Regimul probelor in Regimul Basescu

images

 

Va reamintesc celebrele cuvinte ale intemeietorului NKVD: „Nu exista nevinovati; exista doar persoane de care nu ne-am ocupat suficient”. Basescu, imediat dupa alegerile din 2004,  si-a format o echipa care a stiut ce are de facut. Tintele au fost clar stabilite. Sistemul de probe, promovat de „guru” Macovei, a fost utilizat corespunzator – numarul imens de martori ai acuzarii (974 de martori in „Trofeul Calitatii”, record mondial); sistemul denunturilor sub presiune (vezi „Trofeul calitatii” sau Octavian Cretu, de la Borsec, in „Zambaccian”); acceptarea probelor indirecte ( intrebati Ambasada americana daca in SUA sunt acceptate probele circumstantiale); utilizarea inregistrarilor ambientale inainte de aprobarea legii care le stabilea (Dosarul „Zambaccian”), utilizarea drept corp delict a unor dolari care nu fusesera tipariti ( Dosarul „Zambaccian”). Asa arata „statul de drept” al lui Basescu, in complicitate cu Barrosso-MCV si Macovei.

Sigur, in al doilea mandat al sau, metodele s-au rafinat si mai mult, tintele s-au inmultit. Au fost adoptate codurile penale, sub presiunea lui Basescu. Practica interceptarilor, acceptata de coduri, a dovedit insa si ramificatiile mafiote intre membrii echipei sale. S-a produs deci bumerangul „inovatiilor” de procedura, initial utilizate impotriva adversarilor politici. Acum, Basescu nu mai apara „statul de drept” (DNA, parchete, etc) ci este preocupat de „drepturile omului”.  Iar fosta sa marioneta de la justitie, fostul procuror comunist, Macovei Monica, ii raspunde in mod cinic; „Intr-o tara in care criminalitatea este ridicata, drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin”. Cam asta era si filozofia NKVD-ului. Si a promovat-o, de fapt,  timp de zece ani, si cel care acum se lamenteaza. Ma astept ca, in curand, Basescu sa devina un adevarat „freedom fighter” si presedintele tuturor asociatiilor de aparare a drepturilor omului.

57 de gânduri despre “Regimul probelor in Regimul Basescu

  1. @ liviu bejan,
    „exemplul” pe care-l daţi este abracadabrant. E posibil a fi veridic dacă vin eu cu banii-n sacoşă, plătesc şi-mi iau mita ca-n Zăbrăuţi, între interlopi, dar nu între firme, oricare-ar fi ele, care trebuie să emită o factură, respectiv chitanţă, pentru fieş’care sumă plătită-încasată.
    S-avem pardon! 😯

    Apreciază

  2. Rsuii se retrag din Siria …

    ?????!

    Ipotenuze ….

    Cea mai favorabila noua : au ramas fara bistari si fac economii.Contra : in gnl sunt prea caposi si mana larga. Imi este greu sa cred ca brusc au devenit mai „rationali” si „responsabili”

    Cea mai „normala” : Ce au primit ?! Posibilitati care se poate : Crimea (recunoastere) plus ceva prin Ucraina. SI mai ce?

    Ce poate urma?

    O ofensiva ISIS?!
    Caderea Alepului in partea turca?!
    Extinderea radicalismului islamic in zona?! Catre Turcia?
    O miscare ofensiva turca impotriva kurzilor din Turcia, Siria si Irac?!
    Si cati migranti suplimentari catre Europa?! (in aceasta ipotenuza .. muscalii se pot retrage ranjind in barba – cestia asta ar avea urmari care ar depasi si pe cei mai buni analisti de sah .. Eu sunt unu care juca prost. Dar in price varianta finalul ar fi „ce rau a fots ca s-au retras muscalii!!”)

    Mai putin probabil ca sa se pastreze la Damasc un regim care sa asigure stabilitatea zonei.

    Apreciază

  3. @Carcotasu, greu sa explici pe intelesul tuturor, in cuvinte putine si simple; nu poti multumi pe toata lumea. Mai lipseste un critic care sa-mi reproseze ca nu folosesc destule neologisme si altul care sa afirme ca folosesc neologisme in exces. Contez insa pe inteligenta lui Cris. Desi acum cred ca si ea va scrie ca tot nu a inteles nimic din ceea ce am scris. Cum zicea Valentin Stanescu: cand e sa se aleaga praful…

    Apreciază

  4. Retragerea rusilor din Siria este o catastrofa .
    Islamistii sprijiniti de ocidentali , turci si sauditi vor ataca si castiga .
    Putin se va concentra asupra Ucrainei , vom avea atacuri masive ale ” separatistilor ” impotriva Ucrainei de Sud .
    Cine stie daca nebunii siloviki ( adica gradati ) care il inconjoara nu-l vor vari intr-o aventura armata si in Transnistria – deja pe BBC asa-zisul presedinte al Transnistriei se batea pe piept la Tighina ( orasul moldovenesc al lui Stefan ) intr-o biserica ” construita de tar ” …

    Apreciază

  5. @ Liviu Bejan

    Mulțumesc pentru efortul pe care-l faceți, dar cred că confundați tranzacțiile firmă privată – firmă privată cu tranzacțiile stat – firmă privată.
    Apoi, firmele private sau persoanele fizice între ele nu-și dau mită. Ele sunt libere să ceară și să dea cât vor.
    Mită înseamnă bani luați de slujbași la stat pentru a încălca legea.

    Oricum, vă mulțumesc pentru bunele intenții. Recunosc că nu știu multe lucruri. Am doar câteva informații și aplic logica.

    Apreciază

  6. @Cris, nu e nimic, daca ma abtineam scapam de acuzatia ca sunt in confuzie, asta imi mai lipsea.
    Cred ca ZeV va lamuri cu bucurie in viitor, in cuvinte putine si fara nici un fel de confuzie. Eu ma voi multumi sa ma lamuresc pe mine insumi. Succes!

    Apreciază

  7. Tariceanu vrea o institutie independenta de interceptare a covorbirilor pentru cauze penale adica si pentru coruptie, aflata in subordinea perlamentului. Adica tocmai in subordinea celei mai detestabile, dispretuite si hulite dintre institutiile statului si asta nu pentru ca Parlamentul ca institutie ar fi vinovat ci personajele ce-si freaca tururile pe fotoliile confotabile si se poarta ca niste calici infruptandu-se din fondul public de pensii fara sa fi contribuit macar cu 1 leu. Salarii speciale, pensii speciale, drepturi speciale. E singura institutie ai caror membrii isi acorda toate aceste beneficii fara sa ceara acordul guvernului. Ceea ce mi se pare culmea tupeului este clamarea dreptului la respectarea drepturilor si libertatilor democratice tocmai din partea lui Tariceanu si a celor de teapa lui, care nu vede abuzul in acordarea cu de la sine putere de beneficii la care nu au dreptul. Dar Tariceanu se crede in tara lui papura voda. El taie si spanzura in tara asta iar noi “oamenii trebuie sa inteleaga ca ..” –spuse in timpul manifestatiilor de pe urma incediului de la ……–. Adaca nu-I democratic ca oamenii din strada sa ceara jos cu clasa politica, jos cu guvernul. Tocmai Tariceanu ne da noua lectii ce trebuie sa intelegem cand el este un om ce pare ratacit mai tot timpul. Vad si acum momentul cand un urrma unei vizite la inaugurarea podului de la Cernavoda, sustinea sus si tare ca el se afla pe podul vechi desii presa il tot corecta si-I spunea ca se afla pe podul nou. O tinea mereu pe-a lui. Era complet bulversat de ce ceea ce vedea de parca abia atunci se sculase dintr-un somn adanc si inca mai visa ca se afla pe o insula din pacific cu o fata si un pahar de limonada langa el. Pur si simplu nu realiza ce I se-ntampla. Tocamai Tariceanu ne da lectii de morala cand tocmai el la o rugaminte cu lacrimi in ochi a unei femei necajita pentru ca si-a piedut casa, in urma inundatiei, sa o ajute, Taricenu ii raspunde trufas: “si ce vrei, sa-ti fac hotel ?”. Parca si vad cum Tariceanu ordona acestei institutii pe cine sa intercepteze si pe cine nu. Ca doar in subordinea lui va fi. Halal judecata are Tariceanu. Nu stiu cat de “independenta” va fi ac institutie in cazul in care va fi la cheremul lui Tariceanu, ca doar el e seful parlamentului si al 2-lea om in stat. Daca PSD va face alianta cu ALDE si PUNR, atunci va avea 2 pietre de moara atarnate la gat. Mare pacoste pe capul romanilor sa suporte a fi condusi de acest tip de om trufas, arogant, autoritar si rau la suflet.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s