Mai nou, circul oferit „poporului”, in loc de pâine, conține și „telegrame secrete” de la MAE, care să arate felul in care liderii „neo-comuniști” de după 1989 au „trădat” idealurile Revoluției pentru care au luptat, din exil, conducătorii USR.

As vrea să ințelegeți insă că telegramele sunt „secrete” fie pentru conținutul lor (menționarea unor surse, informații confidențiale, etc.), fie pentru că sunt transmise prin intermediul unui sistem codificat, utilizând cifrul de stat. De aceea, a existat si incă mai există o bătălie pentru acces la telegramele „descifrate” care să fie comparate cu fruxurile de impulsuri radio de la o anumită ora pentru a afla care este cifrul folosit in comunicațiile dintre o ambasada și centrală. Deci bătăliile se poarta pentru obținerea cifrului și nu neapărat pentru informația codificată – care, sigur, și ea poate fi importantă.

Dacă, spre exemplu, un ambasador transmite o telegramă in care anunță că un diplomat s-a incurcat cu soția unui portar, nu informația este de interes pentru un serviciu de informații străin (deși…) ci modalitatea de transmitere (unde radio, etc) și eventual ora de transmitere pentru a se afla elemente ale cifrului de stat.

În prezent, majoritatea comunicațiilor diplomatice sunt transmise prin:

• cabluri de fibră optică;
• rețele de date securizate;
• legături prin satelit;
• infrastructură guvernamentală criptată.

Undele radio pot fi folosite în anumite situații:

• comunicații de rezervă dacă infrastructura locală cade;
• legături cu sateliți (unde radio/microunde către satelit și înapoi);
• stații radio HF (High Frequency) pentru situații de urgență sau zone izolate;
• comunicații pentru personal diplomatic aflat pe teren.

Există și un detaliu interesant: chiar și când un mesaj „merge prin internet” sau prin satelit, la nivel fizic o parte din traseu poate folosi unde electromagnetice (radio, microunde, lumină în fibră optică). Diferența este că nu sunt transmise ca „mesaje radio deschise”, ci ca date digitale criptate.

În perioada Războiului Rece, însă, traficul diplomatic folosea mult mai des transmisii radio criptate (HF, unde scurte) și radiograme codificate. Astăzi acestea au rămas mai ales ca sisteme de backup.

„Desecretizarea” telegramelor, după un anumit număr de ani, nu se poate face „in vrac”, la metru liniar, ci doar ținând cont de „sensibilitatea” informației și la un interval de timp care să nu pună in pericol integritatea cifrului de stat.

Acum, evident, au fost „decupate” din pachet unele telegrame care au fost „servite’ unor jurnaliști. Vă dau un exemplu: articolul din „Buletin de București”, semnat „Redacția Buletin de București” și intitulat „Telegrame secrete din anii ’90: cum a spionat regimul Iliescu exilul regelui Mihai prin rapoartele ambasadelor către Adrian Năstase”.

Deci, 1. a fost nevoie să se strângă toată redacția ziarului pentru a scrie articolul; 2. au descoperit că rapoartele erau trimise către Adrian Năstase, nu către ministrul de externe. Se poate observa, de aici, obiectivul politic: 3. Neglijență – redacția a folosit fotografia unei telegrame care era transmisă unui alt ministru – Sergiu Celac; 4. „specialiștii” diplomatici ai ziarului nu știau o chestiune simplă – al cui era pseudonimul Mihai Neagu; 5. Trebuie observată viteza cu care „redacția” a ajuns la Arhivele diplomatice si a reușit să selecteze câteva telegrame dintre cele peste 5000.

PS Pentru o privire mai amplă asupra legăturilor dintre autorități si Regele Mihai, vă rog să vedeți telegramele circulare transmise de mine in perioada 1990-1992 (le-am menționat in volumul publicat in 2019) dar și cartea mea in zece volume („România după Malta” (passim).

Mă bucur să reamintesc decizia mea, ca premier, de a-i aloca Regelui Mihai – ca fost șef de stat – Vila Elisabeta dar și momentul in care Regele Mihai, care il decorase și pe tatăl meu, mi-a inmânat un premiu in anul 2003 (ii rog pe liderii USR să nu se enerveze!)