Lupta contra corapșăn continuă

Continuă dar mai incet. Conform doctrinei Trump, lucrurile sunt spuse acum mai direct. Spre exemplu, legea off shore din parlamentul României a devenit primordială, in baza  politicii „America, first”.

Solutia adoptată de parlament („Romania, first”) probabil că a nemultumit si vom avea tot felul de comunicate in legatură cu „valorile si principiile…”, cu statul de drept si, bineinteles, cu democratia de la noi.

Este clar insă că românii s-au cam intoxicat cu gargara  luptei contra corapșăn, folosită din exterior pentru interese mercantile. Fezandarea cu corapșăn nu prea mai tine, mai ales după ce s-au dezvăluit, in ultimile luni, abuzurile procurorilor, protocoalele secrete, activitatea serviciilor secrete,”culoarele” din justitie pentru condamnarea celor „condamnati” de sistemul mafiot al lui Băsescu.

Laura Codruta Kovesi a condus o structură cu obiective politice legate, in mare măsură, de interese manipulate din exterior. Rezultatele acestor ani ar trebui contabilizate nu in număr de condamnări sau sechestre pe sume ipotetice ci in distrugerea clasei conducătoare din România, in distrugerea capitalului românesc capabil de actiune regională, in anatemizarea României  in numele luptei contra corapșăn in schimbul obtinerii unor medalii de tinichea oferite din afară. Acum ea, Kovesi, a devenit țap ispăsitor pentru toate nemultumirile publice si va afla, ca si Băsescu, că americanii nu au „foști prieteni”. Ei au doar „prieteni”, in functie de interesele momentului.

Indemnul de pe scări, adresat colaboratorilor apropiati (oare bravul politist judiciar Morari  era printre ei?) aduce aminte de Pierre  de Coubertin, care sfătuia si el , indiferent daca pierzi sau câstigi, să continui. Asa că, probabil, lupta cu corapșăn va continua, poate cu o anumită incetinire până o să apară o nouă temă de „off shore” care va necesita si ea o fezandare adecvată.

 

 

La Cornu

De cateva zile sunt la Cornu. Ca de obicei, sunt multe lucruri de facut, multe de reparat. Grija sotiei mele este cum sa pregateasca pentru Nicolas – nepotul nostru – legumele si fructele pentru la  iarna. Visine, zmeura, mure, cartofi, dovlecei, porumb dulce.  Rosiile nu s-au facut inca dar arata extraordinar.

Eu am aranjat o noua pergola pentru vita de vie. Cea veche, din lemn, dupa aproape 25 de ani, putrezise. Intru in casa doar pentru a urmari meciurile de fotbal din Rusia. Nu am o echipa favorita. Nici nu m-a entuziasmat vreo echipa. Jucatorii se remarca prin freze si tatuaje. Meciurile par mai curand o combinatie intre fotbalul clasic si handbal. Si tot mai multa violenta pe stadioane. Ingenioasa povestea cu controlul video. Iata si partea buna a supravegherii IT.

In fiecare zi admir un nufar care se deschide la rasaritul soarelui si se inchide la apus. Este posibil sa-l fi citit pe Horatiu: „Carpe diem”.

Mai este nevoie de Legea 78/2000 privind faptele de corupție?

Întrebarea mea pare naivă. Dar, în definitiv, de ce oare în România, simplificând, noi avem două „coduri” penale (Legea 78/2000 pentru demnitari și Codul penal pentru ceilalți) administrate de două parchete – DNA și Parchetul general? Așa se întâmplă, oare, și în celelalte țări europene?

În opinia mea, problema esențială nu este cine conduce DNA (mă aștept să mă critice, din nou, colonelul Daniel Dragomir) ci felul în care este construită politica penală. În 2000, președintele Constantinescu, pentru anumite motive, a împins la adoptarea Legii 78. Corupția era o temă politică utilă împotriva opoziției de atunci. Și din exterior tema corupției era văzută ca o modalitate utilă de „fezandare” a decidenților politici din România pentru mercantile interese legate de „reforma” economică, privatizări, piețe de desfacere, „economie de piață funcțională”. Lucrurile au continuat, trebuie să recunosc, și în mandatul meu de premier. Existau obiective majore care trebuiau realizate -eliminarea vizelor,  finalizarea negocierilor cu UE și intrarea în NATO. O decizie controversată a fost chiar crearea PNA, pe baza unui proiect de înfrățire cu Spania, pe baza modelului respectiv. Sigur, în 2005, acest proiect a fost pervertit de Băsescu și Macovei. Așa a apărut DNA-ul.

Ultimii 13 ani au dovedit limitele acestui sistem care a dus la apariția „republicii procurorilor”, sprijinită prin reglementări penale adoptate în grabă, prin asumări de răspundere în parlament sau prin ordonanțe de urgență, în funcție de interese politice mărunte și care au dus la numeroase abuzuri și la afectarea unor interese majore ale țării, legate de elita politica (devenită nerelevantă în plan extern), capitalul economic național (devenit necompetitiv față de capitalul străin) și stabilitatea forței  de muncă (determinată să plece din țară, între altele, pentru viitorul copiilor).

Anii au trecut. Unele efecte sunt iremediabile, atât în plan public cât și în plan personal – pentru cei care au fost obiect al acestor abuzuri. Putem însă să corectăm lucrurile pentru viitor? Putem să discutăm despre temele mari ale politicii penale actuale în țara noastră în loc să discutăm despre amendamente puerile și texte care doar cârpesc la infinit un cod penal ciuruit de oamenii lui Băsescu?

De aici întrebarea dacă în abordarea viitoare a unui cod penal modern nu ar trebui integrate unele dispozitii ale Legii 78/2000, sub forma de agravante, la infracțiunile de bază referitoare la corupție. Existența unui „cod” distinct cu care să se „joace” DNA a permis numeroase abuzuri. Reforma justiției are nevoie de o viziune mai amplă, atât la nivel instituțional cât și la nivel legislativ. Soluțiile în discuție la Parlament elimină unele din „extravaganțele” textelor actuale. O abordare utilă care să ajute mediul de afaceri, încrederea cetățenilor și a investitorilor ar trebui să țină seama însă și de noile riscuri privitoare la noile forme de criminalitate (multe din ele „importate din Occident), inclusiv de criminalitatea financiară. Și consider că este nevoie și de o altă atitudine față de șmecheria MCV, la fel ca în cazul neparticipării unor lideri politici la recepția oferită de Hans Klemm.

Anul acesta, anul aniversării Centenarului Marii Uniri nu ar trebui să fie doar prilej de șezători, cenacluri, cântece și dansuri ci și ocazia unei abordări coerente și consensuale care să determine întoarcerea unora dintre cei plecați în țările cu care avem parteneriate strategice. O politică de brain grain nu se poate face însă fără recâștigarea încrederii românilor în propriul lor stat și în conducătorii lor.

P.S.:

La fotbal, cei care nu respectă regulile jocului primesc un cartonaș roșu și sunt eliminați de pe teren. În Parlament au intrat tot felul de personaje de benzi desenate, incapabile să propună dialoguri și care se manifestă infantil, neacceptând regulile de bun simț ale parlamentarismului.

Muzeul regal al armatei și al istoriei militare

Am vizitat astăzi un muzeu interesant la Bruxelles. Muzeul regal al armatei și al istoriei militare. Pe 40000 de metri pătrați sunt prezentate numeroase exponate, de la perioada medievală până la al Doilea Război Mondial. Sunt expuse arme de infanterie, uniforme, avioane de diverse fabricații, etc.

În sala dedicată Primului Război Mondial, m-am bucurat să admir câteva uniforme românești.

PS. Aș vrea să-i atrag atenția colonelului Daniel Dragomir să nu tragă concluzii pripite din ceea ce scriu pe blog. Încercările prin care am trecut m-au invățat să privesc fără ură realitatea. Îl sfătuiesc să încerce să facă același lucru, indiferent de proiectele politice pe care le are.