De ce au atacat liderii PSD atitudinea PNL, la Congres? Parerea mea

Liderii PSD sunt cunoscuti pentru capacitatea lor „de a o lua in freza”. Trebuia sa folosesc termenii de „anduranta” sau de „rezilienta”. Cred insa ca ati inteles ce am vrut sa spun…Perioade lungi, ei au acceptat diverse atacuri din partea unor lideri de prim rang sau de rangul doi din PNL. De fapt, dupa ce liberalii si-au urcat sacii in caruta, dupa alegerile locale. Atunci promovau public „casatoria” cu PSD, nu doar pentru „stabilitate” ci si pentru formule de liste comune care sa-i ajute sa treaca de la 15% la 25%.

Cu sacii in caruta, liberalii au considerat ca nu e sigura si de perspectiva „casatoria” cu PSD si s-au hotarat sa intre si in legaturi „extra-conjugale” – cu USR sau cu alte partide de „dreapta”, dorind sa joace la doua capete. Eventual pentru a obtine sprijin pentru candidatul la prezidentiale, urmand ca, apoi, sa revina la vechea familie, pentru guvernare. Ca argumente, unii dintre ei au inceput sa-si aduca aminte de Ion Iliescu sau de perioada cand eram premier (desi, pe atunci, unii dintre ei erau inca adolescenti!). Oricum, pentru documentare, le recomand sa citeasca volumul meu, recent publicat ,”Dupa douazeci de ani. Cele Doua Romanii”.

Initial, intelegerea dintre PSD si PNL era o intelegere pe 10 ani, care trebuia sa cuprinda formula comuna pentru alegerile locale, alegerile parlamentare si alegerile prezidentiale. Va amintiti, dupa locale, liberalii au incalcat intelegerea – ce cuprindea si un calendar agreat – si au inceput „flirturile” cu formatiuni de dreapta, cumulate cu o campanie de publicitate enorma pentru cartea „ostasului” lor. In timpul asta, unii dintre liderii din tara atacau legaturile cu PSD sau formau majoritati in consiliile judetene cu alesi ai USR.

In aceste conditii, frustrarea, in randul membrilor PSD, dar si la nivelul liderilor, in legatura cu jocul liberalilor, a crescut foarte mult.

De aici, nevoia unor mesaje mai dure, de atentionare pentru liberali, pentru ca acestia sa-si clarifice pozitia.

18 gânduri despre “De ce au atacat liderii PSD atitudinea PNL, la Congres? Parerea mea

  1. un psd reformat , nou , asa cum clameaza ciolacu , nu poate fi credibil si coerent fara acceptarea trecutului. de aceea consider ca participarea la congres a presedintilor ante- ciolacu , trebuia sa fie obligatorie. noi , psd istii , renuntam total la acestia , dupa ce ii indepartam./ vezi zambetul fortat al lui grindeanu si tudose.

  2. D-le Prim Ministru, situația este dezastruoasă din toate punctele de vedere! Lumea nu se mai duce la vot, pt.ca se fac tot felul de mismasuri cu calculatorul! Păcat!

  3. PNL isi joaca mai bine cartile din acest punct de vedere. PSD a fost de la inceput doar un instrument pt ca PNL sa fie la putere. Fara PNL cei din PSD ar fi trebuit sa faca majoritate cu alte partide si asta nu era de acceptat de cei care de fapt controleaza conducerea „stabila” a acestei tari. Daca PSD ar fi fost „duri” sigur apareau dosare, cercetari s.a. Practic, fara PSD nu se poate, dar nici nu au voie sa fie la guvernare fara PNL. Si PNL stie …

  4. ”Atacurile” PSD nu au fost decât o rememorare a faptelor, răspunzători principali fiind ”Generalul” cu comportament de ”Grof” și PNL în toată ființa sa. Nu s-au dat nume, dar faptele sunt atât de grave…încât PNL ( sensibilizat profund) de teama unor efecte nedorite pe plan politic ( sa revina la un 15% la Parlamentare) și chiar să nu intre cu ”Ostașul” său în turul 2 al alegerilor președențiale, a reacționat brusc și dintr-o dată, chiar virulent ca să nu spunem altfel. Era chiar necesară o asemenea atitudine pentru a reîmprospăta memoria scurtă a PNL-iștilor …dar și a românilor, în general. Vom vedea cum vor proceda la congresul lor….poate cine știe…vor cere liste comune iar.

  5. Domnule Adrian Năstase, vă înțeleg spiritul de solidaritate față de un partid care odată merita mai mult și care vă reprezenta.
    Oare vă mai reprezintă și astăzi?

    Mai puteți spune că astăzi partidul care poartă numele de PSD mai este PSD?
    Sau că noii săi lideri mai reprezintă valorile PSD?

    Personal, îmi permit să am o altă părere, pe care, o redau în articolul „Neo-USR” pe care-l redau în continuare și care a apărut și în
    „Cotidianul” (https://www.cotidianul.ro/neo-usr/).
    =======
    Neo-USR

    Dincolo de urale și susținerea lui Marcel Ciolacu, Congresul PSD a adus o noutate care arată că partidul semnalizează direcția sa viitoare: angajarea în promovarea politicilor LGBTQ, anti-familie tradițională și anti-BOR.

    Practic, PSD se supune directivelor UE și devine un neo-USR.

    La acest congres a fost propulsată în conducerea partidului, activista civică Victoria Stoiciu, aleasă vicepreședinte al partidului pentru relația cu ONG-uri și dialog civic.

    Dar cine este această Victoria Stoiciu, care se declară deschis agnostică?

    Ei bine, domnia sa, consilieră a domnului Marcel Ciolacu, este o susținătoare îndârjită a căsătoriilor de același sex, participantă la paradele Gay Pride, susținătoare a drogurilor, dar mai ales o adversară a bisericii.

    Și, de loc de neglijat, a avut un rol important în sabotarea Referendumului pentru Familia Tradițională.

    Sunt observatori la acest Congres, care consideră că „PSD va putea realiza o adevărată performanță politică dacă va reuși să îmbine armonios curentul tradiționalist-ortodox cu cel pro-LGBTQ și anti-BOR.”

    Cum adică?? Curentul tradiționalist-ortodox să-și de-a mâna cu curentul anti-BOR în cadrul PSD?

    Adică PSD să provoace schisma și subminarea Bisericii naționale pentru a o aduce în pragul desființării, în acest fel PSD devenind groparul BOR?

    Oare până acolo să ajungă ipocrizia și decăderea unui partid ai cărui lideri se întrec în a bate mătănii pe la mânăstiri în campaniile electorale?

    Și liderul ipocrit al unui astfel de partid, mai are îndrăzneala să cerșească votul românilor pentru a deveni președintele țării?

    Practic, la congresul defunctului PSD, a avut loc botezul unui nou partid creat de Marcel Ciolacu, un neo-USR care dorește să preia puterea totală în România, adică Parlament și Președinție.

    Cu toate frâiele puterii în mână și având înalta oblăduire a Bruxelles-ului, acest nou partid progresist va inocula virusul woke, va eradica tradițiile culturale și naționale ale românilor și va distruge valorile morale pe care Biserica Ortodoxă Română le-a sădit în sufletul românilor timp de secole.

    Dacă mai există personalități și politicieni în România capabili să se opună acestei tendințe nocive de a distruge Biserica Ortodoxă Română, credința și tradiția strămoșească, acum este momentul să facă front comun pentru constituirea unei mișcări de apărare a valorilor neamului.

  6. BUNĂ ZIUA
    PERFECT,
    AVETI DIN TOTDEAUNA DREPTATE.
    VA SUSȚIN,
    MULȚUMESC BUNULUI DUMNEZEU CA V-AM CUNOSCUT PERSONAL( PSD Urziceni Ialomița)

  7. PSDii din frunte, niste prostani. Merită, din plin, acest tratament. Dacă și un ĂĂĂÂĂ, ,,le-o trage in freză „, ce rost mai are să detaliem. Slava PROSTANII!

  8. Domnule Premier, mi-am exprimat parerea privitor la „noul PSD”. Daca eram in locul d-lui Ciolacu nu raspundeam „apelului” Presedintelui Republicii de a face o coalitie (monstruoasa). As fi lasat PNL sa-si duca pana la sfarsit mandatul guvernarii iar, la aceste alegeri „noul PSD” ar fi fost de departe castigator, fara emotii. PNL cu certitudine disparea ca partid din viata politica.

  9. Stimate domnule Mircea Popescu, total de acord cu aprecierile dvs. Câtă dreptate aveți. Dacă până acum am mai rămas formal în PSD, voi demisiona de urgență pentru că acest partid nu mai are vână națională (e discutabil dacă a avut vreodată) și atunci întrebarea este la ce mai servește, ce mai livrează, cum se zice, în afară de spiritul de gașcă/coterie și neobositele plecăciuni și servilismul degradant față de licuriciul strategic de peste Baltă, de cei de la Bruxelles și din alte câteva capitale vestice. De fapt, demult mi-am pierdut „elanul„ (cum se zicea într-un banc sovietic) și încrederea că PSD va mai putea produce vreo inițiativă istorică în raport cu marile probleme contemporane. Am tot sperat degeaba din 2005 când am devenit PSDist și constat că speranța nu e bună, e demobilizatoare. Social-dedmocrație nu mai e nici de stânga și nici nu știe ce e o stângă adevărată, adică una cu o ideologie preocupată de progresul/bunăstarea națiunii române și refrișată prin dezbateri teoretice adecvate. Cu vreo două decenii în urmă, Lord Darendorf spunea că social-democrația internațională e moartă bine merci și s-a predat capitalismului cu arme și bagaje, deși în Statutul Internaționalei Socialiste (care și ea e moartă la propriu și figurat) se prevedea „depășirea„ acestuia ca sistem. Observația dvs ref. la cununia civilă a PSD-ului cu LGBTQ-xyz , Woke, progresismul neomarxismul (asta e chiar o prostie, unde naiba e Marx aici?) Achiziția pe neve a doamnei Stoiciu prin curentul pe care îl reprezintă e semn că s-a cedat forțelor dizolvante/corozive pentru națiune și religia stămoșească. Se țintește ruperea individului de identitatea sa națională, lăsându-l pradă forțelor întunericului și pustiului sufletesc, numai bun de a mai conta doar ca un pixel pe marele ecran al fluxului și refluxului marelui capital. Ce ciudat, în timp ce social-democrația și-a pierdut obiectul muncii, biserica, mă refer în primul rând nu la BOR pencă e prea cuminte ci la cea catolică prin ultimii trei papi care se dă mai revoluționară decât toată social-democrația punând degetul pe adevărata rană. Ioan al II-lea, polonezul: „Cele trei mari deficite ale capitalismului, care face pe om robul lucrurilor, sunt: exploatarea, excluderea, însingurarea; Benedict al XVI (Ratzinger):“Dacă fiecare se gândeşte numai la propriile interese, lumea nu poate decât să meargă spre pieire. Credicioşii ar trebui să se opună cu curaj şi să aibă o atitudine solidară împotriva călcării în picioare a demnităţii umane şi situării egoismului personal şi intereselor de grup deasupra binelui comun. Nu este permis să ne obişnuim cu ura şi cu exploatarea omului de către alţi oameni, care omoară frăţietatea. O economie al cărui scop nu este omul, care nu pune în centrul ei demnitatea omului, distruge, în ultimă instanţă, fundamentele convieţuirii umane“: Papa Francisc a dat și el un verdict necruțător: Capitalismul ucide – Cultura bogăției este cultura crimei. Politologul și economistul german Elmar Alvater, autor al studiului „Sfârşitul capitalismului pe care îl trăim“, apărută în 2005, afirmă că o adevărată schimbare nu este posibilă fără schimbarea actualelor structuri de putere bazate pe proprietatea privată, cea care legitimează “formele de însuşire şi de deposedare, în sens economic, social-cultural şi ecologic”. Alternativa propusă:“o societate dreaptă şi solidară”; continuarea capitalismului pe care îl trăim ar însemna căderea în “imperiul barbariei”. Pe la jumătatea secolului trecut, un mare economist, este vorba de Karl Polanyi, demonstra în lucrarea sa “Marea transformare” că apariţia economiei de piaţă, zis liberă, a capitalismului şi “autonomizarea” ei faţă de celelalte domenii ale societăţii, conduce treptat la dezintegrarea societăţii ca atare, la distrugerea premiselor sale. Încât: Ce-ți doresc eu ție social-democrație?/ „Țineți la popor (națiune) ca să nu rătăciți„ (Iorga) și întronați dreptatea în țară; Țineți la Dreptul internațional și nu la Ordinea bazată pe reguli; Fiți făcători de pace și securitate egale pentru toți; Apărați drepturile României (anularea Dictatului Ribbentrop-Molotov), prietenie și cooperare cu TOATE țările lumii, luptați pentru o lume dreaptă, fără războaie. Dacă nu vreți/puteți, ieșiți și stingeți lumina, că-i scumpă!

  10. Domnul Mircea Popescu a avut rabdarea sa faca o radiografie si aprecieri cat se poate de corecte asupra „noului PSD”. Probabil ca traiul in „mijlocul” coalitiei, lipsa unor informari reale si de bun simt, fara minciuni din partea acestora, a tuturor de pe scena politica, ca sa fiu elegant, lipsa rabdarii m-a determinat sa fiu cat de poate de telegrafic. „Practic, PSD se supune directivelor UE și devine un neo-USR.”

  11. „Maronizarea” si „islamizarea” Occidentului par la prima vedere ca niste teorii conspirationiste, dar, practic asta se intimpla de ani de zile, cu acordul elitelor politice, de la stinga la centru si la dreapta. Extirparea identitatii nationale este o metoda aplicata inclusiv prin legi discriminatorii, cu scopul final de a crea un tip de societate anesteziata, care face mai mult profit decit una traditional nationala.
    Drepturile femeilor, ale LGBTxxx, ale negrilor, ale islamicilor, sunte de fapt armele folosite de elitele politico-economice pentru a ingenunchea propriile popoare pentru profit. Se folosesc concepte morale, pentru a avansa scopuri imorale, sau ignorind rezultatele ecestor experimente pe scara larga.
    Islamul nu poate sa se reconcilieze cu Europa, si aduce numai ura si razbunare impotriva evreilor, a crestinilor, dar inclusiv ale cetatenilor straini care au imbratisat cultura europeana. Vedem ce se intimpla in Afganistan dupa retragerea rusinoasa a americanilor (NATO), unde Talibanul a revenit la Evul Mediu si implementeaza legea Sharia, o lege islamica care nu are cum sa aduca progres si democratie. La fel fac si celelalte organizatii considerate teroriste de Occident, ca Hamas, sau Hezbollah, si altele. Toate duc in trecut. Toate cer ura si singe de le evrei, crestini si „necredinciosi”. Islamul nu poate sa aduca pacea si progresul pe care europenii si-l doresc.
    Pe toate canalele mediei „democratice” se prezinta avansul fortelor pro-nationale ca fiind un mare pericol pentru democratie, cind se vede clar ca esecul apartine fortelor politice „mainstream”, fie ele de stinga, centru sau dreapta, coalizate pentru globalizare si distrugerea identitatilor nationale. Toate in pat cu marii industriasi.

  12. Cred ca s-a cam terminat cu ordinea internationala, si urmeaza si mai mare dezordine. Ce relevanta mai are tratatul Curtii Internationale de Justitie, cind un stat membru il incalca? Ramine un fel de proza stiintifico-fantastica.
    Vad Occidentul mai putin capabil militar de a sprijini Ucraina fata de cum sprijina Rusia toate celelalte tari ce urasca America si Occidentul: Iranul, Coreea de Nord, pina si Mongolia. Cum, nu poate Occidentul sa ajute ucraina sa invinga in Ucraina? Cine ne explica cauzele? Sunt deja doi ani, si rusii avanseaza 15 km pe zi spre Est. Intrebare matematica: daca armata Rosie, cu soldati negri si galbeni, avanseaza 15 km minim pe zi spre Est, in cite zile ajunge la frontiera Romaniei? Ce spun geniile noastre politice?
    Parca vad cum o sa se agate romanii de bombardierele americane in retragere, la fel cum se aruncau cu disperare afganii la Kabul pe aeroport.
    Cu Kamala, sau cu Trump, ce importanta are totusi, cind SUA au aratat ca strategia lor este sa se retraga in fata unor conflicte potentiale (nu pe timp de razboi) mult mai mici decit ce se intimpla in Ucraina? Eu cred ca pe asta mizeaza Putin si regimul: ca americanii se vor retrage din Europa de Est, fie ca vor ei, fi ca vor dori fortele nationaliste din tari ca Germania, odata ajunse la putere. Norocul Romaniei in acest scenariu sumbru ar fi sa nu fim vinduti rusilor cum am fost la Yalta, si sa raminem stat intreg, cum e azi. Dar norocul si-l face si omul cu mina lui…

    • IPB întreabă:
      Cred ca s-a cam terminat cu ordinea internationala, si urmeaza si mai mare dezordine.
      Vad Occidentul mai putin capabil militar de a sprijini Ucraina fata de cum sprijina Rusia toate celelalte tari ce urasc America si Occidentul […] cind SUA au aratat ca strategia lor este sa se retraga […]?
      =========
      Pornind de la constatarea că sentimentul anti-american manifestat de mulți români în intervalul de câteva luni în care am fost plecat din țară a crescut mult, am scris zilele trecute un articol publicat și în Cotidianul (https://www.cotidianul.ro/impotriva-imperialismului-american/).
      Am încercat o explicație a sensului relațiilor America-Europa-România, intenția sinceră fiind ca măcar câteva idei să-și facă potecă spre gândirea eliberată de ură pentru a stabili un dialog bazat pe argumente, nu pe idei preconcepute.
      Desigur că văzut doar ca un articol de propagandă pro-americană (!?), n-a lipsit porția de înjurături de rigoare pe care mi-au administrat-o cei care nu și-au putut scoate ochelarii de cal.
      Se pare că este grea calea formulării argumentelor și a dialogului civilizat.
      Deci, dacă aveți răbdare să citiți …
      =======
      America, Europa, România

      Este extrem de curioasă atitudinea aproape dușmănoasă a europenilor la adresa americanilor.
      Și este cu atât mai greu de explicat cu cât America a ajutat Europa de Vest să iasă din marasmul în care a fost împinsă de Germania lui Hitler, în timp ce Europa de Est a fost aruncată în cea mai neagră perioadă a existenței sale moderne, cu sechele până în zilele de astăzi, prin asuprirea invadatorului de la Kremlin.

      Apar mereu materiale interpretate de propagandă tipică războiului rece împotriva „imperialismului” american.
      În România se vântură ideea „colonizării țării” de către America.

      Mai mult, parcă uitând rolul agresiv și distructiv al Rusiei în destinul României, un mare număr de români, cu lacune în educația națională, manifestă o regretabilă distorsionare a realității când compară avantajele influenței americane în raport cu amenințarea permanentă și caracterul nociv al prezenței ruse în imediata noastră vecinătate.

      Zilnic, apar în spațiul digital
      opinii care ridică în slăvi agresiunea rusească asupra Ucrainei, agresiune pe care românii o găsesc legitimă deoarece ar fi fost cauzată de presupusa extindere a unui NATO condus de americani, văzut ca o primejdie la adresa Rusiei.
      Desigur este vorba de aceeași teză a Kremlinului care s-a ridicat și cu ocazia aderării României la NATO, teza „Încercuirii Rusiei”.

      Această teză rusească s-a îmbogățit cu ideea „colonizării” României prin spolierea bogățiilor țării, a creierii de corporații străine și, mai ales, cu înființarea de baze militare NATO în România.
      De fapt, acest lanț de „forturi” NATO menit să stăvilească expansiunea Rusiei sunt adevărata sursă de supărare a Kremlinului.

      În Statele Unite există voci, mai ales din partea republicanilor, care se pronunță pentru limitarea până la stoparea ajutoarelor financiare acordate pentru înarmarea Ucrainei.

      În momentul de față, îngrijorarea principală a Americii este expansiunea agresivă a Chinei în Pacific împotriva aliaților săi.
      Este o agresiune care aduce aminte de durerosul război declanșat de Japonia în al doilea război mondial, război care a costat mii de vieți americane.

      De aici apare și reticența republicanilor de a irosi miliarde în Ucraina când le trebuie pentru întărirea militaro-diplomatică preventivă din Pacific.

      Prin urmare, apărarea stabilității europene, prin stoparea invaziei Rusiei, devine o sarcină primordială a Europei și mai puțin a Americii.

      Și deoarece, ca întotdeauna, Europa a fost nevoită să ceară ajutorul Statelor Unite, fie în caz de război, fie pentru reclădire, la fel și astăzi are nevoie de sprijinul aliaților de peste ocean.
      De aceea, o atitudine ostilă la adresa Washington-ului este și neprietenoasă, dar și neproductivă.

      Legătura Europa – America este o legătură naturală și, ca urmare, orice încercare de a o distruge este contra firii.
      S-a dovedit a fi întotdeuna axa de echilibru mondial, s-a dovedit a fi salvarea Europei de la dezastru, s-a dovedit esențială la reclădirea Europei, se dovedește indispensabilă pentru apărarea Europei civilizate.

      Împreună, Europa și America reprezintă puterea capabilă să păstreze echilibrul întregii lumi.

      În această ecuație, trebuie înțeles faptul că România contează destul de puțin pentru Statele Unite, fiind văzută ceea ce este de fapt, doar o parte a Europei.

      România nu are o importanță strategică pentru America pe harta lumii, nu are nici resursele naturale sau umane care s-o facă un Eldorado râvnit și nici o economie înfloritoare care să-i permită o independență ca cea a Elveției.

      Deci „colonizarea americană” este doar o retorică găunoasă menită să producă o fisură în cadrul relațiilor cu America.

      În schimb, România este strategic așezată în Europa și își poate satisface mare parte din necesitățile energetice din resurse proprii.
      În plus, umbrela NATO o ferește de eventuale pericole externe.

      În acest context de relativă stabilitate, României îi lipsește un program de dezvoltare rapidă economică care să asigure mai multă independență și pârghii de manevre diplomatice, făcând slalom printre pretențiile și presiunile Bruxelles-ului care nu sunt întotdeauna raționale și care alunecă tot mai mult pe panta ideologică a unei adevărate dictaturi progresiste.

      Dar pentru aceasta va avea nevoie de investitori care nu trebuiesc îndepărtați prin crearea unui climat ostil sub sloganul absurd al luptei anti-colonizatoare.

      Poate este nevoie ca alegerile să aducă un președinte și partide cu tendințe suveraniste, mai puțin obediente politicilor impuse de Bruxelles, adică o conducere capabilă să elaboreze o agendă națională pe care s-o contrapună politicilor de deznaționalizare ale UE.

      • Mircea Popescu, multumesc pentru raspuns. Sunt de acord cu majoritatea ideilor.
        Ca o extensie la gandurile dvs, eu nu cred ca Europa poate face fata Rusiei, daca America se retrage strategic din Europa. Si ma refer nu doar militar, unde nu e pregatitata nici macar sa se apere daca SUA iese din NATO. Nu exista alternativa la NATO. Ceea ce exista pe teren sunt niste forte majoritar franceze in Romania, si in viitor o baza cu militari germani in zona Baltica. In Romania se construieste acea baza militara NATO, dar nu e clar ce natiuni vor participa cu trupe permanente, sau tipul de rotatie, daca va fi.
        Rusia are inca o structura solida in Europa, fie ca vorbim de Ungaria, cal Troian sigur pentru Rusia, dar si Austria, Germania de Est, Slovacia, potential Bulgaria, Serbia, in functie de alegeri. Ca si republicanii din SUA de care vorbiti, multe forte de dreapta si stinga din Europa vor sa stopeze livrarea de arme occidentale Ucrainei, ceea ce ar insemna practic fortarea Ucrainei sa piarda, si sa dea Rusiei avantaj de negociere a pacii, daca nu cumva Rusia va putea in final sa cucereasca toata Ucraina, si sa inceapa sa dicteze Europei, incepind cu Europa de Est.
        In Estul si Sud-Estul Europei se intimpla lucruri destul de bizare politic. Serbia pare ca si-ar dori o deconectare de la Rusia, desi mesajele sunt foarte confluze si multivalente. Vezi acordul de cumparare de avioane de lupta franceze, Rafale.
        Romania, Ungaria si Georgia au semnat un acord de import de energie din Azerbaijan, un aliat puternic al Rusiei si Turciei. Georgia are la putere un regim ambivalent: pe de o parte. la fel ca Rusia, are o lege draconica despre limitarea influentei ocidentale. Pe de alta parte, semneaza cu tari UE si NATO un acord care leaga Georgia de UE.
        Probabil vom asista la multe asemenea intelegeri ambivalente….
        Foarte multe incertitudini. Actorii anti-americani vor continua cu provocarile acolo unde pot, si mai ales fata de aliatii mai mici ai SUA si Occidentului.
        Cred ca Romania nu are decit sa aleaga drumul Poloniei, si sa devina un stat super dotat militar vorbind, dar avem nevoie de aliati puternici. Fara umbrela de securitate a SUA, Romania va fi mult mai vulnerabila, inclusiv in fata Chinei, care stim ca incet-incet se extinde si in Europa, unde i se face loc (Ungaria!). Picatura chinezeasca functioneaza. China are timpul pe care Occidentul nu il are. Pare ca proprietara clepsidrei este China. Sa vedem cit de fiabila este.

Lasă un răspuns