Lansarea unei cărti exceptionale, re-editată de FET

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează joi13 februarie 2020, începând cu ora 16:00, lansarea cărții „ÎN AMERICA PENTRU CAUZA ROMÂNEASCĂ”

Autor: Vasile STOICA

Invitați:

Prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ

Dr. Robert STĂNCIUGEL

Dr. Alin SPÂNU

Dr. Liviu ȚĂRANU

Moderator:

Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu

Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și SIF MOLDOVA și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.

Vă așteptăm!

Guest post – Florin Abraham, „Constitutia- latex si Marii Reformatori”

(Ziare.com, 10 februarie 2020)

„Evenimentele politice recente au reconfirmat caracterul „original” al democratiei romanesti, care ii face pe straini sa surada sardonic cand afla stirile despre Romania.

Si cum ar putea fi altfel in situatia in care un guvern minoritar acuza majoritatea parlamentara ca nu ii accepta politicile, cand intrebarea fireasca ar fi cum de exista un cabinet lipsit de sprijin parlamentar, iar in forul suprem al democratiei se manifesta alte coalitii de vointa decat cele in urma carora s-a constituit un cabinet?

Oare nu ar fi firesc sa existe un guvern cu sustinere parlamentara majoritara, Puterea si Opozitia sa fie clar cunoscute, iar miscarea browniana a parlamentarilor sa inceteze?
Ce poate fi oare mai „original” decat situatia in care arbitrul, in loc sa arbitreze impartial 90 de minute, vrea sa scurteze durata meciului si tot elimina din jucatorii uneia din echipe doar pentru a ajuta echipa la care a fost si el jucator inainte?

Cunoaste cineva situatii in care, de exemplu, presedintii Austriei, Finlandei, Portugaliei sau Poloniei sa sfideze parlamentul – deci, prin aceasta, natiunea -, desemnand aceeasi persoana pentru formarea guvernului, desi parlamentarii au demis acel politician in urma cu doar cateva zile? Cum ar putea denumi politologii situatia in care Presedintele Republicii, avand drept principala competenta constitutionala functia de „mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate”, este principalul instigator la crearea unei crize politice, la finalul careia spera sa castige mai multa putere personala, prin controlul nemijlocit al guvernului?

Situatia pe care doresc sa o clarific este cea in care personaje care se prezinta Mari Reformatori cer ritos modificarea Constitutiei Romaniei pentru a permite declansarea rapida a alegerilor anticipate. Modificarea legii fundamentale a unui stat este o chestiune complexa, care necesita si stiinta de carte, nu doar vorbarie mestesugita menita a ascunde interese personale.

Constitutia Romaniei a fost conceputa in mod programatic de Adunarea Constituanta acum aproape trei decenii pentru a fi „rigida”. Legea fundamentala nu poate fi modificata decat daca exista un larg consens in societate, prevederile care mentin forma de guvernamant si caracterul democratic al regimului pot fi schimbate doar in urma unei lovituri de stat, iar alegerile anticipate sunt foarte greu de declansat si doar daca exista o veritabila criza politica.

Arhitectii Constitutiei Romaniei, sprijiniti de experti internationali competenti, au fost vizionari atunci cand au realizat o lege fundamentala „rigida”. Ideea fundamentala in zorii democratiei romanesti renascute a fost de a genera un comportament politic de tip consensual, in care actorii politici sa fie obligati prin constrangeri constitutionale sa coopereze unii cu altii, nu sa fie intr-un permanent conflict si competitie electorala.

Viziunea a fost cea a crearii unor elite politice responsabile, orientate spre administrarea tarii, nu spre permanente jocuri politice, avand alegeri parlamentare foarte frecvente. Aceasta abordare constitutionala este pe deplin validata de cercetarile politicii comparate, care indica o corelatie puternica intre calitatea unei democratii si existenta unor mecanisme politice (implicit constitutionale) menite a genera atitudini consensualiste, care favorizeaza negocierea si compromisul, nu porniri de hegemonie absoluta asupra vietii politice.

Riscurile unui regim constitutional inadecvat realitatii societale sunt pe deplin evidentiate de istoria politica a Italiei, in care exista o veritabila instabilitate guvernamentala (69 de guverne in 74 de ani, incepand cu anul 1946!). Dar chiar si in vestita Italie, alegerile anticipate sunt rare (1994, 1996, 2008), deoarece atitudinea politicienilor este de a cauta solutii in interiorul parlamentului, prin schimbari in geometria coalitiilor guvernamentale, fiind evitate alegerile electorale anticipate.

Teza populista ca „intoarcerea la popor” rezolva automat crizele politice este contrazisa de exemple recente. In Spania si Israel au avut loc in anul 2019 doua randuri de alegeri parlamentare, al caror rezultat nu a dus la formarea unor majoritati clare, dimpotriva, votantii tuturor partidelor s-au mobilizat la vot, rezultand o situatie de blocaj. Morala acestor situatii este ca partidele politice trebuie sa manifeste intelepciune pentru a guverna impreuna, asumandu-si deopotriva avantajele si costurile conducerii tarii.

Un mecanism constitutional care faciliteaza declansarea rapida a alegerilor anticipate poate avea efecte profund nedemocratice. Ar fi corect ca un partid politic sa incerce sa ramana cat mai mult timp la guvernare prin provocarea de alegeri anticipate la mijlocul mandatului, de exemplu, pentru a evita pierderea voturilor pentru ca nu isi poate respecta promisiunile din campania electorala? Ce democratie ar fi aceea in care alegerile parlamentare s-ar desfasura din doi in doi ani?

Exista, desigur, tari europene, precum Marea Britanie, in care alegerile anticipate pot fi declansate cu o mare rapiditate. Experienta din statele democratice arata ca alegerile anticipate trebuie sa fie ultima solutie pentru rezolvarea unor crize politice reale, nu instrumente pentru mentinerea cu orice pret la putere a unor actori politici, care spera sa capitalizeze o simpatie publica trecatoare.

De aceea, solicitarile ritos-imperative pentru modificarea Constitutiei Romaniei trebuie privite cu condescendenta, deoarece ele nu urmaresc binele comun, ci interese politice de moment. Constitutia unei tari democratice nu poate fi modificata dupa interese conjuncturale, iar caracterul „rigid” al legii fundamentale este adecvat societatii romanesti, in care respectarea regulilor nu este cea dintai calitate.

Pentru Romania solutia nu este de a adanci o criza politica artificiala insistand asupra alegerilor anticipate inainte de 1 septembrie a.c., ci formarea unui cabinet asumat fie de partidele care au contribuit la demiterea guvernului Dancila, fie a cabinetului Orban. Sunt demni de respectul cetatenilor actorii politici ce contribuie la demiterea unui guvern, insa refuza minima consecventa de a ramane intr-o coalitie guvernamentala pana la alegerile la termen?

De aceea, daca tot doresc modificarea Constitutiei Romaniei, le propun introducerea institutiei „motiunii de cenzura constructive”, prin care partidele care doresc rasturnarea unui guvern se angajeaza sa participe la formarea unui nou cabinet.
Fara responsabilitate si onestitate, democratia romaneasca va deveni in curand „hiper-originala”!”

 

 

Cum ar fi considerat, Ludovic Orban, in 2014, propunerea lui Iohannis de acum?

Articolul 103 din Constitutie, referitor la desemnarea candidatului de premier, a fost scris in ideea ca scorul electoral trebuie sa fie determinant in decizia presedintelui. Nu a fost asa iar desemnarile facute de Basescu, precum si cea recenta, facuta de Iohannis evidentiaza un grad mare de arbitrariu.

De aceea, in proiectul legii de revizuire a Constitutiei, din 2014, initiatorii au dorit sa faca unele clarificari care sa duca la evitarea unor experimente de genul Liviu Negoita sau Lucian Croitoru.

Proiectul de lege, foarte amplu, a fost trimis pentru controlul de constitutionalitate la CCR. El era semnat de 108 senatori ( intre ei, 56 Psd si 44 Pnl) si 236 deputati ( intre care 105 Psd si 98 Pnl). Sunt semnificative cateva nume dintre deputatii Pnl – LUDOViC ORBAN, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, Virgil Guran, Vlad Nistor. Faceau parte dintre cei care asistasera la abuzurile lui Basescu in chestiunea desemnarii acelor candidati.

In esenta, propunerea de modificare a art. 103 viza modificarea alin 1 si 3 din textul existent si adaugarea a trei aliniate noi. Ideea de baza era aceea de a obliga presedintele sa acorde prioritate in desemnarea candidatului de premier reprezentantului partidului sau aliantei care au obtinut cele mai multe mandate parlamentare. Daca in felul acesta nu se putea forma guvernul, mandatul se acorda urmatorului partid cu cei mai multi parlamentari.

Curtea Constitutionala, in Decizia 80/2014, la punctele 314-326, a analizat aceasta propunere si a considerat ca se pune prea mare accent pe rezultatele electorale obtinute si doar in subsidiar pe capacitatea de asigurare a majoritatii absolute a mandatelor parlamentare, cele doua criterii trebuind sa fie avute in vedere in mod concurent.

La punctul 319, Curtea preciza: „De aceea, Presedintele Romaniei, neputand avea rol de decident in aceasta procedura (!!) , ci de arbitru si mediator intre fortele politice, are doar competenta de a desemna drept candidat ….pe reprezentantul propus de alianta politica sau partidul politic care pote asigura sustinerea parlamentara necesara obtinerii votului de incredere al Parlamentului”.

La punctul 324, Curtea subliniaza ca trebuie luate in calcul si eventuale aliante post-electorale. Iar la pct 325, CCR considera ca „a reglementa, chiar la nivel constitutional, dreptul unei minoritati parlamentare de a propune desemnarea, in mod invariabil, a candidatului de prim ministru inseamna a accepta ca se poate investi un Guvern fara legitimare electorala.”

Evident, solutia propusa de Psd si Pnl de modificare a articolului 103 nu era redactata corespunzator. Dar ideea era de a cenzura arbitrariul deciziilor unui Presedinte care abuzeaza de competentele sale de mediator intre partide pentru a favoriza o anumita zona politica. Din pacate, iata ca situatia de la care s-a plecat in tentativa de revizuire se repeta.

Desemnarea de catre Iohannis tot a lui Ludovic Orban drept candidat de premier dar nu pentru a forma guvernul ci pentru a-l darama are un caracter aberant.

In 2014, si Orban ar fi fost impotriva!