Dialog neconventional la FET – „Cum s-a schimbat lumea in 2022?”

În continuarea seriei Dialoguri neconvenționale, Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează miercuri, 11 ianuarie 2023, dezbaterea cu tema Cum s-a schimbat lumea în 2022?. Ca de obicei, invitatul președintelui FET, prof.univ.dr. Adrian Năstase, este H.D. Hartmann, analist Defense Romania.

Evenimentul va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kieseleff nr. 47, sector 1, începând cu ora 16:30.

Vă așteptăm!

Cinci teme de politică externă de urmărit în 2023 [1]

Anul 2022 a avut partea lui de breaking news-uri. La fel va fi și 2023. Unele dintre evenimente vor reprezenta o surpriză. Iată, însă, cinci care n-o vor face. Fiecare dintre ele vor consuma timpul și energia liderilor politici din Statele Unite și din afara lor.

1. Războiul din Ucraina 

Numeroși politicieni și experți au ignorat rapoartele serviciilor de intelligence americane și britanice care prevedeau invadarea Ucrainei de către Rusia. Aproape toți se așteptau la o victorie rapidă a Rusiei. La final de 2022, vedem că Ucraina nu doar că a respins ofensiva militară rusă, dar continuă să reziste. Președintele Putin, în loc să caute o ieșire diplomatică din situația serioasă în care se află, a intensificat acțiunile agresive, țintind infrastructura civilă ucraineană. Spectrul unei ierni brutale pare să nu afecteze determinarea ucrainenilor. La fel, pare că susținerea occidentală pentru Ucraina continuă, chiar dacă opinia publică din Europa este mai reticentă în fața consecințelor războiului. În ceea ce îl privește, Putin a suprimat orice critică internă la adresa războiului, năruind speranțele că răsturnarea lui de la putere ar putea aduce pacea. Așadar, luptele vor continua și în această iarnă, chiar dacă șansele de a se ajunge la o soluție par minime. Dar această situație s-ar putea schimba în primăvară, fie din cauză că Rusia ar putea lansa o nouă ofensivă militară (posibil cu sprijinul Belarusului), fie că Ucraina ar putea revendica Crimeea. Progrese semnificative pe teren – de oricare parte – ar putea crea un spațiu pentru soluții diplomatice. Dar asemenea progrese ar putea, la fel de bine, să creeze condițiile pentru o escaladare a situației. Putin nu a renunțat la amenințarea lui implicită de a folosi armele nucleare. Între timp, luptele din Ucraina vor continua să tulbure piețele, crescând prețul energiei și sporind insecuritatea alimentară. Un scenariu îngrijorător este că lumea ar putea trăi consecințele războiului din Ucraina încă mulți ani de acum încolo. 

2. Axa frustraților 

Președintele Biden a câștigat alegerile susținând că lupta dintre democrații și autocrații reprezintă diviziunea care definește relațiile internaționale. Indiferent dacă această paradigmă este cea mai bună pentru politica externă a Statelor Unite, invazia Ucrainei de către Rusia a contribuit la ceea ce poate fi numită ”axa frustraților” – puteri autoritare care sunt deranjate de rolul Statelor Unite și al Occidentului, în general. Înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, Putin și președintele chinez Xi Jinping au afirmat ceea ce ei au numit o ”prietenie fără limite”. În timp ce Beijingul refuză să ajute Moscova să-și refacă stocurile de armament epuizate de războiul din Ucraina, el nu a criticat, totuși, invazia și a preferat să folosească canalele mass-media proprii pentru a da vina pe Occident pentru acest război. Coreea de Nord s-a apropiat de China și de Rusia, inclusiv prin vânzarea de rachete și echipamente de artilerie pentru a o ajuta pe aceasta din urmă în războiul din Ucraina. La fel, Iranul și-a intensificat legăturile militare cu Rusia, mai întâi vânzând Moscovei drone iar apoi alte sisteme și componente militare avansate. Dacă și cum aceste legături s-au întărit, rămâne de văzut. Disprețul comun față de o lume dominată de Statele Unite s-ar putea să nu fie cea mai bună bază pentru cooperare. Susținerea Chinei pentru invazia Rusiei în Ucraina ajută ideea administrației Biden, aceea că prietenii și partenerii SUA ar trebui să limiteze creșterea rolului Chinei. De asemenea, programul de arme nucleare al Coreei de Nord complică situația Beijingului în Asia de nord-est. Iar Iranul se teme că, în Arabia Saudită, China ar putea găsi un partener mai comod în Orientul Mijlociu.

3. Tensiunile în privința Taiwanului

Președintele Xi a promis să reunifice ceea ce China privește ca fiind provincia rătăcită a Taiwanului. Nu a stabilit un calendar dar nici nu a exclus utilizarea forței pentru a atinge acest obiectiv. Șeful Statului Major al Operațiunilor Navale este unul dintre experții care cred că o invadare a Taiwanului, de către China, ar fi posibilă înainte de 2024. Însă, un argument în contrapondere ar fi că pare puțin probabil. Să planifici o invazie cu amfibii asupra unei insule care se află la 200km de China continentală este o încercare complicată, mai ales pentru o armată care nu a desfășurat acțiuni militare semnificative pe teren de mai bine de patru decenii. Președintele Biden a declarat că Statele Unite vor apăra Taiwanul în eventualitatea unui atac, chiar dacă nu există niciun tratat care să le oblige s-o facă. Cu siguranță, Washingtonul nu ar dori să ajungă în situația de a-și onora această promisiune. Unele scenarii arată că SUA ar pierde într-un eventual conflict armat; altele, dimpotrivă, că ar câștiga. Oricum ar fi, costurile ar fi extrem de mari pentru toți cei implicați. Însă invazia directă este doar una dintre posibilități. China ar putea intensifica activitățile din ”zona gri” care să testeze capacitățile de apărare ale Taiwanului și ar pune presiune pe Taipei. Iar China chiar a făcut acest lucru, ca represalii la vizita la Tapei, din august 2022, a președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Următorul președinte al Camerei ar putea repeta vizita lui Pelosi, ceea ce ar oferi Beijingului justificarea de a pune și mai mare presiune pe Taiwan. O intensificare graduală a activităților Chinei din zona-gri ar putea pune Statele Unite în situația de a stabili care este limita dintre provocare și decizia de a acționa, fără a declanșa o confruntare între forțele militare americane și cele chineze. Există, de altfel, la Washington, o controversă dacă ajutorul militar promis va ajunge suficient de repede în Taiwan pentru a descuraja Beijingul – sau poate chiar pentru a-l învinge. 

4. Turbulențele din Iran

Va mai exista Republica Islamică a Iranului la 31 decembrie 2023? Mulahii care au guvernat Iranul în ultimele patru decenii se confruntă acum cu cea mai mare provocare la adresa regimului lor autoritar. Elementul declanșator al protestelor l-a reprezentat moartea în arestul poliției, la 22 septembrie, a Mashei Amini, o tânără de 22 de ani de origine kurdă. Motivul arestării ei? Nu purta hijab-ul în mod corespunzător. Moartea ei a provocat iritare într-o țară deja furioasă din cauza stării precare a economiei, a inechităților sociale, a corupției guvernamentale și a provocărilor din ce în ce mai mari legate de modificările climatice. Guvernul a răspuns la demonstrațiile celor care strigau ”Femei, viață, libertate!” cu și mai multe represalii. Oricum, împușcarea unor demonstranți și execuția altora în urma unor procese de fațadă nu au făcut decât să alimenteze și mai mult opoziția opiniei publice. Regimul poate continua să intensifice represaliile, temându-se că, dacă va face anumite concesii, ele ar putea genera și mai multe cereri. Dar mai multe represalii ar putea determina Uniunea Europeană și alte țări să înăsprească sancțiunile la adresa Iranului. Un element necunoscut este starea de sănătate a Liderului Suprem, Ali Khamenei, în vârstă de 83 de ani. Se spune că ar fi bolnav. O schimbare de leadership în mijlocul unor proteste la nivel național ar putea diviza regimul. Probabil că protestele au redus perspectivele și așa mici de a revigora Acordul nuclear cu Iranul, din 2015. Iranul dă vina pe Statele Unite și Israel pentru a fi provocat protestele iar administrația Biden nu va semna niciun acord atâta vreme cât regimul împușcă oameni în stradă. Chestiunea preocupantă pentru casa Albă este dacă Iranul ar putea încerca să distragă atenția de la problemele sale interne acționând în mod distructiv în afara frontierelor sale.

5. Politica America First a administrației Biden

Începutul anului 2022 ne-a arătat diviziuni geopolitice semnificative în spațiul occidental. Liderii europeni au respins avertismentul administrației Biden conform căruia Rusia se pregătea să invadeze Ucraina, iar experții se temeau că un atac la adresa Rusiei – limitat la regiunea Donbass – ar putea diviza alianța transatlantică. Dar Putin a ordonat o invazie la scară largă, ceea ce a determinat Occidentul să facă front comun. În ciuda predicțiilor că solidaritatea lumii occidentale se va prăbuși rapid, ea s-a menținut. Însă, spre finalul anului 2022, a apărut o nouă divizare între Statele Unite și aliații săi apropiați: politica economică. Contrar speranțelor celor mai mulți parteneri comerciali al Statelor Unite, președintele Biden a menținut multe dintre tarifele introduse de Donald Trump. În 2022, Congresul american a adoptat – iar Biden a semnat – Legea privind reducerea inflației și Legea Creating Helpful Incentives to Produce Semiconductors and Science (CHIPS Act). Acestea acordă subvenții industriei americane și taxează producătorii din afara Americii de Nord. Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat că cele două legi ar putea ”fragmenta Occidentul”. Mulți alți aliați ai Statelor Unite au criticat la fel de aspru această strategie vizând politica industrială americană. Biden a admis că Legea privind reducerea inflației are unele disfuncționalități și a vorbit despre ajustarea lor. Totuși, Congresul nu pare să dorească să o revizuiască. De asemenea, administrația Biden a interzis exportul, către China, de cipuri și echipamente semiconductoare avansate care utilizează tehnologie americană, forțându-i pe partenerii comerciali ai SUA să aleagă între a accepta această decizie sau a pierde oportunități vitale de export. Acțiunile SUA au venit în contextul în care războiul din Ucraina a zguduit economia europeană, ceea ce i-a determinat pe unii lideri de pe continent să se plângă de faptul că Washingtonul susține cauza ucraineană doar din cauză că economia americană profită de pe urma războiului. 

Activitatea Fundaţiei Europene Titulescu poate fi urmărită pe site-ul nostru (www.titulescu.eu), pe Facebook (www.facebook.com/FundatiaEuropeanaTitulescu), pe Twitter (twitter.com/FTitulescu), pe LinkedIn (Fundatia Europeana Titulescu), pe YouTube (Fundatia Titulescu) şi pe Instagram (@ftitulescu).

Fundaţia Europeană Titulescu

Şos. Kiseleff nr. 47, sector 1, Bucureşti, România; website: www.titulescu.eu;


[1] sursa: https://www.cfr.org/blog/five-foreign-policy-stories-watch-2023

„Guvernarea Năstase a produs aproape o minune. La finalul lui 2004 mai aveam doar 1161 de copii care nu mergeau la școală”

Intr-o interesanta retrospectiva a ultimilor trei decenii, Sorin Andreiana prezinta, in revista Capital din 1 ianuarie 2023, date comparative despre principalele domenii ale vietii in Romania. Datele sunt preluate, in general, de la Banca Mondiala. Am fost si eu surprins de unele concluzii. Iata, spre exemplu, in domeniul educatiei:

„Acum vă propun să ne îndreptăm atenția spre un domeniu aflat în focusul actualului președinte, Klaus Iohannis: educația. Datele statistice ne arată că am început drumul spre lumea occidentală cu 335.000 de copiii care nu mergeau la școală. Asta se întâmpla în 1993, conform datelor Băncii Mondiale. Numărul acesta a scăzut, iar în 2000 aveam 118.000 copiii care aveau vârsta pentru școlarizare, dar nu erau înscriși în ciclul gimnazial. Guvernarea Năstase a produs aproape o minune. La finalul lui 2004 mai aveam doar 1161 de copii care nu mergeau la școală. Probabil efectul programului ”Cornul și laptele”. După 2004, părinții micuților s-au săturat de corn și lapte și numărul neșcolarizaților a început să crească din nou. În 2018 aveam 135.000 de copii care nu mergeau la școală.

România, Elveția educației

În schimb, ultimele trei decenii ne-au scos la lumină chemarea către studii superioare. Conform Băncii Mondiale, în 1990 aveam doar 8,4% dintre tineri care urmau o facultate. Este vorba despre procentul celor înscriși la facultate din totalul tinerilor cu vârstă de facultate din România. La acest capitol, țara noastră a avut cel mai mare boom din Europa, pe fondul fabricilor de diplome de la universitățile private. După 10 ani de democrație procentul a ajuns la 23,9% și a continuat să crească până în 2009. În acel an, 68,9% dintre tineri au ales să urmeze cursurile unei facultăți. Vă imaginați? Două treimi din tinerii României se cultivau pe băncile unei facultăți. Ar fi trebuit să fim în domeniul educației ce este Elveția în domeniul bancar. Dar era doar o comedie susținută de industria universităților private. Din 2009 numărul tinerilor care merg la facultate a început să scadă. Probabil criza economică din acea perioadă i-a scos din barurile din jurul facultăților și i-a trimis la muncă, iar în 2018 aveam 51% dintre ei care alegeau calea studiilor superioare. Tot e bine, industria diplomelor nu se predă.”

Consecintele involutiei in ceea ce inseamna cifrele de scolarizare sunt usor de intuit…Nu are rost sa scriu mai mult.

Anul 2023

Am intrat intr-un nou an, inevitabil cu speranta ca vom avea vremuri mai linistite. Nu cred insa ca va fi asa. Nici in plan intern si nici in plan extern.

Vizita presedintelui Bulgariei la Viena, pentru a participa, impreuna cu cancelarul Austriei la Concertul de Anul Nou sau anuntata vizita a lui Nehammer in Bulgaria, pe 23 ianuarie, au distrus si ultimile iluzii in legatura cu functionarea „tandemului” romano-bulgar in strategia intrarii in Spatiul Shengen. In timp ce la noi se discuta de imoralitatea unei abordari separate, iata ca Bulgaria nu are probleme de constiinta in a-si promova, individual, interesele. Asa cum a facut si in prima faza Schengen, atunci cand a obtinut eliminarea vizelor pentru cetatenii sai de la 1 ianuarie 2001, cu un an inaintea Romaniei. Este o lectie dura pentru conducatorii romantici ai Romaniei.

Nu-mi place sa va aduc aminte nici felul in care, in perioada interbelica, Polonia a incheiat, separat, un Pact de ne-agresiune cu URSS, desi se angajase sa nu semneze un astfel de document decat simultan cu unul incheiat de Romania.

Concluzia pe care o putem trage de aici este ca va trebui, in perioada urmatoare, sa ne amintim ca tarile nu au prieteni eterni ci doar interese permanente.

La multi ani!

Dragi prieteni, se incheie un an caracterizat prin apatie post-covid, urmata de furia Schengen. S-au adunat frustrari de tot felul, in plan intern, si nervozitate generata de un razboi in apropierea frontierelor noastre. S-a acumulat mult venin si multa ura. Romanii spun in sondaje ca au ramas fara pastori sau ca nu mai au incredere in ei. In conditiile astea, societatea noastra seamana cu un stup de albine care, fara matca, incepe sa-si pregateasca alternative ce vor duce inevitabil la formarea unor roiuri de separare.

Au aparut numerosi predicatori cu, aparent, solutii miraculoase. Raman in urma lor, eventual, ratinguri de o zi. Am recitit, recent, fragmente din cartea lui Nicolas Sarkozy, intitulata „Martor” si publicata inaintea campaniei electorale pe care, atunci, a castigat-o. Redau un fragment:

Zilele trecute, Henry Kissinger a publicat un articol interesant, „The Push for Peace. How to avoid Another World War”. Am retinut o concluzie – noii lideri ar trebui sa cunoasca, in acelasi timp, tehnologie si istorie. Voi comenta, mai pe larg, articolul lui, in zilele viitoare.

Revin la acest sfarsit de an si va doresc sa fiti sanatosi si sa ganditi cu mintea voastra.

La multi ani si un an in care sa fie loc si pentru speranta! Poza pe care am adaugat-o nu este foarte optimista insa asa vad eu, deocamdata, viitorul!