„Guvernarea Năstase a produs aproape o minune. La finalul lui 2004 mai aveam doar 1161 de copii care nu mergeau la școală”

Intr-o interesanta retrospectiva a ultimilor trei decenii, Sorin Andreiana prezinta, in revista Capital din 1 ianuarie 2023, date comparative despre principalele domenii ale vietii in Romania. Datele sunt preluate, in general, de la Banca Mondiala. Am fost si eu surprins de unele concluzii. Iata, spre exemplu, in domeniul educatiei:

„Acum vă propun să ne îndreptăm atenția spre un domeniu aflat în focusul actualului președinte, Klaus Iohannis: educația. Datele statistice ne arată că am început drumul spre lumea occidentală cu 335.000 de copiii care nu mergeau la școală. Asta se întâmpla în 1993, conform datelor Băncii Mondiale. Numărul acesta a scăzut, iar în 2000 aveam 118.000 copiii care aveau vârsta pentru școlarizare, dar nu erau înscriși în ciclul gimnazial. Guvernarea Năstase a produs aproape o minune. La finalul lui 2004 mai aveam doar 1161 de copii care nu mergeau la școală. Probabil efectul programului ”Cornul și laptele”. După 2004, părinții micuților s-au săturat de corn și lapte și numărul neșcolarizaților a început să crească din nou. În 2018 aveam 135.000 de copii care nu mergeau la școală.

România, Elveția educației

În schimb, ultimele trei decenii ne-au scos la lumină chemarea către studii superioare. Conform Băncii Mondiale, în 1990 aveam doar 8,4% dintre tineri care urmau o facultate. Este vorba despre procentul celor înscriși la facultate din totalul tinerilor cu vârstă de facultate din România. La acest capitol, țara noastră a avut cel mai mare boom din Europa, pe fondul fabricilor de diplome de la universitățile private. După 10 ani de democrație procentul a ajuns la 23,9% și a continuat să crească până în 2009. În acel an, 68,9% dintre tineri au ales să urmeze cursurile unei facultăți. Vă imaginați? Două treimi din tinerii României se cultivau pe băncile unei facultăți. Ar fi trebuit să fim în domeniul educației ce este Elveția în domeniul bancar. Dar era doar o comedie susținută de industria universităților private. Din 2009 numărul tinerilor care merg la facultate a început să scadă. Probabil criza economică din acea perioadă i-a scos din barurile din jurul facultăților și i-a trimis la muncă, iar în 2018 aveam 51% dintre ei care alegeau calea studiilor superioare. Tot e bine, industria diplomelor nu se predă.”

Consecintele involutiei in ceea ce inseamna cifrele de scolarizare sunt usor de intuit…Nu are rost sa scriu mai mult.

7 gânduri despre “„Guvernarea Năstase a produs aproape o minune. La finalul lui 2004 mai aveam doar 1161 de copii care nu mergeau la școală”

  1. La Multi Ani!
    Tarile nu au prieteni ci doar interese. Si oamenii nu? La fel e si intre oameni, cind interesele o cer, fiecare schimba macazul. Sau ne facem ca…e multa ceata in relatiile inter-umane. Probabil are de a face si cu educatia, sau lipsa ei.
    Despre „romantismul” romanesc: da, e adevarat, nu suntem insa singuri printre fraieri. Ucraina si ea a crezut Rusia si a semnat Memorandumul de la Budapesta intorcind armele nucleare Rusiei in timp ce Rusia ii garanta securitatea. Dar, si intre oameni e la fel: cei puternici promit, mint, si deziluzioneaza. Nu stiu daca conceptul de loialitate a fost vreodata implementat cu succes, ori eu nu am exemple. In final, statele sunt si ele expresia noastra, ace am fost noi in stare sa cream. Ca de exemplu „ordinea internationala” (vestica/americana) pe care Putin si Xi vor sa o schimbe prin razboi, pentru ca ei vor sa fie sefi peste ceilalti. Ca atita ne-a dus mintea, atit suntem in stare sa imaginam/proiectam pentru viitorul umanitatii: valuri de conflicte si niste hirtii semnate degeaba, numite pompos Tratate sau Conventii.
    Tocmai am venit si eu din Austria, sa vad si eu Imperiul. Foarte multi romani „protesteaza” prin magazinele din Viena cumparind de la austrieci. Adevarat si ca erau si mai multi vorbitori de rusa pe acolo, si firme ruseshti la vedere, cu preturi pentru oligarhi. Eu mai iobag de prin Toronto nu am accesat decit Zara si ceva concerte faine de altfel. Nu trebuie sa ne suparam pe Mozart pentru ce face Nehammer. Nu au nimic in comun, si nu exista nimic muzical la acest personaj trist de azi. Si ceilalti insa care l-au adus la putere. Austria este o tara conservativa, nationalista, catolica, pe placul multora care viseaza in trecut.
    Dar Imperiul „austriac” nu a disparut. Ei au o bogatie pe care evident nu vor sa o piarda ci sa o multiplice. Cum? Lucrind cu „luminati” lideri politici romani, care si ei, romantici fiind, nu doar ca i-au invitat „Veniti si luati, ca noi va dam ieftin totul!”, dar nici nu au curajul sa reactioneze ferm, cu cap, dar ferm, prin reciprocitate, actului de dusmanie si xenofobie a gastii lui Nehammer fata de Romania si romani. Sigur ca nu trebuie sa dam cu bita in balta, populist, dar, putem, cu finete, si cu mult lubrifiant, sa le-o de dedicam unde ii doare: la bani si alte interese austriece. Noi nu stim sa votam „Nu!”? Cum spunea un intelept in viata, doar cind spui „Nu” esti luat in seama, si eu folosesc des tactica asta, cu folos.
    De ce de atita timp in Romania nu exista o politica bancara care sa favorizeze bancile autohtone? Noi in Canada avem vreo sase banic mari, toate canadiene, si in rest citiva pitici straini. Romania de ce se complace astfel?
    Sigur ca nu e vina lui Nehammer ca noi nu avem respect pentru noi insine. Asta va trebui sa invatam, cu toata durerea pe care ne-au provocat-o.
    A, UE nu e in stare sa-l convinga pe Nehammer si noi inca stam in pozitia „boccelutza”, la picioarele Imparatului? OK, bine UE, dar daca facem totusi ceva afaceri mari cu China, asta va place?
    Croatia ne-a ras fata si la Schengen si la trecerea la EUR. Suntem de risul Europei cu cit am asteptat pe Mos Schengen. Dar vina e la noi in primul rind. 11 ani de stat la mila statelor UE. Inca ne pleaca toti specialistii in strainatate si noi nu suntem in stare sa avem niste politici de salarizare care sa tina oamenii in Romania. Nu-i nimic, se aduc turbanisti.
    Ne dam cu caramida-n piept de cit de europeni suntemi si vestici, dar nimeni nu si-a dat demisia dupa esecul istoric cu Shengen. Ca sa nu intram in „depresie nationala”. Probabil ar trebui sa ne dam cu ea in cap sa ne doara. Mai e cineva responsabil de ceva in Romania? Ei, de aia pleaca romanii si ceilalti ne scuipa seminte in cap. Nu ne respectam intre noi, incepind cu politicienii. Nu avem cuvint. Nu stim sa comunicam puplic. Nu exista incredere intre cetateni si administratie. Nu suntem chiar un popor bun pentru democratie…inca. Sunt ceva progrese, dar evolutia e prea inceata. Nu exita dinamism, si liderii nu stiu sa imprime aceasta directie dinamica spre anumite scopuri, proiecte nationale. Si atunci nu exista interes. E simplu si in acelasi timp teribil de complicat. E nevoie de multa materie cenusie. Ori asteptam pina se fac „politicieni robotzi cu AI”.
    La Multi Ani!
    PS: Am zis ca e suficient sa scriu odata pe an, le adun mai bine. Si nu e nevoie sa imi raspunda nimeni; ar fi chiar mult mai bine pentru ca am destule pe cap sa ma mai enervez si aici cu tot felul de aberatii si propagande si agende. Apreciez asta si va multumesc.

    Apreciază

  2. Draga Trexsr, le cam incurci, prietene, ai aruncat adevarul precum o piatra in balta, dar nu poate ramane acolo, asa cum sugerezi, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Lordul Palmerston, fost prim-ministru englez, a afirmat, destul de imprudent pentru el si suficient pentru altii cat sa-si puna in garda increderea, ca „Anglia nu are prieteni sau aliati permanenti, ci doar interese permanente”. Dar acel personaj, demn de opera lui Tolkien, NU a generalizat la toate statele viziunea Angliei, care a fost unul dintre motoarele Imperiului, dimpotriva a cerut vasalitate perpetua, si NU a extrapolat-o la oameni, pe care i-a tratat ca supusi eterni. Oamenii lucizi si de buna credinta il vor contrazice vesnic, pentru ca pentru ei prietenia si loialitatea sunt luminatoare si inaltatoare, datatoare de SENS.

    Ceea ce tu numesti «romantism» romanesc este de fapt diplomatia unui stat mijlociu, aflat la intersectia unor AXE geopolitice, ca sa nu le mai zic imperii, o diplomatie preventiva, i-as spune, pentru care diplomatia agresiva este nepotrivita in etape nepotrivite. E un comportament flexibil ca al trestiei care nu risca sa se rupa cand bat vanturile, lucru care nu se intampla cu batosenia care se rupe la furtuna. Romania este o tara la fel de mare cat Anglia, ca suprafata (v. 238.397 km² vs 243.610 km²), dar stii de ce economic suntem atat de in urma?! Pentru ca in al doilea razboi mondial am ales GRESIT tabara, in pofida intereselor noastre statale si de credinta, ceea ce a fost o incalcare grosolana a teoremei lui Palmerston, mazilindu-l si surghiunindu-l pe Titulescu, un intelept si vizionar, care spunea ca este mai bine sa fim prieteni cu Rusia decat sa fim dusmani cu Rusia. Daca l-am fi ascultat – si i-am fi putut impune acest lucru lui Carol al II-lea, asa cum i-am impus lui Carol I in WWI – teritoriile istorice romanesti, acum instrainate, ar fi ramas neclintite, cu siguranta, acolo unde le este locul de DREPT, la patria mama.

    Toti suntem nedreptatiti si nemultumiti de starile de lucruri de dupa WWII si CW (Cold War), care intr-adevar sunt acoperite cu hartii numite TRATATE, CONVENTII sau ACT FINAL, semnate conjunctural pentru a ingheta intelegeri sau pacte intre cei mari in dauna celorlalti, unele cu clauze sau aditii secrete, ceea ce le face injuste, contestabile si nedurabile. Dar nu toti le vedem cauza primara, care se cheama ORDINE MONDIALA, care este de dorit sa devina mai buna si mai dreapta, cu schimburi economice libere si echitabile, in toate directiile, fara sanctiuni economice si energetice, care ii imbogatesc pe unii si ii saracesc pe altii, care distorsioneaza piata si economiile nationale, care trebuie sa aiba statele nationale drept reglementatori suverani si garanti unici (nu economie mondiala, un concept globalist care e o medie ce ascunde disparitatile si induce ideea de stat mondial).

    SCHENGEN? Nu este o tema de agenda, nu vom fi niciodata membri, din moment ce noua UE este proiectata pe doua inele concentrice, vom ramane pe al doilea si nu trebuie sa ne para rau, avantajele compensate de libertatea de relationare economica in Est vor fi cu mult mai mari, incomparabile. AUSTRIA? De ce sa o boicotam, cand de fapt bancile si corporatiile lor (energetice, forestiere etc) de la noi sunt un pret cinstit si la reciprocitate cu euro-vesticii, care ne-au dat o umbrela si o haina de vreme rea contra resurse, prin care si noi am contribuit la costurile reunificarii berlineze, asa cum si ei vor contribui la costurile reunificarii noastre. Mai degraba am invata din noul «dualism» vienez, prin care austriecii au trecut de la cel cu ungurii la cel cu rusii, neuitand ca si rusii sunt europeni estici. Interconectarea dintre euro-estici si euro-vestici trebuie sa ramana intacta si pe vecie, ca un nou factor de putere europeana in vremurile actuale si viitoare.

    IMPERIILE? Nu se poate trai fara ele, sunt ANCORE de stabilitate si supravietuire. Importanta este alegerea, sa fim in imperiul BINELUI, al respectului fata de viata si al iubirii de oameni, care conserva si apara identitatea naturala a rasei umane, asa cum a fost ea creata de Dumnezeu, care nu anuleaza ci respecta cultura, traditiile si obiceiurillor de neam si tara, credinta, familia, genul, barbatul, femeia, mama, tata, copilul. E timpul sa terminam cu bocetul si inactiunea, sa incetam din a intra dintr-un cerc vicios in altul, pentru ca acest lucru l-am facut in ultimele decenii, am trecut de la aflarea in treaba (Petre Tuta) la invartirea in jurul cozii (post-revolutie). Pentru a schimba de drum, sa mergem pe calea cea buna, a suveranismului, cresterii si dezvoltarii autodeterminate, nu e nevoie de manifest sau revolutie, ci de lideri PATRIOTI si decizii POPULARE.

    Apreciază

  3. Am incercat sa citesc si eu , ca orice alt bun roman din diaspora, despre „reperele acțiunii diplomatice și consulare a României în anul 2022” pe site-ul MAE. Un material de presa, si nu Raportul complet.

    Desi pricep ca limbajul diplomatic ramine unul sofisticat, el nu trebuie neaparat sa fie si „stufos”, pen’ca un ne-diplomat ca mine ar trebui sa inteleaga in 3 minute despre ce e vorba. Deci, daca te adresezi romanilor, calibreaza-ti comunicarea in functie de audienta.

    Dar am aflat cu mandrie ca principalele „repere” de actiune ale diplomatiei romans s-au desfasurat sub coordonarea Presedintelui si Premierului Romaniei. Ei, bravo, asta am inteles, si fiind crescut in comunism, am inceput sa aplaud si sa scandez instantaneu. Iarba vopsita si portocale de plastic. De „reperele” secundare cine s-a ocupat si cu ce rezultate?

    „…În paginile Raportului, vă prezentăm succint principalele repere ale acțiunii diplomației române din ultimul an, desfășurate sub coordonarea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și sub îndrumarea Prim-ministrului României, domnul Nicolae Ciucă, …”

    Vorba multa, saracia mintii…

    https://mae.ro/node/60656

    Apreciază

  4. Despre esecul istorc al Shengen, dovada a incapacitatii Romaniei de a isi promova interesele nationale, moment ce va ramine in „analele diplomatiei” romaneshti: evident, nu e un „atac” la dl. Aurescu, sau la Presedinte care „coordoneaza” tot ce zboara pe cerul instelat al Patriei. Dl. Presedinte, de exemplu, are pe site-ul Presedentiei o functie de „scrieti Presedintelui”, unde tot romanul isi spune necazul, iar Presedintele, harnic si spornic si omnipotent, le da solutii pe care alte autoritati romane nu sunt in stare. Asta in teorie. Doar ca, in practica, daca ii scrii Presedintelui, nu ai nici o certitudine ca cineva din Administratia Prezidentiala iti va citi mesajul, sau il va trimite le „Delete”, la cosh, pentru ca nu exista nici macar un raspuns automat la adresa email pe care o foloseshti, asa cum se practica in Vestul cu adevarat democratic (bine, si aici totul e relativ la ora asta). Eu, de exemplu, am scris MAE al Olandei despre subiectul Shengen, din proprie initiativa „romantica”, si un functionar al statului olandez mi-a rapuns foarte politicos, succint, si pozitiv.
    Ca sa nu mai povestim ca o tara ca Estonia, a facut intr-un an cu digitalizarea completa a relatiei cetateanului cu statul, ce nu a facut inca Romania din 1989 incoace.
    Sincer, imi e rusine ca roman, sa fiu ultimul la mai toate bune, si primul la mai toate rele. Da, frumusetile Patriei, da, castelele inaintasilor, dar azi, ce e cu tara asta presupus europeana? Emisiunile de stiri despre ce se intimpla in Romania te ingrozesc: gunoaie aruncate peste tot fara urmari, poluare masiva, aer irespirabil in Bucuresti si alte localitati sufocate de masini proaste, accidente stupide facute de oameni stupizi, beti sau drogati (uimeste numarul!), oameni necivilizati, oameni ne-educati, multa prostie colectiva. Alesi fara calitati de lideri. Primari incapabili. Procese admnistrative bizantine. Am ris cu un ochi si am plins cu celalalt cind am auzit de „legea eliminarii dosarului cu sina”, si cred ca si Nehammer a avut o zi mai buna. Nu stim sa facem legi bune, ca sa nu le mai modificam des! Ne „da” UE bani, dar noi ii pierdem pentru ca nu stim sa ii accesam. Transporturile noastre feroviare sunt de pe vremea lui Ceashca, si nu e clar inca cind vom avea si noi cale rulanta pe care trenurile sa mearga cu o viteza mai mare de 50km/h. Noi inca suntem in epoca de piatra cu transporturile feroviare, iar cu cele aeriene suntem in….aer!

    Apreciază

  5. Gata cu promisiunile!
    Poporul e obosit deja.
    Lucrurile sunt la fel,
    Dragul meu președinte!
     
    Cu siguranță nu suntem noi aceia,
    care pretindem cât mai mult.
    Dar voi mâncați carnea
    Iar nouă ne lăsați oasele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.