Inainte de 1989, raspunsul (cel putin cel oficial) ar fi fost: partidul comunist roman. Era rezultatul unui anumit tip de educatie din scoala, dar si de mesajul public general. Erau putini cei care cunosteau detalii. Imi aduc aminte de o dezbate, la ADIRI, prin anii ’80, la care a participat Corneliu Coposu si unde a povestit despre unul dintre proiectele de actiune – cel din 26 august 1944 si de armele pe care le avea depozitate in podul casei unde locuia. E adevarat, dupa acea dezbatere, activitatea Asociatiei a fost suspendata o vreme iar directorul ADIRI, Nicolas Fotino, a fost „trimis” la pensie.
O sursa importanta pentru a intelege cum s-au intamplat lucrurile in august 1944 o reprezinta documentele din acea perioada din arhivele serviciilor de informatii din Romania dar si declaratiile unora din ofiterii acestora, in anchetele care au urmat.
Situatia militara pe frontul din est a armatei germane, in acea perioada, era foarte dificila. In plus, se desfasurau nenumarate negocieri pentru incheierea unui armistitiu. Pe de alta parte, sovieticii incercau sa activeze diverse forte de „partizani” pe teritoriul romanesc. Important a fost faptul ca, la 20 decembrie, Berlinul a retras, in Ardeal, aproximativ 200000 de soldati din Moldova si Muntenia. In felul acesta, riscul de reactie in cazul unei actiuni militare la Bucuresti scadea, nemtii mai avand sub 100000 de soldati in Romania.
In aceste conditii, atat Ion Antonescu cat si Mihai Antonescu fusesera de acord cu armistitiul dar ei voiau sa faca parte din noul guvern, ceea ce Regele Mihai – firesc – nu a acceptat. De altfel, Mihai Antonescu, la 22 august, i-a propus lui Ion Antonescu sa fuga din tara, impreuna, in Spania. Avionul era pregatit si aveau la dispozitie 3 milioane de franci elvetieni. Ion Antonescu a refuzat.
Operatiunea militara a fost tinuta in secret de catre Rege si de anturajul sau militar. Nici liderii partidelor politice nu cunosteau detaliile. Planificarea militara a fost realizata de 3 ofiteri de la Marele Stat Major – Gheorghe Zamfirescu, Pantelimon Comisel si Valeriu Selescu. Ei au reusit amanarea trimiterii pe frontul din Moldova a celor 29 de divizii de recruti, au transmis la Palat dispozitivul trupelor germane in Romania, au blocat deconspirarea datelor la nivelul serviciului lui Eugen Cristescu, prin utilizarea adjunctului sau, Traian Borcescu, au tinut legatura cu anumiti generali din armata, pe care se putea conta (Declaratia lui Gheorghe Zamfirescu, seful sectiei I, Marele Stat Major, „Contributii anonime la actul de la 23 August 1944”, semnata la 21 martie 1945). Este posibil ca, in aceasta operatiune, regele Mihai sa fi fost ghidat si de ofiteri britanici de la Intelligence Service si americani de la Office of Strategic Services (in cazul americanilor, numele de cod era Hammerhead).
In ceea ce priveste rolul comunistilor la 23 August, trebuie tinut seama de faptul ca, la acel moment, se confruntau comunistii „nationali” (Gheorghiu-Dej, Patrascanu, etc.) si comunistii „internationalisti”, care veneau de la Moscova si ar ar fi trebuit sa preia puterea si apoi sa o transfere sovieticilor. Asa, Palatul Regal i-a transformat pe sovietici in simpli spectatori si a jucat inteligent, legitimandu-i pe comunistii locali in dauna grupului comunist pregatit de Stalin, la Moscova. Evident ca sovieticii nu au fost de acord cu operatiunea de la 23 August. Ei ar fi dorit, in prealabil, ocuparea militara a Romaniei. Asa se explica sicanele pe care i le-au facut lui Patrascanu, la semnarea armistitiului, la Moscova. Ajuns in URSS la 4 septembrie, Stalin refuza sa-l primeasca si doar in 12 septembrie, a putut fi semnat armistitiul. Alaturi de Regele Mihai, Patrascanu era considerat vinovat pentru Actul de la 23 August.
De ce a fost ales Lucretiu Patrascanu ca partener in aceasta operatie de catre Regele Mihai si anturajul sau? Sunt numeroase explicatii. Unii au subliniat ca era filoenglez, ca „lucrase” cu Siguranta (?), ca avea contacte in zona militara. El sprijinit planul Casei Regale de a devansa operatiune militara in 23 august, in loc de 26 august – cum era planul conceput de Gheorghiu-Dej, care „evadase” inca din iunie fara ca sovieticii sa stie si care a ajuns in Bucuresti in 26 august. Ce s-a intamplat mai tarziu cu Patrascanu, se stie.
Multe din aceste detalii le-am preluat din cercetarea de arhive realizata de Sorin Aparaschivei, si publicata in volumul remarcabil „Serviciul britanic de informatii in Romania ((1916-1950)”.
Multi nici acum nu stiu
Ciudat animal si istoria asta, trebuie sa astepti pana maine sa afli ce s-a intamplat ieri. Inca o data, Ion Antonescu a dovedit un caracter rar intalnit la lideri politici. Poate si in privinta lui viitorul va aduce necesara restituire.
Domnule Adrian Nastase așteptam de mult sa ne faceți adevarata prezentare a evenimentelor din Decembrie 1989. Știm ca aveți acces la adevăr, dar ca și alții probabil ca ați avea multe de pierdut (familia, viața) dacă o faceți.
Câteva precizări, utile – sper – discuției. Momentul C. Coposu la ADIRI – urmat de o anchetă și destituirea lui N. Fotino din funcția de director – s-a consumat in noiembrie 1981. Detalii in Fl. Constantiniu, De la Răutu și Roller la Musat și Ardeleanu (Buc., Ed. Enciclopedică, 2007, p. 488). Apoi, teza după care planul actului de la 23 august 1944 (de fapt, lovitura contra mareșalului Ion Antonescu și a guvernului său fusese prevăzută pentru 26 august!), in varianta PCdR, ar fi fost conceput de Gh. Gheorghiu-Dej are – în absența unor multiple probe documentare irefutabile – un neajuns major: ea a fost „lansată”, după moartea lui Dej (cel pe care se aștepta să-i succeadă că prim-secretar al PMR…), de către Gheorghe Apostol (despre care, în lucrarea citată de dvs., Sorin Aparaschivei îl arată a fi fost „unul dintre promoscovitii inițiați în activitatea din ilegalitate a PCR”, p. 231). In fine, Armistițiul de la Moscova a fost semnat nu pe 4, ci pe 12 septembrie 1944 (așa este datat, chit că semnăturile oficiale pe document – unii îl caracterizează, nu fara temei, drept un veritabil diktat sovietic – s-au pus, de fapt, după miezul nopții, în 13 septembrie). Și apropo: intrigat de condițiile dure stipulate în acest document în privința României, L. Pătrășcanu l-a întrebat pe V. M. Molotov de ce Moscova nu e la fel de receptivă cu noua putere de la București în raport cu condițiile oferite lui Antonescu, înainte de 23 august. Ministrul sovietic de externe a replicat, șocant: „Voi (PCdR, n. n.) nu reprezentați pe nimeni”. Sau, după o alta versiune, încă și mai dură: „Pentru că Antonescu reprezenta poporul român, iar dv. (reprezentați) o aventura”. QED!
Multumesc pentru precizari!
Și eu vă mulțumesc, în primul rând pentru tot ceea ce face FET, cu nobila consecventa, pentru mediul istoriografic national. Iar azi, la onomastica, va urez La multi ani!
La multi ani de onomastica, d-le prim- ministru!
La multi ani! Nu stiu de ce ati abordat subiectul in cauza ieri, un lucru-i cert, cand privesti doar spre trecut, am invatat ca totul risca sa devina istorie in detrimentul unei zile de maine, spre a-i dvs si ai celorlalti participanti la aceasta discutie, stranepoti.
Un om trebuie sa aiba in vedere doar cum sa faca ziua de maine mai buna, pentru toti, chiar si pentru ciupercile care-si privesc incapabile piciorul celuilalt neantelegand cat de frumos si bine ar fi sa se aseze si sa gandeasca ca o zi ca sa fie frumoasa nu este necesar decat ca unul din doi, oameni incremeniti in mustrarile lor de constiinta, sa priveasca inainte cu nadejde.
La multi ani si cu ocazia zilei de nastere. Sfanta Evanghelie de duminica ne invata si ne ajuta sa intelegem cum s-au nascut proverbele si cum ar trebui sa pricepem sa facem lucrurile ca nu cumva istoria sa devina istorie, si nu o zi frumoasa si plina de nadejde.
@stanutul: Nu e vorba, cum greșit credeți de… ziua de naștere (22 iunie) a celui mai performant prim-mistru român post-decembrist, ci de onomastica sa (Sf. Adrian, prăznuită azi, 26 august).
Ca intotdeauna „castigatorul ia totul”, respectiv comunistii care si-au arogat victoria Insurectiei armate de la 23 august ’44. Adevarul este altul, trebuie cunoscut de toata lumea mai ales de cei tineri si este extrem de binevenit acest subiect. In privinta lui Ion Antonescu, a fost un conducator care a stat in picioare indiferent de conjunctura, de altfel a platit cu pretul vietii pentru abordarea faptelor si comportamentul sau in fata invingatorilor.
@Anonimul. Cu tot respectul: 1) nu a fost nicio „insurecție armata”, „inițiată și condusă de PCdR”, teza propagandistică demult infirmată și abandonată, ci o lovitură de stat la care, da, și comuniștii români au contribuit; 2) mareșalul (ultimul din istoria noastră) nu e singurul care a stat in picioare și a plătit etc., etc. El s-a înscris într-o galerie româneasca de
conducători de stat pentru care Țara și Neamul au reprezentat totul, închinându-le totul, inclusiv viața proprie. Demantelarea lor (interesata, comandata, programată etc.) din istoria și, implicit, din conștiința nationala este – vorba veche și inteleapta! – mai mult decât o crimă, este o mare eroare.
Despre Ucraina şi terorismul politic individual
Mârşava asasinare a Dariei Dughina este doar cel mai mediatizat exemplu al metodelor teroriste prin care Ucraina îi elimină pe civilii consideraţi adversari. Semnificatif, imediat după tragedia uciderii fiicei lui Dughin, a mai fost omorât încă un primar din teritoriile ucrainiene ocupate de ruşi.
Acest mod sistematic de a aduce războiul împotriva unor civili denotă încă o dată extremismul care a pus stăpânire pe Ucraina încă din 2014.
Multumim !
xa d intotdeauna, castigatorul este cel care se bucura cu ce a ramas in urma confruntarii dintre cei care isi doresc totul si care cel mai adesea raman fara nimic insa nu asta fiind tragedia ci ca de cele mai multe ori pierde toata lumea. Castigator fiind acela in sensul de a fi binecuvantat cu bucuria de a putea sa mai fi reparat cate ceva in urma distrugerii celor care vor totul. Insa de cele mai multe ori, lipsurile provocate in urma unor astfel de distrugeri se perpetueaza sub forma re nasterii altor monstri care isi doresc totul….
zi de nastere este si ziua in care cineva se roaga pentru noi, mai clar atunci cand noi insine ne rugam pentru cineva pe care il simtim ca este pe cale sa se inece la mal.
23 August! Oarece nelămuriri! ( cancanuri la marginea istoriei sau, altfel spus, ”broderii!!!” 1.Nu vi se pare cam prea simplistă ”povestea” cu avionul și francii elvețieni? Știa MI6 și nu știa KGB? Ar fi umplut toate ziarele cu isprava aiasta, cel puțin la Tribunalul auto-denumit al poporului! 2. De unde până unde implicarea lui Mihai I într-o pertractare cu antoneștii privind o propunere de alcătuire a noului guvern?!!
3. Nu credeți că este infinit mai important pentru școlerii de după ’89 , cărora li s-a prezentat o istorie la fel de ”coafată” ca și aceea prezentată înainte de ’89 ? Nu credeți că ar fi fost infinit mai util să prezentați CONSISTENT, ARGUMENTAT și CONVINGĂTOR importanța MILITARĂ a lui 23 August, acțiune săvârșită sub directa conducere și cu directul risc al lui
MIHAI I? Povestea cu acești ”dacă și cu parcă” este o inițiativă(?) (ne)voită de a mai discredita odată în plus pe români și inițiativele lor istorice. Cel puțin 23 August este recunoscut ca având consecințe imediate asupra încheierii războiului! Sunt multe, îndrăznesc să susțin că sunt chiar foarte multe, momente în care prostia și jigodismul unor politruci români(?!), în concret trădători de țară și de neam, au anihilat posibilitățile de afirmare mondială a României!! Doriți o dezbatere argumentată- voiesc și putem să o începem: ilincamircea@yahoo.com