Am împrumutat pentru acest articol una dintre formulele favorite ale presei: „Răsturnare de situație!”. În fiecare zi se răstoarnă câte ceva. Uneori, până seara, situația se răstoarnă din nou și revine aproximativ de unde plecase. Important este să deschidem știrea.

De această dată, însă, dincolo de ironia titlului, cred că avem motive serioase de îngrijorare. Europa nu se simte prea bine. Iar simptomele apar în prea multe țări pentru a le considera simple accidente naționale.

În Serbia, alegerile din 25 octombrie au adus victoria mișcării studențești și recunoașterea înfrângerii de către Aleksandar Vučić. Este rezultatul unei ample mobilizări pentru răspundere politică, împotriva corupției și pentru instituții credibile. Alternanța democratică reprezintă o posibilitate de redresare, dar amploarea schimbării arată și câtă nemulțumire se acumulase.

În Bulgaria, după anii de alegeri parlamentare repetate și reconfigurarea politică din primăvară, scrutinul prezidențial intră în turul al doilea pe fondul unei participări foarte scăzute. În Albania, protestele exprimă nemulțumiri legate de corupție, educație și perspectivele tinerilor. Situațiile sunt diferite, dar problema încrederii în guvernare revine cu insistență.

Nici vestul continentului nu mai poate fi privit ca un refugiu de liniște. În Franța, revendicările privind educația se întâlnesc cu nemulțumirile față de costul vieții. În Italia, protestele reunesc preocupări sociale și opoziția față de război. În Spania și Portugalia, accesul la locuință a devenit o problemă politică majoră. În Germania, dezbaterile privind înarmarea și serviciul militar se adaugă îngrijorărilor economice. Nu există o singură mișcare europeană de protest, dar există o neliniște care traversează frontierele.

Ce se întâmplă?

Cred că explicația trebuie căutată în suprapunerea unor slăbiciuni interne mai vechi cu șocuri externe tot mai puternice. Ar fi simplist să punem totul pe seama războiului din Ucraina. Criza locuințelor, dificultățile serviciilor publice, birocrația, îmbătrânirea populației și distanța dintre cetățeni și conducători nu au început în februarie 2022.

Dar războiul declanșat de Rusia a agravat vulnerabilitățile europene și a accelerat destrămarea unor certitudini economice.

O parte importantă a prosperității europene se sprijinise pe o combinație favorabilă: energie relativ ieftină, comerț internațional în expansiune, acces la piețe externe și protecție strategică americană. Astăzi, fiecare dintre aceste elemente este pus sub presiune.

Războiul și ruptura economică dintre Rusia și Occident au perturbat aprovizionarea, au restrâns schimburile comerciale și au sporit incertitudinea investițiilor. Europa a trebuit să-și reorganizeze sursele de energie, infrastructura și prioritățile bugetare. Sprijinirea Ucrainei răspunde unei probleme reale de securitate. Tocmai de aceea, discutarea costurilor și a modului în care sunt distribuite este necesară pentru menținerea sprijinului public.

Nu putem cere populației să accepte orice sacrificiu fără o explicație convingătoare asupra obiectivelor, duratei și rezultatelor urmărite.

Energia rămâne un punct sensibil. Scumpirea ei se transmite în industrie, agricultură, transporturi și, în cele din urmă, în prețul aproape fiecărui produs. Criza din Orientul Mijlociu și conflictul cu Iranul au adăugat presiuni asupra aprovizionării și transportului. FMI descrie în această toamnă o economie europeană care continuă să crească lent, dar a cărei evoluție rămâne fragilă în fața șocului energetic și a slabei productivități.

În aceste condiții, Europa trebuie să finanțeze simultan apărarea, tranziția energetică, infrastructura și protecția socială. Toate au justificări. Împreună, însă, presupun resurse pe care creșterea economică modestă le produce cu dificultate. Iar disputa despre priorități ajunge inevitabil în stradă și la urne.

Relația cu Statele Unite aduce un alt strat de nesiguranță. Parteneriatul transatlantic rămâne esențial, dar europenii sunt obligați să se gândească mai serios la ceea ce pot face prin propriile puteri. Incertitudinile comerciale și cele privind sprijinul american pentru securitatea continentului complică această ecuație. Autonomia europeană, invocată de multă vreme în discursuri, trebuie acum susținută prin capacități și bani.

Cu China, Europa încearcă să împace interese greu de armonizat. Are nevoie de piața chineză și de materii prime esențiale, dar trebuie să răspundă concurenței industriale și riscului unor dependențe excesive. Negocierile comerciale și măsurile de protecție din această toamnă arată cât de dificil este acest echilibru.

Gaza și raportarea la Iran ridică, la rândul lor, întrebări despre coerența politicii externe europene. Cum sunt aplicate principiile dreptului internațional? Cum sunt apărați civilii? Cum poate fi păstrată credibilitatea unui discurs despre reguli atunci când publicul percepe standarde diferite? Aceste întrebări au consecințe în politica internă, mai ales în rândul generațiilor tinere.

Din toate aceste crize se naște o problemă politică profundă: slăbirea promisiunii de progres.

Multă vreme, cetățeanul european a putut crede că munca, educația și respectarea regulilor îi vor aduce o viață mai sigură și le vor permite copiilor săi să trăiască mai bine. Astăzi, pentru mulți tineri, o locuință pare inaccesibilă, un venit decent nu garantează stabilitatea, iar viitorul este descris mai ales prin sacrificii.

De aici, disponibilitatea de a sancționa partidele tradiționale. Uneori prin vot, alteori prin protest, alteori prin retragerea din viața publică. Nu toate aceste reacții au aceeași valoare democratică și nu toate soluțiile propuse sunt credibile. Dar ignorarea nemulțumirilor le amplifică.

Europa are încă resurse economice, instituții și capacitatea de a corecta politici greșite. Protestul pașnic și alternanța democratică fac parte din această capacitate. Ar fi o eroare să confundăm orice contestare cu prăbușirea. La fel de grav ar fi să credem că repetarea apelurilor la unitate poate înlocui rezultatele.

Pentru România, tabloul este cu atât mai îngrijorător.

La crizele pe care ni le producem singuri se adaugă crizele internaționale. Slăbirea economiilor europene se transmite prin comenzi mai mici pentru întreprinderile românești, investiții amânate și presiuni asupra locurilor de muncă. Energia scumpă afectează competitivitatea și veniturile familiilor. Nesiguranța regională mărește nevoile de apărare într-un moment în care resursele bugetare sunt deja disputate.

Contextul extern nu poate servi drept scuză pentru erorile interne. Cu atât mai puțin ne putem permite să le continuăm. România are nevoie de o guvernare competentă, de predictibilitate și de o diplomație activă, capabilă să apere interese concrete în interiorul alianțelor și parteneriatelor sale.

Apartenența la Uniunea Europeană și la NATO ne oferă instrumente importante. Folosirea lor cere însă inițiativă, pregătire și capacitatea de a construi sprijin pentru propriile obiective.

„Se răstoarnă situația în Europa” poate fi un titlu ironic. Ceea ce se întâmplă pe continent merită însă toată seriozitatea.

Iar pentru România, întrebarea este cât de pregătiți suntem să înfruntăm aceste schimbări. Deocamdată, consumăm prea multă energie producând crize acasă, în timp ce cele din afară se apropie de noi.