Era o prioritate a politicii externe romanesti si a guvernului interimar retragerea, acum, a statutului de utilitate publica a acestei asociatii?
Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) este una dintre cele mai importante instituții academice și diplomatice create în România în perioada postbelică pentru studiul dreptului internațional, al relațiilor internaționale și al istoriei diplomației românești. Înființată oficial în anul 1966, ADIRI a reunit, de la început, elite ale diplomației, ale mediului universitar și ale conducerii politice și culturale românești.Era oare o prioritate a politicii externe romanesti si a guvernului interimar retragerea, acum, a statutului său de utilitate publica? Acum, cănd se implinesc 60 de ani de la inființarea sa?
Înființarea ADIRI
Ședința inaugurală a ADIRI a avut loc la București în martie 1966, în prezența unor personalități de prim rang ale statului român. Relatarea publicată în ziarul Scânteia din 16 martie 1966 arată dimensiunea instituțională și politică a proiectului.
La reuniune au participat:
- Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe;
- Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat;
- Adrian Dimitriu, ministrul justiției;
- Vasile Vlad, șeful Secției Relațiilor Externe a CC al PCR;
- academicienii Constantin Daicoviciu și Athanase Joja;
- Mircea Malița;
- reprezentanți ai diplomației, culturii și mediului științific românesc.
Asociația a fost concepută ca un cadru academic și profesional dedicat:
- studiului dreptului internațional;
- relațiilor internaționale;
- istoriei relațiilor și diplomației românești.
Potrivit documentului inaugural, scopul ADIRI era:
„analiza și interpretarea principiilor de politică externă ale țării noastre”, precum și promovarea „legalității internaționale” și a relațiilor internaționale bazate pe pace și cooperare.
Prima conducere
Adunarea generală a ales drept:
- președinte de onoare: Ion Gheorghe Maurer;
- președinte: prof. dr. Traian Ionașcu, director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei RSR.
Vicepreședinți au devenit:
- Corneliu Mănescu;
- prof. dr. Grigore Geamănu;
- acad. Constantin Daicoviciu.
Funcția de secretar general i-a revenit lui Mircea Malița, adjunct al ministrului afacerilor externe.
Consiliul executiv avea 21 de membri și era structurat pe trei mari secții:
- Secția de drept internațional;
- Secția de relații internaționale;
- Secția de istoria relațiilor internaționale și a diplomației.
Printre conducătorii secțiilor se aflau:
- Mihail Ghelmegeanu – Secția de drept internațional;
- George Macovescu – Secția de relații internaționale;
- acad. Andrei Oțetea – Secția de istoria diplomației.
Director al ADIRI a fost o lungă perioadă de timp, Nicolas Fotino – despre care am scris adeseori pe blogul meu, ca și despre cei care au condus in anumite perioade mai apropiate sectiile Asociației – Ioan Mircea Pașcu, Dan Mircea Popescu, Adrian Severin, Vasile Secăreș, Silviu Brucan.
Revista ADIRI
Încă de la fondare, ADIRI și-a propus să publice rezultatele cercetărilor sale într-o revistă științifică de specialitate – Revista română de studii internaționale, pub;icată in română si in limbi străine. Redactor responsabil al revistei Asociației a fost ales, inițial, Grigore Geamănu.
Această tradiție editorială a continuat prin Revista Română de Drept Internațional (Romanian Journal of International Law – RRDI), publicație asociată Secției de Drept Internațional a ADIRI și ramurii române a International Law Association (ILA).
Revista a devenit una dintre principalele platforme românești dedicate:
- dreptului internațional public;
- jurisprudenței internaționale;
- dreptului european;
- diplomației juridice;
- practicii României în organizațiile și instanțele internaționale.
Si să nu uit, prin 2002, biblioteca ADIRI a fost transferată MAE.
ADIRI și școala românească de drept internațional
De-a lungul timpului, ADIRI a funcționat ca un spațiu de întâlnire între:
- diplomați;
- profesori universitari;
- cercetători;
- juriști specializați în drept internațional;
- experți în politică externă.
Organizația a avut legături importante cu Ministerul Afacerilor Externe, Academia Română șic cu principalele universități din țară.
In ultimii ani, Secția de Drept Internațional a fost asociată cu nume importante ale diplomației românești, printre care Bogdan Aurescu, președinte al Secției de Drept Internațional a ADIRI.
Trebuie să precizez că formula de asociație „umbrelă” pentru cercetătorii si experții in politică externă care a funcționat, in conditiile cunoscute de dinainte de 1989, nu au mai permis o activitate „centralizată” in cadrul unei asociații naționale. Practic, după 1989, s-au format numeroase centre de analiză politică, think-tank-uri de diferite feluri, ONG-uri diverse – care nu mai acceptau o condonare intr-o asociație cu regulile ADIRI. Așa incât, incetul cu incetul, ADIRI și-a pierdut relevanța națională si internațională, activitățile sale fiind concentrate in intâlnirile restrânse organizate de regretatul ambasador Lupeș.
Vă rog, ce efect practic avea statutul său de utilitate publică și ce pierde acum prin retragerea acestui statut?
Niciun efect practic. Doar un anunț public despre AN.
„Era o prioritate a politicii externe romanesti si a guvernului interimar retragerea, acum, a statutului de utilitate publica a acestei asociatii?
Exista si motive oficiale pentru aceasta decizie? Cine a a luat-o si in ce context?
Mi se pare un act de tradare a inreselor romaneshti. „Mesterul Manole” ne bantuie ca o stafie a istoriei noastre? Mereu mai darim ceva „vechi” pentru ca incomodeaza nastearea „noului”. Parte din cultura „Fier Vechi”. Ca sa se nasca „copilul sanatos” sacrificam „mama batrina” si copilu ramine fara parinti.
Imi pare rau si de IRSI ca a disparut, foarte rau.
Da, și IRSI!
„nu mai avea sediu” – Pai si vila de pe Kiseleff? Cineva minte, domnule Nastase.
Acolo e sediul Fundatiei europene Titulescu. In Casa Titulescu! Nu va mai luati dupa fenta!
În plin dezastru economic, bugetar, financiar, monetar (apropo, cât mai e cursul?), cu PNRR-ul pe patul de moarte (da, miliardele europene fără de care România suverană e falită), cui o să-i pese de ADIRI? Fiecare leu economisit contează când ești la un pas de incapacitatea de plată.
Ce studii ai ?
Esti unul din aia … ?
Corect, fiecare leu economisit conteaza insa, nu mi se pare normal ca angajati la stat si fie pe stat de plata in doua institutii de stat sau in alte institutii aducatoare de bani (fara munca) sau sa se taie aiurea fara nicio noima, norme de hrana, indemnizatii pentru conditii vatamatoare si altele.
Ce nu vor pricepe niciodată”globalistii”,”progresistii”,importati greșit de România:
-adevărata diplomație românească,va rămâne si dezvolta mult mai puternic,cu oricâte pălmi i se vor de către impostorii antiromâni,plantați . În rest,multă sănătate și putere de muncă.
Un pamflet și nu prea
1.Consider că măsura se încadrează în filosofia generală zisă în mod fals că ar fi progresistă (cînd, de fapt, este tocmai pe dos), care are ca obiectiv girat/stabilit/sugerat/încurajat de la Centrul Bruxellez care pretinde a avea monopolul a tot ce mișcă în Europa. Cam cum era pe vremuri „partidul e în toate„. Numai că partidul ăla mai avea ceva național în viziunea lui, cu toate reproșurile care-i pot fi făcute. Acuma, pe ultima sută de metri, dna, al cărui nume este slăvit din imemorabile timpuri prin bodegi, aburcată ministru de externe de o coaliție cu strașnice puseuri antinaționale și-ar fi zis: ia să mai dau eu încă o dovadă de dragoste fierbinte față de patrie/națiune/ stat național, față de români în general, dar și în particular, încheindu-mi cariera cu încă o faptă „curat europeană„. Asa pentu că de la început ea a zis că de la dânsa nu trebuie să se aștepte la mari fapte demne de glorioasele nume ale unor corifei ai interesului national care au ilustrat scaunul pe care ea a fost așezată de niște forțe oculte ( pe care, culmea, le știe toată lumea, dar nu se face să le numim!, ba se face, zic eu printre mulți alții)) din exterior soroșist -globaliste-neoliberaliste care i-au și delimitat anteriori sfera competențelor: lasă, că, dacă nu te pricepi tu la politica externă, nu trebuie să disperi, „echipa„ e cu tine și-ți va spune ce să trompetești. Pe de altă parte, ADIRI era în mintea dânsei clar o reminiscență de gândire național – comunistă (!) ceea ce era o permanentă provocare a înaltului spirit„ european„, drept care se și mesterește la eliminarea votului unanim în câmpul unde se manifesta și ADIRI. Deci, fiind noi, ba europeni sadea, ba pro-europeni și pro-occidentali de frunte, salut consecvența, da consecvența pencă numai un/o….poate fi așa. Chiar așa, de ce să ne mai amestecăm noi în treburile internaționale ale celor din exclusivista Lgă I pentru a ne apăra drepturile naționale pentru care nu mai există nicio ligă? Asta ar fi o provocare nemaiauzită a sacralității europene și, dacă ne gândim bine, chiar a celei mondiale/universale în lectură soroșist-globalistă-neoliberalistă!
2. Cer scuze, se zice că azi, 9 Mai, ar fi Ziua Europei, să mă ierte Cel de Sus (nu cei de jos) dar nu simt niciun fior pentru Europa (oficială, e drept), ba, sincer să fiu, după ce Europa asta (UE) are și targheturi (așa se aude, așa scriu) inclusiv militariste, simt, precum cei mulți români, fioruri reci, pe care nici temperaturile caniculare ce se anunță nu le pot potoli. Pentru mine/noi ar trebui ca 9 Mai să fie marcată ca Ziua Independenței a României când marele Kogălniceanu a citit Declarația de proclamare a Independenței a țării, Camea Deputaților adoptând în aceeași zi moțiunea prin care se lua „act că resbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor nóstre cu Pórta și independența absolută a Românieĭ aŭ primit consacrarea lor oficiale” . În aceeași zi Moțiunea a fost adoptată și de Senat. Deci, e fals să se considere 10 mai drept Ziua Independenței României, 10 mai 1866 fiind ziua când Carol (cu merite chiar mari ca militar în Războiul de Independență) a fost urcat pe tron în 1866, atât. Spre cinstea lui, Carol nu și-a arogat niciodată meritul declarării independenței României. Declarația de Independență fiind, cum îi spune numele, o declarație iar moțiunea un act intern al Parlamentului, niciuna dintre ele nu a avut nevoie nici de semnătura Domnului și nici de transformarea lor în legi sau decrete. Deci, nu pot suporta artificiul ăsta prin care mi se fură o zi din Independența României numai ca să-i cadă bine lui Carol, cum este, în mod fals, intenția unora, se vede și a Parlamentului de azi, care, chiar Parlament fiind, nu are dreptul să măsluiască istoria. Apoi ar fi o impietate față de cei căzuți în acel sfânt război care doreau cu ardoare independența țării și nu ar fi acceptat ca odată proclamată să fie amânată chiar și cu o secundă, secundă care pentru ei ar fi făcut diferența între viață și moarte! Atunci de ce s-a făcut acest decalaj? Aaaaa, îmi căzu fisa, păi să se facă loc așa-zisei Zile a Europei, care zi, deși mă străduiesc, nu-mi dă niciun fior, nicio emoție, nicio simțire, nicio înrâurire energetică menite să-mi spună că e ceva definitoriu pentru existența mea/noastră națională. Ba, aș putea spune că, în felul acesta, Ziua Europei ne-a răpit Ziua națională cu adevărat încărcată cu sentimentul indestructibil de aparteneță/identificare totală, marcat de destin, cu propria națiune, cu independența/suveranitatea ei (mă grăbesc să adaug că nu este vorba de a fi înțelese în sens autarhic). Ziua asta a Europei este un fel de „floricele de porumb/floricele de porumb (e un cântec)/ legai țara de-un pociumb/ din păcate-i chiar de plumb (zic eu)„, fără gust, fără consistență etc. Nu cumva în felul acesta Europa (care, a cui, o știm, de fapt/după perdele stau supranaționalele șoviniste) vrea să ne spună: goodbye independență/suveranitate/viitor? Nu pot pentru care să închei tot a pamflet: „Integrarea europeană/pentru noi o chioară zeamă/pentru unii (cei mari) desfătare/pentru noi dezintegrare/ ca să nu murim cu toții/ românași, deschideți ochii/ puneți umărul cu toții/ și căliți-vă voința/ să vă vină putirința/ stăruiți s-o puteți face,/ vreți ca să dormiți în pace?
Cam zlăbuț domnu’ colonel. Lasati-i pe globaliști in pace că ei nu au vreo vină (măcar) în data Zilei Independentei României.
Deci: la 9 mai 1877, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlament independența de stat a României, iar la 10 mai actul a fost promulgat oficial de domnitorul Carol I, dobândind astfel valoare juridică și simbolică de act fundamental al statului român.
Eu am învățat asta în școală, chiar pe timpul lui Ceaușescu.
Vladimir Putin sau Donald Trump, în care își pun suveraniștii noștri antieuropeni atâtea speranțe, n-ar putea oferi o donație?
E drept că amândoi se cam duc la vale, dar totuși ar putea face un efort. În fond e o ocazie bună de a contra o guvernare provizorie care refuză cu încăpățânare să recunoască Noua Ordine.
Văd că la începuturile sale ADIRI avea în conducere pe un Vasile Vlad, șeful Secției Relațiilor Externe a CC al PCR, de care eu, spre rușinea mea aflu abia acum. Cum de nu o văd însă mai târziu pe tovarășa Ghizela Vass, sau pe tovarășul Ștefan Andrei, machiavellul nostru cu relații din Lesotho și până în Bangladesh?
Sunt multe lucruri de vazut in lista aceea. Unii le vad, altii nu.
Cum bine zice o vorbă den bătrâni: „mulți vede, puțini cunoaște”.