14 gânduri despre “In Apuseni

  1. @ Luminița Arhire,
    despre demisionara indignată:
    cocoana crede că noi nu umblăm în fundul gol pe drum în numele cenzurii morale??? În visele ei de mamaie! Nu umblăm cu pielea goală pentru ca să nu ne împerechem din greşeală cu cine nu trebuie. Aşa să ştie! Toată chestia e numa’ în bani.
    Familie, patrimoniu, statut, şanse, privilegii, accesul într-o anumită lume – asemenea lucruri au determinat omul să-şi tragă chiloți pe el, nici într-un caz morala!!! Doamne fereşte! Abia după aceea a fost botezată „morală”. Ca să țină.

    Nu mai pot cu întorsul obrazului, nu mai pot cu răsplata din ceruri, nu mai pot cu toleranța făra margini, nu mai pot cu iubirea pentru dusmani.

    Când unul nu mai poate sta sus cu frâiele şi cel de jos nu mai are ce pierde, se cheamă că e loc de revoluție! Şi nu trebuie să fie cu răscoale neapărat, să fie cu ce trebuie, cu ce ne cere situația şi cu ce avem la îndemână! Dacă ei atacă on line, on line să le-o tragem peste Bot! Pe unde, cum şi cu ce se poate.

    Dacă umblă cu hârtia, propun să tragem apa!!!

    Boicotez dintotdeauna editura lor de cucaraci, nu-i citesc, nu le pronunț numele, dar când îi văd, scot pantoful si… TROSC!!!

    Apreciat de 1 persoană

  2. In 1972 eram student si vara lucram. Prin amabilitatea mitropolitului Iustin Moisescu am fost angajat ghid timp de doua luni la Mrea Trei Ierahi. La un moment dat am avut un grup de ardeleni, care m-au intrebat ce rost au cele trei mari clopote din curtea manastirii. Le-am oferit un raspuns adecvat si la final, am adaugat: aceste clopote au dat semnalul revolutiei de la 1848 in Moldova. Un ardelean hatru m-a intrebat retoric:”si nu puteti face sa mai rasune odata?”
    Ei bine, per imItatio mundi, fiindca sunteti/ati fost acolo la iter incipens locum, de unde avocatul Avram Iancu si-a inceput odiseea revolutionara nu puteti incepe un nou drum?

    Apreciat de 2 persoane

  3. O analiză interesantă, :
    „Cazul Liviu Dragnea nu este singular. Pentru cine a urmărit cu atenție și detașare cazul Dragnea, dar și ce s-a întâmplat în trecut, este evident un lucru: ceea ce se întâmplă acum s-a întâmplat și în trecut.

    Ca și în cazul Dragnea, în cazurile Ponta și Năstase, s-a creat o adevărată psihoză, demonizarea personajelor creând o tensiune imensă în societate. Totul a început cu Adrian Năstase şi mai apoi cu Ponta, iar acuzele erau apocaliptice, unice în istoria omenirii, demne doar de Dej sau Stalin însuși.

    Dacă totuși Năstase a făcut un pic de închisoare, în schimb tovarășul Ponta, „demonul”, „răul cel mai rău”, „coruptul corupților”, „plagiatorul” a scăpat de majoritatea acuzațiilor. Ambii, însă, au devenit irelevanți pe scena politică. Asta nu e justiție: e reglare de conturi, e război pentru putere.

    Fără să-l consider nevinovat pe Dragnea sau vreun neprihănit în luptă cu „forțele răului”, mă tem că miza a ceea ce vedem din decembrie 2016 și până azi este doar eliminarea sa de la putere (de altfel, cotidianul România Liberă chiar titrează asta pe prima pagină) și nu dreptatea.

    Nu pot să nu remarc că scenariul este același ca și în cazul celor pomeniți anterior: pe fondul unei suspiciuni legitime cauzată de activitatea anterioară a respectivului, s-a creat o presiune publică de așa natură că prăbușirea țării este iminentă în lipsa unei condamnări în instanță. Practic, se stimulează cu orice preț reacțiile emoționale până aproape de paroxism, astfel încât oamenii să nu-și găsească liniștea până când nu dispare perceputa sursă a necazurilor lor.

    Îmi aduc aminte de comentariile extaziate de la finalul unor articole de „investigație” despre Dragnea. Textele construiau într-un mod atent și minuțios o imagine și mai puțin o faptă ilegală, dar și alimentau, pas cu pas, o stare emoțională care favoriza anumite prejudecăți deja existente.

    Apoi acele articole sunt folosite ca argumente pentru a demonstra vinovăția respectivului. Evident, cine a îndrăznit să ridice semne de întrebare față de narațiunea propusă era catalogat drept „dușman al poporului”. Clasic.

    Procedeul îmi amintește de modul în care în 1990, regimul Iliescu, sprijinit de Armată și de Securitate au demonizat studenții din Piața Universității, pentru a se asigura că nu vor fi contestați la putere.

    Ca și Năstase, Ponta sau Dragnea, s-a folosit procedeul denigrării prin asociere. Dacă acum respectivii sunt asociați cu Iliescu-KGB, atunci Silviu Brucan a avut ideea să-i asocieze pe studenți cu legionarii, cei care „beneficiau” de o imagine extrem de proastă în rândul românilor. Astfel, orice tâmpenie, orice fake news difuzat pe post despre studenți a fost crezut, iar orice abuz împotriva lor a găsit o justificare. Atunci, pentru a se spăla de sângele a 1.100 de oameni morți în decembrie 1989, regimul a mai omorât câteva zeci și a schilodit o generație. După evenimentele din 1989-1990 nu ne-am revenit nici în prezent.

    Din păcate, azi nu suntem departe de violența din 1989 sau 1990. Dacă au ajuns unii dintre noi să spună că România a fost depășită de Congo! sau că afacerile Tel Drum și Belina sunt mai importante decât destructurarea economiei naționale și acapararea statului, înseamnă că gândirea rațională a fost anihilată și ne-apropiem vertiginos de eliminarea fizică a oponenților. Asta nu e justiție și nici stat de drept. Le re-amintesc celor care se vor oripila de comparația studenți 1990 – Dragnea că principiile nu țin cont de moralitatea subiectului asupra cărora se aplică. Oricine poate fi o victimă a linșajului politic, social și mediatic.

    Ca și în 1989 sau 1990, însă, victimele reale acestui război politic suntem noi, cei care suntem folosiți ca pretext pentru acest război. La 28 de ani de la evenimentele de-atunci, majoritatea românilor este mai incultă și istoric și politic, mai divizată, deci și mai permeabilă la manipulări. Și pentru că atunci aveam un Brateș și un Victor Ionescu, azi avem un Tăpălagă, un Rareș Bogdan, o Dogioiu, sau un Petreanu.

    Din capul tăiat al balaurului au răsărit șapte.”

    Apreciază

    • Vă rog, nu intrați în panică! Nu ii subapreciati pe „concetățenii” nostri. Sunt mai deștepți decât credeti! Tâmpiți ca noaptea sunt cei nominalizați de Dvs la sfârșit! Uneori ma întreb dacă nu cumva sunt plătiţi de PSD, pentru a discredita opoziția prin tâmpeniile lor…

      Apreciază

  4. Penibili şi caraghioşi protestatarii #rezist în încercarea lor manipulatorie de a împiedica votarea unor legi care nu fac altceva decât să corecteze ceea ce Monica Macovei, această hidoşenie ce a încălecat justiţia cu ajutorul sistemului mafiot pus la cale de Băsescu, a instuţionalizat întradevăr „noaptea ca hoţii” ! Recitarea pancardistă atinge cote absurde , ilare, demne de tot râsul, iar celălalt recital pe care-l regizează Guşă folosindu-se de nişte bieţi anal-işti în frunte cu Bogdan, Neamţu, celebrul Bot şi încă vreo câţiva mewrcenari media nu face decât să întărească părerea tot mai răspândită că statul mafiot aruncă în joc ultimele milioane de dolari sorosişti în speranţa că vor câştiga supremaţia totală asupra României ! P.S. Pudoarea unor #rezistente, grav lezată de faptul că jandarmeria a scos în stradă trupe de ordine care nu încalecă doar iepe, ci şi armăsari ce-n zburdălnicia lor le fac corporatistelor ochii cât cepele cu faluşii lor provocatori a devenit motiv de revoltă în plus, aşa că vajnicele corporatiste care nu simt nici o jenă când sunt încălecate de şefii lor, fac alergie la vederea acestor scene ce le insultă pudoarea şi le aţâţă simţurile înfofolite în ţoale şi pancarte ce nu se sfiesc să insulte tot ce-i românesc şi nu piere, strivit de mormanele de dolari sorosişti aruncaţi pe piaţa unde se negociază ca la obor soarta României ! Vorba poetului : Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, să vrem noi liberi, nu-n pământ ( străin ! 😉 ) !

    Apreciază

  5. Respect!

    Am vazut emisiunea lui Gadea cu Dan Puric si am ris si am plins. Si iar am pllins si am ris. Siroaie de lacrimi. Abia acum realizez ca in comunism actorii nostri de aur erau „democratia”. Ei s-au sacrificat in fiecare seara sa ne reaminteasca ca suntem oameni si nu „oameni noi”. Somn linistit Stela Popescu! Poporul roman etern nu te va uita!

    Pina la urma nu suntem nici de dreapta nici de stinga. Doar cei care vor sa ne foloseasca ne impart in cirede de dreapta sau stinga. Da, stiu propaganda. Statul adinc si verde care nu ne paraseshte.

    Apreciat de 1 persoană

    • Numai că generația tânără de actori (unii talentați, alții mai puțin talentați dar cu tupeu) este intoxicată de cei care nu s-au remarcat în perioada de dinainte de 1989 ( probabil din lipsă de talent) cu sloganul ,, au slujit regimul”. De aceea, mulți dintre ei s-au purtat urât sau i-au disprețuit pe marii actori, pentru că știu nimic din acea perioadă, doar ce li se spune doar de unii. Același lucru s-a întâmplat și în lumea scriitorilor.

      Apreciază

  6. V-am citit interventia la Antena 3. O gindire analitica si aplicata, de adevarat strateg.

    Vad apoi manifestatii pentru scoaterea PSDului din viata politica. Oamenii ai impresia sau lise induce idea ca exista o interventie brutala in legile justitiei si ca exista indivizi care vor sa profite de aceste noi legi ca sa scape de justitie.

    Care sunt acei indivizi?

    Ciolos face astfel de declaratii generalizatoare, fara suport concret, care dau bine la manie. Dar despre cine vorbeste concret? De Lehman Borthers, de Goldstein, de bancherii de pe Wall Street? Da, capitalismul duce la asftel de sisteme paralele care favorizeaza pe alesi. Sa fie si in Romania la fel? Pai nu suntemj cu totii in aceasta alianta trans-atlantica, capitalista si care serveste interesele celor puternici? Despre ce fel de „dreptate” vorbesc aceste demomstratii? Sa vina PNL-USR sa faca ce? Dreapta da la capitalisti nu la cei de jos…

    Apreciat de 1 persoană

  7. Nu stiu cum sa incep. As vrea sa sa va impartasesc un miracol, ce transcede viata si moartea. Doamna Adelaida Mateescu, fost pro-rector al Institutului Politehnic Bucuresti si Decan al Facultatii de Electronica, a fost mentorul si protectorul meu in comunism.

    Doamna Mateescu a fost o adevarata doamna a stiintei romanesti. Doamna Mateescu a fost o basabeanca. Nu am stiut ca era basarabeanca. Am aflat azi. Doamna Mateescu m-a ajutat foarte mult in viata, si imi amintesc ca era o Lady.

    Eterna gratitudine, Doamna a Semnalelor!

    Astazi lucrez pe Adelaide Street. Simt ca nimic nu e aleatoriu.

    http://www.agir.ro/buletine/729.pdf

    Apreciază

  8. ….Calatorie in timp! O astfel de calatorie, te umple de senzatii minunate, unice, istorice! Este ca o dimineata de iarna, vazuta prin ferestele inghetate ale unei cabane din munti,focul din semineu, aroma placintei cu dovleac, o cana cu vin fiert, o cascada de trairi!

    Apreciază

  9. Felicitări, domnule Adrian. Dacă ficare dintre noi am face ceea ce faceti dumneavoastră seara am fi obosiți de la aerul curat din Apuseni si nu am putea obiectiv sa ieșim in strada. Autoplagiat realizat de o moața.

    Apreciază

  10. …Da ! Vorbiti de revolutie~excelenta~!~…Si cred ca din cind in cind tara asta ar avea nevoie de cite o revolutie la anumite intrevale de timp !…Ca la cita Mizerie-Morala si Murdarie Sociala sa acumulat in acesti 27 de ani + ce era inainte, o0o-9 revolutie ar fi binevenita_chiar~!_!~..Numai ca si din pacate Nu exista si oamenii potriviti care sa o organizeze in mod corespunzator si in prealabil__!..Nu suntem noi romanii in stare doar prin fortele noastre proprii si prin noi insine sa organizam o revolutie adevarata si asa cum este ea descrisa in manualele din facultate__..Nu ! Nici o sansa !!__..Si cea din 89′ nu noi am organizato si puso in miscare ci sevicile secrete straine, in speta fiind vorba de cele Rusesti si Americane~__~..NOI nu putem de unii singuri si de K_Pul nostru sa organizam o revolutie nici in 100 de ani de acum incolo !! Atit de Lasi si_CORUPTI_pina_N_Maduva oaselor suntem ca natie si popor__!!..Aici in RO’ nimic nu poti sa faci ceva de mare anvergura impreuna cu cineva caci a doua zi te-a si tradat__autoritatilor competente-desigur! !~!~!~….Facem in schimb demonstratii anti-governamentale dar contra-cost tot desigur si regizate in prealabil~__~..Cer niste lucruri de care EI-protestatarii habar nu au cu ce se maninca,..dar ies si EI ca_puncte-puncte_pa’ strada ca sa se plimbe cu juniorul sau cu catelu’ pt. nevoi, sa mai socializeze intre ei, ca doar te saturi la un moment dat de atiatea telenovele-showuri-manele-tv si net-uri !…In schimb Organizatorii si Uneltele lor cele loiale isi incaseaza banutul-gros de la cine trebuie ! Le mai da de insa de acolo un-10-20-50 sau chiar 100 lei si alti amici ca sa mai cheme si pe altii via telefon sau facebook-uri si uite asa avem ceva o masa de oameni adunati sa scandeze contra governantilor cei corupti-bineinteles_-_!!…Aseara si tot la tv desigur l-am vazut acolo in acea multime si pe simpaticul nostru senator US’-Ro-ist si somnanbul de felul sau, respectiv pe SIM-paticul domn’_=_Pig_Grohaitor_~Gooo’OooO’Tiu~_..foaAarte bine dispus si in dialog cu altcineva~…Si ma ginde_am ca daca as fi avut la indemina telefonul Senseiului~Mirel_P. cu siguranta l-as fi sunat ca sa ii dau vestea cea buna~__~…Si dai la K’_Pigului_cel fripturist___!!.._Na’ ff dz-m-tii deomnstratii___’!!!’…Dar sa nu fim malitiosi si violenti in sau la limb’_AJ_!!__~..Demonstratii sunt peste tot in tari cu sisteme democratice de guvernare si se zice ca facK foarte bine sistemului in sine~..~iar pe domnii Jandarmi cei rupatori de spline si oase_(~prin EXCELENTA~)_ii tine mereu in priza intr-o forma buna ca de obicei~__………………____….__………

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.