În 2012 publicam pe acest blog un articol despre energia nucleară și, în special, despre Centrala Nuclearo-electrică de la Cernavodă. Îl recitesc astăzi, după paisprezece ani, cu un sentiment amestecat.
Pe de o parte, multe dintre argumentele pe care le formulam atunci au fost confirmate de evoluțiile ulterioare. Energia nucleară a revenit spectaculos în strategiile energetice europene, securitatea energetică a devenit o componentă a securității naționale, iar România a decis, în cele din urmă, să continue proiectul Unităților 3 și 4.
Pe de altă parte, rămâne o întrebare: de ce au trebuit să treacă atât de mulți ani pentru a ajunge din nou la concluziile pe care le formulasem în 2012 și care, de fapt, stătuseră la baza deciziilor luate încă din perioada 2001–2004?
Puțină istorie
Programul nuclear românesc a fost gândit înainte de 1989 la o scară mult mai mare decât ceea ce s-a realizat în cele din urmă. Proiectul inițial prevedea reactoare CANDU, iar la Cernavodă începuseră lucrările la cinci unități.
În 1990, stadiile fizice ale acestora erau foarte diferite: Unitatea 1 era realizată în proporție de aproximativ 50%, Unitatea 2 – 30%, Unitatea 3 – 16%, Unitatea 4 – 12%, iar Unitatea 5 – aproximativ 9%.
După 1990 s-a luat decizia rațională de a continua programul etapizat.
Unitatea 1 a fost finalizată și pusă în funcțiune în 1996, în timpul guvernului Văcăroiu, în colaborare cu partenerii canadieni și italieni.
Situația Unității 2 a fost diferită.
În decembrie 2000, imediat după alegeri, guvernul pe care l-am condus a decis reluarea în forță a lucrărilor pentru finalizarea reactorului nr. 2. Am constituit un comitet interministerial care trebuia să raporteze lunar Guvernului asupra stadiului proiectului, iar prima mea vizită de lucru din 2001 a fost la Cernavodă.
Nu era vorba numai despre terminarea unui reactor. Încercam să reconstruim o parte din capacitatea industrială și tehnologică a României.
Am urmărit atunci participarea cât mai largă a industriei românești. Peste 53% din Unitatea 2 a fost realizată în țară. Am negociat, de asemenea, finanțarea externă, inclusiv un împrumut EURATOM de 235,4 milioane de euro pentru componenta internă a proiectului.
A fost, din punctul meu de vedere, un exemplu de politică industrială legată de un proiect strategic.
În articolul din 2012 aminteam că aproximativ 3.500 de persoane lucraseră pe șantier și că industria orizontală românească fusese puternic implicată în realizarea Unității 2.
Unitatea 2 a intrat în exploatare comercială în 2007.
Ce trebuia să urmeze
Încă din 2003 consideram că România nu trebuia să se oprească aici.
De aceea, guvernul pe care îl conduceam a constituit un comitet interministerial pentru analizarea reluării lucrărilor la Unitățile 3 și 4. A fost elaborat un studiu de fezabilitate împreună cu parteneri români, canadieni, italieni și sud-coreeni și s-a analizat o formulă de finanțare care să limiteze efortul bugetar al statului.
Interesul investitorilor exista. În noiembrie 2004, potrivit datelor pe care le prezentam în articolul din 2012, 18 companii românești și străine își manifestaseră interesul pentru participarea la compania care urma să dezvolte proiectul.
După aceea au urmat însă ani de ezitări, schimbări de formule, investitori care au venit și au plecat, negocieri începute și abandonate.
În 2012 scriam că finalizarea Unităților 3 și 4 se impunea „de urgență”.
Au trecut paisprezece ani.
Unitățile 3 și 4 încă nu produc energie.
Aceasta este poate cea mai simplă măsură a costului indeciziei strategice.
Istoria ne-a adus înapoi la Cernavodă
Între timp, lumea s-a schimbat.
Războiul din Ucraina, criza gazului rusesc, volatilitatea prețurilor energiei, obiectivele europene de decarbonizare și competiția mondială pentru resurse au schimbat fundamental discuția despre securitatea energetică.
S-a schimbat inclusiv atitudinea Uniunii Europene față de energia nucleară.
În 2022, Comisia Europeană a inclus, în anumite condiții, activitățile din domeniul nuclear în Taxonomia europeană pentru investiții sustenabile. Actul a devenit aplicabil de la 1 ianuarie 2023.
Cu alte cuvinte, ceea ce era prezentat uneori drept o tehnologie a trecutului a redevenit o componentă importantă a politicilor pentru viitor.
Pentru România, avantajul este evident: noi nu trebuie să inventăm acum o industrie nucleară.
O avem deja.
Avem Cernavodă, avem experiența operării reactoarelor CANDU, avem specialiști, avem Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești și avem încă o infrastructură industrială și universitară construită în jurul acestui sector.
Cele două unități existente asigură în prezent peste 18% din producția națională de energie electrică, potrivit datelor Nuclearelectrica.
În sfârșit, Unitățile 3 și 4
După numeroase formule încercate de-a lungul anilor, proiectul a fost relansat într-un cadru strategic nou.
În 2023 a fost semnat Acordul de Sprijin dintre statul român și Nuclearelectrica pentru dezvoltarea Unităților 3 și 4.
Un pas decisiv a urmat în noiembrie 2024, la COP29 de la Baku, când EnergoNuclear și consorțiul internațional format din companii precum Fluor, AtkinsRéalis/Candu Energy, Ansaldo Nucleare și Sargent & Lundy au semnat contractul pentru serviciile de inginerie, achiziții și management al construcției – EPCM – în faza LNTP.
Valoarea estimată a contractului EPCM, pentru cele două faze prevăzute, este de aproximativ 3,2 miliarde de euro.
Este important însă să facem o precizare.
La momentul la care scriu aceste rânduri, în august 2026, Decizia Finală de Investiție pentru construcția Unităților 3 și 4 nu este încă etapa depășită a proiectului. Contractul prevede mai întâi fazele de inginerie și pregătire, iar fezabilitatea trebuie reevaluată înaintea deciziei finale și a trecerii la construcția propriu-zisă.
Așadar, avem motive pentru optimism, dar experiența ultimelor două decenii ne obligă și la prudență.
În domeniul nuclear nu comunicatele produc megawați, ci proiectele finalizate.
Un alt proiect strategic: retehnologizarea Unității 1
Există însă și o veste foarte importantă care arată că lucrurile au început efectiv să se miște.
Unitatea 1, intrată în exploatare în 1996, trebuie retehnologizată pentru a putea funcționa încă aproximativ 30 de ani.
Contractul principal pentru lucrările de retehnologizare are o valoare de aproximativ 1,9 miliarde de euro, fără TVA.
În 2025 au început lucrări civile, iar acestea au continuat în 2026. În luna mai a acestui an a fost realizată inclusiv prima turnare continuă de beton pentru structurile permanente asociate proiectului.
Mai mult, la 15 iulie 2026, Boardul Băncii Europene de Investiții a aprobat un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1.
Calendarul actual prevede etapa decisivă a retehnologizării în perioada 2027–2030 și revenirea Unității 1 în exploatare în 2030.
Este, cred, o decizie fundamentală.
Renunțarea la Unitatea 1 după expirarea ciclului inițial de viață ar fi însemnat pierderea unei capacități energetice pe care România deja o are și care funcționează cu performanțe foarte bune.
Și apare o noutate: reactoarele modulare mici
Față de articolul meu din 2012, există astăzi și o componentă complet nouă: proiectul reactoarelor modulare mici – SMR – de la Doicești.
În februarie 2026, acționarii Nuclearelectrica au aprobat Decizia Finală de Investiție pentru proiectul SMR de la Doicești, proiect dezvoltat prin RoPower Nuclear și bazat pe tehnologia NuScale.
Este un proiect inovator și, tocmai de aceea, trebuie urmărit cu atenție atât tehnologic, cât și financiar.
România poate câștiga enorm dacă devine unul dintre pionierii europeni ai acestei tehnologii.
Dar proiectele nucleare nu trebuie evaluate după prestigiul politic al anunțului, ci după trei criterii foarte concrete: costul final al megawattului, termenul real de punere în funcțiune și participarea economiei românești.
Această ultimă chestiune mi se pare esențială. Iar lucrurile nu par a fi inca foarte clare.
Energia nucleară trebuie să însemne și industrie românească
Una dintre ideile asupra cărora insistam în 2012 era aceea că un proiect nuclear nu trebuie privit numai ca un proiect energetic.
El este și un proiect industrial.
Experiența Unității 2 ne-a demonstrat acest lucru.
Dacă România va investi miliarde de euro în retehnologizarea Unității 1, în Unitățile 3 și 4 și, eventual, în reactoarele modulare mici, trebuie să ne întrebăm permanent:
Cât din această investiție rămâne în România?
Câte echipamente pot fi produse aici?
Câte companii românești pot intra în lanțul de furnizare?
Câți ingineri și tehnicieni români vor fi formați?
Câte facultăți și specializări vor putea fi consolidate?
Câtă cercetare va rămâne în România?
În 2012 avertizam asupra riscului pierderii capacităților tehnice și al dispariției unor specializări universitare dacă România abandonează marile proiecte nucleare.
Cred că avertismentul rămâne valabil și astăzi.
Un stat nu este puternic numai prin energia pe care o consumă. Este puternic și prin capacitatea de a produce tehnologia necesară acelei energii.
De la două la patru reactoare
Dacă Unitățile 3 și 4 vor fi realizate, ponderea energiei nucleare în producția națională ar putea ajunge, potrivit estimărilor Nuclearelectrica, la aproximativ 33%, iar dezvoltarea proiectului ar putea genera direct și indirect aproximativ 19.000 de locuri de muncă.
Aceste cifre arată dimensiunea reală a proiectului.
Nu vorbim doar despre două reactoare.
Vorbim despre securitate energetică, industrie, locuri de muncă, pregătirea unei noi generații de specialiști și despre poziția României într-o Europă în care energia va deveni tot mai mult un element de putere geopolitică.
După paisprezece ani
Recitind articolul din 2012, nu cred că problema principală este să stabilim cine a avut dreptate.
Mult mai important este să înțelegem cât costă pentru o țară lipsa continuității strategice.
Proiectele nucleare nu pot fi gândite pe durata unui mandat electoral.
Un reactor se proiectează, se finanțează, se construiește și apoi funcționează într-un interval care traversează generații politice.
Unitatea 1 a fost începută într-un regim politic și terminată în altul.
Unitatea 2 a fost relansată de guvernul pe care l-am condus și pusă în funcțiune după încheierea mandatului nostru.
Unitățile 3 și 4 au fost pregătite încă din 2003–2004 și, după mai bine de două decenii, ne aflăm din nou în fața deciziei de a le construi.
Poate că aceasta este lecția cea mai importantă. România are nevoie de câteva proiecte strategice care să nu fie abandonate de fiecare dată când se schimbă guvernul. Energia nucleară trebuie să fie unul dintre ele.
În 2012 încheiam articolul cerând finalizarea Unităților 3 și 4. În 2026 nu mai este suficient să repet această solicitare.
Aș formula lucrurile altfel:
Să terminăm ceea ce am început. Să retehnologizăm Unitatea 1. Să construim Unitățile 3 și 4. Să evaluăm lucid și profesionist proiectul SMR. Să refacem și să dezvoltăm industria nucleară românească. Să pregătim inginerii care vor opera aceste capacități peste douăzeci și treizeci de ani.
Și, mai ales, să înțelegem că independența energetică nu se proclamă. Se construiește.
PS Probabil ca daca Unitatile 3 si 4 ar fi fost construite, ar fi fost adaptate pompele de apa de captare astfel incat astazi nu am fi avut probleme cu nivelul coborat al Dunarii.
Conform US Energy Information Administration, Romania in 2024 ocupa locul 55 in clasamentul mondial de productie de energie, inaintea Olandei, Elvetiei, Ungariei, Bulgariei, dar mult sub Polonia (locul 40).
Intrebarea mea: daca secetele vor afecta Dunarea regulat, asa cum a fost anul acesta si anul trecut, si exista pericoul inchiderii (temporare) de reactoare nucleare, ar exista o solutie alternativa de amplasare geografica a noilor reactore nucleare, 3 si 4? Sau singura locatie e Cernavoada?
Poate apa sarata a Marii Negre sa fie folosita pentru racierea reactoarelor nucleare? Centrala de la Fukushima din Japonia era la Ocean si folosea apa sarata.
Din nou, o cautare arata ca se poate:
„The most common method for cooling a nuclear power plant is a flow of seawater.”.
https://world-nuclear.org/information-library/current-and-future-generation/cooling-power-plants
Cu permisiunea D-lui Preşedinte vă răspund, U3 şi U4 au anvelopele reactorului construite deja, unde să le mutaţi?! Soluţia această mă aşteptam să o aud de la usr, de la dl nicushor dan, adică cei care cred că tot ce zboară se manâncă însă ca energetician vă propun construirea unui turn de răcire! Răcirea centralelor termice, respectiv condensarea aburului după destinderea acestuia in turbină, prin condensator se face folosind:
1. apă dintr-un râu, apă curgătoare (cea mai eficientă, temperatura nu depăşsete 20 grade celsius nici in verile cele mai călduroase);
2. apa de condens de la un turn de răcire;
3. turnuri răcite cu ventilatoare (turnuri Heller) cele mai puţin eficiente, când ai 40 grade afară pierzi din randamentul centralei, dar intens folosite în deşert, zone aride, etc;
Randamentul unei centrale electrice este dat de lucru mecanic obţinut prin destinderea acestui abur, respectiv dacă îl poţi suprâncălzi până la 670 grade celsius, aburul permite şi mai mult, doar că îţi trebuie oţeluri austenitice să reziste la acele temperaturi aşa că toată lumea a rămas la 550 grade şi presiuni de 200 bari SAU cobori temperatura agentului de răcire şi aici sunt cele 3 situaţii descrise mai sus! Deci vă propun construirea unor turnuri de răcire sub formă de hiperboloid de rotație cum se văd peste tot în lume, care să completeze soluţia de răcire cu apă din Dunăre a CNE Cernavodă.
OK, nu sunt specialist in energie, asa ca va multumesc pentru informatii. Dar, iata, e util ca ati venit cu informatii tehnice.
Sper ca s-au facut studii de fezabilitate care sa includa si riscul lipsei de apa din Dunare din cauza secetei.
Cetatenii, in final, sunt interesati de fezabilitate, eficienta, riscuri, costuri si profit.
În perioada anterioara anului 1990 exista un PLAN pentru realizarea a 10 reactoare, 5 la Cernavodă, 5 in zona Făgăraș. La modul în care se lucra în acei ani, ar fi fost finalizate la termen. ZECE! Se lucra în paralel la 5, acuma nu putem retehnologiza unu.
Reactoare modulare produc, din câte știu, China și Rusia. Nu experimentale. Dar bineînțeles ca nu putem colabora cu aceste țări. Auzim de minim 26 de ani de reindustrializare. Este doar o vorba goală! Cu energie la preț triu față de USA, nu se poate face nimic competitiv.
O zi frumoasă!
Ma intreb insa daca ar fi posibil ca Dunarea (Rhinul si alte rauri europene) sa sece o perioada lunga complet, anual, si daca se poate preveni asta cumva, in afara de rugaciuni. Dumnezeu nu ne baga tera-wati pe retea daca nu noi muncim, colectiv!
Ceausescu avea o viziune despre industrializarea tarii, si un plan sau mai multe. Avea o viziune despre independenta energetica a tarii. Nu se vorbea atunci de profit capitalist, dar aveam colaborari cu alte tari in domeniul energetic, si trimiteam specialisti sa lucreze in industria petrol/gaze. Mai avem acum o clasa de specialisti pe care sa ne bazam? Sau ii dam pe toti afara din tara cu austeritatea si planurile cerute de Europa?
Am cunoscut romani care au ales Alberta. Nu pentru „dat la copca” ci pentru ca sa lucreze in industria canadiana de gaze si petrol de aici, care este foarte avansata si unde se cistiga excelent. La fel si mineritul de metale rare. Ma intreb daca nu ar putea exista un program de a ii readuce pe acesti speciaisti in Romania, macar temporar, pe cite un proiect? Desigur, nu vrei un stat mic si pricajit, si nici unul gras sa stea pe spinarea saracilor (ceea ce s-a „reusit” deja!), dar unul capabil, la nivel adecvat, care sa faca asemenea strategii….inclusiv pentru pensionari expat, cum au si alte tari. O fi Romania Gradina Domnului, cu Ingerashe atractive, dar ai nevoie de programe moderne, administrate de organisme de stat sau independente, care sa functioneze reglementat, prin lege. Pasi mici, nu e nevoie de vorbe mari despre Diaspora, pentru ca, realist, nu ai capacitate administrativa pe subiect.
Spre deosebire de covrigarii nostri politici, liderii Canadei au inteles si au stiut sa creasca industria energetica anual, si sa coopereze cu SUA intens, chiar si cu adversitati, nu gen „aparat fluturashi” ca in Romania, dar cu probleme ce le ridicau indigenii. Dar, in final tragi linie: ai energie, esti competitiv si populatia poate cumpara la preturi OK din produsele tale interne. Nu ai, esti la cu mina intinsa la altii, si cind ei hotarasc sa nu-ti dea, sau nu mai pot nici ei, stingi lumina si iti rozi unghiile (de furie, nu de foame, ca Domnul ne-a dat tara bogata).
Foarte bun articolul si observatiile ulterioare.
1 O prima observatie. Ceausescu a gandit 5 reactoare, chiar daca pentru asta trebuia sa inunde Cernavoda. Nu avea scrupule. Avea deja in spate exemplul inundarii Ada Kaleh pentru Portile de Fier. Din fericire regimul comunist a cazut asa ca idea aberanta a reactorului 5 a cazut. Ramane asa cum e, fara nici o finalitate.
2 De ce nu s-a mers mai departe cu 3 si 4? A existat o lista lunga de investitori de prima mana interesati sa intre in joc. Numai ca Basescu/ ministerul Energiei de atunci au mers la smechereala. Au zis ca investitia nu se mai calculeaza conform intelegerii initiale, in care partea romana avea nu stiu cat din investitie, ci printr-un artificiu contabil s-a considerat ca Romania are o parte mai mare din investitie. Strainii trebuiau sa dea tot banii aia ca sa finalizeze lucrarile, dar la calculul dividendelor ieseau cu mai putin pentru ca dozajul din investie calculat pentru ei pentru ei era mai mic. Aparuse si criza economica asa ca s-au retras TOTI.
Romania nu avea capacitatea financiara de a suporta singura o astfel de investitie, asa incat cele 2 crize combinate si consecutive (Lehman Brothers si apoi criza euro din 2013) a anulat orice posibilitate de finantare.
3 Sa stiti ca problema apei cu care sa se faca racirea nu este asa simpla („punem niste pompe”). Avem probleme acum cu un singur reactor, celalalt fiind oricum rece, fiind in maintenanta. S-ar putea sa nu avem solutii la o Dunare cu un debit din ce in ce mai problematic, doar daca nu ne gandim la o inundare fie si partiala a orasului. Aproape ca aici e marea problema.
4 Doicesti – fost preocuparea centrala, as zice exclusiva a fostului ministru al energiei, Ivan. Daca a facut vreun raport de pe urma tuturor vizitelor lui in SUA pe tema asta ar trebui dat publicitatii si pus in discutie. Un mare asset al Doicestiului, este ca este un centru consacrat al energiei – acolo a fost o termocentrala-, populatia din jur este obisnuita cu idea de producator de energie, asa ca nu sunt probleme cu instalatia in sine (de genul Pungesti cu gazele de sist).
NU SE POATE DEFALCA RECTE DECELA SAU DESPRINDE UNITATEA 3 DE UNITATEA 4 TOCMAI PENTRU A REDUCE COSTURILE PE MOMENT ? Sä terminäm doar Unit. 3 iar unitatea 4 o läsäm pe mai tarziu economisind astfel anumite costuri, stimate Domnule Prof. Univ. Dr. Adrian Nastase, vä rog ? Cu stimä perenä Elisabeta Bucur
Nu, nu, nu, nu și aici ! Nu încurajați ultimul trend sau ultima fiță a unanim cunoscutei priceperi românești în absolut orice domeniu: ieri pandemie și vaccinări, schimbări climatice și fotbal, astăzi energetică nucleară și hidrologie! Am senzația că mi-au scăpat multe alte domenii în care priceperea românească s-a manifestat plenar și că sa zic așa, neinvitată.
Felicitări! Sunteţi pentru mine un adevărat energetician, gândiţi repede, bine şi în perspectivă! În plus mai sunteţi şi patriot! Un amendament ar fi că U2 CNE a fost pusă în funcţiune (p.i.f. cum spunem noi energeticienii) în 2008, sper să nu greşesc pentru că dispoziţia DEN cu reglajele generatorului U2 le-a dat subsemnatul sub îndrumarea D-lui Doru Mircea Păunescu, Inspector Şef Siguranţă SEN ori clar că nu putea fi U2 în paralel cu sistemul dacă nu avea reglajele date de DEN! Dar se poate să mă înşel, caut caietul cu calculele facute şi dispoziţia DEN şi vă confirm! Spre exemplu acum câţiva ani când a declanşat LEA 400 kV U2 CNE în Cernavodă, prin L90 grupa 2 fără alte semnalizări, le-am spus colegilor din tură că nu este de la noi din sistem ci este o declanşare din centrală şi să spună colegii din CNE ce anume! Pentru că toţi cei din camera DEC erau nedumeriţi şi contrariaţi de ce le spuneam eu versus ce le spuneau cei din CNE, le-am argumentat că nu poate fi un defect în reţea pentru că ar fi demarat protecţiile şi pe celelalte linii din Cernavodă, că REL531 grupa 1 de protecţie ar fi trebuit să aibe aceleaşi semnalizări ca L90 grupa 2 şi să dea şi ea declanşare şi în plus am calculat protecţia de distanţa de pe generatorul U2, REG531, „să vadă” (să demareze) până în Constanţa Nord, ori nu a demarat nici aceasta! Convins fiind că le spusem ceva corect, am verificat prin ciorne şi mi-am adus aminte că Dl Păunescu mi-a zis că am calculat-o prea mult, că nu are rost să ţin tot timpul, la orice defect în reţea protecţia generatorului demarată şi să o fac mai mică, cât „să vadă” bornele Trafo bloc 400 kV G2 şi aşa am făcut, am reglat 2 ohmi primari /fază! La TH1 şi 2 Gâlgeag, nemaifiind Dl Păunescu, ci Dl Florin Bălaşiu am pus demarajul să vadă până în Alba Iulia, şi aşa este şi acum, tot aşa cum sunt şi reglajele dispuse la U2 CNE în 2008!
@Valentin Valcu, inteleg ca sunteti energetician. Ca specialist, exista un motiv tehnic pentru oprirea proiectului NuScale de la Doicesti?
Dl. Bolojan nu ne-a spus decit ca sunt „probleme” si nu a detaliat cind a anuntat scrisoarea catre Ambasada SUA. Am cautat sa vad daca Ambasada a raspuns si nu am gasit. Ultimul articol despre NuScale este din 24 iulie 2024.
Normal ar fi sa stim public ce probleme exista cu acest proiect energetic important pentru tara (si pentru relatia cu SUA), si de ce ele sunt semnalate acum, mai ales cind Romania parcurge aceasta dificila perioada de criza energetica.
Multumesc pentru timpul acordat.
Domnule Vilcu, inca odata va multumesc ca ati intrat in dialog cu mine si mi-ati oferit informatii tehnice despre Cernavoda 3 si 4. Si eu sunt inginer, monotehnist, adica electro ca si colegul Miruta 🙂 Dansul a avut insa ambitii politice. Eu am pierdut trenul Soimilor Europeni ai Patriei, desi, ca sa fiu cinstit, idea europeana ma cuprinsese pin’ la briu. Trenu’ meu insa, diferit de al domulu Miruta, era tip Alstom Traxx. din cel care nu poate suferi sina romaneasca si baliza europeana. Domne, Romania e tara miracolelor de tot felul (vezi link cu locomotivele cumparate cu 90 milioane care nu mere pe sinele romaneshti din cauza de balize europene, care trebuie scoase, ca sa mearga trenu’ mai linistit). Si ne mai miram ca Bula e atit de popular? Tara de poveste (povesti).
Intentionam sa intru intr-o discutie despre Nu Scale dar imi retrag curiozitatea. E o vorba pe aici: „curiosity killed the cat”. E prea mare bulibasheala comunicationala din Romania si sunt depasit. Se spunea odata sa „tii pasul cu vremurile”. Eh, vremurile au ramas si in urma mea, si mi-au luat-o si inainte. Astea de acum nu se lasa pipaite…
Tind sa cred ca au descoperit mormintul lui Burebista la Doicesti si e greu sa il muti de acolo, strategic vorbind. Cum la Doicesti cind el fu zamislit la Sarmisegetuza de Zamolxe si iubita lui daca (si parca)? Asta ar explica secretoshenia si ceata lansata in jurul „problemelor”.
Aud mult zgomot de fond pina te ia cu somn. Astia de la Guvern ar trebui inregistrati si pusi pe o muzica ambientala in lifturi si aeroporturi. Macar am face ceva bani sa vindem licenta.
Sa va dea Domnul cote ale apelor ridicate, atomi in reactoare, vint in elice, gaz pe tevi si-n rezervoare, carbune-n lopata si baterii suficiente (luati chinezeshti ca-s ieftine si foarte bune)!
https://jurnalul.ro/stiri/observator/locomotive-alstom-blocate-sine-balize-etcs-cfr-90-milioane-euro-1041246.html
Viata iti ofera momente de reflectie. Cit criticam noi aici criza din energie in Romania, cita energie ma laud eu ca produce Canada, si aseara am avut un blackout in Toronto care a afectat 31000 omuletzi cu sau fara turbane.
Toronto Hydro ne spune ca motivul a fost: ” “Hydro One loss of power supply.” adica au pierdut livrarea de energie din amonte de la Hydro One, care, la rindul ei, vine de la Ontario Power Generation (e un link mai jos pentru energeticienii interesati).
Din experientele de pina acum, vremea si veveritzele sunt principalele cauze. Avem armate de veveritze aici care se mobilizeaza cind e de facut salata din cabluri electrice. Ce mincam azi? Alune cu salata de cabluri! Ieri insa nu a fost vre-un tornado sa rupa liniile, sau vre-o furtuna de gheata sa se puna pe linii si sa le rupa. Uite-asa se razbuna Mama Planeta pe noi, prin Revolutia ursilor, a veveritzelor, a coiotzilor. Animalele ne cer schimbarea de regim, a oamenilor, si revenirea la ehilibrul primar care functiona inainte ca Bula sa faca primul foc, cu care s-a si ars.
Iata ca vizita doamnei Anand in Romania da rezultate: suferim impreuna, dar mai mult eu, voi acolo doar spalati mai rar 🙂
https://www.torontohydro.com/outage-causes-and-prevention