Revista „Perspective” a Fundaţiei Europene Titulescu = Anul IV, Nr. 1 (7)/2023, 176 p.
Noul număr continuă sub semnul Patronului diplomaţiei române seria de articole privind momente şi înfăptuiri din viaţa şi activitatea sa: Prof. Adrian Năstase prezintă, astfel, O medalie inedită oferită lui Nicolae Titulescu ca „omagiu de profundă recunoştinţă”, legată de amintirea Marelui Război al Naţiunilor, realizată de renumiți artiști din epocă şi editată de Casa de Monede din Paris.
Despre Nicolae Titulescu, un bun român şi un mare european ne invită să reflectăm regretatul profesor Gheorghe Dumitrașcu, amintindu-l ca precursor în contextul construcţiei Uniunii Europene de azi.
Acordarea în 1913 a ordinului naţional „Steaua României” tânărului avocat şi diplomat Nicolae Titulescu (Laurenţiu-Ştefan Szemkovics) şi însemnarea diplomatului-traducător german Paul Otto Schmidt despre românul care a fost în două rânduri preşedinte al Societăţii Naţiunilor (1930, 1931), „tipul cel mai desăvârşit în iscusinţă al diplomatului balcanic”, întregesc datele şi imaginea compatriotului nostru. În continuare, revista – la secțiunea Restituiri – propune patru materiale: Nicolae Titulescu în vizită oficială în Republica Turcia (15-18 octombrie 1933), articol cu ocazia aniversării Centenarului Statului turc modern (autori Dumitru Preda şi Alexandru Ghişa), este urmat de alte două privind acordarea titlurilor de cetăţean de onoare al Lugojului (1935) şi respectiv al Timişoarei (1936) ca semn „al dragostei, respectului şi recunoștinței pe care orice român trebuie să le poarte Domnului Titulescu” (Constantin Tufan-Stan, „Viitorul” din 22 mai 1936), ultimul fiind o evocare a prof. Traian Zorzoliu: Nicolae Titulescu şi „Casa de la ţară” (de la Ungurei, azi comuna ce-i poartă numele).
Cronica activităților principale ale Fundaţiei noastre, rubrică permanentă, aduce sub semnăturile Dr Florian Banu şi Adinei Renţea informaţiile necesare privind: lansarea Albumului Nicolae Titulescu – un mare Român, un mare European, un mare contemporan (ediţia a II-a), realizarea primului podcast DECODOR (martie 2023), aniversarea a 20 de ani de la crearea Muzeului Naţional al Hărților şi Cărţii vechi (la Biblioteca Academiei Române, mai 2023) şi seria de conferinţe (despre Lecțiile şi Actualitatea lui Titulescu) susținute de Prof. Adrian Năstase şi conjugate cu expozițiile tematice realizate de Adina Renţea.
Secțiunea de Articole şi studii include contribuțiile lui: Radu-Ştefan Vergatti, Regina Maria – o sută de ani de la încoronarea ca Regină a României Mari şi Dumitru Preda, La Roumanie et les Balkans au XXe siècle.
In Memoriam este dedicată personalităţii Acad. Răzvan Theodorescu, membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu, încetat din viaţă la 6 februarie 2023 (gânduri şi aprecieri așternute de Adrian Năstase şi Dumitru Preda).
La avanpremieră editorială profesorii Gheorghe Sbârnă şi Dumitru Preda ne propun Nicolae Titulescu, Discursuri parlamentare, carte în curs de publicare, din care cităm: „Din capul locului ţin să distrug o legendă, şi anume aceea că în acţiunea ce am dus aş fi fost inspirat de un sentiment de ostilitate împotriva unui acord cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” (23 noiembrie 1932, Adunarea Deputaţilor).
La Ultima oră este anunţată acordarea Premiului „A.D. Xenopol” al revistei şi Fundaţiei „Magazin istoric” recentului nostru Album Nicolae Titulescu (2022), realizat cu prilejul aniversării celor 140 de ani de la naşterea ilustrului nostru compatriot