Intâlnire cu președintele Institutului de Relații Internaționale

Wang Chao este un distins diplomat, fost adjunct al ministrului de externe. În prezent, este președintele Institului de relații internaționale, membru al Biroului permanent al Parlamentului și vicepreședinte al Comisiei de politică externă. I-am mulțumit pentru invitația de a vizita China și pentru organizarea acesteia. Am admirat sediul superb al Institutului —fosta reședinta a fiului împăratului. Am discutat aproape trei ore, inclusiv la dineu, despre ce se întamplă în lume și despre poziția Chinei, dar și despre relațiile bilaterale.

10 gânduri despre “Intâlnire cu președintele Institutului de Relații Internaționale

  1. off-topic, dar important pentru romanii din Ucraina. Etnicii romani cer Ucrainei sa renuntela sintagma „limba moldoveneasca”, mai ales ca in Repuboica Moldova limba oficiala este cea romana acum.

    Am cerut si eu. Sa vedem daca misca vreo inima de ucrainean din puterea de la Kiev. Nu e un mare efort pentru ei sa faca asta, chiar si pe timp de razboi.

    https://www.dcnews.ro/etnicii-romani-cer-kievului-sa-renunte-definitiv-la-sintagma-limba-moldoveneasca-la-fel-ca-r-moldova-oficial-aceasta-mai-e-recunoscuta-doar-de-ucraina-si-transnistria_916744.html

    Apreciază

  2. China are doua mari seturi de probleme regionale, care sunt si despre securitate, si despre economie si despre dreptul international (Conventia ONU al Dreptului Marii din 1982, cu istoricul sau interesant):

    1. Chestiunea Taiwanului: din perspectiva lor „unirea” cu aceasta insula mai mare. Din perspectiva gloabala, accesul navigatiei (transport marfuri) pe apele din aceste strimtori si productia de cip-uri.

    2. Situatia din Marea Chinei de Sud. Problematica aici este la fel de complicata, cind tarile din vecinatate au nu doar au pretentii conflictuale cu China despre limitele lor teritoriale in aceasta mare (delimitarea frontierelor), dar au conflicte intre ele care pot afecta China. Filipine si Vietnamul au un conflict deschis pe tema asta.

    China insa este cel mai mare pericol pentru aceste state vecine marii pentru ca afirma ca apele sale teritoriale sunt delimitate de „hartile vechi”.

    Desi Filipine a cistigat toate procesele la Haga impotriva Chinei, China refuza sa le recunoasca. Incalca China astfel dreptul international?

    „…In July 2016, the Permanent Court of Arbitration at The Hague issued its ruling on a claim brought against China by the Philippines under UNCLOS, ruling in favor of the Philippines on almost every count. While China is a signatory to the treaty, which established the tribunal, it refuses to accept the court’s authority…”

    https://www.cfr.org/global-conflict-tracker/conflict/territorial-disputes-south-china-sea

    Apreciază

  3. Putin s-a plins deseori despre cit de rau a fost pentru Rusia desfiintarea URSS, insa, daca nu se destrama URSS, el nu ajungea Presedinte al Rusiei. Poate vreun grad mai mare pe la KGB, dar in nici un caz Presedinte.

    Dar, probabil drama mai mare decit asta pe care fie nu o vede, fie o vede si o ignora este ca Rusia, isi pierde toti aliatii ex-sovietici treptat, care sunt atrasi acum fie de Europa (Moldova, Ucraina, Georgia, Belarus se impiedica de un dictator dar cred ca va trada Rusia), fie spre China. Tarile din Asia Centrala au semnat cu China niste acorduri recente care indica acesta de-orbitalizare din spatiul rusesc, cu centrul gravitatiei la Kremlin, si intrarea pe orbita „Soarelui China”. In timpul de-orbitalizarii, vor cadea multe parti ale acestor sateliti cu pagube in Rusia. Poate chiar anumite conflicte mai serioase in zona spre disperarea Moscovei.

    Cum Rusia e slabita de un razboi pe care l-a declansat cu multa mandrie dar si multa prostie, tarile din fostul spatiu sovietic incep sa inteleaga care va fi noul boss in zona, econimic vorbind. Pierderea Kazahstanului pentru Rusia in favoare Chinei va insemna o Rusie pe cale de implozie, pentru ca Rusia nu stie sa se defineasca decit ca actor dominant, tip „controlor”. Rusia nu are ce sa aduca mai mult decit China in aceste relatii cu statele din Asia Centrala.

    „…China is intensifying its economic and political engagement with the former Soviet states as Russia channels what remaining resources it has into the war in Ukraine. Some Central Asian states are increasingly stand up to Moscow, with Kazakhstan not recognising Russian-controlled regions in eastern Ukraine to Tajikistan demanding more „respect” from the Kremlin…”

    https://www.reuters.com/world/asia-pacific/central-asia-leaders-converge-china-xi-touts-enduring-friendship-2023-05-18/

    Apreciază

  4. Realmente ne-ar interesa o sinteză a schimbului de păreri cu gazda chineză, inclusiv dacă aceasta a comentat și lipsa de viziune a guvernanților români față de relațiile cu China, comparativ cu alții care-și cunosc și promovează interesele, dincolo de barierile impuse de alianțe trecătoare și păguboase pentru interesul național.

    Apreciază

  5. Stimate dle TREXSR, de ce ne țineți domnia voastră în suspans și ne lăsați să credem că sunteți vreo cometă rătăcitoare prin univers sau vidul cuantic? Treaba e că dvs rătăciți și pe aici pe bătrânul nostru Pământ. Văd că sunteți un mare amator al logicii confruntării și nu vreți deloc să faceți saltul din imperiul necesității în cel al libertății. Ia citiți domnia voastră acea bijuterie de diplomație care este Decalogul de la Helsinki, sau îl aruncați și pe ăsta la gunoi! Pe noi ar trebui să ne interesesze mai degrabă apropiata (doamne ferește) implozie a României și nu a Rusiei. Mai întâi v-aș recomnda să citiți discursul lui Putin din 2001 în Bundestagtul german primit cu standing ovation de nemți, era unul foarte urban, aș zice chiar generos. Și nemții chiar au reacționat pozitiv ceea ce nu a plăcut, știți domnia ta, peste Marea Baltă, încât Putin a trebuit să reacționeze cu un nou discurs la München în 2007 când le-a cam frecat ridichea Vestului , SUA mai ales, ofensat de îndrăzneala lui Putin, care a ținut și o celebră conferință de presă cu cerberii jurnalismlui occidental cărora , pe scurt, le-a cam închis gura. Domnii și domnișoarele ălea guralive au terminat repede gloanțele și s-au dat la fund că și-au epuizat SMS-urile.Dar despre asta nu s-a comentat nimic, de ce ? Pentru că Putin le-a aruncat în față toată ipocrizia și lipsa de fair play, așa ca s-o știe și ei. Apoi a mers din rău în mai rău, ca pe Maidan, pentru că ,,democrația,, era în marș forțat și cine să i se opună? Desigur, mă interesează ce se întâmplă în Rusia pencă e marele nostru vecin spre norocul sau nenorocul nostru (mai mult din prostia noastră), dar mai mult ne interesează ce se vede cu ochiul liber că din poziția de executanți penibili ai unor ordine contrare interesului național ne vom trezi că vom ieși din istorie de unde… (aici urmează bancul cu Dincă, sper că-l știți) . Nu știu de ce vă mirați că China încheie acorduri cu țări foste sovietice! De ce ar trebui să fie neapărat rău pentru Rusia? Eu zic că e mai bine să încheie cu China decât cu marele Jupân, ceea ce este bine dpdv al Rusiei. V-ați prins? Apoi, vă rog să aveți cea mai mare încredere în înțelepciunea chinezească pencă, vorba ceea , Mare Zid/Mare Partid! Să vă reamintesc poate esența a ceea ce a zis ce a zis președintele Xi: Vor urma schimbări cum nu au fost în 100 de ani. Și le vom face împreună! Atenție, nu a zis că peste 100 de ani și asta poate să însemne și chiar destul de curând. China știe că de fapt ea este vizată încât nu se va lăsa separată de Rusia și de alte țări zis emergente dar cu pondere serioasă politică și chiar economică. Așa că….pasărea Mihai Viteazu. E atât de simplu sau….Om muri și om vedea, cum zicea Șefan Andrei. Rog nu mă faceți să vă spun acum ce nu-mi place la Putin (multe nu-mi plac) că ar trebui să vă spun și să vă puneți în locul lui și să vă amintiți și ce au făcut și alții înainatea lui într-o speță asemănătoare, cu alte lozici, fierște. Așa, pour la bonne bouche, deci în beneficiul dvs, v-aș recomanda să citiți un formidabil eseu al lui Einstein: ,,De ce socialism?,, Poate chiar îl veți comenta. Se potrivește de minune pentru vremurile ,,glorioase,, pe care le trăim , de fapt în care băltim, fără nicio perspectivă demnă pentru homo sapiens. Sănătate.

    Apreciază

  6. Astept cu nerabdare intoarcerea Dumneavoastra si impresiile despre periplul chinez, intalnirile avute si conferintele, reuniunile la care ati participat si mai ales cum vad personalitatile chineze relatiile bilaterale cu Romania sau situatia globala.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.