Mircea Popescu, presedintele Consiliului Mondial Român – „Trianon refuzat”

 

” 5 Iunie 2020

Trianon refuzat

Parlamentul României a votat cu mare majoritate o lege cu o simbolistică aparte pentru români, Legea prin care la 4 Iunie să fie sărbătorită ziua la care s-au semnat la Trianon actele de recunoaștere internațională a granițelor României Întregite.

Președintele României a refuzat să o semneze.

Prin nesemnarea Legii sărbătoririi Trianonului, Klaus Iohannis, ca președinte al României, are o poziție incalificabilă. Este o recidivă.

Să nu uităm că la ședința solemnă de la Parlament de pe 27 Martie 2018, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la care a participat Casa Regală, Patriarhia, Academia, partidele, doar președintele României a lipsit.

La Trianon s-a parafat „certicatul oficial de naștere” al României și ni s-a recunoscut teritoriul național.
Nesemnând legea-simbol, Iohannis refuză să recunoască acest teritoriu care nu este un cadou, ci este un drept.

Întregirea s-a obținut prin luptă, prin jertfă și prin hotărârea națiunii de a trăi într-un singur spațiu național.

Refuzând parafarea legii, Iohannis, la fel ca și Ungaria, nu recunoaște nici jerfa, nici lupta poporului român pentru reîntregirea națională.

Grav este că sunt influențați numeroși români care consideră că la Trianon ” ni s-a dat” Transilvania, nu că s-au recunoscut internațional granițele României.
Ca urmare, justifică acești români, nu trebuie să-i supăram pe maghiari prin sărbătorirea Trianonului.

Iată că afirmația: „Refuzând parafarea legii, Iohannis, la fel ca și Ungaria, nu recunoaște nici jerfa, nici lupta poporului român pentru reîntregirea națională.„, capătă consistență, la doar 24 de ore de la Ziua Trianononului, prin atacarea Legii la CCR de către același președinte, Klaus Iohannis.

Din punctul meu de vedere domnul Iohannis are o atitudine nepatriotică și nereprezentativă ca președinte al României.

Mi s-au adus argumente în favoarea sa că și MAE a procedat similar prin ignorarea Zilei Trianonului.
La acestea am replicat că nu poate fi pus semnul egal, deoarece Iohannis este „cauza„, iar poziția MAE este „efectul„.
Și prin încățățânarea președintelui de a se opune sărbătoririi Trianonului, vedem că se confirmă și acest lucru.

Dar trebuie spus că aici, la încurajarea pozițiilor sale prea puțin naționale, se ajunge, dacă din varii motive (simpatie sau aderență politică), încercăm să mușamalizăm atitudinea îndoielnică a lui Iohannis privind problemele naționale.

Sigur, ne revoltăm pe bună dreptate în legătură cu atitudinea nereprezentativă și cel puțin nepatriotică a președintelui României, dar ar fi mai indicată o poziție comună / rezoluție în acest sens a partidelor politice, mai ales a celor parlamentare care au votat legea.

României îi lipsește în acest moment un președinte ca Donald Trump.”

 

39 de gânduri despre “Mircea Popescu, presedintele Consiliului Mondial Român – „Trianon refuzat”

  1. Nu m-am așteptat si nici nu ma astept la sentimente patriotice ale alogenilor ajunsi printr-o eroare a istoriei la conducerea tarii. Sper sa mai apuc ziua în care la conducere vor fi romani adevărați, cu drag si respect pentru valorile naționale si pentru care globalizarea sa fie pusa pe locul ultim al priorităților!

    Apreciază

  2. Intrebarea este cum a ajuns acest om presedinte in Romania?

    Trimis din Yahoo Mail pe Android Pe sâm., iun. 6, 2020 la 9:20, ADRIAN NĂSTASE a scris: #yiv7807303569 a:hover {color:red;}#yiv7807303569 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv7807303569 a.yiv7807303569primaryactionlink:link, #yiv7807303569 a.yiv7807303569primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv7807303569 a.yiv7807303569primaryactionlink:hover, #yiv7807303569 a.yiv7807303569primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv7807303569 WordPress.com | Adrian Năstase posted: ” ” 5 Iunie 2020Trianon refuzatParlamentul României a votat cu mare majoritate o lege cu o simbolistică aparte pentru români, Legea prin care la 4 Iunie să fie sărbătorită ziua la care s-au semnat la Trianon actele de recunoaștere internațional” | |

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mircea Popescu
    Înțeleg că după fulminanta revenire a economiei bazată pe manufactură, Statele Unite vor rămâne cu Mexic și Canada în calitate de parteneri COMERCIALI principali. Este foarte bine pentru Donald, își va îndeplini obiectivul numit ,, America First”, chiar înainte de alegeri, chiar dacă unchiul va fi First doar în America de Nord.
    Dar vorba românească universală…..Mai bine fruntaș în sat decât codaș la oraș.
    (Z)

    Apreciază

    • Dl Mircea Popescu a scris un articol foarte elaborat si adevarat cu toate acestea am niste amendamente, pe care nu le voi comenta acum. Probabil ca acesta este secretul revenirii economice rapide a SUA, marea manufactura si totusi sa n-o intelegem (manufactura) ca atare, SUA este un stat extrem de bine cladit industrial, de inalta tehnologie. Ma uit in „ograda” noastra, daca Romania ar avea ramura manufacturiera solida (intreprinderile mici si mijlocii), aceasta exista, ar putea face un comert temeinic cu vecinii sai, ar exista o piata de desfacere, atat spre vest cat si spre est intr-un beneficiu reciproc avantajos. Din pacate nu avem un Trump sa ne „lumineze calea”.

      Apreciat de 1 persoană

      • Anonimul
        Cu prea mulți ,, luminători” (a se citi ,, piromani”) pe metru pătrat, riscăm să incendiem lumea…
        Eu sunt mai conservator din acest punct de vedere și prefer, în România, doar o scânteie de viziune (așa cum este Adrian Năstase), o scânteie capabilă să determine ca națiunea ea însăși să producă lumină.
        O lumină capabilă să spargă clopotul de sticlă securizată sub care alții ne-au condamnat să trăim.
        Dacă dvs vă simțiți un om liber, înseamnă că sunteți un om fericit. Sau, înseamnă că sunteți în asentimentul Ambasadorului când ne sugerează destul de puțin voalat că viitorul președinte potrivit pentru România se numește Laura Codruța Kovesi.

        Apreciază

      • Creatorii Statului Procurorilor au avut grijă să înăbușe inițiativa privată și restricțiile impuse de CIVID au aut același scop – fără dezvoltarea capitalului românesc!

        Apreciază

      • @ZeV
        Rezonez cu dvs., in privinta d-lui Adrian Nastase, au avut unii grija sa toarne apa peste „stanteia” dansului, iar „luminita de la capatul tunelului” s-a indepartat de noi in toti acesti ani care au urmat. In privinta libertatii, incerc in fiecare dimineata cand ma uit in oblinda sa vad un om liber. Avand in vedere ca am impresia ca sunt un om liber, fericit in bula lui, nu sunt in asentimentul niciunui ambasador (nici macar cu majuscule), iar gandul ca LCK ar putea deveni presedinte de tara ma infioara de-a dreptul (ceea ce n-ar fi imposibil in conditiile date de manipulare si tampenie generalizata).
        Imi pare rau ca ati interpretat sau ati inteles gresit spusele mele, adevarat, sunt de multe ori prolix sau mai pe romaneste vorbesc in dodii pentru derutarea „adversarului”, pentru care-mi cer scuze tuturor, insa mi le asum.

        Pentru @serbafl
        Din pacate capitalul romanesc este acreditat ca o gasca de hoti si jefuitori, iar „lumina” LCK alaturi de toti acolitii ei a facut tot posibilul sa calce in picioare si farama de initiativa romaneasca. Sa nu uitam „lupta” dusa impotriva unui mare roman, dl. I.Tiriac, caruia idiotii au vrut sa-i darame toata „constructia” de la Otopeni si nenumarate piedici puse acestui roman care a vrut sa ajute Romania prin diverse mijloace si indraznesc sa spun dezinteresat. Vezi Doamne toata lumea era impotriva sa, ca se va imbogati, era deja bogat si este cel mai bogat roman pe picioarele sale si sunt mandru pentru asta.
        Am impresia ca nu s-au tras invataminte, nimic, lemn Tanase, dupa aceasta experienta a Covid-ului.

        Apreciază

      • @Anonimul spune:IUNIE 7, 2020 LA 3:34 PM
        Nu era nevoie să-mi întărești ce am scris, dar dacă tot ai făcut-o este cazul să-ți amintesc că acea cale ferată a fost plasată prin acel spațiu PENTRU A ZĂDĂRNICII CONSTRUCȚIA CAMPUSULUI UNIVERSITAR PENTRU CARE iON ȚIRIAC DISCUTASE ȘI CU jean-claude juncker !!!

        Apreciază

  4. Poporul roman a ajuns o molusca…o masa gelatinoasa ce nu are nici o reactie la atingerea demnității naționale.. Cu ac. atitudine sigur vom pierde totul , inclusiv țara…

    Apreciază

  5. ,,Refuzând parafarea legii, Iohannis, la fel ca și Ungaria, nu recunoaște nici jerfa, nici lupta poporului român pentru reîntregirea națională.”
    .. Nu e la fel, dimpotrivă, Ungaria A SEMNAT tratatul, spre deosebire de Iohannis care refuză o lege de comemorare. Altitudinea lui Iohannis dovedește că pe timp de pace, adevăratul pericol pentru suveranitatea României se află în interiorul țării.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Din punctul meu de vedere este un act de tradare a intereselor Romaniei. Un motiv suficient de puternic pentru a fi demis din functie si pentru a fi ales un nou Presedinte.
    Ca nimeni nu e in strada, ca celelalte partide tac pe tema asta, ca media nu da atentie subiectului, e o chestie paradoxala, inexplicabila.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Avem o sansa deosebita sa-l avem pe domnul Mircea Popescu pe acest blog .
    Un domn , un boier cum spunea Nicolae Steinhardt care reuseste sa nu fie murdarit de ura noroiasa aruncata aici impotriva lui sau de invidiosi cu complexul inferioritatii sau de recrutii nefericiti ai serviciilor lui Putin .
    Iohannis ?
    A lipsit si in august 2017 la minunatul spectacol televizat in direct de la Mausoleul de la Marasesti dat la aniversarea a 100 de ani de la batalie .
    Si cand vad ce nulitate sinistra a trimis la Bruxelles pe postul de comisar dedicat Romaniei …
    Macar de guvernul lui putem scapa la alegeri .

    Apreciază

    • Mă uimești domnule! Am impresia că nu l-ai urmărit tot timpul pe M.P., să zicem c-ar fi neam de boier, dar ce te faci dacă a fost lăst pe mâna unei servitoare clasa III-a ?!
      Si mie îmi place că-l susține pe Trump pentru viitoarele alegeri, dar nu-mi place că sare în sus la orice critică împotriva USA și, mai ales, nu-mi place că NU RĂSPUNDE LA ÎNTREBAREA: UNDE-I CAPITALISMUL DE PÂNĂ ÎN 1990 ?!!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Președintele urăște cănd nu este întotdeauna în centrul atenției. Nu a fost ideea lui ca 4 iunie să fie Ziua Tratatului de la Trianon, pe care ar fi putut să o exprime, când acuza PSD de înțelegerea cu Ungaria, privind cedarea/vânzarea Ardealului. Atunci, când Parlamentul a aprobat Legea Tratatului de la Trianon,propusă de Corlățeanu, pesedist de marcă, a conceput planul cel mai rău de răzbunare: să nu le dea românilor bucuria sărbătoririi celor 100 de ani de la recunoașterea țării lor ca stat unitar și independent. Românilor, ca și altor popoare, li s-au recunoscut dreptul la autodeterminare, prin tratatele încheiate la Paris, după Primul Război Mondial. Românii din cele trei provincii românești încorporate la două imperii, Țarist și Austro-Ungar, au hotărât să să se desprindă de aceste imperii și să se unească cu țara mamă. Nu înțeleg de ce ungurii sunt supărați. Nu li s-a luat teritoriul Panoniei, teritoriu unde s-au stabilit, când au venit din zona Uralilor. M-a surprins plăcut faptul că au pus pe 4 mai coroane de flori la statuia lui Matei Corvin, regele Ungariei, de origine română, care le-a înființat prima Școală de Miniatură ( în Moldova și Țara Românească astfel de școli existau de pe vremea lui Alexandru cel Bun, respectiv, Mircea cel Bătrân), primul Observator Astronomic, prima Bibliotecă la Budapesta, cel care le răspundea regilor occidentali, care refuzau să le dea fiicele de nevastă, pentru că nu are origine regală, că este ,, român și românii sunt romani.” Indirect, le spunea că originea lui romană este mai presus de orice ,,os regal” sau de orice ,,sânge albastru.” Umaniștii italieni, aduși la curtea sa, ne relatează că nobilimea maghiară, în majoritate neștiitoare de carte,îl numea ,,crăișorul românilor.” Așadar, maghiarii din Transilvania, supărați pe Trianon și pe această sărbătoare a românilor, a adus un omagiu unui rege de origine română, care i-a civilizat și care le-a mărit teritoriu, prin cuceririle făcute spre vest și care i-a apărat de turci.

    Apreciază

    • Matei Corvin ?
      Maghiarizat 100 % .
      Romanii din Ardeal in timpul lui ?
      Serbi , iobagi , asimilati sub-oamenilor .
      Nu ei puteau da clasa ungurilor .

      Apreciază

      • Cu regret, vă aduc la cunoștință, că iobăgia/șerbia a fost legiferată în Transilvania, după Războiul Țărănesc condus de Gheorghe Doja, în vremea anarhiei din Ungaria, după moartea lui Matei Corvin, și a voievodului Ioan Zapolya, în anul 1517, când a fost emis codul de legi „Tripartitum-ul lui Ștefan Werboczi”. Prin Tripartitum se definește denumirea de „popor”, care îi cuprinde doar pe nobili, și denumirea de „plebe”, atribuită celor care nu erau nobili, adică țărănimii, deci majorității românilor. Prin acest act, țăranii erau obligați la ,,totală și perpetuă iobăgie” ( ,,mera et perpetua servitute.”) Până la această dată, țăranii, fie români, maghiari, secui, erau chiriași pe pământul nobililor, având anumite obligații, dar erau oameni liberi, pentru că se puteau muta de pe un domeniu feudal pe altul. Aceeași situație o aveau toți țăranii , care nu aveau pământ, din întreaga Europă, fenomen, care a apărut în perioada de decădere a Imperiului Roman și a năvălirii migratorilor, ai căror urmași, astăzi, îi considerăm marii democrați și civilizați ai Europei Occidentale.
        Că Matei Corvin era maghiarizat este o altă problemă: toată nobilimea română din Transilvania s-a maghiarizat și s-a catolicizat ( în special, după constituirea în anul 1438 a Unio Trium Nationum) pentru a putea avea drepturi politice. Măcar Corvin și-a păstrat numele românesc și avea conștiința originii latine. Drăgoșești au devenit Dragfy ( în vremea lui Matei Corvin a fost , într-o perioadă, voievod al Transilvaniei Bartolomeu Dragfy), Cândeștii au devenit Kendefy, Banu a devenit Banfy ș.a.m.d.
        Și ce clasă le-a mai dat românii din Transilvania, maghiarilor, atât ca voievozi. cât și ca oameni de cultură: Roland Borșa, Iancu de Hunedoara, Ștefan Mailat, Mihai Valahul din Cioc, Filip Fecioru ( maghiarizat More, familie aflată sub protecția lui Iancu de Hunedoara și a lui Matei Corvin), Martin Harcius din Hațeg, Mihai Halici, Nicolae Olahus sau Ion Caianu. Niciunul dintre ei nu și-a negat originea română și toți aveau conștiința originii latine!

        Apreciat de 2 persoane

      • Excelent crâmpei de istorie… (și) românească domnule Oscar Wilde.
        Întotdeauna m-au impresionat mințile lucide și argumentative (așa cum este și a dvs) de la care am permanent ce învăța.

        Apreciază

  9. Pe sâmbătă, 6 iunie 2020, 09:21:08 EEST, ADRIAN NĂSTASE a scris: | Adrian Năstase posted: ” ” 5 Iunie 2020Trianon refuzatParlamentul României a votat cu mare majoritate o lege cu o simbolistică aparte pentru români, Legea prin care la 4 Iunie să fie sărbătorită ziua la care s-au semnat la Trianon actele de recunoaștere internațional” | |

    Apreciază

  10. AVEM UN PRESEDINTE DE RASUL CURCILORRRRRRRRRRRR Pe sâmbătă, 6 iunie 2020, 14:53:23 EEST, stoica sica a scris:

    Pe sâmbătă, 6 iunie 2020, 09:21:08 EEST, ADRIAN NĂSTASE a scris: | Adrian Năstase posted: ” ” 5 Iunie 2020Trianon refuzatParlamentul României a votat cu mare majoritate o lege cu o simbolistică aparte pentru români, Legea prin care la 4 Iunie să fie sărbătorită ziua la care s-au semnat la Trianon actele de recunoaștere internațional” | |

    Apreciază

  11. În ceea ce-i privește pe așa-zișii ,,urmași ai Brătienilor”, aceștia ,,îi cântă în strună” Președintelui, care nu are nimic de a face cu originea latină ( Gh.I. Brătianu ,,O enigmă și un miracol istoric: poporul român”) și nici cu participarea la susținerea drepturilor românilor la Tratatul de le Trianon ( apropos pentru liberalii neștiutori: tratatul a fost semnat la Trianon de dr. Ion Cantacuzino și de Nicolae Titulescu, iar social-democrații Ion Flueraș și Iosif Jumanca au participat în calitate de delegați ai României la Conferința de Pace de la Paris din 1919 – conduși de Ion. I. C. Brătianu-, exprimând poziția și argumentele socialiștilor pentru recunoașterea unirii Transilvaniei cu România). Așadar, și social-democrații și-au adus contribuția la recunoașterea dreptului la autodeterminare a românilor și au rămas până astăzi credincioși acestui principiu. Se pare că liberalii oscilează.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Domnule Presedinte al Fundatiei Nicolae Titulescu, Adrian Nastase, Domnule Ministru de Externe, Domnule Presedinte al Camerei Deputatilor, Domnule Presedinte al Senatului, Domni si Doamne parlamentari, cum de rabdati ca doi straini de Romania, prin etnie, chiar daca sunt nascuti in Romania, sa-si bata joc de o tara intreaga, sa-si bata joc de un popor intreg, sa-si bata joc de Parlamentul Romaniei, sa-si bata joc de Constitutia Romaniei, sa-si bata joc de Limba Romana, sa-si bata joc de Eroii Neamului romanesc care au murit pe campurile de lupta pentru apararea tarii si pentru reintregirea granitelor tarii, sa-si bata joc de semnatarii Tratatului de Pace de la Trianon, Dr. Ion Cantacuzino si de diplomatul de exceptie, Nicolae Titulescu, numit de europeni privighetoarea Romaniei la acea vreme, sa-si bata joc de toti intelectualii si fauritorii Romaniei Mari, amintesc pe Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, de tot poporul participant in 1918 la Alba-Iulia, sa-si bata joc de Armata Romana eliberatoare ai Basarabiei si Bucovinei pamant romanesc la eliberarea Ungariei de trupele hitleriste. Acesti indivizi se numesc Klauss Iohannis si Ludovic Orban care nu au nici in clin nici in maneca cu poporul roman, cu natiunea romana si cu limba romana! Un alt mercenar, Ion Cristoiu, vedeti ce clabuci face la gura, aproape se inneaca, despre Trianon, ce bine a facut Iohanis ca nu a promulgat legea legislativa a Parlamentului, ca Transilvania am primit-o cadou de la Trianon, tot la fel de bine putea fi data Ungariei !!! Domnilor ma iau durerile de cap ce aud si vad din gura unora!!! Nu mai exista romanism, nu mai exista patriotism, nu mai exista vatra romaneasca ? Onorat Parlament al Romaniei va rog respectuos procedati in cercetare si aplicare a masurilor ce se impun pentru faptele de antiromanism, de boicotare a legilor Parlamentului Romaniei, de neparticiparera la activitatile si actiunile importante ale zilelor nationale ale Romaniei; de nearborarea Drapelului de Stat al Romaniei in judetele Covasna, Harghita si Mures; pentru ca nu a luat nici-o masura sau pozitie ferma impotriva sanjaului maghiar; pentru ca nu respecta legea suprema a statului roman Constitutia; pentru ca instiga la ura clasa politica-partidele politice intre ele; pentru ca este un mincinos; pentru ca la orice proiect legislativ al Parlamentului trimis spre promulgare individul este „Gica Contra”, nu fotbalistul si antrenorul echipei nationale de fotbal, ci imparatul Romaniei care, i se zice si presedinte! Sa fie demis si deferit justitiei, pe care o apara, pentru tradare nationala ca este in fruntea statului roman, patria lui este Germania ! Cei mai pregatiti specialisti juristi din tara, in frunte cu Dl. Adrian Nastase sa se intalneasca si sa discute problema conducerii tarii, sa inceapa pregatirea destituirii individului de la conducerea tarii, sa fie condamnat pentru inalta tradare, distrugerea economiei nationale( a padurilor, lacurilor, centrale electrice si hidroelectrice, vinderea pamantului grofilor, instrainarea unor cladiri nationale la unguri, instrainarea unor institute si scoli ungurilor, analfabetizarea Romaniei, introducerea in scoli a unor programe de invatamant de prost gust si rusine pentru elevi incepand cu clasele mici, ceea ce nu este in regula! Dupa condamnare sa-i fie confiscata toata averea pe care a obtinut-o prin inselaciune!
    Indreptati-va pasii si inimile cat mai des spre Putna; spunea regretatul Mitropolit PIMEN al Sucevei si Radautilor. Aici va veti intalni si cu Mihail Eminescu, cel care ni l-a infatisat pe Stefan Cel Mare ca model de traire a virtutilor crestinesti si patriotice; sa cititi poezia Doina, numit de un bun roman” O rugaciune” si veti intelege cel mai bine, cand veti ajunge in Parlament sau in Guvern, cum sa conduceti tara; veti intelege cat de mult au gresit parlamentarii de ieri sau de azi dand legea vanzarii de terenuri strainilor, au instrainat peste 2( doua ) milioane de hectare, curata tradare de tara-dispret total fata de Eroii Neamului care si-au dat viata pe campurile de lupta pentru apararea pamantului Tarii, sfintiindu-l cu sangele lor !!! Patriotismul, spunea M. Eminescu… este iubirea trecutului. Fara cultul trecutului nu exista iubire de Tara ! Domnule Adrian Nastase, am scris c-am mult, dar face !!!
    Doamne, ajuta Romania !

    Apreciază

    • Oportun act de revoltă, dar nu uita de, în ordinea intrării în scenă: Brucan și GDS (alexandru paleologu, liiceanu, pleșu,cornea,patapievici ș.a.m.d.), recruții lui soroș (mungiu-pippidi,monica macovei, renate weber, daniel dăianu, ș.a.m.d.), PNȚ-CD ca principal susținător al principiului „Restitutio in integrum” și călin popescu-tăriceanu ce a impus aplicarea acestui principiu, precum și cel mai mare profitor al epocii post revoluționare – traian băsescu !
      Sigur nu trebuie uitați presarii, în special finanțatorii, dar și oportuniști, care au făcut carieră tocmai pe baza poziționării precum Gică Contra.
      Nu-mi amintesc să fi întâlnit exprimarea:„Patriotismul, spunea M. Eminescu… este iubirea trecutului.”, dar îmi place. Mulțumesc !

      Apreciază

  13. Ciolanis, un pitecantrop in erectie … vorba marelui CTP … ce pretentie poti sa ai de la o nevertebrata lesinata ? Istoria nu se invata la ora de fizica, respectul fata de un sistem de valori, da ! OM, nu binom !

    Apreciază

  14. Tupeu atomic penelist identic in comunicate .
    Senator PNL de Valcea si senator PNL de Suceava , ambii in presa lor locala : ” in sase luni PNL a facut ce PSD a tinut blocat si nu a facut sase ani . Am dat drumul la lucrarile lotului 1 al autostrazii Sibiu – Pitesti , am semnat pentru lotul 5 al aceleiasi autostrazi , am inceput lucrarile la drumul expres Craiova – Pitesti In doua saptamani se va semna contractul pentru autostrada Biharea – Marghita ( Chiribis ) ” .
    Cum pot minti in asemenea hal ?
    Guvernul Grindeanu a lansat licitatiile pentru loturile 1 , 4 si 5 din autostrada Sibiu – Pitesti , cand Orban si ONG-urile useriste zbierau ca e ilegal pentru ca nu sunt studii geotehnice pentru loturile 2 si 3 ( in munti ) si ca trebuie asteptate aceste studii geotehnice ( in lucru si astazi , nimeni nu stie cine le face si unde este cu ele ) .
    Guvernul Dancila a semnat in aprilie 2019 contractul pentru lotul 1 din autostrada Sibiu – Pitesti , nu inainte ca ministrul Cuc sa -i oblige pe nefericitii care vroiau sa blocheze totul prin contestatii sa-si retraga contestatia . Acest contract semnat in aprilie 2019 permite , dupa un an de proiectare , lucrarile de astazi .
    Drumul expres Craiova – Pitesti a fost initiativa guvernului Tudose la indemnul lui Olguta Vasilescu de la Craiova – dupa PNL USR Ciolos trebuia lansata o licitatie pentru un studiu de fezabilitate pentru o autostrada , normal , azi n-am fi fost nicaieri cu proiectul – in decembrie 2018 s-au semnat contractele pentru jumatatea de Vest si lucrarile au inceput in vara lui 2019 .
    Sectoarele autostrazii Transilvania in Bihor si Salaj ?
    Licitatii lansate in 2018 de guvernele Tudose si Dancila …

    Apreciat de 1 persoană

  15. Domnule, dar ce grozavie mai este si asta? Daca nu sarbatorim, se schimba harta Romaniei? Nu cred ca asta este singura solutie pentru a ne pastra integritatea, valorile, proprietatile… Nu mai fiti necajit!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Domnule Mircea Popescu va rog sa-mi permiteti sa fac acele amendamente la excelentrul Dvs. articol.
    Referitor la pozitia MAE pe aceasta tema, sa nu uitam ca avem un guvern politic, dupa stiinta mea ministrul reprezinta ministerul de resort. „Efectul ” ar fi fost ca dl. ministru sa-si dea demisia, ori in acesta situatie este de acord cu „miscarile” d-lui 66,09%. Acest domn, cu certitudine stiti, a fost votat majoritar de romanii din Transilvania, acei concetateni care se considera superiori celorlalti traitori din provinciile istorice romanesti. Toate acestea au fost posibile pe fondul unor manipulari subtile si in timp, a sustinerii razboiului „romano-roman” atat din interior cat si din exterior. Daca cetatenii ar fi fost uniti (in cuget si simtiri), alaturi de niste politicieni responsabili, sigur situatia Romaniei ar fi fost alta.

    Apreciază

  17. Se vorbeste mult despre geopolitică. Sa fiu cinstit nu prea stiu ce ar fi asta , dar fata de ce am auzit p[rin liceu (ceva despre fantezii germanio-naziste) am mai aflat ca ar exista 2 teorii : aia cu Heartlandu si doctrina lu’ Mahan (imbogatita cu cea a lu Douhet as zice eu!). Si am mai gasit in cartea „Suez 40 secole de istorie” un citat atribuit lui Napoleon al III lea „Fiecare tara face politica geografiei sale

    O concluzie, scuzati, demna de un plontoner adjutant : concisa, precisa, inteligibila pana si de morroni! Poti sa o complici pe 10.000 de pagini da nu ai cu ce o imbunatati!

    E .. si daca asta este geopolitica … parca unele lucruri devin cuantificabile ..

    Dar sa ne ocupam de țurcanele noastre din AD 2020.

    Dintai … traim ani de cotitura. Spre finele anilor 80 s-a descoperit (de statisticeni americani) ca in lume s-a intamplat ceva similar cu inversarea polilor magnetici. Circuitul comercial al Pacificului de Vest (cu excluderea Chinei, Japoniei si Coreii de Sud) ajunsese sa depaseasca ca volum si valoare comertul transtalantic!!!!

    Ca sa intelegeit implicatiile – precedentul a fost in jurul anului 1500 cand Vasco da Gama s-a intors din India bine incarcat cu mirodenii …. cuplat cu cucerirea Tenochtitlanului de catre Cortes (jaful lui Cortes a adus aurul necesar Europei). Si atunci axa cometului s-a mutat din E Mediteranei pe litoralul atlantic al Europei …. si cum spunea Walter Raleigh „cine deține comerțul deține averea; cine deține bogăția lumii ține lumea însăși

    Si in anul 1989 sistemul „socialismului real” din Europa KAPUT!!!!

    Si acest esec al „comunismului” (cum zic americanii) a avut si nister colaterale mai putin spectaculoase dar extrem de importante.

    O consecinta „minora”, „secundara” a fost abandonarea Africii . tari afrcicane si-au pierdut „sponsorii” gen RSR sau URSS .. samd. Mai rau, mi se pare, ca tari „capitaliste” s-au cam retras si ele .. Au urmat cca 2 decenii de „zapaceala”, conflicte „civile”, anarahie militara, suferinat si multa moarte. Caci retragerea astora a insemnat mai putin comert, mai putini bani …. deci tulburari!!!!

    Buon.. Romania nu s-a mai bagat in Mozambic …. insa de ce nu a inlocuit-o o tara vestica ?

    E .. pai cum de ce?

    Pai se prabusea si URSS!!!!!

    Ori prabusirea URSS putea insemna accesul la materii prime in cantitati „căcălău” …. in zone percepute ca „mai civilizate” (desi drumurile din Zimbabwe sunt mai practicabile decat alea siberiene!).
    Tin minte ca diversi ziaristi, analisti politici alti „intelectuali” si o multime de alti prostani ignoranti vorbeau despre petrolul caspic ca despre o „noutate” fara sa aiba habar ca Baku era centru al industiei petroliere renumit si „vechi” la 1900!
    Toti sperau la o felie, feliuta sau macar o lingurita din tortul resurselor ex-sovietice!!!

    Toti in frunte cu Doicea cea Grasa (dupa reunire) care a intrat intr-o stare …. superecxcitata dupa ce Rusia ii facu semn cu ochiu „Ia geana la Sibir Iti place ce vezi?”

    Toata lumea statea cu ochii pe Sibir …. precum o ceata de obsedati la un foarte incitant spectacol de striptease …..

    Cam asta era atmosfera de dupa 90 – atunci cand Africa fu „parasita” ……
    Si cand se iti prima oara ideea unui Nou Drum al Matasii .
    Rezumand cestia era simpla : In Siberia sunt resurse minerale vaste, insuficient puse in valoare. Care resurse ar prinde bine .. Europei (adica a de Vest care inca nu era UE).
    Pentru a le pune in valoare ar fi fost nevoie ca sa se faca drumuri de tot felul, noi exploatatii miniere, noi capacitati de productie – in special ptr semifabricate sau „concentrate” de minereu . Astea cereau noi capcitati de producere de energie electrica in zona!
    Ca sa construiesti toate astea ..sa le intretii, exploatezi ar fi fost nevoie de cateva milioane de insi dispusi sa ;lucreze in conditii extreme. Si cand zic extreme apai chiar ca sunt extreme! Cateva adica asa de la 20 milioane in sus !!!
    De unde sa iei aceasta multime de disperati dispusi sa lucreze greu, in conditii extreme si cu o plata.. modica ?
    Cum de unde?
    Din China!!!!

    Bun…. Dar astia ar fi avut nevoie de … tehnologie. Cine sa doteze noile capacitati cu o tehnologie fiabila si la un pret competitiov?
    Simplu. Republica Correa! Adica Kim cel de Sud . Care ar fi oferit si un numar de tehnicieni ptr mentenata si , ei da, conducerea multimii de mucitiori !(Ma refer la conducerea tehnologica)

    Dar finatarea? Finatarea?
    Cum cine?
    Japonia!! care avea un excedent financiar BABAN in cautare (azi stiu, disperata) dupa plasamente!

    Si asa cum gazele din Siberia au ajuns in Europa de vest (mai ales in Doicea) prin gazoductul Transiberian urmau sa ajunga noi materii prime (dar deja „conditionate” ptr o facila prelucrare) si semifabricate de tot felul.

    Si cu aceate furnituri Europa de vest, inca nu Uniune (dar dornica sa devina!) spera sa devina PRIMA PUTOARE ECONOMICA. Ca’d’aia UE rule – ca sa fie o p[iata de peste juma de milard de consumatori cu buzunarele pline care sa sustina o economie tehnologica plina de avant novator !!!

    O sa ziceti ca erau vise roz-chilotii .. Da. Dar erau.

    Apropos ati observat ca lipseste careva din schema? CIne oare?! Popescule ai ceva de zis?!!

    Si ca sa nu ma banuiti de delir (mai am multe sticle pana la el.. nu stiu daca si anii necesari sa consum acele sticle!) sau de pasiuni rusofile sau sinofile .. hai sa fac apel la fostul meu tovaras de partid (PCR), toar’su Emil Constantinescu cunoscut ca si Tzapu Milu :

    [quote]
    Fostul presedinte roman Emil Constantinescu a afirmat ca renasterea Drumului Matasii este in curs de realizare, desi initial se credea ca este o utopie.

    In anii ’90, cand s-a discutat despre acest proiect, „Drumul Matasii era o utopie, acum este o realitate; pragmatic, o realitate”, a afirmat Constantinescu in timpul vizitei la al 18-lea Summit Economic Eurasiatic organizat de Marmara Group Foundation, scrie Turkish Weekly.
    Constantinescu a afirmat ca ideea renasterii Drumului Matasii, coridorul ce leaga Europa si Asia, ii apartine fostului presedinte georgian, Eduard Sevardnadze.

    https://ziare.com/em…n-turci-1357827

    [quote]
    Emil Constantinescu la conferința „Portul Constanța pe Drumul Mătăsii”: „România este subminată de proprii conducători și cetățeni din interior. Am așezat țara în atenția lumii și toate proiectele mele au fost abandonate după ce mi-am terminat mandatul”

    Toate proiectele mari pe care le-am lansat pentru România la nivel european și mondial au avut în vedere Portul Constanța. A fost pentru mine o idee vizionară. A început în 1992, când împreună cu Corneliu Coposu, am fost primiți de primul ministru al Olandei și am prezentat o idee care părea îndepărtată: Rotterdam și Constanța, doi plămâni ai Europei! În 1997, am fixat ca Tratatul dintre Ucraina și România să fie semnat la Neptun, după care l-am invitat pe președintele Kucima în Portul Constanța și într-o vizită pe care am făcut-o la Institutul de Marină am lansat proiectul „România la răscruce” și apoi renașterea Drumului Mătăsii. Constanța a devenit din acel moment un punct crucial. Am primit vizita lui Șevardnadze (președintele de atunci al Georgiei – n.r.), care a fost gânditorul și lansase ideea Drumului Mătăsii și după ce m-a vizitat la Cotroceni la o lună de la începerea mandatului meu ne-am întâlnit la Istanbul și am lansat renașterea Drumului Mătăsii. (…) După discursul meu din Congresul SUA din 1998, în anul următor am fost din nou invitat în Congresul Statelor Unite, în Senat, împreună cu mai mulți președinți din zona Asiei centrale și Europei și în discursul meu am vorbit despre rolul pe care îl au marile proiecte. Sigur, nu s-au lăsat așteptate, anul acesta serbăm 20 de ani de la marea conferință de la Yalta, unde 32 de președinți de state au participat și unde s-a semnat Acordul Marea Caspică – Marea Neagră. Am trăit să văd și primele rezultate concrete. În anul 2000, s-a deschis o linie de feribot. Mă rog, din nefericire, odată cu încetarea mandatului meu a început părăsirea proiectelor pe care le-am lansat”,

    https://tomisnews.ro…-atentia-lumii/

    [/quote]
    [/quote]

    Iote-te te! Din 1997 ! Adica Țapu’ ala care se lauda ca el si NATO si USA de fapt a fost primu vandut chinezilor, da? Cumva si rusilor? Ce parere ai Popescule?!!

    Da’ sa las sarcasmu’. Da . Milica profu de geografie a vorbit despre cestii absconse , meta si patafizice, metamorfice si masa-nmorfice precum Drumul Chihlimbarului (auzit pesemne de la Zoe Petre) , Romania la Rascruce si Drumu Matasii .. da cine sa il inteleaga? Intelctualii de il votara?

    Pai reactia lor fu reactia repetentului si ignorantului – mistoul!!!
    Asta e cand te amesteci cu taratele…

    Apreciază

  18. Chita Bizonu’
    Lucrurile s-au schimbat în bine, România a fost decuplată de la Drumul Mătăsii – care ne va ocoli spre bazinul mediteranean prin portul Pireu, cu o ramificație pe litoralul bulgăresc.
    În România s-a redus, astfel, potențialul de pericol nuclear odată cu torpilarea proiectului de dezvoltare a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă susținut de Victor Ponta, respectiv de Nuclearelectrica România. Mai mult, s-ar putea ca și primele două unități să rămână fără mentenanță, datorită uzurii morale a echipamentelor furnizate de societatea canadiană Candu.
    Nimic nu este in fond de neînlocuit, poate investește Elon Musk într-un proiect de ,, reîmpădurire” a versanților defrișați mioritici cu panouri fotovoltaice. Nu de alta, dar viitoarele șarje de mașini electrice vândute în România au nevoie de surse de energie suficiente și care să nu polueze mediul natural mai mult decât vechile automobile cu motoare termice.
    Dar e bine domnule Ghita, cum spuneam, nu vom fi lăsați să murim de foame, având acces la suficiente firmituri ,, scăpate” suveran de pe ,,masă bogaților’.
    Iată, agenția Standard & Poor’s (instrumentul corporatismului investițional capitalist occidental anglo-saxon) ne-a menținut ratingul BBB-, oferindu-ne astfel un moment de respiro a unei doze de aer ,,condiționat”. Mai pe românește, avem șansa de a primi o bucățică de zahar, dar nu oricum. Doar dacă suntem cuminți, cumpătați, disciplinați și ,, corecți politic”. Dacă nu, în loc de sugar, ne putem trezi cu o lovitură de bici de tip junk de nu ne vedem om cu femeie. Să fie primit, dom Ghita, ca tot ce vine de ,,sus”…

    Apreciază

    • Ce este extrem de dureros, toti tradatorii din interior cat si cei care-i ghideaza pe acestia, din exterior, vor ca Romania sa fie „decuplata” de la toate marile concerte europene si globale si in tot acest timp „expertii” din toate ministerele si mai cu seama din MAE muncesc din greu ca Romania sa fie pusa cu „botul de labe”.

      Apreciază

    • Agentiile de credit americane sunt private, asa ca, trebuie sa privesti lucrurile din perspectiva ca au interese private. Insasi Trezoreria SUA a dat in judecata aceasta agentie, iar ratingurile lor arata clar ca fac niste greseli uriase.

      „The United States Department of the Treasury, which had first called S&P’s attention to its $2 trillion error in calculating the ten-year deficit reduction under the Budget Control Act, commented, „The magnitude of this mistake – and the haste with which S&P changed its principal rationale for action when presented with this error – raise fundamental questions about the credibility and integrity of S&P’s ratings action.”[11] The following day, S&P acknowledged in writing the US$2 trillion error in its calculations, saying the error „had no impact on the rating decision” and adding…

      In 2013 the Justice Department charged Standard & Poor’s with fraud in a $5 billion lawsuit: U.S. v. McGraw-Hill Cos et al., U.S. District Court, Central District of California, No. 13-00779. „

      Totusi, cele trei agentii ofera niste informatii, ca si Heritage, care pot fi utile investitorilor, sau celor care fac analize economico-financiare si isi pun intrebari, inclusiv despre cum se dau aceste ratings, si ce valoare au ele. Nu cred ca Rusia are vreo agentie a ei privata de credit. Oricum, ei ne dau zero orice am face, asa ca de ce ar infiinta una?

      Elon Musk nu e obligat sa planteze copaci in Romania, si nu cred ca asta e pasiunea lui. Romania trebuie sa aiba grija de padurile ei, nu americanii. Tu citi copaci ai plantat in tara ta mama? La cite demonstratii anti-defrisari ai fost? Ai organizat vreuna? Ai facut macar un panou cu „Tree Lives Matter”?

      Ratingul meu pentru tine, la capitolul obiectivitate, e „D” („in default”)

      https://www.heritage.org/index/

      Apreciază

  19. E un act simbolic, iar eu dau mai puțină importanță manifestărilor simbolice decât acțiunilor concrete.
    Aș prefera ca poporul ăsta să lucreze mai mult la dezvoltarea lui, la progresul lui, ca să demonstreze că a meritat recunoașterea din 1919 și 1920.
    Cred că, presați și de corectitudinea politică impusă de Bruxelles, guvernanții în frunte cu Iohannis nu au vrut să le zgândărească maghiarilor orgoliul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.