Dezbatere despre Fake News la Fundatia Titulescu

Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice

Casa Titulescu, 7 mai 2019, orele 17:00

Dezbaterea

”Fenomenul Fake News în contextul alegerilor europarlamentare”

Invitaţi speciali:

Radu HERJEU, membru al Consiliului Național al Audiovizualului

Florian BICHIR, istoric și publicist

Bogdan FICEAC, jurnalist

Moderator: dl. Adrian NĂSTASE, preşedintele FET

 

Confesiunile unui hacker politic[1]

 

Era chiar înainte de miezul nopții când Enrique Peña Nieto și-a anunțat victoria, ca noul președinte ales al Mexicului. Peña Nieto era avocat și milionar, provenind dintr-o familie de primari și guvernatori. Soția lui era un star de telenovele. Radia sub o ploaie de confetti roșii, verzi și albe la sediul din Mexico City al Partidului Revoluționar Instituțional (PRI), care guvernase țara mai bine de 70 de ani, fiind înlăturat de la putere în 2000. O dată ce a readus partidul la putere, în acea noapte de iulie 2012, Peña Nieto a promis să reducă violența legată de droguri, să lupte împotriva corupției și să deschidă o eră a unei mai mari transparențe în politica mexicană.

La două mii de mile depărtare, într-un apartament din cartierul select Chico Navarra din Bogota, Andrés Sepúlveda stătea în fața celor șase monitoare de calculator. Sepúlveda este columbian, cu tenul cărămiziu și capul ras, și un tatuaj al unui cod QR pe ceafă, cod care conține o cheie de criptare și cuvintele “</cap>” și “<trup>” unul sub altul. Urmărea în direct victoria lui Peña Nieto, așteptând o declarație oficială privind rezultatul alegerilor.

Când Peña Nieto a câștigat, Sepúlveda a început distrugerea dovezilor. A găurit memoriile stick, hard disck-urile și telefoanele mobile, a prăjit circuitele lor în cuptorul cu mocrounde, apoi le-a făcut bucăți cu un ciocan. A tocat documente și le-a aruncat la WC și a șters serverele din Rusia și Ucraina, închiriate anonim cu Bitcoins. Distrugea ceea ce el susținea a fi istoria secretă a uneia dintre cele mai murdare campanii din America Latină din ultimii ani.

Timp de opt ani, Sepúlveda (care avea acum 31 de ani), spune că a călătorit de-a lungul continentului cu scopul de a manipula campanii politice importante. Cu un buget de 600.000 de dolari, afacerea Peña Nieto a fost de departe cea mai complexă. A condus o echipă de hackeri care au furat strategiile de campanie, au manipulat site-urile de socializare în scopul generării entuziasmului sau a defăimării, au instalat programe de spyware în sediile opoziției, toate acestea pentru a-l ajuta pe Peña Nieto, un candidat de centru-stânga, să obțină victoria. În acea noapte de iulie, a băut sticle de bere Colón Negra, sărbătorind. Ca la fiecare noapte de după alegeri, era singur.

Cariera lui Sepúlveda a început în 2005 iar primele lui job-uri erau puțin importante – în principal hackerirea site-urilor de campanie și pătrunderea în baza de date cu sponsorii oponenților. În câțiva ani, a construit echipe care au spionat, furat și terfelit în numele campaniilor prezidențiale din toată America Latină. Serviciile lui nu erau ieftine, însă erau prețioase. Pentru 12.000 dolari pe lună, un client putea angaja câțiva indivizi care spărgeau telefoane, atacau și clonau pagini de internet și trimiteau emailuri și sms-uri. Pachetul premium, de 20.000 de dolari pe lună, includea și o gamă largă de interceptări digitale, atacuri, decriptări și modalități de protecție. Acțiunile se desfășurau cu multă grijă, prin intermediul a mai mulți intermediari și consultanți. Sepúlveda spune că mulți dintre candidații pe care i-a ajutat nici nu știau de rolul lui; s-a întâlnit doar cu câțiva.

Echipa lui a lucrat la alegerile prezidențiale din Nicaragua, Panama, Honduras, El Salvador, Columbia, Mexic, Costa Rica, Guatemala și Venezuela. Am contactat actuali sau foști purtători de cuvânt ai acestor campanii; nimeni, cu excepția Partidului Revoluționar Instituțional din Mexic, nu a dorit să comenteze.

Copil fiind, Sepúlveda a fost martor la violențele gherilelor marxiste din Columbia. Când a devenit adult, a aderat la mișcările de dreapta care începuseră să se manifeste în America Latincă. Avea convingerea că atacurile sale cibernetice nu erau mai puțin diabolice decât tacticile adversarilor săi, precum Hugo Chávez și Daniel Ortega.

Multe dintre eforturile lui Sepúlveda au eșuat, dar performase suficient pentru a pretinde că are influență asupra direcției politice a Americii Latine moderne, la fel ca oricare altcineva în secolul 21. ”Treaba mea era să duc un război murdar și să întreprind operațiuni psihologice, să fac propagandă mincinoasă și să împrăștii zvonuri – toată zona neagră a politicii pe care nimeni n-o cunoaște dar pe care o poate vedea oricine”, spune el în spaniolă, stând la o măsuță de plastic din curtea birourilor fortificate ale procuraturii generale din Columbia. Execută zece ani de închisoare pentru utilizarea de software intruziv, complicitate la comiterea de infracțiuni, utilizarea ilegală a datelor personale și spionaj, toate legate de atacuri de tip hack în timpul alegerilor prezidențiale din Columbia, în 2014. A fost de acord să-și spună povestea, în speranța de a convinge opinia publică de reabilitarea sa și de a câștiga simpatia acesteia, în vederea reducerii pedepsei.

De obicei, spune el, era pe angajat de Juan José Rendón, un consultant politic din Miami, supranumit Karl Rove al Americii Latine. Rendón a negat că l-a folosit pe Sepúlveda în activități ilegale și a contestat categoric susținerile acestuia în privința relației dintre ei doi, dar a admis că îl cunoaște și că l-a folosit pentru crearea unor site-uri. ”Dacă am vorbit cu el o dată sau de două ori, a fost în cadrul unei sesiuni de grup, în legătură cu acel site”, susține Rendón. ”Nu mă ocup de lucruri ilegale. Campanie negativă există. Nu le place, OK. Dar, dacă este legal, o s-o fac. Nu sunt un sfânt dar nu sunt nici un criminal”. Deși politica lui Sepúlveda era să distrugă toate dovezile la finalul unui job, a lăsat unor membri ai echipei sale de hackeri și altor terți în care avea încredere documente, ca ”polițe de asigurare”.

Sepúlveda a pus la dispoziția Bloomberg Businessweek  ceea ce spune el că sunt emailuri care conțin conversații dintre el, Rendón și firma de consultanță a acestuia, pe tema atacurilor cibernetice și a celor legate de campanii. Rendón susține că aceste emailuri sunt o făcătură. O analiză a unei firme independente de securitate informatică arată că mostrele par a fi autentice. Unele intre descrierile lui Sepúlveda privind acțiunile sale se potrivesc cu evenimente din timpul diverselor campanii, dar altele nu au putut fi verificate într-o manieră independentă. O persoană care a lucrat în campania din Mexic a confirmat, într-o măsură semnificativă, susținerile rolului lui Sepúlveda și al lui Rendón în alegeri (din motive legate de siguranța personală, am fost rugați să nu-i facem public numele).

Sepúlveda susține că i s-au oferit job-uri, în câteva rânduri, în Spania, însă le-a refuzat, fiind prea ocupat. La întrebarea dacă actuala campanie prezidențială din Statele Unite este manipulată, n-are niciun dubiu. ”Sunt sigur 100% că este”, a spus el. (…)

În 2005, fratele mai mare al lui Sepúlveda, publicist, participa la campania pentru congres a unui partid care îl susținea pe președintele în funcție la acea vreme, Alvaro Uribe. Uribe era un erou al celor doi frați, un aliat al Statelor Unite care întărise armata pentru a lupta împotriva Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC). În timpul unei vizite la sediul de campanie, Sepúlveda și-a luat laptop-ul și a început să scaneze rețeaua wireless. A intrat cu ușurință în computerul lui Rendón – strategul campaniei – și a descărcat programul lui Uribe și viitoarele alocuțiuni. Sepúlveda spune că Rendón și-a ieșit din minți, apoi l-a angajat pe loc. Rendón declară că acest lucru nu s-a petrecut niciodată.

Timp de decenii, alegerile din America Latină au fost manipulate, nu câștigate, iar metodele au fost extrem de vizibile. ”Fixerii” locali ofereau aproape orice – de la obiecte electrocasnice de dimensiuni mici la bani – în schimbul voturilor. Însă, în 1990, au început reformele electorale. Votanților li s-au eliberat cărți de alegător care nu puteau fi falsificate iar instituții non-partizane au supravegheat alegerile în câteva țări. Campania electorală modernă, cel puțin versiunea ei nord-americană, a sosit și în America Latină. (…)

Primul job de hacker al lui Sepúlveda, conform propriilor declarații, l-a reprezentat spargerea site-ului unui adversar al lui Uribe, furtul bazei de date conținând adrese de e-mail și inundarea conturilor cu spamuri pline de dezinformări. A primit 15.000 de dolari pentru o lună de muncă, de cinci ori mai mult decât a fost plătit pentru slujbele anterioare.

Sepúlveda a fost fermecat de Rendón, care deținea mai multe mașini de lux, purta ceasuri scumpe și cheltuia mii de dolari pe costume făcute la comandă. Ca și el, Rendón era un perfecționist. Aștepta de la staff-ul lui să se trezească devreme și să lucreze până târziu. ”Eram foarte tânăr”, spune Sepúlveda. ”Făceam ce îmi place, eram plătit bine și călătoream. Era slujba perfectă”. Însă, mai mult decât orice, apropierea s-a produs datorită simpatiilor politice de dreapta. Sepúlveda vedea în Rendón un geniu și un mentor. Budist devotat și practicant al artelor marțiale, Rendón își cultiva o imagine plină de mister și amenințătoare, îmbrăcându-se în public exclusiv în negru, chiar și în costum de samurai. Pe site-ul său, se declară a fi consultantul politic ”cel mai bine plătit, cel mai temut, cel mai atacat, dar și cel mai solicitat și cel mai eficient”. Sepúlveda ar avea un mare rol în toate acestea.

Rendón, spune Sepúlveda, a observat că hackerii ar putea fi complet integrați în operațiuni politice moderne, ar putea rula clipuri publicitare, ar putea face documentări despre adversari și ar putea găsi căi de a suprima ascensiunea acestora. În ceea ce-l privește pe Sepúlveda, el a înțeles că alegătorii au încredere în ceea ce ei cred că reprezintă expresia spontană a oamenilor obișnuiți pe site-urile de socializare, mai mult decât ce văd la televizor sau citesc în ziare. Știa că se pot crea conturi false și se pot fabrica trenduri de social media false, toate aproape fără niciun cost. A creat o aplicație, denumită azi Social Media Predator, pentru a administra și a direcționa armata virtuală a conturilor de Twitter false. Aplicația îi permitea să schimbe rapid nume, poze de profil și biografii, în orice scop. În final, a descoperit că poate manipula dezbaterea publică la fel de ușor cum a-i muta piesele de șah pe tablă, sau, cum se exprimă el, ”când am realizat că oamenii cred mai mult în ceea ce se spune pe internet decât realitatea, am descoperit că aveam puterea de a-i face pe oameni să creadă aproape orice”.

Conform spuselor lui Sepúlveda, plățile se făceau cash, jumătate din sumă în avans. Când călătorea, folosea un pașaport fals și stătea singur la hotel, departe de staff-ul campaniei. Nimeni nu putea aduce un smartphone sau un aparat de fotografiat în camera sa.

Majoritatea joburilor erau solicitate în persoană. Sepúlveda spune că Rendón îi dădea o hârtie cu numele țintă, adrese de e-mail și numere de telefon. Sepúlveda o lua în camera sa de hotel, introducea datele într-un fișier criptat, apoi ardea hârtia și o arunca în WC. Dacă Rendón avea nevoie să-i trimită un e-mail, folosea un limbaj codat. Să ”mângâi” însemna să ”ataci”, să ”asculți muzică” însemna să ”interceptezi apelurile unei persoane țintă”.

Rendón și  Sepúlveda aveau grijă să nu fie văzuți împreună. Comunicau prin telefoane criptate pe care le înlocuiau la fiecare două luni. Sepúlveda spune că îi trimitea rapoarte zilnice și briefing-uri informaționale din conturi de e-mail fabricate către un intermediar din cadrul firmei de consultanță a lui Rendón.

Fiecare job se termina cu o secvență de distrugere specifică de o anumită culoare. În ziua alegerilor, Sepúlveda curăța toate datele clasificate cu  ”roșu”. Acestea erau fișiere care îi puteau trimite pe el și pe handlerii lui la închisoare: interceptări telefonice și ale e-mail-urilor, lista victimelor atacate cibernetic și briefing-uri confidențiale pe care le pregătise pentru campanie. Toate telefoanele, hard disk-urile, memoriile stick și serverele erau distruse fizic. Datele ”galbene”, mai puțin importante – precum itinerariile deplasărilor, tabelele cu salarii, planurile de fundraising – erau salvate într-un hard disk și remise campaniei pentru OK-ul final. O săptămână mai târziu, și acestea urmau să fie distruse.

Pentru majoritatea joburilor, Sepúlveda forma o echipă și opera în locuințe închiriate din Bogota. Avea un cluster de 7 până la 15 hackeri aduși din America Latină, specializați pe domenii. Brazilienii – în opinia lui – sunt capabili să dezvolte cele mai eficiente aplicații de malware. Venezuelenii și ecuadorienii sunt experți în scanarea sistemelor și a softurilor în vederea identificării vulnerabilităților. Argentinienii sunt pur și simplu ași în interceptările telefonice. Mexicanii sunt maeștrii atacurilor cibernetice dar vorbesc prea mult. Sepúlveda nu apela la ei decât pentru urgențe.

Misiunile durau de la câteva zile la câteva luni. În Honduras, Sepúlveda s-a ocupat de protecția comunicațiilor și a sistemelor informatice ale candidatului prezidențial Porfirio Lobo Sosa. În Guatemala, a spionat digital șase personalități politice și de afaceri și spune că i-a remis datele lui Rendón pe memory stick-uri în cutii oarbe. (…) În Nicaragua, în 2011, Sepúlveda l-a atacat pe Ortega, care candida pentru un al treilea mandat de președinte. Într-unul dintre rarele joburi în care lucra pentru altcineva decât Rendón, a spart contul de email al lui Rosario Murillo, al soției lui Ortega și al purtătoarei de cuvânt a guvernului, și a furat date clasificate.

În Venezuela, în 2012, echipa și-a abandonat măsurile obișnuite de precauție, din dezgust față de Chávez. Cum acesta din urmă candida pentru un al patrulea mandat, Sepúlveda a postat un clip anonimizat pe YouTube, în care apar emailurile unuia dintre cei mai puternici oameni din Venezuela, Diosdado Cabello, președintele Adunării Naționale. A ieșit din cercul lui restrâns de hackeri de încredere și s-a aliat cu Anonymous pentru a ataca site-ul lui Chávez.

După ce Sepúlveda a atacat contul de Twitter al lui Cabello, Rendón a părut să-l felicite. “Eres noticia :)”—ai devenit știre—i-a scris într-un email, la 9 septembrie 2012, adăugând link-ul. (Rendón pretinde că nu a trimis niciodată un astfel de email). Sepúlveda ne-a arătat screen shots de la zeci de emailuri și multe e-mailuri originale care arată că, între noiembrie 2011 și septembrie 2012, i-a trimis unui membru al firmei de consultanță a lui Rendón o lungă listă de site-uri guvernamentale pe care le atacase în timpul diferitelor campanii, cu mențiunea ”Owned!”, cu roșu. Cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din Venezuela, Sepúlveda a trimis screen shots care dovedeau că atacase site-ul lui Chávez și că era capabil să-l închidă sau să-l deschidă după bunul plac.

Chávez a câștigat alegerile dar a murit cinci luni mai târziu, ceea ce a dus la alegeri anticipate, câștigate de Nicolás Maduro. Cu o zi înainte ca Maduro să-și proclame victoria, Sepúlveda i-a atacat contul de Twitter și a postat alegații de fraudare a alegerilor. Blamând ”o conspirație cibernetică din exteriorul țării”, guvernul venezuelean a tăiat conexiunea la internet pe tot cuprinsul țării, timp de 20 de minute.

În Mexic, măiestria tehnică a lui Sepúlveda și viziunea măreață a lui Rendón s-au contopit într-o mașinărie politică nemiloasă, alimentată din plin de imensele resurse financiare ale PRI. Anii regimului Felipe Calderón și ai Partidului Acțiunii Naționale erau măcinați de războiul împotriva cartelurilor de droguri care comiteau răpiri, asasinate și decapitări. Cum 2012 se apropia, PRI oferea energia tinerească a lui Peña Nieto care tocmai își încheiase cu succes mandatul de guvernator.

Lui Sepúlveda nu i-a surâs idea de a lucra în Mexic, o țară periculoasă pentru a se implica în viața publică. Dar Rendón l-a convins să facă scurte deplasări, începând cu 2008, de cele mai multe ori împreună, în avionul său privat. La un moment dat, lucrând în Tabasco, Sepúlveda a hackerit un șef politic care avea legături cu cartelul drogurilor. După ce echipa de securitate a lui Rendón a aflat că s-a pus la cale un plan pentru a-l ucide pe Sepúlveda, acesta și-a petrecut noaptea într-un Chevy blindat, înainte de a se întoarce la Mexico City.

Sondajele îl plasau pe Peña Nieto cu 20 de puncte în față, dar susținătorii lui nu vroiau să riște. Echipa lui Sepúlveda a instalat malware în routerele din sediile oponenților principali, ceea ce le-a permis să intercepteze telefonele și computerul oricui accesa rețeaua, inclusiv al candidatului. Când echipele de campanie ale candidaților pregăteau punctaje pentru speech-uri, Sepúlveda avea textele imediat ce acestea erau tastate. Sepúlveda era la curent cu întâlnirile programate și cu agendele de campanie chiar înaintea propriilor echipe ale candidaților.

Banii nu erau o problemă. La un moment dat, Sepúlveda a cheltuit 50.000 de dolari pe un software rusesc extrem de sofisticat care permitea interceptarea telefoanelor Apple, BlackBerry și Android. De asemenea, și-a răsfățat cele mai false conturi de Twitter; ele fuseseră întreținute cel puțin un an, așa că aveau o serioasă aparență de credibilitate.

Sepúlveda a administrat mii de profiluri și conturi false pentru a modera dezbateri în jurul unor teme precum planul lui Peña Nieto de a pune capăt violenței legate de droguri, inundând social media cu puncte de vedere la care să adere utilizatorii reali. Pentru acțiuni mai puțin nuanțate, avea o armată de 30.000 de bots pe Twitter, postaci automați care puteau crea trenduri. Una dintre conversațiile pe care le-a lansat a fost aceea că dacă López Obrador crește în sondaje, pesosul se prăbușește. Sepúlveda era conștient că această chestiune a monedei reprezintă o vulnerabilitate majoră; citise acest lucru în memorandumurile interne ale candidatului respectiv.

Sepúlveda și echipa sa îi puteau oferi campaniei lui Peña Nieto cam tot ce există în zona neagră digitală. În noaptea alegerilor, a programat computerele să sune mii de alegători, cu un mesaj preînregistrat, la 3 dimineața, în statul Jalisco, unde votul era indecis. Apelurile păreau a fi din partea contracandidatului lui Peña Nieto. Lucrul i-a înfuriat pe alegători – ceea ce se și urmărea – iar respectivul a pierdut alegerile. Într-o altă cursă pentru postul de guvernator în Tabasco, Sepúlveda a creat conturi de Facebook false ale unor homosexuali care pretindeau că susțin candidatul catolic conservator, o acțiune menită să submineze baza sa electorală. ”Am suspectat întotdeauna că ceva nu era în regulă”, a declarat recent candidatul respectiv, Gerardo Priego, când i s-a spus despre manipularea campaniei prin social media.

În mai, Peña Nieto a vizitat Universitatea Ibero-americană din Mexico City, fiind huiduit de studenți. Se pare că a fost nevoit să se ascundă într-o toaletă. Imaginile au fost un dezastru pentru campania sa.

Dar PRI și-a revenit după ce unul din consultanții contra-candidatului său a fost interceptat cerând unui om de afaceri 6 milioane de dolari pentru finanțarea campaniei sale electorale, fapt care contravine legilor mexicane. Deși hackerul pretinde că nu cunoaște sursa înregistrării, Sepúlveda îl interceptase luni de zile. Echipa lui a deconectat site-ul consultantului respectiv și i-a redirecționat de jurnaliști către un site clonă. Consultantul a părăsit campania după câteva zile. Recent a declarat că știa că este interceptat dar nu știa cum. Dar, cum se spune în America Latină, ”nu este nicio noutate ca opoziția să-ți asculte telefonul. Când lucrez la o campanie, presupunerea este că tot ce vorbesc la telefon va fi auzit și de adversari”.

În 2012, președintele columbian Juan Manuel Santos, succesorul lui Uribe, a relansat în mod neașteptat negocierile de pace cu FARC, sperând să pună capăt unui război de 50 de ani. Furios, Uribe (al cărui tată a fost ucis de gherilele FARC) a creat un partid și l-a susținut pe contra-candidatul lui Santos, Oscar Iván Zuluaga, care se opunea negocierilor.

Rendón, care lucra pentru Santos, a dorit ca Sepúlveda să se alăture echipei, însă acesta l-a refuzat. A considerat că dorința lui Rendón de a lucra pentru un candidat care susține pacea cu FARC reprezintă o trădare și a suspectat că acesta începe să se înmoaie, alegând banii în defavoarea principiilor. Sepúlveda spune că pe el îl motivează în primul rând ideologia și abia pe urmă banii, și că dacă ar dori să se îmbogățească ar hackeri mai mult sistemele financiare și nu alegerile. Pentru prima dată, decide să se opună mentorului său. (…)

O lună mai târziu, Sepúlveda fuma pe terasa biroului său din Bogota, când a văzut o coloană a poliției oprind în fața imobilului. Patruzeci de mascați sosiseră să-l aresteze. (…) Sepúlveda este convins că cineva l-a trădat. (…)

În iulie 2015, el a declarat că vrea să-și spună povestea pentru că opinia publică nu înțelege enorma putere pe care hackerii o exercită asupra alegerilor și nici nu identifică modalitățile necesare pentru a o opri. ”Am lucrat cu președinți, cu personalități publice cu puteri enorme, și am făcut multe lucruri fără să am nici cel mai mic regret pentru că le-am făcut din convingere absolută și cu un singur scop: să pun capăt dictaturii și guvernelor socialiste în America Latină”, a declarat el. ”Am spus întotdeauna că există două tipuri de politică – ceea ce văd oamenii și ceea ce face ca lucrurile să se întâmple. Am lucrat în politica aceea care nu se vede”.

 

[1]Articol de Carlos Manuel Rodríguez și Matthew Bristow, apărut în Bloomberg Businessweek, la 4 aprilie 2016.

22 de gânduri despre “Dezbatere despre Fake News la Fundatia Titulescu

  1. Mutante ale globalismului: Fake news si post-adevar

    Fake news-urile si post-adevarurile sunt strans legate, aproape pana la identificare, uneori. Notional si instrumental, ele sunt acoperitoare pentru politicile globaliste. Globalismul este un totalitarism la nivel global, un „regim politic” de ordine mondiala. Sau unipolarism si/sau unilateralism la scara internationala, cum mai disting unele nuante.

    Lupta impotriva fake news-urilor si post-adevarurilor este extrem de dificila. Victoriile pe acest front fac diferenta intre activismul simplist si intelectualul complex. Dar si dintre oportunism si devotiune. In ultimul caz, cu costuri personale si familiale. Directia cea buna si metodele adecvate vin din partea intelectualului rasat, vizionar. As spune cu simturi si perceptii subliminale si extrasenzoriale, cu sau fara ghilimele.

    Consider ca fake-news-urile si post-adevarurile sunt niste lesbiene ale globalismului. Asta am vrut sa spun prin expresia “mutantele de gen”, dar am evitat sa o fac in titlu. Daca ar fi sa fac un indemn sau sa formulez o deviza pentru dezbaterea de la FET, as spune si scrie fara echivoc: Militanti ai adevarului, nu lasati niciodata ca Lumea sa fie dusa intr-o epoca a post-adevarului!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Romanii sunt mai tari decat acesti latino-americani; suficient sa pomenim de alegerile din 2004, furate ca’n codru – de altfel cele mai multe alegeri prezidentiale au fost suspecte, actualul presedinte fiind ales cu mult ‘noroc’./ de unde si vorba ‘prost sa fii, noroc sa ai’.

    Apreciază

  3. Astazi, datorita unui articol dcnews, am ajuns sa arunc un ochi pe blogul ziaristului Radu Tudor.

    Sub titlul „Peste 20 de zile votam.In deplina necunostinta de cauza” , omul ne spune ca, citez: ” nici una din temele principale pentru tema europarlamentarelor nu este prezenta in abordarile publice ale candidatilor.”

    Constatarea vine de la un om de presa, cu reputatie, cu doua ore de emisie in prime-time.
    Intrebarea, care vine natural, este : Si a cui este vina? Nu formatorii de opinie sunt cei care trebuie sa informeze si sa impinga subiecte catre politic, la care ulterior avem raspunsuri?

    Daca politicianul descopera ca alegatorul stie ce voteaza , mai insista cu circul sau schimba discursul?

    Cand vine un candidat in studio de ce nu este intrebat despre subiectele amintite in articol, sa vedem pur si simplu cum gandeste.
    Daca alesul vine in studio, cu o singura tinta , si anume sa-l injure pe X, de ce moderatorul nu-l redirectioneaza catre temele corecte.
    Sau aia vin la emisiuni cu partiturile invatate pe de rost si moderatorul asista, ca un computer?

    Si nu cumva Referendumul participa si el la confuzie, alaturi de ziaristi care umplu situri si ecrane cu sondaje si procente, fara nicio relevanta ?

    Daca obtine partidul Y la europarlamentare 80%, majoritatatea din Parlament se schimba si ea?! Alegerile pentru Parlament sunt abia la anul, de ce s-ar suci cineva cu un an inaintea scrutinului.
    Sau daca nu ” iese ” Referendumul, KWI nu ramane tot presedinte, cel putin pana in Decembrie?
    Sunt doar alegeri europarlamentare, iar Referendumul este pur consultativ.

    Se vorbeste in articol si despre populismul unora.
    Bun, dar totusi multinationalele nu sunt stat in stat, si nu sunt nici niste entitati sacrosante despre care trebuie vorbit in soapta, sa nu cumva sa se supere.
    Unii invart bani prin banci, altii taie paduri, altii fixeaza preturi la combustibili si energie arbitrar, etc .Tot ce fac ASTIA ne afecteaza direct veniturile(rate), vietile(calitatea mancarii si medicamentelor), natura si calitatea aerului.
    Toti acesti actori economici trebuie sa joace cinstit si sa fie controlati, si daca cineva isi propune sa controleze ce fac astia de ce e automat populist?
    Sau vrem sa ajungem ca-n America de Sud, unde tot felul de multinationali lasati la liber au infaptuit inclusiv lovituri de stat in variate state, ca sa faca profit maxim.
    Slabirea statului in relatia cu investitorul, prin acceptarea tacita a unor practici, adica sa nu cumva sa fie deranjati de vreun mecanism normal, care oricum functioneaza pentru autohtoni sau in alte state UE, nu poate duce decat la „captivitate” si sclavie moderna.

    Subiectul migratie, dinspre zone non-UE, catre tarile UE la noi nu se dezbate.Nimeni nu spune ce migranti am putea accepta avand in vedere traditiile culturale autohtone.In Turcia si Grecia sunt inca „stocate” cateva milioane.
    Dar poate la prezidentiale poate fi un subiect, alaturi de celelalte teme.

    Domnul Radu Tudor ar putea sa ne prezinte in emisiunile sale, pe viitorii sefi ai Europei, cei care sunt negociati sa preia dupa alegerile de pe 26 Mai.
    Nu prea am vazut alternativele la cei deja propusi de statele centrale.
    Oare daca romanii vor afla informatii despre dansii si cum se raporteaza ei la Romania, cum vor vota ?😀
    Sau mai bine zis , vor mai vota?
    Pentru mine europarlamentarele cam la asta se rezuma.Daca raman aceleasi capete cu alte fete Romania NU va primi mai multe fonduri europene, nici cu un guvern format din germani sau cu justitie ca-n Albania.
    Si cu cat ne injuram mai mult intre noi, la stimul extern (pe justitie, coruptie,etc), cu atat devenim mai IEFTINI si NERELEVANTI.

    Apreciază

  4. https://www.defenseromania.ro/china-s-ar-pregati-de-razboi-sua-avertizeaza-ca-o-invazie-a-taiwanului-e-o-op-iune-pentru-beijing_596898.html

    In momentul in care SUA va invada Venezuela , rusii vor intra in Ucraina si chinezii in Taiwan . Iar rusii si chinezii vor folosi aceleasi justificari penibile ca si americanii …
    Din acest motiv americacanii n-au intervenit inca in Venezuela . Incearca o lovitura de stat deoarece stiu ca folosirea fortei va declansa iadul !
    Pentru mine , intrebarea care se pune , este : unde se vor opri rusii ? Vor intra si in tarile baltice ? Vor cucerii toata Ucraina sau doar estul si sudul pana la jonctiunea cu Transnistria ?

    In rest , lucrurile pot fi anticipate usor … Inclusiv taberele !

    Apreciază

    • Nu se vor întâmpla aceste lucruri, dăunătoare pentru pacea lumii. Interesele economice au devenit atât de mari și interconectate, încât războiul, ca soluție tranșantă de rezolvare a crizelor, pare să-si piardă eficiența din trecutul agitat al omenirii.
      Astăzi, un război inițial localizat într-un areal geografic limitat poate escalada exponențial.

      Apreciază

  5. Nimic nou . Se cam banuieste ca retelele de socializare ( care functioneaza ca vehicule publicitare si instrumente de propaganda ) apartin CIA si puterii din umbra . Si ca aceia sunt primii care le manipuleaza ! Si ca tehnicile de marketing digital comercial , de manipulare a cumparatorilor au fost preluate si folosite in lupta politica .

    https://incont.stirileprotv.ro/retail/falsa-iluzie-a-liberei-alegeri-cele-10-corporatii-care-conduc-lumea-si-care-controleaza-tot-ce-cumparam.html

    Abia dupa aceea vin cei ca Sepulveda , Cambridge Analytica , serviciile de informatii straine , Vlad Tausance si altii . Asa a castigat si KIWi .

    Deasemenea , se stie ca Fb contine algoritmi care elimina din start articole pro sau contra unui candidat si ca-i favorizeaza pe cei agreati . Lucrurile acestea le-a reclamat si stafful lui Trump in 2016 .

    O manipulare la scara mai mica a facut si stafful lui Kiwi in 2014 . Se poate citi aici :

    https://andreeavasile.ro/2014/11/19/vlad-tausance-omul-datorita-caruia-klaus-johannis-a-devenit-primul-politician-european-care-a-atins-1-milion-de-like-uri-pe-facebook/

    Cat priveste preluarea unor dispozitive , nici macar nu cred ca trebuie sa fii hacker ca sa o faci ! E destul sa fii pasionat de tehnologie , sa intelegi ce scrie intr-un tutorial , sa intelegi ca in lumea digitala esti complet expus si oricine poate specula niste vulnerabilitati de sistem .

    https://www.mashnol.org/hack-whatsapp-remotely/ ( Povesteau de site-ul asta doi domni distinsi intr-un lift la mall ca cica , merge brici ! Nu stiu daca-i adevarat pentru ca eu nu ma pricep deloc ! Dar merita incercat de catre cei pasionati si curiosi 🙂 ) .

    Apreciază

    • Hau să fim serioşi cu câştigarea alegerilor pe Facebook ! Asta este o manipulare ordinară pentru a justifica într-un fel întoarcerea rezultatului „din pix” !
      După ce în primul tur un candidat, nu-i po,enesc numele pentru că ni merită !) are în plus peste două milioane de voturi , câştigă celălalt, mutălăul, cu un avans de două milioane jumate de voturi în plus !
      Totul fără a avea loc vreo crimă, vreo bombă de orice fel, de presă, sau adevărată declanşată între timp, sau altceva demn de amintit în afara celeilalte tâmpenii că s-au supărat cei de peste hotare, că nu le mai ajungeau cabinele de vot !!

      Apreciază

      • @Radu Humor

        Asta cred si eu.
        Emotia/asa-zisa emotie (spre ex. „vizita” din 2009) ajunsa in media si social-media produce justificarea sucelii si nu un vot emotional real, consistent, care produce o basculare a optiunilor.
        Din ce-am citit pe net cam 5 procente sunt votantii emotionali la orice scrutin.

        In 2009, hulitul Dragnea, a fost cam singurul care țipa pe la TV.

        Apreciază

  6. https://www.cotidianul.ro/venezuela-opozitia-nu-exclude-o-interventie-militara-a-sua/

    Vremurile astea nu-s departe nici de tara noastra . Foarte multe similitudini , la o scara mai mica .
    Nu m-as mira ca in curand , politicieni romani 🙂 ca Ludovic , Werner Klaus , Barna , Seidel , Monika Makovei , Keovesi si alti neaosi din astia sa ceara interventia armatelor germane sau whatever pentru a apara democratia in Romania , pentru a-I apara pe romani de romani .
    Tradarea si tradatorii sunt din ce in ce mai prezenti printre noi !

    Insa pana atunci sa mai aflam ceva news-uri din Venezuela via Valentin Vasilescu :

    Dacă la începutul acestui an opțiunea invaziei Venezuelei era pe locul 1 sau 2, acum SUA evita s-o mai menționeze. În schimb derulează scenarii penibile care simulează o lovitură de stat. Ce s-a întîmplat ?

    Sateliții militari ai Rusiei.

    Unii din sateliții militari ai Rusiei evoluează pe orbite eliptice alungite, cu apogeul situat la înălţimea de 39.700 km și perigeul la câteva sute de km. Sateliții ținând sub observare aproape permanent o anumită zonă geografică de mărimea unui continent. Un astfel de satelit are diametrul de 2,7 m, lungimea de 7 m și o masă de 5-6 tone. Satelitul mai dispune de sisteme de orientare în spațiu și de motoare rachetă, cu care își poate modifica traiectoria inițială.

    Odată cu aterizarea la Caracas a contingentului militar rusesc, s-a observat modificarea orbitei traiectoriei mai multor sateliți militari ai Rusiei. Experții ruși lucrează în centrele venezuelene de control a sateliților de la Bamari și Luepa, construite împreună cu China.

    O parte din sateliți aparțin rețelei care monitorizează emisiile electromagnetice ale mijloacelor de luptă terestre și navale ale SUA. Totodată, sateliții dispun și de echipamente radar care identifica tipul țintei și transmite permanent coordonatele ei.

    Alți sateliți fac parte din rețeaua de cercetare optică, dispunând de telescoape de mare rezoluție, în spectrul vizual și în infraroșu. Acești sateliți depistează lansarea rachetelor de croazieră de pe submarine aflate în imersiune. Ei urmăresc traseul rachetei determinând obiectivele probabile ale acestora.

    Echipamentul de mare precizie a satelitului urmărește continuu și mișcarea tuturor avioanelor de generația a V-a, F-35, F-22, B-2 de pe bazele lor aeriene.

    Vulnerabilitățile rachetelor de croazieră.

    Rachetele de croazieră ale marinei americane sunt lansate de la peste 1.000 km față de țintă și zboară cu viteză de 850 km/h. De regulă, ele au același punct de intrare de pe mare pe uscat pentru că până la acest punct, rachete de croazieră zboară la înălțimea de 25-50 m și nu pot executa manevre.

    Distanța de descoperire pe radar a unei ținte aeriene care evoluează la mare înălțime este de 300 km. Raza maximă de acțiune al unui sistem S-300 PMU2 este de 200 km. Intervalul între sistemele S-300PMU2 este de 120-150 km, adică 60-75 % din raza maximă de acțiune.

    Numai că rachetele de croazieră pot fi descoperite de radar de la 30-40 km și punctele de intrare de pe mare pe uscat ale rachetelor de croazieră sunt alese la jumătatea intervalului dintre două baterii antiaeriene.

    Odată previzionat punctul de intrare de pe mare pe uscat, cu ajutorul sateliților de cercetare optică, o baterie antiaeriană mobilă are la dispoziție 60 de minute pentru a se poziționa în acest punct, pentru a ataca rachetele de croazieră.

    Motivul modificări parametrilor orbitali ai acestor sateliți au fost acela de a ține sub observație bazele navale ale SUA, navele militare care ar putea participa la invazia Venezuelei și aliniamentele de pe care pot fi lansate rachetele de croazieră. Acest fapt fără precedent are semnificația de a atenționa SUA că atacarea Venezuelei va primi o replică militară susținută în diverse moduri de Rusia.

    Vulnerabilitățile trupelor SUA.

    Datorită interpunerii canalului Panama, SUA nu-și poate transporta tehnica militară grea pe continent, pe căile terestre. De aceea, blindatele SUA, vor fi pre-pozitionate în baza de plecare la ofensivă din Columbia, cu nave din clasa Watson, special construite.

    Aceste convoaie de nave comerciale vor fi depistate din faza îmbarcării, în porturile SUA și monitorizate de sateliții rusești pe tot traseul. De menționat că porturile Columbiei sunt în raza de acțiune a actualelor rachetele anti-navă Bastion și Kh-59MK2 ale armatei Venezuelei. În plus, există posibilitatea ca Venezuela să primească in secret din Rusia și rachete de croazieră anti-navă Kalibr, în cazul unei invazii iminente. Rachetele Kalibr au o rază de acțiune de 1.500 km.
    Scufundarea a 5 nave din clasa Watson înseamnă pierderea a 5 x 16.000 tone cargo, adică eliminarea a 2 divizii americane mecanizate și de tancuri. Din cele 4 divizii americane necesare reușitei invaziei.

    ………………………………………

    1. Dupa 4 luni de presiuni din partea spionilor CIA, generalii armatei Venezuelei sunt tot alături de președintele legitim Maduro. Toți au fost abordați și au participat la discuții cu spionii CIA ( deghizați în reprezentanții opoziției ). Li s-au promis sume uriașe pentru a trăda. Din ordinul lui Maduro, Rusia coordonează operativ serviciile de informații ale Venezuelei. De frica rușilor, generalii venezueleni le-au raportat acestora toate detaliile și au fost instruiți ce și cum să facă. Chiar și generalul Manuel Figuera, directorul SEBIN, a dezertat cu aprobarea rușilor, având soția ostatica la americani. Când Washingtonul a crezut că Maduro a fost trădat de capii armatei, a organizat comedia cu lovitura de stat. Ceea ce a însemnat un fiasco total al spionajului american.

    2. În 1989 asupra generalilor armatei române au fost făcute aceleași presiuni, fără să existe o contrapondere a sovieticilor. Vezi prim-adjunctul ministrului Apărării, gen. lt. Athanasie Stanculescu, racolat de spionajul britanic. Cel care a organizat lovitura de stat prin fuga și execuția soților Ceausescu. Dar și comedia sângeroasă cu teroriștii. Așadar pentru generalii venezueleni a existat ca variantă modelul din România prin care să regizeze lovitura de stat și să rămână în picioare ca slugi ale SUA.
    3. Fără sa-l fi întrebat nimeni, președintele Trump a recunoscut că după acest eșec l-a sunat el pe Putin. Discutând despre Venezuela, Ucraina și Siria. Trump a insinuat că folosind Ucraina ca monedă de schimb, l-ar fi convins pe Putin să lase Venezuela pe mâna SUA. Ceea ce este o altă mare minciună. Așa cum SUA a mințit Rusia, că după unificarea Germaniei, NATO nu se va extinde către frontierele acesteia.

    4. Minciuna lui Trump nu-l păcălește pe Putin ci vizează inducerea în eroare a generalilor Venezuelei. Rămâne să vedem dacă generalii venezueleni își vor trăda juramantul militar și președintele legitim ales, trecând de partea unui măscărici numit de SUA sau își vor păstra demnitatea de ofițeri.
    …………………………………….

    Apreciat de 2 persoane

    • Pentru Venezuela calea pentru iesirea din acest sah este organizarea de noi alegeri cat mai curand, in care sa fie masurat si pretendentul la tron.Ala se bazeaza tot pe emotie.

      Altfel rusii si americanii vor folosi acel spatiu pentru o confruntare fizica indirecta, acest fapt fiind iminent.

      Eu cred ca pe Putin il intereseaza legitimitatea oricaruia dintre liderii de acolo intr-o masura minima.Vrea doar sa-si testeze/etaleze sistemele noi pe care industria de atac ruseasca le-a scos pe piata, S-400 sau Avangard spre exemplu, primul la mare cautare la turci.

      Sau ne inchipuim ca Rusia e o mama buna care strange la pieptu-i voluptos Venezuela din dragoste parinteasca, dezideratul lui Putin fiind, bineinteles , pacea mondiala si un viitor luminos cu oameni care fac dragoste si nu razboi, ca-n cantecele lui Lenonin.

      Geografic vorbind Rusia se ocupa de Europa, iar SUA de americi.Sferele de influenta erau deja impartite.Putin practic merge pe razbunare pentru implicarea astorlalti in Ucraina.Deci Ucraina – Venezuela pare un schimb plauzibil.
      Romania si Polonia vor fi si ele targuite probabil, cum s-a mai intamplat.
      Sistemele rusesti in Venezuela si Cuba ar fi practic politele platite pentru asa numitul scut NATO, pe care personal il vad necesar in virtutea evolutiilor de pe langa Siria, pentru ca rusii pot veni si per pedes la nevoie.

      Apreciază

  7. Părerea mea sinceră este că asemenea „dezvăluiri” au darul de a explica nişte anomalii electorale, cu urmări decisive în fixarea câştigătorului, a căror cauză principală nu-s nici într-un caz fake news-urile, s-au cel puţin nu în această covârşitoare măsură cum ni se induce, ci cu totul altceva, mult mai grav şi mult mai periculos care duce spre adevăraţii păpuşari din umbră !
    P.S. Fără a minimaliza capacitatea intelectuală a alegătorilor din America Latină consider că cei din România sunt mult superiori în această privinţă, dar cu toate astea ne-am trezit şi noi că una votăm şi alta iese , fără ca pe aici să-şi fi băgat coada Sepulveda, ci aceieaşi păpuşari din umbră, deoarece România are cam aceleaşi bogăţii ce nu-i pot lăsa indiderenţi pe coioţii ce se învârt în jurul Globului pentru a ataca în haită, orice Ţară bogată pentru a-şi pune la cârma ei nişte jalnice marionete, care-i ajută să transfere întreaga bogăţie spre o mână de canalii internaţionaliste ce cheltuie sume enorme cu întreţinerea acestei pecingini sociale ce sunt ongeurile sorosiste şi câte-or mai fi !
    Mark Twain spunea că dacă votul ar putea să le stea în cale, ajutându-ne cu ceva, pe noi ca societate, de mult ar fi fost scos din practicile politice !
    P.S.
    Actuala campanie electorală pentru parlamentul european , fără nici un fel de valoare naţională , are darul de scoate la iveală micimea, cretinismul şi inconştienţa unor zombi politici plantaţi în corpul politic românesc, unii dintre ei făcând dovada clară că din occident ne vin nu numai alimente pline de E-uri, ci şi politicienii şcoliţi acolo în pur stil kamikadze , ce-şi detonează acum încărcătura de ură, prostie şi manipulare, odată cu propria credibilitate !
    Eminescu spunea că „ai noştri tineri la Paris învaţă la gît cravatei cum să-i facă nodul”, acum şcoliţii, mai bine zis agenţii, învaţă, şi din fericire nici unul nu reninţă , la gît să-i pună laţul românului adevărat, creştin şi patriot !

    Apreciază

  8. Nu m-am nascut nici comunist, nici capitalist, nici de stinga, nici de dreapta. M-am nascut insa crestin, si desi am crescut in comunism fara busola pentru suflet, Dumnezeu mi s-a aratat mai tirziu, si i-am simtit puterea cind am stiut ce vrea cu mine.

    Comunismul a adus cu el multe barbarisme, pe care noi nu le-am stiut pina in ’89. Poate cea mai barbara idee a fost cea de a crea un „om nou, comunist”, fara credinta. Capitalistii de azi, preocupati doar de multiplicat bani usor, si ei vor sa creeze un „om nou”, tot fara credinta, sa-l numim „omul progresist”, desi ei pervertesc ideea de progres, care este benefica. Cumva, ambele sisteme sunt deranjate de Dumnezeu. Nu poti sa furi omului sufletul, dar poti sa incerci sa-l perverteshti. Si totusi natura umana nu poate fi schimbata. Nu poti sa ii extirpi acea parte care se uneste cu infinitul. Dar sigur ca ei incearca, azi inclusiv prim masinaria care inca se mai numeste „Uniunea Europeana”, desi ea ar trebui in mod realist redenumita „Dezbinarea Europeana”, dupa cum arata astazi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Paradoxul e ca ce n-a reusit Stalin sau orice alt leader din zona asta prin forta, impotriva crestinismului, zeci de ani, reusesc sistemele capitalist-consumeriste, impletite, culmea, cu accente de marxism.

      Omul modern si educat, fara vreun efort deosebit, se indeparteaza de credinta crestina si imbratiseaza tehnologia si bisericile rastafariene.

      Bisericile crestine goale din vest confirma faptul ca sistemul consumerist este superior oricaror alte metode incercate de-a lungul veacurilor de, sa le zicem anti-crestini.

      Sa nu fie o surpriza daca demolarile de biserici de prin vest vor aduce laikuri si nu durere sufleteasca.

      Sunt curios daca la Notre-Dame, la momentul reconstructiei se va face si un mall alaturi, totul sub o piramida uriasa de sticla.

      Apreciază

  9. Copil fiind, Sepúlveda a fost martor la violențele gherilelor marxiste din Columbia. Când a devenit adult, a aderat la mișcările de dreapta care începuseră să se manifeste în America Latincă. Avea convingerea că atacurile sale cibernetice nu erau mai puțin diabolice decât tacticile adversarilor săi, precum Hugo Chávez și Daniel Ortega.

    ”Treaba mea era să duc un război murdar și să întreprind operațiuni psihologice, să fac propagandă mincinoasă și să împrăștii zvonuri – toată zona neagră a politicii pe care nimeni n-o cunoaște dar pe care o poate vedea oricine”,
    Razboi Murdar?

    Pai ia sa vedem ….. Nicaragua, Panama, Honduras, El Salvador, Columbia, Mexic, Costa Rica, Guatemala și Venezuela.

    Guatemala – The Guatemalan Civil War ran from 1960 to 1996. It was fought between the government of Guatemala and various leftist rebel groups supported chiefly by ethnic Maya indigenous people and Ladino peasants, who together make up the rural poor. The government forces of Guatemala have been condemned for committing genocide against the Maya population of Guatemala during the civil war and for widespread human rights violations against civilians.[14] Cand ? 13 Nov 1960 – 29 Dec 1996 36 ani, 1 luna, 2 saptamani si 2 zile Morti : 140,000–200,000 din care :
    The Guatemalan genocide, Maya(n) genocide,[2] or Silent Holocaust[3] refers to the massacre of Maya civilians during the Guatemalan military government’s counterinsurgency operations. Massacres, forced disappearances, torture and summary executions of guerrillas and especially civilian collaborators at the hands of US-backed security forces had been widespread since 1965 and was a longstanding policy of the military regime, which US officials were aware of Ucisi intre 32.000 si 166.000 guatemalezi etinci mayasi.Anii 1980-1983.

    Honduras : De 1972 à 1983, le Honduras est gouverné par des militaires. L’influence des États-Unis est si forte que l’expression « proconsul » est utilisée pour désigner leur ambassadeur5. Dans les années 1980, l’administration Reagan utilise le pays comme plate-forme dans sa guerre contre le gouvernement sandiniste du Nicaragua et les guérillas de gauche du Salvador et du Guatemala. L’aide militaire des États-Unis au Honduras est portée de 4 millions de dollars en 1981 à 77,4 millions en 19845. Tout en soulignant en interne que les forces gouvernementales honduriennes commettent des « centaines de violations des droits humains (…), dont la plupart pour des motifs politiques », la CIA donne son appui aux escadrons de la mort qui, en particulier le Bataillon 3-16, torturent, assassinent, ou font disparaître par dizaines des syndicalistes, des universitaires, des paysans et des étudiants. Des documents déclassifiés ultérieurement indiquent que l’ambassadeur John Negroponte intervient personnellement pour faire obstacle à d’éventuelles divulgations de ces crimes d’État, afin d’éviter de « créer des problèmes de droits humains au Honduras »

    El Salvador On December 2, 1980, four Catholic missionaries from the United States working in El Salvador were raped and murdered by five members of the El Salvador National Guard. They were Maryknoll Sisters Maura Clarke and Ita Ford, Ursuline Dorothy Kazel, and lay missionary Jean Donovan. Dragutz? Stone a favut sdi un film
    La 24 ,martie 1980 a fost asasinat Óscar Romero arhicepiscopul de San Salvador in timpul mesei La inormantarea sa explodeaza o bomba si se trage cu arma -intre 30 si 50 de morto!~John Negroponte iubea drepturile omului – da ce avea cu Romeroa ? Ca era alb , gachupin nu indio!!!
    The Salvadoran Civil War was a conflict between the military-led government of El Salvador and the Farabundo Martí National Liberation Front (FMLN), a coalition or „umbrella organization” of left-wing groups. A coup on October 15, 1979 was followed by killings of anti-coup protesters by the government and of anti-disorder protesters by the guerrillas, and is widely seen as the start of civil war. Bilant : 70,000–80,000 morti, 8,000 disparuti, 550,000 refugiati intern 500,000 refugiati in alte tari…

    Nicaragua – l[au alungat pe Somoza si au castigat alegerile. Dar .. e un dar En 1984, des élections sont organisées et aboutissent à la victoire de Daniel Ortega et du FSLN avec près de 67 % des votes, dans un contexte de participation électorale de plus de 75 %. Les observateurs internationaux présents sur place attestent de la régularité du scrutin mais une partie de l’opposition, qui considérait ne pas avoir eu suffisamment de temps pour organiser efficacement une campagne, appelle au boycott ( dar o parte din opoziție, care consideră că nu a avut suficient timp pentru a organiza în mod eficient o campanie, solicită un boicot – recunoastei „scenariul” ? ) et les États-Unis dénoncent les élections. Les États-Unis, alors dirigés par le président Ronald Reagan, manifestent une hostilité virulente à la révolution sandiniste et arment les Contras, des groupes rebelles anti-sandinistes. Ils décident également d’isoler le Nicaragua en imposant un embargo et en minant les ports. Les affrontements généreront près de 30 000 morts et épuiseront l’économie. Da ma rog John Negroponte iubea drepturile omului … somozist!!!

    Le conflit armé colombien est un conflit interne en Colombie. On date son origine au milieu des années 1960 avec la création de différentes guérillas marxistes. À partir des années 1980, des groupes paramilitaires se constituent, se présentant comme une force de contre-insurrection opposée aux guérillas que l’État ne parvient pas à vaincre. Au cours des années 2000, les Autodéfenses unies de Colombie, principal groupe paramilitaire, sont officiellement désarmées après un accord de paix avec le gouvernement (remplacées par des « groupes émergents » moins puissants). Le conflit se poursuit à la fin des années 2000 entre les Forces armées révolutionnaires de Colombie (FARC) et l’ELN (marxiste), les cartels paramilitaires (BACRIM) et les forces gouvernementales.

    Entre 1964 et 2016, le conflit a fait 260 000 morts, 45 000 disparus et 6 millions de déplacés et constitue, selon le sous-secrétaire des Nations unies pour les questions humanitaires, « la plus grande catastrophe humanitaire de l’hémisphère occidental »

    Ah! Cum au mai inflorit drepturile lu’ omu’ !
    Materiale ar fi destule- totu e sastii ce sacuati. Eu stiu fiindca nu cuteam nici Sportul si nici Romania Literara ci veam gusturi mai bizare, neintelectuale ….
    Oricum vedeti si asta : https://en.wikipedia.org/wiki/Death_squad#Central_America. Despre „escadroanele mortii”

    A si poa cautati si United Fruit si carefu tara ce fu prima numita banana republic

    Si sa va zic ceva : Honduras, El Salvador, Columbia, Guatemala și Venezuela sunt tari „eminamente agrare” in care nu se facu oreforma grara latimp. Nici in anii 60. Erau latifundii .SI ,ca sasearaveze datele problemei populatia saraca (si majoritara uneori !) este de origine etnica „indiana” (urmasa alora precolumbieni) sau macar mestizo (metisi) iar latifundiarii si calselemai avute sunt criolios (albi urmasi aicolonistilor gachupines) … . Care cruilios erau in legaturi comerciale .. sazicem cu facersiti „transnationa;li” din nord si nu accepta o refirma agrara…. si au fots sprijiniti de iubitori de drepturi ale omului (bogat) gen John Negroponte… un pic cam preasuspiciosi in ce priveste „comunismul”(azi suspicioneaza nationalismul) .Ca tare imi este frica ca o regroma agrara dupatipiucl celei din 1921 arfifots declarata si ea „comunista” si comunisti ar fi fost si Averescu si Bratianu … iar Ferdinand „simpatizant” (ei sice daca era rege? Ce Norodom Sianuk nu era?!!)

    A cat despre Uribe Son père, qui servait de prête-nom pour couvrir certaines activités du Cartel de Medellín et entretenait possiblement une milice paramilitaire, a été assassiné par les FARC en 1983 lors de l’assaut de son hacienda1. Il se rend immédiatement sur les lieux, dans un hélicoptère appartenant à Pablo Escobar2. ..Mda se pare ca apara drepturile omuluideasedelcta cu marijuana si cocaina …

    (citatele sunt din Wiki)

    Apreciază

  10. Foarte complicat..poate aflam detalii despre manipularea electorala in Romania, cu siguranta exista cineva care detine aceste date. Eu, cel putin, cand aud ca cineva apeleaza la consultanti evrei deja mi se aprinde un beculeț. (Z)
    De exemplu, imi vine in minte ostentatia cu care opozitia afirma ca romanii au de ales pe 26 mai 2019 intre UE si Rusia, un fake news atat de grosolan, incat doar cei cu # in fata ar putea sa-l creada.. daca a mers (sau cel putin asa se crede) in America, de ce acest mecanism manipulativ nu ar functiona si in mica Romanie ?…(Z)
    Concluzia mea: Nu va pierdeti timpul pe facebook, sau alte pagini de socializare (sau fiti selectivi si precauti), informati-va doar pe bloguri verificate dpdv al nivelului calitativ si acuratetei informationale, cum este si acesta al domnului Nastase. Nu intamplator este citit de atat lume, din tara si de peste hotare….

    Apreciat de 3 persoane

    • @ZeV

      Nu inteleg legatura fortata facuta intre „consultanti evrei” si propaganda care ne spune, sa alegem intre UE si Rusia.

      Si ce importanta are originea consultantilor pana la urma, campaniile se fac cu bani.
      Orice parte angajeaza, ca e dreapta sau stanga, plateste sa castige.
      In Israel exista si dreapta si extrema dreapta si stanga, si consultantii, banuiesc, sunt autohtoni.

      Sau presupuneti ca extrema dreapta, fiind asociata traditional cu anti-semitismul, este atacata si pusa in oala cu Putin pentru ca sunt consultantii celorlalti evrei.

      La ultimele alegeri din Austria, tzara pretena, a exista un scandal interesant, electoral, cu niste consultanti evrei, scandal emotional, care a dus culmea, la infaptuirea guvernului de dreapta condus de acel adolescent.
      Tot culmea e ca Putin l-a vizitat pe castigator ulterior la o petrecere.
      Erorile consultantilor in cauza, care au dus la infrangerea socialistilor, sa fi fost oare intamplatoare ?
      Deci pentru Austria nu este valabila tema ca Putin e cu socialistii.
      Si daca e si cu socialistii si cu dreapta de fapt ce urmareste?

      Indiferent ce vor alege cei din vest, gazul tot din Rusia va veni, si nu cred ca au prea multe variante la dispozitie, dar daca Putin „atinge” extremele foarte populare la acest moment, cu sanse, vor intoarce ele cu recunostinta contracte mari dupa ce obtin scorurile necesare ?

      Rusia castiga si daca UE ramane omogena, si impune indirect contracte prin mecanisme de verificare ale statelor de drept, dar si prin relatii bilaterale, pentru care propune uzual discounturi.

      2.Romania are totusi o mare sansa, spre deosebire de multi alti membri UE, pentru ca are cu ce, sa se aleaga pe sine, ca membru suveran al UE, independenta energetic, cu sansa sa devina jucator concurent pentru Rusia si oferind accesul pe bani celor din UE la resurse, dar nu prin N intermediari.

      Avand in vedere ce se intampla in politica din vest, Rusia castiga oricum, iar Romania trebuie sa aibe o relatie corecta cu UE ca si egal si nu ca vasal cu capul plecat, sub sabia anti-coruptiei (care-n vest este nefolosita de ani buni), pentru a evita ingerinte rusesti via tari proxy din UE , pentru ca-n Europa iarna e rece.

      Deci suveranitatea Romaniei este critica, orice ingerinta externa sau cedare, facuta chiar si cu bune intentii, poate duce la pierderea completa a independentei energetice.
      Asta dupa restitutio ar fi bomboana de pe coliva sau ultimul cui din coparseu.
      Sa ajungi sa platesti la terti pentru ce ai deja, din propriul sol, e destul de comic si stupid si aminteste de statele africane cu bogate resurse.

      Deci tematica campaniei, UE sau Rusia, e falsa si probabil este conceputa chiar de rusi, pentru ca sunt castigatori la ambele capete.

      Dar daca punem campania din Romania intr-o paradigma energetica, adicatelea gazul din pamantul meu, sa-l valorific chiar eu ca stat suveran, si sa-l dau Europei la pretul pe care-l doresc eu, chiar si cand unii tipa ca statul meu de drept nu e bun si ca e mai bun ala al lor unde fatucile danseaza in vitrine si tinerii utilizeaza prafuri la liber, nu e mai bine?

      Poate sa fie un etalon de moralitate, si sa dea definitii de stat de drept, si sa decida ce e bine si ce e rau, si care directie e buna, un politician venit dintr-un stat jos ce poate fi asimilat cu Sodoma si Gomora, facand abstractie de sistemul bancar aproape de colaps, pe care-l pastoreste in propria tara.

      Apreciază

  11. Pentru ce votăm pe 26 mai?

    Există opinii pesimiste conform cărora votul nostru în cadrul alegerilor euro-parlamentare va contribui şi mai mult la creşterea discrepanţelor dintre bogaţi şi săraci în UE.

    Teoretic vorbind, fondurile structurale de convergenţă vizează tocmai ajutorarea zonelor sub-dezvoltate pentru a le ajunge din urmă pe celelalte. Numai că nivelul fondurilor alocate acestui scop economic sunt stabilite de cele mai multe ori prin presiuni politice exercitate de statele cele mai puternice ale UE, Franţa, dar mai ales Germania şi sateliţii ei din nordul Europei, al căror obiectiv este întărirea rolului conducător ale axei Berlin-Paris prin axioma „integrării” europene.

    Până la urmă, fiecare ţară trebuie să-şi urmărească şi să-şi promoveze propriile interese naţionale în cadrul Uniunii Europene. Cum însă ţările slabe, cele din sud şi cele noi primite în Uniune, nu au posibilitatea de a realiza singure acest deziderat, singura lor şansă este formarea unor grupări informale de sprijin reciproc – după modelul grupului de la Visegrad ; evident, România nu ar putea să se afilieze decât la un grup sudic.

    Şi cum în afară de interese naţionale există şi interese partinice, iar alături de cele trei mari familii politice de până acum (populişti, social-democraţi şi liberali) se structurează şi grupul suveranist coagulat în jurul ideii de suveranitate naţională, România ar putea încerca o negociere şi cu acesta din urmă, în condiţiile în care liderii actuali ai Uniunii nu par a căuta să ia măsuri în favoarea populaţiei europene ci, din contra, depun toate eforturile pentru a-şi păstra poziţia dominantă şi a împiedica afirmarea oricărui lider de stânga sau centru-stânga ce le-ar putea-o periclita.

    Avem aşadar motive să votăm pe 26 mai pentru o nouă Europă a popoarelor !

    Apreciat de 2 persoane

  12. Si totusi declaratia ministrei de la sanatate e reala, e gafa, e feic niuz, e ironica, e o minge la fileu pentru ceilalti, doamna e cumva din echipa adversa, si ii ajuta sa nu cada prea tare in sondaje p-aia?
    Se fac declaratii d-astea fix in mijlocul campaniei, cu un scop sau sunt pure intamplari ?
    N-ar trebui sa vina cineva in loc?
    E pregatita si vreo vizita pe undeva in saptamana de dinaintea alegerilor, atat de cruciale pentru soarta lumii , alea de pe 26 Mai ?

    Probabil viitoarea remaniere trebuie sa fie mai complexa, pentru mai mult team-work?

    Apreciază

  13. E….. e ..est5e ceva cu socialistii orrorpeni. Cica Deşi se află în România, ţară cu guvern socialist, liderii stângii europene au refuzat să se întâlnească la Sibiu cu Liviu Dragnea şi cu Viorica Dăncilă, în ciuda insistenţelor premierului român, susţin surse diplomatice pentru Adevărul. (adev.ro/pr7idf )
    Si in 2012 cand am fi avut nevoie de PES au tacut ca un peste..
    Poate ar fi timpul ca ala Timmermans sa fie scuipat fix intre ochi. Adica sa i se zica „nici noi nu avem nevoie de voi tradatori galbeni ce sunteti!”.Ramsi fara clodzu ma intelegi pesasria ar descoperi ca ..mde .. mde poate au gresit!

    Ca si cetesanu ala rus , Serghei Stanişev pe numele lui si preşedinte al PES, a anunţat că ”liderii PES consideră îngheţate relaţiile cu PSD” până când guvernul României îşi clarifică angajamentul faţă de statul de drept şi urmează recomandările Comisiei Europene. Stanişev preciza că apartenenţa PSD la familia socialiştilor europeni va fi discutată în iunie, la viitoarea întâlnire a conducerii PSD. Poa ar fi timpul sa fie trata dupamodelul USR , adica sa i se abviere ca e sluga lu Putin …

    A da.. in unele limbi slave la câine i se aice ..PES. E momentu ca jigodia sa primeasca un picior in coaste …

    Apreciază

  14. La unele TV-uri se zice ca sunt oameni din psd (nu ne-au spus exact cine) care nu sunt de acord ca odata cu summitul LOR (ca sa vb ca Plrsoianu) sa fie si un miting la Iasi al PSD, Iasi fiind un oras din Romania, si tara fiind in plina campanie electorala.

    Cica e un miting anti-UE si nu un miting pur electoral, al unui partid membru intr-o familie politica recunoscuta.

    Dar daca premierul, care detine presedintia rotativa, nu este primiti la sumit, cine e contra cui ?Cine trimite acasa pe cine?

    Sau daca ai interzis ca partid in Sibiu, fiind trimis acasa la propriu, n-ai voie sa mai faci nici macar un miting electoral la Iasi?
    N-ai voie in Sibiu si nici in Iasi ? Si unde sa-l faca?

    Pai tot ce s-a intamplat la Sibiu, cu popularii, pana la momentul oficial al deschiderii summitului, mie mi s-a parut ca e impotriva Romaniei.
    E ca si cum oaspetele pe care-l primesti in casa politicos, incepe sa te injire si te da si afara din propria gospodarie.

    Premierul Romaniei, investit de Parlamentul Romaniei, a fost trimis acasa in mod explicit, desi detine acum, pentru Romania, presedintia rotativa.

    Umilire mai mare pentru Romania nici nu-mi puteam inchipui de la astia.

    Pentru mine nici nu mai conteaza ce decid astia in cadrul oficial, dupa cum s-au comportat zilele trecute, avand in vedere ca sunt la final de mandat.

    Umanizarea prin discutii despre fotbal nu e relevanta.

    Discursurile sterile nu tin de foame.
    Se vorbeste de reducerea emisiilor de carbon, pai Romania dezindustrializata, pentru a se putea integra mai bine, si-a adus deja aportul.

    De ce nu se vorbeste de natalitate, care va duce prin scaderea drastica si continua la disparitia Europei ca civilizatie ?

    Si ne mai intrebam de ce a aparut curentul eurosceptic?

    Pai poate e si de la aroganta si mentalitatea de stapan si nu de partener, afisata din plin si zilele astea.

    Pacat ca nu s-a facut un Referendum de suspendare, cred ca trecea cu brio, dupa ce s-a declarat in ultimele zile.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.