Guest post – Petrisor Peiu, o excelenta analiza despre situatia din Republica Moldova

Republica Moldova, 2019: Cea mai mare catastrofa diplomatica a statului roman de la 1940 incoace  (Ziare.com)

Istoria se repeta – prea simplu sa fie si adevarat?

Ce se intampla la Chisinau incepand cu 3 iunie 2019 este dovada suprema a izolarii in care se gaseste Romania si reprezinta culmea unei degradari progresive a pozitiei internationale a tarii.

Dupa anul 2007, data aderarii la Uniunea Europeana, politicienii nostri au avut insolenta sa considere definitiva castigarea unui loc la masa Europei si sa creada ca aveau sa urmeze ani de succese liniare. Aceasta iluzie periculoasa si-a atins apogeul exact acum doi ani, pe 9 iunie 2017, odata cu primirea pe peluza Rose Garden de la Casa Alba a presedintelui Iohannis de catre proaspatul presedinte Donald Trump.

Iata, au trecut doar doi ani de la 9 iunie 2017 si pe 3 iunie 2019, la Chisinau, diplomatii Uniunii Europene si ai Statelor Unite incheie o intelegere cu Rusia lui Putin, fara ca macar sa se consulte cu Bucurestiul. Intelegerea respectiva este realizata pentru un teritoriu locuit de 3 milioane de vorbitori de limba romana (o majoritate de peste 80% a populatiei), dintre care 1 milion sunt cetateni romani; intelegerea respectiva are ca obiect un stat care depinde excesiv si exclusiv de asistenta financiara si politica de la Bucuresti; intelegerea respectiva are ca obiect un stat care depinde comercial de Romania in cea mai mare masura (suntem, cu 28%, principalul partener comercial al republicii dintre Prut si Nistru) . Intelegerea respectiva incheie un ciclu periculos de esecuri internationale ale tarii noastre, incluzand ratarea aderarii la OECD si ridicola infrangere in fata Estoniei in cursa pentru un loc de membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU.

La 26 iunie 1940, simultan cu prabusirea definitiva a Frantei in fata trupelor germane, Uniunea Sovietica a trimis un ultimatum Romaniei, prin care ni se cereau urmatoarele doua puncte:

„1. Sa inapoieze cu orice pret Uniunii sovietice Basarabia;
2. Sa transmita Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alaturata.
Guvernul sovietic asteapta raspunsul Guvernului Regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.”

Coincidenta sau nu, chiar in dimineata zilei de 27 iunie 1940, in conditiile in care Bucurestiul reusise numai la ora 7 sa cunoasca termenii exacti ai ultimatumului, la ora 10.30 deja ministrul Ungariei la Berlin, Dome Sztojay, se prezenta la Auswartiges Amt, la directorul Departamentului Politic, Ernst Woermann, iar o ora mai tarziu ministrul bulgar la Berlin, Dragan Parvanov, s-a prezentat si el la Auswartiges Amt, la acelasi Ernst Woermann. Ambii diplomati, si cel maghiar si cel bulgar, exprimau, in numele propriilor guverne, dorinta de dezmembrare a Romaniei Mari, sub arbitrajul Germaniei. Si astfel, in numai 71 de zile, intre 27 iunie si 7 septembrie, Romania pierdea teritorii imense (Cadrilaterul, Basarabia, Bucovina de Nord si Transilvania de Nord) . Tara noastra traia atunci cea mai mare catastrofa din istoria de numai 81 de ani a statului roman modern si se afunda cu totul intr-o izolare diplomatica deplina fata de lumea occidentala, pe a carei suprematie se bazase pana atunci paradigma politica romaneasca. Ei bine, Romania ramasese izolata intre neprieteni, doi ani mai devreme, inca din 30 septembrie 1938, odata cu semnarea acordului de la Munchen, intre Germania, Franta, Marea Britanie si Italia, atunci cand devenise clar ca democratiile vestice cautau o cale de a se feri de razboi, cedand teritorii ale statelor din Est.

Ei bine, in 1938 se implineau 79 de ani de cand Romania isi capatase si dezvoltase locul pe harta natiunilor Europei, datorita aliantei cu marile puteri occidentale.Astazi, dupa inca 79 de ani de la nenoricirea din 1940, Romania se afla din nou izolata de catre principalii sai parteneri, fiind ocolita de intelegerile pe care acestia le fac cu Federatia Rusa, tara pe care Bucurestiul o defineste drept principala amenintare a stabilitatii din regiune.

Dar, daca in perioada interbelica, politica noastra externa a fost doar inadecvata si posibilitatile diplomatice de a lupta cu state puternic militarizate si brutale, precum Uniunea Sovietica, erau reduse, de data aceasta politicienii, diplomatii si generalii de la Bucuresti poarta pe umerii lor principala responsabilitate pentru situatia de acum.

2009-2019, Un deceniu de erori si complicitati vinovate

In 2005, proaspat alesul presedinte al Romaniei, Traian Basescu-Petrov, personaj voluntar si cam „urechist”, decide sa implice Romania in re-alegerea presedintelui Vladimir Voronin; atat Iurie Rosca, unionist, cat si Oleg Serebrian, pro-european, sustin ca i-au asigurat majoritatea in parlament lui Voronin ca urmare a presiunilor venite din partea Bucurestiului (11 deputati au venit de la Partidul Popular Crestin Democrat, PPCD, al lui Rosca si 3 de la PSL-ul lui Serebrian) . Cumetria cu comunistii lui „Papasa” a condus la disparitia din politica a celei mai vechi grupari pro-romanesti de la Chisinau, PPCD, urmasul legendarului Front Popular, compromiterea lui Rosca nefiind compensata nici macar de excesele comice ale cuplului Basescu- Voronin din jurul butoaielor de vin moldovenesc.

Vine 7 aprilie 2009 si, dupa o scurta zbatere, un val nou de politicieni preia fraiele la Chisinau: Vladimir Filat (liderul principalului partid, PLDM), Marian Lupu (liderul innoitului PDM) si vechiul militant unionist Mihai Ghimpu (liderul Partidului Liberal) . Secretul lui Polichinelle din spatele inlocuirii regimului Voronin de catre pompos-intitulata „Alianta pentru Integrare Europeana” era faptul ca o punguta cu galbeni oportun picata din buzunarele unui periferic pe atunci Vladimir Plahotniuc drept in calea omului de incredere al lui „Papasa”, Marian Lupu, a permis schimbarea comunistilor de la carma republicii cu „pro-europenii”.

Relatia lui Basescu cu Filat a inceput in zodia misto-ului gros, marinaresc, cu un neuitat „Welcome to Romania, Mr. Prime Minister”, dar s-a infiripat rapid intre ei o inexplicabila solidaritate. Paradigma anilor 2009-2014 este simpla: regimul Basescu-Petrov decide sustinerea neconditionata a regimului corupt personificat de venalul Filat in paralel cu distrugerea programata a singurului partid onest si deplin unionist, Partidul Liberal. Alegerile din 2010, care au netezit calea regimului oligarhic Filat, se bazeaza pe o sceneta pusa la cale chiar la Bucuresti: in plina campanie, premierul Filat semneaza cu ministrul Baconschi mizerabilul „tratat de frontiera romano-moldovenesc”, neratificat niciodata in Parlamentul nostru, din fericire. Acest gest incalificabil a dus PLDM-ul lui Filat in fruntea preferintelor alegatorilor imbatati de aerul tare al asocierii cu Europa si, in acelasi timp, a prabusit cota PL-ului lui Ghimpu, un fel de Ion Diaconescu de la Chisinau, cinstit dar cam bolovanos.

Cu doar cateva luni inainte de semnare, Basescu clama la o intalnire cu alesii locali ca niciodata, dar niciodata, nu va admite semnarea unui asemenea tratat, pentru ca el nu este Ribbentrop-Molotov. A facut-o pentru Filat, sa-l ajute sa seduca electoratul moldovenist-statalist. Pe de alta parte, Filat se plansese la Berlin ca romanii nu vor sa semneze tratatul respectiv, fapt care ar fi fost folosit de comunisti pentru a denunta in campania electorala presupusul sau „unionism”. Evident distantat de curajosul Ghimpu, ba chiar dusmanos, Basescu a sprijinit inclusiv scindarea partidului unionist de catre manevrele omnipotentului Filat. Cam atat despre unionismul de data recenta al fostului presedinte, care a preferat sa saboteze singurul partid pro-romanesc, in favoarea constructiei unui curent nou, „pro-european”, care punea Portugalia sau Ungaria la egalitate cu Romania….

Atata doar ca favoritul lui Basescu s-a dovedit un arghirofil de zile mari, autor moral al furtului unui miliard de dolari, a saptea parte din PIB-ul moldovenesc, iar Romania incepuse sa fie guvernata de catre PSD-ul lui Victor Ponta. Acesta era prins intre o pasiune bolnavicioasa pentru Iurie Leanca (fost diplomat sovietic acreditat la Bucuresti in 1989, specializat in limba maghiara!!!) si prietenia pentru propriul ministru de externe, devotatul amic al noului star, Vladimir Plahotniuc. Si astfel, la adapostul privirii alunecoase a lui Victor Ponta, Filat este arestat, condamnat, partidul ii este confiscat de Plahotniuc, deputat cu deputat, iar Iurie Leanca devine o marioneta a aceluiasi oligarh.

Intre timp, acelasi Plahotniuc asigurase continuarea „parcursului european” al republicii, prin alegerea presedintelui propus de Filat, dupa ce fostul lider comunist Igor Dodon isi descoperise brusc aversiunea fata de Voronin si formase monstrul care va deveni PSRM (Partidul Socialistilor din Republica Moldova) . Curioasa metamorfoza a lui Dodon este pusa de catre ideologul lui Voronin, Mark Tkaciuc, pe seama faptului ca in curtea acestuia au crescut brusc vreo trei milioane de dolari pierduti, dintr-o eroare, de contabila lui Plahotniuc.

Ei bine, in sfarsit, dupa ce timp de 6 ani a fost pusculita de bani murdari care a alimentat majoritatea „pro-europeana” cu dezertori de la Voronin, ocultul si temutul Vladimir Plahotniuc preia intreaga putere la Chisinau, preluand republica pe „persoana fizica”, aplaudat si sustinut frenetic de toti politicienii si generalii de la Bucuresti. Prima sa grija: demolarea definitiva a partidului unionist si chiar arestarea lui Dorin Chirtoaca, piatra tare a partidului, in calitate de primar reales al Chisinaului.

Ce facea Romania in acest timp? Simplu, intre doua reprize de urale cvasi-generale pentru executia politica a unionistilor Ghimpu si Chirtoaca si pentru scoaterea PL in afara parlamentului, guvernul Romaniei a preluat total tutela regimului Plahotniuc. Atunci cand Uniunea Europeana a blocat ajutorul macro-financiar de 100 de milioane de euro catre Chisinau, Bucurestiul a dat Republicii Moldova, desi nefinantabila, un credit de 150 de milioane de euro, in conditii exceptionale (rusinea pentru faptele guvernului meu ma impiedica sa scriu dobanda ceruta), ceea ce a permis supravietuirea regimului controlat de oligarhul Plahotniuc.

Pactul de la Chisinau – realpolitik lipsita de realism

Primul semestru al anului 2019 a adus cu sine presedintia romana a Consiliului UE, intr-o perioada marcata de dorinta multor europeni de readucere a Rusiei la masa celor mari. Ca de obicei, politicienii de la Bucuresti nu au pierdut niciun prilej de a fi inadecvati.

In loc sa isi urmareasca prioritatea strategica de aderare la OECD, Romania a declansat o ofensiva diplomatica de ingreunare/blocare a giganticului gazoduct ruso-german Nord Stream II; bineinteles ca germanii au reusit sa ne izoleze printr-o intelegere cu Franta lui Macron, dar cred ca undeva in memoria institutionala de la Berlin ne-am ales cu un punct negru.

Mai apoi, ne-am ambitionat sa candidam pentru un loc de membru nepermanent la Consiliul de Securitate, desi din zona noastra aveam un contra-candidat evident sustinut de „partenerii” nostri europeni. Dar nu-i nimic, cand esti inadecvat esti pana la capat, motiv pentru care ne-am facut de ras reusind sa avem mai putin de jumatate din voturile Estoniei.

Intre timp, dupa ce si-au legitimat european conducta Nord Stream II, rusii si germanii si-au vazut de treaba: pe 3 aprilie, ministrul german al afacerilor economice si enrgiei, Peter Altmaier, iaugureaza, in prezenta a insusi tarului Putin o fabrica Mecedes-Benz la Esipovo (24 km de Moscova):


Foto: kremlin.ru
Iar, in timp ce la Chisinau, austriacul Johannes Hahn venea sa binecuvanteze planul Kozak II, la Sankt Petersburg, sub pretextul forumului economic international (SPEIF 2019), acelasi ministru Peter Altmaier semneaza impreuna cu Maksim Oreshkin, ministrul rus pentru dezvoltare economica, un „parteneriat pentru eficienta”, in vederea cresterii productivitatii muncii in Rusia, adica, pe romaneste, pentru transferul de tehnologii cu valoare adaugata mare din Germania spre tara lui Putin!! Asta in vreme ce, sub umbrela sus-amintitului forum, Siemens mai vinde 11 trenuri catre rusi, un mizilic de peste 1 miliard de euro. Pentru a nu ramane cu jumatati de adevar, sa intregim putin tabloul cooperarii ruso-germane: in 2018, rusii au exportat catre nemti in valoare de 34 miliarde euro (o crestere de doar 32%! fata de 2017) si au importat de acolo de 25,5 miliarde de euro (+6% fata de 2017), (sursa:

Inadecvarea noastra continua si Romania a ramas sa declame patetic „pericolul rusesc” pe la diferite conferinte si seminare despre „securitate si rezilienta”, in vreme ce „partenerii europeni” germani, italieni si francezi isi cresc afacerile cu rusii si isi umplu conturile din asta. Noi am ramas pe logica din 2014.

Ei bine, daca cu rusii nu vorbim noi, decat la nivel de loctiitor de portar de la MAE, cu nemtii lucrurile stau altfel, nu prea vorbesc ei cu noi. Si astfel, austriacul Johannes Hahn s-a bucurat sa „cada la pace” cu vice-premierul rus Kozak, pe un plan privind Republica Moldova, plan care ignora si umileste total Bucurestiul.

Si totusi, anul trecut, 30% din exportul republicii se face catre Romania (792 milioane USD din totalul de 2,706 miliarde USD) (sursa: AICI), iar 15% din import provine tot din Romania (838 milioane USD din 5,76 miliarde USD) (sursa:AICI) . In plus, Romania este azi cel mai mare finantator al Republicii Moldova, asigura anual peste 5.000 de burse pentru elevi si studenti de acolo (restul lumii ofera sub 200 de burse anual), are o treime din cetatenii republicii cu cetatenie romaneasca.

Colac peste pupaza, Romania asigura si presedintia consiliului UE, iar ministrul nostru de externe este presedintele Consiliului ministrilor de externe.

Sa fie Berlinul si Bruxelles-ul atat de naive incat sa creada ca un stat ca Republica Moldova, dependent de finantari si alte tipuri de asistente externe, poate avea un viitor fara implicarea Bucurestiului? Sau prefera sa creada varianta in limba rusa a povestii de mai sus?

Maia si rusul. Ма́я и русский

Un desen animat rusesc face senzatie printre copiii zilelor noastre: „Masa si ursul”, Ма́ша и Медве́дь (Masha i Medved) . Acesta are o poveste simpla, dar induiosatoare: fetita hiper-activa Masa, insotita de un porc, o capra si un caine, este aparata de un urs protector, in fata neprevazutului din padure.

Ei bine, la Chisinau, regizorii de la Kremlin au lansat cu succes varianta autohtonizata: „Maia si rusul”, Ма́йя и русский, in care hiper-activa Maia Sandu, liderul opozitiei democratice anti-Plahotniuc, este indrumata prin padurea plina de primejdii a politicii de catre rusul Dmitri Kozak, vice-premierul ursului (Medved in rusa) . Urmarind, precum in desene animate, un fluture (iluzia puterii), fragila Maia Sandu a nimerit in pestera rusului Kozak.

Ignorand total prietenii si sustinatorii pe care ii are la Bucuresti, Maia Sandu a cedat farmecului protector al ursului si a preferat sa riste soarta lui Iurie Rosca, decat sa isi conserve capitalul de incredere. Lui Hahn nu i-a pasat, dar Sandu ar fi trebuit sa intuiasca cine este autorul planului de „dezoligarhizare” de la Chisinau si cine este cel care a acceptat. Si adevarul este trist: nu comisarul Hahn a initiat acest plan. Cum ne dam seama? Simplu, urmarind firul logic. Sa presupunem ca maine oligarhul Plahotniuc se suie intr-un avion si pleaca undeva departe, lasand republica libera de un regim opresiv, brutal si uni-personal. Vor ramane in urma sa 30 de deputati ai PDM, 7 deputati ai lui Sor (acesta ori va fugi si el, ori fi inchis de noul regim daca acesta va aplica legea) plus inca 3 deputati „independenti” din buzunarul lui Plahotniuc. Adica 40 de deputati din totalul de 101, toti dependenti de modul de a controla afacerile ale fostului oligarh. Ce vor face acesti 40 de alesi ai neamului? Se va duce vreunul catre Maia Sandu sau Andrei Nastase? Hai, sa fim seriosi, aproape toti se vor regasi sub aripa lui Dodon, la PSRM. Si atunci Maia Sandu si „pro-europenii” se vor trezi cu o majoritate de peste 70% a socialistilor in Parlament. Vor face reforme? Vor merge pe calea europeana? Ce se va mai tavali Kozak pe jos de ras ….

E drept, regimul lui Plahotniuc devenise irespirabil. Dar Igor Dodon este la fel de nefrecventabil ca si Plahotniuc. Mai mult, el este de neacceptat la Bucuresti. Daca Republica Moldova a trecut prin fazele de stat capturat si de stat esuat, astazi ea a devenit un stat nefunctional, in care Parlamentul este intr-un conflict constitutional cu Curtea Constitutionala. Acesta este aspectul formal. Aspectul concret indica imposibilitatea de a constitui o majoritate din trei forte aproximativ egale si antagonice. Iesirea din acest ghem de imposibilitati s-a facut prin excluderea Romaniei, prin onorabilizarea lui Dodon si prin sacrificarea, pe termen mediu, a aliantei democratice de la Chisinau. Acum poate inteleg si politicienii de la Bucuresti cat rau au facut, ucigand alernativa unionista, pentru un pumn de arginti, culesi in urma lui Filat sau a lui Plahotniuc….

 

Situatia din Republica Moldova

Premisele pentru analiza (fara sa tinem seama daca persoanele sunt simpatice sau nu):

Noul guvern al Republicii Moldova trebuia format in 90 de zile dupa alegeri. S-a format in ziua 91. Conform Constitutiei si regulilor statului de drept, Curtea Constitutionala a considerat ca guvernul Dodon/Maia Sandu nu a fost format constitutional si a anuntat ca trebuie organizate alegeri anticipate. Ca sa fie mai clar, un gol marcat in minutul 91 al partidei, dupa fluierul arbitrului nu este validat. Deci, din punct de vedere juridic, PDM – partidul lui Plahotniuc – are dreptate.

Din punct de vedere politic, socialistii lui Dodon si alianta ACUM au ajuns la concluzia ca se iubesc si ca vor sa intemeieze un guvern, avand mandatele necesare in parlament (in cel desfiintat de Curtea constitutionala). In plus, au avut ca nasi pe presedintele Putin si mai multi lideri occidentali. Deci, din punct de vedere politic, Dodon si Maia Sandu au ei dreptate. In plus, pare ca marea reconciliere Rusia-Uniunea Europeana s-a realizat la Chisinau. Si sa nu ne incurcam in fleacuri, cum ar fi statul de drept, Constitutia si chestii din astea.

In aceste conditii, poate fi gasita o solutie de compromis?  Romania a stat zile intregi sa contemple orizontul pentru a vedea cum reactioneaza UE si apoi s-a aliniat la pozitia acesteia. Ar fi fost necesar poate ca Romania sa sugereze o anumita solutie la criza din Republica Moldova, solutie care sa fie urmata si de partenerii europeni. 

Ma bucur ca astazi, in fine,  a plecat la Chisinau consilierul prezidential Bogdan Aurescu pentru a se intalni cu reprezentantii ambelor tabere. Poate ca o varianta  ar fi totusi alegerile anticipate (pozitia PDM) dar cu modificarea legii electorale (sistem de vot, BEC, etc), conform cererilor reprezentantilor aliantei Acum si partidului lui Dodon.

Mihai Caraman si prezentarea cartii lui Florian Banu la FET

Ieri, la Fundatia Titulescu, au venit peste două sute de persoane pentru a asista la lansarea cărtii lui Florian Banu despre generalul Mihai Caraman. Sala noastră de conferinte a fost neincăpătoare pentru cei care au dorit să-l asculte pe cel care este considerat o legendă a spionajului. Si intr-adevăr, Mihai Caraman, ajuns la vârsta de 90 de ani, a povestit diverse detalii interesante despre „cei 13 români care au zguduit NATO”, in anii ’60 sau despre activitatea sa de sef al spionajului românesc in perioada 1990-1992.

20190613_144216510_iOS.jpg

20190613_144858980_iOS.jpg

20190613_151924450_iOS.jpg

Despre Frică

In 2008, la reuniunea Consiliului National al PSD, am fost ales presedinte al Consiliului. Am rostit atunci, in plin mandat Băsescu, un discurs despre Frică, un discurs care, cu unele nuante desigur, se potriveste si situatiei de acum a partidului. Imi permit să-l reamintesc, cu speranta că unii dintre fostii mei colegi il vor citi. Inainte de votul la motiune, inainte de congres, inainte de campania pentru prezidentiale…

 

Doamnelor si domnilor, Dragi colegi,

 … Nu vreau sa credeti ca ma refugiez intr-un trecut caldut. Vreau insa sa cred ca acesta este un loc unde putem sa realizam un obiectiv destul de important  – sa reafirmam cine suntem. Si cred ca este, acum, dupa trei ani,  pentru noi toti, o sansa  sa depasim definitiv acea perioada in care paream rusinati sau speriati de partidul din care făcem parte.Nu era pentru prima data, pentru cei mai vechi in partid , va aduceti aminte formulele „criptocomunisti”, „neocomunisti”, „dinozauri” sau „pui de dinozauri” sau „parinti” de dinozauri . Toate formulele pe care puteau sa le inventeze cu o propaganda extrem de agresiva a dreptei impotriva noastra.

 

Ni s-a spus, si ni se spune in continuare, se ca suntem demodati. Am incercat uneori, si ma intreb daca a fost bine,am incercat sa ne croim alte haine, chiar daca nu cadeau bine pe noi. Ni se spunea ca suntem răi, necinstiti si nepriceputi si incepuseram sa ne privim noi insine cu suspiciune, ca si cum am trait o vreme un  vis in care se adunau, ca intr-un cosmar, greselile.

 

Uitam atunci, sau ni se sugerase sa uitam, ca un partid inseamna mereu doua lucruri: un grup de oameni cu anumite idei si un electorat care se regaseste in acele idei.

 

Pe parcursul ultimilor ani, dragi colegi, electoratul nostru ne-a asteptat si cred ca ne asteapta, in continuare, la o nouă intalnire, cu si mai multele  probleme ce asteapta solutii. Partidul nostru nu a fost intotdeauna foarte iubit, dar el a fost respectat.  A fost respectat pentru solutiile pe care le-a adus la problemele tarii, pentru proiectele care le-a lansat si pe care a stiut sa le duca la indeplinire,  pentru oamenii sai – cel mai adesea profesionisti, oameni serioasi, oameni respectabili.Tara asteapta de la noi, din nou, aceeasi atitudine.  Este important de aceea sa reincepem sa vorbim cu ei, sa gandim campania electorala care va urma in termenii unui dialog care sa puna accentul pe solutii.Pentru ca am vorbit despre perceptia noastra, uneori mai buna,  alteori mai putin buna,  despre perceptia la televiziuni sau in mass media as vrea sa va spun ca in ciuda aparentelor, presa scrie uneori, poate chiar indirect – sau direct in anumite situatii –  numeroase lucruri  bune despre noi…

 Iata, stim ca peste granitele tarii muncesc astazi milioane de romani care trimit in tara anual miliarde de euro. Acest proces a inceput din momentul in care noi am reusit eliminarea vizelor pentru spatiul Schengen si circulatia acestor oameni a devenit libera. Oricare dintre proiecte are parti bune si parti rele. Vedem acum si partile rele ale acestui proiect, pe care insa,  in urma cu sapte- opt ani, toti romanii il asteptau cu infrigurare. Sa incercam sa vedem mai departe – a doua faza -, care este solutia pentru ca romanii sa aibe si salarii decente dar sa poata sa aibe si grija de copiii lor, acasa la ei…

 Dragi colegi,

 Daca exista, totusi, un motiv pentru care unii dintre noi mai stau cu privirea in pamant si cauta solutii acolo unde nu exista,  acest motiv este frica. Si vreau sa va vorbesc astazi despre ceea ce cred eu ca, in momentul de fata, marcheaza viata publica si viata partidului dar si viata personala a romanilor,  in tara. Din pacate, frica tinde sa devina o institutie distincta in Romania. Ea tinde sa devina o fantoma cu drept de decizie in partide, cu drept de vot in parlament sau la urne.

 

Sa incep cu inceputul, frica din PSD. Frica din PSD are la baza frica de PSD. Daca am fi devenit cu adevarat un partid mort, fara viitor, nimeni nu s-ar mai fi straduit macar sa ne spuna asta. Am fi constatat-o probabil si singuri. Dar ni s-a spus, trei ani, ca am iesit din istorie pentru ca eram cel mai mare partid si toti adversarii nostri, separat sau impreuna, au o anumita caracteristica: sunt incapabili sa conduca. Ei pot deveni cu adevarat importanti doar daca noi am deveni cu adevarat o amintire.

Asa s-a nascut, la inceputul lui 2005, conceptul de “partid blestemat”, partidul din care nu e bine sa faci parte iar daca faci, totusi, parte  din el, e bine sa te straduiesti sa-l rupi in bucati. Ni s-a sugerat sa ne fie frica de apartenenta noastra, de colegii nostri, de trecutul nostru, de ideile noastre, de guvernarea noastra.

 

Mai presus de orice, ni s-a sugerat sa ne gasim solutii individuale, fiecare pentru el, negociind cu unii si cu altii diverse formule cetoase, indaratul unor usi inchise.  De frica.  Daca exista intr-adevar o formula prin care acest partid poate fi distrus, atunci aceasta este. PSD a depasit mereu perioadele dificile prin unitate. Si tot prin unitate a reusit perioadele lui bune. Cei care ne-au studiat, stiu lucrul asta. Nici noi nu ar trebui sa-l  uitam. Să fim, din nou, o echipă unită!

 

N-ar trebui sa uitam ca suntem principalul partid de stanga, ca asta inseamna forta si ca daca chiar trebuie sa existe frica in legatura cu PSD, nu noi suntem cei care ar trebui sa ne temem. Cu o conditie: sa fim un partid si nu o asociatie de grupulete usor de cucerit, una dupa alta.

Frica din PSD nu e decat o parte din frica generala care tinde sa se instaureze in viata publica din Romania. Exista fara indoiala si frici politice sanatoase. Teama de electorat spre exemplu. Teama ca un proiect nu e suficient de bine construit.Teama ca relatia noastra cu cetatenii nu este pe frecventa cea mai buna. Dar noi nu vedem aceste lucruri. Noi vedem de fapt, astazi, teama de DNA, teama de propriii parteneri, teama de propriii colegi, teama de dimineata urmatoare in care nu se stie ce vom mai citi in ziare.

 

… Un proverb suedez observa ceva interesant si real: frica e cea care da unui lucru mic o umbra enorma

 Proiectele stau pentru ca nu isi asuma nimeni raspunderi. De frica. Institutiile stau pentru ca nu mai stiu cine le conduce cu adevarat. Stau de frica…

 Pentru multi romani, situatia actuala nu mai poate continua. Integrarea europeana si cresterea economica ar fi trebuit sa fie sansa tuturor pentru o viata mai buna. Ar fi trebuit sa creeze mai multe sanse si sa schimbe in bine perspectivele fiecaruia pentru viitor. Din pacate, dezordinea actuala a anulat aceste sanse. Cresc preturile, banii europeni nu se vad in tara, locurile de munca se imputineaza, iar sansele de a-ti face o viata linistita si prospera acasa la tine sunt tot mai putine. Prea multi oameni sunt speriati de ce se intampla. Noi, cu experienta pe care o avem, trebuie sa le aratam oamenilor ca exista o alternativa. Una care sa insemne mai multa ordine, mai multa disciplina din partea institutiilor, mai mult respect pentru cetateni, mai multe sanse in viata pentru tineri, batrani, pentru cei dezavantajati, de la oras sau de la sat. O astfel de alternativa este bazata pe incredere si pe bun-simt. Calitati pe care, din pacate, actualul presedinte nu le cunoaste.

 

Bertrand Russel  spunea că frica e cea care creeaza instinctul de haita si tinde sa nasca intoleranta si violenta impotriva celor care nu fac parte din haita respectiva. E ceea ce s-a incercat, cu buna stiinta, in Romania acestor ultimi ani. Scrierea unei alte istorii, a unei alte realitati. Noi , va readuc aminte acest lucru si n-am sa-mi schimb niciodata parerea , noi am castigat alegerile (din 2004 n.b.) si s-a dezbatut indelung de ce le-am pierdut.Poate ca INCA nu stim. Guvernele au stat pe loc, economia a stat pe loc, dar  s-a vorbit mai mult despre alegeri anticipate, in vreme ce noi eram acuzati de necinste, in baza unor dosare televizate in care nu se afla nimic.

 Regizorii acestui spectacol au incercat sa defineasca partide bune din nastere si partide rele din nastere. Ce reprezinta asta daca nu acel instinct de haita? Uitati-va la ce s-a petrecut in Bucuresti in ultimii ani, cum zburda terenurile din domeniul public, cum infloresc bordurile an de an, cum nu se pune in aplicare niciunul din proiectele de sute de milioane de euro pe care le descrie generos primarul general. Consecinta? Tot mai multi dintre adversarii lui Basescu bat drumurile anchetelor in vreme ce vinovatii dezastrului din capitala stau linistiti in vacantele lor continue.

Frica de pe scena politica , dragi prieteni ,transmite frica in societate. Pare aproape absurd sa mai vorbim de frica in Romania lui 2008, la 18 ani de la o revolutie impotriva fricii. Si totusi acest absurd s-a produs, chiar daca parametrii lui sunt schimbati fata de comunism.

 

Exista in Romania, in primul rand, frica de viitor. Nimeni nu mai vorbeste cu adevarat cu asociatiile civile, multe dintre temele care se dezbat indelung sunt fie false sau departate de interesele cetateanului obisnuit. Iar cetateanul nu stie nimic despre ziua de maine si umple acest gol cu frica. Apar fenomene noi si reguli noi, telefoane noi, cu sisteme tot mai sofisticate de ascultare, oportunitati adevarate sau false, pericole reale sau nu. Lumea globalizată a evoluat, dezbaterea publica a ramas mult în urmă. Comparati subiectele de prima pagina din ziarele romanesti si din cele occidentale!

 

Mai mult, oamenii buni si capabili nu se mai implica in proiecte, in plan local sau national, pentru ca le e frica.Frica de a semna, frica de a se angaja. Ei nu stiu cine conduce aceasta tara si, hai sa fim cinstiti, nici noi nu prea stim. Or, traim un moment in care dezvoltarea este strans legata de ideea de implicare si de incredere. Oricum am lua-o, frica este cel mai mare dusman al Romaniei de azi pentru ca o impiedica sa scape definitiv de dezordine si de saracie.

 

Daca vrem sa castigam alegerile, va trebui sa luptam impotriva fricilor care ne inconjoara, pe noi sau pe romanii care ne sustin. Fara orgolii, fara pasiuni personale, fara obiective nerealiste. Pasii sunt simpli, i-am mai facut impreuna pana acum. In 2000, cand am cucerit puterea, propunand oamenilor o alternativa de bun-simt la ceea ce fusese inainte , inainte de 2000, un regim bazat pe haos, dezordine, panica si amatorism si care, iata, se repeta.

 

In 2004, am obtinut un rezultat foarte bun, luptand cu partide cu discurs isteric, la fel de amatorist si, dupa cum acesti trei ani au dovedit, la fel de haotic si de periculos. Acum, in 2008,dragi prieteni, avem datoria fata de electoratul nostru, dar si fata de noi insine, sa venim cu o oferta clara si simpla. O oferta in care solutiile economice sa reduca diferenta dintre bogati si saraci; in care solutiile sociale sa duca la imbunatatirea serviciilor de sanatate, educatie si cultura; in care solutiile de politica externa sa scoata Romania din izolare si sa ii redea anvergura de stat european, demn si important.

 Doamnelor si domnilor, stimati colegi,

Poate că acest discurs pare prea departe de temele mult mai militante, mai pline de adrenalina pe care le-ati ascultat. Ceea ce vreau sa va ofer ca mesaj, ceea ce vreau sa va transmit ca emotie nu este neaparat un text filosofic. Dar, pentru a construi, avem nevoie de fundament, avem nevoie sa regasim valorile social-democratice, avem nevoie sa invatam, in permanenta,  de la altii. Uitati-va de exemplu, Franta – o tara dezvoltata -, presedintele ei a solicitat unei comisii,  conduse de domnul Jacques Attali, 300 de propuneri de modernizare a economiei si solutii pentru inbunatatirea randamentelor economice, in timp ce la noi suntem inca blocati intr-o economie de tranzitie care  nu reuseste sa intre in zona economiei performante. Am construit o economie functionala de piata,  pentru ca alte tari sa-si vinda, pe piata noastra, produsele lor. Este momentul sa ajungem la o reindustrializare care sa ne permita si noua sa producem si sa exportam mai multe produse …

 Dragi prieteni,

 Bolile…, bolile sociale, bolile pe care uneori le simtim in viata comunitatilor, au medicamentelor iar atunci cand vorbim despre frica exista un remediu. Il stim. Se cheama curaj. In cazul nostru , in politică, curaj inseamna sa ne asumam din nou , sa ne asumam cu putere ceea ce suntem, sa spunem raspicat ceea ce vrem si sa nu acceptam ideea vreunei „cardasii”… Ma refer la jocuri obscure facute special sa ne rupa in bucati si sa ne faca mai usor de mestecat. Pentru ca PSD s-a dovedit mereu greu de digerat pentru oricare adversar. Noi nu reprezentam PSD, dragi prieteni, decat impreuna. Umarul colegului de langa noi ne va face sa suportam usor orice fel de presiune pe propriul nostru umar.

 

Un PSD care a invins frica din propriile randuri este, la randul lui, medicamentul pentru frica de pe scena politica, in general. Lumea romaneasca e in mare cautare de solutii. Sa fim noi solutia, pentru ca putem. .. Ni se cere sa colaboram cu unul sau cu altul pentru ca sa facem posibil un joc sau altul. Nu in interesul nostru. Doar pentru moment si doar de frica. In ultimii ani, am fost arbitrii multor asemenea jocuri. Noi nu suntem insa arbitri, noi suntem si vrem sa fim in continuare, parte a jocului. Arbitrii sunt niste oameni minunati dar ei au un mare pacat: ei nu castiga niciodata pe teren.

Lepadand frica, sa lasam arbitrajul acolo unde e el in mod normal intr-o democratie: la electorat. A venit momentul sa intram pe teren si sa jucam un joc la care am dovedit ca ne pricepem.

 

Partidul nostru are o istorie la fel de indelungata ca si democratia romaneasca postrevoluţionară. Si, de-a lungul acestei istorii, a trait multe “morti anunţate”. De atatea ori ni s-a spus ca suntem anacronici, ca suntem nepotriviti, ca suntem terminati, ca suntem depasiti. Ca n-avem ce cauta intr-o societate moderna – desi cei mai mari pasi catre modernizare noi i-am facut. Ca apartinem trecutului, desi viitorul european noi l-am facut posibil.

 

De atatea ori ni s-a prezis sfarsitul. Si de tot atatea ori am renascut. Nu numai fiindca ne-am dovedit mai puternici decat adversarii nostri. Nu numai fiindca am fost mai priceputi, mai intelepti, mai experimentati, iar oamenii au vazut lucrul asta. Nu numai fiindca neadevarurile care se atasasera numelui nostru au iesit la lumina. Am renascut fiindca ne-am privit frica in ochi si am sfidat-o. Si, invingandu-ne propria frica, n-am mai avut adversari. Nimeni si nimic din afara noastra nu ne poate paraliza in aceeasi masura in care a facut-o, in toti acesti ultimi ani, intr-o anumita proportie pe care nu as vrea s-o mai dezvolt, frica.

 

Daca anul 2008 va consemna pentru noi o infrangere, va fi doar un semn ca suntem in continuare controlati de frica si sunt convins ca acest lucru nu se va  intampla . Pentru PSD, adevarata victorie nu inseamna un procent in plus fata de unii sau altii, un post sau doua in guvernul altora sau cateva bancnote in plus la un buget comunal. Pentru PSD, victoria inseamna a fi, din nou, cel mai mare, cel mai puternic si cel mai respectat partid din Romania. Iar aceasta victorie este posibila si trebuie sa credem in ea. Cu exceptia fricii, nimic nu ne poate impiedica sa castigam!…