Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a Regelui Harald al V-lea al Norvegiei.

Dispare unul dintre marii monarhi ai Europei contemporane, un șef de stat care, de-a lungul unei domnii de peste trei decenii, a știut să îmbine respectul pentru tradiție cu înțelegerea schimbărilor profunde prin care au trecut societatea norvegiană și continentul nostru.

Am avut privilegiul de a-l întâlni în mai multe împrejurări.

Prima dintre ele a avut loc în 1998. Eram vicepreședinte al Camerei Deputaților și am condus o delegație parlamentară română în Norvegia. Din delegație făcea parte și Corneliu Vadim Tudor.

În programul vizitei fusese inclusă și o audiență la Regele Harald. Invitația Casei Regale mi-a fost adresată însă numai mie, în calitate de conducător al delegației. Protocolul Regelui nu a acceptat participarea lui Corneliu Vadim Tudor.

Am mers, așadar, singur la întâlnirea cu suveranul norvegian. La întoarcere, Vadim era – ca să folosesc o formulă blândă – extrem de furios. Nu putea accepta că făcuse parte din delegație, dar nu fusese primit la Palatul Regal. Era unul dintre acele episoade în care rigoarea protocolului diplomatic se întâlnea cu temperamentul vulcanic al politicii românești. Cei care l-au cunoscut pe Vadim își pot imagina comentariile sale…

Dincolo de această întâmplare, audiența mi-a oferit prilejul să descopăr un monarh calm, echilibrat și atent la interlocutor. Regele Harald nu era un om al gesturilor teatrale. Avea o autoritate discretă, construită prin seriozitate, continuitate și simț al datoriei. În felul său de a vorbi și, mai ales, de a asculta se regăseau sobrietatea nordică, dar și o căldură umană autentică.

L-am revăzut în România, în septembrie 1999, cu ocazia vizitei de stat pe care Regele Harald și Regina Sonja au efectuat-o la București. Eram în continuare vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Era o perioadă importantă pentru România, în care încercam să consolidăm sprijinul extern pentru integrarea țării noastre în NATO și, ulterior, în Uniunea Europeană. Vizita suveranilor norvegieni a reprezentat mai mult decât un moment ceremonial. Ea a exprimat interesul și deschiderea Norvegiei față de România într-o etapă în care aveam nevoie de prieteni și de parteneri care să înțeleagă opțiunile noastre strategice.

L-am întâlnit din nou pe Regele Harald la Oslo, în septembrie 2002, de această dată în calitate de prim-ministru al României. Vizita avea loc cu numai câteva luni înaintea Summitului NATO de la Praga, la care urma să se decidă invitarea României în Alianța Nord-Atlantică.

Norvegia era un membru vechi și respectat al NATO, iar susținerea sa avea pentru noi o semnificație deosebită. Întâlnirea cu Regele Harald, precum și discuțiile purtate cu premierul Kjell Magne Bondevik, au confirmat sprijinul norvegian pentru obiectivele strategice ale României.

Relația cu Norvegia a continuat să se dezvolte și după intrarea României în NATO. În septembrie 2004, premierul Kjell Magne Bondevik a efectuat o vizită la București. Eram atunci deja parteneri în Alianța Nord-Atlantică și discutam despre aprofundarea cooperării economice, despre investiții, despre perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, dar și despre probleme regionale, inclusiv consecințele proiectului ucrainean privind canalul Bâstroe.

Privind în urmă, aceste întâlniri îmi amintesc de o perioadă în care România își construia cu tenacitate locul în arhitectura euroatlantică. Sprijinul unor state precum Norvegia și dialogul cu lideri precum Regele Harald și premierul Bondevik au avut o contribuție importantă la reușita acelui proiect național.

Regele Harald a fost un simbol al unității și stabilității Norvegiei. A rămas alături de poporul său în momentele de prosperitate, dar și în cele de tragedie, asumându-și până la capăt îndatoririle constituționale. A modernizat instituția monarhică fără să-i slăbească prestigiul și a demonstrat că tradiția poate supraviețui atunci când știe să dialogheze cu prezentul.

Păstrez amintirea întâlnirilor noastre și transmit condoleanțe Familiei Regale, autorităților și poporului norvegian.

Dumnezeu să-l odihnească!

PS Am adăugat o fotografie a unei statui din celebrul Parc Vigeland.