Elitele politice romanesti au exprimat, in decursul timpului, optiuni diverse in ceea ce priveste orientarea politicii externe. Unii voiau o orientare spre Poarta otomana, altii spre Imperiul rus, altii spre monarhia austro-ungara. Mai tarziu, au fost exprimate preferinte pentru relatii stranse cu Franta sau cu Anglia sau cu Germania. Mai recent, pentru relatii speciale cu SUA. Intr-un fel, era inevitabil, ca, in efortul de supravietuire, Romania sa incerce sa „navigheze” printre conflictele dintre marile puteri. Oamenii politici romani au juca, de aceea, roluri complementare, in situatii internationale complicate. Ma gandesc, de exemplu, la Marghiloman si la Bratianu in timpul primului razboi mondial sau la felul in care Regele Mihai si liderii politici din din Romania au incercat sa se pozitioneze in functia de evolutia militara de pe frontul de lupta germano-sovietic.
Revin la Jurnalul lui Gafencu (volumul II, perioada iulie 1943-ianuareie 1944). Eforturile de pregatire a iesirii din razboi fara riscul ocuparii tarii de catre trupele germane erau prioritare. Dar, in acelasi timp, existau numeroase semne de intrebare, legate de de faptul ca preferintele de a negocia cu anglo-americanii se loveau de intelegerea dintre acestia si sovietici de a nu accepta discutii separate. Gafencu, la Geneva, urmarea toate aceste eforturi si le prezinta in Jurnalul lui. In esenta, butada lui Killinger, ambasadorul Germaniei, in discutia cu directorul de cabinet al lui Ion Antonescu, este relevanta: „Eu stiu ce doresc romanii – ca noi sa-i batem pe rusi si anglo-saxonii sa ne bata pe noi”.
Gafencu insa, dupa experienta sa de ambasador la Moscova (1940-1941), este mai nuantat: „Politica lumii se desfasoara nu dupa cum vrem noi si nu dupa cum hotaram, ci urmand indemnurile si jocul unor forte pe care numai un orb nu le poate vedea astazi. Cand ni se vor deschide ochii? Cand vom incepe sa pricepem?
Cei mai indemanatici dintre diplomatii nostri…intrebuinteaza cu orice pret gogorita rasuflata a „barierei” impotriva primejdiei slave pe care o reprezentam, fara a-si da seama ca daca ne incapatanam in adevar sa ne mentinem in aceasta atitudine de „bariera” (si nu privim evenimentele cu o mai mladioasa intelegere), vom fi distrusi pentru vecii vecilor”(p.224)
Nu stiu insa cum ar fi comentat Gafencu, astazi, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei…
Foarte interesantă analogia cu Gafencu. Din păcate ne așteaptă niște vremuri mult prea interesante.
Trump despre Putin
„If you say he’s a war criminal it’s going to be a lot tougher to make a deal to get this thing stopped,” he said. „If he’s going to be a war criminal, people are going to grab him and execute him, he’s going to fight a lot harder than he’s fighting under the other circumstance. That’s something to be discussed at a later day.”
https://www.cnn.com/politics/live-news/trump-cnn-town-hall/index.html
S ar putea ca „bariera” împotriva slavilor sa nu mai prezinte interes după alegerile prezidențiale din USA.
Dar Dvs ce opinie aveți legat de conflictul Rusia-Ucraina, NATO și UE?
https://www.amosnews.ro/dilemele-politicii-externe-romanesti/
Va multumesc
Cu stima
Mariana Andronic
Foarte interesanta si corecta cred „teoria jocurilor” din butada lui Killinger. Ar fi doar de spus ca pentru noi era la fel de bine ca prima runda sa se desfasoare invers: sa bata rusii pe nemti si apoi anglo-americanii pe rusi. Ceea ce s-a cam si intamplat, doar ca a durat 50 de ani, mult prea mult ca sa putem profita.
Nu stiu ce ar zice Killinger ca ar fi bine pentru noi sa se joace in actualul joc mondial tripartit.Ma gandesc ca probabil cam tot asa ca data trecuta, dar deocamndata primele mutari nu par sa mearga in directia asta.
Avem un exemplu bun in Ucraina si Ungaria ca tari mici care știu sa creeze și sa mențină o agenda diplomatica efervescenta chiar cu riscul de a enevra jucătorii de la masa principala a ordinii mondiale. In anii 60-70 si Romania a avut o poziție prin care s-a impus ca un pilon conector la placi tectonice majore și a reușit sa fie relevantă in conversații la care astăzi nu mai e invitata. Dacă se vrea, se poate.
În 1877 și 1916 oamenii politici români nu-și mai puneau problema barierei împotriva primejdiei slave… De fapt nu se gândeau decât la soarta proprie. Să negocieze capitularea cu cei împotriva cărora nu luptaseră în mod direct nu a făcut decât să întărească prejudecățile sovieticilor…
„Potrivit politicii noastre de echilibru, ne-am ferit sa ne legam, fie cu Germania impotriva Rusiei, fie de Rusia impotriva Germaniei. Iata insa ca ambele puteri rastoarna vechiul echilibru. Ele se inteleg intre ele si se invoiesc sa impuie vointa lor tuturor statelor rasaritene, ca singura lege hotaritoare. „Neutralitatea” noastra, in fata indoitei primejdii, trebuie urmarita cu atit mai multa strictete. Politica noastra de echilibru, LA CARE NU PUTEM RENUNTA FARA A PUNE IN PRIMEJDIE FIINTA SI NEATIRNAREA NOASTRA, are nevoie insa sa-i revizuim toate elementele pe care se sprijinise pina azi”
Grigore Gafencu, Insemnari politice 1929-1939, 12 noiembrie 1939