Criticii de artă ai lui Brauner sunt fie buni, dacă sunt din Franța, fie răi, dacă sunt din România. Cu unele excepții, desigur, pentru criticii care scriu despre expoziția Brauner de la MNAR. 

Pentru că au mai apărut unele comentarii, in ultimile zile, pe tema acestei expozitii, m-am gândit să mai fac unele precizări.

1. În primul rând în legătură cu atacurile care m-au vizat din partea unui critic de artă pe care nu l-am cunoscut – Adrian Buga – și care, in mai multe postări sau petitii, a afirmat, alternativ, fie că toate cele șapte lucrări Brauner din colecția familiei Năstase sunt false, fie patru-cinci, fie trei, fie două, subliniind că aceste lucruri erau de notorietate după expunerea unora dintre ele, în 2003, la Piatra Neamț. La acel moment tânărul critic de artă avea, cred, vreo 25 de ani și doar peste incă șapte ani urma să-și obtină licența de la facultate. Tânărul și vehementul critic de artă sugerează că, în cazul meu, ar fi necesară si o atenție publică  pentru “falsi colecționari”. Nu-mi propun să-i demonstrez lui Adrian Buga ce fel de colecționar sunt, în schimb aș vrea să subliniez  faptul că, în iunie 2021, personajul respectiv a deschis o expoziție de hărți la Muzeul Național al hărților și cărții vechi din București, expoziție pentru care a fost curator.  Bănuiesc că știa cine a donat colecția de 1000 de hărți vechi pentru realizarea acelui muzeu! 
2. Se prezintă in calitate de “consilier al Casei Majestătii Sale Regelui Mihai I al României” (oare nu trebuia să-si facă “mutatia” la Principesa Margareta?). Poate insă că va reusi, “sine ira et studio” să organizeze o expozitie retrospectivă, la Palatul regal (MNAR), cu cele 42 de tablouri dispărute din Colectia Coroanei (imi permit să-l propun drept curator pe generalul Aurel Rogojan). 
3. Am recitit recent unele comentarii în legătură cu anumite discuții referitoare la o expoziție de artă plastică, din 2011, intitulată “Victor Brauner și însoțitorii”.  Eu nu am avut lucrări in acea expozitie dar mi s-a părut interesant scandalul de atunci. Cel care l-a declanșat era Lucian Georgescu, patronul galeriei “Colors art”. El venise după o perioadă în care a stat la Paris și unde a fost acuzat că s-a ocupat mai curând de comerțul cu fotomodele . Mai târziu, prin 2014, se pare – scria in presa vremii – că a încercat să scoată din țară vreo 30 de lucrări ale lui Marcel Iancu. Era cunoscut și pentru diferite scandaluri mondene dar nu intru in amânunte. Lucian Georgescu a procedat asemănător lui Pavel Susară, recent, trimițându-i atunci o fotografie a unei lucrări Brauner lui Samy Kinge. Lucrarea, fiti linistiti, nu era din colectia mea. Samy Kinge i-ar fi transmis că nu o va reține pentru catalogul resonne Brauner  (prietenii știu de ce nu a apărut până acum un catalog resonne,  pregătit de atâți ani de galeria pariziană a lui Samy Kinge).
4. Trec la episodul mai recent, în care Pavel Susară, pentru care am tot respectul, i-a trimis aceluiași Samy Kinge pozele a 4 lucrări (nu 5, nu 3, nu 2), din colectia mea, despre care, în mai multe postări, afirma că sunt “ridicole”. Samy Kinge i-ar fi răspuns că “avem de-a face cu un falsificator de vocație”. Un pas inainte.
5. Problema de principiu care se pune este aceea dacă incepem să introducem si in domeniul artei e-expertize, asemănător cu e-facturi, eventual cu semnătură electronică? Vom avea în premieră expertize on-line, eventual realizate după poze, fără dimensiuni ale lucrărilor, fără evaluarea suportului, a hârtiei, cartonului, fără certitudinea distigerii originalului de fals? Doar pentru a lansa „suspiciuni”?
6. Una dintre lucrurile pentru care s-a făcut  o “plângere” la S. Kinge este, spre exemplu, lucrarea “Cimitir”, despre care galeristul de la Paris sigur nu știe că ea a fost confirmată de către Lena Constante care a consemnat pe spatele lucrării, în 15 septembrie 1991, faptul că soțul său, Harry Brauner, a moștenit această lucrare la moartea fratelui mai mare, Rudolf Brauner, “susținătorul familiei” și că această lucrare “a fost pictată de Victor Brauner la vârsta de 15-16 ani la București”. Să-l credem în această chestiune pe Samy Kinge care a văzut o poză cu o lucrare ce nu are niciun fel de legătură cu lucrările viitoare ale lui Brauner, fără să știe cum și când a fost realizată această lucrare sau s-o credem pe Lena Constante care adaugă că și rama fusese pusă de Victor Brauner pentru această pictură. Puteți alege. 
7. Câteva cuvinte despre experții în opera lui Brauner. Pavel  Susara ne spune că în România nu există experți în opera lui Brauner. Cred că exagerează. El mai spune că nu există nici o expertiză valabilă pentru lucrările din colectia mea fiindcă inscripțiile de pe spatele lucrăilor nu sunt “expertize ci un fel de “suvenir cu autograf de la diverse persoane care au uzurpat calități oficiale”. Mi se pare oarecum exagerată si această judecată, inclusiv in legătură cu Amelia Pavel. Dar mai ales în legătură cu Sarane Alexandrian (îmi permit să observ că prenumele său se scrie cu un singur n), despre care – spune Pavel Susară că “nu a fost expert în nimic, cu atât mai puțin în Brauner”. Cred că Pavel Susară exagerează incă o dată, vrând să ne pună la incercare. Monografia lui Didier Semin, lucrarea semnată de Camille Morano sau volumele Mihaelei Petrov cuprind referiri ample la volumele lui Alexandrian. 
8. Pe spatele lucrării cu cele trei nuduri există un „certificat de autenticitate”, în franceză, în care Sarane Alexandrian, “amic  și biograf al lui Victor Brauner”, certifică că “Cele trei nuduri feminine, din 1929″, reprezintă un tablou “ce este în mod incontestabil o lucrare de Victor Brauner”. Pare acesta „un suvenir”? Pe cine să credem? 
9. Tot Susară ne spune că “Lena Constante nu a fost expert iar cumnații sau alte rude ale artiștilor nu sunt calificati să facă autentificări “. Fără îndoială, dar Lena Constante stabilește, într-un mod indubitabil, proveniența unei lucrări ce are, mai curând, o valoare istorică. Alternativa ar fi să credem că Victor Brauner i-a lăsat fratelui său un tablou al său fals și că acesta ar fi ajuns apoi la Lena Constante iar, in final,în colecția mea .Din nou, mi se pare o exagerare. 

PS am adăugat o imagine cu un desen semnat de Brauner, “fait le soir de (12 janvier) a 10 heures, chez Gelu”. Nu l-am propus pentru expozitie pentru că ar fi avut nevoie de o restaurare. In plus s-ar putea să fie „reclamat” la Samy Kinge pentru ca prenumele lui Gellu Naum este scris cu un singur l (desi asa l-a scris si Pavel Susară in postarea sa).

Trimis de pe iPhone‑ul meu