In urma cu exact 20 de ani, la 21 aprilie 1992, a fost semnat, la Bucuresti, Tratatul dintre Romania si Republica Federala Germania privind cooperarea prieteneasca si parteneriatul in Europa.
Pentru Romania, semnarea acelui tratat a avut o semnificatie politica deosebita, in conditiile in care crearea Grupului Visegrad parea sa lase tara noastra intr-o zona de no man’s land, intre Occident si fostele republici sovietice.
Imi aduc bine aminte vizita ministrului federal de externe al Germaniei, Hans-Dietrich Genscher, la Bucuresti si ceremonia in cadrul careia am semnat, impreuna, acest tratat dintre tarile noastre. Spuneam atunci ca tratatul poarta amprenta atat a noului spirit european, cat si a specificului relatiilor romano-germane, influentate de existenta de peste 850 de ani a unei minoritati germane in Romania. De altfel, la ceremonie a participat si distinsul Paul Filippi, presedintele de atunci al Forumului Democrat al Germanilor din Romania. A mai participat, la ceremonie, si am avut apoi o lunga discutie, si o delegatie a Asociatiei Sasilor si Svabilor din R.F.Germania, originari din Romania.
Mi s-a parut premonitorie si extrem de amicala declaratia ministrului federal, la conferinta de presa pe care am organizat-o impreuna: „Speram ca in curand vom putea incepe negocierile privind asocierea la Piata Comuna dar asocierea este doar o prima etapa. Noi vedem tratatul de asociere in perspectiva unei participari ca membru deplin” (n.b. declaratie din 21 aprilie 1992!). As adauga, pe aceasta linie de continuitate, si sprijinul Germaniei pentru aderarea Romaniei la UE, in perioada 2001-2004, in timpul guvernului condus de cancelarul Gerhard Schroeder.
A doua zi dupa semnare, domnul Genscher mi-a trimis o frumoasa scrisoare de multumiri pentru ospitalitate si pentru urarile adresate cu ocazia implinirii varstei de 65 de ani. Cred, de altfel, ca vizita sa in Romania a fost ultima sa vizita externa din lungul sau mandat de 18 ani la „externe”.
Imi amintesc cu placere si faptul ca in 2007, cand a fost sarbatorit, cu mare fast, la Berlin, cu ocazia implinirii varstei de 80 de ani, Hans-Dietrich Genscher m-a invitat sa-i fiu alaturi, impreuna cu alti fosti ministri de externe cu care a colaborat.
Mi se pare ca nu dam, in aceste zile, la Bucuresti, o semnificatie mai larga acestui moment esential al relationarii noastre de dupa 1989 cu lumea occidentala, lasand in uitare acest tratat pe care l-am pus ca „ancora” in legaturile noastre cu Europa occidentala, alaturi de tratatul semnat cu Franta la 20 noiembrie 1991.
