La cursurile de vara de la Valenii de Munte

Ieri, am participat la deschiderea Cursurilor de vara ale Universitatii populare, infiintata de Nicolae Iorga, la Valenii de Munte, in 1908. Este a 64-a editie a acestor cursuri ce vor dura sase zile., cu un program foarte dens. La deschidere, au participat notabilitatile judetului Prahova si ale localitatii, precum si invitati speciali: ministrul de externe, Teodor Melescanu, academicianul Razvan Theodorescu, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, alaturi de numerosi istorici dar si de mai multi primari din Basarabia.

In cuvantul meu, am reamintit importanta operei lui Iorga pentru ideea unitatii nationale. Am amintit vastitatea acestei opere – 1450 de volume, 50000 de articole, peste 100000 de scrisori (doar cele aflate in cele 450 de volume de la Biblioteca Academiei).

Am mentionat frumoasa evocare a lui Mircea Eliade despre Iorga, din 1944 si am vorbit despre o carte a sa din 1899 referitoare la viata intelectuala din Romania dar si despre conferinta  de la Radio, din 1935, despre personalitatea lui Mihai Kogalniceanu – de la a carui nastere sarbatorim anul acesta 200 de ani. In final, am oferit Muzeului din Valenii de Munte un portret realizat de Catul Bogdan.

Dupa incheierea sesiunii de deschidere, am prezentat, in cadrul programului anuntat, impreuna cu ambasadorul Gribincea, albumul nostru, aparut recent, cu cele 120 de harti ale Basarabiei.

IMG_9180.JPG

IMG_9178.JPG

„Tolstoi la Herastrau”

In 1854, Tolstoi a stat cateva luni in „Principatele Dunarene”. Facea parte din „armata de la Dunare” a tarului Nicolae si incepuse razboiul Crimeii. Tolstoi a sosit in Bucuresti in 12 martie si – scrie el in jurnalul personal – „suis alle a Kheresteou ou j’ai bavarde jusqu’a minuit”.

Aceste detalii se gasesc in primul volum al cartii lui Emanoil Bucuta, „Pietre de vad”, aparuta la Bucuresti, in 1937. Am remarcat  cuvintele lui Tolstoi despre romani, citate de Bucuta : „Dupa convorbirea mea cu medicul, m-am lepadat de parerea prosteasca si nedreapta pe care o avem despre Valahi, parere care e impartasita de toata armata si care mi-a fost bagata in cap de tampitii pe care i-am intalnit pana astazi. Soarta acestui popor e facuta din farmec si mahnire” (p. 245)

Frumoase cuvinte. Nu cred ca Rogozin le-a citit…

Cateva comentarii privind evolutiile economice din tara (II)

CONTEXTUL INTERN

În condiții în care, în România, după 27 de ani de tranzitie si de capitalism, cea mai mare parte a populației este nemulțumită de condițiile de trai și de perspectivele de viață, ca efect al reformelor efectuate  sub presiunea condițiilor de finanțare impuse de instituțiile financiare internaționale și ca urmare a unor politici interne contrare intereselor majorității cetățenilor, se impune, cred, necesitatea unui discurs  politic  caracterizat prin seriozitate, credibilitate și performanță. Dar si masuri in consecinta.

Pentru a satisface așteptările cetățenilor,  s-ar impune sustinerea si aplicarea unui program care să vizeze dezvoltarea economică a țării și nu numai  modernizarea economiei (ajustări repetate ale mecanismelor economice și instituționale în vederea compatibilizării cu nișa care ne-a fost rezervată în cadrul NATO și UE). În timp ce modernizarea țării a generat costuri pentru populație în vederea atingerii unor obiective democratice, vizând integrarea în spațiul euro-atlantic, concomitent cu crearea condițiilor pentru expansiunea capitalului occidental în România, dezvoltarea ar presupune mobilizarea resurselor interne în vederea creșterii nivelului de viață al tuturor românilor.

Politicile publice destinate asigurării dezvoltării economico-sociale a țării impun necesitatea valorificării potențialului intern în vederea creșterii producției naționale și recâștigării pieței interne, câștigarea unor noi piețe la export, împărțirea mai echitabilă a valorii nou create între factorii muncă și capital, toate acestea în condițiile stabilirii și aplicării unor reguli ferme pentru asigurarea unei competiții corecte și a întăririi sistemului instituțional.

Actualul program de guvernare al PSD răspunde, teoretic, cerinței de dezvoltare economico-socială a țării, fiind asigurat un echilibru între setul de măsuri menit să susțină nivelul de viață al cetățenilor și îmbunătățirea infrastructurii sociale și setul de acțiuni menite să asigure resursele necesare prin: utilizarea eficientă a fondurilor statului din aria societăților comerciale (înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții), eliminarea zonelor de economie nefiscalizată, redistribuirea puterii de cumpărare între grupuri de cetățeni pe baza ”inventarierii” veniturilor și averii acestora, după 27 de ani de capitalism. Prin aceste mecanisme ar fi stimulate comportamentele pozitive privind munca, economisirea (deduceri pentru participări la fonduri private de pensii și sănătate, construcția primei locuințe, educația continuă, inclusiv a copiilor), precum și creșterea natalității și direcționarea corectă a formelor de asistență socială numai către persoanele vulnerabile. Aplicarea acestui program se realizează în cadrul unei economii echilibrate, care la finele anului 2016 prezenta următorii parametri pozitivi: creștere economică de 4,8% (estimat pentru 2017 la 5,2%); rată a inflației de -0,5% și +0,9% la iunie a.c.; deficit bugetar în jur de 3% din PIB (aceeași limită și pentru 2017); deficit de cont curent 2,3% din PIB (estimat la 2,9% din PIB în 2017); rata a șomajului 5,9%, respectiv 5,3% în iunie a.c.

Cu toate acestea, nemulțumirile populației privind standardul de viață și votul masiv acordat PSD în decembrie 2016 au fost generate de existența în societatea românească a unei profunde polarizări sociale și de promisiunile  privind corectarea acestor inechități. În mod oficial, în România nu există evidența distribuirii veniturilor și a averii cetățenilor, deoarece, începând cu 2005, prin introducerea cotei unice s-a desființat globalizarea veniturilor, iar realizarea cadastrului național se amână în mod repetat, din motive subiective, arbitrare (ultimul termen de finalizare fiind anul 2023). Celelalte țări foste socialiste din UE dispun de aceste date privind avuția națională, chiar dacă aplică regimul cotei unice.

In 2004,  am realizat  un studiu privind repartizarea veniturilor (anul 2004, fiind ultimul de aplicare a impozitării progresive a veniturilor globale), pe baza datelor oferite de MFP, rezultând următoarele: cei mai bogați 20% dintre cetățeni obțineau 55% din veniturile totale ale persoanelor fizice, în timp ce veniturile celor mai săraci 20% dintre cetățeni reprezentau numai 5,5% din total → veniturile primilor 20% (top 20) erau de 10 ori mai mari decât ale ultimilor 20% (bottom 20); cei mai bogați 10% dintre cetățeni =38% din veniturile totale, iar cei mai săraci 10% = 1,7% → veniturile primilor 10% (top 10) erau de 22 ori mai mari decât ultimii 10% (bottom 10); cei mai bogați 1% cetățeni = 11, iar cei mai săraci 1% numai 0,02 din total; astfel, veniturilor primilor 1% erau de 4500 ori mai mari decât cele ale ultimilor 1%.

Politicile anti-sociale aplicate de guvernanți începând cu 2005 au agravat polarizarea veniturilor populației, astfel: in anul 2005, a avut loc un proces extrem de important care, prin conţinutul său, a generat o gravă polarizare socială, din dorinţa  unora de a ajunge mai rapid la nivelurile de avere din UE, unde urma să aderăm, prin reîmpărţirea stocului de avere a ţării utilizând “Restitutio in Integrum” (singura ţară fostă socialistă care a procedat astfel) Reîmpărţirea fluxului de venituri în favoarea celor cu câştiguri mari, aplicând cota unică fără globalizarea veniturilor.  Introducerea cotei unice, începând cu 1 ianuarie 2005, a accentuat substanțial disparitățile între venituri, întrucât cetățenii cu venituri mici și medii au câștigat sume modice (între 5 și 25 de euro lunar), care au fost anihilate complet de creșterea tarifelor la utilități, ca urmare a liberalizării acestor prețuri – obligație a aderării la UE; în același timp, cei cu venituri deja mari au câștigat sume importante (de ordinul sutelor și miilor de euro).

Aplicarea din anul 2006 a legii Basescu- Macovei privind “Restitutio in Integrum” a generat transferul din proprietatea statului în proprietatea privată a unor importante sume de bani și a unui număr imens de active, generatoare de venituri. Despăgubirile în bani au reprezentat 5,5 mld. euro, din care 4 mld. euro prin Fondul Proprietatea 1,5 mld. prin ANRP, AVAS şi MFP În natură s-au restituit : 10.500 imobile (şcoli, spitale, muzee, biblioteci, locuinţe, inclusiv aparţinând cultelor religioase etc.) reprezentând echivalentul a 2 mld. euro 2,2 mil. ha terenuri, din care: 1,9 mil. ha teren extravilan, din care 1,3 mil. ha teren agricol şi 0,6 mil. ha păduri 0,3 mil. ha teren intravilan Alte 5 mld. euro reprezintă obligaţii ale statului, conform legislaţiei specifice, care se vor achita în bani sau în alte active publice, din care: 0,5 mld. euro obligaţii evaluate şi aprobate, dar neplătite 4,5 mld. euro estimări privind obligaţii viitoare, pe baza cererilor formulate de cetăţeni, dar neaprobate, încă, de instituţiile competente Costul ajustării din 2009-2012 a fost suportat în cvasi-totalitate de salariați (12 mld. euro), față de deținătorii de capital (1 mld. Euro).

Am vazut ca sunt numeroase comentarii legate de „achizitionarea” de imobile si terenuri de catre cetateni unguri si de catre maghiari din Romania in Transilvania, prin formule de asa zisa restituire. Vreau sa fie clar ca aceste lucruri s-au putut realiza doar ca urmare a aplicarii legii Basescu-Macovei din 2005 care prevedea „restitutio in integrum” si care stabilea modalitati aberante de a proba existenta unor „proprietati” anterioare.

Dacă în anul 2004 se înregistra polarizarea anterior menționată, ne dăm seama ce prăpastie uriașă există astăzi între bogați, pe de o parte, și cei cu venituri medii și scăzute, pe de altă parte. Aceasta explică pozițiile contrare aplicării și în România a mecanismelor fiscale moderne din țările dezvoltate (IVG în cote progresive și declarația de patrimoniu).

Cateva comentarii privind evolutiile economice din tara (I)

Mai intai unele aspecte legate de CONTEXTUL INTERNATIONAL.

Efectele crizei financiare din 2008, începută în SUA, dar care s-a răspândit cu rapiditate în întreaga lume, au marcat sfârșitul unei ere politice, cu efecte economice majore, și începerea alteia, noi.

Criza s-a produs pe fondul globalizării economice în general, a celei financiare în special, dublată de un profund proces de de-reglementare în domeniul economico-financiar în SUA, UE, Japonia etc. In final, costurile crizei au fost suportate de către cetățeni prin intermediul bugetelor publice, în condițiile în care statele au intervenit prin bugete pentru salvarea sistemelor bancare. În acest mod, s-a declanșat o altă criză, subsidiară, a datoriilor publice, care a cuprins multe dintre state, inclusiv din rândul celor dezvoltate. Suportarea de către cetățeni a costurilor crizei a creat mari nemulțumiri și tensiuni sociale în țările în care criza a avut manifestări și consecințe mai puternice: SUA, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Olanda, Anglia, Franța etc. Cauzele crizei și, implicit, ale costurilor sociale foarte ridicate ale acesteia și ale nemulțumirii cetățenilor din țările pe care le-am menționat provin din absolutizarea doctrinei ideologice neoliberale și a Consensului de la Washington din 1980, potrivit cărora piețele trebuie lăsate complet libere în funcționarea lor deoarece au capacitatea de a se autoregla pentru corectarea dezechilibrelor. Însă, în condițiile asimetriei informaționale caracterizată prin accesul diferit al jucătorilor de pe piețe la informații și ale miopiei în evaluarea riscurilor din partea jucătorilor, cât și a arbitrilor (statele), piețele s-au dovedit a fi niște construcții sociale cu un grad ridicat de imperfecțiune, care nu au fost în măsură să corecteze dezechilibrele și să prevină criza economică. Akerlof și Shiller, laureați ai Premiului Nobel pentru economie, afirmau, în lucrarea ”La pescuit de fraieri: economia manipulării și a înșelăciunii”, că sistemul pieței libere este plin de tertipuri și că toți trebuie să știm acest lucru. Toți suntem nevoiți să navigăm prin acest sistem, în pofida nebuniei din jurul nostru, iar pentru a ne păstra demnitatea și integritatea, tuturor ne trebuie o sursă de inspirație. Sunt forțe economice care urmăresc instaurarea echilibrului bazat pe phishing (manipularea și înșelăciune în scopul dobândirii de avantaje materiale), împotriva cărora trebuie acționat prin măsuri curajoase. Inechitatea funcționării pieței libere este demonstrată și de afirmațiile recente ale fostului președinte al FED-SUA, Ben Bernanke, care a arătat că: deși în ultimii 40 de ani (din 1973 până în 2014), producția în SUA a crescut cu 80%, salariul mediu real a crescut cu numai 0,8%. Rezultă că  sloganurile având ca bază fenomenele de ”trickle-down” și ”lifting the small boats”, respectiv că sporul de producție se resimte în creșterea standardului de viață al tuturor cetățenilor, nu au funcționat așa cum promiteau reprezentanții Școlii de la Chicago, avându-l ca exponent pe Milton Friedman. Erodarea puterii de cumpărare a cetățenilor printr-o distribuție distorsionată a valorii nou create, respectiv în defavoarea muncii și în favoarea capitalului, la care s-a adăugat trecerea poverii crizei pe umerii populației, au generat o adâncă polarizare socială și, implicit, serioase nemulțumiri ale populației privind eficiența funcționării democrației și a economiei de piață. Astfel, eșecul aplicării în practică a politicii neoliberale, începând cu Reagan – Thatcher în anii ’80, a condus la erodarea puternică a încrederii cetățenilor în ideologia și partidele de dreapta ( spre exemplu, alegerea lui Trump ca reprezentant al curentului anti-sistem, Brexit, alegerea lui Macron în Franța – poziționat pe un aliniament politic de centru, progresist, în condițiile prăbușirii încrederii atât în partidele de stânga, cât și de dreapta din Hexagon – Syriza în Grecia, Podemos în Spania, Italia, Portugalia etc. – unde au apărut partide noi, create de tineri, cu mesaje privind promovarea echității sociale), inclusiv în țările în tranziție.

 Asistăm deci la reconfigurarea ordinii mondiale, care va fi bazată, probabil, pe mai mult protecționism, concretizat în politici economice naționale mai intense și  pe reguli mai stricte, orientate spre reducerea decalajelor sociale.

Pare ca aceste lucruri incep sa se intample si la noi. Era si timpul…