Guest post: Andrei Marga – „La braț cu Mussolini, Hitler & Company?”

 

„După treizeci de ani tocmai unii care se pretind instruiți nu-și dau seama că poți să ai o opțiune sau alta, dar dacă adevărul nu contează, nu iese mare lucru. Unde nu este capacitatea adevărului nu există șansa asanării.

Îmi spun părerea fiindcă nu-mi convine ca cineva care încalcă țâfnos legi și reguli și induce abrutizarea în jur să ne ia drept fraieri. Mai ales acum, când orice om cu simțuri treze observă noua impostură de la vârful statului român, ce amenință bruma de civism și democrație adunată. O semnalează, har Domnului, și publicații internaționale, în care caracterizările sunt „diletant”, „promisiuni neținute”, „pasivitate”, „avere din surse nelămurite”, „influențe ale Securității”, „statism sau lipsă de idei în politica externă”. Îmi spun părerea căci în acest caz nu este politică, așa cum o înțelege lumea civilizată, nici democrația de care este nevoie pentru a fi oameni, iar Europa este cu totul altceva decât clamează limitații ei „avocați” de azi.

Poți să nu cunoști nemijlocit persoane aflate în discuția publică. Faptul nu justifică indiferența față de împrejurarea că tot felul de neisprăviți din garda „prezidențială” vorbesc golănește despre alții. Dar dacă acești neisprăviți ar fi puși la un examen obișnuit? dacă li s-ar scruta îndeaproape pregătirea? dacă li s-ar demasca suportul? Mă tem că ar ieși mult sub cei pe care îi calomniază!

În definitiv, dacă este vorba de deșteptăciune, și garda și gardatul nu sunt decât niște absolvenți oarecari (ca să rămânem eleganți!). Atât de oarecari încât un inginer de Petrol și Gaze, angajat de OMW, nu are cum să fie sub nivelul unui suplinitor de școală generală sau al trompeților isterizați. Dacă tot suntem la acest subiect, ar fi de întrebat de ce, la noi, absolvenți efectiv valoroși și devotați cauzelor publice rămân în umbră, în favoarea neisprăviților?

Dacă s-ar scrie istoria documentată în arhive a ultimilor cincizeci de ani ai țării, s-ar lămuri cam totul! Plec însă de la falsurile proeminente (ce se înmulțesc cu fiece zi!) din perorațiile președintelui, cu vădita ignoranță și prostul gust din spatele lor.

De-a lungul anilor, am votat cu partide ce anunțau reforme adânci de schimbare democratică și în direcția democrației. Faptul nu mă împiedică, însă, să spun, privind lucid și responsabil, că la ora actuală nu psd-ul este problema României. Acest partid, indispensabil în democrația actuală precum creștin-democrația, liberalismul luminat sau ecologismul serios, a făcut greșeli lăsându-se cotropit de noua Securitate și neștiind să-și prezinte deciziile și să se apere.

Problema României actuale este însă alta, anume, încercarea unor parveniți care au apucat la iataganul noii Securități și al „justiției” de a distruge pluralismul politic, atât de greu cucerit în această țară. În fapt – iar timpul va dovedi cu prisosință – actualul președinte nu este soluția pentru România, ci parte a problemei în care ea se  afundă și care va costa, din nefericire, mai mult decât încă cinci ani pierduți.

Primul fals se referă la starea țării. Sunt un critic constant al situației, iar intervențiile mele publice, sub semnătură, de a lungul deceniilor, sunt proba. Dar o persoană integră, care nu acceptă minciuna, nu are cum să nu vadă  creșterea economică, ameliorarea veniturilor, efortul de normalizare a unei justiții, rămase ca la nimeni, și încercarea de a lua în regie publică resursele, din ultimii trei ani. În orice țară aflată în situația României, decidenții responsabili ar angaja asemenea obiective. Nu de dragul cuiva, ci pentru a scoate din crize această țară! De aceea, spus direct, președintele bate câmpii profund incult și vinovat cu „lupta psd-ului contra românilor”. Iar când nu ai făcut ceva pentru români, s-ar cuveni decență!

În plus, obsesia eliminării PSD-ului (temperată deunăzi de  inepția că oamenii pot vota PSD-ul, dar politicienii săi să nu mai aibă funcții – ca și cum poți fi legitimat democratic, dar nu contează!) are un antecedent jenant. Nu altul decât Hitler ataca la fel de agresiv social-democrații, punând întrebarea dacă nu cumva sunt „conduși de evrei” și acuza în principal republica de la Weimar, „trădarea clasei muncitoare”, „sistemul corupt”, fără să se sinchisească de argumente (Thomas Childers, The Third Reich. A History of Nazi Germany, Simon & Schuster, New York, 2018). Președintele de azi al României procedează aidoma: el îi atacă pe social-democrați, desigur nu pentru că i-ar călăuzi evreii (chiar dacă „niște evrei” îl deranjează și pe el!), ci pentru că sunt conduși de oameni care i-au observat nepriceperea, pe care  îi acuză că au realizat ceea ce au realizat fără el, că și-ar fi „ trădat electoratul propriu” și ar fi „corupți”. Nu numai că cineva corupt strigă „corupții”, dar președintele nu a putut prezenta vreun argument pentru atacurile sale suburbane. Schema este aceeași cu a Führer-ului. Nu se cunosc oare consecințele ei dezastruoase?

Președintele face cal de bătaie din “statul de drept“. Nu mai insist asupra faptului că nu cunoaște noțiunile. Nici că nu pricepe Constituția, cum s-a dovedit abundent.

Românii au defecte, ca orice altă națiune, dar este jignitor să spui că nu vor „stat de drept”. Nimeni nu a exprimat în România recentă așa ceva! Ceea ce nu intră în înțelegerea vizibil mărginită a președintelui este „statul de drept democratic”, prevăzut explicit de Constituția pe care a jurat. Nu intră nici faptul că milioane de cetățeni, mulți incomparabil mai pregătiți decât el, au pus umărul în trei decenii la a democratiza și moderniza această țară. De fapt, sub perorația „statului de drept” în România de azi inși lipsiți de cunoștințe și de realizări ascund o voință de parvenire fără merite, invocând o idee pe care nimeni nu o contestă.

Mai este un aspect. Pe bună dreptate, observându-se încălcarea legii fundamentale la numirile de șefi – în procuratură, înalta curte, servicii secrete – și abuzurile acestora, Parlamentul României a încercat, prea timid, cred eu, revenirea la Constituție prin legi adecvate. Nu există, de fapt, nicăieri în Europa abuzul numirilor și nici abuzuri ale celor numiți, precum în România actuală. Nicăieri nu s-au semnat protocoale de „cooperare” între judecători, procurori și serviciile secrete –  embleme ale unui fel condamnat de istorie de a face justiție, pe care președintele îl apără. Ca să dăm doar un exemplu! Retezarea, de fapt nici măcar suficientă, de către Parlament a șanselor de abuz, președintele actual a resimțit-o ca frustrare, încât convertește o ură personală în problemă de stat. Un caracter civic și un democrat proceda cu totul altfel – aplica civismul și democrația. Dar de unde acestea?

Nu mă interesează cine pe cine iubește. Dar de ce vrea, totuși, președintele păstrarea legilor justiției care favorizează abuzurile? Îi este frică de o justiție eliberată și independentă? Pesemne că are motive, căci într-un stat efectiv de drept faptele sale îl trimiteau de mult acasă, de tot!

„Direcția proeuropeană” a țării este o temă pe care actualul președinte o pricepe și mai puțin – vezi clișeele sale vetuste, în vreme ce trenul european a ajuns demult în altă gară! El se străduiește să treacă altceva decât este. Să discutăm cum vedea reformele proeuropene, când trebuiau făcute? Să-i amintim cine a făcut din Sibiu oraș cultural european, pe când el era anonim? Să-i amintim cum a reacționat la preluarea temei holocaustului în manuale? Să-i amintim alte fapte?

Nu există forțe semnificative care ar vrea să întoarcă România din drumul proeuropean. Din nou jignitor pentru cetățeni, președintele induce naivii în eroare cu gogoși, în loc să concretizeze apartenența europeană în viețile românilor și să facă atractivă Uniunea Europeană de azi. El nu a realizat nici măcar ce a promis. Firește, nicăieri oamenii  nu stau la nesfârșit smirnă în fața mediocrității decidenților, încât opțiunile lor se pot schimba.

Aceste falsuri și meschinării, și multe altele, vin din diletantism, din lipsa culturii civice și politice și, probabil, din anturajul de neisprăviți care, nefiind în stare de cariere pe merit, aplaudă erori și așteaptă funcții. Ele vin direct din două surse tot mai evidente: înțelegerea rudimentară a politicii – la orice analiză, una dintre cele mai rudimentare din România din anii treizeci încoace – și alimentarea din tezele acelor ani.

Nu facem aici istoria înțelegerii politicii. S-a cedat tot timpul în raport cu selectarea meritocratică a oamenilor, însă este de spus, totuși, că cedarea a devenit în România de astăzi sistem. De aceea, nici o personalitate veritabilă a vieții românești nu se află azi la decizii majore. „Inșii mai slabi”, ca să reiau formula lui Thomas Mann, sunt instalați pe căi necurate să hotărască soarta oamenilor.

Politica nu se confundă, cum crede președintele, cu abilitățile măsluirii alegerilor, ale păcălirii cu referendumuri ce măresc opresiunea, nici cu dărâmarea guvernului în Parlament prin uneltiri securiste. Politica este cu totul altceva – ea presupune analiză, identificare cu dificultățile trăite de cetățeni, proiectarea de soluții și bătălie pentru a convinge argumentativ.

În 2010, eram izbit de recursul regimului din România la teze ale lui Goebbels și Mussolini și am publicat articolul „Revenirea carpatică a lui Goebbels și Mussolini?”( vezi Andrei Marga, România actuală. O diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011). Apoi s-au petrecut multe lucruri. Între altele, la investirea mea ca ministru de externe, în 2012, Traian Băsescu a refuzat să dea mâna, spunând „nu dau mâna cu cineva care m-a comparat cu Mussolini”. La care i-am răspuns, desigur, pe loc: „nici vorbă de comparație, Mussolini era citit și, între altele, jurnalistul care a introdus pragmatismul lui William James în Italia”. Nu-l comparasem, dar semnalasem că la Carpați se reiau teze ale anilor treizeci.

Între timp, argumentele aduse în 2010 nu numai că nu s-au tocit. Astăzi, paleta la care trimit decizii de la Cotroceni este mai extinsă. Acum și Carl Schmitt, nu doar Goebbels, Mussolini, sunt în fundal, iar Hitler a fost adus, stupefiant, mai în față. Nu este de mirare: suntem tot în regimul de după 2004, devenit și mai anacronic. Iată câteva ilustrări.

„Cine nu este cu noi este de <stânga>” și ar trebui făcut ceva cu el – spuneau propagandiști de acum zece ani. Grobieni  în funcții sunt și azi , chiar  sfetnici. Ca democrat, nu poți să nu fii izbit de apelul președintelui actual la  clișeul anilor treizeci: social-democrații sunt diavolul. Și de aspirația lui nu de a-i învinge în competiția soluțiilor, prin alegeri curate, ci de a-i „distruge”.

„Rezultatul alegerilor nu cerea cu adevărat dictatura partidului naţional‑socialist, ci coresponsabilitatea sa” – s-a spus relativ la alegerile din Germania anului 1932 (Ernst Nolte, Die faschistische Bewegungen, DTV, München, 1966, p. 396). Nu cumva alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale din ultimul deceniu și jumătate, prin rezultatul lor formal, îndemnau și în România la pluralism? Oricum la altceva decât la autoritarismul  incult, ale cărui efecte se văd în lipsurile și suferințele din România actuală, și la încropirea de guverne în pofida alegerilor parlamentare.

Nu ar fi cazul, cum recomanda un fost ministru al regimului, ca președintele să ia în seamă cultura germană? Aș spune,  măcar de la Goethe, trecând prin Heinrich Böll, la  Günter Grass sau Enzensberger? Nu ar fi cazul să învețe din extraordinara tradiție democratică a Germaniei postbelice, care a și propulsat-o în avanscenă? Nu ar fi cazul să știe  că alegerile prefabricate  nu sunt măsură nici a adevărului și nici a valorii? Că în viață contează performanțele, dar împreună cu calea pe care s-au obținut? Că poți câștiga alegeri cu cetățeni parte dezinformați, parte manevrați, dar nu se ajunge departe?

Sub Mussolini, în 1923‑31, s-au redus salariile şi prestațiile sociale și au slăbit sindicatele. Toate acestea plecând de la interpretarea pur propagandistică  a situației dificile: „responsabilitatea acesteia era atribuită salariilor prea ridicate şi bugetelor dezechilibrate” (Karl Polanyi, Le Grand Transformation, Gallimard, Paris, 1982, p. 312). De la Cotroceni, avem altceva decât propagandă  străină de economie? Avem vreo abordare competentă?

Regimul lui Mussolini stimula crearea de dosare neverificate pentru a ţine în şah persoanele (Salvatore Lupo, Le fascisme italien. La politique dans un régime totalitaire, Flammarion, Paris, 2003, p. 360). Nu suntem tot în plină dosariadă? Nu cumva aceasta înflorește sub actualul președinte? Destul să deschidem ochii și avem răspunsul!

Deviza lui Mussolini era “nominalizează și discredintează, că lasă urme!”. Apoi, acesta își ataca rivalii fără contenire în formule fixe: Turati era „detestabil”, Giolitti, „nedemn de încredere” – ”într‑un amestec de ură personală și polemică ideologică” (p.43) Este oare altceva când președintele actual vrea câștigarea alegerilor nu cu merite, nu cu soluții mai bune, ci cu stigmatizări precum „penali”, mai nou “incapabili” sau “autori de eșecuri”?

Preocuparea lui Mussolini era schimbarea compoziției Parlamentului printr‑un alt sistem de vot (Piere Milza, Serge Berstein, Le fascisme italien 1919-1945, Seuil, Paris, 1980, p. 141). Nu de la Cotroceniul actual  vine obsesia ca unii concetățeni să fie împiedicați să îndeplinescă roluri publice?  Nu au fost înlăturați pe parcurs, cu mijloace demne de regimuri retrograde, posibili concurenți? Nu se laudă  președintele cu aducerea la vot și a celor care trec rar prin țară, dar pot fi mai ușor manipulați?  Nu vrea obstinat „guvernul meu” și nu guvernul țării?

„Religia este insesizabilă, ca şi ceața” – îi spunea Mussolini lui Hans Frank, în 1935, ca şi cum realitate are doar ce ține de forță. Să observăm că a doua zi după ce, în catedrala Mântuirii Neamului din București, Papa Francisc a vorbit de „frate” și de „amăgirile puterii”, s-a trecut la atacarea „fraților”, chiar de către cei care se flatau că l-au adus pe papa.

Carl Schmitt a teoretizat „mișcarea” de pe străzile orașelor în vederea reorganizării sub “Führer” (Carl Schmitt, Über die drei Arten des rechtswissenschaftlichen Denkens, Hanseatische Verlagsanstalt, Hamburg, 1934). „Mișcarea” ar fi creatoare de drept. La noi, de ani buni nu se vede la Cotroceni vreo preocupare pentru democratizare. Este evident, însă, efortul de folosire a “mișcării” pentru a bloca legiferarea, în dauna conlucrării în interes public cu partidele și forțele organizate. Actualul spectru politic, cu uneltirile iresponsabile din spatele său, care împiedică de fapt România să evolueze, este fructul acestui efort păgubos.

Precum Carl Schmitt (Politische Theologie…, Duncker & Humblot, Berlin, 1925, p.11), președintele actual exaltă statul de drept în dauna drepturilor – care sunt luate ca o noțiune oarecare. Simptomatic,  șefa sa a Înaltei Curți de Justiție și Casație nu ezita să spună că “România s-a  grăbit să semneze convenția drepturilor omului”! După ce un ministru al justiției, tot de extracție „prezidențială”, declara că „drepturile omului sunt un lux”!

Președintele actual a reluat fățiș înțelegerea primitivă a politicii ca „distincție între amic și inamic”.  Adică, în forma delimitării inamicului și a lovirii lui necondiționate, nu ca o competiție argumentativă în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață, nu ca organizare pricepută, nu ca dezvoltare. Cine cunoaște istoria anilor treizeci știe că alunecarea în dictaturi a luat viteză cu acest concept al politicii (Carl Schmitt, Der Begriff des Politischen, Duncker & Humblot, Berlin, 1932). Doar că cei care aplică acum conceptul, au o certitudine: dacă îți lovești cu hotărâre rivalul, devii sigur. Iar loviturile se văd în România actuală în reluarea absurdă de procese politice și în obstinația distrugerii rivalilor.

Multe habitudini din registrul sumbru al anilor treizeci revin astăzi în limbajul de la Cotroceni. Taxarea rivalilor ca “toxici” are antecedente în limbajul lui Hitler, ca și formula „ciuma roșie”, iar acuzarea de „afaceri” rău famate este chiar de la Führer. Invocarea moralismului pentru a acoperi propria lipsă de morală are aceeași sursă.

Nu mai vorbim de jocul cu „moartea” adversarilor pe rețelele de socializare. Agitarea „pericolului din Răsărit, poate chiar asiatic”, specularea vulgară a „conflictului arabo-evreiesc” vin, oricât s-ar nega, din limbajul anilor treizeci. Președintele nu a respins penibilitățile care au înflorit în ograda lui.

Goebbels i-a aranjat lui Hitler filmarea la mormântul lui Nietzsche, la Weimar. Se poate bănui motivul. Cu ceva timp în urmă președintele a vrut să pună în folos propriu aniversarea a trei decenii de la Revoluția din 1989. Nu conta că nu se știe cu ce se ocupa el în decembrie 1989, că nu a inițiat vreo reformă de despărțire de regimul comunist. Nu conta că a acceptat ca procurorul său general să interpreteze înlăturarea  acelui regim ca lovitură de stat. A fost nevoie ca foști deținuți politici să-i atragă atenția că celebrarea lui decembrie 1989 în folosul  unei persoane este cel puțin samavolnică.

Tot Goebbels recomanda stăruitor ca în politică să nu se recurgă la argumente. Dacă o propagandă caută argumente, eșuează – spunea sinistrul trompet (Peter Longerich, Goebbels. A Biography, Random House, New York, 2015, p.79). „Stilul” era cel ce conta, nu adevărul. Nu suntem tot acolo? Nu vedem azi cum își susține președintele aberațiile – vorbind ca în fața unor  școlari, fără să ofere vreun argument? Nu vedem necopții care i le preiau?

Nu mai este de glumit cu asemenea apucături. Grav destul, în România de azi nu se mai fac schimbări democratice. Controlul parlamentar al funcțiilor, ghidat de adevăr onest și rigoare juridică, nu mai există. Alegerile europarlamentare, cu amestecul lor de mistificări și numărare militarizată a voturilor, nu au echivalent pe continent. Referendumul pe o întrebare în care și președintele se încurca, nu numai că era destinat strângerii șurubului, dar era ca și cum întrebi dacă să fie apă curată și apoi pui apa în vânzare pentru cei aleși. Alegerile prezidențiale sunt, după trei ani consumați cu opinteli „prezidențiale” pentru meschinul „al doilea mandat”, în aceleași coordonate de prostire cu vorbe și de manipulări ce vor crea handicapuri acestei țări. În premieră nefastă, nici o dezbatere pe probleme ale societății românești sau Europei nu s-a acceptat.

După primul mandat se poate spune, cu probe pe masă, că președintele nu are cum să rezolve vreo problemă vitală a acestei țări. El își poate pune, cum se vede că aspiră, colanul, dar aceasta nu asigură dezvoltare. Combinația de nepricepere, neoliberalism securist și autoritarism de cireadă, pe care o reprezintă, va fi ocazie de împotmolire.

Ca cetățeni, ar trebui să punem întrebări. Dacă tot îi socotești pe români nepregătiți să joace un rol în Europa, de ce vrei să stai în capul lor? Dacă tot recurgi la teze, clișee și năravuri compromise, de ce nu ar fi suficient ca președinte un robot, căruia să i se șoptească ce are de declarat? Ar costa mai puțin”.

 

 

 

19 gânduri despre “Guest post: Andrei Marga – „La braț cu Mussolini, Hitler & Company?”

  1. Frați români, nu mai votați
    Pe acel ce cu nesaț,
    Și-a-mplinit orice nevoi
    Ușurându-se pe voi!
    Votați un român-sadea,
    Nu pe-alesul altora!
    Votați un român-român
    Să simțiți a fi stăpâni
    Pe traiul și gândul vostru,
    Nu să fiți luați „de-a prostu”!

    Apreciază

  2. Ma tot întreb de ce mult prea luminițele minți care denigrează permanent motivat Sinai puțin motivat numai i anumită parte a spațiului politic au bunul simt sa citească acest articol care la un moment dat citând un propagandist german zicea ceva de genul ca propaganda bazată pe argumente este o prostie.Acum înțeleg mai bine modu in care sunt promovate nonvalorile.

    Apreciază

  3. Este un articol pe care nu-mi permit sa-l comentez pentru faptul ca este scris cu multa atentie la cele ce se intampla in politica recenta, a bataliei “prezidentialelor”, este scris de dl. Andrei Marga. Articolul este scris cu multa profunzime, atentie la gesturi si afirmatii aparent marunte, cu observarea tuturor aspectelor de azi in consonanta cu cele de ieri, din trecutul nu prea indepartat si mi-am permis sa recomand cu caldura articolul tuturor cunostinlelor din virtual si nu numai.
    Dl. Andrei Marga ramane un reper al zilelor noastre un intelectual, profesor universitar de mare calibru a mai multor universitati europene, rector, politician de varf ai ultimilor ani.

    Apreciază

  4. Articolul e bun dar, nu ma convinge si spun de ce, punand o intrebare: PSD-ul are multi membrii cu carte, culti, educati si buni profesionisti si nu stiu de ce nu si-a ales un alt candidat pt. prezidentiale? Aici, acum, alegem un CAP pt. Romania nu pt. PSD iar d-na Dancila, cu tot respectul, nu e potrivita si nu ne poate reprezenta in strainatate. Are in spate multe persoane care o ghideaza si care, nu-i fac bine nici ei si nici Romaniei. Daca ajungea Barna in turul al doilea, cu siguranta castiga alegerile dar, n-a fost sa fie.

    Apreciază

    • @ Emil
      1. membri cu un singur i pentru că aici e nearticulat.
      2. care, nu-i fac bine. Nu are ce căuta virgula după care. Nu se pune virgulă între subiect și predicat.
      3. dar, n-a fost să fie. N-are ce căuta virgula după dar. Ea trebuia pusă înaintea lui dar.
      4. Barna și ai lui tot spun că pe ei îi susțin oameni cu carte. Întrebare: toți sunt d-ăștia ca dv?

      Apreciat de 2 persoane

  5. Din nefericire nivelul cultural al romanilor intre 25 – 60 de ani – parca 1 % dintre romani au o diploma de studii superioare – mai ales al intelectualilor cu sase clase din Italia si Spania ( 1,5 milioane impreuna ) si din Marea Britanie ( 3500000 ) nu permite perceperea acestor subtilitati .

    Apreciază

  6. Apropos de „niște evrei” – la deja mult mediatizată intâlnire a lui iohannes cu „formatorii de opinii” poate-l întreabă cineva DE CE AU SOLICITAT O ÎNTÂLNIRE CU iohannes, CÂND ACESTA A FOST LA ONU, DUPĂ 5-6 SĂPTĂMÂNI DE LA PRIMA ÎNTÂLNIRE CU TRUMP, REPREZENTANȚII A 15 ASOCIAȚII ALE EVREIOR AMERICAN ?

    Apreciat de 1 persoană

  7. Un comentariu care da de gandit…te infioara si in acelasi timp constati ca este adevarat. Tot ceea ce inteleg din lumea in care traim este ca ROMANIA are probleme extrem de grave ..nu stiu cine si cum va avea PUTEREA de a le rezolva.

    Apreciază

  8. Excepţional articol !
    Merită reluat şi făcut cunoscut românilor spre a vota în cunoştinţă de cauză ! Doamne ce caricatură suportăm a ni se da drept întâiul dintre români ! Când vă spuneam noi că Johannus este cea mai mare grozăvie imbecilă pe care ne-o proţăpesc în deal forţe oculte şi ostile României popate nu credeaţi !
    Vă readuc doar un nic episod de la aflarea faptului că csasul va candida la preşedinţia României când nişte etnici germani, chiar cu fubcţii în Forumul German nu-şi puteau ascunde mirarea ei fiind convinşi de mediocritatea individului în numeroasele întâniri pe care le aveau în cadrul Forumului !
    Dar noi, nu şi nu !
    Că vrem un neamţ la conducerea României !
    Ne-am păcălit odată, sper să nu mai reuşească şi a doua oară !

    Apreciat de 1 persoană

    • Am pariat pe-un cal pur sânge, după spusele celor dibspatele lui şi ne-am trezit cu-o gloabă rea şi îndărătnică ce imediat ce dă de greu începe să zvârlă din copite ameninţănd că răstoarnă căruţa trăgând-o după ea în hăul mediocrităţii !
      P.S.
      Ar fi multe de spus, dar Tzutzipas şi Tiem în finala de la Londra sunt mult mai interesanţi decât bolovanul de la Sibiu !

      Apreciază

      • Corect :
        Tsitsipas şi Thiem fac un meci mare al cărui rezultat nu se cunoaşte decât la finalul partidei, spre deosebire de cel dintre sasul lor şi Viorica noastră , ce pare a fi fost deja hotărât de nişte forţe oculte, ostile poporului român !
        Şi totuşi…..

        Apreciază

  9. O trupă d caraghioşi, în frunte cu Klaun Johannus, Orban, Turcana, cuţu Câţu, mai nou şi licheaua cu batistuţă, politician ieşit de sub poala nevestei încearcă să prezinte o apocalipsă ce nu le-ar aparţine, dar pe care vor s-o instaureze urgent , în cel mai scurt timp posibil, până nu se prind românii ce se întâmplă în realitate !
    Chiar atât de nepăsători, ca să nu spun proşti,ne cred ăştia cu serviciile lor ?!

    Apreciat de 1 persoană

  10. OPRIȚI ASCENSIUNEA LUI ARTURO UI

    MOTTO: „ – Vai, bunicuţo, da’ de ce ai urechi atât de mari?
    – Ca să te pot auzi mai bine.
    – Vai, bunicuţo, da’ de ce ai ochi atât de mari?
    – Ca să te pot vedea mai bine.
    – Da’, bunicuţo, de ce ai ATÂȚIA DINȚI?
    – Ca să te pot mesteca mai bine.” ( Fragment din povestea CIUMIȚA ROȘIE, cu Klaus Werner în rolul „Lupul-cel-rău”)
    ………………………………………………………………………………..
    Nu cred că președintele nostru înțelege… adică nu cred că are CAPACITATEA INTELECTUALĂ de a înțelege ce înseamnă să apese pedala aversiunii împotriva unei întregi colectivități, până când crapă pedala și-i intră piciorul în asfalt. Dacă ar fi fost capabil să priceapă, ar fi priceput deja. Și dacă ar fi fost cât de cât inteligent, și-ar fi nuanțat discursul până acum.

    Dar el nu a făcut asta. Împăiat în proiectul său personal și aberant, hrănindu-și propria insolență feroce cu periajul constant al unor Rareși Bogdani de conjunctură care ȘTIU bine cam la ce gradație s-a oprit acul unui IQ atât de modest, dar care au exercițiul perpetuu al „sărutului franțuzesc” între fesele cocoțate într-un scaun mult prea înalt, pentru că acest exercițiu lingual slujește binișor propriilor lor aspirații, Klaus nu a avut altă idee în mandatul său prezidențial în afară de aceea de a arunca niște nitroglicerină peste ura care a dospit binișor în ultimii ani, după ce a început s-o frământe, hăhăind, prin 2004, Băsescu Traian.

    Căci ura a fost construită atent. Nu e o întâmplare, nu e un accident, nu e o fatalitate. S-a făcut conștient, cu metodă și cu mijloace adecvate, și când a ajuns la maturitate a sporit în fiecare an, fără pauză. Odată creată, ura nu mai are nevoie de argumente pentru a se dezvolta, căci se hrănește, ca o fiară imposibilă, din ea însăși. Klaus însă nu știe asta și a continuat să pună lemne peste flacăra de sub cazanul plin ochi și închis ermetic… ca să fie el sigur. Că o să facă „bum!!!” cazanul, e, îmi imaginez, doar o chestiune de timp…

    Alegerile din 26 mai 2019 s-au desfășurat într-un abur suprarealist de aversiune anti-PESEDE pe care cele două partide, PNL și USR, dornice să-și proclame supremația, nu au încercat în nici un fel să o stăvilească. Dimpotrivă, au încurajat-o. De aceea în timp ce mitingurile lui Rareș Bogdan sau Dan Barna s-au desfășurat oriunde fără nici un incident, indiferent de opțiunile politice ale comunității în sânul căreia au poposit, mitingurile PESEDEULUI au fost atacate frenetic… își explică oare, liderii iresponsabili ai acestor partide, de ce nu au temperat niciodată pornirile barbare ale adepților lor? Dacă ați uitat cumva, iată cum a fost:

    „Pe măsură ce trece timpul, furia celor care stau proptiți de garduri și strigă împotriva PSD crește și scandările, trolleala și glumițele se transformă într-un soi de violență, care-mi amintește de minutele de ură din «1984». O femeie dă cu piciorul prin gard în altă femeie care merge la miting și protestatarii încep să-i scuipe pe cei care trec prin culoar și să arunce cu monede de 10 și 50 de bani în ei. Mulți dintre ei sunt bătrâni speriați, și se vede pe chipurile lor că nu prea înțeleg ce se întâmplă și de ce sunt huliți.” ( Miting PESEDE la Iași, 9 mai 2019, relatat de VICE.com)

    …sau, la două zile după aceste evenimente :

    „Autocarele în care se aflau oamenii aduşi din zona rurală la mitingul PSD desfăşurat sâmbătă, 11 mai, Galaţi, au fost înconjurate de sute de protestatari după terminarea acţiunii electorale. S-a întâmplat în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, iar protestatarii care au intrat pe bulevardul Brăilei au scandat minute în şir ”Hoţii, hoţii!” şi i-au huiduit pe simpatizanţii PSD, aşezaţi pentru a împiedica plecarea maşinilor. În paralel, liderii PSD care au luat parte la acţiunea electorală, în frunte cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, au fost evacuaţi din centrul Galaţiului pe uşa din spate a Casei de Cultură a Sindicatelor. Maşina în care se afla deputatul PSD de Galaţi Nicolae Bacalbaşa ar fi fost blocată în mijlocul mulţimii şi a ieşit cu greu de acolo, într-un cor de huiduieli şi înjurături. (ADEVĂRUL.ro, 11 mai 2019)

    Așadar, alegeri sub asediu, într-o țară europeană și presupus civilizată. Rezultatul nu era, oare, previzibil? A reacționat Klaus la aceste abominabile acțiuni? Nicidecum, dânsul s-a BUCURAT fără frontiere că „românii lui” au câștigat alegerile ÎN ACEST FEL. Iar după ce le-au câștigat, președintele a început să enunțe, din ce în ce mai apăsat , teza NECESITĂȚII DISPARIȚIEI PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT. (este vorba despre doar 600 000 de membri plus simpatizanții lor… atât)

    Locotenenții lui nu numai că nu l-au privit îngrijorați și nu s-au întrebat dacă stă stă bine cu căpuțul, dar chiar i-au preluat teza și au dezvoltat-o, fiecare după puterea și nemernicia lui:

    „… PSD riscă SĂ DISPARĂ. Urmează trei rânduri de alegeri pe care le va pierde. Nu vor mai fi aleși nici la șefia unei asociații de locatari.” ( Rareș Bogdan, 3 septembrie 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

    „Problema nu a fost numai Dragnea, problema e PSD în sine și modul în care funcționează PSD, faptul că nu înțelege democrația, faptul că se bazează pe abuz, pe amenințare pe șantaj, pe transformarea instituțiilor statului în filiale de partid. Pesedismul e o boală care trebuie vindecată. Dacă trebuie vindecată prin DISPARIȚIA PSD-ului, oamenii, până la urmă, asta o să decidă: să nu mai voteze PSD!” (Ludovic Orban, pentru B1 TV, 5 iunie 2019) .

    „Am scăpat, și este, zic eu, cea mai mare victorie a președintelui Iohannis este acest lucru… că AM SCĂPAT de PESEDE … el a fost cel care a împins tot timpul această mișcare și am reușit să scoatem PESEDE de la guvernare … dacă reușim SĂ SCOATEM PESEDE ȘI DIN ROMÂNIA, deci o Românie FĂRĂ PESEDE ar fi fantastic… dar nu știu dacă este posibil…( Florin Cîțu, 15 noiembrie 2019, DIGI 24) și „ Atât le spun funcţionarilor din MFP: «Nu Luăm Prizonieri!»…” (iunie… august… octombrie 2019, NU LUĂM PRIZONIERI- e o expresie favorită a ministrului de Finanțe, folosită excesiv pe pagina lui de Facebook)

    „Zilele acestea asistăm la ultimele zvâcniri ale guvernării PSD, pe cale de DISPARIȚIE” ( Raluca Turcan, 15 septembrie 2019, la „Reuniunea Filialelor PNL din Regiunea Sud – Est”, Constanța)

    Să nu credeți, dragi simpatizanți de stânga, că ei glumesc. Nicidecum, ei sunt niște oameni serioși, de dreapta și nu au de gând să facă pace cu voi și nici nu vor lua prizonieri… ei vă vor „înghiți”, cu nodurile de rigoare, numai dacă VĂ SCHIMBAȚI OPȚIUNEA. Vă spune, cu o înspăimântătoare claritate însuși „el ficus maximo”:

    „Acești ani au fost de luptă și rezistență și am ținut piept împreună asaltului deosebit de agresiv al PSD. Dacă i-am fi lăsat pe pesediști, România se întorcea în anii 90. Noi, împreună cu românii, i-am oprit. Decizia este de A OPRI DEFINITIV PSD-ul.” (discurs imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, 10 noiembrie 2019)

    Și vă oferă chiar și o alternativă pentru prețioasele voastre voturi:

    „Dragă electorat PSD-ist, e bine așa? Nu! Atunci, alege Klaus Iohannis.” (conferință de presă, 13 noiembrie 2019)

    De aceea, stimați simpatizanți de stânga, natura -căci nu-l pot bănui pe bunul Dumnezeu de un atât de eșuat proiect- l-a înzestrat pe Klaus cu șirul acela impresionant de dinți, care-i coboară, sfidător, până în esofag, cu un singur scop: ca să vă poată ronțăi mai cu spor!!!

    Apreciat de 2 persoane

  11. D-nul Marga il analizeaza foarte lucid pe ingamfatul acesta care vrea inca un mandat cu care sa se impauneze, ca altceva nu va face pentru popor. Se foloseste de tara ca sa isi dea aere in fata gloatei care il sprijina si in fata altor interlocutori din UE. Articolul acesta ar trebui publicat zilnic si imprastiat precum manifestele odinioara ca sa il citeasca si altii pentru a se trezi brusc din letargie. Din pacate, PSD nu este deloc combativ, a devenit compulsiv: vrea dezbaterea aia cu orice pret! Sa nu ii fie fatala, asa cum i-a fost si lui Ceausescu mitingul decembrist din fata CC.

    Apreciază

  12. Atitudinea aroganta fata de milioanele de alegatori PSD e in final una ne-democratica. Pina la urma PSD-ul e condus democratic si este intr-o familie europeana de partide de stinga, deci foarte european. Plus atitudinea mitocaneasca fata de o femeie careia ii spune ca el este mult prea sus si ea este prea jos pentru ca el sa se catadicseasca sa discute cu ea. Jalnic! Daca asta e tipul de Presedinte dorit si ales de romani inseamna ca majoritatea nu a inteles absolut nimic din jocul democratic si ramine la acelasi nivel misogin si de sef gen „Titi Duru'” care plesneste pe altii peste bot.

    Apreciază

    • Numai şi pentru această atitudine de bădăran politic incapabil să înfrunte un adversar politic ce reorezintă milioane de români, numitul Klaun Johannus ar trebui urgent suspendat pentru că încalcă nu doar legile democraţiei, dar şi pe cele ale bunului simţ . Un individ dovedit hoţ de case şi încă nedovedit geambaş de copii, unul care refuză cu neruşinare să înapoieze Statului Român o sumă încasată pe nedrept ( 337.000 de euro) , fapte pentru care într-un stat de drept ar face şi puşcărie are tupeul şi neobrăzarea să ceară votul românilor pentru a-şi continua viaţa de huzur, când nici măcar minorităţile nu-l votează !
      Şi atunci să ne aducem aminte că nu-i prost cel ce cere/cerşeşte votul, ci cel care-l dă !
      Individul ăsta a reuşit să facă ce nu au reuşit toţi duşmanii României la un loc :
      Să-i învrăjbească în ultimul hal şi să-i îndatoreze pentru încă o generaţie pe români pentru a-şi plăti favorurile celor care-l susţin ! Că ăia nu-s proşti ca noi ca să-l susţină degeaba !
      Ajunge !
      Klaus – raus !!!

      Apreciază

  13. Un pic aparent off topic, am urmarit interviul in rusa cu scriitorul rus Mihail Shishkin la TVR1, Garantat 100%. Pentru mine ca si vorbitor de rusa m-a incintat, pentru ca am regasit in raspunsurile lui Shishkin propriile revelatii, sau unele noi. O discutie filozofica despre viata, moarte, sensurile vietii, destine, refugiati, bani, neveste de scriitor, care nu trebuie ratata. Spre deosebire de geneza si perpetuarea structurii politico-administrative din Rusia – la care Shishkin s-a referit cu o metafora superba, anume ca rolurile politice ierarhizate sunt mereu aceleasi in Rusia, doar actorii se schimba – intelectualii rusi ramin „la moda” chiar si in timpurile noastre. Au un mesaj despre sufletul nostru, si un puternic umanism ce transcede granitele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.