Președintele Funației Europene Titulescu, fostul premier al României, Adrian Năstase, a fost primit joi, la Beijing, de ministrul Liu Jianchao, director al Departamentului pentru Relații Internaționale al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (CCPCC).
În cadrul discuțiilor, Liu Jianchao a subliniat că relația de prietenie dintre popoarele chinez și român are o veche tradiție, Partidul Comunist Chinez având stabilite relații de prietenie și cooperare cu principalele partide politice din România, inclusiv cu Partidul Social Democrat (PSD). Totodată, acesta a subliniat că autoritățile politice de la Beijing sunt dispuse să asigure mai multe oportunități de cooperare pragmatică între cele două țări, prin intermediul platformei „partid politic +”, pentru a promova stabilitatea și dezvoltarea pe termen lung a relațiilor bilaterale. Liu Jianchao a exprimat speranța că România va susține, prin propria voință, dezvoltarea susținută, sănătoasă și stabilă a relațiilor bilaterale România- China și UE-China.
Subliniind că PCC și președintele Xi Jinping susțin o dezvoltare națională de înaltă calitate simultan cu deschiderea la nivel înalt a economiei interne, procese care aduc și vor aduce noi oportunități de dezvoltare pentru toate țările lumii, inclusiv pentru România, China fiind implicată în construirea unei comunități cu un viitor comun pentru omenire și în promovarea Inițiativei de Dezvoltare Globală, Inițiativei de Securitate Globală și Inițiativei civilizației globale, la care România este invitată să participe activ, pentru a se asigura o mai multă energie pozitivă în lumea haotică de astăzi.
La rândul său, președintele Fundației Europene Titulescu, domnul Adrian Năstase, a transmis gazdelor că este bucuros să revină în China după 20 de ani. De asemenea, a exprimat aprecierea și admirația pentru modul în care China reușește să se dezvolte și să se exprime la nivel global.
Adrian Năstase a evidențiat că, în calitate de martor al relațiilor româno-chineze, apreciază că prietenia România-China poate fi consolidată în continuare, iar cooperările prietenoase dintre cele două țări poate fi continuată, în condițiile în care la bază se află nu doar relația istorică bilaterală, ci și o serie de interese strategice comune.
Domnul Năstase a prezentat evoluția politică și strategică a României de după 1990, evidențiind principalele ținte și momente, între care eforturile de aderare la NATO și UE, procese care nu au avut în vedere o decuplare sau o fracturare a relațiilor cu țările tradițional prietene.
Apoi, fostul premier al României a subliniat că lumea de astăzi a suferit schimbări profunde, a generat noi probleme și întrebări pentru diferite țări, pentru care sunt necesare mai multe răspunsuri clare.
Pe de altă parte, Adrian Năstase a evidențiat eforturile depuse de China pentru promovarea reconcilierii în Orientul Mijlociu și pentru soluționarea conflictului ruso-ucrainean, acțiuni care dovedesc importanța Inițiativei de Securitate Globală prezentată de președintele Xi Jinping. În acest context, Fundația Europeana Titulescu va juca un rol în promovarea dialogului, stimulând dezvoltarea relațiilor economice și politice România-China și UE-China.
[…] https://adriannastase.ro/2023/05/20/comunicat-de-presa-adrian-nastase-a-fost-primit-de-ministrul-liu… […]
ApreciazăApreciază
Felicitări!
ApreciazăApreciază
Să fie într-un ceas bun. Se pare că ați reușit să resuscitați interesul Chinei pentru noi acum când România are nevoie de adevărați prieteni care să-i susțină efortul de dezvoltare.
ApreciazăApreciază
Ati facut ce credeti ca e mai bine pentru Romania! Felicitari si sper ca mizeriile care vor veni ca niste ghiulele spre dumneavoastra din anumite directii usor de intuit va vor gasi pregatit si nu vor lasa nici o urma! Multa sanatate sa puteti realiza cit mai multe din tot ce v-ati propus!
ApreciazăApreciază
Faptul ca ati fost primit de seful Departamentului International al CCPCC, cu rang de ministru, dovedeste respectul si consideratia de care va bucurati la Beijing. Se pare ca Beijing-ul a ramas deschis relatiilor economice si politice cu Romania, „mingea” aflandu-se curtea noastra, a MAE.
ApreciazăApreciază
Deocamdată, Guvernul României are alte preocupări, printre care criticarea relațiilor dintre China și Rusia, susținerea politicii americane de amestec în U.E. și nu, în ultimul rând, de ironizarea economiei și a produselor chinezești, prin ,,glasul” așa-numitelor televiziuni ,,independente”. Politicienii se luptă pentru preluarea unor ministere care le aduc doar lor beneficii, criticându-se unii pe alții. Ce face națiunea română devenită popor, ce fac cetățenii acestei țări? Nimic! Este o lehamite generală: bogătanii petrec prin străinătățuri sau prin stațiunile scumpe din România, mijlocașii stau prin case, se plimbă prin parcuri și uneori pe la pădure, profitând cât timp acestea mai există, unii mai fac câte o demonstrație sau o grevă pe care guvernanții nu le iau în seamă, saracii beau din puținul pe care-l au sau pe datorie, pe la cârciumile de la colțuri sau pe la prăvăla din sat, înjurând și făcându-și curaj, ca, ajunși acasă, să-și bătă nevasta și copiii.
Noi, prin glasul politicienilor, am devenit peste noapte doar europeni, ca și cum n-am fi fost europeni, dinaintea acelor europeni veniți de prin Asia sau coborând din munți, flămânzi și sălbatici, distrugători de culturi și civilizații, care, după ce ei s-au civilizat și culturalizat, au distrus alte culturi și civilizații de pretutindeni. Noi nu mai avem niciun interes, nicio nevoie, pentru că toată grija noastră este îndreptată către Ucraina. Suferim mai mult ca tinerii lor, care petrec prin cluburile din Kiev, ca bogații lor, care se plimbă fără nicio grijă prin Dubai și în toate țările europene, unde își văd de afaceri. Sunt sigur că niciun bănuț de al lor nu trec prin Ucraina, pentru susținerea sinistraților. De aceștia au grijă europenii, aflați în crize economice, sociale, politice, și doborâți de cataclisme naturale.
ApreciazăApreciază
Foarte interesanta, adevarata si totodata dureroasa aceasta radiografie a momentului din tara si de aiurea.
ApreciazăApreciază