Am aflat cu tristețe vestea dispariției lui Viorel Păunescu, la vârsta de 91 de ani. Un om cu care am avut, de-a lungul multor ani, o relație specială, construită pe respect, încredere și numeroase experiențe comune.

Pentru mulți, Viorel Păunescu a fost un om de afaceri de succes, un nume important în industria hotelieră și în turismul românesc, dar și un mare pasionat de fotbal. Pentru mine, el a reprezentat și altceva: un partener de încredere în organizarea unor momente importante ale diplomației românești.

Încă din 1990, când eram ministru de externe, și apoi în perioada în care am condus Guvernul, am colaborat cu el pentru organizarea unor mese oficiale și recepții oferite unor înalți demnitari străini aflați în vizită în România.

La Intercontinental, la Melody sau la Palatul Snagov, Viorel Păunescu știa să creeze atmosfera potrivită pentru fiecare ocazie. Avea un gust impecabil, o atenție extraordinară pentru detalii și o înțelegere profundă a ceea ce înseamnă ospitalitatea la nivel înalt.

Poate că nu toată lumea realizează cât de importantă este această dimensiune a diplomației. Uneori, o discuție purtată într-o atmosferă destinsă, în jurul unei mese pregătite cu rafinament, poate contribui la construirea unei relații de încredere între oameni și, implicit, între state.

Viorel înțelegea foarte bine acest lucru. Știa să îmbine eleganța cu discreția, profesionalismul cu căldura umană. Nu era doar un organizator desăvârșit, ci și un om care știa să respecte importanța momentului și personalitatea invitaților.

Dincolo de aceste colaborări, am avut numeroase discuții despre proiectele sale în domeniul turismului, despre potențialul extraordinar al României și despre felul în care ospitalitatea românească putea deveni o adevărată carte de vizită a țării.

Și, inevitabil, vorbeam despre fotbal.

Nu țineam cu aceeași echipă, ceea ce făcea conversațiile noastre cu atât mai interesante. Aveam uneori opinii diferite, dar pasiunea pentru fotbal ne oferea mereu noi subiecte de discuție. Îmi plăcea entuziasmul cu care vorbea despre echipa sa, despre jucători, despre meciuri și despre ceea ce ar fi trebuit făcut pentru fotbalul românesc.

Cred că această combinație între pasiune, spirit întreprinzător și gust pentru lucrurile bine făcute l-a definit întreaga viață.

Viorel Păunescu a aparținut unei generații de oameni care au înțeles că prestigiul nu se construiește numai prin funcții sau prin avere, ci și prin seriozitate, prin relațiile umane și prin capacitatea de a lăsa ceva în urmă.

Îmi vor lipsi discuțiile noastre, umorul său și acea eleganță firească pe care nu o putea învăța din cărți.

Rămân amintirile multor întâlniri, ale unor seri speciale și ale unei prietenii care a traversat decenii.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.