„Guvernul meu” dă semne de șubrezeală. Rechinul Stelu justițiarul e acum meniu la Pescăria lui Matei. Altul mai gras că ăsta s-a ras. USR-PLUS a anunțat aseară, prin vocea lui Dan Barna, că va susține o viitoare Moțiune de cenzură, pe care unitatea de bază nu o scoate. Chestii de război ale agendelor. Fum, ca să nu se vadă focul din coaliție.

Dar să revenim la esență. Prin punerea pe cataligele politice a “Guvernului meu,” Klaus Iohannis și-a îndeplinit principala misiune: punerea României pe tavă asasinilor economici. Afirmațiile grave necesită explicații clare.

Liderul cu grimasele “Pesede” certa ieri Parlamentul, după ce a obținut ce a vrut: menținerea condiției de sărăcie lucie a românilor, ca să fie numai  buni pentru a fi servitorii ieftini ai Mamei Europa. Cum se justifică altfel creșterea facturilor la energie, în condițiile menținerii salariilor la cele mai mici cote europene?

Predarea la cheie a României

Lipsa cronică de investiții publice, falimentarea companiilor românești, deschiderea accesului spre resurse pentru marile corporații, lipsa de control a profiturilor acestora, susținerea ideilor progresiste și promovarea în funcții reprezentative ale unor agenți străini asigură cadrul marelui scenariu de predare la cheie a României.

În altă ordine de idei, ați mai văzut vreun guvern din Est, care să-și treacă în programul de guvernare pregătirea a un milion de locuri în noile azile, pentru internarea bătrânilor occidentali?

Infanții politici cu bomboana pe băț

Al doilea “Guvern al meu” a crescut mare. Componenții lotului “să punem țara pe butuci,” în drumul parcurs zilnic spre Grădi, țin cu mândrie și patos bomboana pe băț, spre a fi văzută și nu gustată.

Nicio reformă nu e fără destin prestabilit. La grădinița lor progresistă se iau lecții despre cum sugus yam-yam înzdrăvenește făpturile firave. Lascivitatea se învață ca o condiție a devenirii.

Îndatorarea excesivă, din alt punct de vedere, asigură premisele reapariției pantofului găurit.

Mulți intelectuali se întreabă de unde a scos Klaus Iohannis asemenea specimene? Că doar nu-i remarcă “vocea și talentul”? Mai posibil, gradul, Orientul și obediența.

Din ce motiv a trecut Klaus Iohannis soldații din Afganistan pe sub Arcul de Triumf? Pentru a face praf ideea de patriotism. Să le arată stăpânilor lui că nu-i pasă de tradiții, de sentimentele naționale și de istorie.

Planul Național de Restructurare și de Reziliență (PNRR) e făcut înadins greșit pentru ca România să nu primească banii promiși. Ministrul fondurilor europene e pus acolo doar pentru a asigura Bruxelles-ul că nu va trebui să cheltuiască și pentru țara vasală de la marginea imperiului.

Serenisima lui Putin, Maia Sandu, a făcut un lifting de imagine

Uitați-vă la Maia Sandu! Are profilul perfect al arlechinului cu lifting de imagine. Nu v-ați gândit vreodată de ce noul lider de la Chișinău se bucură de o extravaganță identitară și de o perversiune ideologică?

Noul lider democrat de peste Prut, urcat pe piscurile românești, nu doar pentru a vedea mai bine țara românească, ci pentru a fi văzut, e cacealmaua perfectă a cuplului Putin-Merkel.

Românii sunt proamericani pur sânge. Naivitatea lor de a accepta orice vine de peste Ocean e proverbială. Dar în spatele marilor achiziții militare se ascund doar interesele unor mari corporații, care nu asigură garanții de securitate.

Pe lângă plop, pe lângă gard, cu acadeaua suptă

Boala micuților cu bomboana pe băț e că ei cred că dacă iau figuri de tembeli sugaci nu vor fi uciși de asasinii economici, atunci când nu vor mai servi.

„Guvernul meu” poate fi numit, fără tăgadă, guvernul Chupa Chups. Imaturii politici bagă în gură orice bomboană dată din laboratoarele marilor ucigași economici.

V-ați întrebat vreodată, în ultimii ani, de ce a murit pofta românilor de revoltă? Așa-i că-mi dați dreptate? Pe vremea când susțineam că mitingurile au fost regizate, doar pentru a face culoar hegemonilor spre resursele națiunii, atât umane, cât și materiale, m-ați înjurat. Ați râs de Viorica Dăncilă. În comparație cu Raluca von Brukenthal, pare monumentală.

Citește și: Raluca von Brukenthal

Raluca Turcan e efigia perfectă a neputinței. A mediocrității calificate. A mecanismului de impunere forțată a unui politruc la pupitrul de comandă. Condamnarea la moarte a pensionarilor, e viziunea ei și lipsa de grijă față de bătrânii noștri, pentru a avea maximă disponibilitate pentru bătrânii lor. Când te gândești că săraca s-a vârât în #echipacastigatoare și acum e pe lângă drum, pe lângă gard, stai să te gândești că Orban n-a săvârșit o calomnie la adresa naturelului ei simțitor de primadonă, acum expirată. 

Adunarea competenței cu sumă nulă

Poate că niciodată atât de mulți neisprăviți nu s-au adunat împreună. Oameni cu identități îndoielnice, cu responsabilități limitate, cu deprinderi profesionale cu sumă nulă, toți compun ultimul paragraf al închinării națiunii române, a punerii în genunchi a tot ce mai e responsabil.

În doi ani de “Guvernul meu,” ați identificat vreo politică națională, în interesul românilor sau doar evidențe ale instituirii stării de precaritate, pentru a-i trimite pe cei slabi în lesă?

Mai e ceva românesc în fibra administrațiilor succesive ale lui Iohannis?

Sunt atâția consumatori de Chupa Chups în “Guvernul meu”, că nu sunt destule bomboane pe băț, câte se cer la nivelul preșcolarilor politici, cu ifose de salvatori.

Niciodată românul parcă nu a fost mai batjocorit. Și nimeni nu mai dă nicio ripostă. S-au închis robinetele pentru organizatorii de proteste!

Ieri l-au executat pe judele Stelu, doar pentru că prea s-a urcat noul Ivan pe divan, crezând că el pune șefi la DNA, DIICOT sau Parchetul General. L-au aruncat ca pe o cârpă-n tomberon. Luni vine Romprest la guvern să ia gunoiul.

Răspunsul scurt ar fi – nu se mai intâmplă nimic.

Dreptul international este un „by product” al unei lumi multipolare. După primul Razboi mondial, am avut timp de două decenii un format multipolar, intrerupt de actiunile revizioniste ale Germaniei naziste. După al Doilea Razboi mondial, in perioada Războiului rece, din nou am avut un format bi/multipolar (Decalogul de la Helsinki, etc).

După incheierea Războiului rece, s-a instalat un model unipolar si o perioadă de tranzitie spre o nouă formulă de multipolaritate.

Dreptul este o modalitate de dialog si de convietuire/coabitare intre parteneri care isi respectă reciproc existenta. Un cod de comunicare reciproc acceptat in perioadele de multipolaritate.

Normativitatea internatională a reprezentat o extensie a evolutiei dreptului intern din diferite tări si care a preluat concepte validate in spatiul juridic intern. De aceea, au apărut tribunale internationale (Haga, etc) si diferite curti arbitrale. Pentru situatiile in care regulile nu se respectă.

In ultimile două decenii, dreptul international a fost supus unor presiuni noi si au fost formulate teorii care nu ar fi acceptate in jurisdictiile interne. Spre exemplu, „războiul preventiv”, „auto-apărare preventivă”, etc. Au apărut forme noi de agresiune (ne-reglementate international) – folosirea dronelor, etc.

După al doilea Razboi mondial, pedepsirea celor vinovati de incălcarea principiilor si a normelor (genocid sau crime impotriva umanitătii) s-a realizat prin aducerea lor in fata unui tribunal (Nurnberg, Tokyo, etc). Din acest motiv, au fost create si Tribunalul penal international sau diverse tribunale regionale.

Războiul din Afganistan s-a incheiat prin Acordul de la Doha. Atentatul monstruos, de zilele trecute, in care au murit peste 100 de persoane, inclusiv 13 militari americani, l-a determinat pe presedintele Biden să anunte că SUA se vor răzbuna, ceea ce a si făcut, omorand cu o dronă doi lideri ai ISIS-K.

Intrebarea pe care mi-o pun este dacă teoria statului de drept care cere ca cei vinovati să fie adusi in fata unui tribunal pentru a fi pedepsiti, nu este valabilă si in plan international?! Dacă nu este, atunci si alte tări ar putea prelua acest model pentru a pune in aplicare „justitia naturală”. Asa cum modelul „autodeterminării” Kosovo a fost preluat si de altii…

De vreo cincizeci de ani, mă ocup de analiza dreptului international. Din păcate, in ultima vreme, constat că nu au mai fost adoptate mari conventii multilaterale, iar dreptul international nu mai este invocat decât foarte rar in discursurile liderilor mondiali.

Pentru a-l invoca pe Titulescu, „forta dreptului” lasă (din nou) locul „dreptului fortei”.

Programul din 30 august a fost construit pe extreme. In prima parte, lucrarea lui Ondrej Adamek, „Where are You?”, lucrare pentru voce si orchestră, compusă special pentru Magdalena Kozena si Sir Simon Rattle, intr-o formulă provocator de modernă. Socantă, pe alocuri. Orchestra Simfonica din Londra, condusă de Sir Simon Rattle, a dovedit virtuozitate. Probabil că sunt subiectiv dar un astfel de exercitiu nu-mi creează emotie. Pe anumite portiuni, am admirat calitătile vocale ale Magdalenei Kozena.

In partea a doua a concertului, am ascultat o piesă clasică, „linistită”, Simfonia a 6-a a lui Beethoven, „Pastorala”.

Am vrut să adaug o poză cu orchestra si cu solista din prima parte dar m-am gândit să vă arăt, mai curând, noile trenduri de la Festival. Spre exemplu, este cool să vii in adidasi si in bluză de tenis sau cu cămasa scoasă din pantaloni.

De asemenea,am admirat tinere domnisoare care, timp de o oră, au butonat telefoanele mobile, folosind in mod util timpul pentru a trimite (si primi) mesaje pe fb si what’s up.

Aseară, la Sala palatului, a avut loc gala de deschidere a Festivalului international George Enescu. O manifestare de prestigiu, aflată la editia 25 in anul in care sărbătorim 140 de ani de la nasterea marelui artist.

Festivalul va prilejui concerte exceptionale, la care vor participa, pe parcursul a patru săptămâni, aproape 5000 de artisti români si străini.

Vor fi prezentate cele cinci simfonii ale lui Enescu dar programul din acest an va cuprinde si numeroase lucrări ale lui Stravinski.

Si in acest an, director artistic al festivalului este Vladimir Jurowski, Zubin Mehta fiind presedinte de onoare.

Gala de deschidere a cuprins Rapsodia română a lui Enescu, Concertul in re minor pentru vioară, al lui Sibelius si Simfonia nr 2, a lui Rahmaninov. Dirijor a fost Paavo Jarvi iar Hilary Hahn a concertat la vioară. Orchestra Filarmonicii George Enescu a avut un concert maistru al Orchestrei din Paris – Sarah Nemteanu.

Publicul a fost mai entuziast decât in alti ani, unii dintre cei prezenti aplaudând cu vigoare in pauzele pieselor pe care le-am mentionat! Asta inseamnă că noile generatii incep să iubească si muzica clasică, participând la astfel de concerte.

Dintre politicieni, i-am remarcat pe Ludovic Orban si pe ministrul culturii – Bogdan Gheorghiu.