13 gânduri despre “VIDEO – Interviul acordat in cadrul emisiunii „Ediție specială”, cu Mihaela Bîrzila, la Antena 3

  1. Clipul contine si episodul cu Popa care circula cu 235 km/h, grabindu-se in Rai, evident. Probabil ca are o legatura cu subiectul, totusi, pentru ca pare ca am intrat in epoca vitezelor mari cu care rulam statele pe rutele internationale, ele riscind constient coliziuni cu multiple victime. Deci, legatura clara intre Popa vitezomanul si repeziciune cu care SUA si China isi dau shuturi in legatura cu Taiwanul.
    Mult mai intersanta insa mi s-a parut opinia gazdei ca „nu mai ajunge o umbrela de securitate”. Cred ca e vorba de NATO. Sigur, „ploua” in diverse zone, si umbrelele ar trebui sa fie diferite atunci? Sa cerem protectorat de securitate chinez?
    In teorie, ce bine ar fi fost…sa fi pastrat o relatie „calda” cu PC Chinez? Ne-ar fi aparat de o Rusie revizionista? Cumva, China ne-ar fi ajutat sa mentinem Ardealul in Romania, daca Trump ar ajunge iar la putere, si ar renunta la NATO si ar da cadou Europa Rusiei pe tava?
    Eu sunt un om al legii, al dreptului, inclusiv cel international. China sustine azi Rusia, si razboiul evident ilegal, de ocupatie, pe care l-au declansat folosindu-se de tot felul de ideologii, placute lui Orban la urechi, si lui Trump. Cum m-as putea eu alia cu o putere care incalca prin abtinere, dreptul international, sau respecta doar ce convine lor? Acceptam imoralitatea chineza, sud africana, boliviana, iraniana etc? Pai atunci sa renuntam la dreptul international, daca e doar a la carte. Bazai si eu pe aici…
    Dar exista si cealalta parte a monedei, realtitatea despre statalitea Taiwanului, pe care SUA o ignora, doar ca SUA nu au incalcat dreptul international…inca… si nu au recunoscut oficial Taiwanul ca stat independent.
    Ce haos mondial!
    Am inteles de la moderatoare ca „noua ordinea mondiala” deja s-a instaurat si ca Romania nu ar sti de ce fuste sa se agatze? Este totusi in interesul nostru national sa ne debarasam de principiile pe care le impartasim cu aliatii pentru o ideologie si un set de valori straine noua, si istoriei noastre? Ah, doar daca se doreshte sa revenim la comunism cu fata umana…si relatii economice de piata, adica, „economie pe pile”? Nu ca nu ar fi asa ceva si in capitalim, dar proportiile, echilibrul conteaza.
    Mi-a placut aia cu „guvernul este Institut de cercetare”, mai ales la perioada de analiza, pina sa traga concluziile trece si criza si am ajuns deja in „noua ordine mondiala”.
    Referitor la revizionismul maghiar, Romania trebuie aparata inclusiv de maghiarii din Romania, daca, sa spunem, ne ataca Rusia. Solutia mea a fost sa se faca antrenamente
    de raszboi cu civilii din Transilvania, romani, maghiari, germani, sa apere toti teritoriul Romaniei, Asa s-ar crea mai multe relatii de fratie intre oameni, indiferent de etnie. Dar si idea cu elicopterul e buna cind nesimtirea intrece limitele.

    Apreciază

  2. Haotică in idei prezentatoarea, urmărind doar subiecte de scandal si nu lămuriri pertinente. Ea întreba si tot ea raspundea…
    De ce dracu’ nu face emisiune singură si mai vrea si invitați?!
    Mare lucru nu am reținut că a individa aia a dat cu creierii mei de pereți sărind de la un subiect la altul fără noimă.

    Apreciază

  3. Cred ca v-a incercat tare nervii jurnalista dela Antena 3; atata lipsa de curtoazie si bun-simt pe un post tv cu un fost prim-ministru este absolut penibila. Am avut un amestec de mila si dezgust pentru lipsa ei de profesionalism. Qui prodest?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.