Prosumatorii și „băieții deștepți” din energie

România a descoperit în ultimii ani o nouă categorie de investitori în energie: cetățenii. Problema este insa că statul continuă să scrie regulile ca și cum aceștia ar fi doar consumatori.

Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat panouri fotovoltaice, au investit bani proprii – uneori beneficiind și de programe publice – și produc energie electrică. Consumă o parte, iar surplusul îl introduc în rețea. Au făcut, cu alte cuvinte, exact ceea ce statul român și Uniunea Europeană le-au cerut: au investit în energie regenerabilă, au contribuit la reducerea importurilor și la creșterea securității energetice.

Numai că relația dintre statul român și prosumatori are deja o istorie care merită privită mai atent.

O lege din 2018 și o primă întârziere

Noțiunea de „prosumator” a fost introdusă explicit în legislația românească prin Legea nr. 184/2018, publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2018 și intrată în vigoare la 23 iulie. Legea recunoștea dreptul micilor producători de energie regenerabilă de a-și consuma producția și de a vinde surplusul către furnizor. Era un pas important.

Legiuitorul stabilise însă și ceva foarte precis: ANRE trebuia să actualizeze cadrul de reglementare în termen de 90 de zile. Ce s-a întâmplat? Reglementările esențiale au fost adoptate de ANRE prin Ordinele nr. 226 și 227 abia la 28 decembrie 2018, la mai bine de cinci luni după intrarea în vigoare a legii.

Cu alte cuvinte, legea exista, dreptul exista, dar mecanismul prin care cetățeanul putea beneficia efectiv de acel drept a trebuit să aștepte. Oricum, sa treaca vara!

O primă lecție despre diferența dintre adoptarea unei legi și aplicarea ei.

Compensarea cantitativă și cele 24 de luni

La sfârșitul anului 2021 a fost făcut un nou pas. Prin OUG nr. 143/2021 s-a introdus mecanismul de compensare cantitativă pentru prosumatorii cu instalații de până la 200 kW.

Ideea era simplă: energia pe care prosumatorul o livrează în rețea se compensează cu energia pe care o consumă. Dacă produce mai mult decât consumă, surplusul poate fi reportat. Numai că reportarea putea ajunge până la 24 de luni.

Aici apare o întrebare foarte simplă. Ce se întâmplă cu energia în aceste 24 de luni? Evident, energia electrică nu este pusă într-un depozit și păstrată până când prosumatorul își primește banii. Energia intră imediat în sistem. Este consumată. Este facturată. Este plătită de alți consumatori. În schimb, prosumatorul poate aștepta.

Asociațiile prosumatorilor au descris această situație printr-o formulă sugestivă: o creditare fără dobândă a furnizorilor de către prosumatori. Formula poate fi discutată. Realitatea economică din spatele ei este însă greu de ignorat.

Prosumatorii au devenit o adevărată centrală electrică

Mai există un element care schimbă dimensiunea problemei. Nu mai vorbim despre câteva mii sau câteva zeci de mii de proprietari care și-au instalat panouri pe acoperiș. La sfârșitul anului 2025, România ajunsese la aproximativ 297.000 de prosumatori, iar puterea instalată cumulată depășise deja 3.000 MW. Pentru comparație, cele două reactoare nucleare de la Cernavodă au împreună o putere instalată de aproximativ 1.400 MW.

Desigur, comparația trebuie făcută cu prudență. Un MW fotovoltaic nu este echivalent cu un MW nuclear: panourile produc numai atunci când există soare, iar factorul lor de capacitate este mult mai redus. Dar comparația ne arată dimensiunea investiției făcute în producția de energie de sute de mii de cetățeni români.

Și mai importantă este cantitatea de energie efectiv livrată sistemului.

În 2024, prosumatorii au injectat în rețea aproximativ 1,24 TWh de energie electrică.

În 2025 – aproximativ 1,77 TWh.

Aproape 3 TWh în numai doi ani.

Într-un singur an, cantitatea injectată a crescut cu aproximativ 43%.

Într-o perioadă de criză energetică, în care discutăm despre securitate energetică, despre importuri, despre prețuri și despre necesitatea construirii unor noi capacități de producție, aproape 300.000 de români au construit împreună, în mare măsură din investițiile lor, o uriașă centrală electrică descentralizată.

Energia lor intră în sistem astăzi. Nu peste 24 de luni.

Cu cât cumpără furnizorul și cu cât cumpărăm noi?

Ajungem la partea cea mai interesantă.

Cu cât este valorizată energia pe care prosumatorul o introduce în rețea și cât costă energia atunci când este cumpărată de consumator?

Trebuie făcută aici o precizare importantă.

Nu putem compara mecanic prețul energiei active plătit prosumatorului cu prețul final de pe factura consumatorului. În prețul final intră distribuția, transportul, serviciile de sistem, taxele, contribuțiile și TVA.

Cu această precizare, cifrele rămân însă interesante.

Într-un exemplu prezentat chiar de PPC pentru anul 2026, energia livrată de prosumator este valorizată la aproximativ 0,425 lei/kWh, în timp ce energia cumpărată de consumator din rețea ajunge în exemplul respectiv la aproximativ 1,20 lei/kWh, preț final.

Într-un exemplu publicat de E.ON, energia livrată de prosumator este valorizată la aproximativ 0,624 lei/kWh, în timp ce energia consumată ajunge la peste 1,15 lei/kWh, înainte de toate componentele finale ale facturii.

Hidroelectrica are o abordare ceva mai transparentă: pentru prosumatorii de până la 200 kW, prețul energiei active cumpărate de la prosumator este declarat identic cu prețul energiei active furnizate. În oferta actuală, acesta este de aproximativ 0,599 lei/kWh, la care se adaugă componentele reglementate pentru a ajunge la prețul final plătit de consumator.

Nu afirm, deci, că diferența dintre 40–60 de bani și 1,20–1,50 lei reprezintă profitul furnizorului. Ar fi incorect. Dar cred că avem dreptul să punem o altă întrebare: cât câștigă efectiv furnizorii din energia produsă de prosumatori?

Și de ce această cifră nu este prezentată într-o formă simplă și transparentă publicului?

Energia circulă. Banii pot aștepta

Să luăm un exemplu simplu.

Un prosumator produce astăzi 1.000 kWh pe care nu îi consumă. Îi introduce în rețea. Furnizorul îi primește. Energia este consumată de alți clienți și este facturată. Dar prosumatorul poate ajunge să aștepte până la 24 de luni pentru regularizarea surplusului său.

Este greu să găsim multe activități economice în care producătorul livrează astăzi marfa, aceasta este valorificată imediat, dar plata sau compensarea poate fi amânată până la doi ani.

Iar când discutăm despre 1,77 miliarde de kWh injectați într-un singur an, problema nu mai este una marginală.

Dacă am folosi, numai pentru a înțelege ordinul de mărime, o valoare medie ipotetică de 0,50 lei/kWh, energia injectată de prosumatori într-un singur an ar reprezenta aproape 885 de milioane de lei.

Nu înseamnă că această sumă este datorată integral prosumatorilor sau că reprezintă profitul furnizorilor.

Arată însă dimensiunea fluxului economic despre care vorbim.

Noua lege

După un traseu legislativ aproape neverosimil de lung, situația trebuia să se schimbe.

Proiectul cunoscut drept „Legea prosumatorilor” (in care senatorul daniel Zamfir a avut un rol determinant) și-a început parcursul parlamentar în 2023. A fost adoptat, trimis la promulgare, retrimis Parlamentului pentru reexaminare, modificat, votat din nou și contestat la Curtea Constituțională.

În cele din urmă, la 23 iulie 2026, a fost promulgată Legea nr. 160/2026. Ea a fost publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare la 26 iulie.

Una dintre modificările importante privește tocmai compensarea. Pentru prosumatorii de până la 200 kW, mecanismul este construit pe perioada de facturare – în mod obișnuit, lunar. Furnizorul trebuie să evidențieze energia consumată, energia livrată și excedentul. Pentru persoanele fizice care au instalații de până la 27 kW apare și o facilitate suplimentară: sumele rezultate pot fi utilizate pentru alte locuri de consum aparținând aceleiași persoane și, în anumite condiții, chiar pentru plata facturilor la gaze naturale, dacă există același furnizor.

Pare o reglementare de bun-simț. Cetățeanul produce energia astăzi. Furnizorul o primește astăzi. Consumatorul o plătește astăzi. Este firesc ca și relația financiară cu cel care a produs energia să fie reglată într-un termen rezonabil.

Legea există. Dar unde sunt normele?

Și aici ajungem la o situație pe care România o cunoaște prea bine.

Legea există. A intrat în vigoare. Dar pentru aplicarea efectivă a noilor mecanisme trebuie actualizată metodologia ANRE. Legea acordă ANRE un termen de 60 de zile.

La momentul la care scriu aceste rânduri, termenul nu a expirat încă. Ar fi deci incorect să afirm că ANRE a încălcat deja legea. Dar mi se pare legitim să pun o altă întrebare. Proiectul a fost discutat aproape trei ani. Instituțiile statului știau ce modificări sunt avute în vedere. De ce metodologia necesară aplicării lor nu putea fi pregătită astfel încât noul sistem să devină funcțional imediat? Mai ales că avem un precedent.

În 2018, Parlamentul acordase ANRE 90 de zile pentru actualizarea reglementărilor privind prosumatorii.

A fost nevoie de mai bine de cinci luni.

Opt ani mai târziu, ne aflăm din nou în situația în care legea spune un lucru, iar aplicarea lui practică depinde de apariția unor norme administrative.

În această perioadă, energia nu așteaptă. Panourile produc. Prosumatorii livrează. Rețeaua preia. Furnizorii facturează. Doar noile drepturi ale prosumatorilor așteaptă metodologia. Iar ANRE asteapta, din nou, sa treaca vara!

Cine câștigă din întârziere?

Aceasta este, până la urmă, întrebarea.

România are o anumită experiență cu ceea ce am numit, în urmă cu mulți ani, „băieții deștepți din energie”. Formulele s-au schimbat. Contractele s-au schimbat. Piața s-a schimbat. Poate că și „băieții deștepți” și-au schimbat costumele.

Dar într-un sistem în care aproape 300.000 de cetățeni au investit în capacități de producție de peste 3.000 MW și livrează anual aproape 1,8 TWh de energie, regulile trebuie să fie simple și corecte. Prosumatorul nu mai este doar un consumator. Este un mic producător de energie. Este un investitor. Și, în vremuri de criză energetică, este și un contributor la securitatea energetică a României. De aceea, la expirarea celor 60 de zile prevăzute de Legea nr. 160/2026, ar trebui să verificăm foarte simplu:

ANRE și-a făcut sau nu datoria?

Dacă da, foarte bine.

Dacă nu, va trebui să întrebăm de ce.

Și, mai ales: cine câștigă din fiecare zi de întârziere?

Addendum – Ce valoare are un termen fără sancțiune?

După publicarea articolului, un cititor mi-a atras atenția asupra unui precedent care merită amintit.

În 2008, a fost adoptată Legea nr. 220 privind promovarea producerii energiei din surse regenerabile. Istoria aplicării ei a fost complicată – legea a fost modificată ulterior, inclusiv substanțial în 2010 și 2011 –, dar observația cititorului ridică o problemă care depășește cazul concret al acestei legi.

Legiuitorul stabilește frecvent termene de 30, 60 sau 90 de zile în care Guvernul, ANRE sau alte instituții trebuie să adopte normele și reglementările necesare aplicării unei legi.

Ce se întâmplă însă dacă termenul nu este respectat?

De multe ori, nimic.

Legea stabilește obligația și termenul, dar nu stabilește și o sancțiune efectivă pentru nerespectarea lui.

În cazul legislației privind energia regenerabilă, cititorul amintește și un nume: Iulius-Dan Plaveti, președinte al ANRE între 2010 și 2012. Nu cunosc existența vreunei sancțiuni aplicate acestuia pentru întârzierile reglementărilor din acea perioadă.

Este interesant însă traseul profesional ulterior: Dan Plaveti a ajuns director general și președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, iar în 2026 a fost numit președinte al Directoratului și CEO al Hidroelectrica.

Nu sugerez prin aceasta o răspundere personală a lui Dan Plaveti pentru toate întârzierile de atunci. Procesul legislativ și de reglementare a fost mult mai complicat și a implicat Guvernul, Parlamentul, ANRE și modificări succesive ale schemei de sprijin.

Problema de principiu rămâne însă.

Ce valoare juridică are un termen imperativ de 60 de zile dacă depășirea lui nu produce nicio consecință?

Dacă Parlamentul spune unei autorități publice „trebuie să adopți aceste norme în 60 de zile”, iar în ziua 61 nu se întâmplă nimic – nici sancțiune administrativă, nici răspundere managerială, nici măcar obligația unei explicații publice –, termenul riscă să devină o simplă recomandare.

Iar consecințele nu sunt teoretice.

În cazul prosumatorilor, energia continuă să fie produsă și introdusă în rețea. Furnizorii continuă să o preia și să o valorifice. Ceea ce poate întârzia este tocmai mecanismul prin care producătorul – prosumatorul – beneficiază de drepturile pe care Parlamentul i le-a acordat.

Poate că aici ar trebui modificată legislația.

Atunci când o lege stabilește un termen pentru emiterea normelor sale de aplicare, ar trebui să stabilească și răspunderea pentru nerespectarea acelui termen – inclusiv obligația instituției de a explica public întârzierea și, în cazurile grave sau repetate, răspunderea conducerii sale.

Altfel, riscăm să continuăm să adoptăm legi care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, dar intră în viața reală atunci când decide administrația.

Și poate că aceasta este problema mai mare decât cea a prosumatorilor:

cine răspunde atunci când statul nu respectă termenele pe care tot statul le-a stabilit?

15 gânduri despre “Prosumatorii și „băieții deștepți” din energie”

  1. Domnule Adrian Nastase
    Dinu Patriciu spunea : Statul ii cel mai prost administrator … !!!
    Eu spun : Statul ii cel mai Mare Hot !!! .
    Subiectul propus de dumneavoastra ii un subiect foarte generos va pot scrie despre acesta pana ninge cu biscuiti sau chiar cu carnati fie ei si de Plescoi .
    Dumitru Chisalita si Dian Popescu doi experti de marca au spus totul despre acest subiect dar cei ce mimeaza ca , conduc Romania au dat CLICK pe tasta Ignore .
    S-auzim numai de bine
    Sa fiti iubit …
    Cu stima Emil

  2. Imi vine sa rad. ANRE sa respecte termenul de 60 de zile pentru emiterea metodologiei de lege?!?
    In 2008 s-a emis legea 220 pentru promovarea energiei regenerabile. Normele sub forma unui HG au fost emise abia in octombrie 2011, desi legea vorbea tot de 60 de zile. Credeti ca Plaveti, presedintele de atunci al ANRE a fost sanctionat?
    Nu.
    A devenit in timp presedinte Complexului Oltenia. Acum conduce Hidrolelectrica.
    Motivul e unul singur. Lipseste sanctionarea prin lege a ne-emiterii de catre organismul desemnat in lege a normelor respective in termenul fixat de lege. Iar sefii institutiilor in culpa stiu asta si lasa lucrurile nerezolvate

  3. Nu e mult de comentat pentru ca ati sintetizat bine si ati pus intrebarile logice, fara sa personalizati. Lumea politica e tare sensibila la critici…

    Aceste „ciudatenii” ale statului – ca lipsa normelor de implementare la legea de care amintiti – nu se intimpla doar in energie.

    Aladdin de Oradea a luat-o pe Printesa de la Justitie pe covoruashul lui fermecat pentru a indetifica ce lumini ale democratiei mai pot fi stinse, ca sa nu facem risipa. Democratia e pretioasa, asa ca sa o folosim in doze mici, cu economie.

    Din pacate, cei care se prezinta „democrati”, „pro-europeni” sau „pro-occidentali” sunt mai totalitari in gandire ca „extremistii” cu care se lupta politic. Perspectiva pierderii puterii le da cosmaruri.

    Primarul Bucurestiului i-a descris pe cei care l-au huiduit pe dl. Bolojan ca „adversari ai democratiei”. Continua sa se umple de ridicol, ca orice „lapdog” in bratele dragastaose ale Stapinului. Pentru nasul canin al Primarului, mirosul saraciei produse de Sefu’ ii pute. Ciocoism de haita in forma pura.

    Va trece si asta. Oamenii vor uita, vor veni alte crize, alte legi proaste si alti demagogi. Alti „Ciuci si Maciuci”, ca sa ma exprim plastic.

    https://ziare.com/ciprian-ciucu-pnl/bolojan-huiduit-constanta-ziua-marinei-2030001!

  4. Cu voia Domniei Voastre: nu sunt deloc deloc o Gica contra, varianta femininä a lui Gicä contra, dar in afara faptului cä articolul imi pare foarte bine analizat si sintetizat am o singurä observatie in legäturä cu energia (suma totalä) impreunä injectatä de prosumatori in sistem pe anii adunati 2024 (1,24 aprox. TWh)+ si 2025 (aprox. 1,77 TWh, cifre confirmate de anuarul statistic). Ea este : 1,24 + 1,77 = 3,01 TWh adicä PESTE 3,00 TWh si nu „aproape” 3 TWh cum scrieti. Dar e, cred, o micä scäpare aritmeticä, care nu afecteazä deloc calitatea exceptionalä a articolului explicativ dar si critic social. Multumesc, Dle Profesor! Multumesc cä vä pasä , iatä, la amänunt, de situatia energeticä a tärii in care ne-am näscut! Cu stimä perenä E.B.

  5. Domnule Presedinte, o observatie pertinenta. „Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori.” Oamenii au investit in aceste panouri solare, „pompeaza” curent electric in sistemul national si sunt tratati ca orice consumator. Din punctul meu de vedere mi se pare impardonabil ca-n paralel cu montarea panourilor fotovoltaice nu s-a incurajat investirea in sistemele de stocare. Nici acum in ceasul al 12-lea nu se iau masuri concrete in vederea echilibrarii cererii si ofertei de energie electrica. Nu stim ce ne asteapta in toamna, ce cantitati de ploaie vor fi si ce iarna vom suporta.

  6. Dumnezeu sa ne fereasca de mania unui autocrat carui nu ii iese un razboi asa cum visa el!

    Adios PNRR vara aceasta! Romania va fi intr-o situatie si mai complexa, in competitie cu alti cersetori europeni mai imbracati, mai stilati care nu doar cinta, dar incinta.

    Cit de „rezilienti” am devenit in urma PNRR? Si cit de „redresati” suntem in urma aplicarii memorabile a acestui acord european? Pentru ca astea au fost cuvintele „cheie”: Plan National de Redresare si Rezilienta.

    Poate ca s-a inteles gresit ce inseamna „redresare” si „rezilienta”. Daca romanii sunt dezechilibrati de saracie, sa le dam doua palme, sa-i „redresam”, sa le vina mintea la cap ca de saracie nu scapi! Sau poate guvernantii au inteles ca programul era despre „anulare” („reziliere””) si au aplicat Programul National de Anulare a Romaniei… Suntem si „reziliati” si pedepsiti!

    Si ca sa exemplific, placerea sadica a domnului Paslaru sa ameninte poporul ca pierde jdemilioane de EUR din PNRR daca nu se supune penitei sale eminente in a face calcule pe banii romanilor. E foarte mandru de el! Bravo!

  7. Gluma anului !!!
    Fritz se intreaba ce caut Eu in tara mea ?
    dar
    IEL ce cauta in Romania ?

    Cu stima dragi cititori

  8. Bănuiesc că şi Dvs sunteţi prosumator după poza invertorului Huawei, cred că este unul de 8 kW (Invertor on-grid monofazat Huawei SUN2000-8KTL-LC0, 8 kW, 8000 W), dar la noi legea, e lege făcută pe genunchi şi apoi vedem după ce trece vara, iarna cum o amendăm, o înlocuim, o dregem etc. Ştiţi câte probleme fac aceşti prosumatori reţelei de distribuţie? În primul rând ei generează maximum de putere la golul de prânz şi supratensionează reţeaua pe care distribuitorul este obligat să o ţină în banda de tensiune. Aceste invertoare au o automatică inclusă ca atunci când tensiunea în reţea este 250 V c.a. să se declanşeze/deconecteze singure de la reţea, dar sunt prosumatori care au setat ilegal invertorul să poată debita şi la 270 V c.a. Distribuitorul nu are legal voie să îi verifice invertorul ci doar dacă are bănuieli să monteze în reţea nişte analizoare care să dovedească că debitează ilegal punând în pericol reţeaua (la supratensiune izolaţia se conturnează şi chiar dacă nu se străpunge imediat, îmbatrâneşte mai rapid). La Dvs cât a setat meşterul valah invertorul?! Să nu vă citească cei de la DICOT blogul şi să vă treziţi cu ei la poartă! Dar legal nici DICOT şi nici „ucide-l toaca de beţiv” nu au drept de verificare ci doar distribuitorul care este la Cornu, DEER – Distribuţie Energie Electrică România fostă E-Distribuţie, fosta FDEE Electrica Muntenia Nord şi doar în condiţiile menţionate au dreptul să vă spicioneze, nicidecum să vă verifice! După ce fac dovada în instanţă au drept de verificare. Cu alde dan iulius plaveti care văd şi eu acum că este specialist în aeronave, speraţi alde Dvs să avem metodologiile la lege?! E ca şi cum pe mine m-ar pune cineva să repar motoare de avion cu reacţie! Poate să le şterg de praf! Păi ăsta nu cred să fi înţeles, după atâţia ani ceva din Legea lui Ohm (Om trăi şi Om vedea sau fii Om cu mine şi am sa fiu Om cu tine şi alte jargoane politehniciste bucureştene) măcar că a tot fost plimbat prin Companii Energetice de top din România! Cred că este pila jegosului de berceanu, care era pila jegosului de băsescu, adică nişte jeguri la care mergând pe firul banilor, ca miliţienii ajungi la scopul activităţii lor dintodeauna, Delapidarea!

      • @ Raspuns la intrebarea, cred totusi NE-retoricä pusä, cu toatä stima cuvenitä : „Spälatul de päcate” (evident cä nu sunteti 100% perfect si nici nu ati afirmat niciodatä asta); spälatul real de päcate l-ati efectuat sau mai bine zis l-ati ispäsit cu asupra de mäsurä si poate chiar pe nedrept in asprime prin sejurul Domniei Voastre de la Jilava (poate si prin consecintele gestului de demnitate dinainte de „sejur”, cand Bunul Dumnezeu si un politist care a fost din fericire „pe fazä” v-au salvat de la o moarte total nemeritatä in conditiile date din 2012 !! Bateriile amintite de stocare de 5 KWh fiind probabil „Made in China” (sper aici sä nu gresesc, dar Romania nu le produce si alternative la China sunt foarte rare dupä stiinta mea) este un fapt absolut consecvent politic atitudinii prietenoase a Domniei Voastre fatä de China si industria ei intradevär remarcabilä! Nu pot vedea in rest vreun „pacat” ecologic energetic pe care l-ati comite ca cetätean prosumator in dauna Romaniei ! Multumesc incä odatä pentru analiza politico-ecologico-energeticä bisturiu. Cu stimä perenä Elisabeta Bucur

      • Doamne Ferește Domnule Președinte! Dvs nu aveți nici un păcat și sunt convins că este totul absolut și mai mult decât corect la instalația Dvs! Nu putem fi toți în această țară, din fericire băsescu, berceanu și alți nemernici atât de proști încât pentru câștiguri oneroase găștii lor ajunseseră să spună inepții gen, cu permisiunea Dvs citez din porceanu ”ce strică să avem în casă trei prize? una de la termoelectrica, una de la hidroelectrica și una de la nuclearelectrica? Și să consum de la care este mai ieftin!!!?” Vorbeam atunci singur pe stradă, acum comentez pe blogul Dvs aceleași răspuns: adică să fac paralel de sisteme la mine în casă, dar evident că unul ca berceanu nu putea să înțeleaga ce înseamnă funcționarea în paralel a generatoarelor sincrone intr-un sistem electroenergetic! Articolul Dvs este foarte bine documentat, juridic și tehnic drept pentru care eu cu modestie vă felicit! Poate cu voia Dvs mai reiau câteva date pentru vreun articol la conferințele energetice. Am preluat pentru Lucrarea prezentată la FOREN 2026 în concluzii cateva idei din articolul Dvs ”De ce nu atacă Rusia infrastructura critică a Ucrainei” și v-am trecut la Bibliografie și în articol și în prezentare. Văd ca ideea Dvs a preluat-o și Lavinia Sandru și brusc și ea plânge de mila prosumatorilor, însă din păcate rămâne aceiași băsistă limitată în argument și logică. Aceiași soluția ca a Dvs doresc și eu să o implementez pentru că chiar am o masină full electrică Puma Gen E și e binevenită soluția cu baterii de 5 kW pentru un invertor monofazat Huawei de 3,5 kW.

  9. Foarte instructiv, felicitări, mulțumiri. Ne puteți spune , domnule Prim-ministru, la ce nu vă pricepeți?

Lasă un răspuns