„Mici” trucuri electorale inainte de vot

Din momentul in care au fost fixate datele pentru alegeri, au început să fie folosite diverse forme de manipulare, tot mai sofisticate. Campania pentru prezidențiale din acest an se bazează, în principal, pe metode de campanie negativă, încercând canalizarea urii acumulate în societate spre unii dintre candidați.

Împărțirea acestora în candidați ai Sistemului și candidați anti-Sistem are rostul de a privilegia candidații care se adresează frustrărilor electoratului. De aceea, programele eventuale ale celor care candidează sunt mai puțin importante cat sunt loviturile sub centură, „lebedele negre”. Sigur, utilizarea mesajelor online face și mai dificilă asumarea de responsabilități și mărește aria de folosire a unor mesaje neverificabile.

În acest context a intrat si lansarea pe piața media a unor fotografii, reprezentându-i, eventual, pe doi dintre candidați, Nicușor Dan și Victor Ponta, dar și pe generalul Coldea, ieșind succesiv din aceeași clădire. Se va dovedi sau nu dacă este vorba de fotografii trucate. Ceea ce vreau eu să subliniez este că lansarea acestor fotografii s-a făcut după aproape cinci luni de la realizarea eventuală a acestora și cu doar două zile înainte de data alegerilor. Acest aspect mi se pare esențial pentru că verificarea acestui mesaj nu se poate face înainte de primul tur printr-o expertiză serioasă și desigur nici instituțiile statului nu se vor putea pronunța pe aceste plângeri penale decât ulterior votului.

Lansarea, în aceste condiții, a acestor fotografii mi se pare, ca atare, a fi de rea credință.

Îmi aduc aminte, de altfel, de propria mea experiență cu acuzații asemănătoare, din 2004, când după primul tur al alegerilor, în care conduceam la o diferență mare față de Băsescu, acesta a lansat acuzația nefondată privind o fraudă electorală săvârșită de PSD, in legătură cu voturile nule din procesele verbale de numarare. Ceea ce aș vrea să reamintesc este însă felul în care a fost realizată expertiza internațională solicitată de Asociația Pro Democrația a lui Cristian Pîrvulescu, care au constatat că nu au fost găsite date incorecte sau introduse incorect in procesele verbale.
Problema a fost că Asociația Pro Democrația „a uitat” să prezinte public acest raport înainte de al doilea tur de scrutin și l-a publicat doar după al doilea tur, lăsând să se producă până la capăt efectele minciunilor lansate de Băsescu. Vă închipuiți că Alina Mungiu-Pippidi și colegii ei, în urma publicării, după vot, a rezultatului expertizei, s-au tăvălit pe jos cerand „turul doi înapoi”? Nu, evident că nu iar, ulterior, Sistemul lui Traian Băsescu a „uitat” in sertare dosarele acestei inselatorii.

Concluzia – lansarea unor mesaje negative ce nu pot fi controlate în intervalul scurt până la vot reprezintă o manifestare murdară a luptelor electorale și pentru putere.

Pe de alta parte, în România, Sistemul trebuie definit în fiecare etapă. Acum, Băsescu ne explică cum, în 2012 și 2013, Ponta și Antonescu reprezentau Sistemul. Memoria mea reține însă că în 2012, 7,5 milioane de români au votat pentru demiterea lui Băsescu. El însă a fost salvat de o anexă a CCR și de votul Aspaziei Cojocaru. Cine putea la acel moment, cunoscand secretele Zeilor, să facă presiuni pentru schimbarea deciziei CCR? Cine reprezenta atunci Sistemul? Ponta și Antonescu? Nu prea cred.

La fel, in cazul modificărilor la Codul Penal, din 2013. „Mica reformă din justiție”, realizata de Catalin Predoiu. Care au fost rațiunile modificării condițiilor pentru prescripție (termene rapide – celeritate)? Cui a folosit stabilirea numirii celor două complete negre de la Înalta Curte, conduse de Livia Stanciu si Ionuț Matei, presedinte si respectiv vicepresedinte ICCJ, numiti de Basescu?

Hai sa nu ne mai alintam. Pe vremea aceea, Băsescu era șeful Sistemului și avea diverse slugi în serviciile de informații și in justiție.

Acum pare ca el a devenit apărătorul „candidaților onesti, anti-Sistem”.

Amuzant sau cinic?

Trimis de pe iPhone‑ul meu

10 gânduri despre “„Mici” trucuri electorale inainte de vot”

  1. Aveți dreptate , domnule Adrian Năstase! Doamna Elena Lasconi folosește aceste trucuri pentru a ascunde lipsa pregătirii dansei pentru funcția de președinte a Romaniei! Așa a făcut și în campania electorală din noiembrie 2024 , când l-a acuzat pe dl. Mircea Geoana cu boții care s-a dovedit ulterior că sunt false! Acest stil al candidaților, de a veni cu acuze pe ultima suta de metrii , pentru care nu există timp suficient pentru analiză și veridicitate, este josnic! Dintre toți candidații din 2024 cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte, la acea vreme, era dl. Mircea Geoana și, acum România nu era în situația aceasta de profundă criză politică, căci tot răul sau binele pornește de la politică! Până se va forma un președinte din generația tânăra mai avem de așteptat! În momentul de față, dintre toți candidații pentru scrutinul din luna mai 2025, cel mai bine pregătit este Crin Antonescu. Părerea mea! Cu stimă!

  2. Perfect adevärat ce spuneti stimate Domnule Prof. Univ. Adrian Nastase. Amintirea mea merge insä si mai inainte mai ales la alegerile din 1996 cand desi Ion Iliescu declarase public cu 4 ani inainte la prezidentialele din 1992 cä, citez „candidez pentru AL DOILEA MANDAT PREZIDENTIAL in 1992” (asta era adevärat caci in 1990 mai candidase odatä) si asta apäruse in cateva cärti scrise de Dansul; totusi in 1996 si apoi si in 2000 si-a schimbat total optica si a „convins” in 1996 pe toti in la contestatiile depuse de limitare la 2 a mandatelor, iar in 2000 a „convins” pe 7 din 9 judecätori CCR cä nu e numärätoarea logico-matematicä cea corectä si cä trebuie inceput cu 1992 la numärätoare. Asa voia atunci, cred, sistemul. Si Domnia Voasträ ati tolerat-o cäci in 2000 ati fi fost ales cu brio Presedinte contra unui CDR/Constantinescu total dezolant si a unui Vadim care cu pamflete respingätoare ca elementarä pudicitate (metoda Alcibiade) folosea toate metodele de campanie negativä posibile (mai ales in 1996 contra lui Iliescu dar si impotriva pasämite candidatilor „SISTEMULUI ” Isärescu si Stolojan cäci Emil Constantinescu – nu mai candida). Personal cred cä in anii 1992-2000 dl. Iliescu a fost ajutat de SISTEM fiindcä in 1996 de ex. i s-a permis sä candideze si la Senat (paralel cu candidatura la prezidentiale pe care a pierdut-o) DIRECT PE LOCUL 1 PE LISTA PDSR-ULUI DE ATUNCI DESI FIIND PRESEDINTE INTRE 1992-1996 NU ERA MEMBRU PDSR, iar corect era sä candideze independent si desigur sprijinit puternic politic de PDSR (cei 3 trandafiri) dar nu DIRECT PE LOCUL 1 PE LISTÄ DACÄ NU ERA MEMBRU . Astfel a castigat intre 1996 si 2000 un loc important ca lider PDSR la Senat si a putut reveni in fortzä in anul 2000 ca fiind incontestabil incä nr. 1 si nu Domnia Voasträ care ar fi meritat incä de atunci sä fiti (intre 1996-2000) numärul 1 ca liderul tinerilor maturi din esalonul 2 PDSR care nu mai fuseserä „activisti de partid PCR” in timpul lui Ceausescu cum fusese de ex. dl. Iliescu. Multumesc pt. atentie Elisabeta Bucur

  3. Domnule Presedinte
    Asa cum aminteam, va bucurati de toata deferenta mea, ma inclin in fata Dumneavoastra, iau “lumina” de la Dvs. (nu de la reflector) insa, cu toata campania negativa, lebede negre si alte ingrediente pentru prostirea alegatorului, fotografii vechi dar reale postate cu “rea credinta”, circul este complet. Pana la urma “Sistemul” faurit de Petrov, statul profund, adanc, este omniprezent iar, pensionarilor din sistem, ca o parere personala, le-as suprima pensiile babane, daca nu-si vad de batraneti si hobby-uri. Baieti de ce nu faceti afaceri pe cont propriu ? Cinic sau amuzant, domnule Presedinte va astept la reformare, totul e sa gasiti profesionistii necesari, ca pe vremuri.
    Cat despre “micul Titulescu” a ratat sansa de a fi un demn urmas al marelui om de stat carismatic,, patriot, pe care-l veneram impreuna.
    Sper ca romanii, concetatenii mei, sa iasa masiv la vot iar, Sistemul sa se abtina de la “vot”.
    Domnul sa ne ocroteasca pe toti.

  4. Buna analiza, subscriu. Ti se face greata sa il vezi pe Securistul in Chief – amicul Licuriciului progresist si fondator al Securismului 2.0 in Romania – dand lectii de moralitate politica. Daca tacea sau daca astepta, intelept raminea.

    In Canada nu am vazut la aceste alegeri lovituri de acest gen sub centura la ora de maxima audienta cu citeva ore inainte de a incepe. Alegerile aici sunt „reci” si plictisitoare, fara poze cu paparazzi in dormitorul primului ministru sau cu fake-uri AI scoate in prime time pe canale TV. Oamenii din sistemul de informatii nu apar implicati si nu fac scheme de genul Ghitza fugit in Serbia cu canal TV propriu de denigrare al celorlalti candidati, sau genul Coldea, acest schemangiu de la Inalta Scoala „Nicollo Machiavelli” al Securismului romanesc pe rit nou. Asa apare din presa. Poate e un ingerash care si-a pierdut aripile…

    Dupa aceste alegeri „reci” in Canada, urmeaza o perioada lunga de depresie post electorala, cind multi nu mai vor sa traiasca in tara condusa de liberali de 10 ani plus noul mandat. Chiar am citit despre unii canadieni care ar vrea ca SUA sa ii primeasca drept „refugiati politici”, asa cum i-au primit pe albii din Africa de Sud. Dar, cu cti mai multi canadieni albi pleaca, cu atit mai multi votanti vor fi in total din „minoritatile vizibile” care voteaza traditional pe liberalii ce le promit ca le dau: joburi cu salarii mici, beneficii pe care nu le viseaza de unde vin, si tot felul de ajutoare pentru familiile lor care umplu avioanele spre Canada. Nu trebuie sa te ahiti sa afli la ce poarta (gate) e avionul de Toronto. Sunt alte semne pe care le recunoshti.

    Un aspecgt interesant insa: daca diaporenii romani pot merge la Ambasade sau Consulate romaneshti sa voteze, in alegerile Canadiene nu poti. Votul pentru expati se face exclusiv prin posta, si e un proces intreg, sa te inregistrezi, sa primesti un formular in posta unde stai in strainatate. Deci, o gramada de turisti canadieni nu au putut vota in strainatate la Ambasadele sau Consulatele canadiene. Bine, in Bucuresti nici nu poti vorbi la Ambasada decit cu un robot. Democratie liberala canadiana…

    Lucrurile sunt foarte complicate aici, cu o elita politica ce se mentine pe scaune si cu ajutorul urii pe care o inoculeaza fata de americani si cu promisiuni desarte. Lipsa schimbarii politice inspaiminta, pentru ca seamana cu o dictatura a unei singure ideologii comunistoide. Nu cred ca asta va ajuta, iar tara va continua sa se prabuseasca, cu o recesiune dureroasa dupa colt, daca nu cumva chiar acum.

    Hei, Romania, durerea unuia e cistigul altuia! Profitati !

    https://www.bbc.com/news/articles/cn4jd39g8y1o

  5. In 1996 Catherine Zeta-Jones era protagonista filmului Titanic intr-o avanpremiera a mult asteptatului Titanic din 1997 cu Di Caprio in rolul ,,cenusaresei” care visa la mai bine. La sfarsitul lui 2024 Autoritatea Electorala Permanente era condusa de ,,reabilitatul” domn Greblă care veghea cu succes ca numaratoarea votutilor sa se faca ,,pe bune” astfel incat ,,scandalul” urmat sa aiba alte ,,teme”. Dupa linistirea apelor, la sfarsitul lui februarie ’25 am aflat totusi ca ceva n-a functionat bine astfel incat d-nul Greblă a fost revocat din funcție. N-ar trebui insa sa ne facem probleme stiind ca Zsombor Vajda a preluat conducerea AEP chiar daca ar trebui sa ne puna pe ganduri cum in 35 de ani n-am reusit sa educam cateva persoane care sa inspire tuturor impartialitate si ,,suntem la mana unui reprezentant dintr-un partidulet de 6%’’. Sa ne asteptam la ,,surprize’’ mai mari decat cele aparute la recentele alegeri ,,esuate’’?

  6. „Vom vota duminică un candidat în funcție de calități sau vom respinge candidați în funcție de defectele lor? Ce va conta mai mult?” – consistenta bila alba- PRIMA!

    FOTOGRAFIILE –
    „verificarea […] nu se poate face înainte de primul tur printr-o expertiză serioasă și desigur nici instituțiile statului nu se vor putea pronunța pe aceste plângeri penale decât ulterior votului.” – a II.a !

    Singura mea problema in legatura cu PONTA nu este inteligenta lui, ci minusul de caracter. SI NU.MI PERMIT SA.L VOTEZ, desi ar merita, daca decupam strict MINTEA SCLIPITIARE, CHIAR O OARECARE CARISMA SI FORTA.

    As dori sa te pot vota.

    Text articulat si sclipitor – pe gust si stil comune!

    🌈 ❤️ 🙏

  7. Mă întreb DOMNULE Adrian Năstase,când și dacă veți mai candida?
    România a pierdut cu un turnător și un retardat care urăște românii,20 de ani și au fost distruse prea multe din stâlpii statului și tineretul „educat „în aceeasi perioadă.
    Fără educație corectă,fără școală reală,am ajuns să avem „produse”analfabete funcțional,dar cu podul plin de hârtie,pe post de grămezi de diplome…degeaba.
    Nu cred că cei care au văzut demența fotografiilor trucate au crezut.Exclud roboții useristi,fără logică,fără rațiune,fără nimic în cap.Ei au primit mesajul,s-au activat robotic și mestecă vorbe.
    Numai bine si Doamne Ajută-ne.

  8. Eu zic cinic! Nu este nimic amuzant in toata aceasta povestire! Ne rascoliti amintirile dureroase cu evocarea acelor episoade si sinistre personaje! Jalnicul petrov a spus vrute si nevrute, in acea campanie! Pentru ei este corect orice, oricum, oriunde! Pana la urma, adevarul, dreptatea triumfa, azi am citit ca Elena Basescu a fost demisa cu unanimitate de la Federatia Ecvestra Romana! Grea lovitura pentru sistemul mafiot! Eu tot astept reabilitarea politica a Dvs! Cred ca numai istoricii mai pot face dreptate celor indreptatiti! „Dreptate ochii plansi vor sa te vada!”, era frontispiciul cotidianului „Romania Libera”, tot o scoala, cinica a personajelor evocate! Cat despre little ponta, nu vad nici o vaga urma de inteligenta, este copilul lui basescu si macovei!

Lasă un răspuns