A murit Lucian Bolcas.

L-am cunoscut in urmă cu vreo patru decenii. Era un strălucitor specialist in drept civil la Institutul de cercetări juridice. Mai târziu, l-am intâlnit in parlament, unde a avut două mandate de deputat si unde isi impunea cu profesionalism opiniile in materie legislativă. M-a apărat in Camera Deputatilor, in 2005, cand „haita pedistă” voia să schimbe regulamentul pentru a mă schimba de la conducerea Camerei. Mai târziu, m-a apărat, ca prieten si ca avocat, in procesul „Trofeul calitătii”, impotriva judecătorilor lui Băsescu – Ionut Matei si Livia Stanciu.

Până in urmă cu câteva luni, obisnuiam să ne vedem pentru a vorbi, cârcotas, despre politică si despre partide. Ne aminteam momentele de tensiune dintre mine si Vadim si eforturile sale de a concilia lucrurile. In final, venise in PSD si a rămas cu un gust amar după episodul CCR din 2013. Mi-l amintesc fumând pipă si judecând cu duritate unele decizii din Parlament. Mă suna, uneori, doar pentru a-si verifica părerile. Era un mod elegant pentru a-mi impărtăsi ce crede.

Am petrecut zeci, sute de seri, in jurul unor mese pline cu dosare, irosindu-ne crezând că argumentele puteau să conteze in fata unor „complte de executie”. Pledoariile sale in Parlament sau in instantă erau strălucitoare. Imi răsună in amintire vocea sa puternică. Si mi-a rămas pe retina memoriei imaginea sa elegantă, tinuta impunătoare.

A plecat, primul, in vremea coronavirusului, pentru a verifica locul in care vor merge cei care nu au rătăcit calea.

Dumnezeu să-l odihnească!

M-am gândit că această cuvântare a lui Lucretiu Pătrăscanu, de la Cluj, din 11 iunie 1946, ar putea explica si destinul său tragic dar si ambianta de după război din Transilvania.

Am reprodus, in anul Trianonului, textul lui Pătrăscanu, preluându-l dintr-un volum pe care l-am publicat in 1998. El merită citit, desigur, in contextul politic al acelor ani. Principalele concluzii rămân insă valabile:

 

8 Martie  readuce, fiecaruia dintre noi, gânduri, sentimente, amintiri legate de femeile din viata noastră. Si eu le multumesc si le spun „La Multi Ani!”

Pentru mine este, in primul rând, o ocazie de a rememora intamplari, bucurii, suferinte  din anii petrecuti cu sotia mea, dar si cei petrecuti cu mama mea, cu sora mea. Indiferent unde am „locuit”, le-am simțit aproape de mine.

La Mulți ani tuturor prietenelor, colegelor si, in mod deosebit, celor care îmi scriu pe blog sau pe facebook.

Veti fi facut, poate, o constatare interesanta. La mine, pe blog, numarul barbatilor care comenteaza, este mai mare. Pe facebook, femeile domina!