Guest post – Marius Ghilezan,”Sănătatea românilor la cheremul nemtilor”

V-ati intrebat de ce, in ultimul timp, s-au inmultit „scandalurile” din zona de sănătate? Un posibil răspuns il puteti găsi in articolul lui Marius Ghilezan, de astăzi, din „România liberă”:

Sănătatea românilor, la cheremul nemţilor

MARIUS GHILEZAN

 

„Niciun guvern nu a făcut vreun raport privind respectarea contractelor şi a angajamentelor de investiţie. E.On, Enel, Gas de France, Générale des Eaux, Rewe zburdă de ani buni pe câmpii, oferind servicii româneşti la preţuri occidentale. Deşi statul român are în aceste companii acţiuni, reprezentanţii săi sunt selectaţi din marea tagmă a Păpătorilor de lapte. N-au opinii, nici ştiinţă, darmite responsabilităţi. Cât despre trădarea de ţară nu se poate vorbi, atât timp cât la pupitrul de comandă se află cei care ar fi trebuit să apere ţara.

“Prin noi înşine,” aruncat la coşul de gunoi al istoriei

De trei luni nu s-a luat nicio decizie privind vreun parteneriat public-privat în sensul dezvoltării vreunor business-uri locale, în care şi statul român să aibă reprezentativitate. Nicio măsură de protejare a capitalului autohton, în sensul respectării principiilor brătieniste: “prin noi înşine”. Doar campanii de discreditare a ce a mai rămas românesc în sistemul public care se turează şi mai mult.

Sistemul public de sănătate face cu ochii investitorilor germani

Să le luăm pe rând. Pe sistemul medical s-au pus tunurile, nu de acum, de vreo zece ani. Cea mai indestructibilă legătură între pacient şi doctor a fost făcută praf. Recent, unul dintre colegii de breaslă l-a prins pe un tânăr jurnalist că a luat mită pentru un articol de defăimare a unor medici. Ofertantul de bani e un cunoscut al structurilor serviciilor. Există posturi de televiziune şi media arondată sistemului care discută zilnic despre ce mopuri murdare mai sunt prin spitale, despre seringile cu cap turtit, despre malpraxix-uri, despre neajunsurile din blocurile operatorii, parte dintr-o strategie de distrugere a sistemului de stat.

 Care e interesul?

Două consorţii germane şi austriece şi-au trecut în planurile de dezvoltare şi România, acolo unde există un Departament al Situaţiilor de Urgenţă bine articulat şi, cum s-ar spune, pus pe roate.

Bucureştiul are la putere o guvernare cu vocaţie europenistă. Liderii noii guvernări au asigurat cancelariile occidentale că sunt dispuşi să cedeze din suveranitate. Pentru ce? Cum pentru ce? Pentru o bască şi ceva marafeţi prin offshore-rurile din insule, dar nu pentru politicieni, ci pentru organizatorii din spate.

Poate mulţi români işi mai amintesc de protestele din 2012, când băieţii din jurul lui Băsescu doreau modificarea legii sănătăţii, în sensul deschiderii pieţei medicinei de urgenţă pentru operatorii privaţi. Atunci Raed ARAFAT, “etatistul,” a învins. De data asta nu se mai ştie.

Cum s-a gândit Marcel Vela să scape de Arafat?

Noul ministru de interne, pe motiv de osul din gât numit Arafat, a declanşat aşa numita reformă a sistemului administraţiei publice. În fond interesul e decapitarea lui Arafat, fără mult zgomot. Şi ce urmează? Deja prietenii lui vorbesc despre cum şi-au deschis linii de finanţare în Austria pentru achiziţia de elicoptere. Câteva firme private sunt gate să intre pe locul cimentat de SMURD. Cu ajutorul “dezinteresat” al lui Vela, vor avea venituri sigure de la stat. Cât despre profit? Ştiu ele insulele, unde nu ajung picioare de procurori.

Sunt 8 miliarde de euro în joc

Aproape 8 miliarde de euro, sistemul public de sănătate din România,  fac cu ochiul unor investitori apropiaţi ai Cancelarei Merkel, sponsori fideli ai CDU. Casa Naţională de Sănătate ar urma să fie scoasă la mezat. Planul de înstrăinare a sănătăţii românilor datează din guvernarea Băsescu.

Conform unor proiecte rămase în sertare, sistemul românesc de sănătate ar urma să fie finanţat prin case de sănătate private, spitalele de stat să se transforme în fundaţii sau în societăţi private, iar ministerul Sănătăţii să aibă doar rol de reglementator de piaţă şi de administrator doar al programelor naţionale de sănătate, potrivit unui proiect de Lege a Sănătăţii la care a lucrat o echipă de la Administraţia Prezidenţială. Doar protestele de stradă au întârziat acţiunea cu zece ani.

Modelul englez, neştiut de benediştii din sănătate

Mai e cineva din guvernul Orban interesat să ştie de ce planul de sănătate Beveridge din Marea Britanie? Poate doar cititorii noştri bolnavi de adevăr ar putea să le amintească cum lordul englez, aflat în tabăra adversă a lui Churchill, l-a sfătuit pe venerabilul prim ministru să etatizeze serviciile medicale. Prin planul Beveridge statul a naţionalizat în anii ’47-’50 clinicile private. Câţi bani să le dau la doctori? Întreba premierul. “Îmbracă-i în aur,” spune povestea despre reacţia lui Beveridge. Oare de ce Regatul Unit al Marii Britanii nu a renunţat la sistemul de sănătate organizat de stat? Răspunsul este simplu: acolo MI6, MI5 ţin cu ţara şi implicit cu sănătatea. Plus au un monarh constituţional care domneşte, nu guvernează de 73 de ani.

Bolile grave vor fi nerentabile. Modelul morţii lui Bălcescu

În cazul privatizării Casei Naţionale de Sănătate, cei care vor pierde vor fi românii simpli cu boli grave. Li se va spune să se mute în Deltă, unde condiţiile morţii sunt mai uşoare.

A cerut cineva din curiozitate un contract de asigurări medicale private? Eu am solicitat la vreo patru firme private. Pe lângă sumele anuale de peste 2000 de Euro, excepţiile te lasă fără aer. De la fumat, la boli cardiovasculare şi cancere impredictibile sunt fel de fel de restricţii, nefinanţabile. Dacă dispare sistemul de stat, unde îţi mai tratezi boala gravă? Mor ca Bălcescu în sudul Italiei unde clima e mai suportabilă.

Donatori de organe, nu beneficiari

Recent în Parlament, un fost brangardier a introdus un proiect de modificare a Legii transplantului de organe. Cu un doctorat în istoria bisericii penticostale el redefineşte cadrul de reglementare a morţii cerebrale. Sigur că în spatele lui sunt alţii. Alte structuri, umbro-useriste, care vor să schimbe paradigma, astfel încât nu marii medici să decidă cum se face prelevarea şi cum se gestionează compatibilităţie, ci un sistem securistic de medici sub acoperire, astfel încât românii să fie donatori de organe pentru occidentali şi nu în folosul semenilor.

Un mic mare amănunt, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează unui spital specializat pe transplant 60.000 de euro pentru un ficat. La Viena, costă 200.000 de euro. Prin privatizarea CNAS vor creşte preţurile organelor, nu şi calitatea vieţii românilor care vor plăti mai mult şi vor avea ajutoare mai puţine.

Românul şi mort poate face bani unui GmbH

Pentru că tot e vorba de business în interes german, m-am gândit să propun şi eu un proiect. Se face că guvernul va da un OUG privind ajutorul de înmormântare în valoare de 1.500 de euro. În România mor anual în medie 150.000 de contribuabili. S-ar crea o piaţă de 225 de milioane de euro. Dacă guvernul în mărinimia sa, mai pune şi un 10.000 pentru repatrierea defuncţilor din diasporă, ar fi primit ca un bonus.

Un GmbH „Wurde zum tod” poate asigura oricând partidului neamţului din dregătoria românească finanţări pentru 10 locuri parlamentare. Cunosc şi eu una dispusă să facă un die abmachung. Take a deal, cum ar spune englezul nechemat la sorocul sănătăţii.

Iată că şi prin moarte românii pot face bani firmelor de pompe funebre.

Recomand totuşi propagandei să pregătească înainte terenul. Să convingă românii că morţii germani miros a parfum! Ca nu care cumva să se risipească bunătate de fonduri pe o piaţă concurenţială. Sigur că în ordonanţă, ordonanţele ritului german vechi şi acceptat pot trece minimum 30 de ani de experienţă în lucrul cu cadavrele. Aşa zboară autohtonele case de pompe funebre, ce sinistru denumite. Ele pot fi schimbate în mozartiene, sună mai a ciocolată.

Modelul german vs modelul englez

Sigur că îmi veţi spune că sistemul german e mai performant. Doar că nemţii plătesc de zece ori mai mult ca românii pentru serviciile publice şi private. Un medic german câştigă 10.000-30.000 de euro. Nu poţi să asiguri ca stat sau ca privat competenţa cu leafă de zece ori mai mică.

Toată acţiunea nu e decât o comisionare făcută de băieţii deştepţi care au cheltuit bani buni cu subversiunea, acea acţiune de halucinare a propriei populaţii că orice e românesc e câh, produs de ciuma roşie.

Ce nu v-aţi gândit atunci când au fost duşi elefanţii în guvern că vine ea şi vremea caldului nemţesc? Toate se fac cu programare. Inclusiv belirea sistemului medical, pentru a fi aduse piei germane, la preţ triplu. Modelul englez nu se studiază în Cancelaria lui Merkel şi în subdiviziunea sa de la Cotroceni.”

In vizită la Mnar

In conditiile in care am realizat că politica internă a intrat pe un făgas”normal”, ce imi aduce aminte de perioada 1997-1998 sau de perioada 2005-2006, PSD fiind ocupat cu pregătirea alegerilor de la Congres, m-am hotărât să refac un drum al muzeelor bucurestene. Vă invit să faceti acelasi lucru.

Am inceput cu Muzeul national de arta al României (MNAR). Putini stiu că, inainte de a se muta (in 1948), in Palatul regal, Pinacoteca functiona in cădirea din Kiseleff  nr. 10 – Muzeul Toma Stelian. In clădirea in care, la momentul 1996, functiona ambasada irakiană si unde am mutat sediul PSD (după ce am reparat clădirea).

In decembrie 1989, clădirea Muzeului  a fost avariată in proportie de 80% si multe lucrări au fost distruse. A inceput o perioadă de renovări si de reamenajari, fiind redeschise Galeria de artă europeană (2000), Galeria de artă românească modernă (2001) si Galeria de artă veche românească (2002) sau a fost infiintat Muzeul national de artă contempoana(2004). A fost o perioadă in care am infiintat sau refăcut, impreună cu academicianul Răzvan Theodorescu si cu guvernul pe care l-am condus, peste 20 de muzee.

Deci, am vizitat din nou Galeria de arta europeană. Fascinantă! La nivelul oricărui mare muzeu european. Este adevărat, o mare parte din lucrări provin din Galeria de artă a lui Carol I. Nu este vorba doar de lucrări ci si de panotare. In plus restauratorii muzeului au făcut o muncă extraordinară pentru a le pune in valoare. Eram aproape singur in sălile muzeului si mă gândeam că si lipsa de preocupare pentru cultură, din ultimii ani, este una din cauzele aparitiei unora din „mutantii” din politica actuală. Obraznici, inculti, plini de tupeu, lipsiti de respect. Servitori manipulati ai unor „păsări migratoare”, hranite din anti-comunism si din cosmopolitism. Cu gura plină de m…, de f.. Inchid paranteza, si

Vă indemn să mergeti să  vizitati Galeria de artă europeană si celelalte galerii ale Muzeului.. Eventual, luati si copiii sau nepotii pentru un circuit al capodoperelor artei europene!

PS Pentru ilustratie, am ales un fragment dintr-o lucrare a lui Frans Francken cel Tânăr – cel care il pictase si pe Mihai Viteazul (lucrarea aceea se găseste la Viena).

 

 

Câteva idei din 2006 pentru viitorul PSD

Am recitit un text pe care l-am scris in urma cu 14 ani, intr-o perioadă dificilă, de dezorientare a PSD si am impresia   că unele idei de acolo isi mentin actualitatea.

2006   –  ADRIAN NĂSTASE, Cateva idei pentru viitorul imediat

PROGRAM POLITIC

Cred cu tărie că vremea criticilor în PSD s-a încheiat.

De prea multe ori pe parcursul ultimilor doi ani, am căzut cu toţii în capcana autodistrugerii. Ca şi când n-ar fi fost suficient că scopul primordial al puterii era să ne distrugă, am contribuit şi noi, fără să ne dăm seama, la succesul acestei acţiuni. La fiecare lovitură din partea lui Traian Băsescu şi a prietenilor săi, adăugam şi noi una, arătând cu degetul spre colegi de-ai noştri. Cu fiecare articol de presă care ne desfiinţa, mai apărea câte unul dintre noi anunţând că suntem terminaţi. Am luat cu toţii parte la acest proces public al PSD. Ştiu acum că nu a fost cea mai fericită strategie.

Fără să ne dăm seama, am ajutat puterea să ne transforme într-un adversar aproape neînsemnat. Asta e grav, dar se poate repara. Ceea ce e însă mult mai grav e faptul că am participat cu toţii la răspândirea neîncrederii în PSD. Timp de doi ani nu am vorbit decât despre neajunsurile, defectele, problemele, catastrofele, nenorocirile care sunt caracteristice PSD. Între timp, am reuşit să echivalăm PSD cu ideea însăşi de catastrofă. Un observator din afară se poate întreba, pe bună dreptate: “Dacă PSD e o idee aşa proastă, de ce nu îl închideţi definitiv?” De ce nu plecăm cu toţii acasă, de ce nu ne găsim ceva mai bun de făcut?

E momentul să ne amintim de ce suntem aici şi, mai ales, să ne amintim lucrurile bune care fac parte indiscutabil din identitatea acestui partid.

Forţa noastră de echipăcând a avut vreo grupare de dreapta ceva comparabil?

Oamenii de calitatene amintim de ei în fiecare zi când puterea îşi afişează “valorile”.

Legătura cu electoratulcând l-aţi văzut ultima dată pe Tăriceanu stând de vorbă cu un administrator de bloc?

Organizarea imbatabilă.

Rezultatele la guvernare.

Capacitatea de a ne replia după un eşec.

Toate aceste calităţi sunt reale şi nu le-am pierdut în ultimii ani.

Sunt încă în noi şi depinde numai de noi să ne scoatem din nou la lumină. Dacă ne amintim de ce merită să ne aflăm cu toţii în PSD.

Un singur lucru ne-a lipsit în toţi aceşti ani şi adevăratul test pe care îl avem de trecut este dobândirea sa. Definirea scopului nostru pe scena politică.

Până în 2004, PSD a fost o opţiune pentru o largă categorie de electorat pentru simplul fapt că exista. Ne-am definit prin faptul că existăm, că suntem acolo. Credibilitatea noastră a fost garantată inclusiv de continuitate, de o inerţie a prezenţei noastre în prim-plan, alimentată permanent cu succese politice.

Acum succesele au dispărut, iar noi înşine am dispărut ca opţiune principală din mintea electoratului. Nu ne putem reîntoarce acolo pe baza istoriei şi trecutului nostru. Nu ne mai putem baza pe inerţie.

Ne trebuie un motiv, un scop, o definire a nouă înşine care să arate electoratului că îi putem fi utili, că are sens să se întoarcă spre noi, că reprezentăm o soluţie. PSD nu mai e o opţiune automată; trebuie să muncim pentru a-l face să redevină astfel.

Consiliul Naţional: primul moment al dezbaterii interne

Consiliul Naţional este un moment util pentru a discuta opţiunile noastre interne şi de a căuta soluţii pentru o mai bună structurare a activităţii partidului. Suntem o echipă mare, formată din foarte mulţi jucători valoroşi. Dar, pentru a deveni cu adevărat eficienţi, trebuie să (re)învăţăm să lucrăm împreună.

Avem o conducere de partid aleasă şi legitimă, pe care trebuie să o susţinem indiferent de părerile noastre personale. Avem mai multe lucruri care ne leagă decât lucruri care ne dezbină. Şi, mai mult decât orice, suntem foarte dornici să ne recâştigăm poziţia de cel mai important partid al ţării.

Pentru a putea fi eficienţi, e nevoie însă de organizare. Nu e suficient să venim cu toţii şi să propunem public idei interesante. E nevoie ca energia noastră, dorinţa noastră de a demonstra că suntem cei mai buni, să fie canalizate coerent şi unitar într-un program de acţiune, bine structurat. Prin această platformă, doresc să dau un sprijin în acest efort de organizare, astfel încât să creăm împreună un cadru dinamic pentru activitatea PSD în anul care urmează.

Dacă nu vom încerca să ne organizăm activitatea, şi anul viitor ne va surprinde. Vor urma alegeri, vor fi noi complicaţii politice la guvernare, vor apărea noi provocări generate de integrarea europeană. La toate acestea va trebui să răspundem ca oameni politici şi ca partid. Nu o vom face dacă vom crede că solidaritatea noastră este un bun în sine şi că reprezentativitatea noastră ca voce a stângii este automată. Nu vom fi un partid puternic dacă vom continua să ne lovim între noi şi dacă vom căuta mereu vinovaţi şi ţapi ispăşitori. Nu vom impune respect dacă vom acţiona fără fermitate şi fără unitate.

Consiliul Naţional e primul moment dintr-o serie mai lungă de acţiuni de la finalul acestui an. De astăzi va trebui să depăşim conflictele care ne-au măcinat şi să acţionăm ca adevăraţi oameni politici. Adică, să fim reprezentanţi ai oamenilor care ne-au ales şi care, în ciuda tuturor dificultăţilor, au decis să fie alături de noi în ultimii doi ani. Această platformă este un apel către cei care mai pot ajuta PSD să revină în fruntea politicii romanesti, un îndemn către conducerea partidului pentru a demonstra tuturor solidaritate şi unitate şi, nu în ultimul rând, o mână întinsă către oamenii abandonaţi în ultimii ani de politicile greşite ale actualei puteri.

De ce e nevoie de un nou program politic?

E foarte simplu să critici şi, într-o măsură mai mică sau mai mare, fiecare dintre noi a trecut prin această etapă. Mult mai greu este să construieşti. Mult mai greu este să punem laolaltă experienţa noastră, dorinţa noastră de a câştiga alegerile, pregătirea noastră profesională şi ideile noastre pentru a face un proiect în care să credem cu toţii.

Avem nevoie de un program politic pentru 2007, pentru ca ultimii doi ani, pe care cu toţii în considerăm pierduţi pentru România, să nu se transforme în doi ani pierduţi pentru PSD.

Avem nevoie de un program politic de centru-stânga adaptat la ceea ce suntem, la valorile noastre, la nevoile electoratului nostru. Cu un astfel de program, votat de Congres, vom putea să credem din nou că partidul nostru e mai mult decât suma celor care îl conduc sau decât interesele celor care, temporar, ocupă o funcţie sau alta. Avem nevoie de un proiect în care să credem şi pe care să îl susţinem, fie că suntem parlamentari, primari, viceprimari, consilieri locali sau judeţeni, lideri de organizaţie sau simpli membri.

Care e obiectivul pe care trebuie să îl avem în vedere?

Avem şi un obiectiv precis la care ne putem raporta: alegerile europene de anul viitor. În mai 2007, vom merge din nou în faţa oamenilor şi va trebui să le cerem din nou sprijinul.

Avem ce să le spunem?

Am făcut ceva pentru ei în aceşti ani?

Avem ce ofertă să le prezentăm?

Avem o echipă pe care să o sprijine?

Am depăşit perioada în care eram consideraţi răul absolut?

Anul viitor va fi important pentru noi toţi. Unii dintre noi îşi joacă posturile. Alţii au de ales între a sta pe margine şi a se implica alături de actuala conducere. Eu cred că, de fapt, nimeni dintre noi nu are de ales. Dacă vrem să rămânem un partid important, trebuie să participăm cu toţii. Indiferent dacă ocupăm o funcţie de conducere sau nu, indiferent dacă suntem mulţumiţi sau nu de cei care ne conduc. Nu avem alternativă. Fiindcă, dacă pierdem alegerile următoare, căderea partidului va continua. Nu vom mai fi partidul cel mai important din România. Mai mult, nu vom mai convinge pe nimeni. Cei care vor să ne înlăture abia aşteaptă momente de slăbiciune. Nu trebuie să le oferim această satisfacţie.

Avem un scor electoral în jurul a 22-24%. Nu e un scor rău pentru un partid care a fost hărţuit cum am fost noi. E o cifră care ne permite să sperăm la o evoluţie cât mai bună în mai 2007. De aici putem construi, împreună, acel program care să ne permită câştigarea tuturor alegerilor care vor veni în 2007, în 2008 în 2009.

Cum facem relansarea PSD?

Un program de relansare a PSD nu trebuie să se refere însă doar la oferta externă pe care partidul o prezintă electoratului. Punctul nostru de plecare suntem noi înşine. Trebuie să stabilim împreună care va fi poziţia partidului în 2007. Nu putem să oscilăm între diverse parteneriate cu puterea şi postura de principal opozant. Nu mai putem să facem experimente. Trebuie să decidem acum cine suntem, ce vrem şi cu cine ne propunem să reuşim.

Avem de ales între următoarele ţinte:

  • Să fim un lider al unei largi alianţe de stânga; aceasta înseamnă să coagulăm, alături de noi, grupurile care mai înseamnă ceva în zona de stânga, fie că vin din spectrul politic, fie că reprezintă vocea sindicatelor sau a altor categorii sociale; e o soluţie care ne permite să ne afirmăm puritatea doctrinară şi să ne redefinim discursul social; personal, cred că aceasta ar putea fi direcţia pe care să o avem în vedere pe termen mediu şi lung, fiindcă e singura care ne asigură impunerea noastră ca reper într-o Românie care are foarte multă nevoie de stânga

 

  • Să fim un lider al unei largi alianţe de centru-stânga; aceasta ar însemna să căutăm, în scena politică actuală, acei parteneri care ne pot ajuta să obţinem o victorie de moral împotriva celor care ne-au luat locul la guvernare; o astfel de alianţă, chiar şi conjuncturală, ar putea avea ca obiectiv contracararea ofertei pe care o vor face Traian Băsescu şi colegii săi; în funcţie de sprijinul pe care îl vom avea în societate, putem spera şi la o astfel de ţintă.

 

  • Să participăm singuri în alegeri; această din ultimă variantă este cea mai complicată; ea presupune că ne vom fi rezolvat până în primăvară procesele de reorganizare şi că reluăm rapid creşterea în sondaje; indiferent de ce vom face, continuarea drumului singuri nu cred că este o opţiune; fără acestea condiţii, nu ne permitem să ne construim un viitor în care să fim singuri împotriva tuturor.

 

În afară de această alegere, a obiectivului nostru ca partid, avem şi alte decizii de luat. Majoritatea dintre ele se referă la organizarea internă. Acesta e un domeniu care ne priveşte pe toţi, poate chiar mai mult decât alte obiective. Avem de construit o ofertă inteligentă, care să se plieze pe actuala realitate socială. Dar, înainte de orice, avem de stabilit mai multe detalii.

Cum ne stabilim candidaţii?

O vom face prin alegeri primare, prin-un mecanism public şi transparent?

Care va fi baza noastră de selecţie?

Care e modelul de lider pe care vrem să îl impunem?

Cum vom finanţa viitoarele campanii electorale?

Cum atragem resurse în partid, astfel încât să nu fim acuzaţi de corupţie sau de trafic de influenţă?

Care sunt resursele, nu doar financiare, pe care ne vom baza de acum înainte?

Cum atragem oameni în partid?

Iată întrebări la care va trebui să găsim, împreună, un răspuns.

 

Abia după ce vom clarifica aceste aspecte, vom vorbi de oferta noastră pentru societate. Această ofertă are ca ţintă pregătirea partidului pentru alegeri. Iar soluţia noastră e simplu de formulat: trebuie să blocăm, la toate nivelurile, actuala politică de dreapta şi să ne concentrăm pe combaterea sărăciei populaţiei.

 

Oferta politică pe care o vom propune ar trebui să plece de la patru piloni de bază:

  1. Asigurarea PROSPERITĂTII pentru populaţie, prin impunerea unui nou model social
  2. Impunerea valorilor SOLIDARITĂTII, atât la nivelul societăţii cât şi la nivel politic
  3. Consolidarea STATULUI DE DREPT şi apărarea intereselor României
  4. Protejarea populaţiei României de efectele negative ale INTEGRĂRII

 

Integrarea europeană va genera provocări noi pentru toţi

Ca partid, ne vom confrunta cu o realitate diferită. Actuala putere va dori să îşi extindă influenţa şi la nivel local şi să blocheze accesul la decizii al celor care, cu sprijinul populaţiei, ocupă poziţii importante în primării şi consilii judeţene. Avem cea mai puternică echipă de aleşi locali şi ei trebuie să fie arma noastră politică pentru viitor.

 

Tema descentralizării, despre care se vorbeşte atât de mult, are o miză enormă – controlul asupra banilor europeni. Absorbţia acestor fonduri va fi o responsabilitate imensă, fiindcă aceste fonduri pot asigura dezvoltarea cu adevărat a comunităţilor locale şi a României în ansamblu. Nu putem lăsa ca acest proces să fie gestionat exclusiv de actuala putere. Prin modul în care s-a comportat până acum, prin haosul politic, prin conflicte şi amatorism – actuala putere a demonstrat că face mai mult rău decât bine. Avem, ca partid, obiectivul de a ne întări foarte tare prezenţa la nivel local. Doar astfel putem să contracarăm efectele negative ale integrării care, cu siguranţă, vor veni.

 

În faţa provocărilor integrării, trebuie să avem răspunsuri politice bine pregătite. Acest program de relansare a PSD trebuie să ia în calcul şi această nouă realitate. De acum înainte, relaţia cu Uniunea Europeană va fi o temă a noastră, a tuturor, nu doar o competenţă de politică externă, nu doar un accesoriu diplomatic.

Soluţiile pe care le putem include în oferta noastră

După ce vom termina organizarea partidului şi după ce vom pune la punct mecanismul de acţiune pentru anul viitor, vom putea răspunde la întrebarea iniţială: ce putem oferi românilor?

Avem suficientă experienţă politică şi de guvernare pentru a şti că PSD are foarte multe soluţii. Eu voi enumera aici doar o parte din aceste soluţii, cu convingerea că ele pot şi trebuie să susţină pilonii ofertei noastre politice. Nu vreau să le priviţi doar ca promisiuni pe care le putem face, ci chiar ca obiective pe care să ni le asumăm.

Diferenţa dintre noi, cei din PSD şi ei, cei de la Putere, nu se va face prin acuze reciproce, ci prin programele şi proiectele sociale pe care le vom pune în dezbaterea publică. Aici este marea miză politică. Şi PSD trebuie să fie pregătit pentru această bătălie. Diferenţa dintre PSD şi partidele aflate la guvernare constă în răspunsul diferit pe care îl dăm la aceeaşi întrebare: „Ce fel de Românie vrem să construim?”. Spre deosebire de formaţiunile de dreapta, noi nu vrem o Românie a inechităţii, a decalajelor economice şi a rupturilor sociale, ci vrem o Românie a solidarităţii, a bunăstării şi a coeziunii sociale. Această este viziunea noastră asupra modelului social pe care vrem să-l construim în România, dar şi contribuţia noastră ideologică la modelul social european.

Putem să asigurăm PROSPERITATE, atât pentru cetăţeni cât şi pentru afaceri, prin:

  • asigurarea unei creşteri economice de 6%
  • impunerea, chiar din 2008 şi nu la finalul mandatului, a unui salariu minim pe economie de 300-320 de euro
  • creşterea anuală a salariului mediu pe economie cu minim 12-15%
  • creşterea puterii de cumpărare
  • rectificarea politicii fiscale, prin introducerea a doua trepte de cote (în afara unei cote generale de 16-19%, să se introducă o cotă de 25% pentru cei cu salarii mari, de peste 1000 de euro)
  • introducerea unui TVA diferenţiat, astfel încât să existe un nivel mai scăzut pentru alimentele de bază, medicamente, mărfuri şi servicii sanitare şi sociale, precum şi pentru mărfurile şi serviciile care deservesc cultura, educaţia, ştiinţa şi cercetarea

Putem să asigurăm SOLIDARITATE SOCIALĂ, pentru a combate polarizarea tot mai accentuată dintre cei bogaţi şi cei săraci, prin:

  • introducerea instituţiei “pensiei minime”
  • ridicarea pensiei minime la 80-85% din salariul minim pe economie, la circa 240 de euro
  • dublarea, încă o dată, a pensiilor agricultorilor
  • modificarea sistemului de subvenţii în agricultură, la un nivel de 500 RON la hectar
  • modificarea pozitivă a avantajelor oferite investitorilor care creează noi locuri de muncă
  • crearea a 100-200 de cămine pentru vârstnici
  • triplarea programului de locuinţe pentru tineret şi pentru cei cu venituri mici
  • impozit de 25% pentru monopolurile naturale, pentru întreprinderile cu poziţii dominante pe piaţă, pentru instituţiile financiare şi bancare
  • aplicarea unui program de ajutorare pentru categorii sociale speciale: familia tânără şi primul copil, minorităţi, zona rurală, periferia oraşelor, rromi; pentru aceştia se pot crea programe de educaţie şi de socializare

Putem să asigurăm consolidarea STATULUI DE DREPT şi siguranţa cetăţeanului prin:

  • întărirea organelor statului
  • reforma constituţională, pentru clarificarea relaţiei dintre preşedinte şi premier
  • sănătate – 70% din fonduri pentru populaţia săracă
  • educaţia – crearea unor zone de educaţie prioritară pentru mediul rural (formată din 1000 de sate), în care să se introducă alimentare cu apă, asigurarea de surse de energie electrică pentru toate satele, transport şi şanse pentru continuarea sturiilor
  • agricultură integrată, prin impozit pe teren redus şi subvenţii
  • siguranţa energetică, printr-o reformă a abordării acestei problematici, pe baza noilor programe ale PSE
  • introducerea în discuţie a temelor de interes ecologic, preluate recent şi de socialiştii europeni, prin programe de reducere a poluării şi de limitare a riscului de inundaţii

Putem să facem faţă provocărilor INTEGRĂRII EUROPENE prin:

  • asigurarea absorbţiei fondurilor ce vin de la Uniunea Europeană
  • respectarea înţelegerilor post-aderare
  • crearea unor echipe de proiect în interiorul partidului, care să ajute la asigurarea unor investiţii în zone cu mari probleme sociale

***

Fiecare dintre noi are experienţă şi idei. Iar împreună putem redeveni un partid dinamic. Trebuie doar să ne stabilim acest lucru ca prioritate. Dacă vom continua pe traiectorii individuale, urmărind să ne punem în evidenţă sau să ne salvăm pielea, nu avem la ce să ne aşteptăm: vom asista la dispariţia lentă a PSD. Dacă redescoperim voinţa de a lucra împreună, avem o şansă. Deocamdată nu putem privi spre viitor dacă nu decidem că vrem să continuăm împreună.

 

Acum PSD nu funcţionează ca o echipă. Suntem un grup de indivizi care acţionează sub aceeaşi etichetă, dar adeseori împotriva ei. “Dialogul intern” la care ne tot îndemnăm reciproc se rezumă la acuzaţii pe care ni le adresăm unii altora. Dar dialogul intern real poate fi salvarea noastră. Ca întotdeauna în istoria noastră, putem salva PSD prin solidaritate.

Când ne-am aflat la guvernare, am propus solidaritatea ca soluţie pentru categoriile de electorat defavorizate de tranziţie şi care nu se puteau descurca fără o mână întinsă de stat. Am impus, în timp, solidaritatea ca soluţie în societatea românească. Acum e timpul să aplicăm această soluţie în interiorul PSD, în beneficiul PSD!

Doborârea avionului ucrainean

In mod paradoxal, doborârea avionului ucrainean de catre fortele armate iraniene a calmat retorica de razboi din Orientul Mijlociu, declansata de asasinarea, „in legitima aparare”, a generalului Soleimany la ordinul presedintelui Trump (probabil ca va trebui sa redefinim, in viitor, notiunea de legitima aparare in dreptul international, tinand seama de doctrina „legitimei apărari preventive”, lansate de presedintele Bush după atacarea Turnurilor gemene, in 2001).

Atmosfera de conflict, cu pregatiri de operatiuni militare directe sau prin proxy, amplificate de imaginile de la inmormantarea generalului, s-a modificat datorită tragediei mortii celor 178 de victime – iranieni si straini.

In aceste conditii, Iranul a trebuit sa treaca in defensivă iar soarta pasagerilor avionului doborăt (probabil din nepriceperea unor militari iranieni) a „acoperit” operatiunea de lichidare a lui Soleimany.

Adeseori, in viata internatională, vântul, din motive nestiute, isi schimbă directia.