Sabia lui Stefan cel Mare in SUA

Ieri, 2 iulie,  a fost sărbătorit, ca in fiecare an, la Putna, Stefan cel Mare. Sunt 513 ani de la moartea marelui domnitor.

Cu putin timp in urmă, presedintele Johannis a fost in vizită in SUA si, cu acea ocazie, i-a oferit presedintelui Trump o copie a sabiei lui Stefan cel Mare.

Iată istoria acestei săbii (spade). Originalul , capturat de otomani, se află la Muzeul Topkapi din Istanbul. In perioada in care eram ministru la externe, am incercat să o recuperez, printr-un schimb de obiecte de patrimoniu, cu autoritatile din Turcia. Nu a fost posibil datorită reglementărilor turcesti. Totusi, in 1992, am obtinut acordul premierului  (pe atunci) Demirel ca sabia să fie adusă, temporar, in România, la Bucuresti si la Putna, cu ocazia ceremoniilor anuntate. Nefiind eu foarte sigur de acest lucru, l-am rugat pe fostul premier turc să astearnă promisiunea pe hârtie, ceea ce acesta a si făcut. Sabia originală a venit, intr-adevăr, pe 2 iulie 1992 la Bucuresti. A fost expusă la Muzeul national de artă din Bucuresti si apoi a fost expusă si la Putna. Păzită de forte de ordine din România si din Turcia. Apoi a plecat inapoi, la Istanbul.

Ca prim ministru, am reluat acel demers cu premierul de atunci, Recep Erdogan. Premierul Erdogan a dispus să fie realizată o copie (replică) a sabiei si mi-a transmis-o, la Bucuresti. Pe 2 iulie 2004, cu ocazia marii sărbatori de amintire a lui Stefan cel Mare, la 500 de ani de la moartea sa, am donat sabia, in prezenta pre-fericitului părinte Teoctist si a IPS (pe atunci) Daniel, staretului mânăstirii Putna, unde se află si acum.

După aceasta s-a realizat copia ce i-a fost dăruită presedintelui Trump.

Sper că, intr-un alt moment de istorie, vom putea aduce sabia originală la Bucuresti, printr-un schimb de obiecte de patrimoniu cu autoritătile din Turcia.

FullSizeRender 3.jpg

 

39 de gânduri despre “Sabia lui Stefan cel Mare in SUA

  1. Pierre Moskovici: O evaluare a social-democratiei europene. Ce-i lipseste formulei romanesti

    Pierre Moscovici, comisar european pentru afaceri economice si financiare, membru al Partidului Socialist din Franta, a facut o evaluare realista a social-democratiei din Europa. “Social-democrația în Europa este în criză. Îi lipsesc determinarea, o direcție clară și o idee. Întrebarea este: le vom putea reconstrui în doi ani?”, a punctat Moscovici intr-o declaratie in care s-a aratat interesat de candidatura pentru sefia Comisiei Europene, in 2019, pentru care Juncker a anuntat ca nu mai candideaza. Caracterizarea este partiala si incompleta pentru social-democratia romaneasca. Partiala, deoarece, spre deosebire de socialistii francezi, perdanti ai recentelor alegeri prezidentiale si legislative, social-democratii romani au castigat alegerile parlamentare din 2016 si, in pofida unei ciudate motiuni de cenzura impotriva propriului guvern, continua sa se afle la guvernare. Incompleta, deoarece social-democratiei romanesti ii lipseste eliberarea. Este vorba de o eliberare atat in sens spiritual, de iluminare liderologica, actuala garnitura de lideri social-democrati nemaiavand anvergura vizionara a celor din trecut, cat si in sens material, de captiva a Occidentului. PSD este un partid captiv si mimetic, ideologia si directia politica ii vin din Occident. Din punct de vedere doctrinar si ideologic, PSD pacatuieste prin inadaptarea la mediul romanesc si neputinta de a se opune tendintelor progresiste care vin din afara, care corodeaza agresiv identitatea. Altfel spus, PSD-ului ii lipseste o ancora conservatoare. Desigur, partidele social-democrate se aseamana cu partidele socialiste, dar nu se identifica cu acestea. Nuantele sunt de pozitionare pe esichierul stangii. In plus, sunt nuante si in raport de pozitionarea geografica europeana. Ceea ce-i lipseste social-democratiei romanesti ii lipseste intregii social-democratii din Europa de Est. De fapt, este o lipsa a intregii stangi est-europene.

    Apreciat de 1 persoană

  2. De ce imi e scarba de „ziaristii” de azi:

    Pe site, poza de prim plan cu Lia O Vasilescu, peste care e suprapus un tltlu cu litere mari si groase:
    „Lia Olguța Vasilescu, anunț important de ultim moment. Zeci de mii de români sunt afectați.”
    Daca esti grabit, zici „Fir-ar ea a dracului, iar a facut o porcarie! Jos guvernul PSD!” si treci la altceva.
    Daca esti mai putin grabit si vrei sa vezi despre ce porcarie este vorba, dai click pe poza si vezi articolul:
    „Ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu a postat pe Facebook un mesaj în care anunță una dintre măsurile luate de Guvernul PSD-ALDE, potrivit programului de guvernare:
    ”Punctul de pensie crește de astăzi cu 9%, ajungând la 1.000 de lei!””
    Sigur ca poti fi „afectat” si pozitiv si negativ. Pe acest lucru se bazeaza smecheria titlului. Dar de ce anunt „de ultim moment’? De ce „zeci de mii”, cand e vorba de mai mult de 5 milioane? Tushea autorul daca scria „Milioane de romani sunt afectati pozitiv”? Probabil nu tushea, dar cum sa scrii asta, cand „trendy” este sa fii anti-PSD!
    Vreti sa stiti despre ce site este vorba? Hotnews? Nu! Cotidianul? Nu! Gandul? Nu! DCNews? Nu, nici vorba! Site-ul este antena3.ro!!!

    Apreciat de 3 persoane

  3. @Adrian Nastase
    Spuneti ca:
    „Pe 2 iulie 2004, cu ocazia marii sărbatori de amintire a lui Stefan cel Mare, la 500 de ani de la moartea sa, am donat [copia] sabiei, in prezenta pre-fericitului părinte Teoctist si a IPS (pe atunci) Daniel, staretului mânăstirii Putna, unde se află si acum.
    După aceasta s-a realizat copia ce i-a fost dăruită presedintelui Trump.”
    Deci Trump a primit copia copiei? Eu as fi fost jignit! Sunteti sigur ca nu a primit copia?

    Apreciază

    • Eu nu înţeleg, cu ce scop sau ce mesaj a vrut să transmită Johannis lui Trump! O şti Trump cine este Ştefan cel Mare şi de ce turcii se încăpăţâneată să ne înapoieze sabia?
      1. Noi am fost mereu aici apărători ai creştinătăţii. Promitem/ ne angajăm că vom fi luptători împotriva terorismului.!
      2. Am fost mereu lăsaţi să ne descurcăm singuri. Aşa o vom face şi acum şi vă mulţumim pentru laude, încurajări şi promisiuni!
      Cine l-o fi sfătuit pe Preşedinte să se ducă cu acest dar.?
      Dacă Trump gândeşte că Johannis a vrut să transmită: Americanilor, noi suntem puternici! Atunci el ar spune; Ce glumeâ este sasul!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Unii, in stilul de neconfundat Pizzetti…ar fi organizat „pierderea” sabiei originale in Romania pe timpul vizitei acesteia in patria muma…urmand zicala : „Ce-i in mana nu-i minciuna”

    Dar in sfarsit, pe vremea aceea, respectiv 2 iulie 1992… se respectau inca legile NU ca acum.

    Unde este dorinta este imposibil sa nu se infaptuiasca, referitor la…”imposibilitatea” returnarii sabiei lui Stefan cel Mare catre Romania.

    Apreciază

  5. Mi-aduc bine aminte de acea a 500-a aniversare. Din păcate mi-aduc aminte și de bizara și neghioaba agitație ”anti” care a precedat-o, de protestele incalificabile ale unor ”formatori de opinie” împotriva canonizării marelui voievod (avusese ibovnice, deh), de bagatelizarea scatologică a neprețuitei sale spade de către niște vidanjori proclamați ”artiști” și de alte mizerii de neiertat, piară-le numele și cenușa autorilor lor.

    Apreciază

    • @Elena Neagoe: „Mi-aduc bine aminte de acea a 500-a aniversare. Din păcate mi-aduc aminte și de bizara și neghioaba agitație ”anti” care a precedat-o…”

      De asemeni si politizarea neghioaba din timpul ceremoniei cand Basescu si Stolojan au refuzat sa vina la locurile oficiale la care alaturi de Patriarh, de trimisi ai Patriarhiei Constantinopolului, ai Vaticanului, alti prelati, de Ion Iliescu (presedinte), Adrian Nastase (premier), de reprezentanti ai basarabenilor (printre altii Leonida Lari, in timp ce presedintele Vladimir Voronin a refuzat sa vina) si, chiar si subsemnatul (presedinte CMR, pe timpul acela).

      Au preferat sa stea vis-a-vis de „tribuna oficiala”, in … opozitie. Opozitie fata de ce?
      Refuzul … copilaresc a fost ca ei nu se vor afla alaturi de conducerea tarii alcatuita din PSD-isti, incercand sa transforme o manifestare simbolica si de mare incarcatura nationala intr-o mascarada cu iz politicianist de cea mai joasa speta.

      Culmea este ca o asemenea atitudine a avut rasunet la norod, care l-a ales pe Basescu, Sa fie vorba de educatie, sa fie vorba de cultura civica si politica a cetateanului aflata la genunchiului broastei, care va sa zica ca este, dar lipseste cu desavarsire, dupa cum o dovedesc rezultatele atator alegeri (nu numai) din Romania?

      Apreciat de 2 persoane

  6. Addenda, la precedenta postare.
    La data de 14 mai 2011 Strauss-Kahn este arestat pe aeroportul interțional John F. Kennedy din New York. Motivul arestării: de tentativa de viol a unei cameriste din hotelul unde era cazat. În finalul procesului procurorul american cere abandonarea acuzațiilor împotriva lui Dominique Strauss-Kahn.
    La momentul arestării DSK era Directorul FMI și nominalizat să candideze, în 2012, din partea socialițtilor, la Președinția Franței!

    Apreciat de 1 persoană

    • ~precedenta postare~ N-A APĂRUT !! Mai încer codată – reproduc un articol din presa românească din anul 2010.
      „26/09/2010
      Nu trebuie să fii astăzi specialist în economie ca să-ţi dai seama că maşina capitalistă a deraiat în ultimii ani. Suspect este însă că ea a deraiat în avantajul unor oameni care au mulţi bani, în timp ce marea masă de oameni obişnuiţi, dintre care unii au crezut că democraţia este şi sinonimă cu bunăstarea, se teme de viitor. În Franţa, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2012, mai mulţi intelectuali, nu toţi de stânga, exasperaţi de evoluţia actualei forme de ultracapitalism, şi-au asociat numele într-un fel de manifest. Analizele lor au fost publicate într-o broşură editată de cotidianul LIBERATION, iar modul în care aceşti oameni (Jacques Julliard, Luc Ferry, François Holland, Jean-François Kahn, şi alţii) analizează evoluţia capitalismului contemporan mi se pare extrem de interesant.
      Iată, pe scurt, acest tablou critic.

      Nu avem nici un motiv, spun ei, să regretăm căderea comunismului, dar nici nu putem ignora faptul că astăzi, în absenţa oricărui adversar, capitalismul redevine sălbatic, fără ruşine, fără scrupule, rupt de orice imperativ moral sau afectiv, concentrat exclusiv pe profitul imediat. Altfel spus, capitalismul revine la stilul său de dinaintea crizei din 1929.
      După al doilea război mondial, după barbaria şi mă¬ce¬lurile comise între 1939 şi 1945, capitalismul şi-a arborat cât de cât o faţă umană. Timp de 30 de ani sau chiar mai bine, lumea occidentală a cunoscut un ca¬pitalism civilizat, chiar patriarhal uneori, cu un anumit respect pentru om. Iar în unele ţări (mai ales nordice) s-a forjat şi o formă de capitalism ţinut în frâu de stat, nu degeaba s-a spus că ţări precum Suedia sau Norvegia, sau chiar Germania au creat „sta¬tul providenţă”…

      În toată această perioadă, de la al doi¬lea război mondial până la căderea comunismului în 1989-1990, capitalismul occidental a fost unul prudent, atent la ce se întâmpla în blocul comunist, atent chiar şi la imaginea sa, pentru că se afla în luptă ideologică.

      Comunismul a căzut de fapt pentru că est-eu¬ro¬pe¬nii au fost fascinaţi de acest tip de capitalism pro¬mi¬ţând un viitor mai bun într-o societate de consum în care fiecăruia i se oferea o şansă, iar ideea de progres uman şi de protecţie socială făcea parte din codul genetic al economiei de piaţă şi al liberalismului.

      O dată cu prăbuşirea comunismului însă, capita¬lismul s-a dezumanizat într-un ritm extrem de rapid, practic în 20 de ani. Jacques Julliard spune că s-a produs de fapt o schimbare de natură, capitalismul a trecut printr-o revoluţie, şi s-a transformat mai mult din 1990 încoace decât din secolul al XIX-lea până în 1990.

      Capitalismul globalizat a devenit deci, din nou, vorace, imposibil de controlat şi toxic atât pentru planetă, cât şi pentru om. El se adaptează oricărui teren şi intră în contradicţie chiar şi cu democraţia. Între capitalism şi democraţie nu există o legătură orga¬nică, de natură, în ciuda faptului că democraţiile s-au născut şi au evoluat în ţări capitaliste, acest lucru se ştia deja. Exista deja un exemplu interbelic, cel legat de nazism. Capitalismul s-a înţeles cu nazismul, se în¬ţelege acum cu lipsa de libertate din China şi atunci când îi convine se înţelege şi cu integrismul religios.”

      Apreciat de 2 persoane

      • Domnule Adrian Năstase, am înțeles – s-a dus în spam. Vreau, totuși, să mă explic de ce am reprodus articolul lui Matei Vișniec.
        Ca să se înțeleagă corect ce se întâmplă în România și în lume, ce vor gruparea Soros-Clinton-PPE și grupările ce se opun lor, care au, în sfârșit(!), un vârf de lance, prin D.Trump.

        Apreciază

      • @serbanfl: „Ca să se înțeleagă corect ce se întâmplă în România și în lume, ce vor gruparea Soros-Clinton-PPE …”

        Incercati dumneavoastra sa-i scoateti basma curata pe socialisti, dar nu-i doar doar PPE, ci si intreaga plaja politica socialista si liberala europeana, respectiv, PES (Partidul Socialist European) si ALDE, care sprijina miscarile progresiste implementate in forta de Soros-Obama-Clinton (Hillary).
        Vedeti Martin Schulz (fostul presedinte al Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor), Guy Verhofstadt (presedintele ALDE) sau Jean-Claude Juncker (presedintele Comisiei Europene – din partea PPE).
        Iar in Germania Schulz si Merkel vorbesc aceeasi limba ;-), mai ales cand este vorba de politicile progresiste, inclusiv imigratia pe continent, anti-nationalismul si federalizarea UE.

        Apreciază

      • Știți foarte bine că Țările Nordice au impozit progresiv și de asta acolo nu se pot face averi uriașe. Marile sume adunate la Bugetul de Stat (există puțini evazioniști datorită educației) sunt redistribuite, astfel încât Învățământul, Sănătatea…de stat, familiile cu copii, familiile monoparentale, seniorii…beneficiază de ajutoare consistente (benefits). Dar ce partide aplică asemenea politici fiscale? Partidele social-democrate/socialiste.

        Apreciază

  7. Punctul zero al liberalismului postmodern: „Initiativa celor Trei Mări” (Mările Baltică, Adriatică, Neagră)

    In stadiul terminal al vechiului liberalism, care a avut SUA si Europa drept parinti fondatori, o initiativa exceptionala vine sa porneasca marsul spre lume al liberalismului modern, bazat pe egalitatea de cooperare si avantaje. Liberalismul postmodern este liberalismul de dupa liberalismul clasic si neoliberalism. Relansarea liberalismului intr-un format nou, de secol XXI, apartine “Inițiativei celor Trei Mări” (Marea Baltică – Marea Adriatică – Marea Neagră”), cuprinzand 12 țări din Europa Centrală și de Est: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Scopul „Inițiativei celor Trei Mări” este de a oferi susținere politică pentru o mai bună cooperare și interconectare a economiilor statelor din spațiul geografic cuprins între cele trei mări, în domeniile energie, transporturi, telecomunicații si protecția mediului. La Summitul “Inițiativei celor Trei Mări”, ce va avea loc, joi, la Varșovia, va participa presedintele Klaus Iohannis. La eveniment va fi prezent si președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, in calitate de invitat special.

    Apreciază

    • De ce sa fie invitat si Donald Trump ? Ca sa amplifice tensiunile in zona ?
      Vorbim, totusi, (si) de Marea Neagra si, din cate cunosc, Marea Neagra nu este Oceanul Atlantic, iar SUA nu este printre tarile riverane. In schimb, Rusia este.

      Apreciat de 1 persoană

      • @ZeV: „Marea Neagra nu este Oceanul Atlantic, iar SUA nu este printre tarile riverane. In schimb, Rusia este.”

        Nici Rusia nu este printre tarile riverane ale Oceanului Atlantic.
        O fi Rusia tara riverana Marii Negre, dar si NATO prin Romania, Bulgaria, Turcia. Iar SUA este, cu voia dumneavoastra, parte a NATO. Si inca ce parte!
        Iar Romania, ca tara suverana si independenta ar trebui sa-si aleaga aliatii pe care-i crede de cuviinta ca ar putea s-o apere de intoarcerea la un trecut distrugator pentru natiune. Vezi ca si astazi, datorita Moscovei, Romania este destramata si ca teritoriu si ca populatie.
        Sau, in conceptia Kremlinului trebuie sa se supuna „indicatiilor” sale „prietenesti”.

        Iesi matale in Piata Rosie cu pancarta care te caracterizeaza agatata de gat: „Да здравствует Мать-Россия, Yankee, go home!”

        Apreciază

      • Romania ,,tara suverana si independenta care isi alege (libera si nesil(u)ita de nimeni) aliatii ” ?
        Ai citit prea multe benzi desenate, stimate coieg de departe… (Z)

        Apreciază

  8. In primul rand, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului (chiar daca intram in zona lui off-topic). (Z)
    Felicitari, domnule Adrian Nastase, pentru ca faceti mai mult, pentru familia traditionala, decat orice fel de mitingisti ocazionali, sau organizati. Prin exemplul propriei dvs familii.
    As remarca, totusi, persistenta domniei voastre intr-o zona a indiferentei elitiste, din varful careia, mizeriile presei tabloide vi se par, probabil, insignifiante.
    Am urmarit cu atentie felul in care a fost reflectat fericitul eveniment de catre tabloidul ,cnn”-ist Antena 3.
    O crainica aparent serioasa vorbea destul de echilibrat despre ce i se intampla familiei dvs, in schimb, reportajul prezentat m-a lasat masca:
    O insailare neprofesionista si superficiala de secvente in succesiune rapida, presarata cu intrebari cretine puse de un reporter cu aspect descreierat de #rezistent, totul pe un fond muzical de cartier bucurestenesc (adica, sonoritati estivale interpretate – si bineinteles procesate in studioul de inregistrari – de o haimana din showbiz), in contrast dureros cu imaginele scintilate ale icoanelor din lacasul sfant in care s-a savarsit botezul, adica, indumnezeirea fiintei umane (ghemul de huma divina caruia ii sta in fata un viitor inca nescris).
    In locul unui montaj firesc care sa cuprinda fragmente – legate coerent – din cele citite de preoti si din reactiile nasilor si ale parintilor in timpul ceremonialului, cu intonatiile muzicale sublime de fundal, un montaj care sa va puna in evidenta raspunsurile sobre la intrebarile oricarui derbedeu.
    Imi pare rau ca nu am fost in Bucuresti pentru a asista live la momentele unice si speciale (dintr-un colt al bisericii) si am fost nevoit sa pornesc televizorul.
    Din pacate, domnule Nastase, dvs nu sunteti favorizat de nicio televiziune. Sunteti prea valoros si prea bun pentru amatorii de rating (inclusiv diriguitorii lipsiti de scrupule ai trustului Intact) si de aceea acestia nu va pot lovi decat prin bascalie. Va sugerez ca altadata sa le dati ziaristilor cu flit, macar in momentele dvs de intimitate. Nu-i mai tratati ca pe studentii dvs, pentru ca astia, jurnalistii, nici BAC-ul nu l-au luat fara copiutze. (Z)
    ps
    Am citit cu placere comentariile concurentiale si complementare ale stimatelor mele colege Amalia si Ana: Exceptionale.
    Totusi, as inclina sa-i dau ceva mai multa dreptate doamnei Ana, atunci cand afirma ca avem un Administrator de tot r…. (rasul, sper ca nu va ganditi la ce ma gandesc eu 😉 ).
    As indrazni sa spun ca avem cel mai natarau guvern din istoria Romaniei, in ultimii 70 de ani.
    Din fericire, asa cum m-am asteptat (de fapt, eram absolut convins), de domnule Tudorel Toader, teleormanenii si ilfovenii nu au indraznit sa se atinga. Tot CEX -ul s-a ascuns sub roba distinsului profesor, in speranta ca #rezistentii nu-i vor vedea. Sa zica merci si sa dea pomeni la biserica pentru ca domnul Toader a mai acceptat numirea.
    Nu numai ca au fost vazuti, dar au fost si mirositi: Izul lor puturos de oameni incompetenti, hoti, fara studii si lipsiti de viziune, se extinde rapid, depasind deja granitele tarii.
    De aceea, vin si reafirm:
    UN CONGRES AL PSD SE IMPUNE CAT MAI RAPID ! GRINDEANU SI PONTA, REABILITATI ! SS-istul DRAGNEA TRIMIS LA LIPIT AFISE !
    CAT MAI ESTE TIMP, ALTFEL, SOCIAL DEMOCRATIA ROMANEASCA O VA PATI CA IN FRANTA.

    Dada, stiu, domnule RADU HUMOR, ca va veti inflama. Dar va spun: NIMIC NU S-A FURAT SI DISTRUS IN ROMANIA FARA IMPLICAREA DIRECTA SI/SAU INDIRECTA A POLITICIENILOR ,,autohtoni” !
    La lada de gunoi a istoriei cu ei si, de ce nu (pentru ca eu am inca incredere in potentialul acestui popor), ALEGERI ANTICIPATE.
    Poate ca ,,sabia lui Stefan” va actiona prin eter (intr-un mod neinteles si neperceput de oameni) si va face dreptate, reusind sa scoata la vot macar 70% dintre cetatenii cu drept de vot. Ca va rezulta un alt PSD, sau un alt partid social democrat, mai putin ma intereseaza. Mi se pare mai important sa se produca schimbari in zonele esentiale, nu doar pe ici, pe colo, ba un salariu la bugetari, ba o taxa, ba un privilegiu pentru alesi, ba un tun imobiliar. Este timpul schimbarii, altfel, vom ramane perpetuu in zona ,,stabila” a tranzitiei, in care, ca in orice stabiliment, poate intra oricine sa ne-o ……..lgbt-este. (Z)
    pps
    A….sa nu uit: Doamna Luminita, din cate am citit in ultima saptamana, nu cred ca (mai) aveti nevoie de vreun sfat cu privire la ce teme sa va alegeti: Felicitari. Sunteti pe drumul corect. Mai ramane sa ,,vedeti” (si) goliciunea actualului guvern, comparabila cu mesajele exaltate ale ratatului Tudor Chirila. Care, fie vorba intre noi: Chiar aflandu-se intr-un pat din Galati, cu ochii scosi si cu cafeaua tare pe noptiera, acest individ resuseste sa scoata in strada, in Bucuresti, mai multi indivizi decat isi poate imagina CEX-ul ca poate vis a vis de masa inerta de pesedei. (Z)

    Apreciază

  9. D-na Kovesi nu trebuie nici suspendata si nici destituita . Cred ca nici macar arestata pentru abuzurile inimaginabile pe care le-a facut in acesti ani .
    Cred ca dansa ar trebui internata la balamuc cat mai repede posibil !

    https://www.antena3.ro/actualitate/surse-dna-ancheteaza-membri-ai-inspectiei-judiciare-421829.html

    https://www.antena3.ro/actualitate/este-oficial-inspectia-judiciara-incepe-verificarea-codrutei-kovesi-421781.html

    Apreciat de 1 persoană

  10. Recentele „evolutii” si „dezvoltari” de pe presupusa scena politca romaneasca ma fac sa emit o
    Ipotenuza Bizonica

    Caderea „celei mai curajoase femei” a inegalabilei (sper) Godzilla este ca urmare a unor jocuri politice care NU PRIVESC (in)JUSTITIA!! Si nici macar „coNruptia” (conRuptie – adica iau si eu ia si tu ca doar n-om fi bizoni sa stam intr-o pensie de bullsheet!)

    Acum nu multe luni in urma Caodruta era pe niste cai mari .. chiar mai mari decat percheronii si parea de nestavilit. La al doilea mandat DNA , cu publicul fiedelutza „IO votez DNA! cu un Klaus strans bine de Carmen si testamatzu ala „discutabil” , si desi ea zicea ca NU! de parca era „Zdreanta cel cu ochii de faianta”* ea era deja presedintele ales la urmatoarea tura .Mai ales ca ce potriveala ultimu mandat ii expira excat la timp .. ca „cineva” , oricum societate „civila” sa propuna „despaducherea clasei politice” cu Antiroruptia intruchipata, cea mai curajoasa, cea mai decorata , cea mai cunoscuta, star european, galion (fuigura de prova) a politcii europene cea anticoruptie! Ma rog era mica pata a celor 4% citate incorecte din teza de doctorat – da cine sa stea la amanaunte din astea? Doar meschinii si coruptii platiti de Varan!

    Insa incet incet parca s-au acumulat niste norisori,. Si acum TRAZNETUL!

    Porucori din DNA dau „din casa” si ce se vfede nu preqa seamama a Europa ci aduce a ceva de genu Djerjinski ploshceati …. (poata Lubianka ptr cetitorii de romane James Bond)

    Ori asa o „defectiune” in tara in care Amcham este peste parlament si unde un fonctiiner de Embassy isi permite ce nu isi permitea Breznev inseamna ca si-a bagat altcineva coada ….

    Cin sa fie cin sa fie? Observ doar ca Horațiu Pepine scrie „Capăt de linie la DNA” in dw.com. Adica la moara aia parca incepe sa macine alta faina decat vara trecuta …

    * El se jura …
    Amintiri din copilarie si atat ca doar nu oi confunda SIZE DOES MATTER

    cu un spitz (in vremea cadn a scris Argehzi la moda era spitzul alb)
    Spitzul – azi bichon este pus la Procuratuira Generala sau si la minister o chihuahua

    Apreciat de 1 persoană

  11. ” Numirea adunăturii Mihai Tudose la Palatul Victoria” mi se pare nefericită nu ca acţiune, ci ca definiţie ! Până la urmă cu ce era mai breaz Victor Ponta când a fost numit premier ? În afară de faptul că avea pile tari în spate şi că juca basket, ce-l recomanda pentru această funcţie ?!
    Mihai Tudose mi se pare mult mai pe picioarele lui şi nu-l putem suspecta de un spate grozav, în afară de încrederea pe care i-a acordat-o Dragnea !
    Până la urmă şi el este un sportiv, nu doar amator ca Ponta, ci a jucat volei la o echipă divizionară, iar eu ca fost sportiv voi ţine cont totdeauna de caracterul pe care ţi-l formezi în competiţii, asta totdeauna în favoarea sportivului şi nu în detrimentul său .
    Faptul că şi Dragnea „dă cu racheta” poate fi considerat snobism, dar activitatea în sine merită amintită ! Ura aceasta cu care este întâmpinat apriori Mihai Tudose devine din ce în ce mai suspectă ! Sportiv, acesta a evitat să riposteze şi asta spune multe !
    Nu ştiu câţi dintre cei care.l critică înverşunaţi pe Mihai Tudose se numără printre cei care-l ridicau în slăvi pe năpârstocul de Boc, care era întruchiparea zicalei cu la ce-i foloseşte unui dreptaci mâna dreaptă în intimitatea unei toalete, căci el, mâna dreaptă a lui Băsescu a fost, dar niciodată nu a fost atacat şi jignit în asemenea hal de massmedia !
    Această grabă defăimătoare şi insultătoare la adresa unui prim ministru despre care nu ştii altceva decât că are o faţă cam boţită şi nu buhăită ( că omul nu bea !) şi că este omul lui Dragnea ( dar cine din cei numiţi n-a fost şi nu este omul, ca să nu zic mâna dreaptă a cuiva ?), critica asta dezlînţuită denotă nu doar partizanat bolnăvicios, oarecum explicabil, ci şi amestec străin indiscutabil, mai ales că este vorba de multinaţionale ! ! De apreciat că el se comportă ca-n proverbul cu ” câinii latră, ursul trece”! Avem puţintică răndare ? Măcar câtă are el !

    Apreciat de 1 persoană

  12. Sabia constituie un simbol pentru ambele parti, cel care o detine si cel care si-o doreste(revendica). Demersurile de recuperare a originalului sunt salutare. Gestul partii turce este de asemenea de salutat. Este un lucru promitator ca s-a reusit obtinerea unei copii a spadei domnitorului roman legendar care se constituie in acelasi timp ca un semn de bune relatii cu vecinul de peste Pontul Euxin.

    Apreciază

  13. BĂRBATUL DE STAT – STUDIU DE CAZ

    Pentru mine, cele mai aducătoare de tristețe postări ale dumneavoastră, domnule profesor și domnule Prim-ministru, sunt asemenea celei de astăzi… Adică: repatrierea osemintelor lui Titulescu, pentru odihna veșnică în pământ românesc, ca împlinire a testamentului acestuia… lucrarea „CAP DE COPIL”, un Brâncuși cumpărat la licitație de statul român… sabia (săbiile, de fapt) lui Cuza aduse înapoi, în România…. Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi – o donație … Muzeul Național de Artă Contemporană- o viziune… acoperișul bisericii mănăstirii Voroneț – o broboadă…

    Acestea sunt primele care mi-au venit în minte, dar lista rămâne deschisă… posteritatea vă va fi veșnic recunoscătoare.

    Soțul meu a dat , mai demult, următoarea definiție pentru BĂRBATUL DE STAT:

    „Un bărbat de stat este acel bărbat care aduce servicii țării sale ori de câte ori simte că este nevoie, fără să i se ceară acest lucru și fără a pretinde recompensă, cu discreție și înțelepciune, după puterile sale”.
    …………………………………………………………………………………………………….

    „COMUNICAT AL GRUPULUI DE DIALOG SOCIAL ,10 martie 2016:

    Grupul pentru Dialog Social susţine solicitarea Societăţii Timişoara privind retragerea ordinelor naţionale persoanelor condamnate la închisoare sau care au făcut poliţie politică. Propunerile făcute de colegii noştri de la Timişoara ni se par CORECTE, LOGICE ȘI DE BUN SIMȚ ( Consiliul Director al GDS)”
    …………………………………………………………………………………………………………

    „COMUNICAT AL SOCIETĂȚII TIMIȘOARA ,10 martie 2016:

    Solicitare privind retragerea ordinelor naţionale ale României persoanelor condamnate la închisoare sau care au făcut poliţie politică

    Domnule Preşedinte al României Klaus Werner Iohannis,

    Societatea Timişoara a constatat că ordinele naţionale ale României (Steaua României, Serviciul Credincios, Pentru Merit) sunt deţinute în prezent de persoane care se încadrează în prevederile art.51 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.118 din 18 februarie 2014.

    Vă solicităm să binevoiţi a da publicităţii în ce măsură prevederile acestui act normativ sunt respectate şi în ce măsură ordinele naţionale au fost retrase celor care sunt condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate (art.51 lit.a din lege) sau se află în situaţii de nedemnitate (art.51 lit.b din lege), prin faptul că au desfăşurat activităţi de poliţie politică.

    De asemenea, vă solicităm să binevoiţi a dispune cele necesare RETRAGERII ORDINULUI în cazul în care aceasta nu s-a realizat, celor care, potrivit legii, NU MAI SUNT COMPATIBILI cu deţinerea decoraţiei.

    Anexăm lista cu persoanele aflate în această situaţie, identificate de către Societatea Timişoara.
    ( Florian Răzvan-Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara)

    ANEXĂ: Lista persoanelor decorate – condamnate sau care au făcut poliţie politică:

    ADRIAN NĂSTASE – Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce, 2002
    -4 ani de închisoare cu executare în dosarul “Zambaccian”, pentru şantaj şi luare de mită, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 06.01.2014 (dosar 1919/1/2013);
    -2 ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”, folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 20.06.2012 (dosar 2470/1/2012)”.
    ………………………………………………………………………………..
    În finalul aceluiași comunicat , se arată:

    „Societatea Timişoara îşi exprimă dezacordul faţă de decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a retrage decoraţia Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler domnului László Tőkés, urmare a Hotărârii Consiliului de Onoare pentru Ordinul Naţional „Steaua României” din data de 20 septembrie 2013. Decoraţia a fost conferită în anul 2009. Considerăm că László Tőkés a fost şi rămâne un simbol al Revoluţiei Române, motivaţie care a stat la baza decernării Ordinului.”

    ………………………………………………………………………………………………….
    Spuneam, la început, că acestea sunt cele mai aducătoare de tristețe postări. Pentru că sunt acelea care fac INEVITABILĂ COMPARAȚIA LEGITIMĂ . Și eu nu cred că în cursul vieții mele balanța acestei comparații se mai poate echilibra.

    P.S. Sublinierile din textele celor două comunicate îmi aparțin.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Mark Twain calatorind prin SUA viziteaza un muzeui si, vazand intr-o vitrina o sabie, exclama ” Iata sabia maretului nostru George Washington!” ‘Vai, exclama ghidul, dar de unde stiti?” „Am vazut-o in numeroase muzee americane” da replica Twain.
    Adevarul este acelea ca abia acum ne dam seama ce frica i-au purtat turcii marelui nostru domn. Ca sa tii gaia matul la un exponat pur simbolic, pe care turcii nici macar nu l-au cucerit in lupta, ci l-au jefuit „noaptea, ca guvernul” la cateva decenii dupa moartea lui Stefan, odata cu jefuirea visteriei, trebuie sa se fi scapat pe ei de frica ani de-a randul iar sabia sa fie solutia de a-si tine matele departe de cufureala.
    Adevarul este ca avem numeroase subiecte de drept international in analiza relatiilor turco-romane, de exemplu a legalitatii jefuirii visteriei tarii, a ciordelii sabiei si a altor dovezi de prietenie de acest gen; tot asa cum noi am fi mult mai indreptatiti sa facem gestul trumpian de a le prezenta turcilor o factura a ceea ce au de dat inapoi ca urmare a jafurilor facute in numele prieteniei dintre cele doua popoare. Si ca avem nevoie de planuri serioase de recuperare a acestei spade, care a deveni spada unui sfant, ceea ce are o conotatie religioasa. Poate sa atacam Topkapi, ori sa rupem relatiile cu ei, in fine, sunt oameni mai bine platiti si cu grade care, deci, trebuie sa dea solutii mai bune decat acelea oferite de mine. Pe degeaba ofer solutii de o calitate corespunzatoare.
    Domnule Nastase, felicitari, la momentul respectiv nu se putea face mai mult. Iar, la cum ii cunosc pe romani, decat sa ia o pozitie demna si revendicativa in fata turcilor, mai degraba il sanctifica pe Trump ca sfant ortodox fiind el inca in viata si ii fac o statuie in chiloti in fata stadionului Giulesti. Uite ca mi-am dat seama astazi de ce geniul pustiu de la sectorul unu pesede umbla sa va dea afara din partid, preferinta dvs fotbalistica ii deranja iubirea alb-visinie.

    Apreciat de 1 persoană

    • In mod normal sabia ;u Fane Babanu ramane la Topkapi.

      Ce a fots a fost ..

      Insa ca sa o recuperzi azi .. ce poti oferi la schimb? STegau perdut de Sinan? Saua lu Mehmet Cuceritorul peirduta in atacul de noapte ?
      Ntz . Savia lu fanica este un bun muzeal . Este deja veche (pe vrmea aia nu exista otel inox) , are un trecut o;istru (dar al uni papa catre un print oreintal de alta denomonatioune!) si acu in plus savia unui .. sfant! Muezeu si valoare muzeala scrie pe ea!

      Si mi se pare ca turcii nun retin numa scarmaneala ci si bitejia. Deci cam asa – am fots viiejo, am intalnit un om pe masura, dibaci si hotarat demn de toata stima. Sabia lui in muzueul nostru este si un omagiu unui asversar care ne-a inirat prin calitatile sale!
      pare ciudat poate exgerare? Mde. La Plevan Osm,an pasa a prferat sa se predea coloneluili Cerchez (nort general dar atunci doar colonel) Putea sa se predea unui general rus.. se puteaaranja in viteza sa se predea unui Mare Duce. A preferat un colonel al armatei romane ..

      Pe la 1900 mabasaodorul roman de la Istambul era printre cei mai … sa zicem curtati. Adica era ambasaodrul Angliei, al Frantei, Rusiei, Germaniei .. si urma ambasadorul Romaniei!

      Repet – am avut ocazia sa discut in trecere cu un tirc (prin 1977) … [parerea ;ui despre bechile conflicte? „domnule suntem urmasii unor stramosi demni!”

      Asa ca imi frica-mi este ca spada lui Stefan este un oboect apreiat de cunoscatorii turci „O! Sabia unui adversar MARE!”

      Sa nu mai zic ca se pare ca este intr-un fel o piesa cam aparte – desi relatyiv scurta (125 cm total lama 102) s[par incadra la „bastarde” ins aare maner de 2 amini si opgreutate care depseste unele de 2 maini : 2,5 kilograme ,. Adica o arma de „soc” as zice ptr un lupatator temut . Siastfel de arme erau facute „pe masura” ori dat fiind ca pe la curt4ea lu fanica erau si diversi trimisi „latini” (papali, betnetieni, genovezi) nu mpoas mira ca papa sa nu fi avut „masurile” (ilungimea mainilor, latimea palmelor si inaltimea) in functie de care se confectiona o spada pe masura. Si desi spadele faurite ptr Moldova erau ceva mai grele in astfle de cazuri se tinea cont si de foprta cambatantului… ca sa poata fi calculata greutatea armei
      Deci inca un motiv ca Topkapi sa tina cu dintii de spada lui Stefan „piesa unica efendi!”

      Apreciat de 1 persoană

    • @Onoratul Nume: „Adevarul este ca avem numeroase subiecte de drept international in analiza relatiilor turco-romane, de exemplu … a ciordelii sabiei…
      […] tot asa cum noi am fi mult mai indreptatiti … de a le prezenta turcilor o factura a ceea ce au de dat inapoi […] ca avem nevoie de planuri serioase de recuperare a acestei spade, care a deveni spada unui sfant, ceea ce are o conotatie religioasa.”
      =========================
      Pai ce schimb poate fi mai adecvat decat MOSCHEEA pe care junele barbatel de stat Ponta a promis-o lui Erdogan, contra SABIEI Sfantului Voievod Stefan cel Mare a carui zi (2 Iulie – trecuta in calendarul crestin-ortodox) o pomeneste Biserica Ortodoxa Romana?
      BOR, ca partidele si guvernul de la inaltimea lor nu-si coboara privirile la un oarecare Stefan domnitor local din trecut.
      De inteles, deoarece in respectivele organe (ma rog, organisme) de stat se afla personalitati de inaltime … fizica mult mai mare decat un „prichindel” – mic la stat, mare la sfat – ca Stefan cel Mare,

      Apreciază

  15. @ZeV

    Asta conteaza? Cine scoate mai multi oameni in strada? Pai Ceausescu scotea sute de mii! Care veneau din acelasi motiv ca cei din strada de astazi: de frica!
    Din fericire, deocamdata conteaza cine scoate cei mai multi la vot. Din acest unghi de vedere, PSD este premiantul actual.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ura, nu frica. Iar cei care simt ura, nu sunt vinovati in integralitate. Isi impart vina cu tintele urii lor.
      Nu stiu daca cineva face exceptie….eu incerc sa fiu o astfel de exceptie dar trebuie sa recunosc ca, uneori, sunt vulnerabil in fata acestui sentiment. Nu e cazul in acest moment. Acum, simt doar compasiune. Chiar si fatza de cea mai puternica femeie din lume: Laura Codruta Kovesi.
      Daca va reusi sa-si lichideze adversarii, cu siguranta va fi inclusa in manualele de istorie ale viitoarelor generatii. Cine isi va mai aminti, atunci, de ,,premiantul” PSD ? (Z)

      Apreciază

      • Totusi, de FRICA este vorba! Cunosc prea multi corporatisti care se duc „la protest” de frica sa nu isi piarda locul de munca.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s