„Trofeul calitătii” – o mărturie

In iulie 2012 eram intr-un loc de unde nu puteam urmări presa. De aceea, primind acum  din partea doamnei Gabriela Ghită – căreia ii multumesc –  articolul alăturat, mă grăbesc să vi-l impărtăsesc. Citit, după sase ani dar in contextul abuzurilor  generate de protocoalele incheiate intre  structuri ale justitiei si ale parchetelor cu serviciile de informatii, devenite publice in ultimile săptămâni, acest articol pune in evidentă felul in care a fost „realizat” primul dosar cu obiective politice, sub conducerea din umbră a lui Băsescu si Macovei si pus in aplicare de Livia Stanciu. Nu imi este clar (incă) ce rol au avut SRI, SPP si SIE.

Ieri seara, am transmis un scurt comentariu privitor la o declaratie recentă a dnei Elena Udrea: „In legatura cu procurorii si cu judecatorii din completele mele si presiunile asupra lor, am comentat pe larg, de-a lungul timpului. CSM chiar m-a sanctionat ca am afectat independenta justitiei. Cu Maior m-am vazut de mai multe ori, pe teme legate de publicarea unor carti. I-am vorbit si de informatiile pe care le aveam in legatura cu presiunile asupra judecatorilor. Nu avea nevoie, cred, sa-i dau eu lista sau profilul de vot al judecatorilor din complete. Ce a facut Coldea, cum a actionat, eventual, prin Ionut Matei, mi-e greu sa spun. Ce miza ar fi avut Coldea in legatura cu mine, din nou imi este neclar.
In opinia mea, el putea sa fie eventual un instrument pentru Basescu”.

http://jurnalul.ro/stiri/observator/avocat-al-lotului-nastase-totul-a-fost-o-comanda-executata-de-judecatori-atent-selectati-617776.htmlAvocat al lotului Năstase: „Totul a fost o comandă executată de judecători atent selectaţi”

Autor: Georgeta Gabriela Ghiță 10 Iul 2012 – 08:56

Nici in visele urate nu credeam ca ar fi posibil sa asist vreodata la asemenea neinchipuite, brutale si cinice incalcari ale Constitutiei, legii romane, Conventiei europene si jurisprudentei CEDO si chiar infractiuni ale “oamenilor legii’ comise in aplicarea legii. Mai mult, soarta a vrut sa ma convinga ca se poate si, chiar sa o cunosc direct, nemijlocit si dureros. Convinsa ca tot ce are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit, inclusiv raul si rautatea umana, cred ca se impune sa vorbim deschis si despre aceste lucruri si cu cat mai repede, cu atat mai bine.
Am fost aparator in dosarul cunoscut ca “Trofeul Calitatii’ al dnei Irina Jianu, fost inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), inculpata alaturi de ex-prim ministrul Adrian Nastase si alti inculpati care nu au avut decat un rol decorativ, pentru a “betona’ condamnarea fostului adversar prezidential.

Desigur, o parte a presei si a “societatii civile’ va sari ca arsa sa ne spuna, alaturi de presedinte, de dna Macovei si alti afiliati ai presedintelui, ca justitia s-a pronuntat pe probe, ca justitia e independenta si impartiala, ca nici un politician nu a influentat justitia etc. etc.

Ei bine, nefericirea face ca nu este de loc asa, ba chiar dimpotriva, totul a fost o comanda executata de judecatori atent selectati pe anumite criterii, despre care va trebui sa vorbim cinstit odata si odata si sa nu ne mai tot prefacem ca regele justitiei e imbracat in haine frumoase. Pentru ca nu e!

Ar fi multe de spus despre climatul fascistoid in care s-a desfasurat judecata in fond de completul Matei Ionut (presedinte), Ioana Bogdan si Cristina Rotaru.

Un prim indiciu al modului in care urma sa fie solutionat dosarul este chiar componenta completului dupa schimbarile determinate de iesirea la pensie a judecatorului Ioan Griga si promovarea in functia de vicepresedinte al ICCJ a dnei Rodica Aida Popa: ulterior acestor schimbari, completul de judecata a fost constituit din dl Matei Ionut, Mirela Sorina Popescu si Sandel Macavei.

In aceasta componenta, completul a participat la solutionarea a doua termene de judecata, situatie in care deveneau incidente dispozitiile legale privind continuitatea completului de judecata, norma legala care impunea solutionarea de acest complet si numai de acesta, cu exceptia unor situatii exceptionale.

Fara insa a exista nici o situatie exceptionala, completul a capatat o alta alcatuire, in locul judecatorilor Mirela Popescu si Sandel Macavei aparand judecatoarele Ioana Bogdan (fost consilier al procurorului sef al DNA, Daniel Morar si, astfel cum urma sa se afle in recurs, fara a fi fost numita niciodata judecator prin decret al presedintelui) si dna Cristina Rotaru, o mai veche colega de-a dlui Matei Ionut (inclusiv din dosarul fratilor Balint, denumit dosarul “Camatarilor’, in care s-au pronuntat solutiile cunoscute).

Rezulta astfel ca o prima neregularitate, calificata de Codul de procedura penala ca nulitate absoluta (conf. art. 197 alin. 2, fraza I-a) s-a ivit inca de la debutul judecarii cauzei in aceasta componenta a completului. Aceasta imprejurare constituia per se, o cauza de nulitate absoluta si de neinlaturat a sentintei.

Cu privire la componenta completului a mai existat un incident care va demonstra pe deplin existenta unei conivente ilicite privitoare la componenta completului ce urma sa se pronunte in cauza: dl Nastase a formulat cerere de recuzare a dnei Ioana Bogdan, invocand mai multe motive de suspiciune, inclusiv functia anterioara a dnei Bogdan, de consilier a procurorului sef al DNA, persoana care in repetate randuri se pronuntase public referitor la dosarele Nastase, Mitrea, Costiniu etc.

Probabil ca solutia adoptata de completul de recuzare (format din Matei Ionut ca presedinte, Cristina Rotaru si un alt judecator) nu ar fi ridicat suspiciuni, daca judecatorii nu ar fi gasit de cuviinta sa eludeze realitatea si, preparator, sa acrediteze o situatie de fapt si de drept nereala. Astfel, in incheierea prin care a fost respinsa cererea de recuzare, judecatorii care au format au sustinut ca dna Ioana Bogdan ar fi fost cooptata in completul de judecata ca urmare a pensionarii judecatorului Ioan Griga si apoi ca urmare a promovarii in functie a dnei Rodica Aida Popa. Or, aceasta situatie de drept si de fapt este, nici mai mult nici mai putin, decat necorespunzatoare realitatii, calificarea juridica imperativ atrasa fiind aceea a infractiunii de fals intelectual si uz de fals, comisa de chiar judecatorii instantei supreme care au format completul de recuzare. Prin afirmatia nereala (falsa) introdusa de judecatori s-a urmarit acreditarea unei false teze de drept si de fapt prin care sa fie argumentata/motivata respingerea cererii de recuzare.

Bref, iata cum judecatori ai celei mai inalte instante a tarii au inteles sa ca infractiuni sfidatoare, certe si incontestabile pentru a respinge cererea de recuzare a dnei Ioana Bogdan, situatie ce nu poate sa constituie decat o confirmare a caracterului ocult ilicit in care urma sa se desfasoare judecata si, in consecinta, previzibilitatea sentintei.

Pe de alta parte, textul art. 52 alin. (1) Cod procedura penala prevedea imperativ, ca cererea de recuzare se solutioneaza de un alt complet. Or, solutionarea cererii de recuzare a dnei Ioana Bogdan de acelasi complet constituia nnumai o alta cauza de nulitate absoluta a incheierii prin care a fost respinsa cererea de recuzare, dar constituita, totodata, si o alta certa dovada – a cata oare ? – a instrumentarii cauzei in conditii de totala ilegalitate si in vederea unui unic scop.

Dar, nu numai atat: revoltat de modul in care a fost desemnata in complet dna Ioana Bogdan si de modul de solutionare a cererii de recuzare (prin fals si uz de fals), dl. A. Nastase a protestat public iar, in urma protestului sau, surprinzator, s-a sesi din oficiu si fara a avea acest drept, dl H. Dumbrava, membru al sectiei pentru judecatori din CSM care, fara a detine functia de presedinte al CSM, a vituperat pozitia dlui A. Nastase (sub motivul ca afecteaza independenta si prestigiul justitiei) si a impus efectuarea de “cercetari’ de inspectia judiciara, “cercetari’ care s-au finalizat prin preluarea mot a mot a falselor alegatii ale completului de recuzare.

Suntem astfel martorii interventiei directe, ilegale si oculte a unora dintre membrii CSM in actul de judecata, interventie prin care, in realitate, s-a urmarit consolidarea abuzului judiciar incontestabil comis de judecatorii membrii ai completului de recuzare si protejarea pe mai departe a derularii unui proces incorect si cu finalitate deja anuntata.

Pe alt plan, se impune concluzia participatiei H. Dumbrava si a inspectorilor judiciari ai CSM care au propagat in spatiul public informatii false si au facut in acest fel, public si asumat, apologia infractiunilor comise de judecatorii membrii ai completului de recuzare.

Dar, cea mai desantata si flagranta nesocotire a legii a fost pervertirea normelor legale privitoare la prescriptie. Pentru a nu aglomera discutia cu balast inutil, trebuie spus ca reglementarea legala a prescriptiei speciale nu a comportat discutii niciodata de la adoptarea Codului penal din 1968 deoarece art. 124 din Codul penal spune in terminis clar si foarte simplu, ca prescriptia inlatura raspunderea penala daca termenul prevazut de art. 122 este depasit cu inca jumatate. De asemenea, de la introducerea prin Legea nr. 47/1992 a posibilitatii partilor de a invoca exceptii de neconstitutionalitate, niciodata nu s-a pus problema unei alte interpretari a art. 124 Cod penal, si anume ca orice intrerupere sau suspendare a procesului penal nu este de natura a afecta prescriptia speciala.

Or, judecatorii fondului si apoi cei din recurs au creat, pentru acest dosar, o alta lege decat legea scrisa, amalgamand in mod nepermis textele de lege si creand, special pentru acest dosar, lex tertia. Prin abuz de drept si printr-o formulare ambigua si obscura, judecatorii fondului au invocat laolalta art. 122, art. 124 si art. 128 Cod penal, extinzand efectele art. 128 si la art. 124, desi textul art. 128 specifica, expres si explicit, ca intra in sfera sa de aplicatie prescriptia prevazuta de art. 122 (denumita si prescriptie generala) si nicidecum prescriptia speciala reglementata de art. 124 Cod penal.

Ca asa este, rezulta – pur si simplu – din afirmatiile, foarte corecte de aceasta data, a dnei Monica Macovei facute la televiziunea publica in luna mai, reluate ca atare de intreaga mass media. In pozitia sa publica, dna Macovei a precizat ca, in cazul lui Adrian Nastase prescriptia speciala urma sa se implineasca la 10 iunie 2012.

Or, cum nimeni nu o poate banui pe dna Macovei de intentia de a-l favoriza de A. Nastase, si interpretand corect art. 124 Cod penal (de altfel, asa cum a fost interpretat din 1968 sau chiar din 1992 si pana acum) problema prescriptiei in cazul lui A. Nastase este pe deplin si definitiv transata: prescriptia speciala s-a implinit in ceea ce-l privea pe A. Nastase la data de 10 iunie 2012 iar solutiile instantelor reprezinta abuz de drept si, in consecinta lipsirea de libertate in mod nelegal.

Mai departe, gestul suicidar al lui A. Nastase atrage calificarea solutiei pronuntate in dosarul “TrofeCalitatii’ si ca determinare a sinucideriisi face ca judecatorii cauzei sa fie in realitate autorii morali ai actului suicidar.

In ceea ce priveste pozitia mea procesuala, fac precizarea ca, in cauza, prescriptia speciala profita tuturor inculpatilor, inclusiv dnei Irina Jianu, al carei aparator am fost.

Desigur, corul “societatii civile’ va relua, va reinterpreta si va repeta din nou si la nesfarsit, aria actelor de coruptie ale lui A. Nastase care urmareste acum sa se ascunda in spatele prescriptiei speciale.

Nimic mai fals deoarece, si pe fond, solutia din dosar reprezinta abuz de drept, si asta dintr-un motiv foarte simplu: pretinsul prejudiciu care ar fi fost cauzat Inspectoratului de Stat in Constructii este inexistent.

Acest lucru l-au spus constasi cu toate presiunile exercitate asupra lor, cei 12 inspectori ai ANAF care au verificat operatiunile si circuitele operatiunilor financiare, functionarii Inspectoratului de Stat in Constructii, raportul Curtii de Conturi precum si expertii oficiali desemnati de instanta.

Opinia contrara a fost a specialistilor DNA care, potrivit prevederilor explicite ale OUG nr. 43/2002 isi desfasoara activitatea sub indrumarea nemijlocita a procurorilor DNA, situatie in care nici cu gandul nu putem gandi ca ar putea fi independenti si impartiali sau, cel putin nu in acest caz. Si, cand sustin aceste lucruri, ma bazez pe faptul ca specialistii DNA si-au elaborat “constatarile’ pe nimic, deoarece documentele expres solicitate de specialisti pentru intocmirea raportului de constatare au fost inaintate de la ISC catre DNA ulterior datei finalizarii raportului de constatare, raport in care – fara a fi avut la dispozitie nici macar un document din partea ISC – specialistii DNA stabilisera ca exista un prejudiciu in dauna inspectoratului.

Apoi, astfel cum s-a dovedit si a devenit de notorietate publica, compartimentele de specialitate din ISC au intreprins demersuri pentru clarificarea existentei sau nu a vreunui prejudiciu si a rezultat ca ISC nu a suferit nici un asemenea prejudiciu si ca nu exista nici un document din care sa rezulte existenta unui prejudiciu in dauna ISC ca urmare a derularii fazelor “Trofeului Calitatii’. Mai mult, functionarii ISC, confruntati cu presiunile si amenintarile procurorilor DNA, au solicitat in scris efectuarea unui audit independent pentru stabilirea realitatii. De prisos sa mai spun ca acest audit nu s-a efectuat niciodata, iar ca urmare a presiunilor DNA precum si a interventiilor politice, s-a creat aparenta constituirii ca parte civila a ISC.

Chestiunea existentei sau nu a unui eventual prejudiciu precum si circuitele financiare au format obiect al expertizei dispuse si efectuate de prima instanta. Cu toate presiunile exercitate asupra lor de presedintele primei instante, sub aparenta indeplinirii procedurilor prev. de art. 124 Cod proc. penala, expertii oficiali si-au mentinut pozitia si au demonstrat inexistenta unui prejudiciu in dauna ISC.

Cu toate acestea, desi legea procesual penala, il obliga pe judecator sa tina cont de concluziile expertilor (art. 116 Cod proc. penala) sau, daca ar fi considerat ca acestea nu sunt pertinente avea obligatia de a dispune efectuare unei noi expertize (conf. art. 125 Cod proc. penala, prima instanta – prin abuz de drept – a nesocotit constatarile expertilor si a decis ca exista un prejudiciu.

Dar, pentru ca nici acest lucru, probabil, nu era suficient, prima instanta a trecut chiar si peste valoarea prejudiciului “stabilit’ de DNA si a stabilit ea insasi o valoare cu mult mai mare a pretinsului prejudiciului, mai mare chiar decat aceea stabilita de asa-zisul raport de constatare al specialistilor DNA! Un astfel de procedeu in care instanta din nou, a nesocotit chiar si cele mai elementare norme legale, demonstreaza pe deplin abuzul de drept nesfarsit prin care au fost “judecati’ inculpatii din acest dosar.

Pe fond, motivatia cu care prima instanta a inlaturat concluziile neconvenabile ale expertizei este constituita din interpretarea abuziv-partizana a prevederilor Regulamentului de organizare si functionare a ISC.

Ca instanta a dat o interpretare abuziva si contrata prevederilor regulamentare, rezulta din aceea ca manifestarile au avut caracter aniversar (cu ocazia a 20 de ani de la infiintarea ISC) si tehnic, dar caracterul tehnic nu a constituit, nici pe departe, manifestare tehnica privind problematica specifica activitatii proprii, deoarece – pur si simplu activitatea ISC era aceea de control a activitatii in constructii, or manifestarile din “Trofeul Calitatii’ au avut ca scop comunicari tehnice si stiintifice ale firmelor de constructii, cadrelor didactice si specialistilor in constructii precum si selectarea si premierea proiectelor de constructii realizate de firmele de constructii.

Or, pervertirea fatisa a legii pentru a da o justificare formala unei solutii de condamnare nu poate dovedi nimic altceva decat executarea cu sange rece a unei comenzi.

Pentru a risipi orice neintelegere cu privire la caracterul politic al dosarului si solutiei se cer cateva precizari:

• potrivit legii procesual penale, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe

• dna Monica Macovei a clamat in intreaga mass media (nationala si nu numai) ca A. Nastase ar fi fost condamnat de justitie “pe baza de probe’.

In realitate, lucrurile nu sunt deloc astfel, deoarece solutia de condamnare s-a bazat, in mod evident si asumat, prin nesocotirea probelor stiintifice :

“In acest context, Curtea urmeaza a inlatura concluziile la care au ajuns expertii contabili, in sensul ca I.S.C. nu avea o baza legala pentru cuprinderea sumelor rezultate din incasarea taxelor de participare in bugetul institutiei si, implicit, concluzia ca in cauza nu s-a inregistrat nici un prejudiciu in patrimoniul acesteia’.

Devine, astfel, mai mult decat evident ca probele administrate in cauza au fost, pur si simplu, inlaturate de instanta (contrar disp. art. 125 Cod proc. penala) si au fost substituite prin printr-un pseudo rationament logico – juridic.

Or, fiind un principiu elementar ca rationamentul logico – juridic nu tine loc de proba iar disp. art. 125 Cod proc. penala impun instantei, daca are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, sa dispuna efectuarea unei noi expertize, rezulta cu asupra de masura ca solutia din cauza a fost pronuntata nu numai in lipsa probelor legale, dar chiar contrar probelor administrate.

Sub un alt aspect, pentru o buna intelegere a “contextului’ cauzei este necesar sa amintesc cum fortele politadversare lui A. Nastase (aceleasi care acum clameaza pronuntarea unei sentinte “pe baza de probe’) au trambitat existenta pe rolul Tribunalului pentru Reglementarea Disputelor de la Whashington a unei cauze in care ar fi fost dovedita “coruptia guvernNastase’. Dupa ce insa s-a dovedit ca acuzatiile erau vadit nefondate si de rea credinta, aceleasi persoane cu pretentii de infailibilitate au uitat sa-si ceara scuze pentru acuzatiile vadit mincinoase aduse guvernului A. Nastase. Pentru aceste motive, devine mai mult decat evidenta utilizarea procedurilor judiciare ca instrumente de lupta politica incorecta.

Sub aspect strict juridic, afirm ca modul in care a fost creat si solutionat dosarul “Trofeul Calitatii’ constituie o sfidare a celor mai elementare norme legale si morale nu numai acceptate de lumea civilizata, dar incredibile chiar si in regimul politic anterior anului 1989

 

România între Europa și America

Identitatea unei țări este multiplă. Adeseori afirmăm: România este o țară euroatlantică. Este adevărat.  Din punct de vedere geografic, este sigur europeană. Din punt de vedere al strategiilor și parteneriatelor, dimensiunea atlantică este, și ea, evidentă, mai ales privită din punctul de vedere al alianțelor actuale. Problema este însă că binomul euro/ atlantic se fragilizează.

În plus, România este și o țară balcanică, o țară a Europei de Est, o țară latină, o țară dunăreană, o țară riverană Mării Negre, etc., având propriile sale interese. Și celelalte țări au, firesc, identități multiple și, ca atare, interese distincte.

Revenind la relația Europa/America, interesele americane și cele vest-europene erau, într-o vreme, concordante.  Cordonul sanitar împotriva Uniunii Sovietice, Planul Marshall, umbrela nucleară, etc. După încheierea Războiului Rece, lucrurile s-au complicat. Au apărut diferențieri de poziții și în legătură cu Orientul Mijlociu sau în legătură cu Rusia sau cu vânzarea de echipamente militare. Mai nou, există și tensiuni comerciale/vamale, pornind de la noua abordare economică a președintelui Trump.

România are interese evidente și în relația cu America (în principal de securitte) dar și în  relația cu Europa (în primul rând politice și economice). Partea proastă pentru noi este că europenii (în special francezii sau germanii) nu mai sunt atât de fericiți că țări membre ale UE, cum este și România, să dea un fel de ajutor de stat de 2% din PIB pentru a sprijini industria de apărare din SUA, în timp ce primesc fonduri europene consistente de la Bruxelles. Refuzul acceptării noastre în Spațiul Schengen are și astfel de explicații. Pozițiile europene/americane devin divergente și în legătură cu abordarea față de tratatul nuclear cu Iranul sau față de mutarea ambasadelor la Ierusalim și recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Politica externă a României ar trebui să navigheze deci între Scila si Caribda, promovând interesele naționale în contextul  relației tot mai oscilante americano-europene. Au mai existat astfel de situații. Spre exemplu în 1999, când americanii au bombardat Belgradul sau în 2003 – am în vedere al doilea război din Irak. Vă amintiți reacția președintelui Chirac, atunci când România a decis să se alăture inițiativei americane. Franța nu voia intervenția militară pentru că avea contracte de câteva miliarde de dolari pentru reactoarele nucleare irakiene. Americanii erau interesați de a dobândi acces la câmpurile petrolifere din Irak, plus diverse interese strategice în zonă. România avea nevoie însă de sprijinul american pentru intrarea în NATO (sprijin pe care nu-l obținuse în 1997), intrarea în Alianța Atlantică fiind esențială pentru a nu mai fi un fel de „no man’s land” între Occident și Rusia și pentru a oferi o piață predictibilă și sigură investițiilor străine.

În acele momente, clasa politică românească a oferit, însă, la nivelul deciziei, abordări unitare, consensuale. Este adevărat, englezii spun: „în politica externă, nu există prietenii eterne ci doar interese eterne”. Știm oare, în România, care sunt interesele noastre pentru a face opțiuni, în fiecare moment, în funcție de ele sau ne orientăm, în continuare, după „licurici”?

Pe de altă parte, cine reprezintă, în politica mondială, Scila și cine Caribda? Ulise a înfruntat, se pare, Scila. Pentru noi este important să evităm, în același timp și cu inteligență, riscurile  determinate atât de susceptibilitățile Uniunii Europene, cât și pe cele ale Americii, promovându-ne propriile interese și vorbind, în interior dar și în exterior, aceeași limbă. Problema este că unii recomandă limba germană, alții limba engleză, cu accent american. Eu cred că limba română ar fi cea mai potrivită pentru politica noastră externă…

P.S.:  Desenul a fost realizat de Honore Daumier.

 

 

Muzeul Mayer Van Den Bergh

Sunt convins că nu vă interesează foarte tare întâlnirile mele cu prietenii din instituțiile europene de la Bruxelles. Nici eventuale comentarii despre recepțiile de la București. Așa încât vă voi spune câteva lucruri despre un muzeu minunat din Anvers. Aș fi vrut să adaug și o poză cu sediul reprezentanței Navrom din Anvers dar, se pare, că nu mai era utilă după ce a dispărut, în condiții misterioase, flota comercială.

Așa încât vă recomand să vizitați, dacă veți avea ocazia, un muzeu extraordinar, creat cu lucrările unui colecționar belgian care a murit în 1901, la doar 43 de ani, în urma unui accident de călărie. Mama sa a fost cea care a organizat muzeul, după moartea lui, cu lucrările din colecție – pictură, în special flamandă, piese de arheologie, piese religioase, miniaturi, cărți, argintărie, etc. Lucrările sunt desigur minunate dar ambianța este extraordinară. Pot fi admirate și câteva lucrări Brueghel cel Bătrân sau Brueghel cel Tânăr, împreună cu picturi celebre din colecția Micheli, lucrări achiziționate la Paris sau în alte mari orașe ale Europei. Adaug și câteva fotografii.