Doru Buscu, „Ultima fotografie a fericirii”

(10 NOIEMBRIE 2025, Cațavencii)

„La un moment dat, Putin va fi forțat să îngroașe gluma și să pună la încercare NATO. Există o numărătoare inversă pînă la acel moment. O spune situația de pe front, o spun situația din Rusia, noua diplomație internațională, noua cursă a înarmării, noile amenințări nucleare, reconfigurarea strategică a planetei. O spun mii de voci calificate.

Dacă Putin va lansa un atac asupra unui stat NATO (episod care îngrozește, și tocmai de aceea produce fenomenul negației înverșunate), va trebui să țină seama de două lucruri. Întîi, să țintească statul cel mai vulnerabil din punct de vedere geografic, strategic, militar și politic. Apoi, să facă asta în timpul mandatului Trump, fiindcă ar beneficia – acest lucru e vizibil – de cea mai tolerantă reacție.

Prin urmare, dacă Putin ia această decizie războinică, ar trebui s-o ia pînă în prima zi de marți a lunii noiembrie, anul 2028. Iar dintre toate țările NATO care ar putea fi ținta unui atac rusesc, România are prima șansă. Nu Germania, nu Franța, nu Marea Britanie, nu Italia și în nici un caz SUA. Nici Polonia, noua superputere din flancul estic, nici Ungaria, prietena lui Putin, nici Slovacia sau Cehia, care au lideri pro-ruși, nu Bulgaria și nicidecum Turcia, a doua armată terestră din NATO. Nu Finlanda, care a mai învins Rusia în 1939 și care se pregătește de război din 1945, nu Suedia și Norvegia, ambele producătoare de armament de înaltă tehnologie, care au armate și flote ultramoderne. Chiar și statele baltice îi cedează României prima lovitură de rachetă, fiindcă în jurul lor a fost creat un sistem defensiv care include nu doar prezența trupelor NATO și mobilizarea populației, ci și flotele Marii Britanii, Norvegiei, Suediei, Finlandei, Danemarcei, Germaniei, Poloniei, care fac din Marea Baltică un lac nord-atlantic.

Înainte să te uiți la șefii de stat și de guvern ai României, la miniștrii Apărării și Economiei de ieri și de azi, la șefii armatei, la comisiile parlamentare de apărare, la șefii Serviciilor și la pericolul pe care acest grup de oameni și instituții îl reprezintă pentru țara pe care o conduc, e bine să te uiți la hartă. România stă între fălcile unui pește geografic, cu maxilarul superior format din prelungirea avansului rusesc în Ucraina și mandibula șiroind de apa Mării Negre. E cel mai vulnerabil teritoriu din flancul estic, o invitație strategică pe care nici un general rus n-ar refuza-o. Mai ales de cînd retragerea trupelor americane de la baza Mihail Kogălniceanu arată ca o eliberare de culoar. Și, că veni vorba, să-l cităm aici pe ministrul Moșteanu: „Nu mă aștept să vină francezii cu trupe suplimentare acum. Nici ei nu sînt în cel mai bun moment“.

În acest countdown fatalist, României îi rămîn, în cel mai bun caz, trei ani. E greu pentru conducătorii politici și militari să înțeleagă și să facă tot ceea ce n-au înțeles și n-au făcut în zece. E ca și cum și-ar da bacalaureatul tîrziu, după ce au terminat, pe hîrtie, facultatea Bioterra.

Președintele, premierul, miniștrii, Statul Major și Parlamentul trebuie să priceapă, în al doisprezecelea ceas, că o țară nu-și poate lăsa apărarea națională în grija altor state, oricît de prețioase și generoase ar fi asigurările date. Ar trebui să știe – dacă nu din istoria învățată la școală, măcar de la canalul History, difuzat pe cablu – că războaiele înseamnă 80% industrie și abia 20% luptă. Ar trebui să vadă că industria națională de apărare e sabotată sistematic de o mafie a achizițiilor scumpe, care creează dependență de stocuri străine și pune în pericol capacitatea de rezistență, în timp ce producția în țară asigură fluxuri adaptate și asigură creștere economică. Acești oameni ar trebui să înțeleagă că e nevoie de schimbări radicale în armata României, de comandanți tineri, de moral, de spirit de corp, de solde și de perspectiva generală a unei cariere de prestigiu și onoare; că banii furați de generalii cu burtă, înveșmîntați în decorații, pensii și combinații, trebuie investiți în instrucție și knowhow de nivel NATO.

Împrumuturile SAFE sînt binevenite, numai că, în lipsa unei viziuni clare de la Statul Major, ele întorc sumele către industria germană și franceză, care profită de presiunea termenelor scurte și dublează prețurile. Toate echipamentele grele ar trebui și pot fi produse în România, la prețuri mai mici decît importurile și la termene mai scurte, sub controlul direct al armatei. La fel, furnizorii de soluții, echipamente și tehnologie trebuie diversificați și abordați direct, pentru că marii producători din SUA și UE încorporează tehnologii din state creative, cum ar fi Norvegia, Turcia, Israel, pe care apoi le revînd țărilor disperate de pe flancul estic.

România are nevoie de un șef al Apărării cu puteri industriale depline, fie el președinte, ministru, general sau instituție. În momentul ăsta n-are. Tot ce are e un banc.

Medicul îi aduce pacientului analizele. Are o privire sumbră.

Pacientul: Dom’ doctor, e grav?

Doctorul e mut și întunecat la față.

Pacientul: Vai de mine! Cît mai am de trăit?

Doctorul: Zece…

Pacientul: Ani?… Luni?… Săptămîni?… Zile?

Doctorul: …nouă, opt, șapte, șase…”

7 gânduri despre “Doru Buscu, „Ultima fotografie a fericirii”

  1. Foarte pertinenta „Ultima fotografie”.
    Cu deosebit respect, imi permit sa completez frumoasa analiza a d-lui Buscu adaugand si o „varianta”, pe care nu am auzit-o la nici un analist militar.
    CAPITULAREA!!!
    In ziua, sau cel tarziu a doua zi, din momentul unui atac din partea Rusiei, Romania ridica mainile sus !
    Nu vom trage nici un cartus.
    VOM CAPITULA URGENT !!!
    In situatia in care am apasat pe tragaci sau, mai rau, am apucat sa lansam vre-o racheta aiurea, riposta ruseasca va fi atat de nimicitoare incat cu greu ne putem imagina…
    CAPITULAREA IMEDIATA insa ne poate scuti de aceasta nenoricire…
    Cei de la conducerea tarii cred cu tarie ca toata armata americana, franceza, germana, poloneza, italiana, ungara, bulgara… in cateva ore se va reloca in Romania si le va trage „o mama de bataie” rusilor, care o sa se „intoarca cu coada intre picioare la Moscova” si vor ridica infricosati steagul alb !!!
    Rusii au acumulat in ultimii ani o ura viscerala fata de romani.
    De ce? Dl Adrian Nastase stie cel mai bine asta si poate explica in detaliu „fenonenul”.
    Doamne indurator si milostiv, fereste-ne de rusi !

  2. Imi permiteti, stimate dle. Prof. Univ. Adrian Nästase sä-i atrag elegant atentia dlui Doru Buscu – probabil cä Domniei Voastre v-a scäpat amänuntul de gafä – cä este o gresealä de ageamiu in ale culturii geopolitico-istorice sä afirmi -absolut nescos din context de altfel , citez din Buscu „NU FINLANDA, CARE A MAI INVINS RUSIA IN 1939 … ???? ” (inchei citatul). Mica Finlandä a invins marea URSS/Rusia in 1939 ??? . Nimic mai fals ca afirmatie !!! Räzboiul de iarnä 1939/1940 s-a terminat (din päcate) cu o capitulare eroicä, dar capitulare prin cerere de armistitiu, finlandezä care a cedat IN FINAL la PACEA CE A URMAT PRINTRE ALTELE Karelia din teritoriul ei inainte de räzboi – e adevärat dupä o luptä mult mai echilibratä decat se putea astepta armata rosie a URSS.ului – multi istorici spun a fost o victorie rusä a la Phyrus DAR A RUSILOR si a spune cu pretentii docte tam-nesam cä „Finlanda a invins Rusia in 1939″decredibilizeazä tot articolul relativ la alte pasämite informatii (false sau adevärate ?) scrise/prezentate ca apodictice de autor pentru a-si argumenta teza si asa destul de discutabilä cä Romania – ar fi PRIMA atacatä de Putin dacä acesta gandeste „corect”politic in sensul autorului. Cu respect, care este pärerea Domniei Voastre dle. Nästase ? Elisabeta Bucur

  3. Nu îi va lasa China, pentru că nici China nu își uită prietenii, chiar dacă politicienii aflați azi la putere, din imbecilism sunt ostili acesteia! Ați văzut doar că la lansarea volumui Dvs „Arta de a conduce. Discursuri politice 2000-2013” de la Clubul Diplomatic au venit in corpore ambasadorul Chinei si secretarii acestuia! Însă da, rușii vor forța și posibil să și reușească să ocupe Bugeacul, să anexeze Găgăuzia pe lângă Transnistria, posibil să impună Ucrainei un Condominiu pentru Odessa, așa cum aveam noi prin Pacea de la Buftea-București din 1918 pentru Constanța! Este adevărat că ar fi ca și un război pe teritoriul românesc înstrăinat, sperăm noi vremelnic deși vedem la ordinea zilei bombardamente la câteva sute de metri de frontiera României! Dar dacă ar fi să îi răspund D-lui Bușcu în aceiași notă i-aș spune că nu ar fi nimic nou sub soare să fim tăvăliți în ultimul hal, numai departe de acum 109 ani ne-am trezit în 4 luni de război cu 2/3 din teritoriul ocupat, inclusiv capitala pentru că aveam și atunci vulnerabilități la toate nivelurile, începând de la Rege până la ultimul soldat. Aș aminti cum Divizia Cerna a fost uitată în spatele frontului la Turnu Severin, pentru că Marele Cartier General a uitat să le transmită ordinul de retragere, cum prințul Carol a dezertat să se însoare la Odesa cu Zizi Lambrino etc dar și cu fapte și oameni de înaltă ținută patriotică și eroică cum a fost Generalul Eremia Grigorescu cu a lui Divizie 16 supranumită și ”Divizia de Fier” care apărând Curbura Carpaților a putut face posibilă retragerea în Moldova, atunci Marele General a spus prima data ”Pe aici nu se trece” mai târziu în 1917 la Mărășești a adăugat ”Nici pe aici nu se trece”! Am fost acum câteva zile în Londra la Muzeul Imperial de Război și am văzut într-o prezentare legată de combatanții din WW1 o etichetă cu ”Defectarea României”, care recunosc m-a lăsat perplex, bănuiesc la ce se refereau dar când mai ajung pe acolo am să explic că defectarea a fost în aceiași sau chiar mai mare măsură și a aliaților! Când România a intrat în Război pe 15 august 1916 s-a trezit în câteva zile cu cel mai lung front din lume peste 2400 km, de la Vatra Dornei pe Carpații până la Vârciorova, pe Dunăre până la Turtucaia și terestru până la Ekrene mai jos de Cap Caliacra, apărat cu 4 armate române însumând 658 088 soldați, o armată rusă de 50 000 oameni care mai mult se retrageau decât luptau și câteva divizii sârbe în fața unor armate germane, austro-ungare, bulgare și turce ce însumau 750 000 soldați germani și austro-ungari, 143 049 bulgari, 20 000 turci iar tot frontul de vest măsura 454 km, în plus Generalul Sarrail nu a reușit nimic din ce se promisese României pe frontul de la Salonic, aliații nu au deschis strâmtorile, aprovizionarea armatei române cu armament se făcea prin Arhangelsk și Murmansk singurul port care nu îngheța iarna s.a.m.d

  4. Am facut si eu acelasi comentairu fatalist cu ceva timp in urma aratind ca Rusia are obiective mai mari decit Ucraina, si este dornica sa foloseasca forta pina le ating. Un razboi al Rusiei contra Romaniei depinde de rezultatele sale din Ucraina, dar, daca ajung la Odessa lucrurile devin mai limpezi din acest punct de vedere.

    De ce ar ataca Rusia Romania? Nu ar ataca Romania prima, ci Moldova prin Transnistria, odata ce culoarul Odessa – Transnistria e deschis. Rusia are cele mai mari sanse sa patrunda in Europa, zona NATO, prin Moldova si Romania, inclusiv in Marea Neagra, in dependenta cu rezultatele din Ucraina. Celelalte tari mici din jur sunt favorabile Rusiei si vor dansa ceardas la Budapesta cu Armata Rosie. Daca cuceresc Romania vor avea toata regiunea la dispozitie, tot sud-estul Europei plus ceva state centrale, Ungaria, si cred ca si Austria se va mula repede. Sunt austrieci „imigrati” in Rusia care pregatesc asta la Moscova, da fosta domna ministru dansatoare cu Putin. Lucrurile ar arata urit destul de rapid pentru Germania, si ei inteleg asta. Deci, pregatirea Germaniei pentru razboi valideaza aceasta posibilitate credibila de razboi al Rusiei impotriva Europei pornmind din Moldova si Romania. Rusia ar intimpina mult mai multa rezistenta in Polonia si zona nordinca/scandinava.

    Primul interes rusesc este de a fragmenta politic Europa, cu regimuri „suveraniste” favorabile Rusiei in efortul de a destructura UE si solidaritatea europeana. Nu toate sunt pro-ruse, dar se vor face presiuni. Acolo unde nu reusesc prin sabotaje, subminare – metode parte a ce numim „razboi hibrid” – o vor face cu forta.

    Romania este cel mai vulnerabil stat din zona din toate punctele de vedere, nu doar militar. Modul nepatriotic in care romanii privesc apararea tarii, de la conducere in jos, e semn pentru rusi ca nu vom opune mare rezistenta daca ne vor ataca. Nu avem capacitati de adapostire (bunkere), si cu multe jertfe civile va veni dorinta de a ceda si accepta conditiile agresorului. Moralul populatiei va cadea brusc in caz de atac masiv cu rachete, bombe, drone asupra oraselor Romaniei etc, si se va crea rapid dorinta de a capitula. Vedem ca sistemele de aparare occidentale anti-rachete si drone nu fac fata „cantitatii” cu care opereaza Rusia.

    Mobilizarea populatiei pentru lupta e slaba (ridicola chiar confirm „aventurilor” domnului Mosteanu in domeniul apararii) si cred ca cei mai multi cetateni romani isi vor face bagajele cind si daca rusii o sa ajunga la Odessa.

    E putin credibil ca NATO va ajunge la Constanta si Focsani in 48 ore, cind inca se vorbeste de crearea unui Spatiu Shengen militar, si Romania inca nu are infrastructura potrivita pentru transportul echipamentelor militare oriunde e nevoie in tara. Nu ne ajung 3 ani. Probabil nici 10. Cu SAFE nu vom fi mai safe in urmatorii ani: depindem de rusi in ce priveste timpul atacului, de dorinta de aparare a tarii a romanilor, si a capacitatii militare de lupta. Noi nu mai avem timp sa ne construim apararea, iar rusii nu mai au timp mult sa astepte, pentru ca razboiul odata oprit undeva mai mult timp e mai greu de re-pornit, stiind ca dai timp adversarului sa se consolideze.

    Inca un considerent de vulnerabilitate: se construieste o relatie cu Turcia, dar ce interes imediat ar avea Turcia sa intre in razboi cu Rusia ca sa apere Romania? Pe termen lung, e in dezavantajul Turciei ca Rusia sa se extinda la Marea Neagra, dar ei fac multe calcule, inclusiv care pot arata un avantaj economic pentru ei, daca lucreaza cu Rusia si nu cu Romania la Constanta. Nu vad Turcia un aliat in caz de razboi. De celelalte state vecine nu amintesc, pentru ca e clar unde le vor fi loialitatile.

    Cea mai importanta intrebare este despre actiunile SUA. SUA pot fi tentate in aceasta „piata a relatiilor internationale” sa ajunga la o reimpartire a sferelor de influenta, cu Rusia in Romania la Marea Neagra, daca Rusia accepta ceva conditii americane. Rusia va oferi la schimb si ea altceva, o alta zona, poate in Arctic. Un razboi cu Rusia ar fi in avantajul net al Chinei, iar americanii stiu asta. Chiar si unul nuclear, daca e limitat.

    Aceasta Stategie noua de aparare a tarii, desi cu puncte valide, e intirziata, iar cel mai mare semn de intrebare este despre implementarea sa. E doar o declaratie de principii. De la teorie la practica e nevoie de mult timp, pe care nu pare ca il avem. Un tratat de pace Ucraina cu Rusia ar ajuta cu mai mult timp, si poate si speranta ca Rusia sa renunte la continuarea razboiului in Europa, partea NATO. Rusii pot foarte bine sa dea un Ultimatul statelor est europene sa iasa din NATO singure sau sa se astepte ca Rusia sa le atace.

    Consecintele unui atac rusesc si razboi in Romania vor fi catastrofale pentru suveranitatea tarii. Asa cum ne arata istoria, „prietenii” ne vor trada, iar tara va fi impartita si subjugata, daca nu cumva va disparea in totalitate fiind inglobate teritoriile noastre in alte state prietene cu Rusia (Ungaria, Bulgaria, Serbia, toate iubitoare de rusi). Nu vad ca SUA sa inceapa un razboi cu Rusia ca sa apare Romania, judecind cum face azi SUA pace in Ucraina, lasind rusilor teritoriile ocupate prin razboi si anexare, si acceptind conditiile rusilor. Semnalul cu retragerea de trupe din Romania e unul foarte bun pentru Rusia si un wink-wink unde pot avea culoar, indiferent cum e „colorat” de la Casa Alba sau de la Bucuresti.

    Intrebarea este daca SUA vor apara Europa odata ce rusii ar ajunge in Balcani? Nu e mult entuziasm la americani pentru un razboi cu Rusia ca sa apere Europa inca odata. Rusii stiu asta, si le vor promite marea cu sarea americanilor daca se „dezangajeaza” din Europa, cu tot felul de intelegeri de business, placute celor care conduc SUA azi.

  5. Re. industria de aparare: s-a gandit cineva la Ministerul Apararii sa foloseasca constructia autostrazii care sparge muntii, si sa realizeze acolo un obiectiv militar care potae fi protejat de munti in fata unor atacuri cu bombe? Nu ma refer la bombele americane care pot trece prin mai multe straturi de teren ca cele folosite in Iran, dar o unitate de productie de munitie si/sau echipament militar fara cod postal si care rezista la atac cu drone sau alte tipuri de armament.

    Stau si ma scarpin ca oltenii cind aud pe la TV cum mai taie o panglicutza ministrul apararii pe la fabricile de echipamente militare din orasele Romaniei. Alea sunt primele tintite de inamic, cu drone, rachete, sau si mai simlu cu saboteuri platiti de rusi, pentru ca se vad pasii ministrului la codul postal. La atitia spioni cit s-au aciuat prin Romania, le stie cineva rostul in tara?

    Mentionez aici inca odata ca nu imi doresc inlocuirea NATO cu altceva „european”, daca SUA ramin in NATO si isi onoreaza obligatiile (partea mai sensibila in caz de razboi). Pentru americani NATO reprezinta o sursa buna de venit, cu exportul de armament. Sunt sigur ca si SUA au arme secrete pe care nu le dau nimanui, nici macar celor mai buni aliati sau prieteni. In final, fiecare stat isi vede de propria securitate… Nu ma astept la Franta sa inlocuiasca SUA. Mai mult, exista acum o armata de propagandisti (si idioti) care vad deja Franta ca putere colonizatoare: „Ne-au luat francezii apele din Vidraru…” spun idiotii nostri pe TikTok spre marea de idioti care inghit fara sa rumege. E vorba de niste baraje hidro unde se operationalizeaza niste lucrari de preventie de catre romani. Bine ca ne-au lasat prostia sa ne descurcam cu ea. Pe asta nu ne-au luat-o francezii…

    Acolo unde NATO nu poate acoperi, daca e cazul, nu vad de ce nu se poate face cooperare in Europa, ca anumite echipamente militare sa fie produse in Europa, in specificul contextului de aparare european. E bine sa fii pregatit pentru orice situatie, inclusiv cind aliatii parasesc barca pentru un iaht rusesc cu bani din gaze si petrol…mai toti „aliatii” din Europe de Est, in afara de Polonia, si , intr-o masura de Cehia, ofteaza dupa o imbratisare slava.

  6. Da, scriu, nu cred că Putin se va compromite atacând Româna care e atât de jos încât n-are cu cine se bate, deci s-ar compromite. Stați liniștiți la locurile voastre, tovarăși!

  7. După cum menționați ”războaiele înseamnă 80% industrie și abia 20% luptă”, mai negociați un procent semnificativ și pentru comerț. Singur adăugați că datorită termenelor scurte se dublează prețul! Nu doar termenelor scurte, viața ne-a demonstrat că pot fi vândute și cu de 10 ori prețul de la o zi la alta! Racheta Exoced cu care armata argentiniană a scufundat nava care era și centrul de comandă a marinei britanice în razbouiul Malvinelor din mai 1982 a făcut Franța să ceară de a doua zi de la 200000 dolari SUA la 2 milioane dolari SUA pentru o singura racheta antinavă Exoced AM39, pe motiv că a scufundat distrugătorului HMS Sheffield ! Știți domnule Buscu care a fost situația armamentului cumpărat de România de la uzinele din Franța, Anglia sau Italia cu împrumuturi de la bănci londoneze în principal în WW1? O spune Generalul Henri Mathias Berthelot în memoriile sale, când pe drumul de întoarcere spre Franța făcut cu trenul pentru îmbarcare la Murmansk, vedea prin multe gări rusești tunuri desasamblate, sau chiar în cutiile lor de livrarea aruncate de-a valma de-a lungul căii ferate, concluzionând că acestea erau tunurile pe care le așteptam noi de luni de zile pe frontul din Moldova! Cine nu știe istorie riscă să o repete, de aceea cred că ministrul al apărării trebuie să știe în primul rând istoaria neamului său și dacă se mai poate istorie universală și apoi să vorbim despre celelalte competențe.

Lasă un răspuns