Salile de sport si DNA-ul

Astazi, in Gandul, a aparut un articol intitulat „Salile de sport ctitorite de Nastase au ajuns dosar penal”. Informatia nu ma mira. Evident, in fisa postului, la orice politie politica, figureaza atacurile procuroresti la adresa adversarilor. DNA-ul – se vede tot mai clar si cu ochiul liber – cu asta se ocupa.

Nu are rost sa mai explic, pentru cei care nu inteleg ca politica inseamna, in primul rand, definirea si realizarea de proiecte si nu bai de multime dupa care sa te stergi cu prosopul celui care nu face nimic – de ce au fost si sunt necesare cornul si laptele, salile de sport, muzeele, ca si venitul minim garantat sau alte proiecte sociale, cladite pe o politica economica solida. 

Sa mai explic faptul ca au fost zeci de firme care au construit salile de sport? Sa mai explic ca aceste firme au fost alese prin licitatii publice si ca eu nu puteam – chiar daca as fi vrut – sa fiu diriginte de santier la aceste sali? Sa mai explic faptul ca aceste sali au fost „daruite” consiliilor si primariilor locale si ca, evident, plata incalzirii, cel putin, revine factorilor locali? Multi dintre primari au reusit, inchiriind salile, seara sau in week end, sa stranga banii necesari pentru intretinere si pentru dotari. Am intalnit in tara multi directori de scoli, primari, parinti, elevi multumiti de salile din localitatile lor. Sigur ca ar putea fi construite sali la standarde mai inalte. Dar ideea a fost de a crea, la nivelul scolilor din sate si comune, o alternativa la orele de educatie fizica realizate in clasa de studiu, printre banci, si la tendinta copiilor de a se ocupa numai cu jocuri pe calculator. A fost o idee rea?

Eu cred ca ar mai fi nevoie de cateva sute de sali de sport, de multe terenuri de sport in aer liber, de bazine de inot si ca acest gen de proiecte, necesare pentru sanatatea  copiilor, sunt foarte importante. Eu, cel putin, tot asa o sa gandesc chiar daca Daniel Morar, sub inalte comandamente, imi va cauta, in continuare, nod in papura. Si voi cauta proiecte ambitioase si in alte domenii.

In legatura cu pariul cu Tiriac. Tiriac era presedintele Comitetului olimpic roman si considera, pe drept cuvant, ca fara sport de masa, nu se pot realiza performante olimpice. El nu a crezut ca vom realiza cele 400 de sali. Asa a aparut pariul. Am castigat dar – atentie pentru cei care se mai prefac ca sunt prosti si risca sa ramana asa – eu nu am luat Mercedesul de la Tiriac (desi as fi putut) ci, cu banii respectivi am cumparat vreo 20000 de mingi (de fotbal, de handbal, de volei), pe care le-am facut cadou copiilor care aveau acces la salile de sport. A fost incorect din partea mea? A fost o idee care merita urmarire penala? Eu stiu ca nu. Dar stiu si o parte din procurorii fortati sa faca aceste cercetari, mergand la Curtea de conturi, la Garda, la minister, la agentiile teritoriale, la scoli, la primarii, etc., cheltuind zeci de miliarde de lei ce ar putea fi folositi pentru alte scopuri. 

Mai este un lucru  important. In articolul Gabrielei Stefan, se spune :”Surse judiciare au dezvaluit, in exclusivitate pentru Gandul, ca neregulile se refera la…” Se confirma toate sesizarile pe care le-am facut la CSM in legatura cu modul de operare – ca politie politica – al DNA. Dezvaluiri pe surse, sifonari de informatii. O activitatate contrara tuturor legilor si deontologiei profesionale. A decis Daniel Morar o ancheta interna? A dat sanctiuni? S-a autosesizat CSM? Ce dovada mai buna pentru dezbaterea CSM privind dezastrul din DNA se mai poate oferi public?

Si o sugestie mai cinica. Daca tot deranjez atat de tare actuala putere, in loc de zecile de dosare care s-a incercat sa mi se insceneze si care costa enorm de multi bani, nu ar fi mai ieftin un accident de masina?

422 de gânduri despre “Salile de sport si DNA-ul

  1. @George Ban

    Cum putem lua legatura ca sa vedem ce facem cu PSD sector 3 si cum putem sa strangem randurile ptr a mai salva daca se mai poate PSD

  2. Mna, dom’ blogger, cum am votat, ce şi cum? Stau cititorii gârlă, Mangu-şi freacă tastele de anticipaţie, haitele sunt cu copy/paste-urile pe ţeavă. Ziceţi-ne!

    Păi, Geoană se loveşte singur intim-profesional şi blogul tace? 🙂

  3. in sfarsit zice si Nastase ceva:

    Mediafax – Joi, 4 octombrie 2007 ora 16:31

    Năstase: Decizia conducerii PSD privindu-i pe cei patru parlamentari este eronată

    Fostul preşedinte al social-democraţilor, Adrian Năstase, consideră că decizia de joi a conducerii partidului, de a retrage sprijinul politic pentru patru parlamentari care au votat împotriva moţiunii este o decizie eronată.
    „Este un răspuns la o întrebare care nu este esenţială. Întrebările esenţiale vizau strategiile viitoare ale partidului şi raţiunile pentru care PSD trebuia dat pe mâna lui Traian Băsescu. Ar fi important să aflăm de ce trebuia sprijinit un guvern controlat de Traian Băsescu”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Adrian Năstase.

    El a mai spus că scopul principal al moţiunii trebuia să fie doar un „dezangajament” al PSD faţă de actuala putere şi că decizia BPN este un semnal negativ dat celorlalţi membri.

    „Ştiu că ideea este de a se merge mai departe, să fie sancţionaţi şi alţii. Enervarea a fost un sfetnic rău pentru deciziile luate. Sper ca liderii să înţeleagă că partidul este într-un moment important înainte de campaniile electorale şi este nevoie să se strângă rândurile, nu să se aplice forţa centrifugă. Spre deosebire de perioada 1997-2000, acest partid riscă să devină un partid mic, docil, o anexă la partidele mari. Este nevoie de o analiză fără nervi şi fără patimă”, a mai spus Adrian Năstase.

    Conducerea PSD a decis, joi, retragerea sprijinului politic şi declanşarea procedurii de excludere din partid a parlamentarilor Ion Solcanu, Răzvan Theodorescu, Dan Mihalache şi Alin Teodorescu.

  4. postez si declaratia de pe Rompres

    Rompres – Joi, 4 octombrie 2007
    ora 15:29
    Adrian Nastase: PSD se pozitioneaza pe o directie nu numai gresita, ci si riscanta

    Bucureşti, 4 oct /Rompres/ – Prin decizia de excludere a unor membri vechi de partid, care au avut opinii atât înainte, cât şi după 1989, PSD se poziţionează pe o direcţie nu numai greşită, ci şi riscantă, a declarat joi, pentru ROMPRES, fostul preşedinte al partidului Adrian Năstase.

    În opinia sa, PSD riscă să nu mai prezinte interes pentru electorat, putând deveni un partid unde o grupare de oameni sprijină o echipă de conducere şi în care opiniile nu mai pot fi exprimate.

    Adrian Năstase consideră că problema principală a PSD este nu de a găsi ‘ţapi ispăşitori’ pentru eşecul moţiunii de cenzură, ci de a da răspunsuri la o serie de probleme concrete cu care se confruntă cetăţenii. PSD trebuie să strângă totodată rândurile pentru campania privind alegerile europarlamentare, a adăugat el.

    Fostul preşedinte al PSD a spus că cei vizaţi pentru a fi pedepsiţi ‘pentru că au avut opinie’ sunt persoane care au contribuit la progresul PSD.

    ‘Răzvan Theodorescu şi Alin Teodorescu au avut curajul să vorbească încă din perioada comunistă şi acum nu mai pot? Ion Solcanu a fost membru fondator al FDSN, a stat în acest partid în toate momentele dificile. Eu nu cred că ceea ce au spus ei privitor la moţiunea de cenzură a influenţat nişte ‘copii’ care nu ştiau ce să voteze – colegii noştri. Este nevoie ca acţiunea parlamentară să se bazeze pe convingere, nu pe filmări ascunse. Vom ajunge ca, în viitor, să punem camere de luat vederi şi în conştiinţa parlamentarilor. Nu aşa se rezolvă problemele din Parlament, să-i dai afară pe cei care nu gândesc la fel cu cei care, odată se gândesc la protocol cu un partid, altădată la protocol cu un alt partid’, a afirmat Năstase.

    El a subliniat că parlamentarii nu sunt nişte roboţi, care, în funcţie de anumite aspecte conjuncturale, să se alinieze unei direcţii care ‘pare să ducă către o prăpastie’.

    Adrian Năstase şi-a exprimat speranţa că va exista înţelepciunea necesară din partea conducerii PSD că stopeze acest mod de ‘rezolvare’ a problemelor, pentru că, în caz contrar, există riscul ca cetăţenii să-şi piardă interesul faţă de acest partid.

    ‘Ce oameni vor mai intra într-un partid în care nu pot să se exprime şi în care contează 4-5 oameni care intră într-o echipă de guvernare şi mai puţin abordările pe termen lung ale unor probleme de interes pentru partid şi cetăţeni. Nu ştim nici acum dacă s-a semnat un protocol cu Traian Băsescu. Şi ce valoare are cuvântul lui Traian Băsescu? Sunt colegi care nu au uitat că el ne-a furat guvernarea din 2004, care îşi aduc aminte de încălcările Constituţiei. A devenit oare, deodată, Traian Băsescu, reperul moral al unei opţiuni politice? El nu s-a schimbat şi a dovedit şi astăzi acest lucru, prin modul în care s-a purtat cu ziarişti. El s-a antepronunţat în legătură cu moţiunea de cenzură’, a precizat Năstase.

    Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, în şedinţa de joi, retragerea sprijinului politic şi declanşarea procedurilor de excludere din PSD pentru Ion Solcanu, Dan Mihalache, Răzvan Theodorescu şi Alin Teodorescu, deoarece au votat împotriva moţiunii de cenzură.

    Liderul PSD, Mircea Geoană, a precizat că, înainte de dezbaterea moţiunii, cei patru au făcut declaraţii publice împotriva documentului, ceea ce înseamnă insubordonare faţă de deciziile partidului. ROMPRES/(Cătălina Matei)

  5. Reactionara???!!! Poate ai vrut sa zici partea vizionara sau partea realista. Partidul asta de un an de zile a luat-o la vale si face greseli dupa greseli, nu cred ca ii poti numi reactionari pe oamenii care observa acest lucru si isi doresc sa il schimbe. De fapt PSD-ul este impartit in acest moment in oameni cu viziune si oameni fara viziune.

  6. @ Darius f
    Adrian Paunescu? Iliescu? Tazvan Teodorescu?
    Numelr oamenilor cu vaziune. Unde? Persoanele de fata se exclud.

  7. DNA? HM! Poate ca acum dupa ce guvernul a ramas in functie se va continua raportul si analiza asupra activitatii acestei,,onorabile institutii”
    Eu unul propun un moratoriu tuturor celor ce scriu articole la ziare: sa nu-l mai suparam pe domnul presedinte, caci dupa doua operatii ,,sangele rau” care si-l face ne va duce la orfelinat pe toti.caci ramanem orfani toti de presedinte nu doar restul de alegatori care nu-l voteaza. si ce facem fara el? cine ne mai distreaza? cum vor reinvia bancurile politice? zau asa domnilor prea suntem rai cu domnul presedinte! chiar nicio bucurie sa nu aive? macar jos Tariceanu!

  8. @Domnului cu nume de acid(neinventat) PCH
    Din cate vedem dumneavoastra il si sunteti chiar foarte tenace,nu scapati nimic.Mai mult, ati devenit chiar isteric,daca ne uitam la modul ,obsesiv, in care folositi litera „a” in „strigatul” dvs.Cu putina imaginatie va si vedem tavalindu-va ,iar din toata contorsionarea aceasta nu mai puteti scoate decat icnetele chinuite ale frustratului macinat de faptul ca nu suporta sa vada ca exista oameni buni,inteligenti,frumosi ,care se implica real,pentru a construi(nu darama)lucruri frumoase.Nazuinte se numesc (daca stiti ce inseamna)iar ele duc la dialogurile constructive de pe acest blog.Oamenii care spera si cred sincer ,construiesc ,nu distrug si nici nu arunca cu mizerii in cei care nu sunt de aceeasi parere cu ei.Dealtfel,dupa cum vedeti nimeni nu v-a raspuns in registrul pe care il folositi dumneavoastra,mai bine consultati un specialist(medic).

  9. Cum isi permite BEEEEEP de Geoana sa se ia de Ion Iliescu, sau de un intelectual ca Razvan Theodorescu?
    Uite de aia nu ma inscriu in PSD, cu asa lideri ca Geoana!
    Reveniti dle Nastase la carma partidului si atunci veti castiga multi tineri de stanga pentru partid!

  10. „Decizie eronata”=rusine pt Nastase!!!In orice organizatie,indiferent de aceasta,o decizie luata cu majoritate intr-un forum de conducere trebuie sa fie respectata si de cei care au avut o parere contrara respectivei deciziii!Este un principiu esential al democratiei,la fel ca si alegerile prin vot direct.Toti cei care au incalcat decizia sa fie exclusi!!!

  11. @Domnului cu nume de acid(neinventat) PCH

    Din cate vedem dumneavoastra il _ascultati_si sunteti chiar foarte tenace,nu scapti nimic.Mai mult ati devenit chiar isteric,daca ne uitam la modul,obsesiv,in care folositi litera „a”in „strigatul”dumneavoastra.Cu putina imaginatie va si vedem tavalindu-va,iar din toata contorsionarea aceasta nu mai puteti scoate decat icnetele chinuite ale frustratului macinat de faptul ca nu suporta sa vada ca exista oameni buni,inteligenti,frumosi care se implica real pentru a construi(nu a darama) lucruri frumoase.Nazuinte se numesc (daca stiti ce inseamna)iar ele duc la dialogurile constructive de pe acest blog.Oamenii care spera si cred sincer,construiesc,nu distrug si nici nu arunca cu mizerii in cei care nu sunt de aceeasi parere cu ei.Dealtfel, dupa cum vedeti,nimeni nu v-a raspuns in registrul pe care il folositi dumneavoastra,mai bine consultati un specialist(medic).

  12. @ George Ban
    E bună „aia cu imagologia”… de la sociopsihologie la sociopatie… un dingur pas.

    Pentru că DEX nu conţine termenul de sociopatie, am să dau eu definiţia, aşa cum mi-o aduc aminte.
    sociopatie=Tulburarea disocială a personalităţii, conduită insensibilă, aroganţă si dispreţuitoare la drepturile, sentimentele şi suferinţele celorlalţi. Lipsa de regret si remuşcare sau a sentimentelor de culpabilizare. Iritabilitate, impulsivitate, manifestări clastice si agresivitate la contraziceri, opoziţie, incitare. Incapacitatea de a învăţa din experienţele negative şi din sancţiunile primite, ceea ce determina continua repetare a actelor reprobabile. Tendinţa de a blama şi înjuria pe alţii, cu disponibilitatea raţionalizari „plauzibile” ale comportamentului lor conflictual.

    Eu acum realizez, citind mai sus, că sunt sociopat :)).

  13. @ un tanar de stanga

    Te rog nu mai folosi expresii care fac imposibila publicarea.
    In comentariul de mai sus mi-am permis sa cenzurez un cuvant pentru a-l putea publica.
    Sunt convinsa ca ai imaginatie si poti gasi o multime de adjective care sa nu duca discutia intr-o zona sub nivelul acestui blog.
    Multumesc.

  14. Auzişi, Aya, ce a zis tov. Geoană? Cum că să-i fie ruşine lui Iliescu.
    Da, ce să zicem, ar trebui să-i fie ruşine că a tolerat în partid un ins care seamănă cu un vierme intestinal, de exemplu tenia, de care poţi să nu fii conştient ani de zile, decât dacă mănânci ardei iute sau bei rum.

    Faaaain! Ce să zic! Armonie şi drăgălăşenie. Hai să vedem ce zice molohul din teritoriu. Dacă are careva sânge în instalaţie. Sau se fac preş de frica Prostănacului.

  15. @manuela_admin

    Mersi ca mi-ai publicat ideile, oricum. Cuvantul respectiv este la mare cinste in Cotidianul on-line. Ioan T. Morar il foloseste pentru ai descrie pe cei care posteaza, pe forumul sau. Deci e un cuvant elitist. 🙂
    OK, voi incerca sa fiu mai civilizat.
    Have a nice evening!

  16. @G. Savitsky

    Geoana a luat-o razna. Face declaratii iresponsabile si aberante. Alaturi de el un alt pesedist face o declaratie elucubranta… „Bestiile pesediste” care nu au votat motiune trebuie excluse din partid.

  17. sandu,

    nu are rost sa ramanem suparati, pentru niste reactii umorale; si eu am vrut sa-mi schimb „nick-ul”, dar m-am razgandit. de fapt, apreciez umorul si intelegenta dumneavoastra, nu mai vorbesc de cultura. in continuare puteti ramane aici, pe blog, printre „pasionali” instanta „rece” care ne inflacareaza.

  18. hai să ne imaginăm ce se întâmpla dacă trecea, să facem un exercitiu, imaginar, de logică.
    1. D-l Sârbu n-ar mai fi avut azi, pe Antena 3, grimasa aia, răutăcioasă.
    2. D-l Geoană ar fi aflat, cu moaca aia tipică de „prostul satului”, că nu va fi numit premier.
    3.
    Mai departe vă propun să luaţi parte la acest joc, evident, dacă doriţi.
    Molohul dă semne că s-a trezit din amorţire, am auzit ca Brăila nu-l exclude pe Alin Teodorescu, si nici Constanţa nu „achiesează” (ha-ha!!!) n-a zis aşa, dar îmi place aiureala asta, la „vrăjeala” lu Mircică.

  19. @G. Savitsky

    Felicitari pentru propunere.
    Din pacate nefiind noi in forurile de partid nu cred ca Cocotatul ne va baga in seama.
    Daca as fi membru PSD as incerca sa-mi „conving” presedintele organizatiei judetene ca decizia de excludere este o prostie. In fond fiecare din ei are un vot!! Poate ne ajuta si tinerii sa cream masa critica care sa opreasca astfel de masuri aberante.
    Maine poimaine il exclude un tudorache si pe Iliescu, Nastase sau Oprescu.

  20. @Aiel

    putem sa facem o lista de sustinere virtuala. Administratorul ne va opri daca vrem sa votam de „n”-spe ori, ca are IP-urile noastre. Va avea impact si in massmedia. Lista de sustinere virtuala pentru „propusii spre excludere” ai d-lui Geoana.
    Ii facem putina publicitate prin „lumea virtuala” si adunam semnaturi. Hai sa dovedim ca nu suntem doar niste insi blazati si sceptici, cu sufletele tabacite de deziluzie. Ce ziceti?

  21. @ MAXIMMOUSE

    Doamna/domnule Maximmouse,

    1. Marturisesc, spre rusinea mea, ca nu cunosc zicala citata de dvs. in ceea ce priveste ultima ei parte – „ca pe soarecele de la siloz”. Prima parte, in schimb, este intrata de mult timp in folclorul cotidian.
    2. Statul are o obligatie, pe care am extras-o din Constitutie. In mod subiacent, Guvernul are o obligatie corespunzatoare. Altfel – repet intrebarea – ce ratiune ar mai avea statul?
    3. Este o iluzie ca exista bani. Datoria externa a Tarii este, dupa unii, de peste 40 miliarde euro, iar dupa altii, de peste 80 miliarde. Nu mai pun la socoteala datoria interna a statului.
    4. Perpetuarea speciei umane este, pana la urma, o functie naturala a omului. Desigur, unii dintre noi mai mediteaza inainte de a se apuca de facut copii, iar altii, nu. In acest sens sunt de retinut doua lucruri: intai, statul trebuie sa aiba grija ca toti cetatenii sa fie informati cu privire la obligatiile si drepturile parintesti. De asemenea, grija statului trebuie sa se indrepte in acest sens si spre copii, care trebuie, la randul lor, sa-si cunoasca drepturile si obligatiile, lucru ce se poate realiza prin intermediul scolii, dar nu la misto, cum se face astazi.
    In al doilea rand trebuie stiut ca parintii nu au drept de viata si de moarte asupra copiilor lor, dupa ce acestia au fost conceputi.
    In alta ordine de idei, legea penala nu exonereaza pe nimeni de raspundere pe motiv ca nu cunoaste legea.
    Eforturile in directiile analizate trebuie sa fie concurente: si din partea cetatenilor, care urmeaza sa devina parinti, si din partea statului. Desigur, faptul ca o parte nu se achita de obligatiile sale nu absolva cealalta parte de obligatiile pe care le are.
    Ieri, pe unul din canalele tv., a fost difuzat un film artistic american inspirat din realitate privitor la moartea unui copil, care, ca sa-i faca mamei in ciuda, a baut tot continutul unei sticle de sirop de tuse. Copilul, care avea 4 ani, a murit. Mama a fost condamnata pentru neglijenta. Cazurile sunt, intr-un fel, similare.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  22. @

    XII Fulminata

    Da, Mangu e genial, ca de obicei.
    Pai, e logic ca o muiere care are cativa cm. peste 1,60 si putin mai mult decat o oaie, ca greutate, sa-i fie garda de corp ANului, care are cam 1,95 si greutatea corespunzatoare inaltimii. Ce nu intelegi?

    Aaa, daca s-a referit la postarile-i (repet, geniale) si la comentariile mele pe marginea lor, s-ar putea sa aiba dreptate.
    Dar, in acest caz, garda de corp i-a fost ANului si Sandu.
    Garda de corp i-a fost si Dragy Putery.
    La fel, Darius.
    Tot garda de corp i-a fost si cel care a pomenit de Vasile Mangu care infoaie slangu’ (sa nu uit sa spun ca-i din Stratan ca ma trezesc la Consiliul pentru combaterea discriuminarii cat sunt eu de garda de corp).
    Mda, e drept ca astia toti sunt barbati!

    Stiu momentul cu „ideologul”. L-am trait pe viu.
    Asa cum am trait pe viu scene asemanatoare cu cele la care facea trimitere G. Savitzky (ma refer la ideologul Mihalache, desigur).
    Cred, insa, ca le-am trait in zone diferite ale Romaniei. Sau, mai stii?

  23. @Stoleru

    Nastase nu va iesi la bataie, ca sta sabia lui Damocles / penea deasupra sa.
    Insa Iliescu nu mai are nimic de pierdut si intelepciune lumii noastre spune ca un om care nu mai are nimic de pierdut este extrem de eficient, ca sa nu zic periculos.
    Organizatiile s-au saturat de dezlanare, lipsa de comunicare, „fitele” li Geoana sau ale corlatanului, aerul lor de fini cunoscatori ai politicii si ai secretelor mistice ale puterii. Oamenii chiar au luat-o pe spinare din 2004 pana acum.
    PD-ul il va abandona pe Basescu, ca pe o / un … ignobila inutilitate. Oricum, prabusirea motiunii l-a lovit la ficat, cum zic analistii.
    S-ar putea sa vedem o alianta PNL-PSD. Ca in tarile civilizate, unde liberalii produc profit si socialistii il distribuie SI spre categoriile defavorizate.
    Cam atat mi-a venit in minte, ca m-ati luat pe nepregatite.lol

  24. @

    Aiel

    Inteleg ca personajul pe care il alinti spunandu-i „Cocot(z? n.A.)atul” este marioneta de carpa cocotata pe picioroange (ca sa ajunga pe marginea scaunului nr.1 din Kiseleff) si trasa de atze de sforari.
    Pe scurt, Prostanacul.
    Am ghicit, nu-i asa?
    Cocotatul= Prostanacul!

  25. @

    Aiel

    P.S.

    Vad ca si Ion Iliescu- exact cel care a ales atat de bine cognomen-ul Prostanacul- spune ceva despre „cocotati”.
    Citez referirea sa, asa cum a fost transmisa de NewsIn:
    „Vin intrusi care s-au cocotat pe niste functii de conducere sa faca ordine in acest partid?”.

    Nu stiu cum reuseste Ion Iliescu sa fie atat de sugestiv, dar cand spune cate ceva de gen (transformabil in cognomen) porecla se lipeste de impricinat ca marca de scrisoare.
    Prostanacul ramane, totusi, de referinta, in acest sens.
    Desi, nu-i rau deloc nici cognomen-ul „Cocotatul”.

    Sa ma laud si eu un pic: dar de „marioneta de carpa cocotata pe picioroange de sforari” ce zici?
    Un cognomen „descriptiv”, nu-i asa?

  26. Aya,
    mai stii? am calatorit des la Bucuresti, am fost la o sedinta cu prefectii, in locul prefectului, he he! pe atunci, Vasile si Dragnea aveau gura mare. Am cascat gura si m-am minunat in stanga si-n dreapta. Am fost si la „invitatia” d-lui Nastase adresata d-lui Iliescu sa se intoarca la partidu, dupe ce termina mandatul. Si la Dezvoltare durabila. Asta a fost grozava. Nu stiu daca ti-aduci aminte, daca erai acolo, cand a fost invitat Paunescu sa ia cuvantul, l-a rugat Nastase sa foloseasca „varianta scurta”. Asta a circulat in partid ca una memorabila. Faza autentica, la care am fost de fata, dupa ce Paunescul, enervat ca cenaclul n-a prea avut succes la noi, ca chiar nu ne-am ostenit sa arestam oameni sa-i bagam cu forta in sala, deci enervat, dupa mai multe replici in contradictoriu, s-a adresat prefectului „Domnule prefect, am o intrebare. pot sa vi-o pun?” Iar prefectul, senin, i-a raspuns: ” in ce varianta vreti sa mi-o puneti, in varianta scurta sau in varianta lunga?”, asta era legat de un banc, faza cu varianta, dar Paunescul s-a supra-enervat, l-a sunat pe Cozmanca si pe Nastase, zicand ca trebuie schimbat prefectul ca l-a jignit, ca i-a zic ca in ce varianta vrea sa i-o puna, iti dai seama, a fost minunat. Si vorba asta de duh a ajuns la Nastase care s-a distrat si … a folosit-o la momentul potrivit. mai departe nu mai stiu.

    Amintiri. Un tip cu adevarat extraordinar este Nicolae Vacaroiu.

  27. @Aya

    “marioneta de carpa cocotata pe picioroange de sforari” o sa ramana curand doar o marioneta de carpa.
    Fara picioronage si fara sforari…
    Apopo ce se intampla cu marionetele uzate, ale caror spectacole au fost scoase de pe afis?
    Cred ca unele se transforma, un petec aici, o suvita dincolo… in noi marionete – cu rol mai mult sau mai putin principal, altele ajung invariabil la cos – nu inainte de a ceda, fara voie, o haina, un ochi, un pantof, noilor prim solisti.
    Din pacate sforarii raman aceiasi.

  28. @

    Stoleru

    Inteleg ca ai pus intrebarea „ce se intampla daca n-a trecut (motiunea)?- fie si propunand un exercitiu de imaginatie- conform zicaleii:
    „vorbesti sa nu adormi”.
    In cazul tau, valabil este: intrebi ca sa nu adormi.

    Ce-i greu de „vazut” ce se va intampla?
    -cade Prostanacul de pe picioroangele pe care l-au cocotat, ca pe o jalnica marioneta, sforarii;
    -revine AN la conducerea PSD (care va creste real, ca procentaj);
    -se depaseste pericolul instalarii haosului politic (cu efecte catastrofale pentru Romania)- pe care l-au dorit atat de mult sforarii care il manevreaza pe Prostanacul;
    (Desigur, nu e tot!).

    Mai vrei?
    Promit sa postez un text legat de tot ce s-a evitat, razant, prin faptul ca motiunea nu a trecut.

  29. @ G. Savitsky

    Cred ca varianta cea mai simpla ar fi sa deschidem o petitie pe petitii online…
    Ne trebuie un text. Sunt convins ca reusim sa scriem unul impreuna in seara asta.

  30. @

    Aiel

    Marionetele uzate au, aproape invariabil, un anumit traseu, inainte de fi folosite, poate, la „peticirea” altor marionete: mai intai, ajung in debara, printre diverse carpe.

    In cazul Prostanacului -vorba francezului: bon debarras!

  31. @Aya
    Pentru caderea lui Geoana trebuie convocat un congres extraordinar. Echipa de conducere a psd-in intregimea sa nu are esemenea interes(ar putea fi schimbati). Nici o voce din PSD nu a pronuntat cuvintele „congres extraordinar”.
    In partid nimeni n-a pronuntat numele lui Nastase.

  32. cred ca a sosit timpul ca Psd-ul sa se descotoroseasca de indivizii astia care ii tot aduc prejudicii de imagine..partid de corupti bla bla .Imi pare rau pentru nostalgicii de pe acest blog dar nastase iliescu hrebenciuc mitrea si ucenicii lor (gen serban nicolae, acest tanar imbatranit inainte de vreme) ar trebui sa faca cel putin vreo 10 pasi in spate si sa ne lase

  33. @Aiel
    Pentru ca demersul sa aiba sens, semnatarii trebuie sa fie identificabili.
    Deci despre apelanti trebuie precizat „cine este acestia si ce vrea ei”

  34. Hai sa incercam;

    Ingrijorati de atacul la valorile democratiei si de constrangerea votului liber, maniera neconstitutionala de a impune o anumita maniera de a vota, un grup de bloggeri au demarat strangerea de semnaturi on-line de sustinere pentru parlamentarii propusi pentru excludere de catre domnul Geoana, presedintele Partidului Social Democrat.

    Unde-i domnul Mangu, ca el e specialist cu legile, drepturile si libertatile cetateanului? Eu cred ca e neconstitutional ce a facut d-l Geoana, acuma, vorbind serios; nu poti sa filmezi niste parlamentari cand voteaza. E impotriva dreptului fundamental la libera exprimare.

  35. cum facem? intram pe petitii on-line si scriem? hai sa ne organizam. ca nu poate Nastase singur nimic, daca noi dam din taste si stam cu capul intre umeri.

  36. [Tot ce spun e sub asumptia de rationalitate, ceea ce in conditiile da fata e posibil sa aiba defectiuni]

    Geoana nu o sa aiba tupeu sa sara peste grad si sa se ia pe bune de Iliescu sau Nastase pentru ca e constient (cu rezervele deja mentionate) ca PSD-ul se va sparge in 3-4 partidulete neparlamentare sau in cel mai bun caz minore.

    Licheaua sefa de judet va baga capul la cutie pentru ca are destule redevente fata de Geoana, dar nu are capacitatea de a trai intr-un orizont incert din care Nastase si Iliescu lipsesc. Cu putine exceptii, e o fiinta care prefera sa rancezeasca in propria infamie fara a avea capacitatea de a iesi de sub poala omului politic de la centru pe care il paraziteaza dar nici sa ii faca vreun serviciu daca asta presupune riscuri. Desigur, din aceleasi motive, votul lor poate fi extorcat la nevoie prin argumente ad baculum.

    Sper totusi ca dupa ce ia o aspirina lui Geoana sa ii ajunga comportamentul de primat de azi. Sper ca e suficient de satisfacut cat si-a etalat anatomia superioritatii, si spiritul de conservare pe termen lung va triumfa. Oricum, in fata usii din fier forjat de la Kiseleff, cand a venit vorba de excluderea lui Iliescu s-a pierdut brusc. E posibil sa nu aiba vigoarea de a face presiuni asupra organizatiilor sa duca excluderea pana la capat si nici pentru excluderea greilor.

    Pe de alta parte clasicii in viata ai partidului nu stiu ce puteri mai au in conclavuri. Oricum, isi vor putea face numarul direct proportional cu inscrierea in cadrul organizat si cred ca e vremea sa isi reacrediteze masiv prezenta. Lui Nastase nu ii ramane decat sa continue ce a inceput sa faca azi. Punctul de cotitura a fost.

    Incep sa ma gandesc ca in urma nervozitatii de ieri seara si azi dimineata se va obtine un stand-off pagubos pentru PSD pana la congrese sau alte evenimente de amploare, cand partidoiul s-ar putea scutura de Geoana.

    Oricum, media vede povestea de ieri ca o infrangere a lui Geoana si nu ii acorda simpatii (aviz grupului de la Cluj care are o intelegere adanca a lucrurilor: sa mizeze pe alt cal). In general jurnalele canta prohodul lui Geoana, si asta s-ar putea simti si in voturile oportunistilor. Daca as fi PSD-ist de o anumita orientare m-as duce impaciuitor la Cluj cu urmatorul text: „Cica e o e o lege demonstrata stiintific pe bune. O idee, indiferent de adevarul sau, daca e crezuta are fix consecintele in plan social ca si cum lucrurile ar sta asa cum se sustine. Ce decurge de aici?”. Pentru cei interesati de raspuns: „O dezolare imagoglogica”

    Oricum baletul cu dinti a lui Geoana din ultimele 24 de ore a fost catastrofic pt PSD. Nu mai are cum se prezenta credibil dupa excluderi si vot stil Big Brother ca exemplul partidului reformat cu care defila si isi justifica scaunul Geoana. Mai bine zis, daca nu se debaraseaza pe autorul acestor doua porcarii.

  37. @Stoleru

    am propus sistemul de petitii online tocmai pentru ca semnatarii sa poata fi identificabili… cine? cei care semneaza petitia… vorba lu G. Savitski un grup de Bloggeri…
    ce vrea ei? ca PSD-Geoana sa nu excluda membri pentru ca au uzat de dreptul lor la libera exprimare de ex

  38. @

    Aiel

    Dovada mai mare de prostanacie (concurand cu Prostanacul!) precum cea a personajului a afirmat „Bestiile care au votat motiunea trebuie excluse(…)” greu se poate imagia.
    In mod clar, bietul individ care a rostit acele vorbe, a vrut sa fie „agresiv”. Sa sperie.
    In realitate, a dat un mesaj de mare forta legat de „bestiile” respective.
    Bravo, sa mai treaca!
    Sa vina sa-i dau de un spritz de vermuth!

    Am aflat altceva, insa.
    Cica „unii” spun, preluati de agentiile de stiri, ca Ion Iliescu ar putea ramane fara sprijin politic.
    N-am citit ceva mai stupid de caraghios de mult!
    Sigur, Prostanacul e sursa primara a stirii!

    Cine sa-i „ia” sprijinul politic (al PSD!!!!!) lui Ion Iliescu?
    Exista cineva care sa faca- sau sa poata face- asta in PSD?
    Probabil, va fi „deraiat” Prostanacul in urma socului caderii motiunii si traieste in vise, unde da ordine de gen.

    Orice comentariu e de prisos.
    Penibilul nu are nevoie de comentarii.

    P.S. A propos de „dat”.

    Prostanacule, du-te tu in curte si „da” cate picioare in gard vrei, poate te „racoresti” si nu mai e nevoie sa stai, inainte de a merge la culcare, „inca cinci minute pe acoperis”!

    E o dubla parafraza, caci acest blog civilizat nu ar suporta „originalul”- care ti se potriveste perfect.

  39. Aveti semnatura mea pe protestul anti-Geoana. Geoana este un Boc al PSD-ului, ambii raspunzand la comanda Cotroceniului.

  40. @diogenecainele

    Excelenta analiza.
    Se zvoneste prin targ ca deja unii au facut pasul inapoi, lasandu-l pe Geoana in off-side. Va fi interesant ce se intampla la Brasov si cum se misca „masele”. Iliescu a facut deja un apel la activistii PSD – cati or mai fi ei – parca Vanghelie avea si el ceva oameni adunati in zona…
    Sa fie doar un weekend interesant sau chiar momentul de ruptura si de nastere, prematura, a unei noi stangi.
    Om trai si om vedea…

Răspunde-i lui LuciaAnulează răspunsul