„Într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, premierul Ilie Bolojan a formulat o poziție care, în aparență, pare tehnică : votul în unanimitate la nivel european. „Nu cred că votul în unanimitate trebuie menținut la nivel european”, a spus el. În fața unei asemenea declarații, analistul în geopolitică pleacă de la două întrebări clasice : cine câștigă și cine pierde dintr-o asemenea mutație ?
Pentru un stat precum România — cu o influență limitată în arhitectura decizională a Uniunii, fără capacitatea de a coagula alianțe și fără apartenența la un format regional puternic — dreptul de veto reprezintă singurul instrument prin care Bucureștiul poate să transforme prezența în oarecare influență.
Renunțarea la acest instrument deschide astfel o problemă de natură structurală : cine definește interesul european comun ? Cine stabilește prioritățile ? Și, mai ales, cine controlează direcția ? Într-un sistem în care votul majoritar devine regula, problema nu este „eficiența”, spre a folosi un cuvânt invocat de premierul român, ci riscul consolidării unui nucleu decizional european capabil să funcționeze autonom față de statele aflate în poziție periferică precum România.
Asemenea idei nu apar în vid. Ele sunt promovate metodic și subtil. Două sunt mediile care sunt interesate în promovarea acestei idei : Germania și ecosistemul instituțional de la Bruxelles. Cei care pot influența regulile tind să prefere reguli care le amplifică influența. Pentru un stat ca România, care operează cel mai adesea ca spațiu de proiectare a intereselor altora, direcțiile strategice pot fi, uneori, sugerate sau chiar induse. Nimic nou sub soarele geopoliticii…În acest context, invocarea frecventă a exemplului Ungariei lui Viktor Orbán și opoziției sale pentru susținerea în orice condiții a Ucrainei, ca argument pentru eliminarea unanimității, este o justificare simplistă. Și poate că nu întâmplător sunt aruncate pe piață unele idei care vizează decuplarea Ungariei de la decizia europeană.
Pentru statele mai mici sau mai puțin influente, această miză a unanimității este directă. Fără mecanisme de protecție, ele riscă să devină simple spații de implementare a deciziilor luate în altă parte. Nu neapărat împotriva lor, dar nici în mod necesar în acord cu interesele lor. Să ne intre bine în cap că dezbaterea despre eliminarea unanimității nu este despre proceduri și valori și nici măcar despre Ucraina și raportarea la Rusia, ci despre arhitectura profundă a puterii în Uniunea Europeană.
Aceeași logică se află și în promovarea unor formate regionale precum România–Ucraina–Moldova, unde nu se discută despre compatibilitatea strategică în condițiile incertitudinii aderării la NATO și la UE a celor două vecine ale noastre. Pentru România, aflată la intersecția unor spații geopolitice distincte, riscul de a nu privi lucid și rece, de a evalua toate fațetele unei idei sau ale unui proiect, este acela de a se vedea prinsă într-o logică în care mai degrabă răspunde unor viziuni care nu au fost generate în concordanță cu interesele noastre naționale.” (Gândul.ro, 2.04.2026)
Comentariul meu: Această idee a mai fost susținută, in urmă cu ceva timp, si de Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe. Acceptarea acestei formule ar fi o mare eroare pentru politica noastră externă. Ideea votului unanim (care presupune si dreptul de veto al fiecărui membru) sau a consensului (care in esență inseamnă acelasi lucru) au reprezentat constante ale diplomației românesti, pentru a proteja interesele noastre naționale in diferite instanțe internaționale. România a fost cea care a reusit să impună această formula de adoptare a deciziilor la Helsinki, in 1975. Sigur, marile puteri europene nu au fost niciodată foarte fericite cu această regulă, varianta „concertului european” fiind mai tentantă. Unii isi mai aduc aminte de felul in care s-a incercat (si s-a reusit) eliminarea votului Iugoslaviei (si apoi al Serbiei) in cadrul CSCE, in anii ’90. Evident, la acest moment, această propunere vizează Ungaria dar, s-ar putea, ca altădată să fie vizată România. Cred că premierul Bolojan ar trebui să-si ia la cabinet, nu doar consileri economisti ci si un consilier – diplomat de carieră.
Bună ziua Dle Adrian Năstase.
Bolojan este doar un inginer ratat in administrația publică.
Maria Georgiana Teodorescu Haurista pare nițel mai dezghețată și cu oleacă de viziune de ansamblu decât acest chel cu alură de alba neagra cu România.
PSD să îl arunce peste bord la PNL cum l-au aruncat și pe Ciucă.
Sau să îl aducă înapoi pe Ciucă și să îl ascundă bine pe Bolojan.
Zi frumoasă!
Hai, sa fim seriosi!!! Bolojan si consilierii!!! Nici vorba ca individul sa fie compliant sau inclinat spre o colaborare de pe pozitii rationale cu cineva; el doar de pe pozitia de forta discuta. Si, cum forta este in afara tarii, nicidecum in interiorul frontierelor, atunci trebuie fortat sa demisioneze ipochimenul imediat
Foarte interesant subiect.
Personal am considerat întotdeauna că în cazul UE, principiul votului unanim, adică al dreptului de VETO este esențial pentru România.
Explicațiile le-a prezentat dl. Prim Ministru Adrian Năstase.
Aș mai spune că „veto” înseamnă că „fiecare vot (membru) contează”.
Pe de altă parte prin eliminarea acestui principiu, deci nu a unei simple tehnicalități, s-ar schimba regulile în timpul jocului și asta ar putea avea, cel puțin, o consecință majoră.
Respectiv, retragerea (ieșirea) FĂRĂ PENALITĂȚI din UE a țărilor care consideră că organizația și-a schimbat caracterul față de cel avut la intrare.
Cu alte cuvinte, este vorba de o altă organizație.
Dreptul de veto trebuie să fie universal, pentru toți membrii, nu doar SELECTIV, respectiv doar pentru anumite țări, deoarece acest lucru ar duce la blocarea funcționării întregului sistem.
Avem exemplul Consiliului de Securitate în care dreptul de veto selectiv face ca ONU să fie o instituție mondială fără importanță, chiar inutilă, tocmai în exercitarea funcției principale pentru care a fost înființată, securitatea globală.
Discutia este despre doua modele de vot pentru ca asa vrea Europa celor puternici, afectati ca state mici ca Ungaria pot bloca interesele lor de grup.
Se pot imagina si alte modele de vot in UE, care ar fi mai benefice Romaniei si altor sate mici si mijlocii care nu au putere de influenta decit printr-un vot negativ in sistemul de vot in unanimitate, sau unul diminuat „democratic” intr-un sistem de vot majoritar.
Poti sa imbini cele doua sisteme de vot intr-un mod care ofera mai multa flexibilitate, ca un intr-un sistem „mixt”. De exemplu, poti sa ai pe de o parte un vot majoritar cu prag de 51%, sau 76% si pe linga acesta sa ai unul-doua state mici/si mijlocii din UE, alese de cvorumul UE prin rotatie intr-un inteval definit (un an, doi etc), care pot avea drept de veto pe o arie selecta de domenii comune: aparare, imigratie, piata comuna, politici agricole, competitivitate, tehnologie, social etc.
Politica externa nu ar trebui sa fie un atribut de suveranitate pan-europeana obtinut prin „spill-over” pe modelul tipic de integrare, si exercitat in comun. Cel mult, s-ar putea face un Consiliu al Afacerilor Externe al UE, cu rol consultativ, dar nu substitui diplomatia nationala cu una supra-nationala si o lasi pe Kaja Kallas sa vorbeasca in numele Romaniei, sau a altor state UE. Ne explica doamna Toiu care e avantajul acestei delegari a diplomatiei romanesti catre UE? Si nu doar asa printr-un comunicat de presa. Sa vina la o dezbatere reala, cu oameni inteligenti, si sa o faca public, la TV.
„Cred ca premierul Bolojan ar trebui sa-si consilier un diplomat de cariera!” Pai si Oana Toiu ar trebuii sa-si consilier un diplomat de cariera, deoarece sustine acelasi lucru indus, cerut de altii ca si Bolojan. Atat doar ca si consilierii lor sunt aidoma lor, propusi si alesi de ei, niste parveniti, cu doua, trei cursuri de 10 zile facute pentru CV si imagine, cu zero pregatire profesionala sau experienta in domeniul consiliat!
Am sa fiu extrem de scurt. Este o eroare de neiertat pentru Romania, renuntarea la veto in cadrul UE. Acesti habarnisti si tradatori, ai zilelor noastre, ingroapa iremediabil Romania.