihotomia stanga-dreapta, adusa de Marea Revolutie Franceza (1789), care o fi fost ea buna in urma cu peste 2oo de ani, dar care a devenit toxica in vremurile noastre, cand popoarele si natiunile trebuie sa-si incordeze unitatea pentru a face fata provocarilor globale. Macron, cu a sa noua formatiune La République en Marche (EM/REM) a ales calea de centru, intre stanga si dreapta, o a Doua Mare Revolutie Franceza (2017). Folosindu-se de precedentul macronist, Romania este foarte aproape de a initia propria-i revolutie de sistem politic. Potrivit unor informatii scurse in presa, Victor Ponta, fost premier si presedinte PSD, exclus din partid de Liviu Dragnea, Daniel Constantin, fost co-lider ALDE, exclus din partid prin decizia Delegației Permanente a formațiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu, si Laurentiu Rebega, europarlamentar sustinator al partidului Forta Nationala, vor lansa in septembrie un nou partid, Pro Romania. Ideologia partidului Pro Romania va fi centrismul, calea de mijloc, nici de stanga, nici de dreapta, cu puternice accente de patriotism. Prin pozitionarea de centru, Pro Romania va putea sa atraga lideri, membri si simpatizanti si de stanga si de dreapta. Sunt sanse foarte mari ca Pro Romania sa realizeze in centrul esichierului politic un puternic filon de unitate, cu perspectiva de a se ingrosa si extinde in scurt timp, subtiind ceea ce clasic vom continua o vreme sa numim “stanga” si “dreapta”. Catre o asemenea evolutie pledeaza cel putin doua grupuri de argumente. In primul rand, partidul Pro Romania va fi propulsat de marea dorinta a romanilor de schimbare si improspatare a sistemului politic. Romanii s-au saturat de lancezeala, de jocul de-a alba negra cu promisiunile, cu guvernarea neserioasa, in dorul lelii, cand ba anunta masuri, ba le retrage, cu mersul inapoi ca racul. Cetatenii vor ca politica sa fie despovarata de interese personale, clientelare, de coruptie, de defavorizare a romanilor si a companiilor romanesti, de vrajba care tine tara pe loc. In al doilea rand, pe baza unor negocieri in derulare si detectarii unor optiuni neoficiale in asteptare, se intrevede o crestere rapida a Pro Romania prin treceri masive in randurile sale de la PSD si ALDE, cu membri, filiale si sedii, apoi prin fuziuni cu Forta Nationala si cu PSRO al lui Mircea Geoana, cat si prin desprinderi de organizatii de la PRU, UNPR si, individuale, din ratiuni de imagine, de la PRM. Amploarea acestor translatii dinspre alte partide spre Pro Romania, care vor accelera formarea unui grup parlamentar si a unei structuri de partid teritoriale va fi cat se poate de reala, avand in vedere magnetismul de leadership pe care il exercita Victor Ponta, care a condus cel de-al doilea cel mai profesionist guvern (2012-2015) din istoria postdecembrista, dupa cel al lui Adrian Nastase (2001-2004).

    Apreciază

  6. Mai ave(a)ţi dubii ? Acum este deosebit de clar de unde vin nu doar migranţii, ci şi ideile astea :

    „Când vine vorba de genocidul în masă, ar fi bine să uităm de Hitler și de Stalin pentru că ei au fost doar amatori în comparaţie cu Richard Coudenhove Kalergi (1894 – 1972) – un om despre care majoritatea nici n-a auzit.

    În 1922, Kalergi a fondat mișcarea „Pan–Europeană” de la Viena, care viza crearea Noii Ordini Mondiale, bazată pe naţiuni federale conduse de Statele Unite ale Americii. Integrarea europeană ar fi fost primul pas în crearea Guvernului mondial. Amploarea fascismului în Europa suspendă planul criminal pentru o perioadă de timp.
    Politicienii acelor vremuri l-au susţinut pe Kalergi iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat proiectul său. Şefii politicilor europene ştiu bine că el este autorul Uniunii Europene care dictează totul de la Bruxelless şi Maastricht. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus „Oda Bucuriei” din Simfonia a IX-a a lui Beethoven ca imn al Europei unite, cântat şi astăzi.
    După al doilea război mondial, Winston Churchill și B’nai B’rith – agenția evreiască de sprijin internațional pentru interesele politice evreiești – l-au propulsat pe diabolicul Coudenhove Kalergi şi i-au sprijinit ideologia rasistă anti–europeană. Planul diabolic a fost salutat şi îmbrăţişat de însăşi Guvernul Statelor Unite ale Americii.
    Spre meritul său, Churchill s-a distanţat ulterior de Kalergi. La începutul anilor 1950, Churchill a fost în campanie în Marea Britanie pentru a susţine albii, moment în care a decis abandonarea completă a odiosului plan.
    Kalergi, necunoscut opiniei publice, istoricilor şi politicienilor europeni, este practic „tatăl” Maastrichtului şi al multiculturalismului. Noutatea planului său nu este acceptarea genocidului ca mijloc de atingere a puterii ci aceea de a impune crearea speciei metise (subumane in viziunea lui) care, datorită caracteristicilor psihologice majoritar negative, garantează toleranţa şi acceptarea „rasei nobile” în vârful ierarhiei.
    Conform raportului „Population division” („Divizarea populaţiei”) difuzat în ianuarie 2000 de către Naţiunilor Unite la New York, se reiterează ideea amestecării raselor aşa cum o gândise Kalergi: „Emigrări la schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite. Europa ar avea nevoie de 159 de milioane de imigraţi până în 2025.”
    În cartea sa „Praktischer Idealismus” (Idealismul practic), Kalergi declară că viitorii locuitori ai „Statele Unite ale Europei” nu vor mai fi oamenii vechiului continent, ci o specie de sub-oameni, produsul mixării raselor europene, negroide şi asiatice. El afirmă, fără jumătăţi de măsură, că este absolut necesară amestecarea popoarelor europene cu rasele asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate, fără valori, uşor de dominat şi de manipulat de elita conducătoare.

    „Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele și clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spațiului şi timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară la aspect cu vechii egipteni şi va înlocui diversitatea popoarelor și indivizilor. (…) Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă. „
    Pentru început, spune Kalergi, se va elimina democraţia statelor membre ale Europei Unite: guvernanţii aleşi de popor nu vor mai avea nicio putere de decizie pe plan naţional, apoi poporul însuşi se va amesteca cu celelalte rase astfel încât rasa albă va fi înlocuită treptat cu rasa metisă – cel mai uşor de dominat de elita conducătoare – rasa pură a albilor.

    „Ne confruntăm cu cea mai periculoasă revoluţie din istoria omenirii: revoluţia statului împotriva omului. Ne confruntăm cu cea mai gravă idolatrie din toate timpurile: zeificarea statului” („Totaler Mensch – totaler Staat” adică „Omul Total – Statul total” – Richard Coudenhove Kalergi )
    Kalergi proclamă abolirea dreptului popoarelor la autodeterminare, urmărind ţinte concrete: eliminarea națiunilor de sine stătătoare prin stimularea mișcărilor etnice separatiste și încurajarea imigrărilor în masă pentru că numai aşa Europa poate fi controlată de o elită! Europenii trebuie transformaţi într-o rasă mixtă omogenă, formată din albi, negri şi asiatici.
    O altă etapă a planului său este cea privitoare la eliminarea principiului egalităţii tuturor în faţa legii şi evitarea oricărei critici la adresa minorităţilor. Legile trebuie să protejeze aceste principiii extraordinare pentru că prin ele se vor reprima masele.
    Kalergi caracterizează metişii astfel: subumani, subspecii, cruzi, infideli, uşor de dominat şi de manipulat. Conform opiniei sale, metişii pot fi creaţi conştient deoarece sunt indispensabili consolidării puterii elitei superioare.
    Chiar dacă în manual Kalergi nu menționează că ideile sale sunt principiile directoare ale Uniunii Europene, observăm că au fost preluate cu uşurinţă de aceasta.
    Credința că oamenii albi din Europa ar trebui amestecaţi cu africani și asiatici, că identitatea naţională trebuie anihilată, că toleranţa şi nediscriminarea între indivizi diferiţi şi rase diverse trebuie înţelese şi practicate constant, sunt teme ce stau astăzi la baza tuturor politicilor comunitare. Nu ne aflăm în faţa unor principii pur umanitare aşa cum am crede la prima vedere ci suntem victimele planului Kalergi prin care se realizează cel mai mare genocid din istoria omenirii.
    Paradoxal, pentru serviciile prestate, exista chiar și un premiu: Premiul European Coudenhove Kalergi – acordat o dată la doi ani unui european care a excelat în promovarea planului criminal. Printre premianţi se află Angela Merkel și Herman Van Rompuy.
    Incitarea la genocid stă la baza apelurilor constante ale Națiunilor Unite care ne recomandă insistent să acceptăm milioane de imigranți pentru a ne ajuta cu natalitatea care, vezi doamne, e foarte scăzută în Uniunea Europeană. Dacă imigranţii sunt vitali pentru întinerirea ţărilor bogate ale Europei, cum se face că românii, bulgarii, polonezii, sârbii şi alte rase albe europene NU SUNT PRIMIŢI CU BRAŢELE DESCHISE? De ce se deschid porţile doar arabilor, negrilor şi asiaticilor? Angela Merkel a declarat de curând că Germania, până în anul 2050 va primi milioane de imigranţi ARABI!!! Marie Le Penn, europarlamentar francez, afirma de curând că Germania manifestă o deschidere largă pentru imigranţi deoarece are nevoie de sclavi, dat fiind faptul că 20% dintre ei sunt analfabeţi, puţini sunt specializaţi şi prin urmare vor fi foarte greu de integrat într-o societate cu alte principii, alte valori, altă educaţie şi altă religie.
    Singurul scop al amestecării raselor este acela de a anihila complet identitatea popoarelor, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.
    Pe scurt, politicile planului Kalergi au fost și încă mai sunt baza politicilor guvernamentale oficiale care vizează genocidul popoarelor Europei prin tolerarea şi acceptarea imigrației în masă. Dacă ne uităm în jurul nostru, planul Kalergi pare a fi pe deplin înfăptuit.
    Tabelul de mai jos prezintă procentul populației musulmane din douăzeci de orașe europene iar cifrele sunt înfricoșătoare:
    top20 muslimCăsătoriile interrasiale produc anual mii de tineri de rasă mixtă: „Copiii de Kalergi”. Europenii, prin articolele promovate în mass-media, sunt învăţaţi să renunţe la originile și identitatea națională .
    Slujitorii globalizării încearcă să ne convingă că negarea identitară este un act progresiv și umanitar, că „rasismul” este greșit pentru că vor să ne transforme în simpli consumatori orbi. Fiecare trebuie să vadă acest adevăr, că integrarea europeană a ajuns la genocid. Dacă nu reacţionăm, alternativa este sinuciderea națională.
    Kalergi nu s-a putut împăca cu propria-i etnie; el a fost produsul unei familii mixte ( tatăl – Heinrich von Coudenhove Kalergi, diplomat austro-ungar și Mitsuko Aoyama, o japoneză din Tokyo). Singura modalitate de împăcare cu propria sa etnie a fost aceea de a construi planul diabolic al „rasei mixte”, promovându-l ca normalitate şi nu ca excepție. Acest lucru se putea realiza numai prin distrugerea raselor pure din toată lumea şi înlocuirea forţată cu metişii rezultaţi din căsătoriile mixte. Până şi Hitler l-a numit pe Kalergi „bastardul tuturor”.
    G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă: „Ceea ce oriunde în lume ar trebui să se aplice este nelimitarea naşterilor şi căsătoriilor mixte şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică care depinde de o autoritate centrală”.
    În loc de concluzie
    Dacă privim astăzi în jurul nostru, planul lui Kalergi pare materializat – vezi valurile uriaşe de migratori asiatici, arabi şi negri care năvălesc zilnic în Europa. Urmează căsătoriile mixte şi naşterea milioanelor de indivizi metisi „copiii lui Kalergi”ce vor substitui europenii puri.
    „Să nu uităm care este originea problemei. Nu există nici un loc în Europa modernă pentru statele etnice pure. Asta-i o idee a secolului al 19-lea iar noi încercăm să tranzităm în secolul 21 și o vom face cu state multietnice.„ (Wesley Clark, SUA general, ex-NATO Comandantul Suprem, vorbind despre bombardamentele NATO din Serbia, 1999)
    „Migrația arabă a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat în Europa în ultimii 50 de ani. Arabii din Europa sunt un fapt de viață. E timpul să începem să acceptăm că nu există nici o modalitate de a bloca migrarea chinezilor, pakistanezilor sau arabilor în Europa. … E adevărat, Europa nu va fi ceea ce a fost odată, dar asta e un lucru bun. … Cu cât mai mulți migranți din Africa și Asia vor ajunge în Europa, cu atât mai bine va fi. Mai devreme sau mai târziu, copiii și nepoții lor se vor căsători cu veteranii europeni, vor da naştere la metisi și vor schimba demografia țărilor. Europa va complet diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi.” (Yigal Ben–Nun, scriitor israelian)
    „Europa riscă să se transforme într-un continent al negrilor din cauza imigrației ilegale; s-ar putea transforma în Africa. Avem nevoie de sprijin din partea Uniunii Europene pentru a opri această armată de africani care încearcă să pătrundă în Europa prin Libia. În momentul de față există un nivel periculos de imigrație din Africa spre Europa și nu știm ce se va întâmpla. Care va fi reacția europenilor albi creștini la această masă înfometată a africanilor needucați? Nu știm dacă Europa va rămâne un continent avansat economic și de coeziune sau va fi distrus de această invazie barbară. Trebuie să ne imaginăm că acest lucru s-ar putea întâmpla, dar înainte de asta, trebuie să lucrăm împreună. ” (Colonelul Muammar Gaddafi, conducător militar din Libia.)”

    Apreciază

  7. Rusia greseste cu aceste acuzatii la adresa romanilor ! Romanii sunt un popor bland , prietenos si ospitalier . Din pacate , conducatorii de acum ai acestui popor si puterea nevazuta sunt niste cozi de topor care au transformat aceasta tara intr-o colonie straina si o arunca intr-un conflict care nu-i al lor ! Si cu implicatii din cele mai grave . Suntem folositi pe post de dulai la ” vanatoare ” , bagati la inaintare de cei care ne controleaza , sa facem treburile murdare ale altora si poate chiar ca un viitor camp de lupta unde sa-si duca unii razboaiele . Si totul pe banii nostri ( avioane second hand , rachete patriot , etc. )
    Trist , ce vremuri am ajuns sa traim …

    http://www.b1.ro/stiri/externe/rusia-acuza-romania-de-huliganism-international-dupa-interdictia-impusa-lui-rogozin-193260.html

    Apreciază

  8. ZIUA LUI MIHAI STĂNESCU

    Pe 20 iulie a fost ziua lui Mihai Stănescu, „cel mai incomod caricaturist din regimul comunist”, cum ar spune , nu neapărat inspirat, JURNALUL NAȚIONAL . De fapt, în acte figurează pe 23 iulie, atunci când a fost declarat la primărie. A împlinit 78 de ani. Ce să vă spun…domnul acesta are asupra unui atriu – cred – al inimii mele sensibile, un drept de uzufruct viager, despre care dânsul nu știe nimic.

    În interviurile acordate de Mihai Stănescu acesta pomenește de PRIMA sa expoziție ca fiind cea din 1982… ceea ce mă uimește, pentru că eu am fost la o expoziție personală de-a lui, la CĂMINUL ARTEI, în 1978… cu o zi înainte de examenul de admitere la Arhitectură. Afișul expoziției reprezenta un balon falnic, bine umflat și erect, străpuns cu un ac de siguranță de care atârna o carte de vizită cu chipul autorului. În sala de expoziție nu erau decât el și o duduie care cred că-i cam făcea curte, după cum se pisicea… pe urmă am venit și eu. Care a doua zi aveam examen de admitere… Expoziția, parțial pe teme anti-militare, dar nu neapărat pacifiste, m-a făcut praf. Căci autorul expunea pe pereți , aproape indecent, o inteligență atât de vie , încât astăzi, cu siguranță, ar fi socotită fie un defect sau o infirmitate, fie un păcat de moarte… Pe vremea când se întâmpla asta, grandiosul Dan Perjovschi se juca, naiv, cu graffiti-ul în țărână…

    Afișele erau tipărite în două culori, roz și albastru… a vrut să-mi ofere un afiș ( eram singurul vizitator, la acea oră de după-amiază) și m-a întrebat ce culoare prefer. Cum situația mea era albăstrie și putea deveni, a doua zi, la examen, chiar albastră, aceea a fost culoarea pe care am ales-o. I-am spus asta. Mi-a sugerat că aș putea, în caz că situația redevine roz, să mă întorc și să mai iau un afiș, într-o tentă mai optimistă. Evident, deși lucrurile au mers bine, eu nu m-am mai întors. Dar totdeauna am crezut că Mihai Stănescu mi-a purtat noroc . De-a lungul timpului i-am urmărit ascensiunea și m-am bucurat, de fiecare dată, pentru succesul lui.

    Doar că lui Mihai Stănescu „democrația” de după 1990 nu i-a priit…. încet-încet, umorul lui eclatant din perioada „dictaturii” , sau ce-o fi fost aia, s-a transformat într-o ironie amară, apoi într-o nostalgie ucigătoare, apoi în tristețea unui om care , dotat cu o inteligență mult peste medie, nu poate fi amăgit că băltoaca verzuie, clipocind la suprafață, pe care o vede zi de zi de la fereastră este, de fapt, râul nestăpânit și argintiu , care doar se odihnește un pic…

    În presă, Mihai Stănescu se vede așa:

    „…Apropo de «foarte cunoscut», am dat un interviu unei tinere ziariste și la sfiârșit m-a întrebat: « Dar ați făcut și caricatură, dumneavoastră? » Și eu zic: « Da, am făcut ceva… » Sau, m-am întâlnit pe stradă cu o doamnă: « A, domnul Nichita Stănescu? » Zic: « Da, eu sunt. »… « Ce mai faceți? »…« Ce să fac, scriu poezii. » « Scrieți și poezii, dumneavoastră? »… Acum sunt aproape de faliment, pentru că au apărut foarte mulți care mă imită. La început, acum 10-12 ani, doar eu avusesem ideea cu cănile. Acum vând toți, dar nu pe ale mele (…) Căsătoriile mele țin cam 6 ani, iar amorurile 6 luni, așa mi-am dat eu seama.” ( 5 martie 2008, revista TANGO)
    …………………………………………………………………………………
    „O să fac un album cu cele mai proaste desene ale mele. Am facut «Best Of Stănescu» și am văzut că nu se cumpără, deci o să fac și o variantă cu cele mai proaste”. (16 aprilie 2010, site-ul ANTENA 1.ro)
    …………………………………………………………………………………
    „Vara trecută eu am fotografiat o uşă pe care era lipit anunţul «La cererea clienţilor, am plecat în vacanţă». De fapt anunţul tot eu l-am pus pe geam când am plecat în Grecia, în vacanţă. Clienţi nu mai am, nu mai veneau, şi am înţeles de la ei că trebuie să plec în vacanţă, asta a fost ideea ” a povestit Mihai Stănescu pentru AGERPRES, spunând că în prezent a schimbat anunţul cu unul nou în care spune «Magazinul este deschis de la 11,00 până la primul client»…” (12 aprilie 2012, HOT NEWS.ro)
    ………………………………………………………………………………….
    „Eu sunt convins că e kitsch, e o amestecatură de poze, texte, autointerviuri, desene, adică l-am făcut pentru mine, să-mi placă mie, în primul rând. E ca un jurnal al ultimilor doi ani. L-am citit incontinuu de la un cap la altul, și nu mă mai satur. Asta e important, să-mi placă mie, dacă nu mai sunt cititori.” ( …) „Desenul cel mai vechi este acela cu Geoană care desface șampania din care iese Băsescu. Dar și acel desen cu papagalul care întreabă: Radu Mazăre, azi cum te îmbraci? ” (11 aprilie 2012, JURNALUL.ro)
    ………………………………………………………………………………
    „Poate am să o și lansez (albumul «REALIZĂRILE GUVERNULUI BOC»- 160 de pagini goale, n.n.) , nu știu, am mai facut o lansare cu o carte anul trecut și nu a venit decât o persoană. Era un ziarist. Nu prea sunt eu băgat în seamă. Nici o librărie nu mă primește să vând cărți, librăriile la care am fost mi-au spus că ei au numai cititori de elită și nu înțeleg limbajul ăsta” ( 14 septembrie 2010, site-ul ANTENA 1.ro)
    …………………………………………………………………………………..
    „M-am hotărât să apar în public cu o expoziţie după ce o tânără, care intrase în magazinul de căni de la Sala Palatului, m-a întrebat: « Mai trăieşte Stănescu ăsta? »… «Trăieşte, acum e plecat în Thailanda, îi ţin eu locul », am răspuns , dar pentru că sunt încă în viaţă o Casă de Licitaţie nu mi-a primit cele 20 de lucrări care vor fi prezentate miercuri la Sala Acvariu” (24 martie 2014, HOT NEWS.ro)
    ……………………………………………………………………………….
    Acesta este Mihai Stănescu… cred că nu avem aceleași simpatii politice…dar , de fapt, dacă stau să mă gândesc bine, nici el cred că nu mai are aceleași simpatii politice de pe vremea când nu aveam aceleași simpatii politice…

    Apreciat de 2 persoane

    • E foarte lăudabil că ni l-aţi readus, deşi într-o tuşă extrem de tristă, ca şi realitatea care-l înconjoară ( în sensul că-l evită 😉 pe acest excepţional om de cultură ( mie mi se pare că un caricaturist presupune neaparat un istoric, un scriitor, un poet şi un pictor, dar uneori şi un analist politic, în cazul lui ) !
      P.S.
      „Nu prea sunt eu băgat în seamă. Nici o librărie nu mă primește să vând cărți, librăriile la care am fost mi-au spus că ei au numai cititori de elită și nu înțeleg limbajul ăsta” .
      Explicabil pentru lumea în care trăim, dar mai ales pentru halul în care a ajuns culzira în România : cum s-ar simţi nişte pigmei ( nu dau nume că mi-e scârbă ! :mrgreen: alături de Unul ca Mihai Stănescu ? 😉

      Apreciază

  9. Numai ca pe vremea aceea nu exista un sistem de invatamant majoritar de stat, mostenit de pe vremea comunismului. Si cand spun de stat, asta inseamna ca este finantat de stat, are un buget la care contribuabilii din aceasta tara isi aduc contributia lor, exista o programa aprobata de stat etc. Cu totul altceva e o scoala privata, finantata din surse private. „Eforia Scoalelor” a fost infiintata si organizata de marii boieri ai vremii, care aveau functia de efori ai scolii, adica erau membri in consiliul de administratie al respectivei scoli. Si mai trebuie spus ca pe vremea aceea scolile erau pe langa biserici si manastiri.

    Apreciază

  10. Am ascultat astazi opiniile lui Titus Corlatean si Adrian Tutuianu cu privire la interdictia de survol a avionului rusesc . Doua personaje JALNICE si CARAGHIOASE cu un plus de ridicol pentru Titus Corlatean care ne-a spus sigur pe el ca a fost o ” provocare ruseasca ” 🙂 la care Romania a trebuit sa raspunda 🙂
    Daca astfel de personaje ajung sa fie ministri , ce pana mea de asteptari sa mai avem noi de la cei ce ne guverneaza ?

    Apreciază

    • @Adrian B.: ”… un plus de ridicol pentru Titus Corlatean care ne-a spus sigur pe el ca a fost o ” provocare ruseasca ” 🙂 la care Romania a trebuit sa raspunda 🙂
      Daca astfel de personaje ajung sa fie ministri , ce pana mea de asteptari sa mai avem noi de la cei ce ne guverneaza ?”

      Sa fie frazele de mai sus, o continuare ruseasca a provocarii, sau doar ecoul propagandei rusesti preluata de tineretul nou, constient, vigilent si bun cunoscator al istoriei nationale, Tineret care da cu piciorul vechilor si daunatoarelor stereotipii ale trecutului, asa cum recomanda cu emfaza analistul geopolitic de pe acest blog, (domnul, doamna, colectivul de analiza!??) fragmentariumpolitic.

      Cat despre provocari anti-rusesti, atentie mare, deoarece pe 20 August a.c. se pregateste o Conferinta pentru crearea unei Aliante a organizatiilor si asociatiilor unioniste din lumea mare, tocmai in cladirea Parlamentului Romaniei.
      Atentie, in cladirea Parlamentului, nu in sponsorizarea sau sub egida Parlamentului.

      Eu sugerez vajnicilor aparatori ai spatiului de influenta rusesc care nu trebuie deranjat, sa faca un lant viu si sa impiedice desfasurarea acestei Conferinte care se complace cu ura sa se cufunde in vechi stereotipii, cum ar fi cea a sfartecarii Romaniei de marele prieten la Rasarit gand la gand cu bucurie cu marele sau prieten de la Apus, Germania.

      Apreciază

    • @Adrian B.: ”… un plus de ridicol pentru Titus Corlatean care ne-a spus sigur pe el ca a fost o ” provocare ruseasca ” 🙂 la care Romania a trebuit sa raspunda 🙂
      Daca astfel de personaje ajung sa fie ministri , ce pana mea de asteptari sa mai avem noi de la cei ce ne guverneaza ?”

      Sa fie frazele de mai sus o continuare ruseasca a provocarii, sau doar ecoul propagandei rusesti preluata de tineretul nou, constient, vigilent si bun cunoscator al istoriei nationale, Tineret care da cu piciorul vechilor si daunatoarelor stereotipii ale trecutului, asa cum recomanda cu emfaza analistul geopolitic de pe acest blog, (domnul, doamna, colectivul de analiza!??) fragmentariumpolitic.

      Cat despre provocari anti-rusesti, atentie mare, deoarece pe 20 August a.c. se pregateste o Conferinta pentru crearea unei Aliante a organizatiilor si asociatiilor unioniste din lumea mare, tocmai in cladirea Parlamentului Romaniei.
      Atentie, in cladirea Parlamentului, nu in sponsorizarea sau sub egida Parlamentului.

      Eu sugerez vajnicilor aparatori ai spatiului de influenta rusesc care nu trebuie deranjat, sa faca un lant viu si sa impiedice desfasurarea acestei Conferinte care se complace cu ura sa se cufunde in vechi stereotipii, cum ar fi cea a sfartecarii Romaniei de marele prieten la Rasarit gand la gand cu bucurie cu marele sau prieten de la Apus, Germania.

      Apreciază

  11. „Cascadoria ruşinoasă a românilor şi a Guvernului moldovean necesită o analiză atentă şi măsuri dure şi precise de retorsiune”, a avertizat vicepremierul Rusiei.

    „Ţările din Vest nu se vor împăca niciodată cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. Erau destul de mulţumite cu Rusia instabilă din anii 1990, dar nu se vor împăca niciodată cu dorinţa noastră de a fi liberi şi puternici. Iar modul nostru de a fi liberi şi puternici va fi cea mai bună reacţie la sancţiuni şi la acţiuni murdare. Vom decide cum să eliminăm aceste creaturi mârşave„, a insistat Rogozin.

    Bun, in primul rind, nimic despre Ungaria, pentru ca si Ungaria i-a interzis accesul in spatiul sau aerian. Dar, cind e vorba de unguri, rusii se fac ca nu ii vad.

    In ce priveste afirmatia „vom decide sa eliminam aceste creaturi mirsave”, as spune ca este un mesaj tipic rusesc. Aceasta reafirmare a agreseivitatii lor verbale ne confirma ca bine facem ca suntem aliati cu americanii. Rusii au ramas prizonieri trecutului lor, si legamintului lor de popor invadator si periculos pentru alet natiuni. Europenii nu au un asemena tip de abordare dura, cu amenintari venind de la vicepremierul unei tari ca va „elimina” persoane care nu ii convin lui. Paranoia, sau dementa, pentru ca doar un paranic poate vorbi atit de iresponsabil despre eliminarea altor persoane care nu ii plac lui personal.

    http://www.mediafax.ro/externe/vicepremierul-rusiei-dmitri-rogozin-denunta-actiunea-rusinoasa-a-bucurestiului-si-cere-masuri-dure-contra-romaniei-16653970

    Apreciază

  12. Gigi spune:
    Iulie 27, 2017 la 11:53 am

    Nu Grindeanu a acceptat bucuros nominalizarea, ci Dragnea a insistat aproape in genunchi ca domnul Grindeanu sa accepte. Chiar sunt importante nuantele, pentru ca fara ele, adevarul istoric va fi intotdeauna distorsionat.
    Grindeanu avea o functie in judetul sau, o familie si o viata personala. A sfarsit prin a fi bataia de joc a unui CEX de autisti frustrati si lasi, contaminati, probabil, de mediul toxic pentru minte si suflet care este pestritul Bucuresti.
    De fapt, acesta este PSD-ul de astazi: O masa de manevra (doar in an electoral) si un establishment de natarai verosi – o prada usoara pentru Ioana D’Arc a Romaniei (ambasadoarea din spate a SUA la Bucuresti), care se dovedeste o nuca prea tare pentru ei.
    Acelasi activ care i-a intors spatele lui Victor Ponta la greu, anticipand, intr-un fel, destinul domnului Grindeanu de mai tarziu. Sa nu uitam niciodata ca Victor Ponta a fost fortat sa candideze la prezidentiale (de catre PSD) , domnia sa dorindu-si permanent doar demnitatea de premier.
    PSD nu va putea produce un lider adevarat, pe care sa-l si sustina, decat in urma unei reforme profunde si dureroase. PSD nu este si nu va fi la inaltimea momentul aniversar din 2018. PSD nu merita voturile romanilor, pentru ca nu a facut nimic pentru Romania si pentru romani. Doar balbaiala mediatica si ,,topaiala” bugetara (vorba – din intamplare – reusita a neamtului). Asta este….astept un partid social democrat adevarat: Fie un alt PSD, fie un alt partid.
    Sa ia aminte si colega Luminita Arhire, dar si ,,dervisul ” sau din umbra, talibanul George Ban.
    Apropo, George, ceva date statistice din timpul guvernarii Ponta ? L-ai uitat si abandonat, gata ? E atat de simplu ? (Z)

    Apreciază

  13. Inca ceva: vad ca da vina pe Romania si Guvernul Republicii Moldova pentru suferinta femeilor si copiilor din avion. Ba eu cred ca el este singurul responsabil pentru suferinta celor din avion. Daca stia ca e pe lista de persoane indezirabile in UE, nu trebuia sa puna in pericol viata celorlalti din pasageri si sa ramina la Moscova, sau sa aleaga alt mijloc de transport.

    Apreciază

  14. Luminita Arhire

    Poate ca Victor Ponta este (aproape) singur. Ca si Catalin Ivan. Ca si domnul Grindeanu. Dar exista si o altfel de singuratate, anume, singuratatea resemnata. Aceasta, din pacate nu ofera o speranta de viitor mai bun suficient de consistenta.
    La cine ma refer ? Desigur, la amfitironul nostru, datorita caruia noi existam dpdv virtual, recte, domnul Adrian Nastase. Pe de alta parte, prin noi, domnul Nastase nu este singur de tot. (Z)
    Daca exista vreun membru CEX care sa tina cont de sfaturile si recomandarile domnului Nastase , va rog sa ma luminati. Poate doamna Olgutza ? Poate doamna Firea – sefa Bucurestiului (pare-se adevaratul prim ministru al PSD) ? (Z)
    Sa fie o cauza a nepasarii partidului, tocmai legatura de tip ,,magister-discipol” dintre Adrian Nastase si Victor Ponta ? Sau. pur si simplu, partidul nu este la inaltimea fostului premier al perioadei de aur 2001-2004 ?
    In fine, s-au scremut si au scos ,,margicul” Tudose (marca Dragnea), pe care unii colegi il crediteaza cu competentza.
    Sunt convins ca dvs, daca v-ati afla in fotoliul de premier, la o sedinta de guvern, ati fi mai convingatoare in disputa (eventuala) cu ministrul Sanatatii (pe tema vaccinurilor), in cele cateva minute in care sedinta este publica. Practic, nu se va rezolva nimic, fara constrangerea parintilor.
    Palavre, doamna Luminita, de politician semianalfabet, care nu a muncit cu adevarat nici macar o zi in viata lui de mediocru predestinat, mediocritatea fiind starea fundamentala actuala a partidului de guvernamant.

    Apreciază

  15. Don Dodon se plinge: „„România a luat decizia, asta e treaba lor internă. În avion erau sute de moldoveni cu copii mici. De ce aţi făcut acest lucru? Dacă aţi vrut şi aţi avut o înţelegere cu cineva, trebuia să lăsaţi avionul să vină la Chişinău. De ce aţi ţinut în aer sute de cetăţeni ai Republicii Moldova, care mai bine de trei ore şi jumătate – patru stăteau şi plângeau în avion că nu ştiau ce se întâmplă?”, a întrebat Dodon într-o conferinţă de presă.

    Pai sa-l intrebe pe iubitul lui tovaras, Rogozin, nu Romania. Romania (si Ungaria) au aplicat regulile UE pentru persoane indezirabile de pe lista pe care se afla si Rogozin. Bezabraznik! Rogozin sa-si ia pilulele la timp si sa nu mai faca cetatenii moldoveni sa sufere, ca-i dau lacrimile lui Dodon,

    https://www.antena3.ro/externe/republica-moldova/presedintele-republicii-moldova-catre-autoritatile-de-la-bucuresti-de-ce-ati-tinut-in-aer-sute-de-426088.html

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s