FET / General

DECODOR – episodul 3: ”La răsărit de… Eden” (Criza canalului Suez -1956), partea 1

Adrian Năstase2 comentarii
”În lumea occidentală, discursul lui Gamal Abdel Nasser prin care anunța naționalizarea canalului Suez a provocat un adevărat cataclism. Parisul și Londra erau cuprinse de furie. Dintr-o dată, Nasser se transformase pe sine, Egiptul și, prin extensie, toată lumea arabă, dintr-un obiect pasiv al istoriei, într-un subiect activ. ”N-aveți decât să muriți de nervi!”, le-a transmis el americanilor și puterilor imperiale europene. Prin acest discurs, el lua prizoniere – nu doar la modul simbolic – Marea Britanie și Franța, umilind aceste imperii atât de puternice altădată. Nici măcar declararea independenței de către India, în 1947, nu-i rănise pe englezi atât de mult, deși reprezentase pierderea unui braț crucial. Nasser însă, înjunghia imperiul britanic direct în inimă.”

Alături de istoricii Alin Spânu și Florian Banu, vă invităm să ascultați prima parte a episodului ”La răsărit de… Eden”, în care discutăm despre criza canalului Suez, din 1956.

Primul sezon din DECODOR este dedicat crizelor Războiului Rece.

DECODOR este o producție a Fundației Europene Titulescu. El poate fi găsit pe decodor.ro, Apple Podcasts, Amazon Music, Google Podcasts, Spotify sau oriunde ascultați podcast-urile dumneavoastră.

Ne puteți trimite mesajele dumneavoastră la adresa de email podcast@titulescu.eu.

Sponsorii Fundației Titulescu – cărora le mulțumim pentru sprijin – sunt Croco, Computerland, Biofarm S.A. și Aleea Media SRL.

2 gânduri despre “DECODOR – episodul 3: ”La răsărit de… Eden” (Criza canalului Suez -1956), partea 1”

  1. Crizele primului razboi rece, de genul celei a canalului Suez (1956), rememorate si analizate in primul sezon din DECODOR, au avut semnificatia de crize doar pentru Occidentul global si ultrabogat. Obisnuinta Occidentului, ilegala si fara sa intampine rezistenta, era sa considere Avutiile Natiunilor ca fiind ale sale (globalism). Cand acest abuz nu i s-a mai permis, Occidentul a avut un soc, o criza. Insa ceea ce pentru Occident au fost crize, pentru natiunile victime ale acelor jafuri globaliste au fost altceva, au fost revendicari legitime ale propriilor drepturi asupra bogatiilor lor naturale si asupra altor resurse interne.

    Aceasta ultima acceptiune se incadreaza in drepturile popoarelor, care reprezinta varianta comunitara (colectiva) a drepturilor omului. In opinia mea, dreptul comunitar este si trebuie sa fie prioritar in raport cu dreptul individual. Fara dreptul national statal, drepturile omului sunt fictiuni, numai in comunitatea numita stat pot fi infaptuite si garantate. Occidentul a recurs speculativ la varianta individuala a drepturilor omului pentru a eluda drepturile popoarelor, cat si pentru a se folosi simbolic de dizidenti individuali, racolati sau infiltrati, ca pretexte de propaganda ostila impotriva majoritatii covarsitoare a unui popor sau altul. Dar simbolurile individuale nu au forta majoritatii, sunt ca in cazul proverbului „cu o floare nu se face primavara”. De aceea Occidentul cultiva individualismul si are o spaima teribila de „colectivism”, desi NATO se intemeiaza tocmai pe forta colectiva, intrebuintata ca aparare colectiva (art. 5). In fine, vor fi importante de urmarit crizele celui de-al doilea razboi rece, mutat in Pacific si focusat pe China, cu doctrina „incetinirii”, o adaptare a vechii doctrine a „containmentului” din primul razboi rece, impotriva fostei URSS.

    Daca-mi este permisa o predictie geopolitica, cred ca ceva asemanator nationalizarii Canalului Suez de catre Egipt va fi in legatura cu Stramtoarea Taiwan si cu China. Prin faptul ca strabate teritoriul national al Chinei, despartind partile sale continentala si insulara, Stramtoarea Taiwan se apropie de caracteristicile Canalului Suez. Datorita acestui lucru, China isi poate institui administratia asupra stramtorii, exclusiv din ratiuni de securitate si aparare, filtrand traficul maritim, cu acces deplin pentru navele civile, dar cu acces restrictionat pentru cele militare, in cazuri de traversari ostile, amenintatore pentru poporul chinez. In acest sens pledeaza si un alt precedent – si precedentul face regula -, cel al stramtorilor Bopsfor si Dardanele, care strabat teritoriul Turciei si asupra carora Ankara exercita drepturi de administrare si control.

    Răspunde

Lasă un răspuns