„Astăzi voi vorbi despre o ruptură în ordinea mondială, sfîrșitul unei ficțiuni plăcute și începutul unei realități dure, în care geopolitica, în care marile puteri principale, geopolitica, nu este supusă unor limite, unor constrîngeri.
Pe de altă parte, aș vrea să vă spun că celelalte țări, în special puterile intermediare precum Canada, nu sunt neputincioase. Ele au capacitatea de a construi o nouă ordine care să cuprindă valorile noastre, precum respectul pentru drepturile omului, dezvoltarea durabilă, solidaritatea, suveranitatea și integritatea teritorială a diferitelor state.
Puterea celor mai puțin puternici începe cu onestitatea.
Se pare că în fiecare zi ni se reamintește că trăim într-o eră a rivalității marilor puteri, că ordinea bazată pe reguli se estompează, că cei puternici pot face ceea ce pot, iar cei slabi trebuie să suporte ceea ce trebuie.
Și acest aforism al lui Tucidide este prezentat ca inevitabil, ca logica naturală a relațiilor internaționale care își reafirmă prezența.
Și în fața acestei logici, există o tendință puternică a țărilor de a se conforma pentru a se descurca, de a acomoda, de a evita problemele, de a spera că supunerea va cumpăra siguranță.
Ei bine, nu va face asta.
Deci, care sunt opțiunile noastre?
În 1978, disidentul ceh Václav Havel, mai tîrziu președinte, a scris un eseu numit „Puterea celor neputincioși”, și în el a pus o întrebare simplă: cum s-a susținut sistemul comunist?
Și răspunsul său a început cu un vînzător de legume.
În fiecare dimineață, acest comerciant pune un afiș în vitrina sa: „Muncitori din toată lumea, uniți-vă”. El nu crede în asta, nimeni nu crede, dar pune afișul oricum pentru a evita problemele, pentru a semnala conformarea, pentru a se descurca. Și pentru că fiecare comerciant de pe fiecare stradă face același lucru, sistemul persistă – nu doar prin violență, ci prin participarea oamenilor obișnuiți la ritualuri pe care ei înșiși le știu în mod privat a fi false.
Havel a numit asta „a trăi în minciună”.
Puterea sistemului nu vine din adevărul său, ci din dorința fiecăruia de a juca rolul ca și cum ar fi adevărat, iar fragilitatea sa vine din aceeași sursă. Cînd chiar și o singură persoană încetează să joace rolul, cînd vînzătorul de legume își scoate afișul, iluzia începe să se crape. Prieteni, este timpul ca companiile și țările să-și scoată afișele din vitrină.
Timp de decenii, țări precum Canada au prosperat sub ceea ce am numit ordinea internațională bazată pe reguli. Ne-am alăturat instituțiilor sale, am lăudat principiile sale, am beneficiat de predictibilitatea sa. Și datorită asta, am putut urmări politici externe bazate pe valori sub protecția sa.
Știam că povestea ordinii internaționale bazate pe reguli era parțial falsă, că cei mai puternici se exceptează pe sine cînd le convine, că regulile comerciale sunt aplicate asimetric. Și știam că dreptul internațional se aplică cu grade diferite de rigoare în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei.
Această ficțiune era utilă, iar hegemonia americană, în special, a ajutat la furnizarea de bunuri publice, căi maritime deschise, un sistem financiar stabil, securitate colectivă și sprijin pentru cadre de rezolvare a disputelor.
Așa că am pus afișul în vitrină. Am participat la ritualuri și am evitat în mare măsură să semnalăm decalajele dintre retorică și realitate.
Acest compromis nu mai funcționează. Să fiu direct. Suntem în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții.
În ultimele două decenii, o serie de crize în finanțe, sănătate, energie și geopolitică au scos la iveală riscurile integrării globale extreme. Dar mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică drept arme, tarifele drept pîrghie, infrastructura financiară drept coerciție, lanțurile de aprovizionare drept vulnerabilități de exploatat.
Nu poți trăi în minciuna beneficiului reciproc prin integrare, cînd integrarea devine sursa subordonării tale.
Instituțiile multilaterale pe care s-au bazat puterile medii – OMC, ONU, COP – arhitectura însăși a rezolvării colective a problemelor este sub amenințare. Și ca urmare, multe țări trag aceeași concluzie: trebuie să dezvolte o autonomie strategică mai mare, în energie, hrană, minerale critice, finanțe și lanțuri de aprovizionare.
Și acest impuls este de înțeles. O țară care nu se poate hrăni singură, alimenta singură sau apăra singură are puține opțiuni. Cînd regulile nu te mai protejează, trebuie să te protejezi singur.
Dar să fim cu ochii deschiși asupra direcției în care duce asta.
O lume a fortărețelor va fi mai săracă, mai fragilă și mai puțin sustenabilă. Și există un alt adevăr. Dacă marile puteri abandonează chiar și aparența regulilor și valorilor în favoarea urmăririi neîngrădite a puterii și intereselor lor, cîștigurile din tranzacționalism vor deveni mai greu de replicat.
Hegemonii nu pot monetiza continuu relațiile lor.
Aliații se vor diversifica pentru a se proteja împotriva incertitudinii.
Vor cumpăra asigurări, vor crește opțiunile pentru a reconstrui suveranitatea – suveranitate care odată era întemeiată pe reguli, dar va fi din ce în ce mai ancorată în capacitatea de a rezista presiunii.
Această sală știe că asta este managementul clasic al riscului. Managementul riscului costă, dar acel cost al autonomiei strategice, al suveranității poate fi și împărțit.
Investițiile colective în reziliență sunt mai ieftine decît ca fiecare să-și construiască propria fortăreață. Standardele împărtășite reduc fragmentarea. Complementaritățile sunt sumă pozitivă. Și întrebarea pentru puterile medii precum Canada nu este dacă să ne adaptăm la noua realitate – trebuie. Întrebarea este dacă ne adaptăm pur și simplu construind ziduri mai înalte, sau dacă putem face ceva mai ambițios.
Acum, Canada a fost printre primele care au auzit apelul de trezire, ceea ce ne-a condus la o schimbare fundamentală a posturii noastre strategice.
Canadienii știu că vechile noastre presupuneri confortabile – că geografia și apartenența la alianțe ne conferă automat prosperitate și securitate – acea presupunere nu mai este valabilă. Și noua noastră abordare se bazează pe ceea ce Alexander Stubb, președintele Finlandei, a numit „realism bazat pe valori”.
Sau, spus altfel, ne propunem să fim atît principiali, cît și pragmatici – principiali în angajamentul nostru față de valorile fundamentale, suveranitate, integritate teritorială, interzicerea folosirii forței, cu excepția cazurilor în concordanță cu Carta ONU, și respect pentru drepturile omului, și pragmatici în recunoașterea că progresul este adesea incremental, că interesele diverg, că nu fiecare partener va împărtăși toate valorile noastre.
Așa că ne angajăm pe scară largă, strategic, cu ochii deschiși. Luăm lumea așa cum este, nu așteptăm o lume pe care ne-am dori să fie.
Ne calibrăm relațiile astfel încît profunzimea lor să reflecte valorile noastre și prioritizăm angajamentul larg pentru a ne maximiza influența, avînd în vedere fluiditatea lumii în acest moment, riscurile pe care le prezintă și miza pentru ceea ce urmează.
Și nu ne mai bazăm doar pe puterea valorilor noastre, ci și pe valoarea puterii noastre.
Construim acea putere acasă.
De cînd guvernul meu a preluat mandatul, am redus taxele pe venituri, pe cîștiguri de capital și pe investițiile de afaceri. Am eliminat toate barierele federale la comerțul interprovincial. Accelerăm investiții de un trilion de dolari în energie, AI, minerale critice, noi coridoare comerciale și mai departe. Îi dublăm cheltuielile de apărare pînă la sfîrșitul acestui deceniu și o facem în moduri care să ne construiască industriile interne.
Și ne diversificăm rapid în afara granițelor. Am convenit asupra unui parteneriat strategic cuprinzător cu Uniunea Europeană, inclusiv aderarea la SAFE, mecanismul european de achiziții în domeniul apărării. Am semnat alte 12 acorduri comerciale și de securitate, pe patru continente, în șase luni. În ultimele cîteva zile, am încheiat noi parteneriate strategice cu China și Qatar. Negociem acorduri de liber schimb cu India, ASEAN, Thailanda, Filipine și Mercosur.
Facem și altceva. Pentru a contribui la rezolvarea problemelor globale, urmărim ceea ce numim geometrie variabilă, cu alte cuvinte, coaliții diferite pentru probleme diferite, bazate pe valori și interese comune. Astfel, în ceea ce privește Ucraina, suntem un membru de bază al Coaliției Voluntarilor și unul dintre cei mai mari contributori per capita la apărarea și securitatea acesteia.
În privința suveranității arctice, ne situăm ferm alături de Groenlanda și Danemarca și susținem pe deplin dreptul lor unic de a decide viitorul Groenlandei.
Angajamentul nostru față de Articolul 5 al NATO este neclintit, așa că lucrăm împreună cu aliații noștri din NATO, inclusiv cu Poarta Nordică Baltică, pentru a consolida în continuare flancurile nordic și vestic ale Alianței, inclusiv prin investițiile fără precedent ale Canadei în radare peste orizont, submarine, aeronave și trupe pe teren, trupe pe gheață.
Canada se opune ferm tarifelor legate de Groenlanda și solicită discuții concentrate pentru a atinge obiectivele noastre comune de securitate și prosperitate în Arctica.
În ceea ce privește comerțul plurilateral, susținem eforturile de a construi o punte între Parteneriatul Trans-Pacific și Uniunea Europeană, care ar crea un nou bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni. În domeniul mineralelor critice, formăm cluburi de cumpărători, ancorate în G7, astfel încît lumea să poată diversifica aprovizionarea, îndepărtîndu-se de sursele concentrate. Iar în domeniul inteligenței artificiale, cooperăm cu democrații care împărtășesc aceleași valori, pentru a ne asigura că nu vom fi, în cele din urmă, forțați să alegem între hegemonii statali și giganții hiperscalari.
Acesta nu este un multilateralism naiv, nici nu se bazează pe instituțiile existente. Este vorba despre construirea de coaliții care funcționează – problemă cu problemă, alături de parteneri care împărtășesc suficient teren comun pentru a acționa împreună.
În unele cazuri, aceasta va însemna marea majoritate a națiunilor.
Ceea ce face acest demers este să creeze o rețea densă de conexiuni în domeniul comerțului, investițiilor și culturii, la care vom putea apela în fața provocărilor și oportunităților viitoare.
Susțin că puterile mijlocii trebuie să acționeze împreună, deoarece dacă nu suntem la masă, suntem în meniu.
Dar aș mai spune că marile puteri, pentru moment, își pot permite să acționeze singure. Ele au dimensiunea pieței, capacitatea militară și pîrghiile necesare pentru a dicta condițiile. Puterile mijlocii nu au acest lux.
Atunci cînd negociem doar bilateral cu un hegemon, negociem dintr-o poziție de slăbiciune. Acceptăm ceea ce ni se oferă. Concurăm între noi pentru a fi cei mai acomodanți.
Aceasta nu este suveranitate. Este o simulare a suveranității, în timp ce acceptăm subordonarea. Într-o lume a rivalității dintre marile puteri, țările aflate la mijloc au o alegere – să concureze între ele pentru favoruri sau să se unească pentru a crea o a treia cale cu impact.
Nu ar trebui să lăsăm ascensiunea puterii dure să ne orbească față de faptul că puterea legitimității, a integrității și a regulilor va rămîne puternică, dacă alegem să o exercităm împreună – ceea ce mă aduce din nou la Havel.
Ce înseamnă pentru puterile mijlocii să trăiască în adevăr?
În primul rînd, înseamnă să numească realitatea. Să nu mai invocăm ordinea internațională bazată pe reguli ca și cum ar mai funcționa așa cum este prezentată. Să o numim așa cum este – un sistem al rivalității tot mai intense dintre marile puteri, în care cei mai puternici își urmăresc interesele, folosind integrarea economică ca instrument de constrîngere.
Înseamnă să acționăm consecvent, aplicînd aceleași standarde aliaților și rivalilor. Atunci cînd puterile mijlocii critică intimidarea economică dintr-o direcție, dar rămîn tăcute cînd aceasta vine din altă parte, păstrăm firma în vitrină.
Înseamnă să construim ceea ce pretindem că susținem, în loc să așteptăm revenirea vechii ordini. Înseamnă crearea de instituții și acorduri care funcționează așa cum sunt descrise. Și înseamnă reducerea pîrghiilor care permit constrîngerea – adică construirea unei economii interne puternice. Ar trebui să fie prioritatea imediată a fiecărui guvern.
Iar diversificarea internațională nu este doar prudență economică, ci și o bază materială pentru o politică externă onestă, deoarece statele își cîștigă dreptul la poziții principiale prin reducerea vulnerabilității la represalii.
Așadar, Canada. Canada are ceea ce lumea își dorește. Suntem o superputere energetică. Deținem rezerve vaste de minerale critice. Avem cea mai educată populație din lume. Fondurile noastre de pensii se numără printre cei mai mari și mai sofisticați investitori din lume. Cu alte cuvinte, avem capital, talent… avem și un guvern cu o capacitate fiscală imensă de a acționa decisiv. Și avem valorile la care mulți alții aspiră.
Canada este o societate pluralistă care funcționează. Spațiul nostru public este zgomotos, divers și liber. Canadienii rămîn angajați față de sustenabilitate. Suntem un partener stabil și de încredere într-o lume care este orice, numai stabilă nu. Un partener care construiește și prețuiește relațiile pe termen lung.
Și mai avem ceva. Avem recunoașterea a ceea ce se întîmplă și determinarea de a acționa în consecință. Înțelegem că această ruptură cere mai mult decît adaptare. Cere onestitate față de lumea așa cum este.
Scoatem firma din vitrină. Știm că vechea ordine nu se va întoarce. Nu ar trebui să o deplîngem. Nostalgia nu este o strategie, dar credem că, din această fractură, putem construi ceva mai mare, mai bun, mai puternic, mai just. Aceasta este misiunea puterilor mijlocii, a țărilor care au cel mai mult de pierdut într-o lume a fortărețelor și cel mai mult de cîștigat din cooperarea autentică.
Cei puternici au puterea lor.
Dar noi avem și altceva – capacitatea de a înceta să ne prefacem, de a nume realitatea, de a ne construi forța acasă și de a acționa împreună.
Aceasta este calea Canadei. O alegem deschis și cu încredere, iar această cale este larg deschisă oricărei țări dispuse să o parcurgă alături de noi.
Vă mulțumesc foarte mult”.
(Traducere și adaptare Bogdan Tiberiu Iacob, InPolitics.ro)
intr-adevar un discurs demn de Davos Forum. Fara limba de lemn fara mumbo jumbo direct la obiect elegant si demn. Vorbit liber. Si de la cine? De la Canada. Boxerul (Europa Canada) se ridica de jos incet incet dupa loviturile primite.
excelent!!!
Calea Canadei,o cale propusă.
Cu cât o vor îmbrățișa mai mulți,vom fi o putere care poate zdruncina intențiile
celor puternici,a totstăpânitori.
Calea propusă de premierul Canadei, ar fi o nouă cale,a țărilor mijloccii ca putere,cu respectarea drepturilor omului, precum și a repesectării principiilor de bază a umanității,a integrității și suveranității teritoriale,a comerțului liber și a libertății de a decide singuri soarta .
Fara indoiala, un discurs bine argumentat in ce priveste relatiile externe intre state, dar cu iz ceausist, de independenta si suveranitate in fata ursului sovietic amenintator.
Discursul are citeva lipsuri marcante: nici o referire pozitiva la SUA. Prin acest discurs, dl. Carney arata un tip de intransigenta principiala care este total opusa de cei care conduc SUA azi.
Cu acest mesaj vadit anti-american, Canada devine o tinta si mai importanta pentru SUA de azi condusa de o ideologie opusa progresismului „woke” canadian.
Anul asta se renegociaza CUSMA (The Canada-United States-Mexico Agreement). Dl. Cu acest discurs dl. Trump deseneaza o tinta pe spatele fiecaui canadian. Canadienii vor fi cei care vor plati pentru acest tip de principialitate a domnului Carney. Dl. Carney maraie la ursul american din cusca, pe model Basescu la rusi, dar spera sa semneze un acord favorabil pentru Canada cu SUA. Nu denota inteligenta. E un discurs tip „Maduro” pentru „revolutionarii canadieni”, cei apropiati de regim, si nu de mase. Discursul sau nu a produs demonstratii anti-SUA in Canada. Nu reverbereaza cu nevoile si aspiratiile canadienilor satui de „multi-culturalism” si tot ce inseamna frina progresista aplicata patriotismului.
Legitimitatea interna ofera legitimitate externa. Spune dl Carney:
„..Și avem valorile la care mulți alții aspiră.
Canada este o societate pluralistă care funcționează. ..”
Dl. Carney evita cu maiestrie sa vorbeasce despre „democratie” in Canada. Si asta pentru ca „democratia” a fost deturnata de o clasa politica incatushata in progresismul de acum clasic, ce il regasim si in tari europene.
Canada este o tara in declin evident, mai ales social, comparat cu anii ’90, iar diviziunile sunt uriase.
Tara este insa bogata, si asta se datoreaza nu doar mineralelor din paminturile revendicate de bastinasi, ci pentru ca geografia si politica au impins serios economia pina acum, ca partener aproape 100% dedicat SUA. De aici si dependenta fata de SUA pe care azi dl. Carney o uraste, ca si Ceausescu dependent de finantarea occidentului si plata datoriilor externe. Ca si Ceausescu, intoarce spatele SUA, si vede viitorul Canadei in Asia, desi Asia nu ii garanteaza securitatea. Ca si danezii care au trimis avione americane in Groenlanda, sa arate ca se opun americanilor.
Dl. Trump are argumente valide sa indice spre acest „noroc” canadian. Sigur ca si Canada a muncit impreuna cu SUA, si exista reciprocitate in ce proiveste avantajele. Dar carutza Canada a fost trasa economic de Armasarul american – piata imensa americana care a absorbit produse canadiene si a produs crestere economica uriasa in Canada. Si asta s-a intimplat pentru ca SUA au cheltuit masiv cu apararea Canadei.
Canada si-a ignorat apararea si armata de decenii, neinvestind in aparare suficient, si sperind ca SUA vor continua sa fie „fraiere” si sa continue sa investeasca in apararea tarii. Devenise deja o expectativa ca SUA sa scheltuiasca iar Canada sa primeasca securitate. De aici dificultatile Canadei de a securiza zona Arcticii de una singura.
Canada nu este recunoscatoare SUA si relatiei preferentiale cu SUA. Asta a aratat dl.Carney in discusrul sau, neamintind de SUA nici macar odata. Dl. Trump are dreptate cind afirma asta, in ciuda tuturor incercarilor din media de a deturna acest adevar spre comentarii despre personalitatea domnului Trump.
Foarte multi canadieni, printre care ma numar, ar vrea o relatie la fel de buna daca nu mai buna cu SUA decit doreste dl Carney si prietenii sai. Canadienii inca investesc masiv in economia SUA, si nu doresc conflict cu aceasta mare putere. Nu dorim nici „decuplarea” de SUA ca sa devenim dependenti de o alta putere. Cetatenii simpli mereu platesc pentru „inaltele principii” ale elitelor, care se schimba in functie de interesele lor de putere.
Dl Carney nu critica Statele Unite, ci pe presedintele lor! Deci criticile Dvs nu sunt corecte.
Ca sa fiu corect dl. Carney nu a criticat direct SUA, si a folosit termenul „hegemon” si in context pozitiv (o data) si in context negativ (de trei ori).
1. „… And American hegemony, in particular, helped provide public goods: open sea lanes, a stable financial system, collective security and support for frameworks for resolving disputes…”
Exemplu de „hegemonism bun” american.
2. „…And there’s another truth: if great powers abandon even the pretense of rules and values for the unhindered pursuit of their power and interests, the gains from „transactionalism” will become harder to replicate. Hegemons cannot continually monetize their relationships….”
Problema implicita a hegemonului american ce deriva din generalizarea despre hegemoni anume ca nu pot sa „monetizeze continuu relatiile lor” (in context: cu alte state).
3. „…And on AI we’re co-operating with like-minded democracies to ensure we won’t ultimately be forced to choose between hegemons and hyperscalers….”
Nu e clar daca se refera la SUA ca fiind acel „hegemon”, dar poti deduce ca se refera (si) la SUA, printre altii posibili, inclusiv actori nestatali, ca producatorii de AI sprijiniti de statele lor.
4. „…But I’d also say that great powers can afford, for now, to go it alone. They have the market size, the military capacity and the leverage to dictate terms. Middle powers do not. But when we only negotiate bilaterally with a hegemon, we negotiate from weakness. We accept what’s offered. We compete with each other to be the most accommodating….”
Nici aici dl. Carney nu se refera explicit la SUA, dar este evident ca problema lui imediata este cu SUA. Cu „hegemonul” China chiar isi doreste o relatie apropiata, mult mai apropiata decit cu „hegemonul” SUA. Problema domnului Carney este ca SUA nu vor permite China sa infiltreze Canada, asa cum a facut in alte tari in America de Sud si Centrala. Si pentru ca este un tip super inteligent, el stie asta, si tot il provoaca pe dl. Trump. Banui ca e o „simpatie” intre ei.
Multumesc ca m-ati facut sa ma mai uit odata. Imi doresc sa ramin obiectiv.
https://www.cbc.ca/news/politics/mark-carney-speech-davos-rules-based-order-9.7053350
De ce denaturati adevarul?
ChatGPT:
Într-un sondaj Angus Reid din noiembrie 2025, 52% dintre canadieni spun că aprobă modul în care Carney își face treaba ca prim-ministru, iar 39% dezaprobă.
Conform Liaison Strategies (noiembrie 2025), Carney are o aprobare ceva mai mare — aproximativ 62% dintre canadieni aprobă — în timp ce ~32% dezaprobă.
Alte sondaje recente indică cifre apropiate, de exemplu aproximativ 55% aprobare în unele anchete naționale, deși opiniile variază ușor între sondaje și regiuni.
În concluzie, procentul de canadieni care sunt de acord cu acțiunile prim-ministrului Carney în sondajele de opinie recente se situează în general în jurul valorii de 50–62% aprobare, în funcție de sondaj și metodologie.
Am citat din BBC.
„…Polling suggest that Carney is viewed favourably by roughly half of Canadians, with 47% saying they approve of his government….”
Cifrele BBC sunt luate din „New Year, Same Deadlock: Liberals and Conservatives Tied as Trump Re-Emerges and Voters Stay Cautious” (link mai jos)
„Approval of the federal government stands at 47 percent, while 34 percent disapprove, steady from the end of 2025.”
Asta inseamna ca din 100%, 34% nu sunt de acord cu acest guvern, iar restul banui ca se abtin sau nu stiu. Dar e clar ca doar 47% aproba guvernul domnului Carney. Nici conservatorii nu au majoritate. Ambele partide majore, Liberal si Conservator sunt „neck-in-neck”, la egalitate cu 40% popularitate.
Haideti sa va mai spun una „denaturata”. Cred ca tara se indreapta spre un conflict serios cu SUA pe care eu nu il sustin, dar vad ca dl. Carney face eforturi sa il enerveze pe dl Trump. Nu vreau sa platesc 100% mai mult taxe americane, pentru ca liderul tarii mele alege o confruntare din care nu va iesi cistigator. Daca era lider statea si discuta cu dl. Trump la Davos si nu fugea repede la avion inainte sa apara dl. Trump.
Ca urmare a alegerilor pe care le face dl Carney (si partidul sau), SUA deja sprijina separatismul Albertei (prin declaratia domnului Besset), unde se preconizeaza un referendum pentru separarea de Canada.
„U.S. Treasury Secretary Scott Bessent on Thursday appeared to throw his support behind the separatist movement in Alberta, becoming the highest-ranking Trump administration official or conservative ally to do so.
Speaking on the right-wing TV station Real America’s Voice while attending the World Economic Forum in Davos, Switzerland, Bessent said the province’s vast oil reserves make it “a natural partner for the U.S.” while criticizing Canadian leadership.
“Alberta has a wealth of natural resources, but they won’t let them build a pipeline to the Pacific,” he said. “I think we should let them come down into the U.S.
“The Albertans are very independent people,” he continued. “There’s a rumour they may have a referendum on whether they want to stay in Canada or not.”
Asked if he knew something about the separation effort, Bessent said, “People are talking. People want sovereignty. They want what the U.S. has got.”
Declaratia asta a Secretarului Trezoreriei SUA nu este intimplatoare, ci urmare a escaladarii conflictului de catre dl. Carney, dupa afirmatia domnului Trump despre cum Canada s-a dezvoltat pe baza de SUA, si care banui ca l-a iritat la maximum pe dl. Carney si prietenii sai liberali, mereu anti-americani si pro orice altceva, mai nou, pro-China. Schimbam un hegemon cu altul? Dl. Trump nu va permite Chinei sa se infiltreze in emisfera vestica dominata de SUA, asa cum sustine doctrina lor noua de securitate. Nu s-a inteles asta inca la Ottawa, s-au s-a inteles si au motive sa creada ca vor invinge SUA in acest conflict?
https://abacusdata.ca/new-year-same-deadlock-liberals-and-conservatives-tied-as-trump-re-emerges-and-voters-stay-cautious/
M-da, intr-un mod foarte inteligent, Carney a spus ce vrem sa auzim. Este modul prin care esti acceptat si sustinut, prin care poti primi chiar un act de imputernicire. Este obedienta care se infiltreaza si patrunde pana in miezul lucrurilor, precum viermele in mijlocul unui mar, care la suprafata arata rosu si frumos, dar in interior este viermanos. Asta pana cand obedienta se metamorfozeaza subit in dizidenta, cand viermele devine neasteptat un sarpe cu muscatura veninoasa letala, si atunci esti terminat, ca tara-tinta. Oare nu asa a ajuns Hitler de „incredere”, spunandu-le germanilor ce voiau sa auda?! Oare nu cu promisiunea ca va fi pace i-a cucerit Chamberlain pe britanici, fluturandu-le hartiuta semnata pe genunchi la Berlin?! Canada este prabusita economic si are nevoie disperata sa se agate de vectori in ascensiune, pentru a iesi din marasmul economic. De aceea Canada face ochi dulci Chinei, de aceea a vrut sa intre in UE, de aceea acum Carney ne spune ce vrem sa auzim, ii demonizeaza pe americani cum i-a demonizat Hitler pe slavi si pe evrei! Manipularea perfecta nu este prin minciuna, ci prin imbinarea de jumatati de minciuna cu jumatati de adevar. Este ca atunci cand otrava pusa intr-un tort nu stii in care felie se ascunde, dar cel care a pus-o stie perfect ca oricat l-ar costa tortul sau s-ar injosi in fata ta, intr-un final este sigur ca te va termina! Desigur, ideile utile si productive trebuie preluate si folosite, dar trebuie sa fim atenti la ceea ce poate fi o momeala, o amagire. De prea multe ori am fost luati de fraieri, uneori cu costuri ingrozitoare, iar Trump chiar a spus la Davos ca suntem niste idioti, ca mergem pe o cale „idioata”! Acum, cuvantul de ordine pentru globalisti pare sa se refere la a se imprastia, a se infiltra si a deveni obedienti, fiecare pe cont propriu, sa obtina cat mai mult din avutiile natiunilor, pentru ca oricum acumularile si acapararile globalistlor curg in aceeasi visterie comuna, de care profita toti globalistii. Sa nu ne lasam cumparati cu vorbe mestesugite!
In ce priveste comparatia cu eseul domnului Havel, domnul Carney ar fi putut, daca era cinstit pina la capat, sa faca legatura cu minciuna „multi-culturalismului” din Canada, care e, de fapt, „select-culturalism”, ce duce la victoria reprezentatilor alesi ai clasei minoritatilor vizibile (nu toti) in fata albilor, asa cum sunt definite cele doua clase de legea canadiana. In final, nu duce nici macar la victoria acestora, pentru ca negri sunt inca mai discriminati la dreptul de a munci ca indienii, care au acaparat piata muncii in Canada. Intrebati-l pe dl. Carney citi negri au beneficiat de politicile de clasa si o sa vedeti ca o sa se balbaie sau o sa o intoarca si o sa afimre ca e „work in progress”. Intrebati-l citi est-europeni beneficiaza de politicile de „diversitate si incluziune”. Intrebati-l de ce nu mai vin albi imigranti, in masa, din Europa in Canada, si de ce pleaca albii, mai ales est si sud europenii din Canada.
Utopia „multi-culturalismului”, a „diversitatii si incluziunii” e la fel de urita, nociva si anti-nationala ca si utopia comunista. Am spus „anti-nationala” din cauza diviziunilor exponentiale pe care le creaza in societate.
Dl. Carney face propaganda marxista intr-un mod pervers, asa cum bine se pricep acesti politicieni anglo-saxoni, pe care unii ii numesc „tradatori ai natiunilor”, pe acelasi model ca si laburistii din Anglia si „multi-culturalismul” aparent, care de fapt arata spre o invazie in masa a altor culturi, saracie si diluarea identitatilor nationale.
Poti sa il critici pe Trump pentru tacticile ce le foloseste, si modul ne-traditional in care face politica. Dar asta este esenta care atrage si care face schimbarea, pentru a rectifica raul facut natiunilor de elitele progresiste scoliti pentru „societati deschise” altor culturi si unor grupuri minoritare. Poate ca anumite idealuri suna frumoa si azi in aceasta scoala, doar ca binele era pentru fondatorii scolii, cei de la putere, nu si pentru cei de jos.
In ce il priveste pe dl. Carney, pe mine ma intereseaza credinta sa si impactul acesteia in exercitarea puterii. Dl. Carney este vazut de multi ca „Davos man”, un membru al elitelor super-bogate care are ca prioritate interesele acestora in fata „binelui comun” ce include pe cei multi, saraci, nevoiasi. Asa cum se pozitioneaza dl. Carney la Davos, nu arata o schimbare de la acest status-quo in care dinsul traieste: in lumea bogatilor pe care ii serveste. Desi se straduieste din rasputeri sa arate spre dl. Trumo ca fiind „necredincios” in modul in care il ataca, totusi dl. Trump lucreaza, sau cel putin afirma ca o face pentru cei multi, folosindu-se de cei bogati. Dl. Trump e singurul lider occidental care se lupta pentru iudaism, crestinism si pentru drepturile pierdute sau incalcate ale albilor, dar si de perfizia ce decurge din utopia multi-culturala pentru negri si alte minoritati inca discriminate.
Am gasit un articol interesant, „God and Mr. Carney” („Dumenzeu si dl. Carney”), al lui John Milloy, Director al Centrului pentru Etica Publica al Universitatii Martin Luther din Waterloo, Canada -” in care autorul afirma:
„..Canada, like the UK, is polarised and dominated by a hyper–partisan political culture where the attainment or retention of power often drives decision–making. Although Carney may face a few high–profile decisions with direct ties to his faith, such as whether to expand assisted dying to those with severe mental illness, the often–amoral nature of contemporary politics may challenge his Catholicism the most….
In trying to negotiate a modus vivendi with Donald Trump or strengthen economic ties with other allies including the UK, will Carney insist that the poor not be forgotten? …”
https://www.theosthinktank.co.uk/comment/2025/05/06/god-and-mr-carney
Uitindu-ma pe lista celor ce au acceptat propunerea americana sa cumpere un loc in „Consiliul pentru Pace” („Board of Peace”, a nu fi confundat cu „World Peace Council”), am observat ca Bulgaria si Ungaria sunt singurele si primele tari europeane, membre ONU, UE si NATO, care adera. Inteleg, Ungaria, dar care e graba Bulgariei? Nici o alta tara est-europeana nu a aderat inca. Foarte curios ce va face Romania, stiind ca Bulgaria a ales sa adere si sa semneze la Davos.
Amuzant, Mongolia e si ea acum membra. Amuzant pentru mine, pentru ca nu inteleg ce probleme de securitate are Mongolia in acest moment. Ce legatura are Mongolia cu Gaza? E un semnal dat Rusiei sau Chinei? Pe mine ma fascineaza aceasta tara care pare ca este retrasa din viata internationala, si ca traieste mult mai liber decit restul, cu obligatii suprapuse, cu multe pericole si temeri. As vrea sa stiu ca sa inteleg cum au gandit mongolii cind au decis.
https://www.mediafax.ro/externe/tarile-care-au-acceptat-invitatia-lui-trump-in-consiliul-pentru-pace-trump-le-cere-circa-un-miliard-de-dolari-pentru-statut-permanent-23674836
Un deputat AUR, Petru-Gabriel Negrea, a fost umilit de autoritatile ucraeniene la granita, si apoi impins inapoi in Romania, dupa ce i s-a spus ca este „dușman al poporului ucrainean” . Deputatul e critic cu autoritatile ucraeniene in ce priveste drepturile romanilor din Ucraina.
Am patru intrebari:
1. O sa convoace MAE pe Ambasadorul Ucrainei la Bucuresti sa ii inmineze o nota de protest fata de tratamentul anti-european al unui cetatean roman, anti orice Ucraina isi doreste de la UE si SUA?
2. Noi ii primim pe ucraenieni cu paine si sare in Romania, si ei se poarta cu noi mai rau (sau tot pe acolo) ca rusii?
3. De ce mai ajutam Ucraina cind isi bat joc de cetatenii nostri?
4. Mai votam pozitiv intrarea Ucrainei in UE?
Sigur ca nimeni nu o sa imi raspunda iar Romania va contiua sa se arate umila cind e vorba de Kiev. Si va vota cu doua maini intrarea Ucrainei in UE, insultindu-si proprii cetateni.
O tara nedemna nu e o tara, ci o sluga la palatul stapinilor ei.
https://www.mediafax.ro/politic/interdictie-de-intrare-in-ucraina-pentru-un-deputat-aur-impins-pe-jos-pana-la-linia-de-frontiera-cu-romania-dezbracat-pentru-control-corporal-23674931
Andrei Pleșu scria în prefața la „Viața în adevăr“, apăruta în anul 1997 și in România…: „ Havel are doar dreptate” ! Câtă premoniție !!! Abia acum, Occidentul a remarcat acel „doar”…Mulțumim „martorului” Mark Carney ! „Împaratul cu palton” are totuși „meritul” că „demonstrează” că așa ceva e posibil…Lumea încă reacționeaza, chiar vehement, ceea ce e foarte bine…Dacă mai aveam 50 de ani de „corectitudine politica”, s-ar fi așternut liniștea, peste orice ! Atunci, după constatarea unui/unei drept/dreptăți, ar fi urmat acțiunea subsecventă constatării : cât mă/ne costă implicarea, cât ne-implicarea ? Atunci, n-ar mai fi contat nici „doardreptatea”, un fel de nivel 2.0 al ideilor lui Orwell…Evoluțiile s-ar fi blocat ca la sfârșitul războiului rece, cu amenințările cu valiza nucleară cu comanda la președinte…Cum a reușit Mihail Gorbaciov să opreasca acel joc al dezastrului global, greu de imaginat, astăzi, când parcă ne-am reîntors în acel punct. Conștiența rezolvă cel puțin jumatate din problemă, în majoritatea cazurilor ! Să vedem ce va urma și în ce măsură vor conta și eforturile noastre…Tocmai am citit elemente de (re)construcție din Mecanica socială a lui Spiru Haret. Aplicarea Principiului lui D’Alambert la forțele sociale pare a se impune, cu imaginarea unui areal definit ca “Interesul public”. M-am gândit la asta doar evaluând situația internă a României. Cu atât mai mult se impune definirea unui „Interes public global” ( separat de ONU, NATO, etc…, greu de imaginat în afara influenței decisive a statelor mari ) ! Când “Trump 1” a renunțat la 2 dintre secretarii săi de stat cel mai puternic implicați în lumea afacerilor, pe energie și pe finanțe, opunându-le un obscur vizionar, „oarecum” profesor, m-am cutremurat! Pentru noi, cei din „țările mici”, până atunci acea „religie” nu se discuta ! Iată, acum, vin și „țările medii” la discuție sau „lăcrămare”… Sper ca și Germania și Franta să înțeleagă că ( iată, „în lume”, s-au convins ! ) „doardreptatea” în UE , nu poate fi o limită în umbra căreia se poate rezista la nesfârșit ! Azi citeam înca…, de „Fenomenul Pitesti”, pe Romania.EuropaLibera.org, de parca ar fi fost ieri anii ‘50. Măcar „nouvorba” să nu fie veche !
Da, o expunere pertinentă și realistă… dar nu-mi dă pace gândul că e nițel tardivă: unde naiba a fost viziunea realistă în toate deceniiile cât au putut profita, har Domnului, de apăsătoarea prietenie inamicală ianchee?! Bine, e faptul că unii văd mai devreme lumina, alții mai târziu,- important e cum rămâi până la urmă când se vor face judecățile Istoriei…
« Ficţiune plăcută » şi « realitate dură »
Discursul premierului Carney la Davos a stârnit un val de entuziasm, cel puţin în anumite cercuri din România. Ieri, în cadrul unei dezbateri la Fundaţia Europeană Titulescu, un vorbitor exaltat a declarat că luarea de poziţie a lui Carney marchează renaşterea ideii de naţiune şi şi-a exprimat speranţa că ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) va reprezenta din nou idealurile şi scopurile comune ale naţiunilor lumii.
Se înşeală. În politica internaţională, termenul de « naţiune » desemnează un stat suveran. Naţiuni însă – în sensul modern de grup cu origini etnice comune, unit prin tradiţii, limbă, cultură şi legi proprii, ce ocupă un teritoriu ancestral devenit stat suveran – nu există decât în Europa.
Statele naţionale europene, unele dintre ele constituite pe ruinele imperiilor continentale, constituie aşadar o caracteristică a Europei, o specificitate ce a oferit până acum preeminenţă continentului nostru. Şi tocmai această particularitate, Uniunea Europeană – prin centralizare excesivă şi birocraţie autocrată – intenţionează să distrugă pentru a amalgama naţiunile europene într-un utopic popor european. Suveranismul, un fenomen politic din nou tipic doar Europei, a apărut ca o reacţie la această tendinţă nivelatoare, şi chiar dacă pentru moment liderii acestei mişcări nu reprezintă o elită politică, ei conştientizează în rândul oamenilor ideea specificităţii naţionale, fără de care popoarele europene, şi poporul român printre ele, ar înceta să existe.
Cât despre luarea de poziţie a lui Carney, ea nu reprezintă decăt o conştientizare, relativ tardivă, a faptului că regulile internaţionale sunt o « ficţiune » ce funcţionează doar în perioadele de echilibru geopolitic.
Canadienii il plac pe Carney in proportie de 47% conform polls. Este un procent mare dar nu majoritar, tinind cont ca noi avem practic o natiune divizata in doua. Majoritatea canadienilor nu il place.
Chemarea lui Carney catre canadieni la „unitate” – in fata a ce el numeste „hegemonia americana” – este o miscare politicianista, generata de politica interna a progresistilor lui Trudeau in batalie cu patriotii din MAGA si cei din Canada. Elita la putere se auto-conserva. Nu are nimic de a face cu interesele poporului.
Ca si comunismul, utopia woke promovata de progresisti a dus la o societate amorfa, cu oameni incapabili sa discearna corect realitatea. Prea multi canadienii sunt incapabili sa inteleaga ce li se intimpla si mai ales, de ce li se intimpla. Si pe asta mizeaza si dl. Carney cind cheama poporul la sacrificii in unitate. Pacat ca Katy Perry nu s-a aratat mai devreme sa ne scape de Trudeau si prietenii sai. Nu are Katy vreo prietena capabila sa ne scape si de dl. Carney?
Eu am invatat din propria experienta ca atunci cind un lider cheama la „unitate”, dupa o lung dezinteres fata de unitatea poporului sau, atunci el de fapt cheama la „sacrificii” pe care el le va genera pentru ca are o pozitie ireconciliabila fata de un actor extern sau intern sau o situatie generata de acestia. Este primul semn ca „liderul” se lipeste de scaunul Dictatorului in devenire. Carney vrea sa ramina acel lider „luminat” care „salveaza” Canada de „imperialimul american”. Adica, pozitia foarte apropiata de a unui Dictator, ca Ceausescu in fata sovieticilor, sau Maduro. Sigur, Carney e mult mai inteligent in a „minti poporul cu televizorul” decit Maduro, si nici nu trebuie sa dea socoteala unui popor inca tranchilizat de „multi-prostie” woke. Are dreptate ca tara e inca bogata – dar nu e meritul lui. Totusi bunastarea canadienilor se erodeaza clar, iar cind acestia vor avea „placerea” sa fie „uniti in saracie” extrema din cauza sacrificiilor ce le va genera dl. Carney si trupa sa polica – sacrificii pe care dl Carney si prietenii sai privilegiati nu le vor face – atunci s-ar putea ca acest domn sa aiba intelepciunea din urma sa scape de furia poporului. Dar dl Carney stie ca tara nu e Romania ceausista, si e loc si timp de a ii saraci pe canadieni pina pleaca el linistit sa isi traiasca viata in bogatie.
Am gandit si eu la un moment dat ca apropierea Canadei de Europa e o miscare geniala. Dar Europa e inca atit de divizata si departe de a fi o mare putere. O arata apropierea pe care Germania (Merz) o are fata de Italia (Meloni) pentru ca Germania nu reuseste sa se inteleaga cu Franta. Niste conflicte eterne acolo, care nu au solutii, in ciuda multelor imbratisari ale domnului Macron cu alti lideri. UE nu e puternic unita nici macar ca Ucraina, care e in razboi cu o alta putere.
Canada nu va putea sa conduca Europa de peste Ocean. Nu va putea sa fie un lider, si cum in UE nu exista un lider definit, aderarea presupusa a Canadei la blocul UE nu va aduce mult progres pentru modus operandi european sau canadian. Va insemna doar mai mult progresism si anti-americanism adus de Canada in UE ceea ce nu va schimba politica europeana, dar va amplifica conflictele intre membri in cautare de alfa-male, de un Conducator.
Zelenski a punctat corect ca Europei ii place sa proiecteze idealuri realizate doar in viitor, si ca e deosebit de slaba sa isi asigure minimum de independenta si securitate in timp util, in prezent. Europa ridica vocea la dl. Trump, dar dl. Trump stie ca el are toate cartile. Principiile se cladesc in final pe realitate pentru ca ce visam se poate realiza doar intr-un anumit context (politic, istoric). Cu toate defectele sale vizibile, ce tin de personalitatea sa puternica, dar si de incapacitatea sa diplomatica pe care a recunoscut-o ca atare, dl. Trump ramine cel mai important realist politic al timpurilor noastre.
Exista un singur lider in Occident: SUA. Ca nu le place europenilor sau canadienilor, asta nu arata decit frustrarea ce porneste din incapacitatea lor de a fi puternici.
https://www.bbc.com/news/articles/cp377x4wwg1o
O altă formă la o a treia cale! Parcă văd o invitaţie la a face parte din „ţările nealiniate” ale lui Nehru şi a mentorului politic a lui Nea Nicu numitul I.B. Tito combinate cu „ţările liberului schimb”! Rolul lui Tito (atât de adorat de caricatura sa politică Nicolae Ceauşescu) este acum preluat de viteazul Mark Carney, care adună oaste pentru a dărma marile puteri! Succes Carney, scoate firma din vitrină şi dă-le cu ea în cap! Să le faci mici aşa cum au fost odată, SUA reduse la câteva state pe coasta de est (NY, Vermont, Pennsylvania, Rhode Island, Connecticut, New Jersey), China sufocată de mongoli, Rusia spectator la conflictele de granita mongolo-finlandeze, guvernul UK şi regele in exil pe Insulele Falkland făcând apel la rezistenţa engleză în al 20-lea an de opresivă ocupaţie celtă (scoţiano-irlandeză)!
Evident ca ma pasioneaza acest subiect legat de Canada si viitorul ei. Ma pasioneaza pentru ca am simtit inultimul timp ca trebuie sa plec din tara asta si daca lucrurile nu se schimba o voi face in citiva ani scurti, daca Domnul ma ajuta.
Cu acordul domnului Nastase, si ii multumesc pentru asta, postez un link cu o interventie a Profesorului Jordan Peterson, probabil cel mai important intelectual al Canadei, fortat de o multime de factori canadieni, persecutat, sa isi paraseasca tara si sa se mute in SUA.
Eu cind am scris comentariile mele nu vazusem videoul, dar acum inteleg ca gandesc similar cu dl. Peterson.
https://youtu.be/uknFf6xPms4?si=SFXy0dgw3of5AHKY