Despre democratie in fotbal

Nu am vrut sa scriu, inainte de votul de la FRF, că solutia Lupescu mi se părea oportună. Nu am vrut să interferez cu o procedură internă a federatiei.

După patru ani de experimente esuate (Daum, etc), după intrarea in insolventă a celor mai multe echipe din fotbalul românesc, după situatia catastrofală a transferurilor, după situatia paradoxala in care vrem sa construim stadioane ca sa aiba scaune moderne cu care sa se bata ultrasii, după atâtea si atâtea deceptii, părea că se formase o masă critică pentru a incerca o revigorare a fotbalului românesc, adunand, in jurul lui Lupescu, personalitati si legende ale fotbalului nostru.

S-a dovedit ca interesele marunte ale unor asociatii de fotbal reprezentand fotbalul pe apă, fotbalul pe bicicleta, fotbalistii sub 5 ani, si altele asemenea au exprimat un vot „democratic” pentru ca lucrurile sa nu se schimbe.

In urma cu patru ani, am fost revoltat cand tanarul de 29 de ani, Razvan Burleanu devenea presedintele FRF, in conditiile in care contracandidatul sau, Gică Popescu, era condamnat si arestat, cu o zi inainte de vot! Mizerabila operatiune, efectuata in baza „coabitarii” cu diverse centre de putere.

Ce il califica pe Burleanu, talentat consilier al lui Traian Basescu să fie, la 29 de ani, presedinte al FRF?  Rezultatele s-au văzut.

Dar ce il califica sa castige, a doua oara, conducerea Federatiei si in fata unei „coalitii” de mari personalitati ale fotbalului si să afirme, ca si Basescu, „i-am ciuruit”?

Probabil e o chestiune de mentalitate masochistă româneasca. In definitiv, românii nu l-au ales, a doua oara, pe Băsescu presedinte, după ce vazusera cu cine au de-a face?

Asa că sfatul meu este ca, in urmatorii patru ani, sa va cumpărati perne de bambus pe care sa le asezati pe scaune pentru a urmări la televizor meciurile de fotbal din marile campionate straine.

Din păcate, s-a pierdut, pentru o lungă perioadă,  sansa de a folosi starea de spirit si speranta care au existat inaintea acestor alegeri. Din păcate, multe din greselile pe care le facem nu mai pot fi reparate.

55 de gânduri despre “Despre democratie in fotbal

  1. Cât de multă dreptate aveți… Din pacate performanță în fotbal nu va mai fi! După jignirile adresate „generației de aur”, nici Lupescu, nici Chivu , nici Lucescu nu ar fi trebuit să mai dea mâna cu Burleanu. Tristă realitate în fotbalul românesc!

    Apreciază

  2. Chișinău: Urgenţa unei redefiniri de strategie. De la “confruntarea geopolitică” la calea română

    “Confruntarea geopolitica” este calea kieveana a scindarii. Sa privim la cele doua Ucraine care au urmat Maidanului de la Kiev si vom intelege pericolul aventurarii pe calea confruntarii geopolitice. Kievul s-a lasat antrenat intr-un nou razboi rece, care nu este al sau, la scurt timp dupa ce a scapat de cel vechi, ambele la preturi nemeritate. Pentru Chisinau inca nu este prea tarziu sa inteleaga adevarul amar al preturilor existentiale pe care le va plati continuand sa mearga pe calea kieveana a confruntarii geopolitice. Republica Moldova este prea mica pentru un razboi asa de mare. Mergand pe calea Kievului, Chisinaul nu va culege beneficiile, ci pierderile. Exista si o alta cale pentru a ajunge in spatiul euroatlantic. O cale directa, mai scurta, fara parcursul de durata si plin de pericole al caii kievene, a confruntarii geopolitice. Calea chișinăuiană pentru apropierea de Uniunea Europeana si de Statele Unite este calea reunificarii cu patria mama. Este calea romana. Unirea cu Romania este calea oportunitatii europene si reparatiei istorice a reintregirii neamului romanesc. Confruntarea geopolitica este primejdioasa si costisitoare. Este o provocare inutila, in detrimentul inteligentei politice si diplomatice. Cu cateva zile in urma, Wess Mitchell, asistent al secretarului de stat american, a facut o afirmatie provocatoare, neconforma cu neutralitatea permanenta a Republicii Moldova, proclamata constitutional, care are un caracter exclusiv defensiv. Mitchell a declarat ca “Republica Moldova este in prima linie a confruntarii geopolitice.” Afirmatia a fost facuta in cadrul intrevederii cu seful legislativului moldovean, Andrian Candu.

    Apreciat de 1 persoană

    • Si ce prui Fragmentel??
      Unde sa se mute R M? In vecinatatea Noii Zeelande sau mai la S de Ppatagonia ?
      Ca asta este esenta geopoliticii – esti in buna parte lipsit de liber arbitru….. Adica geografia comanda – tu te adaptezi.

      Apreciază

  3. Domnule Adrian Nastase,
    Problema este mult mai grava in fotbalul nostru si nu cred ca generatia de aur ar fi rezolvat problema.Fotbalul nostru sa cangrenat ,este o lipsa de management competent si de multe ori datorita acestui aspect foarte important sant vulnerabilizati chiar primarii oraselor.De ce ?Pentru ca nu sant in stare sa faca niste proiecte care sa respecte legile,astfel incat finantarile sa nu fie finalizate cu….catuse.
    Da ,este adevarat ca fotbalul mic nu trebuie sa conteze cu un procent asa mare in votul final,dar trebuie sa conteze.Ani de zile cei care au condus fotbalul au neglijat sectorul de copii si in mandatul lui Burleanu sa revigorat acest sector ,care chiar daca in aceasta perioada nu a fost finalizat cu rezultate ,in viitor sant sigur ca vor veni.
    Eu ca dinamovist as fi vrut sa castige Lupescu,dar sa nu-I punem in carca lui Burleanu managementul dezastruos de dinaintea lui.Sa speram ca Lupescu se va intoarce la Dinamo sa revigoreze clubul copilariei mele.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Domnule Prim Ministru, din punctul meu de vedere, motivele care au determinat realegerea basistului Burleanu nu sunt atat de greu de indentificat si inteles.
    Cred ca cei care au votat cum au votat, au facut-o DIN TEAMA DE PUSCARIE. Au apreciat, probabil, ca sub ,,umbrela” burlesca a conducerii FRF vor fi aparati de ,,mana” justitiabililor. Poate ca si au ceva de aparat, avand in vedere moralitatea relativa a celor care patroneaza, organizeaza, sponsorizeaza, transfera jucatori, etc, in acest …sa-i spunem, inca, sport.
    De altfel, prin extensie, este cat se poate de limpede care a fost si este scopul ,,statului de drept” de sorginte straina impus si instaurat in Romania: SA INOCULEZE TEAMA IN ZONELE DECIZIONALE CU IMPACT SEMNIFICATIV DIN ROMANIA.
    Amintiti-va ca si cu acest prilej procurorii au efectuat acelasi gen de presiune atunci cand cineva, considerat incomod, a incercat sa ridice capul si au facut asta tocmai la …sesizarea domnului Burleanu, un neica nimeni zombificat infiltrat de servicii la FRF, chiar daca se intalneste cu fotbalul exact la infinit.
    CITEZ:
    ,,Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, miercuri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal. Aici, conform Digi Sport, aceştia cercetează contractele efectuate în perioada 2008 – 2010, atunci când preşedinte era Mircea Sandu, iar Ionuţ Lupescu era director general.
    Lupescu este unul dintre cei care candidează la funcţia de preşedinte al FRF, alegerile urmând a avea loc la data de 18 aprilie. Actualul conducător Răzvan Burleanu a făcut o serie de dezvăluiri la adresa „Kaiserului” şi chiar a anunţat că se va adresa organelor legii pentru a se demara o anchetă, potrivit prosport.ro.”

    Nu cred ca, dupa finalizarea alegerilor, aceste cercetari vor continua.

    Ce mai e de spus ? Eventual v-as completa si as adauga ca printre asociatiile care au legatura cu fotbalul, pe terenul de fotbal, se numara si asociatia fotbalului feminin. Ati evitat sa amintiti (si) asta, probabil din dorinta de a fi corect politic. (Z)

    Pana la urma, daca stau si ma gandesc, poate ca tocmai in aceasta nisa exista o sansa de reabilitare, intr-un viitor mai bun, in care femeile vor face, probabil, legea. Unde barbatii au esuat lamentabil in a realiza competitivitate si performanta, poate ca femeile vor reusi, de ce nu ?
    Ar trebui, totusi, schimbata mentalitatea la nivel de masa: Mamele sa lase pianul, baletul si gimnastica la o parte si sa faca bine sa-si trimita fetitele la practicat fotbalul. Romania are nevoie de performanta sportiva ca de aer, indiferent de unde vine aceasta, fie si daca ne gandim ca in celelalte domenii ale vietii socio-politico-economice nu contam in Europa si in lume

    Apreciat de 2 persoane

  5. Cel mai grav e ca a murit speranta. In cele mai grele momente, e singura sansa de a gasi resursele de a reanvia, de a izbandi. Putini alesi, cei ce reusesc.
    Sunt uimt de Hagi, modest, tenace avand dragostea de „a face”, recladeste si reinventeaza tot ce-au distrus „mari intelepti”.
    Meritocratia este raspunsul cautat de societate.

    Apreciat de 1 persoană

  6. d’Artagnan spune (adesansu-i-se colegei Ana):
    APRILIE 18, 2018 LA 6:26 PM
    ,,Nu mai sunt la fel de ager ca pe vremuri, nu prea m-am prins… deci, în afară de inteligență, de ce mă mai suspectezi?”

    Muschetare, lasa dialogurile cu doamnele inteligente pe seama mea, acesta fiind un domeniu rezervat unui numar relativ redus de indivizi. Doamnele inteligente sunt prea subtile pentru tine.

    Hai sa-ti explic eu: Ai spus ca nu poti fi suspectat ca o apreciezi pe doamna Ana, afirmatie asupra careia, colega noastra, si-a exprimat, subtil si candid, indoiala. De fapt, doamna Ana ti-a intins o mana. A inteles si domnia sa, ca si mine, ca ai anumite calitati si esti, pana la urma, recuperabil.
    Femeile par complicate, in realitate, sunt de o transparenta atat de evidenta, incat cei mai multi masculi nici n-o observa. (Z)

    Apreciază

    • pps

      Hai sa-ti cadonez un pont, pentru ca imi esti simpatic:

      NICIODATA nu te adresezi unei doamne la per tu, nici chiar daca acea doamna PARE ca iti sugereaza ca o poti face luand, ea, initiativa adresandu-se la pers. a doua singular cand vrea sa-ti spuna ceva. Face asta fie ca sa te irite, fie sa te determine sa cobori stacheta. Deci, si in acest caz, vei folosi, in continuare, tot apelativul ,,dvs”.
      Daca doamna iti face, ea, propunerea, in mod explicit si credibil, atunci da, poti folosi exprimarea colocviala.
      Tu chiar l-ai cititi pe Alexandre Dumas Tatal ? Acolo e vorba de maniera, muschetare, de multa maniera…

      Apreciază

    • DUAMNEFEREŞTE!!!!
      Ați dat in toate străchinile! Muschetarul este TALIBAN, dar incearcă să-şi facă „prieteni”. Singurul care pică uşor la pat, făcându-şi chip cioplit din orice buturugă, este ZeV. Eu mă amuz să-l văd pe d’Artagnan încercând.

      Gata, nu mai vorbesc cu ZeV deloc. Rămâne cum am stabilit-o data trecută.

      Apreciat de 1 persoană

      • Acum m-am prins… cred că ești în eroare…nu încerc nimic… sunt ceea ce sunt, scriu ceea ce vreau… nu am (re)venit pe acest blog nici să-mi fac prieteni și nici dușmani.

        Apreciază

    • ”Muschetare, lasa dialogurile cu doamnele inteligente pe seama mea, acesta fiind un domeniu rezervat unui numar relativ redus de indivizi.”

      Măi ZeV, în ce privește Rusia și femeile tu parcă trăiești în altă lume!! Uite, de exemplu, expertiza ta cu doamnele…la câte genți în cap ți-ai luat de la ele e uimitor ce părere bună ai în continuare despre farmecul tău!! Te uiți în oglindă la fața ta boțită, vânătă, și te miri ce bine arăți…

      Apreciază

  7. Cineva îndeamnă primarii să nu mai facă proiecte cu încălcarea legilor, proiecte care să se finalizeze cu cătușe.
    Îl îndemn și eu pe domnia sa să reflecteze asupra următoarei situații:
    Primarii Aristotel Căncescu și Iohannis făceau parte, ca și alți primari, din consiliile de administrație ale unor societăți de apă, canal…, pentru că e firesc ca primarul, care trebuie să le asigure locuitorilor utilitățile, să aibă și el un cuvânt de spus în aceste societăți.
    A venit ANI și i-a trimis pe toți în judecată pentru conflict de interese.
    Căncescu și Iohannis au fost absolviți de vină (Ioh, mai ușor; C., mai greu), ceilalți – nu, deși se aflau în situații absolut identice.
    Cum e, domnu, cu încălcarea legilor?

    Apreciat de 3 persoane

  8. Excelentă,
    E prima dată când îndrăznesc să mă adresez direct unui om de stat,după lungile convorbiri pe care le-am avut cu seniorul Coposu în anii’90.
    Vă ascult și vă citesc cu plăcere și interes de câte ori am ocazia…poate pentru că tatăl meu(1916-1993)mi-a vorbit foarte frumos de familia Dvs pe care a cunoscut-o la mijlocul secolului trecut,pe când lucra la Olanesti.
    Ceea ce nu înteleg cu mintea mea de medic este de ce rămâne mereu o catime de adevăr nespusă din istoria recentă a politicii și diplomației pe care o cunoașteți ca nimeni altul…
    Mă gândesc că la anii nostri nu mai avem nimic semnificativ de pierdut!
    E bine ca oamenii luminosi să biruie prin adevarurile pe care le cunosc întunericul tot mai gros care umbreste Tara…măcar în anul 100!
    Vă doresc multă sănătate astfel încât prin înțelepciunea Dvs Tara să se lumineze!
    Cu respect și sinceritate,
    G.Staicu

    Apreciat de 2 persoane

  9. Ana
    ,,pot afirma cu definitivă convingere că ne-a rămas doar bucuria de a ne avea unii pe alții. Adică fiecare cu familia şi prietenii lui, conaționalii şi semenii de bună credință.”

    Aici e marea problema, stimata colega…..exact ce spuneti dvs sta ca un ghimpe in ochii ideologilor neo-colonialismului occidental. Ei sunt deraranjati de familie si de comunitati in care indivizii interactioneaza cu buna credinta. De fapt, ei vor sa extirpe din constiinte orice credinta, buna sa rea, care nu-l face pe individ sa-si accepte cu seninatate statutul de sclav.
    Vorba dvs: Asta este…
    ps
    Apropo, am aflat, de la Radio Romania Actualitati (singurul post de stiri apropiat de cerinta minima de obiectivitate), cat i-a costat pe americani si aliatii lor distractia cu focul de artificii compensatoriu declansat in Siria DUPA ce au pierdut Ghouta: Cca 160 milioane de parai din banii contribuabililor. Bani aruncati in desert ( si la propriu si la figurat).
    Va dati seama prin ce stari de spirit vor trece cetatenii americani, daca vor afla tot adevarul, respectiv ca aprox.2/3 dintre rachetele lor au fost interceptate si distruse in aer DOAR de catre fortele siriene ?
    De aceea eu vad caracterul distractiv al ,,confruntarii” de opereta dintre SUA si Rusia. Daca romanii nu vor sa piarda, ca de fiecare data, ar trebui sa fie mai putin creduli si mai ales ne-tematori. Cand te temi, faci greseli. De exemplu, in 2018 il votezi pe Burleanu , iar in 2019…nici nu vreau sa ma gandesc. (Z)

    Apreciat de 1 persoană

      • Gresit pen’ca rachetele alea trebuiesc inlocuite.
        Si vor fi inlocuite de marile firmr. Care vor primi contracte de minim 160 milioane,.,…

        Apreciază

      • Ghita
        ..Vor fi inlocuite (misilele _ n.mea) , evident, dar tot pe bani. Si mai multi, pentru ca orice inlocuire se face, de regula, cu ceva mai scump, nu neaparat mai bun. (Z)

        Radu Humor
        Sper ca cetatenii nehotarati sa-ti citeasca postarile, inainte de a alege in 2019. Trecutul nu poate fi schimbat, dar viitorul inca poate fi ajustat, chiar daca PSD-ul face greseli peste greseli. Din pacate, acestea nu se anuleaza unele pe altele, ci se cumuleaza. Cel putin pana acum.
        Dar, cine stie, poate d-ta vei fi mai convingator si vei gasi o explicatie credibila la decizia lui Dragnea de a sugera analizarea mutarii ambasadei Romaniei la Ierusalim (desi seful unui partid nu are prerogative
        institutionalizate de politica externa . Poate ca el are dreptate si nu Iohannis. Om trai si om vedea…

        Apreciază

      • Eu nu am zis ca pe gratis. Ci ca consumul de rachete de croaziera este un ajutor de stat mascat! Adica cocioaba varuita provoaca consum guvernamental in favoarea producatorilor locali.

        Apreciază

      • @Ghiță: ”… consumul de rachete de croaziera este un ajutor de stat mascat! Adica … consum guvernamental in favoarea producatorilor locali.”

        Ntz. Niciun ajutor de stat. Armata are partea ei din buget bine stabilită la începutul anului. Cum și-l chibzuiește este treaba ei, nu a guvernului. Dar, da, armata are furnizori / producători (locali), deoarece industria militară este privată. Există un contractor general – cel care are contractul cu armata – dar care subcontractează la cei pe care-i numiți producători locali, dar care pot fi producători din întreg spațiul american.

        Apreciază

  10. Sincer – m-aș fi bucurat să câștige Pușcaș. Despre Burleanu s-a spus și scris destul și-i sătulă toată lumea de el. Despre Lupescu s-a cam uitat că Mircea Sandu, ZICEAU ZIARELE VREMII, l-a iertat și, în loc să-l dea pe mâna justiției, alături de Prunea, l-a trimis la UEFA!
    Parcă, parcă îmi amintesc că a fost o vreme în care Lupescu făcea delegările arbitrilor, iar Becali cerea arbitrii străini! Viața are humorul ei și-i păcat că Becali n-a primit ce și-a dorit, dar niciodată nu-i târziu!

    Apreciază

  11. Ce il califica pe Razvan Burleanu pentru acest post ? Exact ceea ce-l recomanda si pe Cozmin Gusa la functia de sef al FR Judo ! Vocea si talentul , adica securismul de care dau dovada cei doi .

    Amandoi au fost varati acolo cu dedicatie : Razvan Burlesqu ca sa controleze fenomenul galeriilor de fotbal a marilor echipe si Cozmin Gusa infiltrat pe langa Marius Vizer ( spun unii , prieten bun cu Vladimir Putin ) .

    Pe de alta parte , alegerea celor doi in aceste functii ne arata in toata splendoarea si cam ce fel de natie suntem noi si cat de usor putem fi cumparati de unii-altii pentru o burta de mancare !!!

    Pentru entertainment , uitati-va cine l-a sustinut pe Razvan Burlesqu ( Marius Lacatus 🙂 , Mihai Stoichita 🙂 si Adrian Mutu 🙂 ) , cum i-a cumparat pe reprezentatntii AJF-urilor cu functii de observatori federali si cheful dinaintea alegerilor … Perfect romanesc !

    In alta ordine de idei , ceea ce se intampla in ultima vreme in sportul romanesc cred ca ar trebui sa deschida calea unor dezbateri serioase despre o REORGANIZARE A BAZELOR SPORTULUI ROMANESC . Pe scurt , finantarea si introducerea in decizii DOAR a celor care fac performante sportive !

    Astazi , tot sportul romanesc a devenit un fel de cimitirul elefantilor , de agentie de turism , de loc caldut unde tot felul de indivizi obscuri cu titulatura de antrenorii mananca o paine buna ( salarii mari , deplasari , bonusuri , premieri , echipamente , manevre , etc. ) fara sa mai obtina vreo performanta sportiva si fara sa-i traga nimeni la raspundere !
    Iar lipsa performantelor si-o motiveaza lejer prin faptul ca nu sunt destui bani pentru sport , ca nu au baze de pregatire sau ca nu au sportivii valoare .

    Dealtfel , sunt sigur ca acesta a fost si calculul facut de cei care au votat la alegerile FRF . Ei nu aveau nevoie de un profesionist care sa vina si sa-i puna la treaba si sa-i traga la raspundere ci aveau nevoie de liniste , de munca putina si de avantaje materiale in continuare . De aceea a castigat Razvan Burlesqu …
    Ceea ce s-a intamplat ieri la FRF s-a intamplat in urma cu un an la FRJ . Identic dar cu alti actori .

    Apreciat de 1 persoană

  12. In ciuda celor petrecute la FRF , ziua de ieri ne face mandri datorita unei performante medicale remarcabile : primul transplant pulmonary din Romania !
    Un gand de multumire si respect echipei de transplant si d-lui profesor Radu Deac , un om si un medic deosebit .

    http://jurnalul.ro/calendar/omul-zilei-prof-dr-radu-deac-681384.html

    http://www.mediafax.ro/social/premiera-in-romania-primul-transplant-pulmonar-a-avut-loc-intr-un-spital-din-capitala-update-operatia-a-durat-7-ore-informatii-despre-starea-pacientului-17134987

    Apreciat de 1 persoană

  13. Domnule Nastase, marturisesc ca, in primul moment, rezultatul votului pentru alegerea Presedintelui FRF m-a surprins. Nu intelegeam de unde atita sustinere pentru presedintele in functie, in ciuda unui mandat putin spus dezamagitor. Apoi am inteles, domnul Burleanu a avut grija sa isi inventeze un conclav deliberativ bazat pe o majoritate artificiala, legata organic de persoana sa fizica, si m-am linistit, cumva, cei ce i-au asigurat domnului Burleanu inca patru ani de domnie nu sint cei din lumea fotbalului adevarat, ci din cel al fictiunilor. Din pacate, pentru inca patru ani si fotbalul se va mentine in rindul domeniilor unde maxima performanta la care ne putem astepta ramine mediocritatea, victoriile in amicale de salon, scuze si lamentatii dupa inca si inca o ratare o ratare. Ce m-a linistit a fost formidabilul semnal transmis de cei peste 36.000 de oameni ce au umplut Arena Nationala la un Steaua – Rapid in categoria Onoare, afectiunea si devotamentul lor pentru doua dintre echipele simbol ale fotbalului nostru. Atita timp cit dragostea lor, a suporterilor adevarati, si ai Stelei, si ai Rapidului sau Dinamo sau Craiova nu va muri, oricit se vor truca si maslui alegerile, odata si odata se va termina si cu smechereala si soarele va rasari si pe ulita noastra … De apreciat comentariul dumneavoastra dedicat unui eveniment, cumva de fapt divers.

    Apreciat de 1 persoană

  14. La scară mai mică, e tocmai rezultatul unor alegeri libere atent manipulate în care mediocritatea în domeniu a fost ajutată să învingă ( democratic, cum altfel? 😉 ) o mână de elite profesioniste !
    Un fel de reeditare a faimosului adevăr descoperit de un hâtru într-un trecut regim autoritar care spunea că dacă „ăştia” vor, îţi pun şi-un căkt la prezidiu pe care eşti obligat să-l respecţi !
    Nu-i cazul lui Burleanu ? Sau dacă are epoleţi pe sub tricoul de gay nu se pune !
    P.S.
    Oricum, misterioasă înfrângere, dar o victorie de kinogramă ! ! Măcar de-am învăţa ceva din ele !
    Că o să mai fie alegeri !
    Fără a fi misogin, dimpotrivă, observ că iar de la femei li se trage unora : credeţi că reprezentantele sexului frumos l-au votat pe Burleanu de frumos ce este ( şi până la urmă cu ce le-ar ajuta asta pe ele ?), sau l-au votat de preşedinte FRF ce era ?! Şi le-a băgat în seamă…., nu ca alţii….
    Boşii, mai cu boaşe , nici nu le-au băgat în seamă până la numărarea voturilor, când era deja prea târziu ! Te pui cu răzbunarea sexului frumos ?! Câţi n-au rămas şi fără el ( nu cel frumos ), în urma răzbunării primului ?! :oops. )

    Apreciază

  15. Actorul Florin Zamfirescu a lansat pe contul personal de socializare un mesaj incredibil de dur la adresa Uniunii Europene.
    Florin Zamfirescu spune că în urmă cu mulți ani a avut mare încredere în această uniune economică și politică, însă acum și-a schimbat părerea.

    „Dragă Uniune Europeană. Trebuie să-ți mărturisesc ceva important. Acum mai bine de zece ani am dorit să mă cuplez cu tine. Erai plină de promisiuni, prevedeam un mariaj fericit. Abia mai târziu am înțeles ce le-ai impus celor pe care i-am trimis se te pețească.

    Și ceea ce nouă nu ne-au spus: că ne voiai fără industrie, fără agricultură și că mai voiai că toate averile noastre să fie înstrăinate. Fiindcă veneam la ține, cea bogată, poate că am fi acceptat…Dar, mai Uniune Europeană, am observat apoi că ești o curvă perversă, că vrei să dereglezi mințile oamenilor, că nu ai nimic sfânt”, a scris Zamfirescu.
    P.S.
    Subscriu…..

    Apreciat de 1 persoană

  16. Un posibil răspuns la nişte întrebări pe care ni le punem mulţi dintre noi :

    O siriana explica adevarul despre ce s-a intamplat in Duma, unde ar fi avut loc asa zisul atac chimic! Rebelii de acolo tineau ostatici civili rapiti din orasul vecin Agra drept scuturi umane, cand au vazut ca Assad a castigat razboiul in zona lor, au sufocat ostatecii cu monooxid de carbon pentru a se da apoi vina pe Assad!
    P.S.
    Urmăriţi şi comentariile, vreo trei mii şi ceva… Merită !

    Apreciază

  17. CTP loveşte din nou: „Astfel, ignoranți și imbecili aleg la nesfârșit alți ignoranți, aroganți și imbecili…”

    Eu nu am nervii sau răbdarea necesară ca să spun tot ce-mi vine în minte si la gură! Dar dacă, în opinia distinsului treningurist, trebuie să dăm examen pentru a căpăta dreptul de vot, ca să vorbeşti on line şi cu acces la publicul larg, nu tre’ să ai o adeverință sau ceva la mână cum că eşti bine de la Socola sau Bălăceanca?

    Apreciat de 4 persoane

  18. CRONICA UNEI NEREVOCĂRI ANUNȚATE

    Da’ ce? Suntem noi președinți ca să înțelegem maturitatea cu care se iau deciziile la acel nivel? Nu suntem! Nu știm ce înseamnă să trasăm sarcină unui consilier să ne scrie câteva rânduri despre cum n-o demitem pe Codruța, deși, normal, orice președinte cu un număr rezonabil de neuroni ( bine, nu-i cazul cu al nostru…) ar trebui să-i facă vânt.

    S-a petrecut așa ceva? Adică revocarea? Aș! În loc de asta putem observa ce frumos a scris ăla, consilierul… după ce departamentele Administrației Prezidențiale au analizat… măi, și-au tot analizat departamentele alea de duduiá Cotroceniul de-atâta concentrare și scremere . Din 22 februarie nu s-au mai oprit din analizat… scheme, grafice , simulări pe calculator – cu și fără Kovesi –a fost un efort colectiv extraordinar !!!. Dar, se vede treaba, orice model teoretic și rece care o extrăgea fără anestezie pe Codruța , îi provoca președintelui o inexplicabilă crampă abdominală. Deci el cu crampele astea s-a chinuit din februarie … plus că la simularea unei extracții virtuale mai viguroase a șefei DNA din sistem, lui Klaus i-a ieșit și-un coș pe nas.

    Așadar , tensiunea devenea insuportabilă. S-a perpelit, bietul nostru președinte, și a suferit suficient în patul de 2,50 metri x 2,50 metri din dormitorul prezidențial ! Gata. Așa că a ieșit și a rostit cu intonație ce era scris pe hârtie, de-ai fi zis că el s-a străduit să scrie cu atâta neobrăzare, și nu Sanda Pralong, să zicem ( că ea a mai scris texte apreciate de intelectuali subțiri, ca Tismăneanu), cea care ne explica necesitatea introducerii internetului la țară pentru ca diaspora să-și poată număra găinile lăsate acasă ( „…poate că punem camere de luat vederi în faţa obiectivelor în fiecare sat, ca românii din străinătate să-şi vadă găina care trece prin faţa bisericii. Nu vă daţi seama ce ataşament ar crea această legătură extraordinară !») .

    Iată spicuirile obraznice :

    „…CSM, care a ajuns la cu totul altă concluzie decât AȘA –ZISUL RAPORT al domnului ministru.
    „….evaluarea Ministrului Justiției poate fi SUBIECTIVĂ…”.
    „…motivele care fundamentează propunerea de revocare utilizează date și informații care fie NU SUNT PERTINENTE, fie EXCED PERIOADA anuntată de Ministru ca fiind evaluată.
    „…hotărâri ale CSM sau decizii ale Curții Constituționale au fost interpretate și valorificate de Ministrul Justiției ÎNTR-UN SENS CEL PUȚIN DIFERIT FAȚĂ DE CONȚINUTUL LOR.
    „….motivele de revocare ale ministrului NU AU FOST DE NATURĂ SĂ MĂ CONVINGĂ. În mare parte nici NU CORESPUND PREVEDERILOR LEGALE APLICABILE…”

    Poate că nu m-ar fi deranjat aceste fraze dacă mi-aș fi putut imagina că președintele nostru ar fi citit raportul, cu anexe cu tot, în timp ce-și rodea , harnic, unghiile , nervos și indignat. Numai că , oricâtă fantezie aș avea, mi-e imposibil să mi-l imaginez stând cu o pungă de gheață pe țeastă, ca să nu-i fiarbă neuronii, și citind la RAPORT.

    Or, în absența unui atât de necesar efort, declarația lui de presă, presărată cu obrăznicii, nu a fost decât CRONICA UNEI NEREVOCĂRI ANUNȚATE. Adică o plictiseală în plus.

    Apreciat de 2 persoane

  19. din păcate, ipocrizia face parte din “cultura” poporului român.
    ne plângem că ne pleacă valorile din țară dar nu suntem capabili să punem presiune pe întreaga clasă politică să promoveze în instituțiile statului doar oameni profesioniști care au demonstrat cu adevărat că știu să facă performanță la cel mai înalt nivel.
    ce s-a întâmplat ieri la FRF este încă o palmă dată marilor valori autohtone.
    ne merităm soarta.

    Apreciat de 1 persoană

  20. Politica fricii ca represiune sistemică: În timp ce Washingtonul cere Cubei să renunţe la “represiune”, în Florida doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal

    Politica fricii este sistemica. Ea tinteste atat populatia civila, cat si slujitori ai sistemului. Scopul ei este de a mentine controlul minoritatii dominante asupra sistemului si societatii. Cand insisi membri ai fortelor de represiune devin tinte ale politicii fricii, gandirea si analiza sunt inevitabil indreptate spre intelegerea faptului ca acestia sunt deopotriva unelte si victime ale controlului dublu, care se exercita asupra sistemului si societatii. Ecuatia este simpla: minoritatea dominanta (MD) plus controlul dublu (CD), realizat prin politica fricii (PF), inseamna totalitarism (T). Cuantificat: MD+CD+PF=T. Iesirea din aceasta ecuatie, adica solutia, este la fel de simpla: reinstalarea controlului social. Analiza, evaluarea si solutia de mai sus pot fi facute de oricine, in mod independent, pe exemplele din teren, care este campul international. SUA i-au cerut joi noului preşedinte al Cubei, Miguel Diaz-Canel, să pună capăt “represiunii” din insulă şi au denunţat o tranziţie nedemocratică în fruntea ţării. „Suntem dezamăgiţi de faptul că guvernul cubanez a ales să reducă la tăcere vocile independente şi să menţină monopolul represiv al puterii în loc să permită poporului să aibă o opţiune reală prin alegeri libere, juste şi disputate”, a reactionat Heather Nauert, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, in urma alegerii lui Canel ca presedinte al Cubei. Ca o ironie a sortii la “lectia” diplomatiei americane date cubanezilor despre “libertate” si “drepturile omului”, tot joi au fost impuscati mortal prin geam doi politisti care se aflau in interiorul unui restaurant din nordul Floridei, unde aparent au fost prinşi într-o ambuscadă de un bărbat înarmat care şi-a pierdut la rândul său viaţa în cursul atacului, potrivit serifului politiei locale. “O ancheta este in curs”, a precizat seriful, referindu-se la “motivatiile” uciderii celor doi subalterni ai sai si la cauza “neclara” a mortii atentatorului, gasit mort in exteriorul restaurantului. Astfel de evenimente tragice, cuprinzand fie politisti, fie civili, au devenit din pacate banale, prin sistematicitate, in SUA. Preşedintele american, Donald Trump, a adresat într-un tweet „condoleanţe familiei, prietenilor şi colegilor” victimelor.

    Apreciază

  21. Geopolitica neocoloniala si pietricelele fundatiei

    In focul reuniunii Consiliului de Securitate, convocate la cererea Rusiei dupa loviturile aeriene intreprinse de SUA, Marea Britanie si Franta impotriva Siriei, ambasadorul rus Vasili Nebenzia i-a acuzat pe agresori ca au incalcat Carta ONU si dreptul international. El le-a aruncat in fata cuvintele: “Nu ati iesit din neocolonialism!”. Probabil, putini au fost cei care si-au dat seama ca aceste cuvinte au exprimat un mare adevar, atingand astfel punctul nevralgic, cauzal al suitei de razboaie “preventive” si de lovituri de “pedepsire”.

    Marele vinovat de neocolonialism si vulnerabil la noile miscari de eliberare nationala este Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Acest cel mai mare imperiu colonial din istorie continua sa supravietuiasaca sub forma mascata a Commonwealth-ului. Potrivit istoricilor, Commonwealth-ul Coroanei britanice inglobeaza si fostele colonii americane. Ele au fost trecute de metropola prin operatia de schimbare la fata cu bisturiul numit razboiul de “independenta” american, prin care le-au dat noua identitate de Statele Unite ale Americii.

    Iata insa ca si Commonwealth-ul neocolonialismului britanic a inceput sa scartie din toate incheieturile, prevestind o noua tectonica politica a Imperiului, pentru “iesirea din neocolonialism”. Tot mai multe atingeri sau apasari pe acest punct dureros s-au intamplat in ultimul rand, facand Regatul Unit sa incerce sa abata atentia publica in cu totul alte directii. Printr-un recent anunt in fata celor 53 de sefi de guvern din Commonwealth, convocati la Londra, regina Elisabeta a II-a si-a desemnat succesorul la sefia acestuia in persoana printului Charles. De observat, succesiunea nu s-a referit la tronul Regatului, ci la sefia Imperiului neocolonial Commonwealth.

    Sunt si alte semnale care arata ca problema conservarii si apararii neocolonialismului in formatul Commonwealth a devenit preocupanta pentru Coroana Imperiului UK. La aceeasi reuniune a organizatiei neocoloniale care regrupeaza teritorii ale fostului imperiu colonial britanic, premierul Theresa May a declarat ca Marea Britanie va contribui cu 15 milioane de lire la întărirea apărării cibernetice a statelor din Commonwealth. De asemenea, numirea de catre regina Elisabeta a II-a a printului Harry ca ambasador al tineretului pentru Commonwealth si asocierea la acest rol a afroamericanei Meghan Markle, cu care printul se va casatori pe 19 mai, act apreciat de multi drept o casatorie politica, sunt indicii privind actiunile Coroanei de centralizare si control cu substrat neocolonial.

    O pietricica care s-ar putea sa fisureza sau chiar sa naruie Imperiul neocolonial britanic este decizia simbolica a Swazilandului, fost protectorat britanic pana la independenta din 1968, de a-si schimba numele in eSwatini. Regele Swaziland, ultimul monarh absolut din Africa, a anunțat că țara sa își va relua numele de origine „eSwatini”, cu ocazia aniversării a 50 de ani de independență. „Odată cu independența, toate țările africane și-au reluat numele vechi, cel dinainte de colonizare”, a spus acesta, în fața unui stadion plin.

    Un asemenea gest simbolic ar fi putut fi insa sugerat chiar de Londra, ca o operatiune de manipulare a perceptiilor in directia “independentei” neocoloniilor, dupa ce a devenit limpede ca vechile manipulari – inventarea “parlamentarismului” si “independentei” pentru fostele colonii etc. – si-au atins limitele. Oricum, NeoImperiul Britanic, care in forma sa veche a savarsit cele mai mari genocide in teritorii-tinta (genocidul irlandezilor – 1649, genocidul burilor – 1899 etc.) nu poate fi suspectat ca ar duce grija neocoloniilor.

    Pentru cei care se intreaba de unde este “pasiunea” pentru scenarii de otraviri (v. Skripal) si gazari (v. Irak, Siria) vor fi probabil mirati sa afle ca insusi inaintasul Winston Churchill a fost un sustinator fervent al acestora. In 1920, blamand revoltele arabilor si kurzilor din coloniile britanice, Churchill a declarat public: „Îmi este de neînţeles meticulozitatea celor care se opun aplicării gazului. Eu sunt întru totul pentru utilizarea substanţelor otrăvitoare împotriva triburilor necivilizate” [Hirst, 1988, apud Назаретян, 2008, p. 175].

    Apreciat de 3 persoane

  22. Buna seara domnule Presedinte!
    S-a schimbat ceva in PSD? Nu! Pai cum vreti sa se schimbe in fotbal! Nu vedeti ca in Tara este un adevarat macel al bunului simt? Acum fiecare isi vede de propria familie si de propriul interes. Marea familie romanesca si-a pierdut increderea in toti si in toate,functioneaza numai marsavia,incompetenta,mojicia si inselaciunea in vazul lumii. Burleanu un om intre oameni,nimic mai mult! Cu stima,subsemnatul.

    Apreciat de 1 persoană

  23. Nu mă pricep la fotbal, la sportul pe bani în general, FAC sport, nu MĂ UIT LA ALȚII cum fac sport, dar nu înțeleg indignarea unora față de realegerea lui Burleanu. S-a constatat că au fost nereguli la vot? S-a moștroponțit ceva? Am înțeles că nu. Atunci pe ce sunt furioși acei unii? Pe faptul că voturile celor de la Liga a III-a, fotbalul feminin, fotbalul de sală și juniori au fost mai multe decât celor de la Liga I ? Atunci să întoarcem democrația cu susul în jos! Să considerăm că cei care au luat cele mai puține voturi au câștigat! Sau se crede iarăși că majoritatea e proastă, tâmpită și nu știe cum să voteze? Să ne întrebe pe noi, că-i spunem noi! Nu înțeleg nici ce așteaptă sportivii pe bani, managerii din sportul pe bani și suporterii sportului pe bani, ce așteaptă aceștia de la stat. Nu statul trebuie să finanțeze sporturile, ci particularii pe baza unor legi fără echivoc. Statul trebuie să construiască, dacă n-are alte priorități, săli și stadioane mari.

    Apreciat de 1 persoană

  24. Amalia

    ,,Sau se crede iarăși că majoritatea e proastă, tâmpită și nu știe cum să voteze? ”

    Ati uitat ? Chiar dvs ati spus ca boborul e prost si needucat. Sau asertiunea aceasta este valabila doar cand alegem politicieni? Este perfect democratic doar cand in capul FRF este ,,ales” un neica nimeni basisto-securist ?
    Hagi, seful de promotie al generatiei de aur a construit o echipa de la zero si a infiintat o academie de fotbal, fara sa ceara ceva de la stat.
    Cei fara performanta, sau incapabili de performanta, asteapta totul de la stat. Adica de la mister Burleanu. ,,Mister” trebuie citit ca un cuvant din vocabularul limbii romane.

    Apreciază

  25. Ana, de ce va suparati ? Nu va puteti pur si simplu amuza, asa cum o faceti cu simpaticul coleg d’Artagnan ?

    @d’Artagnan
    Expertiza mea nu este perfecta, dar, de cele mai multe ori, functioneaza.

    1. Referitor la Rusia si adversarii ei, ma bazez pe logica, pe constatarea faptelor fara prejudecati istorice si pe informatiile extrem de valoroase furnizate de eruditul nostru coleg Fragmentarium, precum si de alti colegi interesati de ce se intampla cu adevarat in aceasta lume atat de mica si de fragila.

    2. Referitor la femei, nu poti sa le cunosti cu adevarat (sau macar sa incerci a le cunoaste) fara sa-ti ei una, doua, sapte, noua, genti in cap.
    Se intampla si astfel de evenimente contondente atunci cand le scoti din starea de amuzament, intim legata cu/de sentimentul lor perpetuu de superioritate. Astfel, le cunosti si caracteristicile mai greu de descifrat, altfel. Oricum femeia este o entitate minunata prin compexitatea trairilor ei pentru care ai nevoie de o viata sa o cunosti indeajuns….si nici atunci nu-i sigur.

    3. Referitor la d’Artagnan (si nu numai), as sublinia ca am fost cam singurul care a sustinut ca si muschetarii merita sa fie ascultati, intr-o perioada cand toata lumea buna, indiferent de sex, a tabarat, in scop de anihilare, asupra lor, instigata de fostul coleg calcan (amic de idei al dragei noastre colege Luminita Arhire).
    (Z)

    Apreciază

  26. Ofensiva Moscovei: Carta Alba a relatiilor Rusia-SUA

    Invitatia pe care presedintele american, Donald Trump, i-a adresat-o presedintelui rus, Vladimir Putin, pentru o intalnire la Casa Alba ascunde, foarte probabil, dorinta nerealista ca, in felul acesta, incalcarea de catre SUA a Cartei ONU si a dreptului international, prin atacurile cu rachete asupra Siriei, de saptamana trecuta, sa capete o legitimare implicita din partea Rusiei. Nu printr-o invitatie inacceptabila, susceptibila de formalism tendentios si lipsa de vointa politica reala pentru intalnire, dialog si detensionare a relatiilor bilaterale, se pregateste un summit. Nu printr-un mod expedient, de improvizatie si unilateralism. Este nevoie de acte precursoare de bunavointa politica si diplomatie preventiva, care sa creasca increderea, sa apropie si sa pregateasca destinderea. Din pacate, aceste preparative pro-summit i-au lipsit partii americane. Ea s-a situat la antipod, prin rusofobie activa, explicita si agresiva. In plus, presedintele american, Donald Trump, ignora climatul de asimetrie politica si psihologica pe care l-a modelat, de agresiune sistematica de o parte si de defensiva necontenita de cealalta parte. SUA si-au descarcat umorile cu pretul provocarii si amorsarii Rusiei. Secretarul Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a pledat vineri pentru creşterea caracterului ofensiv al politicii externe a Rusiei şi asigurarea unui nivel suficient de apărare a ţării în legătură cu acţiunile Statelor Unite. El a explicat ca politica de amenintari si de izolare promovata de SUA la adresa Rusiei necesita “măsuri suplimentare de neutralizare”, prin cautarea de “posibilităţi de cooperare cu state străine, fără a exclude un compromis cu cele cuprinse în siajul SUA.” In ofensiva politicii externe ruse, cred ca s-ar putea inscrie foarte bine o Carta Alba a relatiilor Rusia-SUA, pe care cele doua parti sa o semneze la Moscova. Un astfel de document, dupa modelul celor ale Comisiei Europene, ar contine linii directoare si propuneri de actiuni comune, in domenii specifice. Memoria cooperarii ruso-americane in razboiul impotriva hitlerismului, cand la Casa Alba s-a aflat un mare aliat al rusilor, presedintele Franklin Delano Roosevelt, ar fi o buna piatra de temelie pentru o Carta Alba a relatiilor Rusia-SUA. In felul acesta s-ar pune capat unei nedrepte rusofobii si unor impilatoare sanctiuni antirusesti, dictate de fostul presedinte afroamerican Barak Obama, care au adus rusilor, dar nu numai, multe suferinte si pierderi, care ar putea fi subiect al unei adevarate Carti Negre. O astfel de posibila Carta Alba Rusia-SUA conceptualizata, ar putea ramane deschisa la Kremlin, sa fie oricand asumata.

    Apreciat de 1 persoană

  27. Cu patru ani in urma m-a indignat arestarea lui Gica Popescu, contracandidatul lui Razvan Burleanu, cu o zi inaintea alegerilor de la FRF dar si mai mult m-a intristat decesul de inima rea a tatalui fotbalistului la doar o luna dupa arestarea acestuia. Acum, in aprilie 2018, rezultatul alegerilor asa zise „democrate” l-a postat in continuare, pe Razvan Burleanu in fruntea FRF. M-a dezamagit acest rezultat dar cel mai mult m-a indispus declaratia celui reales: „i-am ciuruit”..Acea afirmatie mi s-a parut o nesimtire, tupeu, incultura si lipsa de fair-play.

    Apreciat de 1 persoană

  28. Am lăsat apele tulburi ale fotbalului să se limpezească si taman bine ca vin noi si noi valuri peste noi. Nu , ca ar fi mare filozofie o analiză mai amănunțită. Dar precis nimic nu se va schimba , doar dacă mutăm echipele in altă țară cu un alt regulament si eventual cu o alt federație.. .. Poate cine stie, prindem din urmă un alt tip de democrație.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s