Despre dezbateri si „judecătorii de democratie”

Candidatul Iohannis spunea aseară că respectă cutumele. Una dintre cutume este organizarea de dezbateri intre contra-candidatii la alegerile prezidentiale, in special inaintea turului al doilea. Iohannis nu vrea insă să respecte această cutumă. Propune „suplimente alimentare” – conferintă de presă plus o dezbatere cu el insusi, săptămâna viitoare.

Si care ar fi justificarea? Faptul că Viorica Dăncilă are brosă si că nu are sapcă de la Trump? Mai concret, ea nu s-ar fi  purtat democratic… Povestea asta cu „conditionalitatea democratică” a fost inventată de americani in timpul Războiului rece si a fost perfectionată de ei imediat după aceea. Imi aduc bine aminte de inceputul anilor ’90 (detaliile le găsiti in cartea mea, „Lumea, americanii si noi”). „Conditionalitatea democratica” a fost utilizată si ulterior. Vă reamintesc vizitele lui Biden, Nuland, Gordon  in România si presiunile politice pe care le-au făcut, se pare că inclusiv pentru avantaje economice. Descoperim acum, din scandalul transcrierilor convorbirilor intre Trump si presedintele Ucrainei, că Biden nu era cel mai bun „judecator de democratie”…

Si, in definitiv, intr-o lume civilizată, singurul „judecător de democratie” il reprezintă  poporul, il reprezintă alegătorii. Cu ce temei candidatul Iohannis imparte românii in democrati si ne-democrati? Cu ce temei „democratic” cere el desfiintarea unui partid politic.? Un partid care a elaborat Constitutia post comunistă din 1991 dar si pe cea din 2003, cea  care a permis aderarea la NATO si la UE, un partid care a adoptat legile justitiei, un partid care a marcat, intotdeauna, cresteri economice semnificative ( 8,4% in 2004, de exemplu), un partid care  s-a achitat cu responsabilitate de mandatul presedintiei UE. In plus, guvernul PSD a obtinut ca Sibiul să fie capitala curlturală a Europei in 2007 si a finantat o mare parte din infrastructura necesară. De altfel, in perioada 2001-2004, FDGR, condus de Iohannis a avut un protocol de colaborare cu PSD (textul il găsiti pe internet). Atunci PSD, la guvernare, era „frecventabil” pentru primarul Iohannis?

Si, in definitiv, cu ce drept candidatul Iohannis – cel cunoscut pentru nenumăratele incălcări ale Constitutiei si nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale – isi permite să afirme că Viorica Dăncilă, candidatul PSD, votat democratic de peste două milioane de cetăteni in primul tur al alegerilor de către cetăteni români, nu se califică, „democratic” pentru o dezbatere publică? Jenant…

Intr-o dezbatere serioasă, Iohannis ar putea explice de ce, timp de cinci ani, in politica externă, el a functionat pe pilot automat, punănd in aplicare doar ceea ce decideau altii la Bruxelles sau Washington. Cei care isi urmăreau, in timpul asta, in primul rând, propriile interese. Demonizau Rusia sau China dar făceau investitii de miliarde sau incheiau contracte de miliarde in aceste tări. Exemplul cel mai recent il reprezintă vizita lui Macron la Shanghai, unde a incheiat cu chinezii contracte de 15 miliarde de dolari. Lângă Shanghai, americanii au deschis o fabrică Boeing si o uzină Tesla. Orbanul de la Budapesta l-a avut ca invitat pe Putin. Ar fi multe de explicat, intr-o dezbatere, despre ce a făcut si, mai ales, ce nu a făcut Iohannis pentru politica externă dar si in politica internă.

A afirmat că principala sa realizare a fost dărâmarea guvernului României. Tristă „realizare” pentru un bilant al activitătilor, timp de cinci ani, ca presedinte al  statului., mediator intre puterile acestuia.

Revenind la dezbatere. Imi aduc aminte de alegerile prezidentiale din 2004 – cănd am lansat sloganul „Spre normalitate. România normală”, preluat acum de Iohannis. Nu eram entuziasmat de ideea unei dezbateri cu Băsescu. Stiam că are „gură mare”, că va fi agresiv in dezbateri. Eu nu sunt genul ăsta. Aveam ca argumente realizările economice si de politică externă din timpul mandatului de premier. Unii spun că in dezbatere a contat mai mult fraza lui cu blestemul românilor de a alege intre doi fosti comunisti (acum stim că unul era chiar nomenclaturist iar CNSAS consideră că era si securist).  As fi putut poate să anunt că nu accept o dezbatere cu un „penal”. Băsescu, la momentul acela avea dosarul cu Flota la instantă (dosar inchis la o lună după alegeri pe motiv ca dosarul fusese trimis la instanta cu o altă semnătură! Se pare că modelul ăsta s-a aplicat si mai târziu). Nu am făcut-o din respect pentru alegători. Si ei au decis…

Asta inseamnă democratie. Respect pentru ceilalti, inclusiv pentru majoritate, chiar atunci când nu-ti convine decizia lor. Nu poti să te consideri democrat daca anunti că „nu vei mai da o sansă” in mandatul viitor unui candidat de premier de la PSD. Dacă românii vor hotări asa, va trebui să te supui. Asta inseamnă democratie.

Dar poate, mai bine, „Fără Iohannis după turul doi!”

44 de gânduri despre “Despre dezbateri si „judecătorii de democratie”

    • Pe cine doare ? Trebuie sa fie cineva simtit, ca sa simta vreo durere….daca va referiti la zona dreptacilor patriei. Astia ar trebui luati cu parul si cu furcile, ca in 1907.

    • Pe surse – Dăncilă (nu cunosc numele de domnișoară) a fost șef de promoție!
      Că Oliviu Gherman, academician, trecut de dragnea pe linie moartă, ai auzit că a fost leader al PSD?!
      Cum de a ajuns dragnea de la PD șef la PSD este marea problemă.

    • 1.Postarea sintetizeaza foarte bine esentialul.Si cred ca unele lucruri se pot explica doar plecand de la premisa ca Romania a incetat sa mai fie un stat suveran.
      Aici, in aceasta zona, probabil exista un serviciu special care cred ca avea o misiune, o fi ratat-o fiind preocupat cu alte teme.Cred ca inca poate remedia problema, nu e prea tarziu.
      Personal nu inteleg unde s-a rupt filmul, daca problema vine din vremurile lui Petrov sau a aparut dupa.
      Cum Macron prezice disparitia NATO intr-un fel, vom vedea daca dupa, post factum, Romania va mai redeveni stat suveran.Desi vad ca Ucraina are aceeasi problema fara sa fie stat NATO.

      2.@Mishu
      Nu stiu la ce va referiti exact, dar cred ca in politica sunt importante mai multe aspecte.
      Nu vad nici relevanta in context.
      Din alt punct de vedere , probabil stiti ca in partidele de stanga nu prea e relevant acest aspect, pentru ca un partid de stanga este deschis tuturor.
      Partidele de stanga sunt partide ale maselor si nu ale unor grupuri restranse de intelectuali.Toata lumea are loc.
      Sunt foarte multi care nu-si permit cursuri la zi pentru ca muncesc spre exemplu, deci chiar nu vad relevanta afirmatiei.

      3.Am mai observat un lucru la votantii lui KWI, l-am observat si la oameni mai tineri, mai useristi sau mai in varsta, mai penelisti.
      Acesti oameni nu sunt oameni de dreapta in mod real.In momentul in care discutia este mutata intr-un registru doctrinar sa zicem, si se vorbeste de modul in care sunt finantate: invatamantul, sanatatea sau infrastructura , reactia imediata este :”Pai Romania nu e pregatita pentru asta!”.Adicatelea asistenta medicala platita, invatamantul superior nesubventionat (ca-n SUA), transportul nesubventionat si autostrazile private nu sunt bune pentru Romania, nu e pregatita.Pai inseamna ca omul ce se recomanda de dreapta nu e de dreapta de fapt.Deci e doar o iluzie ca Romania ar putea deveni vreodata stat capitalist, cum e SUA, partenerul strategic, cata vreme chiar asa zisii dreptaci nu sunt adepti ai unui stat micutz.

      4.DNA pare sa se fi trezit, cred ca odata reales KWI lupta anticoruptie va reincepe cu motoarele turate la maxim.

      Vulgul se va distra din nou cu imagini cu afaceristi si politicieni cu catuse, iar presa stirista va sparge iar topurile de audienta.

      De fapt presa e trup si suflet intru realegere, stiu ei ce stiu.Reales la al doilea congres.

      5.Inca mai astept ca in Romania milionarii sa faca infrasructura, ca-n United States.Probabil in doi -trei ani n-ai avea unde sa mai arunci un ac din cauza de autostrazi.

      6.La unele televiziuni ceasul doamnei Dancila face deja furori, se creaza deja si o antiteza de tip doctrinar, social-democratilor fiindu-le interzisa purtarea de ceasuri de cateva sute de euro cica.Nu da bine doctrinar.
      E interesant de vazut ce spune Black-Friday-ul despre subiect in schimb, cate ceasuri similare vor fi achzitionate 😀.
      Ceasul asta poate aduce voturi n-am niciun dubiu.
      Nu exista reclama negativa pana la urma.

    • Mishu , cunosc multi incompetenti cu studii la zi si multi foarte competenti cu studii in alte forme de frecventa. Acest criteriu de stabilire a competentei este gresit. Mai important este criteriul emitentului certificatului si / sau diplomei de atestare a studiilor absolvite si criteriul atingerii obiectivelor in sarcinile primite. Atingerea obiectivelor poate fi analizata cantitativ si calitativ .Ma refer aici nu pentru a veni in sprijinul PSD ci ma refer in general , afirmatia ce o fac este un rezultat al constatarilor mele de-a lungul timpului. . Sa nu uitam ca nu putini folosesc vastele cunostinte sa delapideze , sa insele , sa deturneze fonduri sa……..sa….. si atunci ce folos?

    • @ Mishu
      Cei care conduc PNL:
      Iohannis: „A fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău. A fi tolerant înseamnă a accepta conștient că sunt alții, cu alte păreri, alte opinii, dar nu contează, că suntem toți români în cazul aceta în societatea românească, și vreau să mergem mai departe. Asta înseamnă toleranță”.
      „Noi trebuie să-i pregătim (pe tineri) pentru meseriile secolului XXi…Evident!…Dar care sunt acestea?…Dragii mei,…dacă vă întreb, n-o să știți….Și nu știe nimeni”.
      Întrebare din sală: De ce ar trebui să vă voteze românii pentru un al doilea mandat?
      Klaus: „De ce să mă voteze?…Cred că sunt câteva argumente rezonabile…Valorile mele…, baza de valori sunt ok”. (zâmbet căznit și respirație sonoră).
      Klaus: la dejun se dă mâncare; am discutat discuții; suntem în UE de douăsprezece ani; o piață mică revendică operatori mici, o piață mare revendică operatori mari; din cauza PSD-ului România nu s-a dezvoltat mai mult decât s-a dezvoltat; sper că în următorul centenar; am făcut o bilaterală scurtă cu Theresa May ca s-o încurajez; flexibilitatea nu se referă la alunecozitate; țopăială, hărmălaie, gașcă, șmecheri…; mereu în veața noastră antereoară am vrut să vedem Ierusalimul; eu sunt un politruc; a fost nevoie să mpară oameni ca această demisie să se producă…

      Orban:
      Fiecare ministru i-am solicitat să ia legătura cu…; candidat la președenție; decizii de demitere ale secretarilor de stat; consultările care le-am avut; sunt un om care iubesc oamenii; sunt un om care am capacitatea de a negocia; indicele de creștere al productivității; o reducere a numărului de personal; sigur, vom acționa probabil; să strângă șuruburile la maxim; nu putem accepta ca conducătorii; e o chestiune care pe mine, vă spun sincer, nu pot s-o accept; două mii optisprezece…

      Cum e cu IQ-ul și cu studiile?

  1. FFF BUN ARTICOL SI LA OBIECT.  PAI D-LE NASTASE NU VEDETI CA II ESTE FRICA SA SE CONFRUNTE CU O FEMEIE PT CA NU ARE CE SA SPUNA,,.IN AFARA SA SE PLIMBE ,SA RADA SI SA JICNEASCA MAI STIE CEVA?  NU-L VEDETI CUM SE UITA LA NOI  PT CA SARACUTUL NU ARE EDUCATIE.  OARE SI CA PROFESOR TOT ASA RDEA  SI SFIDA ELEVII?  D-NE POATE LE DA MINTE D=ZEU ROMANILOR SA NU MAI FACA PROSTIA SA-L ALEAGA DIN NOU SI SA VEDETI ATUNCI CA VA FII ALTFEL CU O FEMEIE.  DE CE FEMEILE SA NU ACCEADA LA FUNCTII INALTE?  CA NU VREA IOHANIS CARE A FURAT CASE SI NU VREA SA DEA STATULUI BANII INCASATI PE CHIRIA CASEI PIETRDUTE?  PAI DACA ERAM EU I-MI LUA CASA IMEDIAT PT DATORIA LA STAT IAR PE EL NU-L DERANJEAZA NIMENI.MULTE AR MAI FII DAR NE PIERDEM TIMPUL CU UN NEEDUCAT RANJITTTTTTTTTTTT.

  2. Mulțumim!!!

    Joi, 14 nov. 2019, 09:05 ADRIAN NĂSTASE a scris:

    > Adrian Năstase posted: „Candidatul Iohannis spunea aseară că respectă > cutumele. Una dintre cutume este organizarea de dezbateri intre > contra-candidatii la alegerile prezidentiale, in special inaintea turului > al doilea. Iohannis nu vrea insă să respecte această cutumă. Propune „s” >

  3. Felicitari pentru comentariu! Cred ca, pentru oamenii cu „mintea deschisa”( open minde), in loc de o confruntare intre cei doi candidati, ar fi mai utila, la televizor, analiza politica pe care o faceti Dvs., Domnule Adrian Nastase. Tare mi-as dori sa fiti in prim- planul politicii romanesti!

  4. Domnule Nastase va respect enorm,dar va intreb.Oare Putin este fericit ca, prin negocierile Dumneavoastra,granitile NATO sunt mai aproape de ei? Credeti ca numai americanii va-au copto?Eu cred altceva.In rest ,cred ca PSD-ul se degradeaza de la an la an si nu trebuie sa-l desfiinteze cineva pentru ca va d ca se descurca singuri.Cu oameni ca Ponta,Negoita,Necula,Chirica,destul le este pecetluit.

  5. Ati spus prea mult si nu tot. Domnule Nastase , regret inca odata ca nu ati fost suficient de abil sa va avem in continuare conducator. Dar poate mai e timp. Am asistat aseara la simulacrul de conferinta de presa al lui Klaus . la un moment dat , doamna sau d-soara sau baba Pora ( cred ca Pora) pune intrebarea cum s-ar adresa Klaus publicului . Klaus zice ..” va e bine cu PSD-ul? …si tot Klaus raspunde ..Nu…. Atunci votati-,ma pe mine ! “. D-na sau d-ra Pora zimbeste si gungureste ceva …inga , inga ….si se aseaza satisfacuta pe scaun fara sa pua intrebarea logica : … daca publicul raspunde „da , ne e bine cu PSD-ul” ce raspundeti?? Cica sa ai incredere in jurnalisti. Ei mereu fac buyback…iti dau si-mi dai …Lasam de-o parte faptul ca micorfoanele jurnalistilor si Klaus aveau o asemenea asezare incat intrebatorii si intrebatoarele se uitau in sus cand puneau intrebarile alea tampite, rasuflate , simulate, aranajate , pregatite , fezandate si tot tampite in final. Se uitau in sus ca la mana cereasca si nici macar nu sunt in exod. Domnule Nastase , Inca nu avem un nou Tudor Vladimirescu , sau cine stie….

  6. O părere
    De ”penali” când se mai plânge
    Că i-ar vrea la pușcărie,
    Bine-ar fi ca să-și alunge…
    Musca de pe pălărie!

  7. N-am sa laud articolul excelent scris de Dvs.. Am sa scot in evidenta aroganta, ura si mai nou extremismul de care da dovada cel care doreste cel de-al doilea mandat de Presedinte al Republicii.
    In afara de lupta continua pentru „daramarea” guvernului „esuat”, asta pe plan intern, iar in plan extern, sa fie prezent la toate marile intalniri ale Europei si nu numai, sa zambeasca frumos, mai nimic realizari bifate de cel care se doreste un presedinte a unora, ca pe ceilalti daca ar putea i-ar extermina.

  8. E buuna asta, uite unde erau studiosii la zi, la facultati de stat. La PNL si PDL.
    (Z)
    Raluca Turcan
    Între anii 1996 – 1999 a urmat Institutul Pușkin la Moscova, Rusia, diplomă în rusă comercială.
    …. A urmat, între 4 aprilie 2011 și 22 aprilie 2011, cursul postuniversitar de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale: Securitate și Bună Guvernare, din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Colegiul Național de Apărare.
    Alina Gorghiu
    Între 1997 și 2001 a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir din București.
    ….din octombrie 2006 până în noiembrie 2006 a urmat studiile post-universitare la Colegiul Național de Apărare, specializarea Securitate și Apărare Națională în cadrul Universității Naționale de Apărare.

    NOTA: Ar fi trebuit sa o includ si pe Elena Udrea, si ea specialista in tehnici de (auto) aparare, dar, pe moment, este in afara jocului politic.
    Apropo, ce or fi avand aceste doamne in comun, de au trecut, toate, cu atata usurinta, prin Colegiul National de Aparare ,,Carol I” ? E de analizat….. poate le trimite cineva in Afganistan, sa creasca nivelul de instructie al ostasilor romani ? (Z)

  9. trexsr

    Nu se poate face o analogie intre afirmatia ca o coabitare in Romania este practic imposibila cu declaratia publica a unui presedinte de tara ca un anume partid ar trebui lichidat. Sunt uimit de usurinta cu care, uneori, va expuneti parerile.
    Ce s-ar intampla daca Trump ar spune ca partidul democrat ar trebui lichidat ? Va dau in scris ca si Senatul, majoritar republican, ar sustine demersul democratilor de demitere a presedintelui SUA.
    PS
    Imi vine in minte cea mai mare greseala a domnului Dragnea: Ca nu a initiat suspendarea lui Iohannis la prima grava abatere de la normele constitutionale. Indiferent de rezultat, indiferent de reactiiile politrucilor euro-atlantici.

    • ZeV, „usurinta” cu care imi expun parerile vine din faptul ca nu am prea mult timp sa intorc clatita pe foc. Da, sunt tari unde coabitarea de acest gen merge cumva. Nu insa si in Romania. Se vede cit de distructiva este acest tip de coabitare in Romania, si trebuie facut ceva in acest sens, daca se doreste dezvoltare mai rapida in folosul tuturor romanilor. Daca nu, vom ramine o colonie a UE si SUA la periferia de Est a Europei. Trebuie sa iesim din acest tip de mentalitate si practica, de a servi si a face pe plac stapinului. Vizitele astea la Inalta Poarta unde luam lectii despre Justitie ne fac rau, pentru ca arata vesnica incompetenta si deci slabiciune. Trebuie sa fim singuri in stare sa ne rezolvam problemele si sa anuntam cind le-am facut. Stim sa citim, cooperam, dar singuri trebuie sa ne facem lectiile, si odata facute, pa! Din punctul asta de vedere „reforma justitiei” neterminata a PSD-ALDE a fost un rasunator esec.

      Apreciez ca dl. Nastase incearca sa deschida si alte porti. Asta este misiunea diplomatului. Sa creeze noi oportunitati pentru tara lui. E si un joc de noroc aici, pentru ca nu stii cind si cum poti fructifica aceste oportunitati, fiind legat de o alta paradigma a ordinii in care se afla Romania. Mai aproape de noi insa sunt tari precum Albania, Serbia, care vor in UE. Invatind ceva din experienta proprie, am putea sa implementam niste proiecte avantajoase pentru noi. Serbia si Albania nu cred ca vor intra in Shengen imediat, inaintea Romaniei, odata ce vor fi admise, deci, poate o sa avem o oportunitate de export acolo, daca ne planificam acest lucru. Dar depinde atit de mult de acesti politicieni de „elita”, la dreapta Tatalui, si de „sistemul” ocupat sa ii deserveasca in loc sa se ocupe de interesele nationale, cele economice in primul rind.

      • Și-o fi dorind Serbia să adere la UE, dar cred că nu oricum, mai ales că a avut prilejul să învețe din experiențele românilor.
        Valabil și pentru Republica Moldova.

  10. Dl presedinte a zis ca organizeaza el o conferinta🤣.El va face intrebarile,el le va raspunde si cei de fata vor avea tot intrebari facute de el.Si dupa ce o sa castige alegerile,dl presedinte scriitor😉 va scoate o carte raspunsurile președintelui si isi va lua a sasea casa.Din pacate s- a comportat ca un al doilea Basescu si chiar mai rau.Poporul l- a votat cu speranța că fiind de etnie germană ar fi pus tara asta pe drumul care merge și Germania.Nu a facut-o in cei 5 ani.Primul rege al României nu a fost roman și a facut mai mult pt Romania decat au facut românii.Asta ar fi tb sa il inspire si pe dl presedinte.A pierdut timpul si din pacate va ramane in istorie ca un sef de stat cu realizari zero. Probabil ca nu a fost la ora de istorie,far in epoch internetului tot aflac.Dna Dancila ar tb sa reamintească românilor ca in actualul PNL se află penalii de la PDL care au tăiat salariile românilor, au închis spitale și care stau bine mersi și se lăfăie pe muncă românilor.S- a furat in toate regimurile postdecembriste dar perioada basescu nu cred ca o mai poate atinge nimeni.Foarte bun articolul,poate cineva din anturajul dnei Dancila ,ar tb sa o sfătuiască sa il citească sau sa ii spuna sa vb cu dvs dl Prim Ministru,ca aveti ce sa o indrumati.Argumentat cu fapte,nu cu vorbe goale.Felicitari și multe realizari.

  11. Nu vrea o dezbatere pentru ca doamna Dancila va sterge pe jos cu el. Cum se misca el in reluare, pana reactioneaza dna Dancila pleaca si acasa.

  12. A afirmat ca PSD este un partid „anti-democratic”. Astept ca macar un jurnalist sa il intrebe si el sa raspunda inteligibil la intrebarea ce daca PNL este un partid „anti-democratic”, tinind cont de natura securista a sistemului de justitie, unde oameni pusi de Basescu si de ei au mentinut si aprofundat „statul securist”, care nu are nimic comun cu democratia. Practic, si cu concursul PSD, au mentinut acest sistem, cu mici ajustari si tatonari (precum pozitia doamnei Kovesi in sistem, a unui vestit generalisim si un refugit in Serbia, aparent agent auto-descoperit).

    Basescu a „realizat” idealurile marete ale lui Ceashca: sa aiba un stat cu un aparat represiv cu dusmanii lui politici, numiti mai demult „dusmanii poporului”, (ii regasim azi ca „anti-democrati” in limbajul lui Iohannis), si o presa aservita lui si camarilei sale, presa care traieste si azi sa il slujeasca pe Iohannis si PNL (de fapt mai mult PDL decit PNL dupa fuziune, se vede dupa retorica reprezentantilor lor). Amintitiva de sesiunea CSAT in care Basescu anunta ca presa libera e un pericol national. Si nimeni atunci in UE nu a sarit sa il dea la o parte, desigur, pentru ca el era Administratorul lor in colonia Romania.

    Lucrurile nu s-au schimbat prea mult sub Iohannis si PSD. Desi a vorbit mult, PSD (ALDE) a reusit putine in materie de justitie, din varii motive, inclusiv externe, dar eu cred ca din lipsa de curaj, ceea ce i-a da o imagine de slabiciune si coruptie, vezi episodul OUG 13, si incapacitatea lor de a convinge institutii ca acea vestita Comisie de la Venetia, unde membru era chiar Ministrul Justitiei, ca pachetul de reforma era unul care era in concordie cu principiile statului de drept.

    Deci, justitia a ramas cu un picior in ghips si sub PSDul „tzesalat” dupa condamnarea lui Dragnea, si lepadarea doamnei Dancila de acesta…ceea ce a dat senzatia ca si PSD a dat mina pe sub masa cu „sistemul”, incetind sa mai lupte cu el, sau doar alegind sa taca dar sa faca.

    Din pacate, ordinea europeana e aia care este, si Romania s-a pozitionat codasha, acceptind sa fie jumulita pe toate planurile si sa aiba la putere oameni fara verticalitate si iubire fata de tara.

  13. Proaspat iesit din cabina de machiaj a noii puteri, Ministrul al Justitiei „de dreapta” a avut o intilnire cu dl. Hans Klemm, actualul Ambasador al SUA, pe probleme de justitie, spun ei intr-un comunicat. Mi s-a parut interesanta partea din „comunicare” unde se aminteste ca coperarea cu SUA este „cruciala” pentru atingerea obiectivelor Ministerului Justitiei re. MCV al UE. Te poti intreba de ce este acest aspect „crucial” pentru ca SUA nu au nimic in comun cu MCV ul UE. Ce mai avem de „invatat” si ce sa faca SUA, presiune pe UE ca sa elimine MCVul?

    https://www.mediafax.ro/politic/discutie-catalin-predoiu-hans-klemm-despre-justitia-din-romania-banii-publici-deturnati-de-infractori-sunt-ai-cetatenilor-si-trebuie-adusi-inapoi-18584141

  14. Vorbe, vorbe si iar vorbe cu mare incarcatura de ura fata de adversari. Sa fie clar: la conducere e bine sa existe o alternanta. Cei care pleaca trebuie sa se resemneze, sa-si faca bilantul cu bune si cu rele si …sa taca. Cat despre candidati, niciunul nu-mi place. Dintre cei doi, Romania va fi mai bine reprezentata de catre Iohannis. Pt. d-na Dancila palaria este prea mare. Sa recunoastem si sa fim realisti. Este vorba de viitorul PRESEDINTE AL ROMANIEi, nu de exponentul unui partid. Cei care o sustin energic pe d-na Dancila au interese personale si nu le pasa de Romania.

    • Chiar vorbiți de România, în ansamblu, când vă referiți la Iohannis ?
      Cred că îl supraapreciați, până la denaturare, pe acest Iohannis. O caricatură, oricât de mare ar fi, tot caricatură rămâne. Fruntaș în satul etnic transilvan, slugă în restul lumii ,, civilizate”. Undeva, la infinit, se intersectează și cu România

  15. Fac si eu o remarca.Am observat ceva comic la un tv.
    Asta seara a iesit doamna Dancila la conferinta.
    Iesire necesara avand in vedere atacurile in haita (Doamne ca multi mai sunt) dinspre ceilalti.

    Pe tvr sau pe digi vedeam directul de la sediu cu ecranul plin, iar pe antena 3, la R.T., trona la dreapta ecranului un ditai medalionul cu KWI, pe jumatate.Dupa care s-a si taiat directul.Probabil se incerca pastrarea impartialitatii, juma-juma adicatelea.
    WTF?!

    Ieri la conferinta lui KWI nu am vazut simultan, pe jumate de ecran conferinta, iar pe cealalta jumatate o poza cu Dancila si nici nu s-a intrerupt subit transmisia.

    Deja biasul e evident.
    Nici ca ma mai uit la emisiunea lui R.T. de acum incolo.N-are sens.

    Observatie:Doamna Dancila e din ce in ce mai buna in live-uri cu reporteri ad-hoc.
    E peste KWI in opinia mea.

  16. Domnule prim ministru, domnule Nastase, ati citit cumva programul de guvernare al pnl-istilor ? Tot ne flutura programul de guvernare, in sus si-n jos, insa am impresia ca nu l-a vazut si citit nimeni. Era pe la o televiziune o distinsa doamna pdl-ista, da pdl-ista, care tot spunea „conform programului de guvernare …”, insa nu spunea nimic concret. Cred ca de abia acum se elaborea in „laboratoarele” externe, ca la sediul din Modrogan, n-as crede.

  17. Sper ca la economie Catu se procepe mai bine decat la povesti cu gangsteri ..

    the Big Al Scarface nu a intrat la sbarna ca avea registre duble . ca cum zice Vasilica ….

    Ntz. A intrat ca nu platea nici un impozit! ZERO! Ca cica era bagabont fara nici un venit impozabil …

    Asa ca in disperare de cauza au inceput sa stranga facturi – atea mii ptr un dineu „de caritate”, peste 10 mii ca tot saracu din Cicero sa aibe curcan de Ziua Recunostintei (multi curcani!), atatia donati ptr diverse activotati plus dinerui platite de el, plus toale, masini samd etc. Deci zisul Capome avea venituri MARI so nu platea impozit!!!

    E si dupa ce Al cel Mare fi gazduit la zbarna intra morcovu in anusu gangsaterilor, inclus a lu Guzik. Care Guzik a tras concluzia ca ii trebuiau si niste activitati oneste unde sa plateasca impozite cat de cat .. Asa ca Guzik a cumparat spalatorii cum vedeti in filme (te duci cu cosu, oti cantaresc cele de spalat, iti dau detergent si iti indica masina de spalat „a ta”) Si aici declara niste venituri mama mama! Ca declara si veniturile spalatoriei si venituri ilegale (nu toate!) din contrabanda, jocuri de noroc, santaje si ce mai faceau ei (bordeluri nu! Ar fi fost dezonorant ptr sicilieni! sicilienii merg la curve da nu iau bani de la niste dizgratiate!) Si ai fi zis ca o splatorie din Chicago sau NY era mai profotabila decat o mina de aur sau o sonda din Texas!! Asa ca unu de la fbi a zis dezgustat „aia spala bani!!!” si de atinci a rams zicala cu spalatu banilor ….

    Deci ala …. Citu …

  18. Vad ca de la finante tot apare pe la tv un ministru ce a fost si respins de comisia de specialitate din Parlament (e un ministru asumat practic de Premier direct), om care spune tot felul de lucruri, ce vor afecta si afecteaza exact Guvernul in functie in mod direct, dar si oamenii din Romania.
    Toate declaratiile se vor traduce bineinteles in cursuri valutare si dobanzi explozive pe viitor.Parca isi doreste efecte negative in piata prin insistenta.
    La prima vedere, conflictul personal al actualului ministru cu fostul ministru trece intr-un alt plan.Nu putem distruge o economie pentru un conflict personal.

    Cred ca trebuie ajutat cumva omul, cineva care se pricepe, eventual profesori de specialitate din Bucuresti sau experti de pe la BNR, ar trebui probabil sa mearga sa-i explice cum e treaba cu: bugetul, deficitele, ordonatorii de credite si de ce nu chiar cu rectificarea bugetara (inca nu se face ?).

    Nu de alta dar ne facem de ras in lume.O sa râdă tot Globul la ce grozavii se spun live.Nu toata lumea are capacitatea sa conduca un minister pana la urma, de aceea numai unii, putini, ajung ministri.De aceea exista si acele comisii parlamentare de specialitate pentru investire, sa filtreze pe cei competenti de cei care nu stiu.

  19. Nu poti sa accepti acest mod de a face politica, a la Citu, adica vii in calitate de ministru si afirmi in fata unei lumi intregi ca Teodorovici e Al Capone si a facut contabilitate dubla in Romania, adica una de imagine, si alta pentru baroni. Apoi vine Rares Bogdan si cere DNA sa vina sa va ia. Acelasi tip de politica extremista, stalinista, basista si anti democrata. Asta inseamna democratie, sa iti arestezi concurentul politic si sa il trimiti in Gulag? Pur si simplu e inacceptabil, iar PNL arata a cita oara ca e un PDL deghizat, care tot la totalitarisme trag, cu Iohannis motz.

    Domne, in orice tara democratica, daca ai probe ca s-a intimplat asa o calamitate de acest gen te duci tu si le prezinti la procuratura. Altfel, odata ce ai deschis fleanca public, s-a terminat cu investitiile intr-o tara pe care dl Citu spune ca e mafioata, a la Teodorovici. Pur si simplu deserveste interesele Romaniei cu astfel de declaratii care ii pun pe fuga pe investitori.

    • Nu?
      Esti sigur?
      Pt continuarea politicii antinationale a PCR, vanzarea resurselor tarii, incurajarea si apararea hotiei, coruptiei si jafului national, pt atacarea permanenta a institutiilor fundamentale ale statului de drept, pt spulberarea tuturor iluziilor privind un viitor mai bun in tara noastra, pt lipsa oricarui orizont si directii de salvare si dezvoltare a tarii si pentru multe, mulye altele, este necesara scoaterea in afara legii a partidului de orientare marxista si factura totalitara intitulat pe nedrept Social si Democrat. https://www.petitieonline.com/scoaterea_psd_in_afara_legii

      v si https://petitieonline.ro/petitie/25142144

      ,,Dacă Iohannis ar face un referendum – și eu am măsurat lucrul acesta în sondaje – mai mult de jumătate din populația României ar veni la vot să voteze scoaterea PSD în afara legii. Cei care ar vota împotrivă sunt doar douăzeci și ceva la sută, restul n-ar veni. Ura față de PSD este foarte mare. Mai mult de jumătate din populația României percep PSD ca fiind un grup de crimă organizată”, a declarat sociologul Bruno Ștefan https://www.realitatea.net/sondaj-secret-peste-50prc-din-popula-ia-romaniei-ar-vota-scoaterea-psd-in-afara-legii_2231645.html

      https://evz.ro/sondajul-care-o-distruge-pe-dancila-unul-din-doi-romani-vrea-psd-desfiintat.html

      „Dacă am ajunge în situația să fiți scoși în afara legii… ar fi un lucru mare pentru România”, a zis Eugen Tomac.

      ”Nici Partidul Comunist nu este scos în afara legii! Ați luat discursul lui Klaus Iohannis?”, a spus Lucian Romașcanu.

      ”Pentru câte nenorociri ați făcut în țară… nu este puțin lucru ca PSD să fie scos în afara legii”, a zis parlamentarul PMP.

      ”Eu trebuie să-mi revin din șoc după ce ați zis. Deci ca să înțeleg: În 2019, într-o țară care se declară democratică, vreți interzicerea unui partid politic?!”, a continuat senatorul PSD.

      ”Da, se întrunesc condițiile ca PSD să fie scos în afara legii”, a completat parlamentarul PMP.

      ”Aici e democrația, stă cu noi la masă. N-am ce replică să mai dau! Este incredibil. Asta e știrea momentului!”, a intervenit Lucian Romașcanu.

      ”PSD, acest grup organizat cu scopuri ascunse, întrunește condițiile să dispară în instanță”, a adăugat Eugen Tomac.

      În platou se afla și Răzvan Prișcă, parlamentar PNL, care a fost de acord cu propunerea colegului său de la PM P. https://www.dcnews.ro/tomac-psd-scos-in-afara-legii-romascanu-trebuie-sa-mi-revin-din-soc-incredibil-e-stirea-momentului_702062.html

      „E corect ca președintele Klaus Iohannis să refuze o dezbatere cu Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă este parte a unui grup infracțional organizat. Cum să discuți cu unii care până la urmă trebuie să dispară de pe scena politică? E o bătaie de joc față de funcția prezidențială. Cum să te duci să discuți cu unul despre care știi că urmează să fie arestat? Am înțeles că sunt peste 1.000 de dosare la adresa primarilor de la PNDL, care au furat în mod organizat bani”, a încheiat sociologul Bruno Ștefan.

  20. Daca doamna Dancila obtine semnificativ mai multe voturi decat in primul tur, pasul urmator, dupa instalarea lui Iohannis la Cotroceni, ar fi, dupa parerea mea, o motiune de cenzura depusa de PSD. Nu poate fi lasat la palatul Victoria un guvern incompetent si mai ales iresponsabil. Chiar cu riscul unor alegeri anticipate. Foarte bine, macar vom sti mai repede cum stam cu optiunea cetatenilor pentru partide.
    Exista proceduri pentru a se efectua platile curente chiar si fara buget nou, nu asta este o problema.
    ,,Legea 500/2002 atestă faptul că, în cazul în care noul buget nu este aprobat cu cel puţin trei zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se foloseşte Legea bugetului anului anterior, cu anumite limitări.”
    Astfel, cel putin, dispare orice risc de neincadrare a deficitului bugetar in limitele asumate in relatia cu partenerii externi.
    M-as bucura, daca ar fi asa, sa nu se poata implementa memorandului parafat de Iohannis cu Administratia SUA care reprezinta un balast imens pentru buget si economia nationala. Romania nu are nevoie de arme, are nevoie de dezvoltare civila si consens intern.

  21. KWI are acea dorinta referitoare la psd/pesedism, iar rationamentul pleaca de la „nereformarea” psd din ce-am inteles din discurs.
    Nu stim de ce dansul este reperul in functie de care un partid poate fi considerat reformat sau nereformat.

    Cand aud cuvantul „reformat”, automat, conexiunea o fac cu Reforma din Biserica Catolica, ce l-a avut pe germanul Martin Luther drept initiator.Obiectivul de facto al acestei reforme fiind decuplarea de Vatican si eliminarea influentei Papei in politica interna a Germaniei.
    Dar PSD nu este totusi un fel de cult, secta sau o religie, e doar un partid politic.
    De asemenea, un partid de stanga nici nu poate trece la dreapta, cata vreme are ca tinta o componenta doctrinara specifica.Nu stiu daca trecerea la dreapta e reforma si daca are vreun rost.S-au facut pana si aliante de guvernare cu liberali, deci a fost chiar un partid deschis la colaborarea cu centru-dreapta.

    Deci la ce se refera cu „reformarea” de fapt?
    Ma tot intreb.

    M-am gandit initial c-o fi vorba de marota cu „penali”, dar s-ar parea ca nu despre asta e vorba , cata vreme PSD are un presedinte curat si majoritatea celor ce conduc sunt noi si au imagine ok din acest punct de vedere.

    M-am gandit c-o fi vorba de varsta conducerii, dar privind si la conducerea PNL si plecand si de la premisa normala ca partidul de dreapta a trecut deja printr-o reforma de succes, se observa/deduce ca nu exista diferente, liderii fiind din aceeasi zona de varsta.
    Deci probabil „reformarea” nu tinteste intinerirea neaparat.

    Daca o fi vorba de relatia cu timpurile de dinainte de ’89 atunci in mod sigur si PNL ar avea nevoie de un presedinte de pana in 35 de ani ca si de un „candidat” tot de vreo 35 de ani, ceea ce nu se intampla la liberali.

    M-am gandit c-o fi vorba despre modul de abordare al temei familiei traditionale , ne amintim campania anti (si anti-PSD paradoxal) de la referendumul de anul trecut in context.PSD era in centrul atacurilor, desi initiativa parea sa fi venit si dinspre PNL (zona civica initiatoare fiind diversa) mai degraba, partid care nu este conservator (sau daca este n-o arata prin nimic).

    Stim ca partidele de stanga moderne (si aici intra si PSD) nu pleaca de la premisa impunerii cu forta a conceptului de familie traditionala si nici nu urmaresc punerea la colt a comunitatilor LGBTQ , comunitati care se regasesc doctrinar in partidele liberale (cum pare si PNL).Nici nu impune membrilor sa aibe o anumita religie in mod explicit sau ne-explicit, e un partid deschis din acest punct de vedere.
    Deci e logic ca un membru al comunitatii LGBTQ, sa aleaga un partid liberal, in locul unuia de stanga, desi stanga nu respinge, nefiind un partid conservator din acest punct de vedere.

    M-am gandit c-o fi vorba de modul de raportare la Globalism, dar PSD nu poate fi invinovatit de nationalism cata vreme exact sub Guvernarea PSD Romania a aderat la UE si NATO.
    Si daca PSD a fost partidul care a facut posibila aderarea la NATO, si a urmarit indeplinirea acestui obiectiv principal, poate cineva VREODATA sa spuna ca PSD ar putea fi pro-Rusia.Daca era pro Rusia de ar mai fi urmarit intrarea in NATO in acest caz?

    Deci pana la urma la ce se refera „candidatul” cu „reformarea”?

    PSD se afla exact in patratica doctrinara potrivita, e pro-european, pro-american, e un partid pro uniune cu Moldova in interiorul UE (guvernele psd au ajutat cu foarte multe investitii integrarea), garanteaza libertatile religioase si sexuale (prin insasi Constitutia creata), nu impune exploatarea resurselor subsolului de catre stat, corporatiile avand libertatea sa traga cat vor in baza unei redevente (conform Constitutiei).

    Deci daca PSD e un partid cu deschidere pentru toti, indiferent de: religie, rasa, orientare sexuala, ocupatie sau avutie, si daca nu urmareste nationalizari (atat de temute de unii dreptaci-proprietatea FIIND GARANTATA -conform ultimului update al Constitutiei) toate astea fiind garantate prin insasi natura doctrinara actualizata, la ce „reforma” se refera candidatul ?
    Ce nu are inca PSD ?
    Un supra sef ?

  22. Inteleg (am vazut o declaratie la tv) ca premierul actual cere Parlamentului sa amane anumite legi, adica cere sa nu se mai legifereze o perioada de timp. Eu inteleg prin asta ca trebuie sa-si suspende activitatea, pana se da un aviz sau ceva de pe la Guvern pe fiecare lege.Interesant.

    E nemaiauzit, dar probabil ca abia acum Guvernul de 20% in Parlament realizeaza si de ce in orice democratie sanatoasa mintal guvernarea o face ala cu majoritatea reala si nu ad-hoc in Parlament, pentru ca numai asa se face o guvernare coerenta si legitima.

    Bineinteles ca Parlamentul nu poate fi suspendat in activitate (activitatea e exact aia de legiferare) decat printr-o lovitura de stat.

    Sper ca cele spuse nu vin in sprijinul unei asemenea teorii si sunt doar declaratii de campanie.

    Fiecare zi cu astia deschide noi orizonturi de gandire.
    Only sky is the limit, cum zice americanul.

    Probabil cunoasterea Constitutiei trebuie sa devina obligatorie pentru cei care ocupa functii publice.
    Dupa comisiile parlamentare, inainte de investirea Guvernului, trebuie si un test grila cu subiecte de prin Constitutia Romaniei probabil.

  23. Domnule Nastase, nu am ce sa comentez pe marginea materialului postat, daca asa i s-a indicat domnului Johannis sa abordeze tactic turul doi, asta e … Avem doua tactici opuse, cu un Johannis artagos si radical in privinta PSD, se pare ca e pe placul electoratului sau, in timp ce doamna Dancila se milogeste pina la induiosare sa aiba o confruntare, doar-doar o mai recupera din ecart si a convinge massele ce podoaba de mama a natiunii am avut si sintem pe cale sa o pierdem … Ca domnul Johannis este arogant si condescendent e de domeniul evidentei, dar nu este nici singurul, ci doar ultimul politician roman de top din galeria post-decembrista … Chiar si distinsei doamne Dancila i-au iesit citeva arogante, nu grosolanii, ca domnul Johannis …. desi domnia-sa e specialista mai degraba in ipocrizie … Caci ce a fost, domnule Nastase comportamentul distinsei cind si-a injosit pur si simplu partenerul de coalitie, pe domnul Tariceanu, de care pina la urma s-a vazut ca depindea guvernarea, atunci cind trebuiau sa se intilneasca si sa stabileasca noi coordonate de colaborare? A fost mai mult decit aroganta, a fost desconsiderare si lipsa totala de simt si de prevedere politica … Doamna Dancila a facut progrese evidente in ultimul timp, a trecut dela citirea gifiita a textelor la exprimarea libera cit de cit decenta … la nivel conversational, ca pina la idei mai are mult … Sa nu ne lasam insa amagiti, caci doamnei nu i s-au pus in fata decit ziaristi obedienti, care nu au inoportunat-o cu nici o intrebare mai de Doamne-ajuta, contondenta … Domnul Ionut Costache cel putin, mai deunazi, pierduse si cel mai elementar simt al ridicolului, uitase de menirea sa de moderator si se intrecea cot la cot cu distinsa candidata la injurat pe domnul Johannis … Despre abilitatile de politician ale doamnei, hai sa nu miniem pe Dumnezeu, doamna Dancila este o mimoza neprihanita, ajunsa conjunctural in pozitia in care a ajuns … si din care va fi eliberata fara mari regrete, chiar de cei care astazi se intrec in declaratii de loialitate … Am dat un exemplu de miopie (neghiobie) politica mai devreme, inca unul inainte de final – excluderea Anei Birchall din partid … Eu zic sa nu ne imbatam cu apa rece domnule Nastase, nici cu domnul Johannis nu ne putem lauda, dar nici cu doamna Dancila!

    • Nu de multă vreme am aflat că băsescu este PETROV și uite că ai apărut dumneata pe post de ILF.
      Sunt sigur că Dăncilă a făcut, ca noi toți, destule neghiobii, dar excluderea anei călin, zisă birchall, ESTE UN SERVICIU ADUS NAȚIUNII !
      Ostap Bender a fost descris ca un smecheraș simpatic. Sigur nu era un neghiob infatuat care să se creadă un bun manipulator.

  24. 1.In Marea Britanie, Corbyn , seful laburistilor, a intrat in campanie electorala brutal, si profitand din plin de calitatea si viteza foarte slabe ale internetului din UK , vine cu propuneri revolutionare: Internet pe gratis.
    Masura implica si schimbarea unor lucruri pe la compania semiprivatizata de telecomunicatii, urmeaza deprivatizarea .
    Masura anuntata prinde sigur la tineret, insa genereaza acuzatii de „comunism” dinspre blondul nereușitor de Brexit.

    Tot Corbyn stimuleaza simpatia pentru stanga in randul tinerilor prin sustinerea manifestatiilor pro-natura, in care se implica tineri de toate varstele, pentru salvarea naturii si stoparea incalzirii globale.E frumos cum ies ei pe strazi cu mânuțe de carton si baloane colorate.

    Sunt niste idei, nu ? Ca tot arata astia la a3 studiul domnului Pieleanu, ora de ora, din care rezulta ca oamenii activi nu mai voteaza pentru propriul interes , desi cursul valutar ar putea sa mai faca niste corectii aici.

    2.”Dragii mei” e o formula folosita si de Gadea , un ziarist apolitic, nu ?😀
    Vad la KWI ca e folosita foarte des cand invoca fache niuzurile pesediste.

  25. Intrand intr-o logica umoristica se poate spune ca teoria lui Catu cu „bugetul paralel” confirma practic teoria ceva mai veche cu „statul paralel”.
    Cumva doi politicieni diferiti, Catu si domnul Plesoianu au in sfarsit ceva in comun.
    Se pot adauga si restul de componente lipsa :”Guvern paralel”,”Presedinte paralel” sau „Premier paralel”.
    Dupa cum stim cu totii paralele sunt dreptele care nu se intalnesc niciodata., nici macar in gimnastica.

  26. Ludovic Orban da impresia , in aparitiile si declaratiile sale , ca este in permanenta beat .
    Doar un tip cu cateva beri la bord se ratoieste ca la noua si jumatate seara nu mai este nimeni la serviciu in guvern .
    Sau se trezeste spunand ca daca ” vrem sa vindem CFR Marfa acum nu ne-o ia nimeni ” – va imaginati un prim ministru grec sau sarb vorbind asa in public ?
    Cum poti sa desconsideri avizul Comisiilor si sa mentii ministri refuzati ?
    Iar Citu de la Finante este in cel mai bun caz pentru el un agitator iresponsabil .
    Distractiva atitudinea ” responsabililor ” CNAIR privind licitatiile marilor programe de infrastructura lansate – SUSPENDAREA pura si simpla a licitatiilor , chipurile pentru a oferi clarificari .
    Dupa cei 55 de km ai autostrazii Transilvania din Salaj , ” suspendati ” de 6 luni , dupa sectoarele 3 si 4 ale drumului expres Craiova Pitesti ( jumatatea de Est ) ” suspendate ” de abia lansate in concurs , acum trei luni , dupa sectoarele central si de Est ale autostrazii de Centura Nord , ” suspendate ” , bineinteles , de institutia condusa de un oarecare Scarlat , a venit randul ultimilor condamnati , lansati acum trei saptamani si bineinteles , ” suspendati pentru clarificari ” – varianta de ocolire Galati ( 30 de km de drum expres inconjurand Galatiul de la lacul Brates la Vest ) si drumul expres Braila Galati – 10 km ? – care ar trebui sa aduca usor Galatiul la podul in constructie peste Dunare .
    In alta ordine de idei , Contra , antrenorul Nationalei , are diploma de antrenor ? ( imaginea glorioasa pe care o am despre el este stand alungit pe teren si plangand dupa catastrofa din noiembrie 2001 , eliminarea la CM in fata Sloveniei , inceputul dezastrului fotbalului nostru ) – nu- l trimitem la CNAIR sa suspendeze licitatii cu Scarlat ?

Dă-i un răspuns lui serbanflAnulează răspunsul