Dimitri Rogozin – o provocare inutila

Incercarea vicepremierului rus, Dimitri Rogozin, de a ajunge in Transnistria, survoland spatiul aerian al unor state membre UE, a fost in mod evident, o provocare. O dubla provocare – 1) la adresa Uniunii Eurpene, care l-a introdus pe „lista neagra” a celor care nu pot calatori pe teritoriul UE, ca urmare a sanctiunilor decise impotriva unor lideri din Federatia Rusa si 2) la adresa Republicii Moldova, prin incercarea de a ajunge la Tiraspol pentru a da un mesaj ce afecteaza independenta si integritatea teritoriala a Chisinaului.

Actiunea lui Rogozin este clar un act de provocare, in conditiile in care si in 2014 incercarea sa de a tranzita spatiul aerian al Romaniei – membru UE, fusese respinsa.

Mi se pare ne-eleganta (cel putin) solutia pe care a adoptat-o vicepremierul rus, aceea de a se „ascunde” intr-un avion  de pasageri, punandu-i pe acestia in situatia de „scut uman” si  de a suferi consecintele unei decizii  care-l privea doar pe el. Responsabilitatea este desigur si a companiei aviatice care a acceptat imbarcarea lui Rogozin pe acest traseu. Nu-mi este clar daca Polonia si Ungaria – care au permis survolul – sunt si ele membre ale UE si daca trebuie si ele sa respecte sanctiunile stabilite la Bruxelles… Sau poate ca sanctiunile pot fi aplicate „a la carte” (conform modelului german)?

In mod evident, in politica externa rusa, functioneaza, in continuare, in ceea ce priveste Romania, formula „politistul bun” si „politistul rau” (acestia din urma, mai vocali). Rogozin se inscrie in traditia „poltistilor rai” (Lebed, Jirinovski, etc).

Cred insa  ca aceasta provocare recenta face parte si dintr-un joc mai complex cu Statele Unite si cu NATO. Este un mod de a incerca sa se marcheze eventuale sfere de influenta rusesti in Estul Europei. Probabil si in urma deciziei de achizitionare a unor echipamente militare din SUA si in urma unor exercitii militare NATO pe teritoriul Romaniei.

Ceea ce nu inteleg insa unii strategi de la Kremlin este ca, plasand Romania in acest joc, ei  accentueaza adversitatea la nivel de opinie publica din Romania si  micsoreaza sansa relansarii relatiilor de vecinatate, bazate pe masuri de crestere a increderii.

Nu aceasta este calea. „Modelul Rogozin” blocheaza eventuale incercari de normalizare si relansare a relatiilor bilaterale. Sau poate ca asta se doreste?

PS Am ales sa ilustrez aceste comentarii cu doua fotografii – una reprezentand o harta a Marii Negre in timpul Razboiului Crimeii, 1853-1856 (harta preluata din volumele lui Henry Tyrrell, The history of the war with Rusia, publicata in 1855) si alta reprezentandu-l pe printul Gortchakoff, ministu de externe rus in acea perioada, o personalitate cu idei foarte interesante. Istoria ne arata insa ca teritoriile romanesti au fost in permanenta la intretaierea intereselor marilor puteri in aceasta zona.

IMG_9096.JPG

38 de gânduri despre “Dimitri Rogozin – o provocare inutila

  1. Domnule Adrian Nastase, stiti cumva de ce a decis presedintele Romaniei sa se achizitioneze sisteme de racheta Patriot din SUA (de fapt la mana a doua din Israel) care-s vechi de 30-35 de ani in locul achizitionarii unui sistem similar, ma refer la sistemul MEADS, mult mai nou, mai bun si la un pret de 75% din cel al sistemului Patriot, cu posibilitatea de a se investi in industria de aparare a Romaniei?
    V-am adresat d-voastra intrebarea pentru ca in calitatea de fost prim-ministru si om care in aceste momente nu-i intr-un partid nu-i poate fi reprosat ca ar avea un interes daca pune o intrebare.
    Mai multe detalii sunt disponibile in articolul d-nului Sorin Rosca Stanescu http://www.stiripesurse.ro/promisiune-neonorata-klaus-iohannis-este-prins-in-pagat_1210241.html Toate cele bune.

    Apreciat de 1 persoană

    • Andrei, sa te lamuresc eu: exista o cutuma care zice ca clientul are voie sa-si aleaga vanzatorul. Insa mai putin cunoscut (si digerat!) este faptul ca si vanzatorul are voie sa isi aleaga clientul. Adica, in paralel cu un proces prin care cumparatorul selecteaza de unde va cumpoara, are loc si un proces in care vanzatorii (producatorii) selecteaza fiecare cui va vinde, adica isi impart clientii intre ei. Ca sa vezi cam cum se face imparteala, este bine sa te uiti si cum participa armatele europene la aplicatiile multinationale. Din punct de vedere logistic Romania pare ca a fost alocata catre doi producatori majori: SUA si Germania. Eventual si catre o industrie militara europeana integrata. Probabil ca efect acestui proces, Franta da semnale foarte slabe in ceea ce priveste echipamentele militare pentru Romania. In ceea ce priveste vechimea, eu unul nu mi-as face asa mari probleme, tari ca acelea care ne-au luat , ca aliati, sub tutela in ceea ce priveste echipamentele militare nu-si permit sa isi lase militarii din zona la discretia posibilitatilor noastre financiare; cu siguranta echipamentele cumparate de Romania, daca nu vor fi noi, atunci vor fi upgradate: gandeste-te ca in spatele acestor produse stau firme de mare tinuta: Raytheon, Lockheed, General Dynamics, Rheinmetall, partea germana a lui Thales si destule altele, chiar mai mari decat cele mentionate ceea ce este mai important.

      Apreciază

  2. ,,….sansa relansarii relatiilor de vecinatate” (intre Romania si Rusia) este, oricum, apropiata de zero absolut, avand in vedere ca Romania s-a integrat, cu voia autoritatilor romanesti si cetatenilor romani in structura ofensiva a NATO din Estul European. Cine crede ca intensificarea exercitiilor militare si punerea la dispozitia NATO a Portului Constanta va consolida securitatea Romaniei, este intr-o mare eroare. Romania este intr-o situatie similara cu cea din anii 40, cand politicienii si militarii romani au tras o alta carte necastigatoare (cea a Germaniei lui Hitler).
    Sa nu uitam ca strategia SUA se bazeaza, de zeci de ani, pe asanumitele ,,razboaie la distanta” (care isi propun sa fereasca teritoriul american de eventuale conflagratii), deci pentru americani, Romania este o sursa de ,,carne de tun” ieftina, nimic mai mult.
    Din nefericire, exista mult autism la Washington, unde legile esentiale sunt decise de un zombie iresponsabil – operat de cancer pe creier (pre numele sau John McCain). Acest individ stie ca nu mai are mult de trait, prin urmare, nu-l intereseaza o eventuala ,,iarna nucleara” in SUA. Lui ii va fi cald, oricum, in cavoul rece al familiei.
    Pe mine ma surprinde lipsa de ratiune, stare dominanta in Romania, vis a vis de dreptul international. Americii i se permite orice, inclusiv sa dezmembreze Yugoslavia, sa bombardeze civili la Belgrad, sa inventeze un nou stat in Europa (Kosovo), sa demoleze un presedinte ales in Ucraina, sau sa atace discretionar Siria pe baza unei imense dezinformari privind asazisele arme chimice ale regimului legitim sirian. Nu mai amintesc de cliseul CNN-ist numit ,,primavara araba”.
    De aceea spun ca Romania este in deriva…pur si simplu nimeni din interior nu stie (si nici nu manifesta interes) incotro se indreapta aceasta tara pe ,,marea” zbuciumata a istoriei.
    Este, repet, nevoie de o criza (cumva reversibila) pentru a ne trezi la realitate, cat timp nu este prea tarziu.
    ps
    In aceasta debandada a isteriei razboinice, retin accentul doamnei Merkel privind cheltuielile militare. Prioritatea Germaniei este constructia si dezvoltarea intr-un climat de pace si cooperare si nu procentele din PIB destinate achizitiei de arme.
    Ironia sortii ne arata ca, de aceasta data, modelul german ar fi putut fi cea mai buna solutie pentru Romania, inclusiv sub aspectul securitatii. Securitatea se asigura cu adevarat prin dezvoltare, cooperare si promovarea pacii.
    Crede cineva ca armata Romaniei se poate consolida, cu adevarat, fara dezvoltare economica, doar cu un amarat de ,,2% din PIB” si cu cateva avioane second hand cumparate fara licitatie ( a caror mentenanta este prin definitie exorbitanta) ? Da, se pare ca multi cred asta…sa fie sanatosi si sa dea Dumnezeu ca ei sa aiba dreptate.

    Apreciază

    • @ZeV: „Prioritatea Germaniei este constructia si dezvoltarea intr-un climat de pace si cooperare si nu procentele din PIB destinate achizitiei de arme.
      Ironia sortii ne arata ca, de aceasta data, modelul german ar fi putut fi cea mai buna solutie pentru Romania, inclusiv sub aspectul securitatii. Securitatea se asigura cu adevarat prin dezvoltare, cooperare si promovarea pacii.”

      Pai, mai troll al Rusiei, Germania a stat bine merci sub scutul trupelor americane si a supt din planul american Marshall, ba chiar i-a fost salvat Berlinul de Vest de asediul sovietic si a reusit sa supravietuiasca amenintarii permanente de la granitelor sale si sa se dezvolte economic, iar acum cand pericolul s-a indepartat a inceput sa mârâie tocmai la salvatorii ei si sa faca ochi dulci celor cu care a mai decis odata soarta Europei.
      Iar daca asa cum recomanzi, Romania ar trebui sa adopte modelul german, atunci n-ar trebui sa stea sub pavaza americana pana cand pericolul rusesc dispare de la granitele sale si pana cand incepe sa se dezvolte economic?
      Hei, unde ti-e logica? Sau razele stelei rosii de la Kremlin ti-o intuneca de tot? Ma rog, cum ai fost educat asa gandesti. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

      Apreciază

    • Daca prin nu stou ce minune maine Romania ar avea a mai m,acare capcitate de oberrtkill si vreo 20 de CAPTOBAR cu cate +80 sipersonice de luta plus escorta necesara sa dm te asigir ca si Romania si-ar prmtite sa zica ca labu e negru si invers

      Apreciază

      • @Oscar Wilde:” Romania a fost totdeauna intre nicovala si ciocanul rusesc. „.
        Numai pacifistii idealisti considera ca Rusia-i pasnica, si ca te mangaie pe crestet cu manusa de catifea.
        Propaganda lor este extrem de parsiva si vad ca prinde la anumite categorii, cum spuneam, cu putina educatie istorica si politica si fara prea multa simtire patriotica.
        Spunea un tinerel ca el este carne de tun in cazul unui conflict cu ursul siberian. Da, are perfecta dreptate. Intrebarea este: Romania ataca Rusia, sau Rusia ataca Romania folosind oric pretext?
        Pentruca aici este cheia: vorbimde razboi de aparare sau razboi de cucerire?
        Pai daca-i vorba de razboi de cucerire, are tot dreptul sa se revolte impotriva „conducerii Romaniei”, dara daca-i razboi de aparare, atunci are datoria sa-si apere tara. ca asa i-au facut si stramosii romani, de care zice ca nu se dezminte. Si se cheama patriotism.
        Il sfatuiesc sa viziteze Mausoleul de la Marasesti.

        Cat despre cei care „au fugit peste mari si tari” ca sa scape de razboi, i-as spune tanarului furios, dar sunt sigur ca nu va intelege, ca fiecare generatie si-a avut deasupra capului sabia ui Damocles a razboiului cat a fost tanar. In Romania, pentru aparare, in Rusia pentru cotropire.
        Iar generatia anterioara din Romania si-a facut si datoria de a efectua si serviciul militar, fara sa cracneasca.
        I-as mai spune, dar degeaba, deoarece istoria nationala se pare ca nu se mai invata ca lumea in scolile romanesti, ca momemte mai tensionate decat cele pe care le traieste au fost in timpul invaziei Cehoslovaciei de coalitia militara a Tratatului de la Varsovia, mai putin Romania.
        Deci, tratatul comun de aparare condus de Rusia sovietica a fost o arma de inabusire a oricarei dizidente din interiorul aliantei militare a lagarului socialist.

        Legat de „casus belli”, aici este alta problema. Rusia a gasit din orice o cauza, un pretext de invazie. Ba chiar a invadat si fara pretexte. Cazul teritoriilor rapite Romaniei prin invazie neprovocata si genocidul printre cei ocupati doar pentru vina de a fi romani.
        Iar mai nou, are trupe de ocupatie pe teritoriul unui spatiu pe care chiar Rusia il recunoaste ca stat independent: in Transnistria.

        Titulescu a incercat ani de zile sa duca o politica de apropiere si de cedari in fata Rusiei sovietice pentru a obtine prin intermediul lui Litvinov, recunoasterea revenirii Basarabiei acasa. Rezultatul a fost doar o bataie pe umeri, urmata de o declaratie prin care Romania a fost invinuita de atitudine dusmanoasa la adresa Rusiei deoarece Titulescu a fost inlaturat de la conducerea externelor.
        Iata ca orice se intampla in spatiul romanesc este pretext pentru rusi de a crea tensiuni si amenintari la adresa noastra.

        @trexsr a punctat un paragraf din iesirea infuriata a lui Rogozin (nu-i prima data): „Cascadoria ruşinoasă a românilor şi a Guvernului moldovean necesită o analiză atentă şi măsuri dure şi precise de retorsiune”, a avertizat vicepremierul Rusiei.”.

        Tocmai fraza asta, care vad ca nu a remarcat-o nimeni, pune punctul pe „i”, miza nu este Romania, de care rusii nu se pot atinge din cauza umbrelei NATO si a bazelor americane, ci Basarabia.
        Pentru Romania pot doar sa tune si sa fulgere verbal. Si atat. Nu pot face ei mare lucru nici in Ucraina. Poate doar o lovitura de stat, ceva p’acolo.

        Rogozin nu s-a putut deplasa in Basarabia pentru a intari prin prezenta sa pozitia anti-romaneasca a lui Dodon si pentru a sublinia ca prezenta trupelor ruse invadatoare, „pacificatoare” cum le numeste eufemistic, este necesara si va fi permanenta.
        Ipocrizia maxima consta in decorarea luptatorilor din Transnistria care au ucis romani si apoi au atacat trupele guvernului legal de la Chisinau.
        Si asta o face dl. Rogozin tocmai in anul premergatot aniversarii Centenarului Marii Uniri.

        Semnalul dat de Romania a fost clar si adecvat:
        1. Rogozin are interdictie in spatiul UE, iar Romania nu poate fi condamnata ca a dat curs interdictiei
        2. Romania isi apara de provocare si de dezbinare partea sa de teritoriu, Basarabia, chiar instrainat si pe cetatenii sai din acest teritoriu. Pare fortata aceasta interpretare, dar asta-i esenta pe care Putin o va intelege.
        3. Fiind a doua oara cand acestui individ i se interzice survolarea tarii, Romania a dat dovada de fermitate. De acum inainte se va tine seama. Rogozin facand atata tam-tam, si-a taiat orice alta craca de a mai trece prin spatiul romanesc.
        4. Rusia, dar mai ales Transnistria va intelege ca izolarea din cauza unor politici agresive poate fi eficienta. Deci, va trebui sa-si modifice atitudinea. Rusia, nu Romania care este in defensiva.

        In rest este doar propaganda neputincioasa si furioasa a Rusiei.

        Apreciază

      • Domnule Popescu, să fim corecţi în faţa istoriei! România a fost întotdeauna între ciocanul unei puteri şi nicovala altei puteri! Dacă luăm la întâmplare doar cumplitul secol al XVIII-lea, vedem, cum am fost între Austria, Rusia şi Turcia, de aceea boierii noştri patrioţi din acele vremuri erau prezenţi la toate tratatele de pace, solicitând neutralitatea teritoriului românesc.
        Nu sunt rusofil şi nici americanofil. Sunt un român care deplânge această ţară fără diplomaţi, ci doar cu funcţionari care ocupă posturi de diplomaţi.

        Apreciază

  3. ” Istoria ne arata insa ca teritoriile romanesti au fost in permanenta la intretaierea intereselor marilor puteri in aceasta zona. ”
    Pornind de la ultima dumneavoastra fraza as spune ca Romania ar trebui sa reactioneze mai intelept la aceste provocari ( pe care eu personal n-o consider o provocare intrucat politicianul rus nu avea pe unde altundeva sa ajunga in Moldova , poate doar teleportandu-se ) , cel putin la fel de intelept si tolerant ca Polonia , Slovacia si Ungaria . Unii spun ca la mijloc ar fi si o problema juridica , in sensul ca s-a interzis intrarea in UE a personajului dar nu si dreptul de survol al avioanelor cu astfel de personaje .
    Vrem , nu vrem , Rusia este vecinul nostru si o mare putere militara in ascensiune si toate aceste contraprovocari si reactii de tip isterico-basist nu cred ca ne vor ajuta pe noi romanii .
    Eu ma intreb ce a avut de castigat Romania prin acest gest de ostilitate gratuita facut , cred , la comanda ” partenerilor ” nostri ? Ca de suferit , sigur va avea de suferit ! In curand va veni iarna si o sa ne rugam de ei sa ne dea gaz …

    Apreciază

  4. trexsr
    Esti foarte incoerent, uneori, stimate coleg……daca ai trai in Romania, ai fi, poate, mai responsabil in consideratiuni privind securitatea Romaniei.
    Singura tara care ameninta securitatea Romaniei, este…chiar Romania insasi. Prin faptul ca a renuntat la propria-i politica externa si de securitate.

    Apreciază

    • @ZeV, care ar fi trebuit sa fie „propria-i politica externa si de securitate” a Romaniei vs. ce politica are azi?

      Eu te-am lasat aici sa te bati cu fiecare in parte, nu m-am bagat, si sper sa avem doar un scurt schimb de mesaje…responsabile.

      Apreciază

  5. noua provocare, a fost odata un Prim razboi mondial, recurs la memorie vs slugarnicie,
    cand tocmai aveam intentia sa spun ca probabilitatea ca Rusia sa atace Romania este zero, similara cu atacarea teritoriului american de inamici necunoscuti, tovarasu’ nord-corean a tinut sa imi demonstreze contrariul.

    ”sau poate doar un acord neonorat )sz-d”

    Apreciază

  6. Foarte bine punctat .
    Rusia se bucura in Romania de un capital de simpatie in anii 2000 – ingrozitorul atac al teroristilor ceceni sprijiniti de Londra asupra copiilor , bunicilor si parintilor in prima zi de scoala la Beslan , tragediile avionului cu copii plecati in vacanta distrus de neglijenta controlului aerian elvetian care a pus vina la cinci minute asupra pilotilor rusi sau drama submarinului Kursk .
    In toata Romania s-a suferit in fata acestor orori .
    Capitalul subtire de simpatie al Rusiei a fost distrus de tandemul Putin Medvedev in 2010 -2011 – Putin vorbeste pentru prima oara de ” Romania care se poate destrama din cauza Transilvaniei ” , se bate pe umar cu Viktor Orban iar Sarkozy , irascibil imatur influentat de Moscova , ia decizia umilitoare de refuza Schengen pentru Romania in vara lui 2010 , dupa ce se vede cu Medvedev si Merkel la Deauville .
    Lucrurile nu se aranjeaza .
    In vacantele de vara serviciile rusesti , pentru a se distra , il atrag pe un functionar al Ambasadei Romaniei la Moscova intr-un centru comercial moscovit in care spionul nostru trebuia sa recupereze dintr-o pubela parca mari secrete – filmari , agenti rusi care inconjoara banditul samd .
    Anturajul lui Putin de la Kremlin reinvie fantasme ale Rusiei imparatesei Ecaterina din secolul 18 cand armata rusia ocupa teritoriile ucrainiene bantuite de turci si tatari si se apropie periculos de Moldova – ” Noua Rusie ” , ” Malorusia ” si il auzim – incredibil – pe Putin declarand ca un ofiter de vama ” sa fie analizata legalitatea iesirii republicilor baltice din URSS in 1991 ” !?
    Agentiile de presa si Internet finantate de Rusia – gen Sputnik – care scriu la Chisinau in ” limba moldoveneasca ” sunt specializate pe o descriere a Romaniei sub forma unui bordel sordid , populat de tarfe , banditi si suboameni – citez din articolele lor ” 70 de prostituate romance la Londra ” ; ” romancele se prostitueaza in Sicilia ” samd samd ( sa nu uitam ca ministrului Davidescu in noaptea ultimatului din iunie 1940 sovieticii i-au reprosat asa zisa incurie si incapacitate a Statului Roman de a administra Basarabia , argument rasist si nazist )
    Rusia impinge un personaj sub nivelul cultural si intelectual al lui Voronin in functia de presedinte al Republicii Moldova , individ complet teleghidat din Federatia Rusa , care ataca existenta Romaniei ca stat si a romanilor ca natiune cum nu au facut-o magnatii unguri ai lui Horthy in anii 20-40 .
    De ce Rogozin vine la Chisinau din Rusia trecand peste Romania ?
    Drumul normal este deasupra Ucrainei – Bielorusiei .

    Apreciază

  7. Dmitri Rogozin: Provocarea cea mai mare urmeaza

    Romania a iesit cu bine din provocarea vicepremierului rus Dmitri Olegovici Rogozin, care a testat daca Bruxellesul & Asociatii isi respecta semnaturile de pe decizia privind sanctiunile impotriva Rusiei, printre care se afla si interzicerea survolului spatiului UE de catre oficiali rusi aflati pe o lista neagra.

    Romania a interzis survolul, probandu-si astfel loialitatea de partener si aliat euroatlantic. Interdictia nu a operat insa si in cazurile Poloniei si Ungariei, care au dat verde survolului. In ciuda faptului ca se bate cu pumnul in piept in privinta apararii drepturilor est-europenilor, Visegradul a pastrat dintotdeauna o distanta aroganta si suspecta fata de Romania. Analizand mai aplicat incidentul ruso-roman, rezulta fara dubii ca acesta a fost pus la cale ca o tintire expresa a Romaniei.

    Polonia si Ungaria nu au nicio treaba cu Basarabia (Transprutia), pamant istoric romanesc, rupt din Romania, si Transnistria, pamant slav. Ambele se afla geopolitic intre Rusia si Romania. Politicianul si diplomatul Rogozin, care este doctor in filosofie si a fost 3 ani ambasador al Rusiei la NATO, pe care o cunoaste ca pe buzunarele proprii, nu este prost deloc, provocarea lui antiromaneasca a avut o logica.

    “Daca voi survola spatiul romanesc, SUA vor deveni indiferente fata de visul de unire al romanilor si, atunci, adio unirii moldo-romane si bun venit unirii moldo-ruse”, a fost cel mai probabil calculul intelighentiei oficialului rus. Calculul s-a dovedit gresit nu numai in privinta survolului, ci, din punctul meu de vedere, si in privinta americanilor, care nu pot fi suspectati ca nutresc vreo afinitate fata de visul reintregirii romanilor.

    SUA, spun cei care au cotrobait prin secretele istoriei, in general nu dezvolta o empatie pentru nimeni, sunt interesate exclusiv de soarta lor. Radacina acestui egoism fara limite ar fi, potrivit acelorasi surse, intr-o conceptie foarte dezavuata international. Unipolarismul este o tentatie cinica si nedomolita, de pe urma careia au tras si vor trage mereu ponoase, potrivit careia doar SUA trebuie sa fie unita si intarita, toti ceilalti trebuie dezbinati si slabiti (v. Iugoslavia, Irak, Siria etc.).

    Insa cea mai mare provocare cu miros de balalaika si kazaciok nu a trecut, urmeaza sa vina. Rogozin, caruia ii plac vinurile moldovenesti, cu deosebire cele de Cricova si de Purcari, a anuntat ca se va intalni cu Dodon in Iran, la investirea presedintelui Rohani, unde va urmari sa obtina “garantii”. Dupa toate indiciile si unele informatii, Rogozin ii va cere lui Dodon sa adopte fara intarziere legile antiunioniste, scoaterea in afara legii a partidelor si organizatiilor obstesti unioniste, care ar atenta la statalitatea Republicii Moldova.

    Asa-zisa referire a legislatiei antiunioniste la toti, care se vehiculeaza propagandistic si manipulatoriu, adica si la cei care vor unirea cu România, şi la cei care vor unirea cu Rusia, este doar un carlig, o capcana. O data permisa vanatoarea de vrajitoare, Rusia va pompa Chisinaului resurse cu care sa faca “curatenie”, ceea ce va echivala cu inceputul instalarii insidioase a unei sfere de influenta. Contracararea ar putea veni, decisiv si definitiv, doar din partea unirii cu tara mama, dupa modelul reunificarii germane.

    Apreciază

  8. @Andrei: ”Domnule Adrian Nastase, stiti cumva de ce a decis presedintele Romaniei sa se achizitioneze sisteme de racheta Patriot din SUA”.

    Desi intrebarea nu-mi este adresata, ma intreb si eu daca la pozitia Administratiei României si a unor specialisti in politica externa (oricum mult deasupra „specialistilor” care populeaza forumurile romanesti) cum ar fi Adrian Nastase sau Titus Corlatean, asemenea intrebari nu constituie tot niste provocari, sau, cum ii spuneam colegului Adrian B., niste ecouri ale propagandei Rusiei preluate pe nerasuflate si disiminate mai departe.

    Un fel de „telefonul fara fir”, jocul copiilor d’autrefois, dar cu scopul de dirijare a gandirii populatiei spre o anumita directie. Totul bazandu-se pe gradul scazut de cultura, nu numai, politica a maselor. Dar si a celor care se complac sa joace dupa acordurile balalaicii.

    Apreciază

  9. Turneu diplomatic cu cantec: Mike Pence, substitut al lui Rex Tillerson in Europa de Est

    Un controversat turneu diplomatic pe care vicepresedintele american Mike Pence il intreprinde in Europa de Est a reaprins speculatiile unei iminente schimbari diplomatice la varf. Ele vin dupa ce in mass-media americane au aparut informatii potrivit carora intre presedintele Donald Trump si secretarul de stat Rex Tillerson au aparut disensiuni, in special privind politica de cadre a sefului Casei Albe.

    Donald Trump a destituit deja cateva nume marcante din administratia sa, iar altele, la fel de grele, au ales ele sa-l paraseasca. Potrivit criticilor, noile numiri nu sunt remarcabile prin profesionalism, ci prin intretinerea cultului sefului executivului american. Fostul magnat imobiliar Trump nu are experienta politica. Faptul ca se inconjoara cu oameni cu acelasi deficit experiential, care sunt vocali doar ca yesmeni si sicofanti, despre care s-a crezut ca au populat exclusiv guvernele totalitare, sporeste riscurile deciziilor eronate si mersului intr-o directie gresita.

    In ciuda faptului ca vicepresedintele Mike Pence nu are experienta diplomatica, acesta a fost trimis de catre presedintele Donald Trump in Europa de Est, intr-o misiune diplomatica extrem de sensibila, care ar fi recomandat cunoasterea profunda a dosarelor si continuitatea diplomatica ale Departamentul de Stat. Cu atat mai mult cu cat contextul diplomatic este foarte tensionat, ca urmare a noilor sanctiuni ale SUA impotriva Rusiei. Represaliile Rusiei, care au fost anuntate, daca sanctiunile suplimentare decise de Congresul SUA nu vor fi blocate de veto-ul presedintelui Donald Trump, ar putea avea si consecinte regionale est-europene. In mod evident, vicepresedintele Mike Pence va avea sansa a doua ca substitutor al secretarului de stat Rex Tillerson. Pence se va intalni, duminica, in Estonia, cu liderii Tarilor Baltice. El va merge, apoi, in Georgia si in Muntenegru, iar in final va participa la un summit cu lideri din Balcanii de Vest, urmand sa revina marti la Washington.

    https://www.agerpres.ro/externe/2017/07/30/vicepresedintele-american-mike-pence-in-estonia-pentru-discutii-cu-liderii-statelor-baltice-11-22-56

    Apreciază

  10. Articolul de mai sus reprezinta un punct de vedere.
    Totusi privind lucrurile prin prisma ruseasca, Federatia Rusa se gaseste intr-o situatie deloc de invidiat: Se afla sub un asediu constant cu finalizare intr-un eventual…sigur Plan Barbarossa 2…

    Anaconda nu-si slabeste stransoarea de bunavoie.
    Noi ca buni vecini …cum ar trebui sa fim cu Federatia Rusa ar trebui sa avem o abordare mai putin razboinica, cunoscand si stiind relatia noastra cu Rasaritul de-a lungul vremii..

    Zic si eu, poate gresesc…

    Apreciază

  11. @ mircea popescu

    stimate domn , sunteti de la Politia spirituala ? Ca asa va comportati … Daca am o alta opinie decat dvoastra trebuie neaparat sa fiu agent sau propagandist rus ? Pur si simplu asa gandesc ! Si inca consider ca ceea ce-au facut romanii a fost o provocare si o greseala .

    Daca as stii ca in cazul unui razboi v-ati duce dumneavoastra si altii ca dvoastra sa lupte pe front , nu as mai spune nimic ! Dar de regula , in cazul unui razboi , instigatorii si inconstientii ca dvoastra sunt primii care fug si se ascund la capatul lumii , lasand locul de erou unor nevinovati .
    Spre cunostinta dvoastra , sunt roman si imi iubesc tara ! Si nu-mi scriu numele cu caractere ebraice asa cum faceti dvoastra pe blogul personal .

    Apreciază

  12. N-ar trebui să uităm, eventual să aducem la cunoştinţa celor ma tineri de cine erau conduşi ruşii arunci când au făcut României cel mai mare rău din Istorie, în cei 45 de ani de comunism, dar mai ales în primii ani, când prin jaf, crimă şi teroare au instaurat Comunismul !
    În acei ani au fost distruse premeditat elitele româneşti , oricare popor cred că nu şi-ar mai fi revenit nici într-o sută de ani de pe urma unui asemenea genocid !
    Ajunşi aici se cuvine să amintim de buna impresie pe care o lăsau soldaţii germani, şi felul brutal, criminal, în care se purtau soldaţii sovietici ! Numai că se uită uşor că cei care îndoctrinau armata sovietică nu uitau să le reamintească faptul că noi românii i-am atacat luptând împotriva lor, ajungând până la porţile Stalingradului, şi ” la război, ca la război”, în timp ce nemţii nu aveau asemenea „amintiri neplăcute”. Dar ce să ne mai mirăm de crimele soldaţilor ruşi, dacă lor li se alăturau „românii” sosiţi pe tancurile sovietice care se pretau la cele mai groaznice jafuri şi crime, e drept că tot la ordinul unor alogeni ( vezi Divizia „Tudor Vladimirescu” şi isprăvile ei :mrgreen: ).
    Ura aceasta bolnavă cu care suntem din nou îndoctrinaţi să-i privim pe ruuşi, nu ne foloseşte nouă !
    Cel mult celor care se văd pe cai mari sub protecţie americană !
    Care de cele mai multe ori s-a dovedit ba iluzorie, ba contraproductivă pentru România !
    Dacă Polonia, Slovacia şi Ungaria au permis survolul, tot membre NATO fiind, de ce să fim noi mai catolici decât papa şi să ne batem singuri cuie în talpă doar pentru a le face pe plac stăpânilor indiscutabili, cel puţin militar, dar nu în folosul României ( aş zice că dimpotrivă ! ) , ci al unor conducători, doar pentru a fi primiţi cu ceva onoruri peste Baltă !
    S-ar putea ca „băşicarea” asta să ne coste ! Dacă nu acum pe termen scurt, cu siguranţă pe termeni mediu şi lung !
    P.S. Cea mai mare vină ce i se aduce Rusiei, acum, că cu anexarea Crimeei, nu prea mai ţine, date fiind antecedente americane identice prin diferite părţi ale Lumii, este amestecul în ultimele alegeri din SUA !
    Dar dacă conturile sparte ale lui Hilary Clinton şi alţi democraţi nu ar fi conţinut acte reprobabile, „demne” de amendarea lor măcar la vot, dacă la puşcărie nu e cazul, ce efect ar fi putut avea ele ? 😉
    Cu alte cuvinte, americanii ar trebui să le mulţumească ruşilor pentru aceste dezvăluiri ( şi unii chiar o fac, spre disperarea celor în cauză ) şi să-şi spele rufele în familie, nu să provoace pierderi unor cetăţeni ruşi, dar şi din celelate ţări afectate de sancţiuni, deoarece nu Putin, Orban, sau Kacinschi suferă de foame , sau îşi pierd locurile de muncă sau afacerile , ci cetăţenii supuşi acestui nou genocid, care ar trebui sancţionat măcar de nişte organizaţii umanitare, dacă ONU a ajuns un executant docil al marilor puteri ale momentului !!

    Apreciază

    • Dacă astăzi Johannis dă ordin să fie doborât un avion care refuză să respecte interdicţia de a survola România cu vicepremierul rus la bord, nimeni nu va spune că un sas ajuns preşedinte al României a dat acest ordin, ci că românii au doborât un avion în care se mai aflau vreo sută de oameni nevinovaţi ! Cam aşa se scrie Istoria, dar obligaţia unora este de a sesiza dedesubturile şi a le face cunoscute şi altora : cei mulţi, care n-au acces la diferite surse, sau n-au capacitatea de a discerne şi altceva, în afara faptului brut ce ” înveleşte” sau o ştire, sau o întâmplare !

      Apreciază

  13. INCIDENT DIPLOMATIC ÎN ȚARA LUʹ CIUMA ROȘIE

    MOTTO: „ Vom decide cum să eliminăm aceste creaturi mârşave” (Dmitri Rogozin, pe FACEBOOK,
    despre niște creaturi cunoscute sub denumirea generică de „mârșave”; nu se precizează specia .)

    Nu mai înțeleg nimic… Dmitri Rogozin oare nu știe că în România este la putere CIUMA ROȘIE, anti-democratică și pro-rusă? Nu le știe pe alea cu „copita pesedistă”… cu „practicile staliniste”… cu „ comuniștii cu față umană”? Nu știe că țara e condusă spre dezastru de niște „iliberali și antieuropeni ”, cum ar spune Andrei Cornea? Că Liviu Pleșoianu e agent de influență rus? Nu știe că Ion Mihai Pacepa și mai ales, Mirel Bran, pe baza unor deducții logico-fanteziste au depistat-o pe Corina Crețu ca fiind în slujba KGB-ului? Ăstuia nu-i spune nimeni că în România e un regim care ne aruncă în brațele vânjoase ale bolșevismului remanent? Cum să cerți așa niște prieteni și tovarăși de ideologie, devotați?

    În aceste condiții, conducerea României formată din CIUMA ROȘIE fiind atât de atașată valorilor staliniste, e de neînțeles cum de s-au zăpăcit ai noștri și nu i-au dat dreptul de survol avionului care-l conținea pe Rogozin… și în 2014, când s-a întâmplat la fel, tot CIUMA ROȘIE era la guvernare… și-atunci s-au zăpăcit…nu poate fi decât o bâlbâială, nimic mai mult.

    Ce-o să creadă Ludovic Orban? Că el, care se pricepe la lucrurile astea, de-aia a și zis: „…adversarul nostru este ciuma rosie, adică avatarul Partidului Comunist” ( PSD, pentru cei mai puțin ageri ) …sau, cum s-ar spune „… cooperativa vechililor roşii, cei care ţin România de 27 de ani în sărăcie”( FSN, PDSR, PSD, tot pentru cei mai puțin ageri , căci este știut că timp de 27 de ani numai „vechilii roșii” au guvernat în România iar competenții de la PNL, PNȚCD, PDL și, mai ales, elita tehnocrată n-au prins loc la butoane nici un pic, niciodată) .

    Păi, tocmai NEOBOLȘEVICII ăștia să procedeze așa? Să-i înșele vigilența lui Ludovic… asta s-a dorit … pe când dânsul , cu un clop mult mai înalt decât căciuloiul lui Klaus, cânta la diferite instrumente de suflat la Festivalul ciobanilor de la Jina, și nu era așa atent la guvernare, autoritățile române neocomuniste și pro-ruse au hotărât să nu-l lase pe vicepremierul rus să străbată-n zbor cerul limpede al patriei … na, problema! cum să mai dai un comunicat înțepat cu „…mama lor de pesediști antieuropeni , cu acoliții lor de la ALDE, cu tot!”

    P.S. Nu-mi săriți în cap , vă rog, bărbați serioși și comentatori de politici externe, nu-mi ciufuliți coafura de ignorantă, mai sus e doar o șarjă amicală la încrâncenarea talibană a REVISTEI 22 și la discursul ultra-retrograd al Partidului Național Liberal, fie că e condus de Gorghiu, Turcan sau Orban. Ce înseamnă în accepțiunea lui Dmitri ”contramăsuri dure şi precise de retorsiune” vom vedea… sau nu vom vedea, dacă scopul de a inflama o stare de presupusă și neconvenabilă acalmie a fost deja atins.

    Apreciat de 3 persoane

    • Sa incerc sa va lamuresc eu….. (Z)
      Nu ,,ciuma rosie” a luat decizia inepta de a bloca accesul avionului de linie rusesc in spatiul aerian al Romaniei, ci institutiile de forta in frunte cu Presedintele, aflate sub comanda externa.
      Deci, aceasta a fost vointa romanilor. (Z)
      ..Oricum, Romania nu este o miza pentru Putin, evenimentele importante se petrec in relatia directa Rusia-SUA. Restul e can can pentru opinia publica (in special feisbucista) din ambele tari riverane la Marea Neagra.

      Apreciază

      • @Zev, mata râzi vreodată? RÂSUL, știi, chestia aia pe care o simți cum te gâdilă pe interior, până nu mai poți și ești silit să-ți descleștezi admirabilele maxilare, și atunci se aude în încăpere ca o cascadă de ha..ha..ha … și te îndoi de-atâtea ha…ha…ha-uri, și pe urmă te simți sfârșit , dar într-un mod plăcut, și-ți dai seama că nu mai trebuie să explici nimic, nici despre strategia lui Putin, nici despre autorul vreunei decizii? Pentru că ăla care glumește nu are nevoie să-l lămurească nimeni ce anume a vrut dânsul să spună când a glumit…

        Apreciază

  14. Avionul a survolat Polonia , Slovacia , Ungaria . Niciuna dintre tari nu s-a grabit sa fie mai catolica decit papa . Ne-am trezit noi , „scrofulosi la datorie” . Decizia a fost la Uniunea Sovietica Ailalta

    Apreciat de 1 persoană

  15. Provocare ? Pe cine a provocat ? UE ? Mai sunt si altii pe „lista neagra” si tot calatoresc in spatiul UE !!! Si acum pe bune,…cum poti sa provoci pe cineva ( de ex Romania ) care NU poate sa reactioneze ? Pentru simplu fapt ca,Nu are cu ce la o adica,…Bine zicea cineva pe aici…ne-am trezit noi mai catolici ca Papa,…codasii Europei,viteji cu rusii ! De rasu’ lumii !Cred ca,acest gest de vitejie o sa se reflecte in noile facturi de gaze !

    Apreciază

  16. Ce onoare imi faceti !
    Sunt singurul cenzurat .
    Macar nu pot spune ca nu va place mutra mea , ca nu m-ati vazut niciodata .
    Si pe ungurasul asta horthyst de Pali , fiu de cizmar sovin de pe la Oradea sau Targu Mures , il dati cu ” suntem codasii Europei ” , el care isi scuipa veninul anti-romanesc transmis din pruncie de familie .

    Ca in anii 2001 – 2008, pana cand n-ati mai putut misca din stransoarea dulailor Securitatii lui Basescu ( careia v-ati livrat pe tava , abandonandu-va protectia oferita de sefia partidului ) sunteti deosebit de inspirat in alegerea oamenilor care sa va insoteasca si in deciziile pe cine pastrez cu cine raman .
    Adio , domnule Nastase .

    Apreciază

    • Intr-adevar, am verificat in spam si la comentarii in asteptare pentru anul 2017, unde din pacate am gasit multe postari care nu au aparut la „aprobate”. Inclusiv comentariul dvs. Imi pare rau. Pe de alta parte, eu nu cenzurez opinii ci doar formulari inelegante.
      Oricum, participarea la acest blog este benevola.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s