Traian Băsescu discută despre gazele americane și, inevitabil, ajunge tot la guvernul Năstase. Susține că i-am fi făcut lui George W. Bush un „cadou” electoral prin contractul Bechtel. Am explicat de mai multe ori acest subiect. Se pare că trebuie să-l explic din nou. Poate că, până la urmă, il va ințelege și Băsescu…

Proiectul Autostrăzii Transilvania avea, desigur, o dimensiune importantă pentru dezvoltarea relațiilor economice cu Statele Unite. Văzusem și rezultatul spectaculos al autostrăzii construite de ei in Croația, de la nord la sud. Consideram firesc ca parteneriatul nostru strategic să capete și un conținut economic. Dar obiectivul concret era dezvoltarea infrastructurii României: o autostradă între Brașov și Borș, care să lege centrele economice ale Transilvaniei de rețeaua europeană de transport.

Autostrada urma să rămână în România. Pe ea urmau să circule românii, mărfurile produse aici, investitorii și turiștii. Beneficiarii trebuiau să fie economia românească și comunitățile traversate. A prezenta acest proiect drept un „cadou pentru Bush” înseamnă să înlocuiești o discuție despre dezvoltare cu o insinuare electorală.

După schimbarea puterii, în 2005, proiectul a intrat într-o perioadă de blocaj și renegociere, în mandatul ministrului transporturilor Gheorghe Dobre. Am susținut și susțin că ostilitatea lui Traian Băsescu față de proiect a avut o miză politică: speranța de a descoperi comisioane plătite de Bechtel membrilor guvernului pe care l-am condus. Aceasta este explicația politică pe care am dat-o atunci și pe care o mențin. Plus o miză personală – relatia lui Băsescu cu un prieten de-al său de la Banca Europeană de Investiții (BEI)!

Consecințele suspendării nu sunt însă doar o apreciere a mea. Mihail Bașulescu, semnatarul contractului, a explicat într-un interviu că suspendarea timp de aproximativ un an și jumătate a afectat costurile și termenul de execuție. El a criticat și modificarea mecanismului de finanțare, precum și schimbările contractuale din 2006. Așadar, atunci când se discută factura proiectului, trebuie analizate și deciziile luate după plecarea guvernului meu.

În privința presupusei mite, am consemnat în textele mele anterioare că răspunsul companiei Bechtel a fost că nu a plătit asemenea comisioane. Dezmințirea companiei trebuie amintită de fiecare dată când se reia insinuarea. O acuzație repetată timp de douăzeci de ani nu devine, prin repetiție, o probă.

Între timp, România a pierdut ani, costurile au crescut, iar realizarea infrastructurii de care Transilvania avea nevoie a fost întârziată. Controlul unui contract public este necesar. Transformarea lui într-un instrument de răfuială politică poate deveni foarte scumpă pentru contribuabili.

Există și o ironie în această nouă intervenție a lui Traian Băsescu. Tocmai el ne explică astăzi pericolul „cadourilor” făcute americanilor. Același Băsescu căruia presa îi atribuia celebra formulă despre preferința pentru „licuriciul cel mare”, în explicarea orientării sale externe.

Mai mult, am publicat anterior fragmente din cablograme diplomatice potrivit cărora, în 2005, Băsescu le dădea interlocutorilor americani asigurări că va sprijini proiectul Bechtel și rezolvarea problemelor sale. Merită să ne explice cum se împăcau aceste asigurări cu acuzațiile formulate pentru publicul românesc.

Relația economică cu Statele Unite trebuie judecată prin interesele României, prin condițiile contractuale și prin beneficiile concrete. Acest criteriu este valabil pentru gaze, pentru infrastructură și pentru orice alt proiect.

Eu îmi asum decizia de a fi inițiat Autostrada Transilvania. Traian Băsescu ar putea, după atâția ani, să-și asume și el partea de răspundere pentru ceea ce a urmat.

Românii aveau nevoie de o autostradă. Au primit, în schimb, ani de blocaje și explicații despre licurici.

PS Scriu aceste rânduri cuprins de tristețe, după votul din parlament dat impotriva pupilului lui Băsescu și al Angelei Merkel.