Presedintele Iohannis s-a indignat

Aseară a avut loc al doilea „descălecat” al presedintelui Iohannis. De data aceasta, in Piata Universitătii, „pentru a-si arata indignarea”, in conditiile in care „românii, pe bună dreptate, sunt indignati”.

Imi era cunoscută sintagma. Era vorba de titlul unei brosuri pe care am adus-o din Franta  si pe care i-am recomandat-o lui Valentin Nicolau, care a tradus-o si a publicat-o in 2011, la editura Nemira. Titlul era „Indignati-vă!”

Autorul cărtii – un personaj de 93 de ani, cu o istorie extrem de interesanta. Stephane Hessel, nascut la Berlin, in 1917 si care a trăit  din 1924 in Franta. A cunoscut miscarea dadaista, prin Marcel Duchamp. A participat la Rezistenta franceza, a ajuns in lagarele naziste, a supravietuit razboiului, a redactat alaturi de mari personalitati, Declaratia universala a drepturilor omului, a activat ca diplomat francez in diverse organizatii internationale.

Cartea lui – de fapt o brosura de vreo 20 de pagini – „Indignez-vous!” a avut un succes extraordinar. Peste un milion de exemplare vandute in Franta.  Cateva din ideile cartii sale:

Stephane Hessel crede ca depinde de noi si ca trebuie sa veghem ca societatea noastra sa nu se transforme intr-o societate a celor fara documente, a expulzarilor, a suspiciunilor legate de imigranti, de romi, nu o societate in care se repune in discutie statutul pensionarilor sau ceea ce s-a dobandit prin securitatea sociala, nu o societate in care media se afla in mainile celor bogati…

In opinia lui, motivul rezistentei este indignarea. Pornind de la lecturile lui Sartre, Hessel crede in responsabilitatea fiecarui individ. Istoria, pentru el, definita hegelian, este realizata prin socuri succesiva si inseamna intelegerea provocarilor.

Raul cel mare in societatile noastre – crede Hessel (si sunt de acord cu el) – este indiferenta. Reactia individului care (isi) spune „Nu pot sa fac nimic”, „Incerc sa ma descurc”…

Hessel sugereaza o insurectie pasnica, non-violenta impotriva unei evolutii care inseamna consum de masa, dispret pentru cei slabi, dispret pentru cultura, amnezie generalizata si o competitie fara limite a tuturor conta tuturor.

Am avut sentimentul că micul discurs al lui Iohannis, pregătit pentru „descălecatul” din Piata Universitătii a fost plagiat din brosura lui Hessel, desi acolo nu era scris nimic despre gratieri si amnistie! S-ar putea totusi ca presedintele să nu fi stiut sursa inspiratiei…

 

42 de gânduri despre “Presedintele Iohannis s-a indignat

  1. Aveti mare dreptate.Succes in ceea ce faceti!Iohanis instiga(dupa parerea mea).Ar fi bine ca PSD sa il pedepseasca atat cat permite legea dar fara sa l suspende.Eu cred ca el asta vrea, ca sa faca scandalul si mai mare.Totul trebuie spus si aratate toate nelegiuirile pe care adeptii acestui sistem le fac.De ce nu se spune care a fost adevarul la incendiul de la Colectiv?Cei mai multi banuiesc ce a fost acolo.Dar de ce nu se spune adevarul?Iohanis nu tine cu Romania si este mai penal decat cei pa care ii incrimineaza pe nedrept.

    Apreciază

    • Maaaaaaaaaaaaaaaare dreptate! Mai ales cand afirmatia vine de la cineva pentru care dreptatea este sensul vietii!
      Si ce argumente „forte” ai dumneata in privinta nelegiuirilor si incendiilor de care il acuzi?! „Informatiile pretioase” ale Antenei 3 pe langa care te guduri? Ca si pe-acolo te-am gasit declarandu-te „alaturi de domnul Voiculescu si intreaga echipa…”!
      Din pura curiozitate: esti prietena intima cu Floricica Dansatoarea?

      Apreciază

  2. Eh, de parca ar fi prima oara ca niste argumente etico-politice distilate dintr-o experienta socio-politica, dar si socio-economica, si, in general, un sentiment civic imbibat de inclinatia spre solidaritate, egalitate, dreptate si echitate, generozitate, demnitate general-umana – deci unul conotat mai degraba la stanga – sunt apropriate si deturnate intr-un discurs reactionar: autoritar-represiv si, in ultima instanta, liberticid pentru marea masa a societatii; ca sa nu mai pomenim nimic despre „filosofia” economica pe care un asemenea discurs deturnat o taloneaza… Asta a fost, de fapt, chiar reteta ideologica (si chiar de tehnologie politica, v. de ex. chiar metoda revolutiilor colorate) a reactiunii din ultimii 40 de ani impotriva cuceririlor social-democratiei de dupa al Doilea Razboi Mondial.

    Apreciază

  3. Noi nu suntem indignati cand vedem ca serviciile securiste mint si manipuleaza prin acoperitii din presa pe tinerii fara minte ? Este foarte important de ripostat ferm, echilibrat si puternic. Trebuie decapitate cele trei nivele de comanda din toate serviciile care nu au facut decat sa ofere protectie slugilor „de dreapta” si tuturor javrelor care chitaie prin trompetele frustratilor de la cotroceni.
    Da, sunt indignat ! Am alergie la prostie !

    Apreciază

  4. INDIGNATUL si iresponsabilul presedinte, instigatorul de serviciu, a dat TONUL si la diverse scandari ! Chiar in momentul cand au inceput protestatarii sa scandeze „Ciuma Rosie” !!!! In momentul cand l-au vazut pe Joshanis ca a coborat din masina imbracat in ROSU, atunci protestatarii au inceput sa strige : Ciuma rosie !, Ciuma rosie !, Ciuma rosie ! CIUMA ROSIE venise chiar in mijlocul lor……
    Noi, cei care urmaream la TV ne-am lamurit : CIUMA ROSIE era chiar locatarul de la Cotroceni !!.
    Intrebare : cum se poate scapa de CIUMA ROSIE ??????????

    Apreciază

  5. […] Am avut sentimentul că micul discurs al lui Iohannis, pregătit pentru „descălecatul” din Piata Universitătii a fost plagiat din brosura lui Hessel, desi acolo nu era scris nimic despre gratieri si amnistie! S-ar putea totusi ca presedintele să nu fi stiut sursa inspiratiei…”, a scris fostul premier pe blogul personal. […]

    Apreciază

  6. Cu siguranta presedintele nostru nu stie sursa celor spuse pentru ca presedintele nostru este cam dobitoc ! Chiar un dobitoc sinistru as spune .Si la fel de ticalos ca si predecesorul sau …
    Eu sper ca a 3-a descalecare a lui Clown Ionnahis sa fie la celebrul garaj al suspendatului Traian Bashescu . Si de unde sa-si coordoneze referendumul pentru suspendare .

    Cu jegul asta trebuie lucrat exact cu aceleasi metode ! Sper ca PSD-ul sa nu se inmoaie si sa-l cerceteze pe acest jeg pentru toate magariile pe care le-a facut : 6 case din salariul de bugetar , 2 case in Palm Beach , trafic de copii , politie politica , etc.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Sunteți mult prea subtil pentru mine… Klaus Werner nu se inspiră din Hessel, ci din Mădălina Pușcalău, cu care cred că împarte indignarea, ca pe un fursec, la o cafea, pe la Cotroceni.

    În momentul de față sunt convinsă că nimeni nu-l mai consiliază pe Klaus, toate acțiunile și declarațiile lui din ultima vreme dovedind o confuzie interioară profundă, chestiune pe care Mircea Badea ar numi-o, inspirat, „noaptea minții” : desant nevrotic și ilegal al președintelui la sediul guvernului, urmat de laude aproape deșănțate la adresa acestuia : „…daţi-mi voie să vă spun că sunt foarte mulţumit de felul în care vă faceţi datoria şi pentru mine este o onoare să fiu aici împreună cu dumneavoastră…” . Apoi, o atitudine calm-călduță cu privire la noul guvern, pe 18 ianuarie, la întâlnirea cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București : „ …Noul an găseşte România cu un nou Parlament şi un nou Guvern, în urma alegerilor din 11 decembrie 2016. Acestea, alegerile, s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii din punct de vedere democratic şi al organizării lor. Este totodată pozitiv faptul că niciun partid extremist, xenofob sau eurofob nu a intrat în legislativ, ceea ce arată elocvent maturitatea societăţii româneşti…”, urmată, pe 20 ianuarie, de o plesnitură monumentală pe Facebook : „… proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție…” și de o „ a doua descălecare” în Piața Universității, pe melodia : „… O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Or, aşa ceva nu se poate admite! Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi…” .

    O astfel de echilibristică periculoasă, un astfel de balans declarativ, sugerează o rătăcire intelectuală profundă, și un efort nebunesc de a rupe toate punțile de înțelegere cu cealaltă Românie, al cărei președinte dânsul nu dorește să fie.

    Președintele nostru lucrează numai cu mulțimi și generalizări : nu un ministru e rău, ci guvernul e o gașcă … nu el e indignat , ci toți românii, se-nțelege … nu un parlamentar are probleme , ci întreg Parlamentul e „penal”… El nu face asta intenționat, ci pentru este incapabil să aprecieze individual… dacă ar putea să evalueze individual, atunci ar putea să și grațieze individual… or, acest tip de compasiune îi este total străin…

    Boala de care suferă Klaus este , într-adevăr, indiferența… cu excepția propriilor interese, nu există nici o altă temă care să trezească un fior cât de mic în această stâncă de ignoranță și complexe cronicizate. Dar spre deosebire de Băsescu Traian, care era o fiară mai atentă la nuanțe, spre deosebire de el, spun, actualul președinte al României e dispus să meargă până la capăt, fără să-l intereseze nici costurile și nici movila uriașă de victime colaterale.

    Apreciat de 2 persoane

    • Expresia „nopatea mintii” nu ii apartine lui Badea …e din „folclor”.
      Nici „briciul din mana maimutei” nu este al lui. Imagine destul de comuna .. vone de la Poe – Crimele din strada morgii

      Apreciază

    • gabi sezi bland/a. intirma ati fost voi
      Si suntei draga atat de prosti .. ieisti, zbierati ca „vreti” si cadn iesie cumvreti voi plabgeti ca nu7 e cum ati crezut. Da fiindc mai putin intliegenti decat gastele si mai lipsoti de memorie decat oile .. o luati de la capat

      Apreciază

    • @gabi, 23 ianuarie, 2017, la 7:16 pm

      Gabi, dragă ( te pot tutui, nu-i așa? e neobișnuit pentru mine, dar văd că tu ești fan-ul tutuielii), uite cum văd eu EFECTUL DE TURMĂ : „TURMA ” este înștiințată pe FACEBOOK că guvernul vrea să facă niște grozăvii și este chemată în stradă, ca să se pună stavilă. FACEBOOK-ul nu-i spune: „ Hei, TURMĂ, până să ieși tu indignată la revoluție, fă bine și citește textele proiectelor de Ordonanțe împotriva cărora te revolți! … nu, nu,… dimpotrivă, FACEBOOK-ul cel înțelept îi susură în urechi : NU ESTE NEVOIE SĂ CITEȘTI, SĂ TE INFORMEZI… că noi nu de agerimea ta intelectuală avem nevoie, ci numai de INDIGNAREA TA efervescentă…” Merge și cu SMS-uri , dacă TURMA e la cafenea, cu nasul în SMARTPHONE. De aceea , când EFECTUL DE TURMĂ ajunge în stradă, poți avea surpriza că fiecare a ieșit pentru ce i-a trăsnit prin minte . Dar , ca imagine generală, cred că, de fapt, în stradă e doar încercarea de a răsturna ceea ce a votat populația care nu e turmă, care nu iese în stradă când nu câștigă alegerile , ci acceptă întotdeauna rezultatul scrutinului, care se indignează la ea acasă de indignarea ălora din stradă, și consideră, pe bună dreptate , că votul e singura ei armă democratică .

      Apreciat de 1 persoană

    • Dacă domnul Năstase nu s-a indignat, eu şi alţii ca mine, dragă doamnă Gabi, mă indigney.
      Mă indignez pentru că Președintele meu nu participă la manifestările dedicate Micii Uniri dar participă la demonstrații neautorizate!
      Mă indignez pentru că Președintele meu ( pe care nu l-am ales dar acum e și al meu) , care nu ne-a demonstrat niciodată cum se pot achiziționa 6 case din meditații și cât impozit a plătit pentru venitul suplimentar cîștigat prin muncă intelectuală, care promulgă legile votate în Parlament și pe care le trimite la C.C., atunci când constată că sunt neconstituționale, nu respectă legile în vigoare, participând la o demonstrație neautorizată, dând astfel exemplu că se pot încălca legile, pentru că nu-și respectă atribuțiile constituționale, alăturându-se unui grup de persoane neinformate și manipulate, în numele dreptului la opinie!
      Mă indignez că Președintele meu nu a dorit să afle de la cei doi demnitari invitați la înscăunarea lui Trump ca al 45-lea Președinte al SUA, ce a vrut să spună acesta prin ,,Romania is important for us!”, ci a preferat să-i instinge pe demonstranți împotriva ,,găștii de penali ” onorați de Trump, prin simpla servire a unei cine. Nu-și poate ascunde invidia!
      Mă indignez când văd cum părinții își scot seara, în frig, copiii la o manifestație care îndeamnă la violență și ură, punându-le în mână lozinci pe care nu le înțeleg, ținându-i în stradă până noaptea, punându-i să mărșăluiască alături de ei, fără să le pese dacă aceștia au obosit sau dacă le este frig, foame ori sete. Mă întreb dacă acei părinți își însoțesc copiii la manifestările dedicate Micii Uniri, dacă îi duc la Muzeul Național de Istorie, dacă ies în Piața Unirii și joacă împreună Hora Unirii.
      Mă indignez când constat că o ,, gașcă” de manipulatori pe facebook profită de ignoranța unor tineri și a unor maturi, dezinformându-i, profitând că aceștia nu au citit ordonanțele de urgență, că nu știu că tot prin OU a fost aprobat Codul Penal, cod criticat de majoritatea profesorilor penaliști de la universitățile cu tradiție în științele juridice din România.
      Eu am mai multe motive de indignare decât Președintele meu dar dacă eu și ceilalți ca mine, indignați pe motive serioase, ne von revolta, nu știu cum el va reuși să scape!

      Apreciat de 2 persoane

  8. …Si totusi Eu_cred ca evolutia umanitatii in general si ca viitor al sau este strict legata si de STIINTA prin descopririle ce vor urma_..Dupa cum se vede si sa vazut de-a lungul istoriei si de dinainte de Hristos omenirea nu reuseste sa traiasca in pace intre popoare, la fel oamenii Ei intre Ei si zi de zi din din cvasi-motivele arhicunoscute de toti..Deci insemna ca stiintele Umaniste domnule A. Nastase singure NU_pot ajuta in creearea si desavirsirea unei lumi mai bune de care toti vorbim si la care visam_..Doar stiinta datorita legilor exacte si precise care o guverneaza va face ca in viitor-normal sa traim intr-o lume mai buna si la alt standard mai inalt de gindire-expresivitate_ett…E_poate doar un SF !..dar alta varianta mai buna Nu cred ca exista_..Iar religia si religile in general nu fac altceva decit sa ii dezbine si mai mult pe oameni datorita modului ingust de intrepretare a celor scrise acolo_!!!…Eu as am impresia !!!..Doar Isus a ziso clar „Eu nu am venit sa aduc pacea in lume”…Apropos ! Am avut de curind o revelatie daca o pot numi astfel ! Respectiv am constientizat in sfirsit ca noi oamenii de la inceput de sec. 21_NU traim intr-o lume tridimensionala asa cum avem noi impresia si ne pseudo-sugestionam, ci din pacate e o lume cu doua dimensiuni………………

    Apreciază

    • Draga omul s-a foemat ca pradator. Adica vanator. Si azi cel mai dispniobil vanat este alt om ( Gestu si cuvantul Andre Leroi-Gourhan, editura Meridiane 1983)
      Un milion de ani de evolutie (minim) vs maxim 10.000 de „civilizatie”

      Apreciază

  9. Referendum pentru reinstaurarea monarhiei pe linia mostenitorilor Regelui Mihai , ACUM , si repede , e legitim.Ne-am cam lamurit cu Republica in Romania.

    Motivatiile pentru (re)instaurarea regalitatii , NUMAI cu urmasii legitimi ai Regelui Mihai , sunt simple :

    -restabilirea oridinii constitutionale (Mihai a fost inlaturat prin lovitura de stat si nu prin referendum);
    -recastigarea respectului in cancelariile internationale;
    -eliminarea din spatiul public a farseurilor politici;
    -reformare administrativa si constitutionala;
    -disparitia sloganurilor de tipul „ciuma rosie/portocalie pune mana pe toata puterea” , ramane doar Guvernul accesibil partidelor politice , care vor propune la alegeri un candidat pentru Prim Ministru , alternanta la putere fiind normala, asa cum vedem si in Marea Britanie (laburisti si conservatori) ;
    -evitarea unei dezmembrari teritoriale datorate entropiei create zilnic , promovata prin mijloacele de propaganda media ,nu stim exact de ce organizatii si in folosul cui.

    Un „individ” important , nu spui cine , a iesit astazi la TV si a declarat ca pe data de 24 ianuarie „COMEMORAM” Mica Unire.Sarbatorim mai prietene , nu comemoram.
    Oare ASTA a facut scoala in Romania si pe bune ?! 🙂
    Tulai Doamne ! 🙂

    Apreciază

  10. După cum era de temut, motiv pentru care m-am abţinut să comentez până acum, «diversiunile» din ultimele zile erau de fapt incitări la manifestări violente, ce au căpătat alura unei veritabile tentative de lovitură de stat în urma participării preşedintelui Iohannis, un individ a cărui iresponsabilitate şi dispreţ faţă de ordinea constituţională îl fac nu numai incompatibil cu poziţia pe care o ocupă în stat, dar şi mult mai periculos decât predecesorul său T. Băsescu. Însă atât Iohannis cât şi conducătorii sistemului de represiune juridico-politic de la noi simt cum le fuge pământul de sub picioare în urma dezvăluirilor incendiare din mass-media referitoare la abuzurile săvârşite de DNA-SRI, dar şi datorită schimbării politicii externe a SUA care pare a-i priva în bună măsură de sprijin extern, astfel încât au decis să încerce răsturnarea cât mai grabnică a actualului guvern înainte de a avea posibilitatea să se consolideze punând în practică măsurile preconizate de îmbunătăţire a nivelului de trai al populaţiei.

    Aceasta este raţiunea pentru care eu, personal, nu văd nici o asemănare între «indignarea» celor ce au manifestat ieri huliganic în Bucureşti şi «indignarea» care se află la baza insurecţiei pacifiste vizând restructurarea sistemului economic actual bazat pe profit personal, împărţirea echitabilă a bogăţiilor, reglementarea conflictului israelo-palestian prin respectarea drepturilor omului, etc., exprimată de Stéphane Hessel în «Indignez-vous !» (2010), primul dintr-o serie de trei manifeste («Engagez-vous !» şi «Le chemin de l’espérance» apărute în 2011) în care autorul îşi argumentează idealurile de stânga şi principiile morale ( uneori puţin utopice !)

    Din contra, în România există o masă de manevră relativ redusă, câteva zeci de mii de oameni scoşi în stradă şi folosiţi ca formă de presiune pentru orice pretext, în general circumscris luptei anti-corupţie dusă – evident – de cei mai corupţi dintre noi ! Mai grav însă chiar decât aceşti agitatori profesionişti – până la urmă cu o forţă mică de impact – este satanizarea constantă a stângii politice din ultimul sfert de secol, ceea ce a condus la scindarea dramatică şi periculoasă a societăţii româneşti şi la psihoza unei fantoşe : comunismul, ciuma roşie având în subtext expansionismul sovietic de după cel de-al Doilea Război Mondial încă reuşesc să creeze o diversiune psihologică ce a permis «sistemului» să fanatizeze o parte semnificativă a electoratului de dreapta.

    Apreciat de 2 persoane

  11. „Klaus Werner Iohannis are imunitate diplomatica deocamdata. Hotararea judecatoreasca definitiva prin care se dovedeste ca atat el cat si sotia lui, Carmen Iohannis, s-au folosit de acte false pentru a lua una din cele 6 case, i-a transformat pe amandoi in PENALI. Acum este pe rol, la instanta judecatoreasca, un proces pentru a doua casa a familiei Iohannis (din cele 6 case).
    Klaus Werner Iohannis este un politician penal si conform legii, ar trebui sa demisioneze din functia de presedinte. Orice om devenit infractor penal prin hotarare judecatoreasca, nu are voie sa detina functia de presedinte sau de premier.
    Oamenii ONG-urilor finantate de dusmanii tarii, acesti manipulati „frumosi si liberi”, de ce nu protesteaza pentru apararea statului de drept cerand demiterea infractorului penal Klaus Werner Iohannis?”

    Despre Klaus Werner Iohannis – ciuma rosie:

    Apreciază

  12. Ăsta nu-i motiv de indignare ? :
    „Klaus Werner Iohannis are imunitate diplomatica deocamdata. Hotararea judecatoreasca definitiva prin care se dovedeste ca atat el cat si sotia lui, Carmen Iohannis, s-au folosit de acte false pentru a lua una din cele 6 case, i-a transformat pe amandoi in PENALI. Acum este pe rol, la instanta judecatoreasca, un proces pentru a doua casa a familiei Iohannis (din cele 6 case).
    Klaus Werner Iohannis este un politician penal si conform legii, ar trebui sa demisioneze din functia de presedinte. Orice om devenit infractor penal prin hotarare judecatoreasca, nu are voie sa detina functia de presedinte sau de premier.
    Oamenii ONG-urilor finantate de dusmanii tarii, acesti manipulati „frumosi si liberi”, de ce nu protesteaza pentru apararea statului de drept cerand demiterea infractorului penal Klaus Werner Iohannis?”

    Despre Klaus Werner Iohannis – ciuma rosie:

    Apreciază

    • Încă nu s-a… pe el , dar nici mult nu mai are. Să vedem dacă se va îndura cineva să-i schimbe pampersul, sau, va fi luat cu tot cu el de la Cotroceni şi mutat unde-i e locul…… :mrgreen:

      Apreciază

  13. Spuneati in interviul pentru DC News: „Din câte îmi amintesc, Barosso i-a cerut lui Crin Antonescu, președinte interimar, prin lista celor ’11 porunci’, să nu dea grațieri individuale, probabil ca să evite grațierea mea”.
    Subsidiar temei acestui articol, ma intreb daca v-ati gandit vreodata, si poate chiar astazi, cand nu mai este demult in functie, sa-i „multumiti” d-lui Barosso pentru preocuparea evidenta pe care a avut-o ca nu cumva sa fiti eliberat din inchisoare. Cred ca uman e o experienta deosebit de puternica sa fii inchis intr-o celula si sa afli ca pentru fostii tai parteneri colocviali de discutii, cu care te-ai privit de-atatea ori in ochi, preocuparea zilei e sa te aiba special in vedere intr-o lista oricum e demna de a fi trimisa intr-un pașalâc si nu intr-o tara independenta.

    Apreciază

  14. Mișcarea „idignaților” din Spania a dat un partid de doi bani, cu ideologie comunistă ca și ideologia celor care propovăduiau ocuparea străzilor, în SUA. O „indignată” spaniolă care candida a amuțit când redactorul a întrebat-o ce are de gând să facă pentru cetățeni dacă va fi aleasă.
    Acești „indignați” dau vina pe politicieni și demnitari pentru toate neîmplinirile lor care de fapt li se datorează DOAR lor înșile. Oamenii care au realizat ceva datorită inteligenței și muncii lor nu au timp să urască și să le dorească altora numai rău.
    Cărtărescu scrie că „poporul nu a ales parlamentul ăsta de hoți și guvernul ăsta de semi-oligofreni și semi-analfabeți”. Deci în decembrie electoratul nu i-a ales pe candidații PSD, PNL, ALDE, PMP, USR…Dar cum or fi apărut parlamentarii ăștia în Parlament?
    Apoi, să-i califici pe toți parlamentarii și miniștrii drept semi-oligofreni și semi-analfabeți, e un semn că tu însuți ai mari probleme de instruire și educație. Cum să te pronunți asupra sănătății și cinstei a 380 (nu știu cifra exactă) de oameni pe care nu-i cunoști?
    Dacă așa se prezintă „elita” noastră, sunt tristă. Sper totuși că nu asta e elita.

    Apreciază

  15. Nu sunt de acord cu descinderea lui Motofozo în mijlocul manifestației. Aș fi preferat să iasă cu o declarație referitoare la părerea lui despre proiectele de ordonanțe, să spună că el crede că trebuie o dezbatere între OAMENII DE SPECIALITATE (nu a publicului larg, fiindcă publicul larg nu se pricepe), că guvernul nu trebuie să se grăbească…Dealtfel, guvernul chiar trimisese proiectele la CSM, Parchetul General și asociațiile magistraților.
    Emoția populară nu e bună în asemenea situații. Conducerea societății nu se face de către toți alegătorii, cum zice Trump că o să facă, ci prin reprezentanți aleși care apelează la specialiști.
    Unele media dezinformează publicul spunând că ordonanțele se referă la faptele de corupție, ceea ce nu e adevărat. De aceea zic mereu că, pentru a-ți face o părere obiectivă, ai nevoie de informații corecte, altfel riști să fii manipulat.

    Apreciază

  16. Domnule Năstase, dacă tot vorbim de principii, haideți să facem următorul exercițiu de imaginație: să zicem că nu PSD-ul ci ”ceilalți” aveau întreaga putere (parlamentară și guvernamentală) și inițiau un astfel de proiect cu dedicație. L-ați fi considerat oportun?
    Eu am pus întrebarea. Haideți să găsim împreună răspunsul.

    Apreciază

  17. Prea multa memorie strica …
    Ca daca ai (eu mai am niste resturi) si stii sa cauti pe goagal gaeseti lucuri interesante despre preanecinstitul Nazzi Klaus de Kaiser ci iti dai seama ca poa concura ptr titul de Primul Penal al Romaniei ..
    VITESTE si DA MAI DEPARTE
    Deci sa purcedem KLAUS FRAUS – Curtea de Apel Brasov demonstreaza ca sotii Iohannis au dobandit cu rea-credinta casa din N. Balcescu 29: „Dezbaterea succesiunilor si incheierea contractului au avut loc in aceeasi zi si la acelasi notar… Vanzarea lucrului altuia in cunostinta de cauza este nula absolut in virtutea cunoscutului adagiu clasic ‘fraus omnia corrumpit’ – frauda corupe totul”. Tot pentru „frauda la lege”, Carmen si Klaus au pierdut si imobilul din Gh. Magheru 35
    http://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-celebre/klaus-fraus-curtea-de-apel-brasov-demonstreaza-ca-sotii-iohannis-au-dobandit-cu-rea-credinta-casa-din-n-balcescu-29-dezbaterea-succesiunilor-si-incheierea-contractului-au-avut-loc-in-aceeasi-zi-si-la-acelasi-notar-vanzarea-lucrului-altuia-in-cunostinta-de

    Presa din România continuă să tacă semeață în lașitatea ei. Ceea ce vă prezentăm azi este un document oficial emis de Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia. Adică Rechizitoriul lui Liviu Munteanu, care are nr. 66/P/2001 şi a rezultat chiar din dosarul casei pe care a pierdut-o acum familia Iohannis. Liviu Munteanu, secretarul Primăriei Porumbacu, de unde începe șirul falsurilor, a fost „condamnat” pentru fals în acte publice la un an şi jumătate cu suspendare.
    […………………….]
    Pe ultima filă a Rechizitoriul întocmit de procurorul Ioan Mureşan, apar din nou numele de mai sus la capitolul „DISJUNGEREA CAUZEI”!

    Să citim: „Disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte pe numiţii Mărginean Romul,LAZURCA GEORGETA, JOHANNIS CARMEN, JOHANNIS KLAUS… şi trimiterea ei la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sibiu PENTRU EFECTUAREA CERCETĂRILOR PENALE necesare soluţionării cauzei sub aspectul SĂVÎRŞIRII INFRACŢIUNILOR prevăzute de art 260, rap la art 289 şi 291 C. pen”!
    Practic, procurorul a disjuns cauza pentru cîteva persoane, între care şi cei din familia Iohannis, aceştia urmînd să fie anchetaţi separat pentru mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri şi uz de fals.
    https://octavpelin.wordpress.com/2016/08/25/carmen-lazurca-johannis-si-georgeta-lazurca-soacra-lui-klaus-werner-johannis-aparate-de-urmarire-penala-de-fortele-oculte-ale-institutiilor-de-forta-pe-care-le-patroneaza/
    Cum zicea der Nazi? „Minciuna penala” ?!

    Mai rau cica Pe TOATE DOCUMENTELE apare exclusiv semnatura presedintelui Iohannis, fostul primar de Sibiu: si in nume propriu si pentru falsul proprietar. http://www.bzi.ro/presa-tace-domnule-iohannis-recunoasteti-semnatura-532267
    Casa, care are peste 150 de metri patrati si in care functioneaza o banca si mai multe firme, a fost a unei familii din localitatea Porumbacu de Jos, judetul Sibiu. La moartea celor doi soti, din cauza faptului ca nu aveau mostenitori, imobilul a intrat in posesia statului roman si a fost cumparat de chiriasi, atunci cand acest lucru a fost posibil.
    Ulterior, in instanta, un barbat pe nume Nicolae Bastea a aratat ca este nepot al fostilor proprietari ai imobilului din centrul Sibiului, iar contractele de vanzare-cumparare ale chiriasilor au fost anulate. Familia Iohannis a devenit proprietara a imobilului dupa ce a cumparat partile de proprietate ale urmasilor lui Nicolae Bastea.

    Nemultumiti de aceasta stare de fapt, fostii chiriasi au deschis o serie de procese si au depus plangeri in urma carora s-a initiat si o cercetare penala pentru stabilirea modului in care Nicolae Bastea a obtinut certificatul de mostenitor.

    Cercetarea a ramas insa fara urmari, procurorii stabilind ca nu se impune inceperea urmaririi penale.
    http://www.bzi.ro/klaus-iohannis-si-sotia-acestuia-au-pierdut-definitiv-inca-o-casa-in-sibiu-iata-cum-arata-foto-526603
    Observatie bioznica – astfel de .. restituiri au fost [posibile si ptr ca diversii primari din diverse primarii erau f ocupatyi cu cai verzi pe pereti sau datu mustelor afara din primarii..

    Si tot despre preanecinstitul Fraus Werner Iohannis von Koruption : http://www.bzi.ro/atac-dur-la-presedinte-ne-cere-sa-strangem-cureaua-iar-pentru-el-si-nevasta-sa-beneficiaza-de-lux-507785

    PS – stiu ca e mult de citit da ce sunti ca iaia din strada?

    Apreciat de 1 persoană

  18. @ Ghita Bizonu’

    Nu trebuie adus nimeni , Margareta este deja in Romania si foloseste deja proprietatile regale cu bani de la buget ,deci cheltuielile nu ar creste. In mod sigur intelege limba romana mai bine decat altii si respecta mai mult valorile acestei tari.

    Ea este urmasul legitim al lui Mihai I , Mihai I este urmasul legitim al lui Carol al II -lea , Carol al II lea este urmasul legitim al lui Ferdinand ,iar Ferdinand e urmasul legitim al lui Carol I.

    Mihai I era rege la momentul la care a fost detronat printr-un act nul de drept.

    Modul in care a fost inlaturat regele Mihai I in 1947 se stie foarte bine , din punct de vedere istoric si nu politic este lucrul cel mai indicat de facut.

    Un individ cu IQ subunitar propune sa facem referendum pentru a afla daca apa este uda , ca sa-si mai faca niste capital electoral si sa mai scoata niste fascisti pe strazi.N-am mai auzit de manifestatii stradale despre democratie care sa aibe ca obiectiv eliminarea libertatii presei, in statele civilizate nu vezi asa ceva.Si Hitler era foarte popular.

    In oipnia mea partidul social democrat trebuie sa porneasca initiativa privind un referendum pe tema reinstaurarii monarhiei in mod legitim , continuitatea pe linia regelui Mihai I , omul care era la putere inainte de lovitura de stat data de URSS.

    La cat de slabi au fost ultimii 2 presedinti monarhia este singura solutie pentru a elimina riscurile unui razboi civil , dezmembrarii teritoariale (vezi politicile lui Putin si Dodon pe tema Moldovei precum si ale lui Orban in ceea ce priveste Transilvania) sau a unei alte lovituri de stat care sa instaureze un individ cu IQ sub 50 drept sef al statului.Apropo , de ce testarea IQ-ului pentru candidatii la presedintie nu este un „must” ?

    Aici nu e vorba de politica mica interna ci de reintrarea Romaniei in legalitate si eliminarea impostorilor de pe scena politica.Mai greu vor face de noi misto tarile nordice si anglo-saxone cand vom avea din nou legitimitate.

    Asta este sansa reformei constitutionale si administrative care sa puna Romania pe o linie de plutire corecta ,avand in vedere noul curent global al reintoarcerii la statalitatea traditionala non globalista.

    Asa cum New World Order a fost pornita in anii ’70-’80 de niste baieti destepti cu varste de peste 80 de ani astazi ,asa se prefigureaza astazi un nou sistem anglosaxon de comert care ne va exclude daca nu ne vom misca rapid .UE in 2 ani de zile va fi istorie

    Propaganda care ne injura in strainatate seamana atat de mult cu cea care ne injura in interiorul tarii.

    Domnule Nastase dumneavoastra ce credeti ?!
    Nu ar fi mai normala o discutie REALA privind acest aspect , nu ar fi mai utila o monarhie constitutionala , bazata pe o constitutie noua , lipsita de vicii si lipsuri (privind prin prisma actualei) , nu ar da mai mult echilibru un om echidistant si independent de politica in fruntea statului ? Nu ar fi utila PSD-ului ,si din punct de vedere al imaginii nedrepte care i s-a creat , o asemenea initiativa ?
    Sau e mai bine sa pastram sistemul cu trei capete , dintre care 2 alese , care nu merge in nicio directie.

    In Spania s-a intamplat ceva ce poate fi un model pentru noi , revenirea la monarie fiind solutia continuitatii si integritatii teritoriale.

    Vrem sa ajungem un stat african cu lovituri de stat saptamanale ?!

    Apreciază

    • Ioda

      nu prea stiu ce e aia „legitimitate” …. In nici o lege nu am gasit cuvantu asta. Doar prin manurle de istorie – partea perdanta guita ca e „legitima” fara sa se intreb de ce ajunsese in starea aia neplacuta ptr ea.

      Cat xdespre IQ si impostori tu esti unu dintre ei. Te dai desteot si arucni cuvinte pe care nu le intelegi .. lansezi ,scuze Sefu da o merita, idiotii patente. Nu de alta dar in tragicul an 1940 Romania era condusa de un rege dictator. Si la ce i-a folosit?
      In fine nestimabile se pare ca nu cunosti niste chestii, car4e azi sunt accesibile pe net.

      Constituția României (1923)
      CAPITOLUL II. – Despre Rege și ministri.
      SECTIUNEA I – Despre Rege.

      Art. 77. – Puterile constituționale ale Regelui sunt ereditare în linie coboritoare directa și legitima a Majestații Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat în barbat prin ordinul de primogenitura și cu exclusiunea perpetua a femeilor și coboritorilor lor.
      Coboritorii Majestații Sale vor fi crescuți în religiunea ortodoxa a Rasaritului.

      Art. 78. – In lipsa de coboritori în linie barbateasca ai Majestații Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în varsta dintre frații sai sau coboritorilor acestora, dupa regulele statornicite în articolul predecent.
      Daca nici unul din frații sau coboritorii lor nu s’ar mai gasi în viata sau ar declara mai dinainte ca nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul sau dintr’o dinastie suverana din Europa cu primirea Reprezentațiunii naționale, data în forma prescrisa de Art. 79.
      Daca nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul ramane vacant

      Deci Reta de se tine cu Duda NU este mostenitoare . Nici junele Nicolae … Eventualul mostenr la tron ar trebui caitat prin Germania…

      Dece?
      Fiimdca nestimabile „monarhist” monarhia are unele reguli…

      In rest data avoatore ca cadn unyro invabina sa votesti ai grija unde pui stampila.

      A .. si ca in 47 ilegal samd . Bun.. dar e o vecher vorba cel mai frumos giulgiu e purpura,

      Apreciază

  19. In felul lui de presedinte cu procese penale ca multi alti , are voie sa se revolte sufleteste sa isi toarne amaraciune in suflet chiar sa si arate ura , mania si dispretul fata de popor ,,,,ca a votat PSD. Da fapt el ne mai da o dovada a indignarii , cu participarea lui nedemna, nedreapta si rusinoasa la un miting neautorizat cred ca s-a crezut profesor de fizica politici sau ca presedinte pe scara de bloc. Oameni mari devin mici si foarte mici prin faptele lor ,,,,,,,,.

    Apreciază

  20. @ Ghita Bizonu’

    Sper ca nu ti-a fost profesor Saul Alinsky.
    De ce sari inapoi la Constitutia din 1923 , din cate stiu in vigoare in anii ’40 era Constitutia din 1938 .

    In mod legitim Mihai I poate decide cine e mostenitorul conform articolelor 34 si 36 din Constitutia din 1938 , ceea ce a si facut , Margareta e REGINA si nu Duda.

    Asadar si prin urmare citeste aici si nu mai insulta -> http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=9206
    Incearca sa inveti a scrie ,ai ani de zile de cand postezi propozitii alcatuite in devalmasie in loc sa utilizezi corect limba romana.

    Probabil , avand in vedere ca celelalte constitutii sunt practic lovite de nulitate absoluta , fiind cladite pe un fundament fals , Constitutia din 1938 ar putea fi instaurata printr-un simplu vot in Parlament chiar acum , impostorul ar putea pleca acasa chiar maine.

    Tot ce a urmat Constitutiei din 1938 este lovit de nulitate absoluta , are la baza acte lovite de nulitate absoluta izvorate din lipsa de legitimitate a conducatorilor instaurati dupa lovitura de stat generata de URSS prin agentii interni , in 1947.Semnaturile lor pe orice act, decret ,etc – sunt egale cu zero.

    Uite un alt articol constitutional interesant de la ’38 , apropo de valul de imigranti care se incearca a fi impamanteniti (Galatiul si Delta par sa fie tinta vizata la noi in Romania , si nu frumosul Cluj si Sibiu , din ce am auzit de curand ) :

    „Art. 3. – Teritoriul Romaniei nu se poate coloniza cu populatiuni de semintie straina”.

    Apropo , tinerii frumosi si liberi dintre care poate multi sunt basarabeni (care probabil au cetatenie dubla si familii vulnerabile in Rep Moldova acum) , nu ies sa protesteze impotriva colonizarii de catre UE cu indivizi care nu inteleg cultura si civilizatia romana si nici pentru unirea cu Basarabia.Bani din buget se duc , se investesc pentru a popula satele Deltei conform ultimelor intelegeri facute de Ciolos cu baieti care nu au nicio treaba cu Europa, eventual cu Abudabi.

    Si un altul interesant :

    „Art. 9. – Romanul care, fara prealabila autorizatie a Guvernului, va intra in orice serviciu al unui Stat strain, sau se va alatura pe langa o corporatie militara straina, pierde de plin drept cetatenia romana.
    Supunerea, pentru oricat timp si din orice fapt ar rezulta ea, la vreo protectie straina, trage dupa sine pierderea de plin drept a cetateniei romane.”

    Asta apropo de „lingatorii de clantze” ,wikileaks e util.Astia care primesc decoratii prin strainatate cum o fi cu ei , conform COnstitutiei din 1938?

    S-ar parea ca iti place sa te pacalesti cu votul din Romania.In 2012 a fost complet ignorat , in 2009 a fost intors , poate in 2014 a fost rasucit (si atunci erau tineri frumosi si liberi pe strazi si Ponta s-a speriat) ,acum se forteaza din nou inlaturarea puterii legitim instalate desi s-a votat.Daca astia dau la o parte puterea legitima prin manifestatii cretine si incendii din nou , unora dintre noi ne ramane alternativa parasirii acestei tari fake care la monetu lasta este un STAT VASAL , cu democratie falsa.

    Facem un reset si vedem ce iese , altfel pas cu pas tara se va dezintegra.
    Improvizatia de regim semiprezidential din Romania nu functioneaza si e vizibil.Cu Hais si Cea nu ajungi nicaieri.
    Un regim parlamentar pur ar fi inutil.

    Si un alt topic , Trump a venit la putere si s-a apucat de treaba , a discutat cu CEO ai unor mari companii (Ford , GM , etc) pentru a produce in America si pentru americani.Omul pare sa tina cu propria tara nu cu terti.
    La sfarsitul fiecarei zile apare un baiat care face conferinta de presa si prezita absolut tot ceea ce face presedintele , se mai cearta putin si cu C(linton)N(ews)N(etwork) , dar asta e pentru show.

    Premierul Romaniei are puteri similare pe zona economica.Vreau de la noua conducere transparenta , zilnic conferinte de presa cu tot ceea ce se face .Transmise la TV si pe net live ,seara la ore de maxima audienta.
    Daca nu se gaseste un om capabil sa fie purtator de cuvant la Guvern atunci in mod sigur Domnul Ponta s-ar descurca excelent pe zona de comunicare.

    Am inteles ca banatenii sunt fruntea , sa – i vedem la treaba , sau e nevoie si de un gat. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s