Eveniment editorial special la Fundatie

Fundația Europeană Titulescu împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române organizează marți15 octombrie 2019, începând cu ora 17:00, lansarea volumului bibliofil „Războiul cel mare 1914-1918. Calvarul prizonierilor români în Alsacia și Lorena”, realizat cu ocazia aniversării celor 100 de ani de la întregirea României.

Invitați:

Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu

Ilie BĂDESCU – Membru corespondent al Academiei Române

Ion GIURCĂ – Specialist în istorie militară

Florin ROTARU – Istoric – cercetător

Jean-Yves CONRAD – Istoric- cercetător (Franța)

Prof. Mircia DUMITRESCU – membru corespondent al Academiei Române

Moderator:

Ioan CRISTESCU – director Muzeul Național al Literaturii Române

Cartea se dorește a fi un pomelnic al tuturor soldaților prizonieri trecuți la cele veșnice departe de țara lor. Volumul bibliofil este o continuare a proiectului dedicat tuturor soldaților căzuți la datorie pentru țara lor. Apariția acestui volum nu ar fi fost posibilă fără relatările istorice ale lui Jean Nouezille și cercetarea devotată a lui Jean Yves Conrad, care a pus la dispoziție lista nominală a soldaților înhumați.

„În anul 1997, de la Editura Semne, am primit cartea Calvarul prizonierilor români din Alsacia – Lorena în 1917-1918, scrisă de Jean Nouzille, unde am descoperit numele bunicului meu, Ion Dospina, decedat într-un spital din Cherbourg (Manche) pe data de 26 aprilie 1919, înhumat apoi în cimitirul eroilor din Soulzmartt. Domnul Jean-Yves Conrad mi-a obținut și certificatul lui de deces – înmânat prin Florin Rotaru. Pronia a făcut ca acest document să-l primesc după exact 100 de ani, când omagiem Centenarul statului român. Mă gândesc că poate bunicul a aflat de sfârșitul războiului și, că, spera să se întoarcă acasă de pe patul de spital, ceea ce nu s-a întâmplat. Nu am nici măcar o fotografie cu el”, afirmă prof. Mircia Dumitrescu despre ideea care a stat la baza acestui volum la care a lucrat cu smerenie și respect pentru memoria celor care au căzut la datorie.

„Tragica și puțin știuta jertfă a celor peste 2000 de soldați români morți ca prizonieri ai germanilor din Alsacia și Lorena acum un veac este un capitol de istorie națională pe care nu avem voie să-l ignorăm. «Istoria țării prin cei mici» – se regăsește aici. În fapt, acești bravi eroi morți departe de casă sunt «cei mari», care au făcut România Mare pe care nu au apucat să o vadă. În fața mormintelor închise acum o sută de ani să ne plecăm frunțile cu pietate”, scrie la începutul volumului acad. Răzvan Theodorescu.

Volumul bibliofil Războiul cel mare 1914-1918. Calvarul prizonierilor români în Alsacia și Lorena a văzut lumina tiparului la 26 aprilie 2019, într-un tiraj de 33 de exemplare. Viziunea grafică și cele zece ilustrații originale semnate olograf de Mircia Dumitrescu sunt tipărite pe hârtia manuală realizată  de Vincze Laszlo & Fii din Szentendre, Ungaria. Editare text și imagine tehnoredactare Orban Anna Maria și Tibor Dumitrescu Orban.

În cadrul lansării va fi prezentat și volumul „Mémoriel des 3030 soldats roumains « Morts pour la France » durand la Grande Guerre 1916-1918”, autor Jean-Yves Conrad.

Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și SIF MOLDOVA și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.

 

Vă așteptăm!

14 gânduri despre “Eveniment editorial special la Fundatie

  1. Dar iată şi o altă viitoare „eroină” ce se va jertfi , dacă nu cu ochii legaţi,, sigur cu mâinile legate ( adică fără a putea face nimic 😉 ) pe altarul globalismului european : 😉
    :https://ampress.ro/consiliul-uniunii-europene-a-convenit-luni-numirea-laurei-codruta-kovesi-in-functia-de-procuror-sef-european/
    Numai aşa ne-am putut da seama de amatorismul şi incompetenţa oficialităţilor din această nouă uniune sovietică – UE, adică o mână de birocraţi ce execută nişte comenzi ce nu au nimic de a face cu bunăstarea şi năzuinţele popoarelor ademenite în turma globalistă !
    O nulitate în materie de drept , ce va executa orbeşte comenzi menite a-i aduce la oarbă ascultare pe toţi cei care nu vor fi de acord cu directivele primite de sus ! Halal !

    Apreciat de 1 persoană

    • Extrem de buna obsevatia. La UE si nu numai este o „dictatura” a ignorantei, a nepriceperii, a incompetentei, o strategie stramba elaborata de niste birocrati, politicieni lipsiti carisma.
      Traiasca ”eroina” Kovesi. Socant de-a dreptul.

      Apreciază

  2. Cum de ati putut forma un asemenea tradator Domnule Nastase? Cum de va scapat? Daca aceasta tradare ar fi fost pe vremea lui Stefan cel Mare.acum nu mai avea capul pe umeri.Doamne ce las este acest Ponta!!!

    Apreciază

  3. Bravo, Dancila, așa da, discurs ! Sper să te ți de angajamentul de a NU cauționa orice fel de însăilătură guvernamentală dreptacă. Au vrut moțiune, înseamnă că știu ce fac. Sau ..??! Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns.
    PS
    De această dată apreciez pozitiv ce a spus Paleologu la TVR 1: ,,E de-a dreptul rizibil și caraghios să discutăm, acum, de premieri, miniștri și giuvernare, când mai sunt câteva săptămâni până la alegerile…. prezidențiale. Poate că domnul Iohannis ar fi trebuit să ne spună și ce a făcut în acest mandat, unul extrem de slab.”
    COMPLETEZ: Slab ? EȘUAT, Toadere !
    Eșecul este și al României, care se încăpățânează să pice un nou examen la democrație. Al patrulea consecutiv.

    Apreciază

  4. „Echipe de muncitori specializaţi au început să descongestioneze versanţii de peValea Oltului , dezlocând bolovanii ce stau să cadă punând în pericol siguranţa circulaţiei din zonă .”
    De bolovanul cel mare care se prăvăleşte săptâmânal , vinerea la dus şi lunea la întors, blocând nu numai Valea Oltului , dar şi naţiunea română asupra căreia a fost prăvălit de aproape 5 (cinci) ani trebuie să ne ocupăm noi ,deoarece echipele de intervenţie sunt neputincioase în faţa unui asemenea specimen !
    Nu că noi am fi foarte în stare a scăpa de el, dacă nu ne trezim la timp şi nu ne unim forţele nu numai la vremea votului , dar mai ales la numărarea lui !
    Dacă Puterea pe care a primit-o prin vot PSD ar fi fost folosită şi pentru atenta urmărire a rezultatelor reale, nu a celor scoase de calculator, poate că n-am fi pierdut câţiva ani din mersul înainte al României ! Nu ne-am fi împiedicat de toţi bolovanii scoşi în cale de nişte actori din umbră ce s-au folosit de cozile noastre de topor !

    Apreciază

    • Trebuia suspendat de la prima abatere grava, indiferent de rezultat si de consecinte.
      In materie de lege si principii, compromisul nu rezolva nimic, doar decredibilieaza si slabeste.

      Apreciază

  5. PREA LUNG PENTRU UN RĂZBOI ATÂT DE SCUND

    MOTTO: „Ştiţi ce, noi suntem în război. Noi suntem în plin război cu PSD. De ce facem asta, de ce suntem în război cu PSD? Noi suntem oameni ai păcii, ai construcţiei, noi suntem oameni care doresc să dezvolte România. (…) Au început cu justiția, ei, gașca de penali, au început să înșurubeze neamuri și pretenari în învățământ, în sănătate și nu s-au mai oprit! (…) Ați văzut fețele lor la moțiune? Îngropăciune, nu alta…” ( Klaus Iohannis, un mare pacifist, bașca orator, discurs la sala Olimpia, Timișoara, 14 octombrie 2019)
    ……………………………………………………………………………..
    De când Klaus e în război cu mine, m-am gândit să pornesc și eu un program de înarmare rațională și sănătoasă, pe care să i-l fleoștesc în nas când mai are el de gând să mă atace în direct și la o oră de vârf.

    În primul rând îmi trebuie, pentru apărare, o cură de antivomitive, pe care să le iau înțelept, ori de câte ori îi văd moaca lungă și zâmbitoare, de individ care a reușit în viață doar din pricină că a umplut scăldătoarea cu ceva maroniu la timpul potrivit și nu pentru că ar avea și alte calități suprapuse peste acest accident biografic… Și, evident, o altă armă de apărare necruțătoare este telecomanda, pentru situațiile când îl aud scrâșnind din măsele, către PENELEU, cu aerul ăla ipocrit, un „dragii mei…” plin de afecțiune reumatică, în timp ce se uită la Raluca Turcan, o jună cu vârstă incertă, încremenită între 29 și 32 de ani, iar dânsa îngheață, de emoție, cu mâna lipită de zona unde ceilalți oameni au, de obicei, inima.

    Nu e nimic mai plăcut și mai liniștitor pentru mine decât să-l văd pe Ludovic Orban în compania Ralucăi Turcan –simt că țara e pe mâini bune, cam așa cum era pe vremea când însuși Vasile Blaga, serafic, venind dintr-o atmosferă cu norișori diafani, întreba, într-un binecunoscut clip electoral : „…cum ar fi o Românie la fel de DREAPTĂ pentru toți?”, asta imediat după ce Liviu Negoiță, inventatorul TRIBORDURII DE AUR, ne chestiona: „…cum ar fi o Românie cu o clasă politică de care să nu-ți fie rușine?” iar, spre final, Adrian Videanu, la fel de rectiliniu ca primii doi, ne sugera că o Românie normală e cea în care TRIBORDURA și onestitatea lui Blaga Vasile sunt reguli, iar nu accidente.

    Am înțeles de la Klaus că niște pesediști răi, răi de tot, au încercat să-și „înșurubeze” unele „neamuri” și „pretenari” în învățământ… dar să vedeți surpriză! Când au ajuns la „înșurubarea” unui pesedist tânăr, băiat bun și profesor de viitor, la catedra de fizică a Colegiul Brukenthal din Sibiu, hait! au constatat că postul era blocat de 19 ani! Cum dracului să mai „înșurubezi” ceva ? Cică fostul deținător al catedrei, un tip lung și blond, zâmbind fermecător cu o mulțime de măsele la vedere și care are o permanentă problemă cu paltoanele din propria-i garderobă, a blocat postul de profesor de fizică încă din anul 2000! Și blocat l-a lăsat cât a fost el inspector… cât a fost el primar… și cât va mai fi el președinte… că pe urmă iese la pensie, și nu-l mai interesează! Dar și mai grav decât atât, pe când căutau pesediștii cei ticăloși măcar să stea în gazdă, în Sibiu, pe la niște particulari, ca să se poată ocupa liniștiți de „înșurubat”, au avut a doua surpriză de proporții: cică toate casele ca lumea din municipiu, bune de găzduit, îi aparțineau tot ăluia care a blocat postul de la catedra de fizică a Colegiul Brukenthal! Așa ceva? RISE PROJECT zice că domnul acela nu și le-a luat din meditații… ci cu acte false… și relatează asta într-un „articolaș” cam cât două motivații cu musca pe căciulă ale Înaltei Curți când aceasta știe că a dat condamnări la închisoare cu executare fără nici o probă. Citiți, dacă nu credeți, articolul lor din 24 august 2008, „MOȘTENIREA DIN SPATELE AVERII IMOBILIARE A LUI KLAUS IOHANNIS”… La ora aceea , RISE PROJECT nu știa că dânsul, smotocitul din 2008, va fi fericitul „beneficiar final” pentru „ancheta” din 15 octombrie 2019, „ADEVĂRUL DESPRE DAN BARNA”, unde se arată că Barna -contracandidat la președinție al ăluia cu căsoaiele- este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE… ca să vedeți cum se potrivesc lucrurile în natură! Ei bine, asta a găsit RISE PROJECT despre ăștia doi care sunt cinstiți și onești, cum ar zice Cioloș, după cum bine știți, visând la o Românie „fără penali”: un camion de fraude… în schimb, despre penalul Dragnea Liviu, același RISE s-a străduit mult și a publicat documentele dintr-o valiză în care NU ERA NIMIC, precum și un amplu articol despre afacerile președintelui social-democrat din Brazilia, în care cea mai tare dovadă a ticăloșiei pesedistului era un bilet de avion!

    Rezumat, cetățeni:

    Deci, unul cu case luate prin fraudă, se va confrunta în bătălia pentru Cotroceni cu unul care a supervizat fraude și conflicte de interese cu fonduri europene! Nu eu zic, RISE PROJECT zice! Dar, să reținem că amândoi vor „fără penali” în funcții publice! Ceea ce, în aceste condiții, pare mai curând o spaimă că ar putea să le facă alții CONCURENȚĂ, zic!

    Vestea bună ar fi că de când se află Klaus în război cu mine, Ludovic Orban e în sfârșit PRIM-MINISTRU, însă, cum s-ar spune, e UN PRIM-MINISTRU FĂRĂ PRIM-PORTOFOLIU! Și nu se știe cât va sta în spagatul acesta, deoarece nu se întrevede nici un cvorum salvator în Parlament, prea curând!

    D-aia și spun: o fi Ludovic prea mic pentru un război atât de mare, dar și Klaus e sigur prea lung pentru un război atât de scund!

    Apreciat de 1 persoană

    • ,,îmi trebuie, pentru apărare, o cură de antivomitive, pe care să le iau înțelept”
      Cel mai intelept gest si care nu agreseaza sistemul digestiv este apasarea pe butonul off al telecomenzii tv.
      …Rise Project ? Globalismul a ales. Acesti securisti obscuri, care se regasesc si la ziare.com, pur si simplu au actionat la comanda, exploatand naivitatea romanului cititor de tele-mansete , fezandat dupa facatura telenovelistica din zona metropolitana Caracal (in care se include si suburbia Deveselu).
      Daca in Constitutie exista prevederea ca pot fi alesi doi presedinti (unul in schimbul de zi si celalalt in tura de noapte), atunci n-ar fi fost nicio problema.
      De fapt, ar fi trebuit trei, cate opt ore pe zi, sa nu se sesizeze vreun comisar bruxelez ca se incalca nustituce directiva a statului degeaba.

      Apreciază

  6. Cei 30000 de copii de la meciul cu Norvegia m-au facut sa am ochii plini de lacrimi – reportajele cu plecarile din provincie , corul la imn , scandarile la inceputul meciului …
    Dezgustatoare , mizerabile , nedemne de oameni civilizati si care se cred superiori , fiind natiune germanica , reactiile antrenorului , federatiei si presei norvegiene ( ” jucatorii mei ar fi parasit stadionul daca COPIII ar fi avut reactii rasiste ” , ” decizia UEFA de a lasa copiii la meci este cea mai incorecta decizie UEFA pe care am vazut – o ” , ” copiii scoteau sunete tribale ” – unde si cine e aici rasistul ?
    Nu , doamna Dancila nu are curajul sa semneze contractul pentru autostrada Ploiesti Brasov .
    Securitatea a scos din palarie un asa zis economist de partid al PNL , un oarecare Paun , ” consilier al lui L . Orban ” , care , fara sa spuna nimic concret despre proiect ( cost , rentabilitate , amortizare ) il denigreaza pentru ca in spatele unui PPP sunt parteneri din ” umbra ” – dar ce vrea idiotul sa fie , fara parteneri ? si care ” umbra ” ? – si , tineti-va bine , prin aceasta autostrada s-ar crea un ” monopol ” ?! ?! al transporturilor in Romania ?!
    Macar semnarea ar pune in incurcatura afacerile amatorilor PNL Securitate pentru ca daca il vor rezilia , cum vor ei ( sau ineca ca Basescu Bors Brasov ) se vor afla in fata ostilitatii populatiei …
    Nici contractele pentru mai modestele sectoare din Bihor de pe langa Marghita ale autostrazii Transilvania nu vor fi semnate de doamna Dancila , in ciuda a – propos-urilor ministrului Cuc ” eu vreau sa semnez cat mai multe contracte cat pot pana la plecare ”
    Nici un contract nu se va semna , din nefericire , pana in martie – aprilie 2021 , cand sandramaua de guvern liberal – userist a lui Iohannis va dispare dupa alegerile din noiembrie 2020 .
    Pacat .

    Apreciază

  7. Excelentă observaţia ! :
    „PSD i-a bîntuit în asemenea hal, încît acum, după ce l-au dat jos de la guvernare pentru că face rău, Ludovic Orban și Iohannis recită cu însuflețire din programul de guvernare al condamnatului Liviu Dragnea. “Nu vor exista tăieri de salarii și de pensii”, a tot zis președintele țării, asigurînd, astfel, populația că măsurile luate de PSD-ul cel ticălos sînt bune, de vreme ce sînt menținute. “Dreapta” patronată de Iohannis a ajuns să-și nege negația, să-și ia înapoi critica turbată și să constate că, din rechizitoriul făcut dușmanului, singurul lucru consistent, care definește cu adevărat această victorie, e înjurătura. ”
    P.S. Se pare că Johanus este la un nivel intelectual, nu doar politic, extrem de redus !
    Dacă cei care-l ţin în braţe încă nu s-au dumirit ce bolovan împing din nou în Dealul Cotroceniului, românii sunt pe cale a-l rostogoli înapoi unde-i e locul acestui profesoraş cu fălcile încleştate de ură împotriva a tot ce-i românesc şi nu piere, şi nu se lasă intimidat sau cumpărat pe câţiva arginţi/euroi !
    Priviţi-l de cine-i însoţit şi nu la puşcărie pentru fărădelegile făcute, ci la conducere, pentru a face Legea !
    Şi la propriu şi la figurat !
    Ajunge ! :mrgreen:
    Mai multe la :
    https://www.catavencii.ro/editorial/elegie-pentru-ciuma-rosie/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.