In sfârsit…

In sfârsit, insistenta mea privitoare la nevoia departamentelor la partid a dat rezultate. E adevărat, nu la PSD ci la PNL. Departamentele (comisiile) formate de liderii liberali vor monitoriza guvernul, se vor ocupa de selectia cadrelor si vor pregati viitorul program de guvernare. Practic, cele trei functii pe care le aveau si departamentele PSD, atunci cand functionau. Si in opozitie dar si in perioadele de guvernare, evident, atunci, cu obiective modificate.

O veste bună totusi – ieri au fost reluate sedintele saptamanale ale BPN. Poate că la prima sedinta, la reluarea acestor intalniri politice, era utila si prezenta presedintelui partidului.

53 de gânduri despre “In sfârsit…

  1. Teribila ironie .
    Ma binedispuneti la inceputul zilei si va multumesc pentru umor .
    Altfel , de-ale noastre – Transporturile dau autorizatie pentru largirea la 4 benzi a primilor 10 km din centura Bucuresti Nord – numai ca nu avem inca licitatie – concurs – firma pentru lucrare ( luati-va de mancare cu voi ca e de asteptat ) iar viaductul Gilau are constructor desemnat de doua luni dar inca nu s-a semnat contractul cu el – normal , ce atata graba si precipitare ( PS ministrul si sefuletii tehnocrati birocrati Costescu – Hunor – Neaga sunt toti , bineinteles , in functii importante in Transporturi , rasplata pentru eficacitatea lor din anii 2015-2016 ) .

    Apreciază

  2. Asta cu liderii liberali mi-a placut!Dupa umila mea parere NICI un partid din Romania NU mai are lideri !Doar niste penibili care au uzurpat puterea ( prin alternanta la guvernare ) au furat,au plagiat,au corupt ,…in fine…pierdem vremea degeaba pe aici !Dupa ultima evaluare a Bancii Mondiale peste 1,1 milioane de romani vor sa paraseasca tara iar alti 3,6 sa se relocheze ! Naspa,…zic eu,

    Dar bine ca, macar TelDrum merge bine !!!

    Apreciază

  3. Un BPN în plină vară, consfințirea publică a excluderii prim-miniștrilor… Vorba nemuritorului Costel, în gara din Lehliu, către Tanța:„Bă, ce căldură!”

    Apreciază

  4. O veste buna ? Dar tare glumetz mai sunteti domnule Adrian Nastase. (Z)
    Vestea ar fi fost realmente salutara daca am fi fost anuntati ca la sedintele BPN ar urma sa participle de drept toti fostii premieri ai partidului, avand in vedere experienta lor acumulata in parcursul guvernamental.
    Din pacate, pare destul de dificil de realizat un asemenea obiectiv, din moment ce fostii premieri nu mai sunt membri ai partidului. Trist, foarte trist.
    Ne pierdem timpul luptandu-ne cu morile de vand kovesiene si basesciene (am spus ca este complet inutila Comisia parlamentara de Ancheta), in timp ce partidul se duce de rapa. Nimic nu se construieste, se vorbeste doar de bani, militieni si impozite. Din punctul meu de vedere, PSD este, in acest moment, un partid fara mare viitor.
    Nu de sedinte BPN (cu prezenta unor marionete si legume dragniene) are nevoie partidul, ci de un Congres adevarat, la care, in mod natural, fostii presedinti si fostii premieri sa participe in mod activ.
    Sunt multe despus, foarte multe….despre criteriile pe baza carora sunt numiti directori si functionari in administratie, atat centrala, dar mai ales locala.

    Apreciază

  5. Luminița Arhire spune:
    Iulie 25, 2017 la 12:02 am

    Ce REALITATE PARALELA ? Este o realitate cat se poate de…reala. (Z)
    De exemplu, imi amintesc ca domnul Dragnea ne asigura, cu aerul sau sibilinico-rabinic, la prima nominalizare de premier, ca ,,va face presedintelui o propunere de nerefuzat”. O propunere pe care doar domnia sa o cunostea (sic!), sub pretextul ca nu cumva persoanei avute in vedere sa i se sifoneze coafura, pana la eventuala numire. S-a dovedit ca a fost o propunere neinspirata.
    Cu a doua a mers la sigur, avand in cec in alb din partea CEX. (Z)
    In final, Valcov a facut guvernul praf, iar mai apoi, s-a ales praful si de primul program ,,votat de romani”.
    Deci, draga colega ,, J. K. Rowling „, daca vorbim de ,,realitate paralela (romaneasca n.r.)”, aceea chiar exista. Este lumea in care traim noi , consumatorii de evenimente, crezand ca Liviu Dragnea vrea, realmente, binele partidului si al tarii.

    Apreciază

  6. Mircea Popescu, in stilul caracteristic, mai scoate o mizerie (de aceasta data la adresa colegului Fragmentarium):
    ,,Mai catinel cu paraponul asta declarat ca ai inceput sa te dai in vileag.”

    Stau si mai intreb, cum naiba reusesc serviciile americane (prin intermediul CNN, dar nu numai) sa spele chiar si creierele ceva mai evoluate de romani ?

    Daca spui ceva rau de americani, nu inseamna ca esti favorabil rusilor. Mecanismul acesta simplist de gandire, dezvoltat in anii 50 ai razboiului rece (spre rosu), apartine unui sistem totalitar extrem de pervers care, din cate vad, si-a propus (si partial a reusit), dupa destramarea URSS, sa duca mai departe comunismul, spre noi culmi de civilizatie si echitate sociala. (Z)
    ps
    Omule, aici nu merge cu propaganda. Ori spui ceva inteligent si pertinent, ori te tot duci incotro vezi cu ochii si ne lasi in ,,prostia” noastra romaneasca.
    Cum pleaca vreun conational in cele strainataturi, imediat se crede indreptatit sa ne dea, celor ramasi in tara, lectii de buna purtare si sa ne faca educatie.
    Fa-o pe blogul dumitale, iti promit ca citesc. (Z)

    Apreciază

    • Mai încet cu pianul pe scări!
      Nenea Fragmentariu nu spune ”ceva” de rău de americani, ci spune ”numai” de rău de americani. Laudă regimurile ”totalitariste” din Polonia și Ungaria, iar Rusia plutește ca o boare binefăcătoare prin spațiul virtual.
      Am impresia că zilele astea mai cool decât să fii hipster este să fii fundamentalist antiamerican și antieuropean.
      Îi putem critica și înjura cât vrei, dar să ne păstrăm simțul critic pentru toți din jurul nostru. Cu un picior rupt trăiești, dar cu cancer pancreatic, nu!

      Apreciază

      • Probabil aveti o imagine aproximativa, ori chiar va lipseste cu totul, despre ce inseamna o analiza politica, care se face pe evenimente si fapte, pentru a afla caracteristici, principii, tendinte. Nu este deci vorba de a vorbi de rau pe cineva, ci de incercarea de a explica ceva si de a pune acel ceva pe o axa valorica, cu plus si minus.

        Ca cineva are o rata mai mare sau mai mica in masa unor fenomene este deja o alta problema, care nu depinde de observator sau analist. Acesta doar inregistreaza si da o explicatie preliminara la ceea ce vede sau afla. Doar propaganda politica se multumeste doar sa critice sau sa laude pe cineva.

        In analiza politica sau politologica este imposibil sa ajungi la esenta, care se afla in profunzime, fara sa pornesti de la suprafata spre interior, incepand de la fenomene. Este la fel ca in situatia in care nu poti face omleta fara sa spargi ouale.

        Nu prea am inteles nici ce cauta cuvantul “hipster” in textul pe care ati avut amabilitatea sa mi-l adresati, e ca un ingredient nepotrivit care taie maioneza, trimitand-o direct la cos. Intamplator stiu destule despre “modele” comportamentale, care se pregatesc in laboratoare si se lanseaza pe piata in scopuri politice nedeclarate.

        Termenul de hipsterism a fost folosit pentru prima data in 1940, cand se referea la un anumit comportament, marginal socializarii, al unei comunitati afroamericane. Ulterior, in 2000 a explodat la New York, la tineri albi cu varste intre 20-30 de ani, care au copiat comportamentul refractar, ca pe o “moda”. Hipsterismul nu este un fenomen european, chiar daca se fac eforturi de contaminare.

        Cand vorbiti de “fundamentalism” antiamerican si antieuropean, uitati, fara indoiala o scapare involuntara, sa-l numiti si pe cel antirusesc, antichinezesc, antiislam, antiarab samd.

        De acord cu pastrarea simtului critic fata de toti cei din jurul nostru, dar si aici este o specializare, cine vrea sa le faca pe toate nu face de fapt nimic serios, de aceea sunt whitehouselogi, kremlinologi, sinologi etc. Colegii mei kremlinologi isi fac treaba cu maxim de zel, va asigur, iar pe ansamblu exista un echilibru relativ al analizelor politice si geopolitice.

        Apreciat de 2 persoane

  7. […] “In sfârsit, insistenta mea privitoare la nevoia departamentelor la partid a dat rezultate. E adevărat, nu la PSD ci la PNL. Departamentele (comisiile) formate de liderii liberali vor monitoriza guvernul, se vor ocupa de selectia cadrelor si vor pregati viitorul program de guvernare. Practic, cele trei functii pe care le aveau si departamentele PSD, atunci cand functionau. Si in opozitie dar si in perioadele de guvernare, evident, atunci, cu obiective modificate”, scrie Adrian Năstase pe blog. […]

    Apreciază

  8. Zice Cosmin Gușă despre începutul în PSD al lui Dragnea: „eram in biroul lui Nastase cand Mitrea cu Oprisan l-au racolat pe traseistul Dragnea, pe care-l adusesera sa ni-l prezinte. Nu-l stiam. Am facut cunostinta atunci cu un om modest, simplu, de la Teleorman. Avea in picioare ciorapi si sandale, era imbracat cu camasa alba si geaca din imitatie de piele. Asa a intrat Dragnea in PSD”.
    Apoi, făcându-se util, știind să vorbească limba pesediștilor de rând, bun organizator, a pus mâna pe partid. Păstrând proporțiile, s-a mișcat cam ca Stalin. Și tot păstrând proporțiile, se dovedește și cel mai nociv lider pe care l-a avut partidul.
    Ar fi multe întrebări despre ce-o fi în capul lui, dar mie nu-mi dă pace una, pe care o consider esențială, definitorie, pentru caracterul acestui om: Domnule Năstase, atunci, în biroul dumneavoastră, Dragnea purta la sandale ciorapi lungi albi?
    Dacă da, e jale de noi…

    Apreciază

  9. Umorul dumneavoastră mă scoate din starea de lehamite în care mă bălacesc. Da, cred că lehamite este cuvântul potrivit. Ori silă? Nu-mi dau seama. Nu ştiu cine şi-a pus în gând (ori îi iese fără intenție, totuşi, cu talent) să facă varză PSD, dar se descurcă brici.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Un umor de cea mai buna calitate! (Poate ca ar trebui sa il valorificati si intr-o carte de fictiune politica). Inteleg ca dl Dragnea a avut aproape un an de conducere ca si unipersonala. Si o continua, definindu-se prin lipsa sa. Ma mira nitel chestiunea cu concediul: un om care isi ia concediu se presupune ca munceste pe undeva. Ma gandesc ca, poate, de la PSD se ia si pensie (bucuria dlui Serban Nicolae); daca nu, atunci o sugestie pentru viitor.

    Apreciază

  11. Marian Nicolae spune:
    Iulie 25, 2017 la 9:18 am

    Mda…si eu, initial, am avut o retinere fara de SOLARIS. Pur si simplu imi era greu sa cred ca poate exista in Univers o entitate inteligenta, mult mai evoluata decat noi, oamenii, cu care sa nu putem interactiona si pe care sa nu o putem intelege.
    Intr-un fel, este versiunea lui Stanislav Lem despre Dumnezeu.
    …Asa cum recunostea insusi Albert Einstein ca totul este relativ in Univers, cu exceptia Creatorului.
    Pana la urma trebuie sa acceptam, cu umilinta, ca nu suntem singularitati in infinit ci biete stele cazatoare care sclipesc nesemnificativ pe scara timpului….
    ps
    Intre Fiction si Fact nu este o diferenta atata de mare. In timp, se pot suprapune.
    Doar fictiunea ca PSD ar putea deveni un partid modern risca sa ramana asa pentru vecie… (Z)

    Apreciază

    • ZeV, isteţule, încearcă să ieşi din gaura neagră în care ai intrat ( sau ai fost băgat ? 😉 ) de nu-l mai vezi decât pe Ponta în faţa ochilor ! Ori vrei să ne demonstrezi că „orice obiect aruncat într-o gaură neagră, care trece de o anumită suprafaţă numită orizont, nu poate să se mai întoarcă, şi asta contrazice mecanica cuantică, conform căreia orice proces fizic microscopic este reversibil ” !
      Hai, încearcă şi dă peste cap nu numai legile fizicii, ci şi guvernul Dragnea !
      Aşa microscopic cum eşti ….

      Apreciază

  12. d’Artagnan spune:
    Iulie 25, 2017 la 4:49 pm

    Sa admitem, desi nu acesta este adevarul, ca Fragmentarium vorbeste ,,numai de rau” despre americani.
    Altii, vorbesc ,,numai de rau” despre rusi. Deci ? Kakaia problema ?
    (Z)

    Apreciat de 1 persoană

    • ps
      Imi amintesc chiar acum ca ambasada SUA de la Chisinau si-a permis, cu nesimtire imperiala (dupa parerea mea), sa sfatuiasca autoritatile de la Chisinau sa cenzureze buletinele de stiri ale mediei rusesti.
      Cine cenzureaza CNN, desi inca nu a produs cineva vreo proba ca Rusia ar fi interferat in alegerile prezidentiale americane ? (Z)
      Nimeni, evident. Cine ar indrazni ? Nici macar Trump nu are o asemenea putere. (Z)

      Apreciat de 2 persoane

    • @ ZeV
      Citindu-ți răspunsul cu cei care-i vorbesc ”numai de rău” pe ruși și alții care-i vorbesc ”numai de rău” pe americani îmi vine să-ți trimit aceeași urare pe care i-ai trimis-o tu lui Mircea Popescu: ”Ori spui ceva inteligent si pertinent, ori te tot duci incotro vezi cu ochii si ne lasi in ,,prostia” noastra romaneasca.”.

      Apreciază

    • @ZeV: „Altii, vorbesc ,,numai de rau” despre rusi.”

      Vorbesc despre ce au facut rau rusii cu Romania si cu romanii si despre prezenta „binefacatoare” pe teritoriul Basarabiei, inclusiv prin ocupatie samavolnica. Adica „numai” rau.
      Ca de bine despre rusi, cine ar putea spune ceva si ce ar putea spune? Nici macar rusii la ei acasa.
      Noroc cu cozile lor de topor din Romania.

      Apreciază

  13. Bizoane, sper ca ai mostenitori sa se roage pentru sufletul tau chinuit.
    Vai de tine, moshule…daca ajung si eu in asa hal, cer, prin testament, sa fiu eutanasiat.(Z)
    Ce industrie bizoane ? Eu am distrus-o ? Cand eu reparam un cazan la o fabrica de ulei, zbang, a venit Bunge si a pus lacat la poarta. Si acum mai am parai de primit, pe care, cu siguranta ii voi vedea in alta viata.
    Trezeste-me, mai frate roman, din mahmureala, daca nu ai dat deja in fibrilatie neuronala.
    Sa ne mandrim, macar, cu Guciferii nostri (care au facut SUA de ras), ca industrie, din Fondul Suveran al PSD, vom vedea doar la desene animate. (Z)

    Apreciază

  14. Pe moment, felicit organizatia PSD Timis.
    Daca PSD ar fi avut un lider adevarat, l-ar fi trimis la Timisoara pe insusi Dragnea. Dar, ce sa-i faci daca pescuitul (in ape tulburi) este mai important pentru teleormanean ? (Z)
    Am vazut, in schimb, o caricatura de comisar politic cu limbaj de lemn, deplasat de la Centru pentru a face, cica, ordine in randul plebeilor provinciali.
    Cu asemenea maimute de cartier bucurestenesc rau famat vrea pesedeul sa convinga romanii inteligenti din teritoriu ?
    Sincer, pana si menestrelul Ludovic Orban pare mai frecventabil decat dubleta de circ ,,Globus” Dragnea &Tudose. (Z)
    Apropo, gata cu simularile ? Ati dat inapoi cu impozitarea ? Nu-i bai, inca sunt banci care sa imprumute statul, ca doar n-or credita cetatenii neaducatori de profit. (Z)

    Apreciază

    • @ZeV
      Eu sunt satul de cliseele astea: timisorenii sunt destepti, ardelenii sunt seriosi, moldovenii sunt saraci si supusi, cei din sud sunt cam prosti, bucurestenii sunt smecheri si hoti. Toti suntem peste tot la fel. Timisoreanul Grindeanu bunaoara s-a crezut destept si a vrut sa fie smecher dar de fapt a fost un ins supus pana a crezut ca-i vine apa la moara si s-a dovedit cam fraier si mai ales penibil agatandu-se de o functie care nu i s-ar fi cuvenit. Timisorenii lui sunt ilogici si penibili alaturi de el. Si tot asa prin toata tara.
      P.S. chiar daca Grindeanu ar spune acum adevarul despre Dragnea si ai lui tot penibil este pentru ca acum 7 luni primea bucuros functia de premier din mana lui Dragnea promitand ca-i tine locul cald pana o sa poata sa ajunga el Prim Ministru.

      Apreciază

    • Ma roman ZeVzec din teritoriu mai verifica ma datele ca cadn scrii „maimute de cartier bucurestenesc rau famat” ..
      Ala este nascut in Arges, scolit la Topoloveni … desci este bucurestean prin adoptie ca atatia altii inclus Blaga, Udrea , Basescu …
      Oricum rade ciob de oala sparta ….

      Ma rpg stiu ca tu trebe sa urmezi orbeste ordinele sefului tau .. care acu vrea sa sparga PSD ul , numa Nelegiutu vots parinte stie de ce ..(ala care in iad domneste)

      Cat despre Grindeanu .. daca la inceput a facut imprsia unui om decent ajuns in zona de fic incrucisat a diferitelor interese … de acu lasa imprisa ori a unuia care nu stie ce afce ori a unui vandut pe 30 de arginti. L-am intels cand nu a dorit sa isi dea demsia si cadn a facut ceva demonstratie de virilitate . Bun. Insa era cazul sa demonstreze si un pci de bun simt si sa nu forteze partidul din care facea parte sa ajunga in situatia peibila a automitiunii de cenzura.

      Ca o fi Drganea in fel si chip – poate . Insa ca cadn afla si Grindeanu? Nu stia cadn a fots pus in frunta guvernului? Nu stia cu cine isi baga boii in jug? Un ins cu ceva printzipuri ar fi declinat oferta. Sau ar fi iesit trantind usa .
      Insa Grindeanu acu face pe nebunu si cica vrea sa dea in judecata partodul sau ca partidu vrea sa il dea afara. Nu stiu cum poti face pale la justitie in asa ceva … findca nu exsita un „drept” insacut de a face parte din partidul X sau Y . trebe sa vrei tu, trebuieste sa vrea si ailalti. Adica omu care parea decent se arata a fi indecent.

      Si poate si mai rau… Poate ca si VVP sa doreasca sa distuga din interior partidul ca sa se ajunga la o nopua majoritate si de ce nu? la un guvern Basescu…..
      Ma rog nu ar fi de mirare dupa ce unele lucuri s-au aranjat in via lu Ghita Copilul (cui? Ca sa nu imi ziceti mie ca un june care infiinta o firma de IT inainte sa termine liceul si firma aia a prosperat nu avea „spate”. Ca pe bune cea mai mare dificultate este sa gasesti contracte .. ori un puisti de 19 ani , fie el si genial nu avea rleatiile necesare si nici cunostintele (in sens a stii despre ce este vorba) necesare pentru a incehia coontracte de aplicatii. Mai ales in finele anilor 90 (eu am lucrat in domeniu.. in Bucuresti … in 2000 cunosteam personal cam intre 1/4-1/3 dintre sefii implocati in frime IT . Fosti colegi de institut de cerceatri) . Un mic geniu (ca varsta) ar fi facut ceva de genul Bitdefnder (crusios pe ala care a scirs prima varinata … nu il cunosc) sau asa ceva, un joc nou de succes … dar nu ar fi primit contracte de aplicatii … care director santaos la cap dadea un contract unui pusti cu liceul neterminat?!)

      Ba .. cvum sa zic voi unblati cu „Necuratul” …

      PS … as zice ca multi dintre marii oameni de afaceri pe care ii avem sunt doar ala care se vede. ma prg au si ei avere mare ca sa fie credibili.. dar ce importa sunt partenerii din spate lor. Aia care nu vor sa fie vazuti … a se vedea si
      http://evz.ro/CIA-gigant-romanesc.html
      (ma rog nu stiu ce sa zic in legaura cu alegatiile pribind afilierea [partenrilor lui Patriciu. Insa stiu ca avea parteneri americani – asta o afla oricine care era curios si cauta nitel pe net)

      Apreciază

  15. În Dragnea nu am avut niciodată încredere.
    Pe Micul Titulescu l-a distrus laşitatea. El dă doar din gură, precum ..comentatorii politici”- jucătorii de table din parc – şi glumeţii din cârciumi.
    Dragnea nu suportă pe bărbaţii mai inteligenţi decât dânsul.
    Cât despre Grindeanu, nu am ce comenta, pentru că fizionomia şi limbajul său nonverbal spun totul despre el.

    Apreciat de 1 persoană

  16. Vin bani de la UE pentru Romania .
    Corina Cretu ne-a obtinut 336 de milioane de euro nu pentru ce speram ca vom face in 2018 – drum prin Carpati samd ci pentru santiere terminate in 2012 – ” autostrada Timisoara Lugoj ” ?! si ” centura Timisoara la standard de autostrada ” ( cand toti stiam ca este un drum national ) .
    Ma rog .
    In lipsa de altceva .
    Astept sa ne ramburseze si autostrada Bucuresti Pitesti – 1973 – si canalul Dunare Marea Neagra – 1984 .

    Apreciază

  17. Actualii lideri ai PSD sunt lamentabili. Unde sunt zapezile de alta data?
    Nu contenesc sa ma minunez cu un fel de inocenta cronica vazand ce prostovani parveniti au ajuns la carma partidului, palamentului, etc.. Chiar si asa cronicizata, prevad ca ma va impiedica sa mai votez PSD. Aleluia. Nu mai vreau sa las sa ne intre in istorie si prin votul meu niste nulitati. Nu ca ar fi bogata paleta din care se poate alege , dar de la PSD am avut pretentii.

    Apreciază

  18. @d’Artagnan, IULIE 25, 2017 LA 4:49 PM spune:

    „Îi putem critica și înjura cât vrei, dar să ne păstrăm simțul critic pentru toți din jurul nostru. Cu un picior rupt trăiești, dar cu cancer pancreatic, nu!”

    Caut sa-mi dau seama care-i legatura de cauzalitate dintre un picior rupt…bineinteles foarte accidental si un cancer pancreatic care poate fi si de ficat…

    Sunteti cumva in…”cercul interior” care cunoaste lucrurile de mai sus cu care bineinteles ca NU sunt de acord…???

    Apreciază

  19. @ZeV, IULIE 25, 2017 LA 6:57 PM

    Atunci cand controlezi diagonala imaginii cat si contrastul acesteia, SF va fi intotdeauna doar Science Fact dupa ce a fost prezentat „vulgului” necunoscator drept Science Fiction.

    NU, nu ne aflam in Zona Crepusculara, noi doar cream aceste zone pentru cei care nu fac parte din sistem….
    As mai vorbi si despre Hera si Zeus dar deocamdata acestia sunt ocupati cu sarcinile de serviciu…la tenis sau nu.

    Mai imi trece prin memorie si povestea cu puful de papadie si GRIUL GRANITULUI totusi aceste lucruri sunt numai pentru cunoscatori sau cum ar zice altii:

    – Que pour les connaisseurs…

    Printul Charles a vizitat Delta Vacaresti, unde a plantat un plop alb

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21691202-printul-charles-vizitat-delta-vacaresti-unde-plantat-plop-alb.htm

    In rest numai bine.

    Apreciază

  20. Am citit un articol despre cum a scazut cu mai mult de jumatate fertilitatea masculilor din Occident in comparatie cu cei din Orient. Se uita prea mult la femei goale pe Internet, si nu le mai merge hipotalamusul sa mai si vrea ceva de la femeia goala. O vad, si plictisiti ca nu mai au nimic nou de vazut, se duc sa pape un McDonalds.

    Subiectul are legatura cu geopolitca, pentru ca, cine face mai multi copii, poate avea mai multi soldati. Sigur, in Occident, pentru ca nu mai facem copii, vom avea soldati roboti, drone si tancuri care se conduc automat. Dar mai mult decit atit, arata o anumita cangrena a sistemului occidental, care se vrea si model pentru aia care fac multi copii. Ca este despre „democratie”, „capitalism”, „goana dupa bani”, „liberalism” este mult de discutat…

    Totusi, subiectul merita atentie. Romania si tarile din Estul Europei sunt inca tari „albe”. Europa occidentala, si America de Nord nu mai este demult „albe”, ba mai mult, albii sunt probabil minoritari in multe astfel de tari. Nu e o senzatie placuta sa fii minoritar in propria tara, mai ales cind incep sa ti se impuna alte valori straine tie si familiei tale. Si mai mult, cind vezi cum joburile se duc in mod „multicultural”, adica mai multe pentru cei mai multi, deci nu tie si alor tai. Banuiesc ca de asta s-a ajuns la Trump, el fiind expresia acestor schimbari structurale majore in populatia SUA.

    http://www.dw.com/en/sperm-count-in-the-western-world-is-half-what-it-was-in-the-1970s-says-new-research/a-39829877

    Apreciază

    • Cam veche. Si cica daca nu ar fi fots voba despre barbati (masculi umani) ci despre tauri, vieri, berbeci .. cam 15-2/3 dintre brabatii din Vest (unde s-a facut studiul) ar fi cunoscut (prematur) abatorul …. Ma rog la arm,asi unii ar fi viziat o boucherie cabalone iar altii dupa o anume operatie „estecica” ar dfi servit la echiatie sau tractiune.

      Apreciază

    • Londra este plină de tribunale care funcționează după legea islamică Sharia. Oficial, sunt o sută. Ele resping inviolabilitatea drepturilor omului – valorile libertății și egalității – care stau la baza sistemului legal britanic.

      Numeroase personalități britanice sprijină fervent introducerea Sharia. Unul dintre judecătorii proeminenți, Sir James Munby, declara că creștinismul nu mai influențează tribunalele și că acestea trebuie să fie multiculturale – ceea ce înseamnă de fapt mai islamice.

      Rowan Williams, fostul Arhiepiscop de Canterbury, și președintele Curții Supreme, Lord Phillips, au sugerat și ei că Marea Britanie ar trebui să „încorporeze” elemente ale legii Sharia.

      http://evz.ro/tara-europa-capitulat-allah.html
      Adio si un praz verde
      Adica Anglia KAPUT …

      Apreciază

  21. Recunosc că n-am votat cu PSD, cu atât mai puţin cu Dragnea, decât la ultimele alegeri ( şi atunci, în imposibilitate de a găsi ceva mai bun !), dar mi-au devenit simpatici, mai ales văzând cine îi critică !
    Dacă urmăreşti cu atenţie de unde vin, la început înţepăturile şi mai apoi criticile, observi că-i un atac concertat a unor forţe interne şi externe care se simt ameninţate de încercarea timidă de a face ceva şi pentru cetăţenii acestei ţări !
    Fără sprijinul direct al populaţiei, căreia Dragnea cu ai lui încearcă să-i facă un bine(cu forţa !), încercarea lor nu poate avea succes.
    În loc să iasă în stradă, să-şi apere mai întâi drepturile şi mai apoi , să oprească abuzurile grosolane pe care le fac politicienii , mână-n mână, din toate partidele, cetăţenii României stau şi aşteaptă totul de la cei de la guvernare . Mai ales în contextul luării unor măsuri care nu convin ocultei, cum sunt cele câteva fărămituri aruncate bieţilor români, pentru a le mai alina puţin traiul, cei de la guvernare sunt imediat chemaţi la ordin de stăpânii de peste hotare ai României, sabotaţi şi din interior de servicii care acum nu mai servesc Ţara, ajutând guvernanţii în activitatea lor, ci le pun beţe în roate, dar mai ales având împotriva lor o massmedia ostilă şi zeflemitoare care face din rahat, bici şi din ţânţar, armăsar , manipulând ordinar populaţia !
    Închipuiţi-vă cum ar renunţa Dragnea, sau Tudose să le mai execute poruncile şi să le facă pe plac ăstora, dacă ar avea în spate milioane de oameni ieşiţi în stradă să-şi apere drepturile !
    Vorba unui bătrânel :
    – Ce-o să ne facă ?! O să ne belească, pe-atâtea milioane ?!
    Pe noi, nu, că suntem mulţi, dar pe ei, care sunt o mână de oameni care vor binele acestei Ţări îi pot face uşor să renunţe, mai ales dacă văd că n-au nici o susţinere populară !
    Când s-au aprobat pensiile speciale , plătite doar 20 % din fonduri de pensie şi 80 % cu bani din taxe şi impozitele noastre, ajungându-se la pensii speciale astronomice pentru România ( cea mai mare de 41.000 lei/lună !), nimeni n-a ieşit în stradă să conteste măgăria.
    Iată că acum, în doar 6 luni, cei 8600 de speciali au prăduit de la bugetul României 70 de milioane de euro ! :mrgreen:
    Unde mai pui că unul de la Curtea de Conturi n-are nevoie decât de 15 ( !!) ani vechime ca să iasă la pensie, iar un magistrat de doar 25 .
    Când în UE salariul unui portar este de doar 4-5 ori mai mic decât al directorului general, la noi această paritate întrece orice închipuire : de vreo 12 ori, legal şi de vreo 20 , chiar 30 de ori , „pe sprânceană” !
    Când ne-am îndatorat cu peste 100 de miliarde fără să ştie nimeni ce s-a făcut cu ei, a ieşit cineva în stradă să-i întrebe ce-au făcut cu atâtţia bani , deoarece nu se vede absolut nimic construit sau măcar îmbunătăţit, în ţara asta, sau în nivelul de trai al românilor ! Măcar n-ar mai fi avut curajul să împrumute alţii, dar aşa ?…
    Când s-au pişat pe voturile a peste 8 milioane de români la Referendum au ieşit în stradă măcar vreun milion ca să le ceară socoteala ( scuze pentru figura de stil creată !) ?!
    Când a crescut numărul parlamentarilor cu vreo sută şi ceva de bucăţi, numai ca Băsescu să-şi vadă ţiitoarea aleasă, nimeni n-a ieşit în stradă şi astăzi fiecare parlamentar din cei 570 ( mai mulţi decât are SUA, GE, sau Franţa, fără a lua în calcul mărimea populaţiei !) încasează din banii noştri, cca 20.000 lei/lună, ca să doarmă, sau să-şi acorde privilegii nesimţite în Parlament !
    Nu mai vorbesc că în loc să ajungă în puşcărie , până şi unul ca Băsescu, a ajuns parlamentar !
    Ţară de căkt ! Ne merităm soarta !
    P.S.
    Nu mai vorbesc de faptul că Soroş cu ciracii lui din România pot scoate în stradă ( vorba aia : am, n-am treabă, la 11 fix sunt la cafenea, aici, în stradă) pe principiul avem , n-avem dreptate, la chemarea boşilor, mai nou şi boaşelor 😉 ieşim în stradă ! Cu sutele de mii ! De parcă ei ar fi majoritari în Ţara asta ! Nu noi, care ne condamnăm astfel şi nepoţii la o existenţă precară în propria ţară !

    Apreciază

  22. Departamentele reprezintă foruri specializate de dezbatere care îi permit unui partid să adopte în cunoştinţă de cauză măsurile ce se impun, fie că se află la guvernare sau în opoziţie. Este ceea ce face PNL astăzi, încercând să creeze după modelul britanico-canadian un «Shadow Cabinet» cu miniştri din umbră pentru a putea critica punctual acţiunile guvernului şi a oferi, eventual, un program alternativ de guvernare. Atâta timp însă cât aşa-zişii titulari ai posturilor ministeriale din guvernul din umbră penelist sunt persoane total necunoscute, rezultatul acestei acţiuni este greu de apreciat.

    În orice caz, ne aflăm în faţa unui semnal de ascuţire a luptei politice în concepţia partidului care a iniţiat această mişcare.

    Apreciază

  23. Domnul Mirel Bran – francezul de Colentina nascut la Slatina in 1965 – m-a facut KO .
    Imaginati-va ce scrie diplomatul de la Scoala de Jurnalism Lille in Le Monde ( cotidianul francez cel mai citit in lume , distribuit in avioanele Lufthansa si frunzarit de toti diplomatii si oamenii de afaceri , de la Vancouver la Nairobi si New Delhi ) in 2014 despre cea care ne acorda fonduri de sute de milioane de euro , Corina Cretu ” legaturi cu KGB ” .
    Incredibil .
    Sa acuzi , fara probe , o absolventa de ASE Bucuresti 1985 ca ar fi agent KGB este iresponsabil .

    Apreciază

  24. Citesc un articol care a apărut astăzi în Digi24, care-i va supăra pe destul de vocalii simpatizanți ai Rusiei și ai lui Putin de pe acest blog:(http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/experti-alianta-militara-condusa-de-romania-si-polonia-pe-care-ue-nu-o-doreste-767293) și mă gândesc la alt articol pe care l-am scris prin Martie: ”UE bipolară” (https://mipopescu.wordpress.com/12-ue-si-nato/ue-bipolara/)

    Apreciază

  25. Acuma, eu nu stiu ce performanta o sa aiba acest guvern, cum va fi evaluat de coalitie, daca se mai face evaluarea pe baza de program de guvernare, si cit de des. Acest domn Tudose pare un tip mai ferm, si pot spune ca imi place ca da presei proaste peste boticul „democratic-rezistent” atunci cind jurnalistii sunt foarte slabi sau vin cu intrebari netoate, telepromptate de bosii lor. Presa romaneasca e cam toata tabloida, deci cu mult „fake news” care sa vinda senzatii pentru mintile slabe.

    Cine manipuleaza din spate? Banii unora, precum Mr. Soros, dar altii sunt deja spalati pe creier si o fac benevol. Daca citesti comentarii online romanesti te ingrozesti de nivelul de prostie. Cine are interes sa demonstreze pentru Kovesi si catuse pentru politicieni, in timp ce padurile continua sa fie taiate de stafii, paminturile ne sunt instrainate tot de stafii, femeile ne sunt furate si fortate sa se prostitueze, barbatii ne sunt re-iobagizati prin Anglia, Italia, Spania, unde lucreaza fara drepturi, si Kovesi nu se autosesizeaza? Pai asta e minunata Uniune Europeana, care are grija de tine, nu? Pai nu, ei au grija de bogatii lor si drepturile lor. Romanii, daca sunt fraieri, o sa ramina tot saraci, si tot fara spitale, si tot fara infrastructura.

    Parem sa asistam la un sfirsit de spectacol al Uniunii Europene, cu unul dintre actori care si-a dat demisia, luind cu el si orchestra si machiorii si …banii, iar proproietarul de spectacol nu o sa mai dea bilete pe gratis, iar cei saraci nu vor mai putea sa se uite la spectacolul nou decit prin gaurile din zid. Cine ia acum din Fondurile Europene trebuie sa se grabeasca, pentru ca in noua epoca ce va urma, fondurile se vor da doar la copiii cuminti din UE. Ce vor face insa golanii: ungurii, polonezii, cehii? Proabil ca ei isi vor vedea de interesele lor nationale, de exporturi, de productie autohtona, de bunastarea cehului si a ungurului. Si nu vor mai deschide usa camarii strainilor, pastrind borcanele pline pentru ei. Ati auzit voi ca ungurii, polonezii, cehii sa isi fi lasat tarile lor sa fie jefuite precum au lasat romanii dupa 1989? Eu cred ca serviciile si politicienii de atunci, de toate culorile si sexele, impreuna cu ONGurile imperiale, si-au dat mina fara sa semneze, dar fiecare parca a stiut care e misiunea lui: sa distruga Romania construita de comunisti, si sa isi ia ca hienele din stirvul ramas dupa ce imperialistii au consumat carnea de calitate. Traiasca capitalismu’ multilateral-globalizat!

    Poate ca dl. Tudose sa ne arate ca mult asteptata desteptare a romanului in cele din urma se va produce (nu stiu ce semn de punctuatie sa pun aici).

    Apreciat de 1 persoană

    • @trexsr , iulie 26, 2017 al 11:24 p.m.

      „…pot spune că îmi place că dă presei proaste peste boticul „democratic-rezistent” atunci cînd jurnaliștii sunt foarte slabi sau vin cu întrebări netoate, telepromptate de boșii lor. Presa românească e cam toată tabloidă, deci cu mult „fake news” care să vîndă senzații pentru mințile slabe…” Ah! Ce senzație plăcută când cineva pune degetul pe buboiul pe care și eu îl văd în fiecare zi că e buboi, dar pe care atâția alții îl denumesc „aluniță” ! Limonadă cu cuburi de gheață în plină caniculă! Mare parte din răul care se petrece în România poate fi trecută în contul „presei imbecilizate”, care lansează „știri” după puterea ei de înțelegere, căci, acolo unde nu se pricep de fel, „comentatorii” mai schimbă o întâmplare brută, pe ici-pe colo, prin părțile ei esențiale, povestindu-ne NU CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT , ci CEEA CE ÎȘI IMAGINEAZĂ EI CĂ S-AR FI ÎNTÂMPLAT … nimeni nu corectează o știre eronată lansată de dimineață, așa că prostia matinală continuă să se rostogolească până seara, neabătut… dacă e penurie de noutăți, continuă să se rostogolească și a doua zi… Înainte, ca să scriu ceva, îmi erau suficiente trei surse… dar ieri noapte, când am vrut să scriu despre Mihai Stănescu, am găsit , pe net, următoarele: e născut pe 20 iulie… ba e născut pe 23 iulie… ba nu, pe 24…25 iulie… în 1939…adică în 1940… a împlinit 75 de ani în 2015, când, de fapt, el împlinea 76… toată lumea îi urează LA MULȚI ANI LA CE DATĂ vrea! Numai surse serioase, „de încredere…”

      Apreciază

  26. CAZUL VICTOR PONTA

    Privesc fără curiozitate, dar cu o oarecare mâhnire, la ceea ce face Victor Ponta de aproape un an. Aș numi chestia asta, vizibilă și continuă , o consecință a „SINDROMULUI SINGURĂTĂȚII” .

    Imaginea cea mai pregnantă pentru Victor Ponta, din toată această perioadă, de care nu știu dacă va dori să-și amintească peste niște ani, când, inevitabil, se va maturiza, îmbătrânind de fapt, este cu el SINGUR la masa Guvernului, în mijlocul unui Parlament având cvorumul întrunit, e-adevărat, cu țâțâială din fese, dar care Parlament tocmai răsufla ușurat și rușinat … Ușurat că a scăpat de Grindeanu și rușinat că n-a găsit altă cale ca să scape de el…

    Vorbind despre bărbații de stat sau despre cei ce s-ar putea numi „părinți ai cetății”, soțul meu îmi spunea astă seară că pentru aceștia „proba de foc” este asigurarea unei descendențe onorabile… lucru care nu are nici o legătură cu descendența naturală, de „familie”, ci cu discipolul atent, atașat și inteligent, răbdător să învețe și să dezvolte ceea ce a învățat … și conștient de misiunea lui.

    Uneori, descendența asta este „fracturată”, căci „părintele ” e într-o epocă iar „fiul” poate fi la o distanță de una sau două generații … Cred că Nicolae Titulescu ar putea , de exemplu, înțelege și accepta această eroare de sincronizare istorică din pricina căreia „fiul” s-ar putea naște la nouă ani de la moartea sa…însă asta e o altă poveste, dintr-o altă lume.

    Victor Ponta a avut o istorie personală agitată în prima parte a vieții sale. Cred că a fost „un pește mare captiv într-un iaz mic”, căci, pentru ceea ce simțea el că ar putea să fie, cercul în care se mișca avea un diametru derizoriu… a gustat din boema pariziană , cu buzunarele goale… a fost în Piața Universității la „MAI BINE MORT, DECÂT COMUNIST”… a crezut că vrea la liberali, dar, așa cum a spus distinsa lui mamă, aceia„ nu i-au dat nici o șansă”… În 2001 a primit însă o șansă și scara în spirală, pe care o căutase de atâta vreme, i-a apărut deodată la picioare, încolăcindu-se elegant până hăt, în vârful piramidei …iar el i-a urcat treptele cu o ambiție și o determinare de individ supărat pe viață . „ Venit prea de jos și prea repede. A crescut în curtea școlii jucând baschet. (…) A ajuns prim-ministru după o copilărie banală în mahalaua Gării de nord (…) Mi-l imaginez – copilărie printre blocuri comuniste, cu cheia de gât în anii 70-80 (n 1972). Viață plină de frustrări, săracă și nefericită. …” scrie într-un așa zis JURNAL în a cărui sinceritate nu cred de fel, pentru că se vede „cosmetizarea” ulterioară peste tot, Stelian Tănase( un tip pe care îl detest pentru că e „moviliță” dar își închipuie că ar fi ”Everest”) . Eu nu văd nimic de disprețuit în „copilăria cu cheia de gât” a lui Victor-Viorel așa cum nu văd nimic de disprețuit în șosetele vârâte în sandalele de țăran ale lui Dragnea Liviu din „amintirile” deplorabile ale lui Gușă Cosmin … căci, dacă PSD-ul îl dorea șef la partid pe Cătălin Botezatu, ar fi putut să-i facă o propunere… sigur, nu știu cum ar fi stat dânsul la șosete, dar la chiloți imprimați cu BY CĂTĂLIN BOTEZATU sigur s-ar fi prezentat grozav…

    Ce s-a petrecut cu Ponta Victor după ce a urcat muntele și a ajuns pe „acoperișul lumii” este greu de explicat. Felul în care a renunțat la funcții și demnități prin auto-amputare a stat mărturie pentru un tip de labilitate încifrată, de nucă rea, costelivă; asta, însă, pot să-mi explic… nu pot , în schimb, să găsesc argumente acceptabile pentru aviditatea tremurătoare cu care vrea să ia înapoi ceea ce a aruncat SINGUR peste gard. Iar dacă nu poate să ia înapoi , măcar să strice…

    Ne amintim campania lui Victor Ponta din 2014? Axată, extrem de convingător , pe TEMA UNITĂȚII ROMÂNILOR . Acum , în 2017, citesc pe blogul lui Adrian Năstase: ” În 2014, i-am sugerat lui Victor Ponta să-și centreze campania prezidențială pe tema unității românilor și a Centenarului. Ca premier, el i-a încredințat însă coordonarea acestui proiect («România 100») vicepremierului Gabriel Oprea(!!!! n.n.). Până anul acesta, nu s-a mai întâmplat mare lucru.”

    Discipolul, în opinia mea, trebuie să fie o prelungire naturală, înțeleaptă și utilă a profesorului. Să tindă să-l egaleze și uneori, să-l depășească. La rândul său, când va fi venit timpul, acesta trebuie să fie capabil să -și crească el însuși un discipol, pe care să-l viseze, așa cum povestește Jorge Luis Borges în RUINELE CIRCULARE .

    De aceea , pentru realizarea acestei continuități, nici unul dintre cei doi nu trebuie să sufere de SINDROMUL SINGURĂTĂȚII. De care Victor Ponta suferă… iar în jurul lui e un pustiu pe care nu-l poate umple nici cu Sorin Grindeanu, nici cu Daniel Constantin.

    Apreciat de 3 persoane

  27. Apropo de alti comisari europeni romani , nu au facut nimic pentru Romania , asa cum nu au facut nimic nici ca prim ministri .
    Dar nimeni nu-i acuza ca sunt agenti KGB ( sa acuzi o fata de 25 -26 de ani in 1986-1989 , cand KGB-ul exista , ca era agenta lor , e criminal , d-le Bran – Bran care , clar , nu raspunde pentru afirmatiile lui ) .
    Se zbiara prin televiziuni sub control coldist – sorosist vai catastrofa s-a reziliat contractul pentru 17 km de autostrada la vest de Cluj (la satul lui Ioan Alexandru , ii vedeti crucea alba de langa biserica de lemn de pe drum ) – ce nu se spune e ca italienii de la Maltauro au fost numiti de tehnocrati , martie – mai 2016 ( d-na Kovesi are ceva interese de familie ?! ) si ca nu erau interesati de lucrare , ci de paparea subventiilor europene eventual un proces cu mamaligarii de i romeni sa plecam si fara sa lucram , si cu banii incasati .

    Apreciază

  28. O analiza dureroasa dar corecta a sistemului medical din Romania : un sistem in colaps , birocratizat , subfinantat , medici transformati in contabili sau turnatori , spitale jalnice , mizerie , legi inumane facute de niste cretini , etc.

    http://www.cotidianul.ro/calvarul-unei-cunoscute-prezentatoare-tv-304516/

    Prezentatoarea TV Magda Vasiliu, al cărei băieţel a fost diagnosticat cu cancer, acuză că este pusă pe drumuri de statul român, în condițiile în care copilul se află internat în Italia. Jurnalista a povestit pe pagina sa de Facebook cu ce s-a văzut nevoită să se confrunte după ce și-a internat, fără probleme, băiețelul bolnav în altă țară.

    ” 20 de ani în care am cotizat zdravăn la sistemul de asigurări de sănătate. 20 de ani în care am avut concediu medical o singură dată, 5 zile, pentru că mi am rupt piciorul. În rest, analize făcute la particular, plătite și o singură naștere. Atât. Azi mă văd în situația incredibilă de a găsi o soluție pentru a beneficia de concediu medical pentru îngrijirea copilului. Vlad, băiețelul meu a fost diagnosticat cu cancer acum 3 luni. De atunci sunt cu el la tratament în Italia, o țară care l a primit instant. INTERNAREA DE URGENȚĂ A COPILULUI MEU NU A FOST CONDIȚIONATĂ DE NICIUN ACT!! Vlad a fost internat, diagnosticat și a început chimioterapia fără să am inițial niciun document. Abia apoi m au întrebat de cardul european… Le am spus că nu l am, dar îl voi avea și că îi rog să nu oprească investigațiile…Funcționarul de la ghișeu mi a răspuns simplu… „Doamnă, copilul e tratat oricum… Nu condiționăm tratamentul de chestiuni birocratice! Stați liniștită!” Și, am stat liniștită, gandidu mă că și în țara mea există soluții decente pt astfel de situații în care nu doresc nimănui să se afle… Dar, a venit momentul în care am solicitat un concediu medical pentru că nu am altfel cum să mi însoțesc copilul la analize, nu mă pot interna cu el din trei în trei săptămâni, nu l pot ingriji după chimio, când suferinta lui este cumplită… Medicul meu de familie, căruia nu i am cerut niciodată nici măcar o adeverință, a ridicat din umeri- legea noastră zice că trebuie să vin personal la cabinet. Deci, nu mă poate ajuta… Aflu apoi că e nevoie de un aviz al direcției sanitare din București, unde ar trebui să mă prezint tot personal… Deci, nu se poate… Legea noastră este făcută de niște cretini, pentru niște idioți ca mine, care speră în dreptate, înțelegere și bun simț! Când italienii îi fac copilului meu analize din trei în trei zile ca să se asigure că e totul ok, România, țara mea, îmi cere acte peste acte, avize și documente traduse, legalizate etc..Există un teanc de hârtii de la spitalul din Roma care atestă diagnosticul cumplit, toate parafate de somități în oncologie pediatrică. Statul român, conform unor legi de rahat, vrea aviz de la un oncolog din România!!! Adică, un aviz formal, fără valoare medicală, pt că acel oncolog evident, nu va vedea copilul… N are cum! Pt că nu sunt cretină să l port prin aeroporturi, avion și cabinete medicale când starea lui e una la limită! Nu am vrut să l expun pe Vlad, nu vreau compătimire și nici milă! Nu am nevoie! Am nevoie doar ca cineva cu putere de decizie să schimbe niște legi restrictive, făcute parcă la mișto, interpretabile și care nu l ajută pe cetățeanul idiot ca mine, care cotizează zeci de ani degeaba! Pentru că sunt sigură că la fel ca mine au pățit o mulțime de alți părinți, care în momentul în care pleacă să și salveze copilul, nu se gândesc la birocrație, legi și chichițe administrative care oricum n aduc nimic bun”, a scris Magda Vasiliu pe Facebook.

    Apreciază

  29. PSD = PNL = USR = PMP = Aceeasi mizerie !

    Asa zisii baieti buni din politica romaneasca ( PSD-ul ) , cei care timp de peste 10 ani au foast abuzati si fugariti de institutiile securiste ale lui Basescu si Iohannis , au ajuns sa promoveze exact aceleasi politici , securisme si legi ca si partidele fantoma aflate in ograda SRI-ului si DNA-ului ( PNL , USR , PMP ) . Parca chiar mai abitir decat acestia si pe fata ! Si cu argumente pe care daca le auzi , te iei cu mainile de cap ( ” la cererea cetatenilor ” )
    Nicio diferenta !

    https://www.europafm.ro/dezbatere-cu-scantei-despre-noile-buletine-electronice/

    http://www.cotidianul.ro/romanii-s-au-pricopsit-cu-o-noua-structura-de-informatii-303782/

    Bineinteles ca peste cativa ani , tot cei din PSD se vor trezi victimele propriilor legi . Istoria recenta ne-a demonstrat acest lucru de mai multe ori …
    Iar eu personal imi doresc ca liderii PSD-ului sa fie abuzati cat mai mult de Kovesi & Co pentru ca pe viitor acestia sa se vindece de lasitate , parsivism , frica si minciuna !!!

    Se poate spune ca PSD-ul lui Dragnea a mai tras o teapa monumentala romanilor ! Dupa ce ne-a aburit cu schemele alea desenate pe tabla la Romania TV , cu taieri de impozite , cu mariri de salarii si cu legile justitiei , toate acestea au devenit istorie si s-au transformat de fapt in noi impozite si taxe , niciun cuvant despre abuzurile din justitie , aceeasi tortionari odiosi care ne rad in nas si ne sfideaza , iar SINGURA politica economica promovata de PSD este aceea de a pune presiune pe ANAF sa aduca mai multi bani la buget !!! In rest nimic !
    Asta fara sa mai pomenesc de ce indivizi au ajuns sa guverneze aceasta tara : un PM care probabil ca si-a cumparat diploma de facultate din Obor si care are 1 an lucrat pe cartea de munca , plus alti nobody selectati numai Dragnea stie cum .

    https://www.dcnews.ro/mihai-tudose-evaluare-la-anaf_551740.html

    De fapt mai e ceva … PSD-ul parca guverneaza pentru politistii din Romania . Daca pentru altii nu sunt niciodata bani , pentru polititsti se gasesc tot timpul , li se maresc salariile incontinuu , se fac noi angajari , toti pesedistii mor de grija lor si se comporta de parca ar fi santajati sau captivi acestora . Iar pe la TV numai lideri de sindicat din militie care ne spun ce salarii mici 🙂 au acestia si ce mult lucreaza , in dispretul cetatenilor .
    Ma mira ca PSd-ul si liderii politistilor nu au inteles semnificatia multor evenimente tragice petrecute in ultima vreme :

    http://www.mediafax.ro/social/foto-crima-gara-suceava-politist-omorat-individ-peronul-garii-aparent-motiv-ucigasul-retinut-ministrul-carmen-dan-mesaj-condoleante-familia-agentului-politie-16611288

    https://www.ziarulargesul.ro/politista-amenintata-cu-moartea-de-un-sofer/

    Acestea se numesc ” hate crime ” si au loc din cauza acumularii de ura impotriva unor categorii sociale urate sau privilegiate sau care comit abuzuri , etc.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Hate_crime

    Sa-mi fie cu iertare dar un JEG de partid a ajuns PSd-ul …

    Apreciază

  30. Se pare ca autoritatile romanesti au decis sa achizitioneze, fara licitatie, componente ale sistemului antiracheta Patriot. Doar prin negociere directa cu partenerul american, in sensul ca partenerul propune, iar cumparatorul accepta neconditionat. (Z)
    Desi unii specialisti militari ne spun ca sistemul european echivalent este mai performant si mai ieftin.
    In mod normal, daca DNA ar fi fost condus(a) de un procuror-sef independent, aceasta afacere dubioasa ar fi urmata aproape instant de o investigatie penala.
    Acum intelegeti de ce doamna Kovesi are o atat de mare sustinere ? (Z)
    Sincer, stimati colegi si stimati parlamentari PSD (inclusiv domnul Plesoianu) va agitati inutil si va bateti cu morile de vant. Poporul roman este pro-american (in majoritate de peste doua treimi), prin urmare, nu va ramane altceva decat sa va resemnati si sa va alegeti alte teme, in afara coanei Justitica. (Z)
    O sa spuneti: De unde atata cinism la colegul ZeV ?
    Va raspund: Din perceptia directa, fara floricele stilistice si fara iluzii, a realitatii romanesti.
    Ma repet: Romania are nevoie de o criza profunda pentru a-si reveni (eventual). Poate de un razboi fierbinte, sau un razboi civil, sau un cutremur de 7,7-8,5 pe Richter, nu stiu….orice, numai criza sa fie.
    Reconciliere romano-romana nu este posibila in acest moment, iar mintea nu va reveni in capetele romanilor (mari amatori de stat la cozi la supermarkete pentru orice deseuri occidentale ,,made in UE” ), decat in urma unui soc puternic, de anvergura nationala.
    ps
    Si mai trebuie ceva : Romanii emigrati in Vest sa nu-si piarda mintile, sub impactul propagandei mincinoase si profund vicioase, occidentale, generatoare de ,,fake news-uri” pe scara industriala, iar oengeurile sorosiste, sau de alta provenienta straina, sa fie indepartate de banul public romanesc si de institutiile legitime ale statului roman.
    Inca odata, felicit Ungaria. Sper sa reziste, spre beneficiul si al Romaniei. Romania este in deriva.
    O deriva politica, morala, nationala, economica, geostrategica.

    Apreciază

  31. Ceva de gandit in legatura cu rata alarmanta de crestere a accidentelor auto grave pe soselele Romaniei – sa fie si asta un simptom al mediei de inteligenta al populatiei sau un simplu media beat-up?
    Altfel spus, tabloul unei tari atacata sistematic de afara si dinauntru…

    Apreciază

  32. @Gavrila, IULIE 27, 2017 LA 5:35 PM
    Numarati intr-o buna zi numarul ambulantelor care trec cu sirena la maximum pe oricare sosea principala si in oricare oras din Romania.

    A doua zi faceti la fel si repetati aceasta manevra macar o saptamana. Trageti linie si aflati totalul…
    NU, nu ne aflam in razboi declarat cu nimeni totusi razboiul conspirat face nenumarate victime printre civili.

    Dupa ce Romaniei i s-au distrus industria, agricultura, armata, flota comerciala si alte cateva acareturi…ceea ce a ramas de distrus sunt romanii ei insisi…incurca…daca ma intelegeti…

    Daca acestia au decis sa taca si sa piara fara sa se lupte, decizia le apartine cu desavarsire.
    S-au mai intamplat lucrurile acestea la aceeasi scara de 4 ori pana acum.
    Suntem a cincea civilizatie sortita pieirii…

    Cei care vor ramane, sau mai degraba copiii lor si nepotii acestora, vor trece din nou prin Comuna Primitiva, Epoca Bronzului, fierul vine mai tarziu dar sigur va veni…era sa uit, populatia umana trebuie musai sa sclipeasca prin absenta acesteia. Din 7 miliarde si ceva de fiinte umane declarate pe toata suprafata pamantului, 4 miliarde si mai bine NU sunt parte din specia Homo Sapiens ci din alta specie.

    Basmul cu 500 de milioane de oameni care trebuie sa ramana pe pamant nu este altceva decat un basm scrijelit pe Georgia Guidestones….

    Cautati si veti gasi, daca nu va gasesc ei primii…
    La fel au patit-o si Maya si Inca si altii ca ei cu mult inainte….Chaco Canyon si Anasazi deasemenea.
    Aztecii idem.

    Bineinteles ca NU sunt de acord cu ceea ce se intampla.

    Apreciază

  33. Am mai spus, dar e bine sa intelegem ca Romania trebuie sa aibe toate capacitatile de aparare sa faca fata oricatui inamic. Acum are o oportunitate sa o faca, iar achizitia de tehnica de aparare, inclusiv rachete Patriot, este un lucru necesar, Armata romana e inca slab dotata, si e nevoie sa se investeasca si aici, sper insa nu in detrimentul altor sectoare importante. Dar e vital pentru siguranta natiunii sa avem o armata care sa fie un factor de descurajare in fata altora, asa ultra puternici si rai cum vedem in jur.

    In ce-l priveste pe anti-romanul, dar anti-multe alte popoare care nu pupa mina la Mama Rusie, tavarisci Rogozin, el evident e scula lui Putin, si ca atare, trebuie sa il luam in serios. Si cred ca am procedat cu seriozitate nelasindu-l sa survoleze Romania, Ne-am facut datoria fata de UE, care i-a interzis lui si altor imperialisti rusi sa intre in UE, dupa acapararea Crimeei.

    Totusi, sper ca la un moment dat oameni ca Rogozin sa nu mai fie in slujba Rusiei, care isi face si ea inamici cu carul prin aceste atitudini jignitoare la adresa altor tari. Nu cred ca astfel Rusia va iesi din izolare si de sub sanctiuni, desi lucrurile se misca cred necontrolat, cu sanctiunile noi ale SUA pentru Rusia, care afecteaza economiile UE. Cel putin asa spun nemtii. Si unde si cind se vor intelege nemtii cu rusii si cu ungurii, Romania va trebui sa ceara sa devina stat nou al federatiei SUA…Oare o sa intervina pentru noi? Mai putem conta pe englezi…

    In orice caz, amenintarile directe asupra Romaniei de catre Rusia, sunt factori determinanti pentru ca Romania sa se inarmeze cit mai repede si cit mai bine.

    Mai sper ca Trump si Putin in final sa ajunga la o relatie mai buna, dar vad ca una vorbesc, si alta fac. E posibil ca daca inghesuie prea mult Rusia, astia scot tancurile sa „elibereze” popoarele „asuprite” de americani.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s